Noaptea in care a murit Ion Creanga

Era 31 decembrie a anului 1889. Era o iarna cumplita, iar

zapada se asternuse in strat gros pe ulitele din Targul
Iesilor. Se inserase si uratorii pornisera de mult pe la
casele gospodarilor.
Pretutindeni rasunau urale, pocnete de bici, iar zgomotul
uratorilor care trageu buhaiul umplea bolta cereasca. Capre,
ursi, irozi mascati ce interpretau nunta taraneasca inundasera
ulitele batranului Iasi. Oamenii se aflau in voie buna si isi
adresau traditionalele urari de Anul Nou.
Profesorul Stefan Draghici, aflat in acea seara in centrul
targului, din intamplare, l-a intalnit pe Ion Creanga. Pentru ca
locuiau aproape unul de altul, au pornit impreuna catre casa. In
drum, au intrat in cateva pravalii pentru a face ceva cumparaturi
pentru marea sarbatoare a Sfantului Vasile.
Cand au iesit din fosta bacanie a lui Iby, Creanga l-a indemnat
pe profesor sa intre si in franzelaria lui Szzakmary, situata pe
atunci in Coltul Strazii de Sus, langa "Junimea".
In franzelaria lui Szzakmary o multime de lume se aproviziona
pentru Sarbatori. Cele doua domnisoare, Ludmila si Maria
Szzakmary, erau ocupate, servindu-si musterii, una facand
incasarile si alta impachetand cumparaturile.
In acest timp, lucratorii aduceau de la cuptor crafle mari si
calde, umplute cu povidla sau dulceata, presarate cu zahar, din
care ieseau aburi. In acele vrmuri craflele, asa mari cum erau,
se vindeau cu zece bani una.
Creanga, care se stie ca era mancacios de felul sau, n-a
rezistat tentatiei si a inceput sa manance cu pofta, inghitand
craflele una dupa alta. Ba, chiar si-a scos si vechea testemea
popeasca, pe care o avea din vremea diaconiei, cerandu-i
domnisoarei Ludmila sa-i impachetese vreo 20 de crafle pentru

seara de Anul Nou, scotand de la chimir 2 franci, in monede de

argint, pe care i-a trantit pe tejghea.
Au iesit din franzelaria lui Szzakmary, cu gand de a merge spre
casa, dar cand au ajuns pe Ulita de Sus, lui Creanga i-a venit
ideea sa intre in bacania lui Petru Soituz, pentru a se incalzi
putin.
La Soituz, bacanie cu renume in targ in acele vremuri, isi facea
cumparaturile lumea buna a Iesilor, mai ales mambrii corpului
didactic.
Creanga a cerut un coniac, apoi inca unul si, inca unul. Se pare
ca se simtea cam umflat si greoi dupa craflele consumate.
Cand au pornit de la Soituz si au ajuns la intrarea pe strada
Muzelor, Creanga a venit cu o alta propunere: sa intre putin si
pe la Bolta Rece, la un paharel de Cotnari. Profesorul Draghici
a refuzat politicos, motivand ca mai are de rezolvat unele treburi
acasa.
Urcand taras-grapis strada Muzelor, la capatul strazii, dupa
vechea carsma a lui Tibichi, cand Creanga mai avea doar
cativa pasi sa coboare valea Ticaului, cei doi si-a urat cele bune
de Anul Nou si s-au despartit.
In dimineata Sfantului Vasile, profesorul Draghici a aflat de la
sergentul de strada, ca Ion Creanga trecuse la cele vesnice.
Mergand imediat la bojdeuca din Ticau, profesorul Stefan
Draghici a aflat de la coana Tinca, cea cu care locuia Creanga
in Ticau, ca marele povestitor a mai mancat cateva crafle din
testemeaua sa incarcata, iar din pricina aluatului proaspat i-o fi
picat greu.
Potrivit documentelor referitoare la deces, dar si a altor relatari,
se pare ca Ion Creanga n-a murit in bojdeuca sa din Ticau.
Creanga n-a ajuns in Ticau sau, chiar daca a ajuns la bojdeuca

sa, povestitorul n-a stat prea mult acolo. S-a intors in oras si,
simtindu-se rau, a intrat in debitul de tutun aflat pe Ulita Golia,
administrat de fratele sau Zahei. Acolo, in cantecele si uralele
vesele ale uratorilor si-a dat obstescul sfarsit autorul
minunatelor "Amintiri din copilarie".