Masterand: ALEXE Ioana Madalina

Caracteristici ale semnalelor video folosite n analiza

i prelucrarea imaginilor
i secvenelor video pentru detectarea
falsurilor

n timpul Rzboiului Crimeii, dintre anii 1853-1856, fotograful Roger Fenton a reuit s
surprind un cadru care avea s devin celebru. ntr-una dintre fotografiile sale este nfiat un
drum arid pe care se afl zeci de proiectile de tun. Imaginea a primit descrierea de "Valea umbrelor
morii" i a devenit n scurt timp faimoas, deoarece nfieaz peisajul rzboiului din acea
vreme.
Fotografia lui Fenton a fost considerat destul de mult vreme drept una dintre primele fotografiidocument care nfieaz rzboiul. Cu toate acestea, conform documentaristului de film Errol
Morris, imaginea este un fals. Cu ajutorul ateniei sale la detaliu i celor citite ntr-o carte care
trateaz asemenea subiecte, semnat de Susan Sontag, Morris a lansat teoria prin care susine c
imaginea este trucat.

Errol Morris a urmrit acest subiect i s-a ntlnit n Crimeea cu Dennis Purcell, inginer
optic i un grup de cinci istorici. ntre Morris i specialiti s-a iscat o disput, istoricii susinnd c
acele proiectile erau adesea strnse de ctre soldai pentru a fi refolosite. La o analiz mai atent
Morris i Purcell au stabilit c n funcie de gravitaie proiectilele se rostogoleau n anuri, astfel
nct cele de pe drum nu aveau cum s rmn n acele poziii o perioad ndelungat de timp.
Falsificarea se poate realiza prin:
- modificarea culorilor;
- ajustarea contrastului;
- defocalizarea unor zone de imagine.
Semnalul video este un semnal artificial i are 312,5 linii fiecare cadru, condiia ca fiecare
semnal s poat fi recepionat i pe vechile dipozitive din cauza costurilor ridicate ale schimbrii
infrastructurii vechi cu cea nou.
Atat video cat si filmul se afiseaza printr-o succesiune de imagini discrete, astfel: film 24
cadre/s, video NTSC 30 cadre/s, video PAL si SECAM 25 cadre/s. In timp ce cadrul de film este o
imagine continua, cadrul video este impartita in linii. Numarul de linii la video analog este: NTSC
525 linii/cadru, iar la PAL si SECM 625 linii/cadru.
Video este afisat (si inregistrat) prin scanare de rastru (deplasari stanga-dreapta si sus-jos).
Dupa terminarea unei linii are loc intoarcerea pe orizontala, iar dupa un cadru intoarcerea pe
verticala. Pana nu demult dispozitivul de baza de afisare a fost tubul catodic (cathode ray tube
CRT). Fasciculul de electroni baleiaza ecranul activand celulele fosforescente (cate o celula pentru
2

fiecare pixel la tubul monocrom, respectiv cate trei celule la tubul color RGB). Scanarea se poate
face fie intretesut, fie progresiv.
In scanarea intretesuta, utilizata de monitoarele de televiziune analogica, un cadru este
impartit in doua campuri: campul de sus (impar) continand liniile impare si campul de jos (par)
continand liniiile pare.

Standardele video sunt caracterizate mai degraba de rata de campuri decat rata de cadre. Astfel
PAL si SECAM utilizeaza 50 campuri/s (deci 25 de cadre/s), iar NTSC 59.94 campuri/s (deci 29.97
cadre/s).
Scanarea intretesuta rezolva problema flikerului (ochiul uman necesita minim 40 cadre/s
pentru a percepe o miscare continua).
In scanarea progresiva fiecare cadru este scanat linie cu linie de sus in jos (un cadru are un
singur camp, deci rata de cadre este identica cu rata de campuri). Se utilizeaza in multe monitoare de
calculator si in DTV. Pentru unele specificatii video se adauga sufixul i sau p indicand tipul de
scanare intretesuta sau progresiva.
Raportul de aspect pentru televiziunea standard bazata pe CRT este 4:3 (1.33:1).
Omul percepe o imagine continu, dac i sunt transmise 50 poze/secund, luate n momente
diferite.
Din experien s-a constatat c ochiul are o frecven critic de 43 heri/secund care arat
continuitatea micrii.
1

Imaginile care se dau :

Filduri
Cmpuri
Semicadre
2 semicadre = 1 cadru
Ca s fie genereze o imagine pe care o percepe ochiul uman facem o parcurgere de 50 ori pe
secund. Din considerente de largime de band s-a ales axa OX cu 625 de linii pe un cadru, dar nu
toate sunt active pentru semnalul analogic.
Pentru semanlul digital se face o discretizare i pe axa OY, n afar de OX.
ntre 2 semicadre diferite n timp exist multe asemnri pe baza crora se fac analizele
asupra veridicitii, nu se pot schimba prea multe elemente.
Retinem ca 1 cadru apare la 40 milisecunde.
Analiza dintre 2 secvene video presupune existena impulsurilor sincronizate i existena
multor asemnri.
Un semnal video care are afectate impulsurile de sincronizare este un semnal video care nu
poate fi reprodus din cauza faptului c au o alt durat, s-a modificat componenta continu i
semnalele de sincronizare sunt defecte.
n ultimii ani s-a trecut la baleierea progresiv, prin care se citete prin acelai mecanism,
n mod simultan cu 575 de linii i ntoarcerea tot cu 25 linii.
Cnd se folosete baleierea ntreesut i avem elemente n micare, imaginea e neclar,
confundndu-se cu inexistena unui stabilizator, lucru complet fals.
Astfel rezult faptul c pentru o expertiz criminalistic avem nevoie de o beleier
progresiv, pentru a analiza o imagine.
Acest tip de analiz ajut la recunoaterea persoanelor i la identificarea plcuelor de
nmatriculare, care sunt criteriile de baz pentru expertize criminalistice.
Dac nu are impulsurile de sincronizare necesare, nu mai avem imagine.
n semnalul video cea mai important este componenta continu, doar alternd componenta
continu, putem falsifica foarte uor imaginea, astfel pentru expertiz cele mai importante informaii
le d componenta continu.
Cea mai mica freceventa din spectrul semnalului video este frecventa 0, componenta
continua, care depinde de continutul imaginii. Aceasta nu se transmite decat in cazul distributiei
semnalului video pe distante scurte, caz in care se face distributie in banda de baza (semnal
nemodulat). La transmisia semnalului video modulat la distanta mare nu este necesara transmisia
acestei componente deoarece se

poate oricand aseza semnalul video cu nivelul de stingere (foarte apropiat de nivelul de negru) pe
ceea ce se numeste tensiunea de taiere (blocare) a dispozitivului de afisare. In acest mod toate
nivelele de gri vor fi redate corespunzator. Circuitele care fac acest lucru in receptorul TV se numesc
circuite de axare sau de fixare a componentei continue. Urmatoarea frecventa din spectru dupa
frecventa 0 este frecvena semicadrelor f v(50 Hz in standardul cu 625 linii si 50 Hz), deoarece nu
exist semnal cu frecven mai joas dect aceasta n componena semnalului video.
Cat despre frecventa video maxima, sa presupunem ca imaginea noastra are o structura de
linii verticale albe si negre succesive. Explorand aceasta imagine se formeaza un semnal periodic, cu
perioada T ce se poate calcula daca se imparte durata cursei active pe orizontala dHT la numarul de
perechi de linii albe si negre din imagine (perioade). Frecventa semnalului video f = 1/T este cu atat
mai mare cu cat sunt mai multe linii in imagine. De exemplu, daca avem 100 de perechi de linii
verticale albe si negre, atunci perioada semnalului este Tdh=52s divizat cu 100, adica 0,52
microsecunde, ceea ce corespunde unei frecvente a semnalului video de aproximativ 2 MHz. Daca in
loc de 100 de perechi de linii avem 200, atunci frecventa semnalului video se dubleaza si ajinge la
aproximativ 4 MHz.
Rezulta din acest exemplu faptul ca frecventa semnalului video este proportionala cu
rezolutia imaginii pe directie orizontala. Cu cat imaginea are detalii mai fine pe orizontala, cu atat
vom avea frecvente mai mari in semnalul video. Problema care se pune, este la ce frecventa trebuie
limitata banda semnalului video astfel incat sa avem o imagine de buna calitate. Solutia este de a
limita aceasta banda
la o valoare care corespunde rezolutiei ochiului pe directie orizontala. Testele subiective au aratat ca
ezolutia ochiului es
te la fel de buna pe orizontala ca si pe verticala si este mai slaba pe directie diagonala. Pe de alta
parte, rezolutia pe verticala a imaginii a fost fixata odata cu alegerea numarului de linii de explorare.
In consecinta, banda semnalului video va fi limitata la acea valoare care corespunde aceleiasi
rezolutii si pe orizontala.
Cea mai mare frecven video care poate fi atins d cel mai mic detaliu care poate fi
reprodus. Orice variaii mai mici dect acesta nu mai pot fi redate. Sa presupunem ca
imaginea este esantionata pe orizontala si pe verticala si ca avemelemente de imagine de
forma dreptunghiulara in numar de N x pe orizontal i N y pe verticala. Rezult o perioad
de transmisie a unui element de imagine egala cu perioada unui cadru divizata cu numarul
total de elemente dintr-o imagine. Conform teoremei esantionarii frecventa video maxima va fi :
Pentru a sti ce reglaje trebuiesc efectuate unui emitator pentru corectarea distorsiunilor, este necesar
mai nti sa fie cunoscute cauzele care le produc. Totdeauna se va avea n vedere faptul ca, analiza unui
semnal se face nu numai la un capat al liniei de transmisie, ci la ntreaga linie, adica, la receptie (la
5

utilizator). Cum nu este posibil sa se tina seama de toate imperfectiunile tuturor receptoarelor, s-au stabilit
parametri medii pentru acestea si s-au realizat receptoare de masura (demodulatoare), care tin seama de
modul de procesare al semnalului care trebuie transmis. n aceste conditii reglajele care se efectueaza la
emitator, include si echipamentul de la celalalt capat al liniei de transmisie.
Diferitelor etaje componente ale unui emitator de TV (lantului video n mod special) li se impun
cerinte de transmitere cu predistorsiuni ale formei semnalelor.
Elementele componente ale lantului video n ansamblu, se pot reprezenta sub forma unui cuadripol.
De aceea, la determinarea caracteristicilor principale ale lantului video se folosesc definitiile uzuale pentru
caracteristicile respective ale cuadripolului.

Tipuri de distorsiuni
Corespunzator recomandarilor CCIR principalii parametri tehnici de calitate ai unui emitator de televiziune
pot fi clasificati n urmatoarele categorii.
a)

Distorsiuni liniare

b)

Distorsiuni neliniare

c)

Zgomote

n afara acestor distorsiuni se tine seama de:

d)

Parametri tehnici specifici emitatoarelor de televiziune

e)

Parametri tehnici ai punctelor de interfata

DISTORSIUNI LINIARE
Distorsiunile liniare sunt de doua feluri: distorsiuni de amplitudine si distorsiuni de faza.
Distorsiunile liniare sunt provocate de elementele reactive ale etajelor de amplificare. Ele se pot aprecia
dupa caracteristicile de amplitudine-frecventa si dupa cele de faza-frecventa sau dupa caracteristicile
tranzitorii ale lantului video.
A) Distorsiuni de amplitudine (sau amplitudine-frecventa)
Distorsiunile de amplitudine sunt produse de amplificarea inegala a componentelor de frecventa diferita ale
semnalului de intrare.
Amplificatorul din lantul video al unui emitatorTV (sau al unui receptor), va trebui sa fie de banda larga
daca se tine seama de spectrul larg de frecvente pe care trebuie sa-l amplifice.

Distorsiunile amplitudine-frecventa, sunt definite prin variatia factorului de amplificare n banda de

frecvente de la frecventa semicadrelor pna la frecventa limita maxima video a sistemului, raportata la
factorul de amplificare al unei frecvente determinate. Prin urmare, pentru a se evita distorsionarea
semnalelor, caracteristica de amplitudine-frecventa trebuie sa fie uniforma, adica coeficientul de
transmisiune pentru ntregul spectru de frecvente al semnalului video sa fie constant.
Distorsiunile liniare pot fi analizate fie n domeniul timp, fie n domeniul frecventa. Teoretic, este de
asteptat ca, un circuit de transmisie care are acesti parametri reglati corect n norme, ar trebui sa reproduca la
iesire forma semnalului aplicat la intrare, n limitele corespunzatoare largimii de banda a canalului
sistemului respectiv. n practica nsa, se constata o oarecare necorespondenta ntre parametri de analiza n
domeniul timp si parametri de analiza n domeniul frecventa, care de multe ori necesita ajustari de
compromis asupra parametrilor din domeniul frecventa pentru corectarea formei semnalului transmis.
Necorespondenta de mai sus poate fi produsa de mai multe cauze dintre care mentionam,
neliniaritatea circuitului de transmisiune, inerenta n cazul emitatoarelor de televiziune, care poate altera
semnalul.
n general acest tip de distorsiuni sunt provocate de elemente de circuit caracterizate printr-o caracteristica
de transfer liniara si nu depind de componenta medie a semnalului de TV, de amplitudinea sau de pozitia
semnalelor de test (masura) utilizate n scopul determinarii lor.
Totusi, numai cu ajutorul caracteristicii de amplitudine-frecventa nu se pot aprecia distorsiunile
semnalului introduse de lantul video, ci trebuie sa se cunoasca si defazarea introdusa de acest lant pentru
fiecare componenta din spectrul de frecvente al semnalului transmis.
B) Distorsiuni de faza
Distorsiunile de faza apar simultan cu cele de amplitudine. La frecventa la care se admite o atenuare de 3 dB
a semnalului (sau o alta valoare mai mica, la frecventa limita, spre capatul benzii de trecere), defazajul
introdus de retea este foarte important.
La o variatie liniara a marimii defazarii armonicelor spectrului semnalului transmis, n functie de frecventa
() = (daca toate armonicele au acelasi defazaj), semnalul la iesirea lantului video coincide ca forma cu
cel de la intrare si este decalat cu o marime egala cu timpul , denumit timp de ntrziere al semnalului. Daca
timpul de ntrziere al diferitelor armonice nu este acelasi, semnalul se distorsioneaza. De aceea, uneori, la
aprecierea distorsiunilor de faza se opereaza cu timpul de ntrziere al oscilatiilor sinusoidale si variatia
acestui timp n functie de frecventa. Defazajul frecventei , egal cu () radiani, corespunde cu timpul de
ntrziere de grup (TPG) (grupul de frecvente care au aceiasi faza)
Caracteristica TPG () se determina ca derivata caracteristicii de faza () n raport cu frecventa: adica ea
arata panta caracteristicii de faza.
7

C) Distorsiunile tranzitorii
Acestea se manifesta pe semnalul care reprezinta raspunsul tranzitoriu al circuitelor. Ele se apreciaza printr-o
serie de parametri, care sunt valabili pentru analiza amplificatoarelor fie la frecvente joase, fie la frecvente
nalte.
Efectul distorsiunilor liniare (amplitudine-frecventa si faza-frecventa) asupra semnalelor de televiziune, se
poate aprecia prin forma pe care o iau diferite semnale care trec printr-un circuit care produce astfel de
distorsiuni. Analiza formelor acestor semnale pe osciloscop, furnizeaza o serie de informatii utile n legatura
cu caracterisicile de amplitudine sau de faza.
Aceste distorsiuni sunt numite curent caracteristica tranzitorie la 50 Hz, sau distorsiuni la frecvente joase.
Ele sunt definite prin modificarea formei semnalului de iesire (dupa demodulare), atunci cnd la intrare este
aplicat un semnal dreptunghiular periodic avnd frecventa de repetitie 50 Hz si factorul de umplere .
Raspunsul la aceste semnale, n regim stationar si atunci cnd componenta continua este constanta, se
prezinta de obicei sub forma din figura 24. Parametrul caracteristic este caderea palierului, care se da n
procente.
C.1) Distorsiuni ale impulsurilor cu durata de ordinul unei linii TV.
Este numita curent caracteristica tranzitorie la frecventa liniilor. Se defineste prin modificarea formei
semnalului de iesire (dupa demodulare), atunci cnd la intrare este aplicat un semnal video cu luminanta n
forma de impulsuri dreptunghiulare cu amplitudinea egala cu amplitudinea nominala si durata de ordinul de
marime al unei linii TV.
C.2) Distorsiuni ale formelor de unda de durate scurte
Este numita curent caracteristica tranzitorie la frecvente nalte sau raspunsul tranzitoriu la frecvente nalte.
Este definita prin modificarea formei semnalului de iesire (dupa demodulare), atunci cnd la intrare este
aplicat un semnal video continnd n domeniul luminantei semnale cu tranzitii (fronturi) rapide, sau un
impuls scurt de forma determinata si amplitudine nominala.
Aprecierea distorsiunilor se face pe baza urmatorilor parametri:
-

Durata frontului tf (uneori se specifica durata frontului anterior, ca sa se deosebeasca de durata

frontului posterior al impulsului) sau timpul de crestere, definit ntre momentele de timp ntre care semnalul
creste de la amplitudinea de 0,1 la 0,9 din amplitudinea corespunzatoare regimului permanent. Durata
acestui front este determinata n functie de frecventa limita superioara a sistemului de TV respectiv (fc).
-

Amplitudinea supracresterii raspunsului ().

DISTORSIUNI NELINIARE

Distorsiunile neliniare depind n general de amplitudinea semnalului aplicat unui circuit, precum si de
neliniaritatile circuitelor care n diferite regimuri de functionare introduc limitari sau deformari ale
semnalului.
n amplificatoarele de radiofrecventa intervin, ca si n orice lant de transmisiune, elemente care au
caracteristici neliniare. Fie ca referirea se face la caracteristicile unui tranzistor functionnd ntr-un anumit
regim sau clasa de functionare, fie ca se considera caracteristica globala a unui etaj sau lant, de la intrare la
iesire, apar neliniaritati datorate acestor elemente.
Transmisiunea semnalelor video implica att prezenta unor semnale armonice, ct si a unor semnale sub
forma de impulsuri, structura imaginilor de transmis fiind foarte complicata.
Avnd n vedere ca o serie de distorsiuni neliniare apar n mod obligatoriu din cauza procedeelor alese
pentru transmisiune (cum ar fi de exemplu cazul transmisiei cu banda laterala reziduala - BLR), este necesar
sa fie luate masuri de corectare cu scopul de a reduce distorsiunile care apar n lantul de transmisie respectiv.
ntruct semnalele de televiziune au, dupa natura imaginii, o structura care contine si semnale armonice si
dreptunghiulare si sub forma de rampa etc., cel mai bun lucru ar fi, sa se realizeze amplificatoare cu
distorsiuni neliniare mici, care sa nu afecteze forma semnalelor. n practica, pentru ca forma semnalelor la
receptie sa fie cea corecta si controlabila, emitatoarele de TV sunt prevazute cu circuite speciale de corectie
n acest scop.
n prezent neliniaritatea unui circuit de televiziune nu este definita ntr-un mod simplu si univoc. Aceasta
situatie devine clara daca se are n vedere structura semnalului video care conduce la degradari diferite ale
calitatii imaginii, atunci cnd neliniaritatea circuitului se manifesta asupra semnalului de sincronizare sau
asupra semnalului de imagine. n plus neliniaritatea circuitului poate afecta diferit semnalele de luminanta si
semnalele de crominanta sau poate provoca influentarea lor reciproca. Din aceasta cauza definirea
caracteristicii de liniaritate se face prin mai multi parametri, numarul acestora fiind limitat la cei care sunt
recunoscuti ca fiind corelati ct mai direct cu calitatea subiectiva a imaginii. De asemenea, la selectionarea
acestor parametri, s-a avut n vedere posibilitatile de evaluare a acestora, urmarind reducerea conditiilor de
masura, obiectiv att de important n practica de exploatare.
A) Distorsiuni neliniare ale semnalului de luminanta.
Sunt definite prin neproportionalitatea ntre amplitudinea unui semnal video n forma de rampa (dinte de
fierastrau) sau n trepte egale, aplicat la intrare si amplitudinea corespunzatoare din semnalul de iesire (dupa
demodulare), atunci cnd nivelul initial al rampei sau treptelor variaza de la nivelul de stingere (negru) pna
la nivelul de alb.
B) Distorsiuni neliniare ale semnalului de crominanta
9

B.1) Distorsiuni neliniare ale amplitudinii semnalului de crominanta

B.2) Distorsiuni neliniare ale fazei semnalului de crominanta
C) Intermodulatia de la semnalul de luminanta la semnalul de crominanta
C.1) Amplificarea diferentiala
Este definita prin variatia amplitudinii unui semnal de crominanta din semnalul de iesire (dupa demodulare),
atunci cnd la intrarea video se aplica un semnal de crominanta de amplitudine mica si constanta, suprapus
peste un semnal de luminanta rampa (care variaza de la nivelul de stingere pna la nivelul de alb),
componenta continua medie a imaginii fiind constanta.
C.2) Faza diferentiala
Definita prin variatia fazei unui semnal de crominanta din semnalul de iesire (dupa demodulare), atunci cnd
la intrarea video se aplica un semnal de crominanta de amplitudine mica si constanta suprapus peste un
semnal rampa (care variaza de la nivelul de stingere pna la nivelul de alb), componenta continua medie a
imaginii fiind constanta.

Concluzii:
Dupa trecerea n revista a distorsiunilor care se produc ntr-un emitator de televiziune, se poate concluziona
ca functionarea n parametri normali ai acestuia, presupune (si aceasta presupunere este de fapt o realitate)
existenta unor circuite de corectie a semnalului video. S-a mai mentionat ca aprecierea distorsiunilor finale,
precum si precorectia lor, se face n aproape toate cazurile, nglobnd n schema de masura si demodulatorul.
Rezulta deci ca distorsiunile semnalelor pot fi analizate prin vizualizare pe osciloscop sau, pe aparate de
masura specializate, care dupa analiza semnalului afiseaza pe un display att semnalul n forma sa ct si
rezultatele valorice ale distorsiunilor. Analiza distorsiunilor de amplitudine-frecventa n RF se face pe
ansamblu emitator "culegnd" semnalul de la o sonda RF si aplicndu-l unui analizor de de spectru.

10

11