Transferul de căldură - Curs Cap.

3: Condensarea vaporilor

Convecţia căldurii cu schimbare de fază

Atunci când fluidul se află la starea de saturaţie, transferul de căldură

dintre el şi suprafaţa cu care vine în contact se realizează pe baza căldurii latente
de schimbare de fază a fluidului.
Dacă suprafaţa are temperatura mai mică decât cea de saturaţie, fluidul se
transformă din vapori în lichid prin cedarea căldurii latente de condensare iar
procesul poartă numele de condensare a vaporilor.
Dacă suprafaţa are temperatura mai mare decât cea de saturaţie, fluidul se
transformă din lichid în vapori prin primirea căldurii latente de vaporizare iar
procesul poartă numele de fierbere a lichidului.
Condensarea şi fierberea sunt caracterizate de valori mari ale
coeficientului de convecţie α , de ordinul miilor şi zecilor de mii de W/m2·K.
Pentru studiul procesele de transfer de căldură cu schimbare de fază se introduc
criteriile Jakob (Ja) şi Kutateladze (Ku):

cp ⋅∆t r
Ja = şi Ku = [-]
r cp ⋅∆t

unde r este căldura latentă de schimbare de fază (de vaporizare sau de

condensare) în J/kg, c p este căldura specifică la presiune constantă în J/kg·K,
iar ∆ t este diferenţa de temperatură în K.

Condensarea vaporilor

Prin condensarea vaporilor, pe suprafaţa de contact se formează lichid,

denumit şi condens, care este, în cele mai multe cazuri, îndepărtat sub acţiunea
gravitaţiei sau a vaporilor în mişcare.
După modul de formare a condensului, se deosebesc două tipuri de
condensare: peliculară şi nucleică (cu picături).

Condensarea peliculară este caracterizată de formarea unei pelicule de

condens pe întreaga suprafaţă de contact. Grosimea peliculei depinde de debitul
de vapori care condensează şi de viteza cu care condensul este îndepărtat de pe
suprafaţă. În acest caz se spune că lichidul (condensul) udă suprafaţa.

1  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Condensarea vaporilor

Condensarea nucleică este caracterizată de formarea de picături de

condens pe suprafaţa de schimb de căldură. O mare parte din suprafaţă rămâne
neacoperită de lichid şi deci, schimbul de căldură direct dintre vapori şi
suprafaţă este foarte intens, ajungând de circa 10 ori mai mare decât în cazul
condensării peliculare. În acest caz se spune că lichidul (condensul) nu udă
suprafaţa.
Atunci când anumite porţiuni ale suprafeţei sunt acoperite cu picături iar
altele cu pelicule de condens avem de-a face cu o condensare mixtă.

Condensarea peliculară pe suprafeţe verticale

Se consideră un fluid incompresibil în repaus,

aflat în stare de vapori, în care se introduce vertical o
placă plană cu suprafaţa netedă şi temperatura mai
mică decât cea de saturaţie a vaporilor. Pe suprafaţa
plăcii se formează o peliculă de condens având
proprietăţile fizice constante care, sub acţiunea
forţelor gravitaţionale, curge şi îşi măreşte grosimea
în lungul plăcii. Temperatura la interfaţa dintre
condens şi vapori este egală cu temperatura de
saturaţie. Forţele de inerţie în pelicula de condens
sunt neglijabile în raport cu cele de frecare şi cele de
greutate.

Fig. 3.30: Condensarea

pe o placă verticală

Ipoteze: t p < ts
∂ρ ∂ρ ∂ρ
= = =0
∂x ∂y ∂z
ρ , c p , λ , ν , a ≠ f (t )
w y = wz = 0

2  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Condensarea vaporilor

Ecuaţia de continuitate:

∂ wx ∂ w y ∂ wx
+ =0 → =0
∂x ∂y ∂x

Soluţia generală a vitezei în interiorul peliculei de condens se determină

prin integrarea ecuaţiei de mişcare pe direcţia x:

∂ wx 1 ∂p  ∂2w ∂ 2 wx 
wx ⋅ =− ⋅ +ν  x + +g
∂x ρ ∂x  ∂ x2 ∂ y 2 
 

Gradientul presiunii pe verticală este dat de forţele masice gravitaţionale.

∂p
= ρv ⋅ g
∂x

1 d 2 wx  ρv  d 2 wx
0 = − ⋅ ρv ⋅ g +ν ⋅ +g → g ⋅  1 −  +ν ⋅ =0
ρ d y2  ρ  d y2

Observaţie: Densitatea vaporilor este mult mai mică decât cea a fazei
lichide (condensului).

ρv
ρ v << ρ → ≅0
ρ

d 2 wx d 2 wx g d wx g
g +ν ⋅ =0 → =− → = − ⋅ y + C1
d y2 d y2 ν dy ν

g
wx = − ⋅ y 2 + C1 ⋅ y + C 2
2ν

Soluţia particulară a vitezei, wx , se determină prin impunerea condinţiilor

la limită:

la y = 0 → wx = 0
d wx
la y = δ x → wx = wmax ; =0
dy

3  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Condensarea vaporilor

wx y =0 = C 2 = 0 → C2 = 0

d wx g g ⋅δ x
= − ⋅ δ x + C1 = 0 → C1 =
d y y =δ ν ν
x

g g ⋅δ x g ⋅δ x2  2 ⋅ y y2 
wx = − ⋅ y 2 + ⋅y → wx = ⋅ − 
2ν ν 2ν  δx δ 2 
 x 

Remarcă: Distribuţia vitezei în interiorul peliculei de condens este de

formă parabolică.

Viteza maximă are loc la interfaţa

dintre condens şi vapori:

g ⋅δ x2
wmax = wx y =δ =
x 2ν

Fig. 3.31: Distribuţia vitezei

în pelicula de condens

Viteza peliculei de condens se poate exprima în funcţie de viteza sa

maximă:
 2 y y2 
wx = wmax ⋅  − 
δ x δ 2 
 x 

Viteza medie a peliculei de condens va fi:

1 δx 1 δ x g ⋅δ x 2  2y y2 
  g ⋅δ x2
wmed = ⋅ ∫ wx ⋅ dy = ⋅ ∫ − ⋅ dy =
δx 0 δ x 0 2ν δ x δ 2  3ν
 x 

2
wmed = ⋅ wmax
3

4  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Condensarea vaporilor

Coeficientul de convecţie α se poate determina analitic pe baza teoriei

peliculare a lui Nusselt, care consideră că transferul de căldură prin pelicula de
condens se realizează exclusiv prin conducţie.

( )
q& x = α x ⋅ t s − t p =
λ
δx
(
⋅ ts − t p ) → αx =
λ
δx

Grosimea peliculei, δ x , la o anumită distanţă x se determină din bilanţul

termic al volumului elementar de condens dV = b ⋅ δ x ⋅ d x : fluxul termic cedat
prin condensarea vaporilor este egal cu fluxul termic conductiv ce străbate
pelicula de condens.

d Q& condensare = d Q& conductie

d m& ⋅ r =
λ
δx
( )
⋅ ts − t p ⋅ b ⋅ d x

m& = ρ ⋅ V& = ρ ⋅ wmed ⋅ b ⋅ δ x

g ⋅δ x2 ρ ⋅ g ⋅b
m& = ρ ⋅ ⋅ b ⋅δ x = ⋅δ x3
3ν 3ν

ρ ⋅ g ⋅b
d m& = ⋅δ x2 ⋅ d δ x
ν

Fig. 3.32: Bilanţul termic al volumului

elementar de condens d V

ρ ⋅ g ⋅b
ν
⋅δ x2 ⋅ d δ x ⋅ r =
λ
δx
( )
⋅ ts − t p ⋅ b ⋅ d x

3
δx ⋅d δx =
(
λ ⋅ν ⋅ t s − t p
⋅d x
) → =
(
δ x 4 λ ⋅ν ⋅ t s − t p
⋅ x + C1
)
ρ ⋅ g ⋅r 4 ρ ⋅ g ⋅r

5  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Condensarea vaporilor

δx =4 (
4 λ ⋅ν ⋅ t s − t p )
⋅ x + C1 →
 4 λ ⋅ν ⋅ t s − t p
δ x = 
( 
⋅ x + C1 
) 0 ,25

ρ ⋅ g ⋅r  ρ ⋅ g ⋅r 

Constanta C1 se determină din impunerea condiţiei la limită:

la x = 0 → δ x = 0

δ x x =0 = C10 ,25 = 0 → C1 = 0

(
 4 λ ⋅ν ⋅ t s − t p
δ x = 
) 
⋅ x 
0 ,25

 ρ ⋅ g ⋅r 

0 ,25 0 ,25
λ  ρ ⋅ g ⋅r   ρ ⋅ g ⋅ r ⋅ λ3 
αx = = λ ⋅  =  = C ⋅ x −0 ,25
δx  ( 
 4 λ ⋅ν ⋅ t s − t p ⋅ x ) (
 4ν ⋅ t s − t p ⋅ x 
  )

unde C este o constantă:

0 ,25
 ρ ⋅ g ⋅ r ⋅ λ3 
C = 
 (
 4ν ⋅ t s − t p ) 


Coeficientul de convecţie global, α , pe întreaga înălţime a plăcii se

determină prin medierea coeficientului de convecţie local pe întreaga înălţime a
plăcii:

1 h C h C 4 4C −0 ,25
α= ⋅ ∫ α x ⋅ d x = ⋅ ∫ x −0 ,25 ⋅ d x = ⋅ ⋅ h 0 ,75 = ⋅h
h 0 h 0 h 3 3

0 ,25
 ρ ⋅ g ⋅ r ⋅ λ3 
α = 0 ,943 ⋅  
 (
ν ⋅ h ⋅ ts − t p ) 


6  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Condensarea vaporilor

Condensarea peliculară pe suprafeţe

cilindrice orizontale
Se consideră un fascicul de conducte aşezate orizontal pe care are loc
condensarea peliculară a vaporilor unei substanţe.
În funcţie de modul de aşezare a conductelor, coeficientul de convecţie se
calculează pentru fiecare rând în parte cu ajutorul relaţiilor criteriale determinate
pe cale experimentală, abordarea analitică fiind deosebit de dificilă.

în linie (coridor) decalat (eşichier) Ginabat

Fig. 3.33: Variante de aşezare a conductelor

Relaţii empirice de calcul

Pentru condensarea peliculară pe suprafeţe verticale, în practica
inginerească, coeficientul de convecţie α se determină cu ajutorul criteriului
Nusselt:
λ
α = Nu ⋅ [W/m2·K]
lc
Nu = 1,13 ⋅ (Ga ⋅ Pr ⋅ Ku )0 ,25 ⋅ εϕ
g ⋅ lc 3 ν r
unde Ga = şi Ku =
, Pr = , iar
ν2 a cp ⋅∆t
ε ϕ este coeficientul de corecţie care ţine seama de
unghiul de înclinare a suprafeţei.

ε ϕ = (sinϕ )0 ,25

- Lungimea caracteristică este înălţimea plăcii.

lc = h
Fig. 3.34: Unghiul de înclinare

7  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Condensarea vaporilor

- Temperatura de referinţă la care se determină proprietăţile fluidului în stare

lichidă (condensului) este temperatura medie a peliculei de condens.

t p + ts
t ref =
2

Pentru condensarea peliculară pe un fascicul de conducte orizontale,

în practica inginerească, coeficientul de convecţie α se determină cu ajutorul
criteriului Nusselt:

n
∑ Nui
λ λ
α = Nu ⋅ = 1 ⋅ [W/m2·K]
lc n lc

unde n reprezintă numărul rândurilor de conducte pe direcţia verticală iar Nui

este criteriul Nusselt pentru rândul "i".

Nui = 0 ,725 ⋅ (Ga ⋅ Pr ⋅ Ku )0 ,25 ⋅ ε i

unde ε i este coeficientul de corecţie care ţine seama de poziţia rândului.

- Lungimea caracteristică este diametrul exterior al conductelor.

lc = d e

- Temperatura de referinţă la care se

determină proprietăţile fluidului în
stare lichidă (condensului) este
temperatura medie a peliculei de
condens.

t p + ts
t ref =
2
Fig. 3.35: Coeficientul ε i pentru aşezarea
în linie (a), decalat (b) şi Ginabat (c)

8  Ghiaus A.-G.