Adrian Drgan

Ochiul lui Dumnezeu

Ieri l-am vzut din nou, dup multi, foarte multi ani. Era tot acolo, sus, chiar daca acum
nu mai prea att de sus ca odinioar, acum l-a fi putut atinge cu mana daca ma ridicam pe
vrfurile picioarelor. Ochiul lui Dumnezeu. Tavanul era cocovit, buci de var i de tencuiala
czuser pe ici pe colo, pe covorul destrmat i ptat, probabil din cauza acoperiului spart i
nereparat, prin care ploaia se scurgea n casa, igrasia nflorise pe la colturi i lampa cu doua brae
nu mai mergea, dar era zi afara i l-am vzut, acolo unde il tiam, neschimbat, ochiul lui
Dumnezeu.
n jur se schimbaser multe Parchetul era acum umflat i chiar spart pe alocuri,
ferestrele erau acoperite de pnze de pianjen, frunze moarte n multe toamne i un strat de praf
gros cat civa ani buni. ifonierul cu haine era deschis i pustiit, mama luase mai toate hainele la
moartea bunicii si, probabil, le mprise saracilor. Poate pstrase i ea, din melancolie, ceva
Mai rmsese cate ceva, totui, n ifonier, cteva haine, nu stiu de ce tocmai ele, un pardesiu
negru, nite cmi de noapte si, jos, stinghere i absurde, nite discuri cu tangouri. Toate, pline
de praf. Patul prea desfundat, iar cuvertura de pe el aproape ca putrezise. Doua fotolii erau
ncrcate de cutii vechi de bomboane pline cu fleacuri, nasturi, flacoane de parfum goale ale
bunicii, cteva poze alb-negru, papiote de ae, ascuitori de lemn i tot asa, lucruri de demult,
abandonate aici. In sticla vitrinei bufetului pe care zeia Atena i inea la fel de falnic scutul de
bronz coclit, era o poza de bulletin cu bunica, parca pzea paharele, scrumierele i bibelourile
prfuite din spate. Le revedeam i mi le reaminteam n perioada lor de glorie ehehe ntr-un
sertar mai mare al bufetului, sertar numit secretaire, am gsit obiectele binecunoscute i uitate
ale bunicului, inginer agronom i filatelist lupa de filatelist, penseta pentru timbre, un clasor,
cteva dosare cu acte lipsite acum de importanta, o rigla metalica, instrumental ciudat de
topografie care nu am tiut niciodat cum se numete (sau am uitat?), cutia cu diapozitive cu
felurite maini agricole din anii 40, creioanele colorate Stabylo (ntr-un penar negru, nvelit n
piele, cu un logo frumos o lebd subire), tot de prin aceeai ani, de fapt cioturile lor, climar
de cristal cu capac de alama, tamponul cu sugativa verde pentu cerneala, nite carioci ungureti
uscate i intre toate astea, inexplicabil, capul desprit de trup al ursuleului de plus Tino. Mai
erau prin camera, pe masa, pe ifonier, pe noptiera, tot felul de triste vechituri, tablouri de familie
date jos de pe perei, abajururi de veioza, cri i aa mai departe
O trista vechitura prea ntreaga casa. Daca am fi vndut-o acum un an, un an i ceva,
cnd inca nu venise peste noi criza, am fi fcut bani frumoi. Dar mama nu s-a indurat desi nu
era o casa prea grozava, nici ca suprafa, nici ca stil architectonic, nici ca teren, ea a pstrat-o, i
nici mcar din calcul imobiliar, ca, vezi Doamne, valoarea i-ar creste n civa ani A pstrat-o

dintr-un sentimentalism pgubos, mi zic. Dar pe undeva e de neles, ea crescuse acolo i prinii,
amndoi, ii muriser n acea casa.
I-am cutreierat amarat cele trei camere n descompunere avansata i gndul ca acum
valoarea ii sczuse la jumtate ma irita tot mai mult.
La ce bun sa o pstrezi, mi spuneam doar ca sa ii contempli inexorabila ruina? Doar ca
sa ai o mrturie pesimista a ceea ce a fost i nu mai e i nu va mai fi? Caci nimic nu mai era ca
odinioar n casa bunicilor. Nimic, n afara de ochiul lui Dumnezeu, care era neschimbat,
inexpresiv, cprui la locul lui de pe tavan.
Cum apruse acolo acea pata neagra, pe varul alb al tavanului? Habar nu am. Dar cert e ca
apruse la un moment dat (igrasia e cea mai verosimila explicaie) i pata aceea a fost cndva
ochiul lui Dumnezeu. ntr-o seara de iarna, pe cnd bunica ne povestea cum Tatl nostru cel din
ceruri vegheaz necontenit asupra noastr, am ntrebat-o (aveam cinci ani?) unde e, daca
vegheaz sa il vedem i noi Iar ea ne-a artat n tavan nu pe Dumnezeu ci ochiul sau
undeva spre soba, pe albul tavanului era un ochi cprui, ochiul lui Dumnezeu. L-am privit cu
respect i putina teama i civa ani de atunci el a vegheat asupra noastr: cnd fceam vreo
prostie lui ne rugam sa ne scape, cum s-a ntmplat cnd am spart un ghiveci mare de flori n
toiul unui meci de fotbal disputat n camera, cnd ne simeam vinovai (mineam ca am luat nota
noua n loc de ase la scriere, de exemplu) ii ceream iertare ca sa nu se manie pe noi, cnd eram
bolnavi il rugam sa ne vindece Cnd i-am stricat stiloul chinezesc lui Rzvan i bunic-sa a
venit sa pretind reparaia pagubei, ochiului lui Dumnezeu i-am cerut sa ma scape din
ncurctur. Am scpat fara chelfneal, dar i uurat de economiile mele, n valoare de doua sute
de lei, ceea ce m-a pus n ncurctur, parca ar fi fost mai ieftin sa scap cu doua palme dar cu
banii n buzunar. Cnd aveam a doua zi meci de fotbal intre clase, lui ii ceream sa fiu selecionat
i sa marchez mcar un gol Uneori ma asculta, i ii mulumeam fierbinte, alteori nu, i ii
reprom cu lacrimi n ochi ca nu m-a ascultat De ce? De ce, daca eti Dumnezeu i poi orice?
Nu poi sa ma ieri, daca am greit? Tu tii Dar ma ntorceam mereu la el. M-am ntors, astfel,
spsit dup o revolta nedreapta, atunci cnd Zoro, boxerul nostru, era bolnav l-am implorat sa il
vindece i Zoro a mai trit civa ani. Uneori pur i simplu il priveam cu mintea blocata i
ncercam sa il neleg eti aici, dar eti i la Bebe, vecinul, n camera, i la Sorin, i la Andrei?
Cum vezi tu, de aici, i pe ei? Ci ani ai? Unde e raiul? Cum e acolo? Cat va fi scorul n meciul
de maine? Chiar poi orice? Atunci ma ajui sa ma fac cosmonaut? Atunci poi sa faci ca Mmuca
sa nu moara? Sa bata Dinamo pe Liverpool?
ncercam sa neleg, sa cunosc? Nu, nu cred aveam certitudini, dar ealizam ca nu stiu tot
de exemplu, cum arata Dumnezeu, al crui ochi veghea din tavan? Nu mi amintesc parca un
vag amestec de ilustraie din Biblia pentru copii (Iisus vindecnd pe olog), icoana cu Maica
Domnului din coltul camerei (auriu, sclipiri roietice de la candela, nite umre brune, ca de fum)
si, nu stiu de ce ori de unde, ceva alb (sau strlucitor de luminos). O persoana? Da, parca Nu
chiar btrnul cu barba alba, totui Dar sigur, o persoana nu o energie, o for, un principiu i
nici att o metafora. O persoana vie, care cumva inexplicabil dar evident sttea n Cer i avea
ochiul n tavanul camerei mele, cu care se putea vorbi, care te privea i de care, la nevoie dar
trector, puteai ncerca sa te ascunzi (dup soba, dup pat). Cum se manifesta Dumnezeu, n afara
de veghea neobosita a ochiului? Asculta Si, uneori mcar, ddea semn ca primise rugciunea
prin ndeplinirea ei. Sau printr-o intervenie discreta, nevzut, pentru ca era noapte. Caci
noaptea, cnd mi era frica de nchipuitele cotoroane care bntuie pe la fereastra sau stau sa ias
din soba, ma gndeam, cu disperare, la ochiul nevzut n ntuneric de deasupra cat e el acolo,
nu se va ntmpla nimic, mi spuneam, ma va pzi, ma va pzi, ma va apra, nu ma lsa, te rog, i
adormeam cu greu spre diminea. Ii simeam, atunci, prezenta, o prezenta fizica? Nu stiu Dar

parca era prin preajma, parca era acolo, parca il tiam la locul lui pe Dumnezeu, dup cum
tiam ca oglinda rotunda e la locul ei pe perete, soba e la locul ei i acoperiul casei vecine, zrit
pe geam, e la locul lui.
Nu tin minte cnd a ncetat sa mai fie ochiul lui Dumnezeu i a devenit ceea ce e acum, o
simpla pata pe tavan. In clasa a treia? Mai trziu A patra? Nu mai tin minte (si mi pare rau),
desi e cert ca s-a ntmplat la un moment dat. De atunci nu i-am mai vorbit, nu m-am mai rugat
de el, nu l-am mai invocat sa ma ocroteasc. Am nvat, cu vremea, ca Dumnezeu nu e pe aici si,
n general, nu e clar deloc ce i cum i daca e. Oricum, nu are ochi! (Daca vacile ar avea zei)
In fine
mi amintesc o discuie avuta cu fratele meu, cnd am trecut, studeni fiind deja, pe la
bunica (inca mai tria i sttea n vechea casa) cutnd nite cri sau mai stiu eu ce, o pompa
de bicicleta, un binoclu din rzboi de vndut la anticari, am intrat n fosta noastr camera i
vznd acolo pata din tavan, ne-am amintit: hehehe, mai tii, uite pata aia de care ziceam ca e
ochiul lui Dumnezeu.
Era doar o pata, i asta e i acum. Dar atunci, cndva, nainte de un moment uitat, era
ochiul lui Dumnezeu. i ma ntreb, n dezolarea din jur, cine l-a fcut sa devina o simpla pata
cpruie pe tavan?

SFRIT