,,Closca cu puii de aur", istoria zbuciumata a unui tezaur blestemat.

Ce necazuri au
indurat cei care au atins comoara descoperita in Buzau
Iulian Bunila,

,,Closca cu puii de aur", cel mai valoros tezaur al Romaniei, fascineaza si astazi, dupa aproape doua secole de la
descoperirea sa. Piesele Tezaurului de la Pietroasa au inca o aura de mister in jurul lor, despre provenienta lor
conturandu-se in timp mai multe teorii. Pana sa ajunga in vitrinele Muzeului de Istorie al Romaniei, comoara
descoperita in judetul Buzau a avut o istorie zbuciumata.
,,Closca cu puii de aur" este cel mai important tezaur din aur si pietre pretioase descoperit vreodata in Europa.
Pana in 1922, cand a fost descoperit mormantul lui Tutankamon, Tezaurul de la Pietroasa a fost cel mai mare
din lume.
A a fost descoperita in anul 1837, de catre un localnic din Pietroasele, Stan Avram, si de ginerele acestuia, Ion
Lemnaru, in timp ce scoteau blocuri de calcar dintr-o cariera din zona cunoscuta ca Via Ardelenilor.
Se intampla de Ziua Bunei Vestiri, pe 25 martie. Cei doi fusesera tocmiti sa extraga piatra de la poalele
masivului Istrita, pentru a fi folosita la ridicarea zidului Episcopiei Buzaului, de catre antreprenorul albanez
Anastasie Tarba, zis Verusi. Acesta fusese angajat de arhitectul Hardin din Bucuresti pentru reconstruirea
podului peste Calnau, pentru edificarea Seminarului Episcopiei Buzaului si pentru lucrarile din portul Brailei.
Dupa ce au ridicat cateva blocuri de calcar, Ion Lemnaru si Stan Avram au descoperit piesele comorii, intr-o

scobitura. ,,Concentrati, cei doi loveau cu varful rangii de fier stancile de calcar pentru a gasi piatra moale, care
se ciopleste usor. Miscand o lespede care <<sunase bine>> sub lovitura rangii, cei doi au scos la lumina
comoara: cel mai mare, cel mai celebru si cel mai ravnit tezaur din Europa: vestita Closca cu puii de aur", scrie
istoricul Marius Constantinescu, in lucrarea "Tezaurul de la Pietroasa - Closca cu puii de aur. Cercetari noi".

La data descoperirii, Tezaurul de la Pietroasa era compus din 29 de piese, conform declaratiei lui Ion Lemnaru,
cel care a vazut primul gramada de obiecte prafuite. Erau asezate unele in altele si unele peste altele, acoperite
cu fibula mare, sugerandu-i lui Ion Lemnaru imaginea unei closti care-si apara puii. El este, de fapt, cel care ar
fi dat numele "Closca cu puii", care a devenit, chiar din timpul anchetei, titulatura oficiala a comorii.
Ion Lemnaru si Stan Avram nu au inteles valoarea reala a obiectelor, crezand ca au gasit niste vase de alama.
"Uimiti si speriati de minunatia ce le-a cazut in mana, cei doi au invelit obiectele intr-un pulover, le-au ascuns in
cosul carului si in amurg, apucand cu fereala pe ulita dintre gradini, duc si ascund comoara in podul casei lui
Stan Avram. Aici au pastrat-o un an, fara sa-i cunoasca adevarata valoare; sau neindraznind sa o recunoasca.
Nici nu-si inchipuiau ce vor patimi", scrie istoricul Marius Constantinescu.
Generatiile de sateni din Pietroasele au adus pana in zilele noastre mai multe povesti despre soarta comorii si a
descoperitorilor ei
Pornind de la aceste relatari, istoricii avanseaza teoria ca tezaurul a fost mult mai bogat si cantareau in jur de 40
de kilograme, insa multe piese s-au irosit. Se zice ca impreuna cu tezaurul se afla si o cantitate mare de bani
vechi de aur si argint, pe care cei doi tarani i-au pus in patru desagi si i-au ascuns in cariera de piatra din fundul
curtii lui Stan Avram.
Potrivit istoricului buzoian Marius Constantinescu, autorul lucrarii "Tezaurul de la Pietroasa - Closca cu puii de

aur. Cercetari noi", la cateva luni dupa descoperire, cei doi barbati impreuna cu sotiile s-au dus in vizita la
Movila Banului, un sat aflat la vreo 8 kilometri distanta, la un cumnat al lui Stan Avram, care era fierar. Stan i-a
dat acelui cumnat niste bucati de metal din cele mai groase, luate din comoara, rugandu-l sa-i faca niste
balamale de usa si cateva perechi de potcoave pentru boi. Dupa Pasti, cand s-au dus sa ia lucrurile, cumnatul sau
i-a inapoiat bucatile de metal spunandu-i ,,Ia-le de-aici ca nu-s bune de nimic, cand le-ncalzesc se topesc, nu pot
sa fac nimic din ele".
O alta intamplare a fost consemnata de Alexandru Odobescu, intr-o revista publicata in 1841. Crezand ca
obiectele din comoara sunt din arama, a dat o bucata din ele unui tigan caldarar, ce poposise in sat cu
mestesugul lui, ca sa-i dreaga o tingire, dar acesta, neputand sa rezolve treaba, ar fi aruncat cat colo bucata de
metal spunand ca nu-i buna de nimic.
Odata descoperit de catre autoritati, tezaurul de la Pietroasa avea sa atraga numai necazuri asupra celor care
intrasera in contact cu el
Dupa ce guvernul Domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842) a fost instiintat despre descoperirea
tezaurului de la Pietroasa, mai intai de parintele Filotei, economul Episcopiei Buzaului si apoi de prefectul
judetului Saac - Sacuieni, Ministerul Trebilor din Launtru, ministerul de interne de atunci, a numit o comisie
care sa se deplaseze la Pietroasa pentru investigatii. Principalii suspecti au fost imediat ridicati pentru anchetare,
vecinii si rudele au fost luati la intrebari, iar copiii au fost urecheati sa spuna tot ce stiu si sa caute tot ce
ascunsesera in joaca prin curtile caselor.
Au fost arestati taranii care au gasit ori au ascuns comoara: Ion Lemnaru, Stan Avram, Nicolae Baciu, George
Baciu si Achim Baciu. Au mai ajuns in mainile autoritatilor albanezul Anastasie Tarba Verusi, cumparatorul
tezaurului, arendasul Gheorghe Frunzaverde, postelnicul Dumitrache Ghizdeanu, care a incercat sa profite de
neintelegerile dintre ultimii doi, servitorul acestuia, Theodor Moldoveanu, un oarecare Constantin Probaca din
Ohrida, compatriot si asociat al lui Verusi care l-a ajutat sa ascunda si sa vanda parte din tezaur, Ghita Solomon
din Buzau, Vasile Elbachi din Oizan - Valea Teancului, Cristian Sarbul din Ramnicu Sarat, servitorul
albanezului, ungureanul George Cocarla, un roman din Transilvania care lucra pe santier, grecul Anastase
Costea si Barbu Pasol, brigadier de jandarmi din districtul Buzau.

Anchetele si perchezitiile efectuate in cadrul si in timpul procesului, care a durat pana in 1842, potrivit lui
Odobescu, in cartea "Le Tresor de Petrossa", s-au soldat cu rezultate foarte slabe: "In timpul perchezitiilor din
perioada anchetei, declansata de autoritati in iulie 1838, o parte din acesti bani si niste bare de aur, bunuri
inexistente in declaratiile oficiale ale descoperitorilor, au fost duse si ascunse in coliba unei babe, ruda cu ai lui
Baciu, care locuia la marginea satului Urgoaia, pe drumul Badenilor. Cand anchetatorii se indreptau spre coliba
ei, baba a aruncat ceea ce avea din comoara intr-o crapatura din preajma casei, astfel ca acele lucruri n-au fost
gasite de jandarmi".
Pe parcursul cercetarilor, au fost recuperate cosuletul dodecagonal si colanul de la Gheorghe Frunzaverde,
primite de la George Baciu, respectiv de la Verusi, iar in podul lui George Baciu, la locul ascunzisului de dupa
horn, au fost descoperite un lantisor cu pandeloc si colanul cu inscriptie, ramase acolo din intamplare.
Tot atunci, autoritatile insarcinate cu ancheta au incercat sa afle cu precizie locul unde a fost descoperit tezaurul,
dar fara niciun rezultat. In mentalul colectiv local, cu privire la acest moment, se pastreaza o amintire speciala.
Este vorba despre un episod povestit de Grigore Baciu, atunci in varsta de 79 de ani, care il cunostea de la tatal
sau, Constantin Codin Baciu, strastra-stra-nepot al lui George Baciu, pietrar din generatia traitoare in prima
jumatate si la mijlocul secolului XX in Ochiu' Boului.

In timpul cercetarilor, Ion Lemnaru, sub asprimea masurilor aplicate de anchetatori, a fost de acord sa arate
locul unde el si socrul sau au gasit comoara. Adus la Ochiu Boului cu gardienii la spate, era dus pe drumul de la
cismeaua lui Despan spre Poiana Crudului, dar cand ajungea in preajma locului descoperirii, in dreptul unui ulm
care s-a pastrat pana dupa mijlocul secolului trecut, i se lua graiul, nu mai putea sa articuleze niciun cuvant, i se
blocau simturile, nu putea sa faca niciun semn; abia dupa ce trecea de Poiana Crudului isi recapata glasul si
putinta de a face semne.
Repetandu-se de mai multe ori aceasta incercare, inainte de ulmul amintit arata cu degetul un loc in fata lui, dar
cand se misca spre acel loc isi pierdea din nou glasul, dupa ce trecea de acel loc arata in urma, dar cand se
intorcea isi pierdea din nou glasul. ("Tezaurul de la Pietroasa - Closca cu puii de aur. Cercetari noi", autor
Eugen Marius Constantinescu)
Dupa lungi si numeroase peripetii, soldate chiar cu moartea celor doi pietrari si distrugerea ori disparitia unui
numar de piese, tezaurul a fost recuperat si a intrat in posesia statului roman.
In septembrie 1839, cand Ghica Voda intarea hotararea Inaltului Divan, Ion Lemnaru si Stan Avram erau deja
morti, victime ale crudelor tratamente de detentie de la Agia, de sub Mitropolie, fiind "condamnati la batae cu
cate 30 de toiege fiescare si la inchisoare de un an". Un complice al lui Verusi, postelnicul Dumitrache, a
disparut si el in urma unui incendiu care i-a mistuit casa, iar Nicolae Baciu, cel care ajutase la ascunderea
comorii, a murit de tuberculoza, in inchisoare, in 1840.
,,Closca cu puii de aur" a ajuns la muzeu abia in 1842, cand s-a incheiat
domnia lui Ghica Voda, iar ministrul de interne Mihalache a fost obligat sa
deschida seiful si sa predea comoara, pentru care facuse o adevarata
pasiune.
Pana la gasirea mormantului lui Tutankamon, ,,Closca cu pui de aur" a fost
cel mai important tezaur al lumii, exponat care a circulat prin cele mai
faimoase muzee europene, la inceputul secolului XX.
A ajuns in 1867 la Expozitia Universala de la Paris, 1868, la Muzeul
"Senth Kensingthon" din Londra, iar in 1872, la Expozitia Internationala
de la Viena. Zilnic se formau cozi lungi, in jurul vitrinei cu tezaurul sosit
din Tara Romaneasca, iar presa vremii relata despre frumusetea si
povestile din jurul comorii.
Ulterior, a intrat in circuitul stiintific si in atentia specialistilor, Alexandru
Odobescu dedicandu-i lucrarea "Le tresor de Petrossa", in trei volume.
Primul a aparut in anul 1889, iar ultimele doua, dupa tragica moarte a
cercetatorului, in 1896 si respectiv 1900.
Tezaurul avea sa produca in jurul sau o serie de evenimente, conturand o istorie cu toate ingredientele unei
misterioase legende, despre morti suspecte, vieti ruinate, jafuri si incendii
Ironia a facut ca tocmai descoperitorii tezaurului, cei care habar nu aveau de valoarea descoperirii, sa aiba de
suferit pana la moarte tot felul de torturi. Nicolae Baciu, complicele celor doi in ascunderea comorii, murise si
el, de tuberculoza, iar mai multi tarani din satul Pietroasele, care au avut legaturi cu detinatorii pieselor din aur,
au fost dusi in lanturi la Bucuresti pentru ancheta. Pana si podul care trebuia reparat cu banii cheltuiti de
antreprenorul Verusi s-a prabusit cu totul in 1841.

Insusi Alexandru Odobescu a suferit de pe urma tezaurului, pentru care facuse o pasiune. Mai intai, imaginea sa
a fost sifonata de articole scrise de invidiosul Cezar Bolliac in "Trompeta Carpatilor", acesta lansand zvonul ca
Odobescu vanduse tezaurul dupa expozitia universala de la Paris, din 1867. Acuzatiile s-au dovedit nefondate,
dupa un pelerinaj la Kensington Museum din Londra, timp de sase luni, apoi la Viena, tezaurul s-a intors la
Muzeul din Bucuresti.
Mai mult, scriitorul Corneliu Stefan a lansat ipoteza, in cartea "Tezaurul de la Pietroasa - impactul culturalistoric", cum ca Alexandru Odobescu s-ar fi sinucis in 1895 nu din dragoste, ci pentru ca aurul tezaurului ar fi
avut si asupra lui o influenta negativa.

Despre blestemele care au insotit Closca cu puii de aur a scris multe randuri profesorul Marcel Ciuca, in
lucrarea "Tezaurul de la Pietroasa".
Acesta scrie ca, dupa succesul fulminant de la Expozitia Universala din 1867, de la Paris, guvernul francez a
insistat pe langa cel roman sa primeasca acceptul de a prezenta din nou Closca cu puii de aur, la Expozitia
Universala jubiliara, de la 1900. Romanii au acceptat, iar Tezaurul de la Pietroasa a ajuns la loc de cinste, la
Luvru. In cele sase luni cat a stat expusa, s-au inregistrat nu mai putin de 30 de incendii in jurul aripii muzeului
in care se afla Closca de aur! Dupa plecarea tezaurului din Paris, academicianul francez Edmond Pottier, seful
sectiei de Conservare a Muzeului Luvru, rasufla usurat: "Am scapat, Doamne, de piaza cea rea!".
In noaptea de 19 spre 20 decembrie 1875, pe un viscol puternic, fiul unui preot din Titu, Grigore Pantazescu,
exclus din seminar pentru ca iubea mai mult gimnastica, a facut un numar de circ si a furat tezaurul din sala
Muzeului National de Antichitati, adapostit in cladirea Universitatii. Aruncase in zapada colanul si o bucata din

taler pentru ca "il jenau la mers". A stat in puscarie sase ani iar cu cateva zile inainte de liberare a murit in mod
misterios. Oficial, a fost impuscat in timp ce voia sa evadeze.
Anul 1917 a fost un alt moment din istoria zbuciumata a tezaurului. Atunci, impreuna cu intreg tezaurul
Romaniei, Closca cu puii de aur a fost trimisa la Moscova. De acolo s-a intors abia in 1956, cand Uniunea
Sovietica a restituit Romaniei tezaurul artistic trimis in timpul Primului Razboi Mondial.
CITESTE SI
VIDEO Varianta originala a Tezaurului ,,Closca cu puii de aur" revine acasa pentru prima oara dupa 170 de ani