Curs 12

Clasificarea climatelor
12.1. Noiuni generale
In mod practic, pentru a exprima clima unei regiuni, ar fi necesar s se descrie
regimul multianual al tuturor elementelor meteorologice in strns legatur cu influena
factorilor fizico-geografici modificatori.
Cunoscand nsa variabilitatea condiiilor fizico-geografice de la un loc la altul
(relieful, vegetatia), multitudinea elementelor meteorologice, precum i modul foarte variat
cum acestea se pot asocia intre ele, rezulta c o caracterizare climatica a unei regiuni mai
ntinse intampina serioase dificultati.
De aceea, inca de multa vreme s-a simtit necesitatea unei sistematizari a
caracteristicilor climatice, a unei clasificari ale climatelor. Scopul clasificarii climatice este
de a stabili si grupa tipurile principale ale climei, de a preciza repartitia geografica a
acestora si de a descoperi analogii climatice pe suprafata Pamantului.
In decursul timpului s-au incercat numeroase sisteme de clasificare a climatelor
dupa diferite criterii.
Astfel, dupa criteriul astronomic au fost delimitate foarte schematic cele 5 zone
climatice, avandu-se in vedere schema zonelor termice solare (zona tropicala, cele 2 zone
temperate si 2 zone polare), fara a tine seama de influenta factorilor fizico-geografici.
O mare raspandire au cunoscut clasificarile climatice care au utilizat valori medii
si reale, fie referitoare la cate un singur element climatic, fie valorile pentru 2 sau mai
multe elemente climatice (criteriul termic, criteriul pluviometric, criteriul
termopluviometric, etc.).
Acestea au fost primele incercari de clasificare a elementelor dupa criterii reale
C.A.Suppan - 1884 si W. Koppen - 1900. Desi a marcat un real progress in acest domeniu,
utilizarea acestor criterii la delimitarea teritoriala a diferitelor tipuri de clima a intampinat
totusi dificultati mari.
Alte criterii de clasificare, cum sunt criteriul hidrologic (A.I.Voiecov- 1884,
A.Penck-1910) si cel botanic (A.Griesebach-1872 si A.de Candolle -1874), iau in
considerare i efectele climei asupra vegetatiei si hidrografiei.
L.S.Berg a intocmit o clasificare care are la baza calculul gradului de umezire, iar
M.T.Budiko (1948) a adoptat drept criteriu de clasificare bilantul caloric si hidrologic al
suprafetei terestre. Criteriul genetic a fost utilizat de mai multi autori in clasificarea
climatelor, insa, in ultima vreme, cea mai cuprinzatoare clasificare genetica a fost elaborat
de B.P.Alisov.
Dupa Alisov, criteriul de baza in determinarea tipului de clima trebuie sa fie
tipurile de mase de aer predominante si particularitarile lor sezoniere.
Koeppen a pus la baza clasificarii climatelor, valorile medii ale temperaturii
aerului si precipitatiile atmosferice, a folosit pentru prima data asa numitul principiu al

analogiilor climatice si a introdus notiunea de tipuri de clima. EI a stabilit caracterele si

limitele zonelor (claselor), tipurilor si subtipurilor climatice (ordinelor si subordinelor), pe
baza anumitor valori critice de temperatura si precipitatii, alese in asa fel incat izoliniile
respective corespund cu limitele marilor zone de vegetatie de pe suprafata Pamantului. De
altfel, in unele variante ale sistemului sau, Koeppen a folosit in concretizarea tipurilor de
clima, chiar nume de asociatii vegetale sau specii de plante: climatul padurilor virgine,
climatul stepelor, climatul fagului, climatul stejarului, climatul porumbului, si altele.
In forma sa definitiva, clasificarea climatica a lui Koppen a adoptat criteriul
raionarii suprafetei terestre dupa regimul principalelor elemente climatice, utilizand marile
zone de vegetatie doar pentru conturarea zonelor climatice mari.
Clasificarea lui Koeppen cuprinde 5 zone climatice, repartizate de la Ecuator
spre Poli si notate cu primele 5 majuscule ale alfabetului latin:
A- climatul tropical ploios,
B- climatul uscat (cate o zona in fiecare emisfera),
C- climatul temperat (cate o zona in fiecare emisfera),
D- climatul boreal (numai in emisfera nordica),
E- climatul rece sau al zapezilor (cate o zona in fiecare emisfera).

In zonele A, C si D s-au mai deosebit climatele cu iarna uscata (w), cu vara uscata
(s) si cu precipitatii suficiente in tot cursul anului (f).
In zonele uscate B separa climatul stepelor (BS) si climatul deserturilor (BW), iar
zona E o subimparte in climatul tundrelor (ET) si climatul inghetului vesnic (EF).
In acest fel, Koppen obtine din cele 5 zone urmatoarele 11 tipuri climatice
principale:
Af - climatul padurilor tropicale, Aw-climatul savanelor,
BS - climatul stepelor, BW - climatul deserturilor,

Cw - climatul temperat cu ierni calde, dar secetoase, Cs - climatul cu ierni calde si

veri secetoase (mediteraneene), Cf - climatul temperat cu ierni calde si umede,
Dw - climatul boreal cu ierni secetoase, Df - climatul boreal cu ierni umede,
ET - climatul tundrelor, EI - climatul inghetului vesnic.

Fig. 1 Clasificarea climatica a lui Koeppen

Fiecare zona climatica se caracterizeaza prin anumite valori ale temperaturii si

precipitatiilor:
Zona A- temperatura celei mai reci luni a anului de cel putin 18 grade Celsius,
cantitatea anuala de precipitatii depaseste 750mm.
Zona B - temperatura medie a lunii celei mai calde este mai mare de 10 grade C.
Se caracterizeaza printr-un climat uscat, cu precipitatii insuficiente fata de efectul
evaporatiei.
Zona C - temperatura medie a celei mai calde luni este mai mare de 10 grade
Celsius. Spre Ecuator este limitata de izoterma de 18 grade Celsius a lunii celei mai reci,
iar spre Poli de cea de -3 grade Celsius. Are un climat temperat, ploios, cu ierni calde.
Zona D - are ca limita sudica, izoterma de -3 grade Celsius a lunii celei mai reci,
iar la nord pe cea de 10 grade Celsius a lunii celei mai calde. Are un climat boreal cu ierni
reci, cu strat stabil de zapada iarna si cu paduri.

Zona E - se caracterizeaza printr-un climat rece, care nu permite existenta

padurilor.
Temperatura medie a celei mai calde luni este sub 10 grade Celsius.
Rezulta ca in zonele A, C si D conditiile climatice sunt favorabile cresterii si
dezvoltarii padurii, cele din zona B sunt nefavorabile datorita cantitatii mici de precipitatii,
iar cele din zona E, din cauza temperaturii scazute n cursul anului.
Urmarind o caracterizare mai detaliata a climei, Koeppen a mai folosit o serie de
simboluri suplimentare, care indica unele particularitati ale regimurilor diferitelor elemente
climatice. De exemplu:
a - temperatura medie a lunii cele mai calde, peste 2 grade Celsius
b - temperatura medie a lunii celei mai calde, sub 22 grade Celsius, dar cel puin
timp de 4 luni ea depete 10 grade Celsius
c - temperatura medie lunara mai mare de 10 grade Celsius cel putin 3 luni, iar luna cea
mai rece, cu temperatura medie mai mare de -38 grade Celsius
k - temperatura medie lunara sub 18 grade Celsius, luna cea mal calda, peste 19
grade
f - precipitatii suficiente tot timpul anulul
s - seceta vara
w - seceta iarna
s - precipitatii de stepa (255-400 mm anual)
x - maxima pluviometrica la inceputul verii, minima spre sfarsitul verii
Pe aceasta cale, fiecare tip de clima poate fi indicat printr-un grup de litere
simbolice asezate in ordinea importanei caracteriticilor climatice pe care le reprezint.
Se obtin deci adevarate formule climatice care reprezinta o sinteza a trasaturilor
fundamentale ale unui tip de clima. Alcatuirea formulelor climatice pentru un numar cat
mai mare de puncte si inscrierea lor pe harti permite delimitarea tipurilor de clima sub
forma provinciilor climatice. Pe o asemenea harta se pot cunoaste, nu numai localizarea si
extinderea provinciei climatice, ci si caracterele ei esentiale, dupa formula inscrisa.
Usurinta cu care permite sa se caracterizeze sintetic orice tip de clima a dus la
folosirea aproape universala a clasificarii lui Koeppen.
Clasificarea lui Koeppen prezinta insa si unele deficiente.
Ea nu permite raionarea climatica a unor teritorii mai restranse, puterea de
separare a formulelor climatice fiind insuficienta pentru punerea in evidenta a nuantelor
climatice. Acest neajuns rezulta din caracterul empiric a modului cum a fost stabilit gradul
de umezire si uscaciune al climatelor (numai cu ajutorul valorilor precipitatiilor si
temperaturii, alese arbitrar).
O alta deficienta o constituie folosirea acelorasi criterii la zonarea climatelor in
altitudine, ca si la zonarea in latitudine, din care cauza, regiuni cu asezare foarte diferita,
atat in latitudine cat si in altitudine, cum sunt Campia Chinei, Himalaya, podisul Etiopiei,
au acelasi tip de clima (Cw).

Cu toate acestea, datorita usurintei de prelucrare si interpretare a datelor

climatice, cat si a paralelismului dintre tipurile de climat stabilite si principalele zone de
vegetatie de pe glob, clasificarea lui Koppen ramane unul din sistemele cele mai utilizate,
mai ales in geobotanica, pedologie si silvicultura.
Ideea predominanta a lucrarilor privitoare la clasificarea climatelor si la
determinarea limitelor climatelor naturale a fost satisfacerea nevoilor practice ale
diferitelor sectoare economice (agricultura, silvicultura). Pe aceasta linie se inscriu de
asemenea si incercarile de caracterizare a climatelor cu ajutorul unor formule numite indici
climatici (indicele de ariditate - De Martonne, indicele hidrotermic-Seleaninov, indicele de
urnezlre-Koncek, etc).
Avantaje privind folosirea clasificarii climatice a lui Koeppen:
- Posibilitatea larga de marire a numarului de subdiviziuni climatice
- Usurinta cu care climatele pot fi caracterizate sintetic pe baza simbolurilor
asociate formule deosebit de expressive
- Posibilitatea integrarii rapide si sigure a tipurilor de climat in clasele carora le
apartin,
- Cunoasterea usoara, nemijlocita a caracteristicilor climatice din unitate
delimitate, dupa formula inscrisa.
Dezavantaje:
Aplicabilitatea ingusta in delimitarea unor unitati climatice de dimensiuni reduse
(din cauza imposibilitatii punerii in eviden a nuantelor)
Insuficienta exprimare a zonalitatii climei in clasele (categoriile) B si C.
Utilizarea acelorasi criterii, atat pentru zonarea latitudinal a climatelor, cat si
pentru cea altitudinala, din care cauza regiuni cu asezare geografica foarte diferita au
acelasi tip de clima, campia Chinei, Muntii Himalaya, Podisul Abisiniei Cw.
Clasificarea climatica lui Emanuel de Martonne
Are un pronuntat caracter geografic si foloseste drept criteriu de baza importanta
climatica deosebita a temperaturii si precitatiilor.
Climatele pamantului sunt grupate in doua categorii mari, si anume:
- intertropicale, la care criteriul hotarator al delimitarii diferitelor unitati l
constitue precipitatiile, si
- extratropicale, la care criteriul determinant este cel termic.
Emannuel de Martonne include in categoria climatelor calde (intertropicale) toate
unitatile teritoriale a caror temperatura medie anuala depaseste 20 grade Celsius si in
categoria climatelor temperate si reci (extratropicale) pe cele cu media termica anuala sub
10 grade. El sesizeaza importanta circulatiei musonice, separand chiar o grupa aparte, a
climatelor musonice. In toate grupele clasificarii sale, autorul deosebeste tipuri

fundamentale si varietati climatice in functie de modul cum se combina influentele care

determina valoarea principalilor parametri ce stau la baza clasificarii (amplitudinea
termica anuala, cantitatile anuale de precipitatii, durata intervalelor secetoase, indicele de
ariditate).
Emannuel de Martonne a dat fiecarui tip de climat numele evocator al regiunii
geografice in care acesta este caracteristic. Clasificarea sa cuprinde sase mari grupe de
climate, 17 tipuri fundamentale si 17 variante. Acestea nu au intotdeauna limite distincte,
din care cauza clasificarea include si tipuri climatice de tranzitie dupa cum urmeaza:
A Grupa climatelor calde
1. Climatul ecuatorial sau guineean
2. Oceanic
3. Columbian (altitudine)
4. Cambogian (musonic)
5. Climatul subecuatorial sau sudanez
6. Climatul tropical sau senegalez
7. Hawaian
8. Mexican (altitudine)
A' Grupa climatelor musonice
4. Climatul musonic bengalez a) Annamian
5. Climatul musonic hindus central a) Pendjabian
6. Climatul continental cu influente musonice sau manciurian a) japonez

B. Grupa climatelor desertice

7. climatul desertic cald sau saharian a) Peruvian (oceanic)
8. climatul desertic rece sau aralian
9. patagonian
10. tibetan (altitudine)
C. grupa climatelor subtropicale
10. climatul mediteraneean
11. portughez (oceanic)
12. elen (continental)
13. sirian (stepic)
14. climatul chinezesc (musonic)
D grupa climatelor temperate
Climatul temperat de tranzitie
- parizian, danubian
climatul temperat continental sau polonez
E. Grupa climatelor reci
Climatul rece oceanic sau norvegian
Climatul rece continental sau Siberian
Climatul polar
Climatul alpin
Desi a fost considerata ca una dintre cele mai bune clasificari climatice de tip
geografic, clasificarea lui Em. de Martonne nu este astazi prea utilizata din cauza
impreciziei limitelor dintre tipurile de climat, a aplicabilitatii practice restranse si
denumirilor, care, desi evocatoare,
nu pot inlocui precizia necasara
oricarei scheme de acest fel.
12.2 Climatele Pamantului
Analiza
atenta
a
principalelor clasificari climatice
permite
impartirea
suprafetei
terestre in trei mari zone climatice,
i anume:
- zona climatelor calde,
- zona climatelor temperate
i zona climatelor reci.
Ultimele doua sunt duble, cate una pentru fiecare emisfera (fig 3). Climatele Pmntului

12.2.1 Zona climatelor calde

Are cea mai mare extensiune teritoriala, cuprinzand regiuni situate de o parte si de
alta a ecuatorului geografic, pana la latitudinea de 40 nord si sud.
Fireste aceasta este o limita cu totul aproximativa, abaterile fiind frecvente mai ales
in emisfera boreala, ca urmare a influentei uscatului, mai intins i mai accidentat, a
circulatiei atmosferice generale, a curentilor oceanici.
Intre limitele mentionate pot fi deosebite urmatoarele tipuri de climat:
- intertropical umed (ecuatorial)
- intertropical musonic (musonic)
- intertropical alternativ (subecuatorial)
- tropical arid i semiarid
- subtropical arid, semiarid,
- subtropical cu veri uscate (mediteraneean)
- subtropical umed si
- climatul muntilor inalti din zona calda
12.2.1.1. Climatul intertropical permanent umed (ecuatorial)
Corespunde climatului ecuatorial si climatului tropical umed din diferite clasificari si se
localizeaza in tinuturile joase de pe ecuator i din apropierea acestuia precum i in lungul unor
coaste tropicale.
Este caracteristic n:
- bazinul Amazonului i regiunea Salvador (America de sud),
- tarmurile Americii Centrale,
- bazinul mijlociu al fluviului Congo (Africa),
- Indonezia, Noua Guinee, arhipelagul Filipinelor si tarmurilor rasaritene ale Republicii
Malgae.
Insuirea fundamental a acestui tip de climat este lipsa anotimpurilor datorit
conjugarii temperaturilor constant ridicate, cu precipitaiile abundente, distribuite relativ uniform
pe parcursul intregului an.
Mediile termice lunare oscileaza intre 25C in lunile cele mai reci i 280 in lunile cele
mai calde.
Rezulta asadar amplitudini termice medii anuale de 3C datorita umezelii mari a
aerului, valorile contraradiatiei atmosferice sunt mari, ceea ce determina micsorarea radiatiei
efective i impiedica astfel racirea accentuat a suprafetei active i a aerului de deasupra. In
consecinta, temperaturile minime din cursul noptii coboara rareori sub 20C.
Cantitaile medii anuale de precipitatii sunt cuprinse intre 1000 i 3000 mm, la cele mai
multe statii ele depasind 1500 mm. Precipitatiile cad preponderant sub forma de averse, nsotite
adesea de furtuni i fenomene orajoase (fulgere, tunete, trasnete), producandu-se aproape
intotdeauna dupa - amiaza. Precedate i succedate de timp senin, ele sunt concentrate pe spaii
mici si au durate nu prea mari. Regiunile de coast sunt adesesa mturate de uragane, care nu

ajung insa in apropierea ecuatorului i nu patrund adanc in interiorul continentului. Foarte rar,
mase de aer de la latitudini medii patrund pana la tropice, generand precipitatii frontale i scaderi
ale temperaturii.
In regimul anual al precipitatiilor se constata o perioad cu cantitati de apa ceva mai
reduse, corespunzand iernii fiecarei emisfere. Aceasta dureaza una doua luni i este provocata de
puternicul aflux al maselor de aer din alizee.
La ecuator cantitatile
maxime de precipitatii se
inregistreaza in intervalele
echinoctiilor, pe de o parte
din cauza inaltimii mari a
Soarelui deasupra
orizontului, iar pe de alta
datorita distributiei relativ
simetrice a presiunii
atmosferice la nord i la
sud de ecuator, ceea ce fac
ca termoconvectia specifica zonei
sa nu fie impiedicata de alizee.

Fig. 4 Zona de raspandire a padurii ecuatoriale

Dominnd cea mai mare parte regiunilor cu climat ecuatorial, convergenta

intertropical justifica prezenta precipitatiile abundente i relativa lor uniformitate.
12.2.1.2. Climatul intertropical musonic (climatul musonic)
Se afla in stransa legatura cu climatul intertropical umed, fiind caracteristic regiunilor
de coasta sau apropiate de coasta unde exista o circulatie sezoniera a aerului umed i uscat.
Localizare:
- tarmurile apusene ale Indiei si Birmaniei,
- coastele rasaritene ale Vietnamului,
- nordul Filipinelor,
- vestul coastei Guineii,
- tarmurile nord estice ale Americii de Sud i
- coastele nordice ale Insulelor Haiti i Porto Rico.
Climatul intertropical musonic difera de cel intertropical umed, prin prezenta unui
anotimp secetos distinct. Cu toate acestea, rezervele de apa ale solului sunt suficiente
pentru a asigura dezvoltarea padurilor. Temperaturile medii anuale sunt ceva mai reduse
decat in regiunile cu climat intertropical umed, valorile tipice fiind in jur de 20C.
Cantitatile medii anuale de precipitatii sunt pentru cea mai mare parte a regiunilor
cu climat intertropical musonic de circa 1500 mm. Vara este sezonul ploios, care se
aseamana foarte mult cu cel din regiunile cu climat intertropical umed.

Musonul de iarna, care este de fapt alizeu, bate dinspre nord -est in emisfera
nordica i dinspre sud -est in cea sudica aducand in regiunile cu climat intertropical
musonic, aer tropical uscat.
Nebulozitatea i cantitatea precipitatiilor se micsoreaza brusc, umezeala aerului
ramanand totusi ridicata, atenuand seceta sezonului de iarna. Ca urmare pdurile
caracteristice sunt foarte asemanatoare cu cele din regiunile cu climat intertropical umed.
12.2.1.3. Climatul intertropical alternativ (climatul subecuatorial)
Este un climat de tranzitie intre climatele intertropical umed ecuatorial si
climatul intertropical musonic pe de o parte i climatele tropical semiarid i arid pe de alta
parte. Are drept caracteristica esentiala alternarea anotimpului umed cu anotimpul uscat,
contrastele fiind deosebit de ample.
Localizare:
- in vestul Americii Centrale i n nord vestul Americii de Sud,
- in Brazilia, Bolivia, i Paraguay,
- in anumite parti din India,
- precum i in sud-estul Asiei i nordul Australiei.

Fig. 5 Climatele globului

Anotimpul uscat, distinct, tine pana la 4 luni i corespunde iernii emisferei in care
se afla regiunea. Temperaturile sunt cuprinse intre 18 i aprox 25C. Amplitudinea termica
anuala atinge valori de 7-8C, depasind-o pe cea corespunzatoare climatelor intertropicale
umed i musonic.
In sezonul ploios condiiile climatice sunt asemanatoare cu cele ale climatelor
ecuatoriale i musonice. Contrastele pluviometrice sunt mari, putandu-se inregistra pe

caiva ani in sir una sau mai multe luni fara precipitaii (iarna), urmate de ploi abundente,
care in luna cea mai umeda pot insuma cantitati medii de 250 mm apa sau chiar mai mult.
Cantitatile medii de precipitaii sunt mai reduse decat in zona climatelor intertropicale
umed i musonic, avand valori de 1000-1500 mm.
In sezonul uscat, starea timpului este asemanatoare celei deserturilor tropicale, cu
averse de ploaie sporadice.
Alternanta celor doua anotimpuri net diferentiate este data de predominarea
maselor de aer oceanic, instabil din anotimpul umed si a celor continentale, uscate in
antimpul secetos.
Aici se regasesc:
- savanele umede (la periferia dinspre ecuator),
- savanele uscate care i pierd frunzele in anotimpul uscat i,
- stepele i semideserturile (la periferiile dinspre tropice).
12.2.1.4. Climatele tropicale arid i semiarid
Climatele aride si semiaride de la latitudini tropicale au numeroase trasaturi
caracteristice comune.
Tipul semiarid face tranzitia de la climatul arid catre climatele mai umede.
Principala caracteristica distinctiva a acestor tipuri de climat consta in lipsa aproape totala
sau insuficienta precipitatiilor.
Geografic ele sunt centrate aproximativ la 20 - 25C latitudine nord si sud, unde
actioneaza cu precadere masele de aer din atmosfera inalta a zonelor subtropicale (fig. 5).
Chiar si in regiunile unde apar depresiuni barice datorate incalzirii excesive a
suprafetei terestre si aerului din troposfera inferioara, stratul de convectie ramane subtire,
puternicele inversiuni termice din troposfera superioara ramanand atotstapanitoare si
extinzand conditiile aride pana la latitudinea alizeelor.
Localizare:
- nord - vestul Mexicului si in lungul coastelor vestice ale Republicii Peru si partii
nordice a Republicii Chile,
- in Africa de Nord (Sahara) si Arabia,
- in sud - estul Iranului si jumatatea sudica a Pakistanului,
- in vestul Indiei si
- in Australia Centrala si Vestica.
Regiunile cu climat tropical semiarid au o dezvoltare mai mare:
- in Africa, unde se intind sub forma a doua zone care marginesc la nord si la sud
desertul Sahara, precum si a unei zone de forma neregulata care se intinde la nord si la vest
de pustiul Kalahari (in Angola, Namibia, Zambia, Botswana si Republica Africa de Sud);
- pe continentul asiatic, climatul tropical semiarid se dezvolta in zona muntoasa
din Peninsula Arabia, in cea mai mare parte a Iranului si in parti insemnate din Pakistan si
India.

- in Australia zona tropicala semiarida margineste la nord si la est Marele Deert

Australian.
- America de Nord in Podisul Mexican,
- iar America de Sud in Brazilia, la nord de Capul Sao Roque.
In regiunile tropicale aride precipitatiile aproape lipsesc, din cauza uscaciunii
aerului si marii inaltimi a nivelului de condensare. Convectia ascendenta, care ia nastere
datorita supraincalzirii aerului, nu reuseste sa atinga acest nivel, dar provoaca adesea
vartejuri puternice care ridica la inaltimi apreciabile coloane imense de praf si nislp.
Rareori ciclonii formati pe frontul polar (temperat) patrund in regiunile tropicale,
dand nastere unor averse puternice de ploaie, care umplu vaile seci cu torenti vijeliosi si
fac sa apara o vegetatie efemera, grabita parca sa-si incheie ciclul vegetativ inainte ca
rezervele de umezeala sa se fi terminat. Asemenea averse pot sa apara o data la mai multi
ani sau la mai multe decenii.
Se intelege deci ca mediile anuale ale cantitatilor de precipitatii sunt sub 200 mm
si pot cobori chiar pana la 0 mm, cum s-a intamplat la Calama (oras in interiorul
Republicii Chile, situat la altitudinea de 2264 m), unde de-a lungul timpurilor istorice nu sa semnalat nici o ploaie.
Conditiile de ariditate specifice deserturilor tropicale sunt accentuate in regiunile
desertice litorale, care se afla sub influenta curentilor oceanici reci.
Fenomenul se datoreaza temperaturilor mai coborate ale apei si aerului de
deasupra curentilor reci, care se opun convectiei termice ascendente, favorizand,
dimpotriva, descendenta aerului si predominarea totala sau cvasitotala a timpului senin.
Localizare:
- desertul Sonora, influentat de curentul rece al Californiei,
- desertul Peru si Atacama, influentate de curentul rece al Perului (sau Humboldt),
- Sahara de Vest, aflata sub influenta curentului Canarelor si
- desertul Namib, influentat de curentul Benguelei.
Exemplul mentionat, al localitatii Calama de la periferia desertului Atacama, cel
al localitatii Arica, din nordul statului Chile, unde in 43 de ani s-a inregistrat o medie
anuala a precipitatiilor de numai 0,5 mm, cel al orasului Iquiqe (situat pe litoralul
desertului Atacama), in care media anuala este de numai 3 mm, cel al localitatii Walvis
Bay (situata pe tarmul Oceanului Atlantic in desertului Namib) unde media anuala este de
30 mm, si multe altele, constituie dovezi graitoare ale influentei curentilor reci asupra
reducerii, pana la dispariia aproape totala a precipitaiilor atmosferice.
Aceasta nu inseamna ca, in interiorul continentelor, ariditatea nu pate fi pe alocuri
aproape la fel de severa. Dovad sunt precipitatiilor medii anuale, insumand numai 1 mm,
inregistrate in localitatea egipteana Luxor. Uneori, ploile, si asa destul de rare, nu ajung
pana suprafata terestra, picaturile evaporandu-se in cadere din cauza temperaturilor extrem
de ridicate ale aerului.

Ploile fiind absolut intamplatoare, se intelege ca nebulozitatea are valori extrem

de reduse, iar Soarele straluceste aproape tot timpul, ct acest lucru este astronomic
posibil. Drept urmare suprafata terestra, mai ales cand este acoperita cu nisip, se incalzeste
excesiv, atingand chiar temperaturi de 80C. Dimpotriva, noaptea, lipsa vaporilor de apa si
a norilor determina cresteri exceptionale ale intensitatii radiatiei efective, ceea ce permite
racirea suprafetei terestre, uneori pana la valori de 0 0C.
Incalzirile si racirile de la nivelul suprafetei terestre se rasfrang si asupra aerului
de deasupra, in regiunile cu climat tropical arid inregistrandu-se valori termice absolut
extrem de mari.
Temperaturile anuale sunt cuprinse obisnuit intre 20 si 28C (21,6C la El Golea
in Sahara algeriana si mai scazute datorita cresterii altitudinii (19,lC Windhoek in
Namibia) sau influentei curentilor oceanici reci (16,6C la Walvis Bay, pe tarmul
desertului Namib).
Amplitudinile termice anuale se cifreaza de regula intre 220 si 25C la Jacobabad
luna cea mai rece, ianuarie, inregistrand 15C, iar luna cea mai calda, iunie, 37C, iar la El
Golea 9 si, respectiv, 34C.
In regiunile tropicale aride cu altitudini mai mari, diferentele scad pana la 100C la
Windhoek lunile cele mai reci, iunie si iulie, inregistreaza 13C, iar cele mai calde,
noiembrie, decembrie si ianuarie, 23C), iar in cele aflate sub influenta curentilor oceanici
reci, pana 5C (Walvis Bay temperaturile medii lunare variaza intre 14 si 19C).
Spre deosebire de regiunile desertice joase, cu temperaturi extrem de ridicate si
precipitatii neinsemnate, in cele cu relief inalt (Muntii Ahaggar si Tibesti din Sahara,
Muntii Hijas din Arabia Saudita, Muntii Yemenului, Muntii Macdonnel si Musgrave din
Desertul Australiei etc.), temperaturile scad, iar cantitatile de precipitatii cresc apreciabil
(la Windhoek, de pild, precipitatiile sunt de 375 mm pe an).
Sursa acestor precipitatii este determinata ca si in deserturile inconjuratoare, de
trecerea rara a ciclonilor. In regiunile cu climat tropical semiarid valorile termice sunt
relativ asemanatoare cu cele din deserturile tropicale. Ba mai mult, maxima termica
absoluta a planetei s-a inregistrat in regiunea cu climat tropical semiarid din nordul Libiei.
Ea a fost de 58C si s-a produs in ziua de 13 septembrie 1922 in orasul
El'Aziziyah, situat la 50 km sud - est de Tripoli. Valoarea respectiva depaseste cu 13,5C
temperatura maxima absoluta inregistrata pe teritoriul Romaniei ( +44,5C la Ion Sion judeul Brila, pe 10 august 1951).
Desigur, la periferiile mai inalte, si cu latitudini mai mari, temperaturile scad,
dupa cum la periferiile dinspre regiunile cu climat intertropical alternativ, mai apropiate de
ecuator, amplitudinile termice diurne si anuale se diminueaza.
Cat despre precipitatii, acestea nu sunt intamplatoare ca in deserturile tropicale, ci
au o distributie sezoniera bine conturata. La periferiile dinspre regiunile subtropicale ale
zonelor cu climat semiarid, precipitatiile sunt aduse in timpul iernii de ciclonii latitudinilor
medii care inainteaza spre tropice. La periferiile dinspre ecuator, dimpotriva, ploile cad

vara si sunt determinate de activitatea frontului tropical. Perioadelor ploioase li se asociaz

scaderi usoare ale temperaturii aerului.
Ca urmare a marii uscaciuni si a amplelor variatii termice diurne, in regiunile cu
climat tropical arid are loc o intensa dezagregare a rocilor, landsaftul specific fiind cel al
deserturilor de nisip sau piatra. Vegetatia, efemera, este legata de ploile sporadice. Ea are
caracter permanent numai in oazele cu apa freatica putin adanca si este in general
cultivata.
In deserturile litorale, scaldate de curenti oceanici reci, ceturile frecvente si
temperaturile ceva mai scazute, care diminueaza deficitul de saturatie din aer, fac
posibila cresterea si dezvoltarea catorva forme interioare de vegetatie, in ciuda lipsei
aproape totale a precipitatiilor.
Catre si in regiunile cu climat semiarid deserturile se transforma in
semideserturi si trec, treptat, in stepele uscate de vegetatie ierboasa xerofila, care
ingaduie populatiilor autohtone s practice cresterea animalelor (capre, oi).
12.2.1.5. Climatele subtropicale arid i semiarid
Sunt in mod obisnuit prelungiri catre latitudini mai mari ale climatelor tropicale
arid si semiarid. Ele ocupa teritorii nu prea intinse in America de nord (sud vestul SUA),
America de sud (Argentina), Africa de Sud i ceva mai ntinse n Asia (Turcia, nordul
Irakului i Iranului, sudul Turkmenistan) i Australia la sud de marile deserturi tropicale.
12.2.1.6. Climatul subtropical cu veri uscate (mediteraneean)
Este caracteristic rmurilor vestice ale continentelor din zona latitudinilor
subtropicale.
Clima mediteraneana este un tip de clima similar cu clima bazinului Mrii
Mediterane in afara regiunilor din zona Mediteranei.
Localizare:
- predomin in unele zone din vestul Americii de Nord,
- vestul i sudul Australiei i,
- in vestul Africii de Sud, precum i in centrul statului sud-american Chile.
Clima mediteraneana se caracterizeaza prin veri calde i uscate i ierni racoroase i
umede.
Ocupa suprafete la latitudini de 30-400, majoritar in insulele si in statele riverane
M.Mediterane.
Areale mai restranse sunt:
- pe tarmul californian (San Francisco, Los Angeles),
- in Chile (la sud de tropic),
- sud-vestul Republicii Africa de Sud, in sudul Australiei.
Prin pozitie, ea face trecerea intre regiunile naturale ale zonei calde si cele ale
zonei temperate (fig. 6).

Fig. 6 Arealele cu climat mediteraneean

Climatul, cu are rol determinant in specificitatea peisajului, se caracterizeaza

prin doua sezoane distincte cu scurte intervale tranzitorii. Dominanta maselor de aer
tropicale, calde si uscate determina temperaturi ridicate vara (medii lunare de 20 -25)
uscaciune datorata cantitatilor reduse de precipitatii, numeroase zile senine. In sezonul
rece, activitatea ciclonala din zona latitudinilor mari ajunge pana in aceste locuri
impunand temperaturi mai coborate (medii lunare de 5 -10C), nebulozitate accentuata
si o mare cantitate de precipitatii ce cad frecvent sub forma de aversa.
12.2.2. Zonele climatelor temperate
Ocupa suprafete intinse in emisfera nordic (America de Nord, Europa i Asia) i
teritorii relativ mici in cea sudica (America de Sud i Australia). Cea mai mare parte a acestor
zone este cuprinsa intre paralele de 40 i 65 latitudine nordica i sudica.
n interiorul acestor limite pot fi distinse urmatoarele tipuri de climat:
- temperat oceanic,
- temperat de tranzitie,
- temperat continental,
- temperat musonic,
- temperat semiarid i temperat de munti inalti
12.2.2.1. Climatul temperat-oceanic
Climatul temperat-oceanic este raspandit pe tarmurile vestice ale continentelor, pe
unele insule i pe anumite portiuni ale coastelor estice.
In America de nord ocupa o fasie de coast, relativ ngust, care incepe din California
i se termin n sud- vestul Alaskai, in America de sud, o fasie de asemenea, ingusta a litoralului
cilian, ncepand de la 41latitudine sudica i continuandu-se pana la ara de Foc.

In Europa: Islanda sudica, nordul Spaniei, cea mai mare parte a Frantei, Belgia,
Olanda, Germania i o mare parte din Cehia i Polonia, Danemarca, o portiune a Suediei i
aproape toata Norvegia.
In Australia, rmurile de sud-est, insulele Noua Zeelanda i Tasmania
Majoritatea regiunilor cu acest tip de climat au un regim pluviometric caracterizat prin
precipitatii abundente in cursul iernii i precipitaii mai reduse dect evapotranspiratia potentiala
in timpul verii.
Sub raport termic iernile sunt blande, iar verile relativ racoroase. Temperaturile medii
anuale oscileaza intre 7-13C. Luna cea mai calda, 15-20C, luna cea mai rece are valori medii
termice apropiate de punctul de inghet in regiunile de la latitudini mari, putand fi nsa i mult
deasupra acestuia (4C la Portland, Oregon i 10C la Melbourne) in regiunile latitudinilor
medii. Noptile sunt reci datorita atat emisiei radiative nocturne, cat i a vanturilor care aduc aer
rece dinspre ocean.
Temperaturi minime sub 0C se intalnesc la latitudini superioare cu climat oceanic, dar
perioadele prelungite de inghet sunt neobisnuite pe coaste. In America de nord i de sud, fiile
litorale cu climat temperat oceanic sunt delimitate de muntii Cordilieri i Anzi, care le protejeaza
totodata de advectiile reci arctice i antarctice. Dimpotriva in Europa de vest lipsa unor bariere
montane litorale, permite vanturilor de vest s extinda mult catre est caracteristicile climatului
temperat oceanic.
Cantitatile medii anuale de precipitatii variaza in limite foarte largi adica de la 500 pana
la aproape 3000 mm. Cu toate acestea, vara se constata un oarecare deficit de umezeala, mai
putin pronuntat i mai de scurta durata decat in regiunile cu climat subtropical mediteraneean cu
care climatul temperat oceanic se continua spre tropice.
Maximele pluviometrice se produc toamna, octombrie fiind luna cea mai ploioasa la
multe statii meteorologice.
Caracteristice pentru acest tip de clima sunt valorile mari ale frecventei i asigurarii
precipltatulor, mai ales iarna staiile meteorologice cu un nurnar mediu anual de 150 zile sunt
foarte numeroase.
Cerul acoperit cu nori cenuii din care cad frecvent ploi i brume, constitue o regula.
Activitatea ciclonic intensa si frecventa mare a vanturilor de vest antreneaza spre uscat aer
oceanic cu temperaturi relativ ridicate, dar i cantitai importante de vapori de apa. n regiunile
cu altitudini absolute mici, zapada poate sa cada in cateva zile pe an, dar ea se topeste foarte
repede. Numai in situatiile sinoptice cand invaziile de aer rece dinspre poli, succed zilele cu
ninsoare, stratul de zapada poate persista mai multe zile. Temperaturile moderate i precipitatiile
abundente favorizeaza dezvoltarea padurilor umede de foioase.
12.2.2.2. Climatul temperat de tranzitie
Face tranzitia intre climatul temperat oceanic i cel temperat continental. Se dezvolta
numai in emisfera nordica, 50 - 65lat. N. In America de Nord corespunde nord-estului SUA i
sud-estul Canadei. In Europa ocupa un teritoriu foarte intins intre Elba i Pad la vest, Urali la est,

valea Dunarii la sud i cercul polar la nord, iar in Asia corespunde unei faii latitudinale din
cursul inferior al fluviului Obi i celei mai mari parti a peninsulei Kamceatka. Dominante sunt
vanturile de vest i circulatia ciclonica. Pe masura cresterii distantei fata de ocean, precipitatiile
scad, ca urmare a slabirii activitaii ciclonice.
Regimul pluviometric se caracterizeaza prin concentrarea celor mai mari cantitati de
precipitatii in semestrul cald (cu maxim de pluviozitate in mai i iunie) i prin cantitati mai
reduse n semestrul rece. Stratul de zapada este un fenomen caracteristic pentru fiecare iarna,
durata lui variind de la circa o saptamana in nordul Bulgariei, la cateva luni in nordul Suediei,
Finlandei i Rusiei. Verile sunt calde, iar iernile sunt reci. Mediile termice anuale variaz ntre 4
i 16C. n luna cea mai calda temperaturile urca pana la 26-27C in sud i de circa 20C in nord.
Mediile lunii celei mai reci sunt pozitive n sud, dar coboara la -15 ... -200C n nord.
Cantitatile medii de precipitatii scad de la vest spre est pe masura cresterii distantei fata de ocean
i sunt cuprinse intre 400 i
1100 mm. Vara deficitul de
umezeala atinge valori
importante. Secetele din a
doua parte a verii i prima
parte a toamnei sunt
fenomene climatice din ce
in ce mai frecvente pe
rnasura naintarii spre est.
n acelai fel creste iarna i
frecventa viscolelor.
Fig. 7 Rspndirea climatelor continentale (n cuprinsul celor doua benzi

Peisajul caracteristic al regiunilor cu climat temperat de tranzitie este constituit din paduri de
foioase la latitudini inferioare i din paduri de conifere la latitudini superioare.
12.2.2.3. Climatul temperat-continental este raspandit in interiorul continentelor
aflate intre 35-50 grade latitudine nordica i sudic.
Climatul temperat continental este de obicei situat in interiorul continentelor, unde
exista suprafete mari de uscat in toate directiile. Dei alteori este determinat de orientarile
lanturilor muntoase. Masa mare de uscat amplifica efectul climatului continental atat in absorbtia
cat i in pierderea caldurii. Spre exemplu, in Asia, Siberia, Mongolia i Asia Central ilustreaza
foarte clar rolul maselor mari de uscat in definirea climatului temperat continental tipic.
Celalalt factor determinant il reprezinta lanturile muntoase inalte, care retin umiditatea
transportata de nori. Spre exemplu, in America de Nord, din cauza orientarii lanului
Muntilor Stncoi: de la nord spre sud-vest i sud-sud-vest, toate zonele situate la est de
acestia au clima temperat continental, din cauza barieriei naturale a Stncoilor. Ca un
contraexemplu se poate meniona lantul Alpilor, care desi suficient de inalt, fiind orientat
de la vest la est, nu blocheaza accesul masiv al umiditatii oceanice inspre interiorul
continentului european.

Europa are o clima temperat-continentala care se intinde intre 40 si 60 grade

latitudine nordica si este specifica regiunilor interioare ale continentelor. Verile sunt
foarte calduroase. Temperatura medie a lunii iulie este de 20 grade Celsius si cea maxima
de 40 grade Celsius. Iernile, in schimb sunt foarte geroase. Temperaturile minime pot
ajunge la -40grade Celsius. Vanturile cele mai frecvente bat dinspre nord si nord-est.
Cantitatea de precipitatii scade spre interiorul continentelor, unde climatul capata un
caracter arid, secetos.
Clima temperat-continentala din emisfera nordica este localizat n:
- partea centrala si de est a Europei,
- interiorul Asiei, cu pustiurile ei reci,
- partea centrala a Americii de Nord.
In emisfera sudica aceast clim exist doar in sudul Americii de Sud.
Vegetatia specifica acestor regiuni este stepa. Aici se gasesc ierburi marunte si
multi arbusti. ln zonele de stepa cresc ierburi scunde, care se dezvolta in climatul
temperat-continental in continuarea padurilor de foioase. Sub denumirea de stepe sunt
cunoscute ierburile din Europa si Asia.
12.2.3. Zonele climatelor reci
Se dezvolta in regiunile circumpolare ale ambelor emisfere dincolo de
latitudinile nordice i sudice de 60-65C i cuprind 4 mari tipuri de climat: subpolar
marin, subpolar continental, polar i polar excesiv.
12.2.3.1. Climatul subarctic (subpolar)
Zona boreala (greaca Boreas - Vant din nord sau "Boreas" care este zeul vantului.
Aceasta zona se intinde in emisfera nordica intre paralela de 50 i 70 de grade.
Zona este caracterizata printr-o clima rece cu o temperatura medie intre 0 - 10C, cu
vegetatie unde predomina coniferele, taigaua i vegetatia de tundra. La granita cu zona
temperat mai apar padurile mixte, de foioase i conifere, regiuni de stepa cu o clima
continental. Regiunea zonei boreale se intinde pe circa 12 miliarde de hectare ceaa ce
reprezint 13 % din suprafata globului terestru. n timpul verii temperatura este de 10110C. Precipitaiile sunt reduse .Vara ploua, iarna ninge.

Fig. 8 Arealul de raspandire al pdurilor de conifere din zona boreal

12.2.3.2. Climatul polar este rspndit ntre 70-90 grade latitudine nordic i sudic,
cuprinznd Oceanul Arctic i Antarctica. Climatul rece polar este explicat prin unghiul mic n
care razele solare ating scoara terestr, spre deosebire de regiunile de la ecuator unde razele
solare cad perpendicular pe suprafaa pmntului.
Climatul polar are urmtoarele caracteristici:
- temperaturi foarte sczute tot anul: maxima sub 10 C i minime ntre -30 pn la -50
grade Celsius
- aici a fost atins temperatura minim absolut (-89,2 grade Celsius) n Antarctica.
n regiunile cu climat polar, exist numai o vegetaie srac de tundr, solul (permafrost)
fiind n adncime ngheat tot timpul anului.