CUPRINS

Forum
Studii geofizice-geologice privind utilizarea energiei geotermice în roci „uscate” fierbinţi. Aplicaţii în zona Arad
în scopuri energetice, inclusiv în eventualitatea construirii unei centrale electrice de mare putere –
2 Ing. Justin ANDREI, Prof.dr. Crişan DEMETRESCU, Dr. fizician Maria TUMANIAN, Dr.ing. Jean
GORIE, Ing. Daniela GORIE
Garantarea siguranţei conductelor. Creşterea perioadei de viaţă a conductelor –
10 Drd.ing. Ana SĂRARU (BRATU), Ing. Dan BÂLDEA

LEX
18 Ordinul 127 din 20 august 2010 privind aprobarea unor licente de concesiune pentru explorare

Ordinul 130 din 24 august 2010 privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activităţi
19 miniere de explorare, privind concursul public de oferte - Runda nr. 72/2010

Evenimente – Viaţa ştiinţifică

Prezenţa României, prin societăţile membre ACFR, la cea mai mare manifestare expoziţională din do-
25 meniul petrolier din America Latină – RIO OIL&GAS INTERNATIONAL FAIR 2010 –
Ing. Dan VASILESCU
Spre noi reglementări în procedurile de abandonare şi conservare a sondelor de petrol:
26 reabilitarea ecologică – Ing. Constantin CĂPRARU

30 Centenarul aviaţiei militare româneşti – Ing. Mihai OLTENEANU

Recenzii
32 INFRASTRUCTURI CRITICE

Personalităţii
34 Un interviu virtual cu profesorul universitar VALERIU STĂNESCU – Drd.ec. Violeta DUMITRIU

38 Toma Petre GHIŢULESCU – Ing. Mihai OLTENEANU

Info
Monitorizarea poluării cu petrol în Bazinul Mării Negre
41 Drd.mat. Manuel VAIS

Studii ale mişcărilor crustale recente –

45 Dr.ing. Florin A. RĂDULESCU
Folosirea petrolului în timpurile vechi –
54 Jurist Ion M. UNGUREANU Revista editată de Asociaţia
Riscul – oportunitate sau ameninţare – „Societatea Inginerilor de Petrol şi Gaze“
59 Prof.univ.dr. Gheorghe ION, Retail senior ec. Luminiţa ION

Evoluţia cotaţiilor în 2008-2010 la principalele produse Redacţia

63 petroliere. CP 200 OP 22 Bucuresti
tel. 0372.160.599
Cursul leului şi rata dobînzii în 2008-2010 0741.08.64.00
fax 0318.174.420
64 Preţurile produselor petroliere la distribuţie
e-mail: violeta.dumitriu@petrom.com
Preţurile principalelor produse alimentare în Bucureşti
Director fondator Director executiv
Gheorghe Buliga Violeta Dumitriu
NOTA REDACŢIEI: Tehnoredactare:
Responsabilitatea materialelor publicate aparţine în exclusivitate autorilor. Alexandru Floarea
Toate dreptutile rezervate. Nici o parte din aceasta publicaţie nu poate fi www.est-cardinal.ro
reprodusa, utilizată, stocată în diferite sisteme sau transmisă electronic,
mecanic etc., fără permisiunea prealabilă scrisă a SIPG, proprietarul Tipar:
dreptului de copiright. S.C. COPERTEX S.R.L.

ISSN 1583 - 0322

Forum
Studii geofizice-geologice privind utilizarea
energiei geotermice în roci „uscate” fierbinţi.
Aplicaţii în zona Arad în scopuri energetice,
inclusiv în eventualitatea construirii unei
centrale electrice de mare putere.

Ing. Justin ANDREI Prof.dr. Crişan DEMETRESCU

Cercetător ştiinţific gr. I Institutul de Geodinamică „Sabba
Ştefănescu” al Academiei Române
Membru corespondent al Academiei Române

Dr. fizician Maria TUMANIAN Dr.ing. Jean GORIE Ing. Daniela GORIE
Institutul de Geodinamică „Sabba S.C. Prospecţiuni S.A. S.C. Prospecţiuni S.A.
Ştefănescu” al Academiei Române

Abstract:
The Romanian division of the Pannonic Depression presents the most intense geothermal
anomalies from our country, specially the ones from the sector Arad-Sannicolau Mare. The
particular intensity of these disturbances is determined, just like in the rest of the Pannonic
Depression, by the reduced thickness of earth crust (25-27 km), and by the important
thickness of the granitic layer (14-15 km). The gravimetric and magnetometric images show
with pregnancy that the meta-basic from the Biharia sheet, from the south-west part of the
Highis Mountains, is continued towards west from Arad’s south. In the area of this locality, the
meta-basic are covered with strata predominantly formed from mud, dating from the Inferior
Pannonian, which have thicknesses of 600-800 m. The lines of macro seismic sensibility:
Santana-Arad-Vinga-Becicherecu Mic, the Tisa’s interflow with the Danube, respectively
Fibis-Vinga-Varias-east Sannicolau Mare, which reflects crustal fractures, are completing the
panorama of the favorable factors for the presence of highly geothermal gradient (in the
boreholes from Turnu lease having about 5,30C /100 m).
In the last decades, the Romanian government has funded S.C. FORADEX S.A. for the
digging of tens of bore holes in order to entrap the geothermal artesian springs from the
synclinal areas, at depths of over 2000 m. The attempt of using these geothermal springs for

2
 Forum
energetic purposes (the heating of buildings or the delivery with water for greenhouses) has
no success, the respective waters having an prohibit content of dissolved minerals (specially
Ca and Mg carbonates). In these conditions, the authors tend to chose to capitalize on
the geothermal waters under the form of “hot dry rock” in the Arad area. The researches
undertaken (2D forward model of gravimetrical and aeromagnetic anomalies, estimations of
geothermal temperature’s variation with the depth) have shown that:
– meta-basic intrusions extend to depth of about 7000 m.
– at depths of about 6 km, the cold waters pumped in from the surface reach, in favorable
conditions, temperatures of about 3000C.
– unlimited use of river Mures debits is possible.
Similar researches made recently in France and Germany, with European funds, as well as
in Switzerland, with national funds, have proved that from technical and economical points of
view, such attempts are reliable.
The authors propose an addendum program of geophysical-geological studies (in a two
years stage) in order to obtain all the necessary preliminary information. These complimentary
researches can be funded through state funds or through a public – private cooperation.
Taking into account that EU founds or at least co-finance projects of usage of no conventional
energies, in the second variant, Romanian’s contribution must be made through a public-
private financial cooperation.
In our case, the minimal product is the heating the entirety Arad town and of the immediate
outskirts, as well as the steam delivery for thousands of hectares of greenhouses west of
Arad.

1. Interesul problemei La noi în ţară s-a încercat valorificarea

Caracterul limitat şi poluant al surselor de
energie bazate pe arderea caustobiolitelor a
determinat identificarea, cu precădere în ultimul
secol, a unor soluţii alternative. Printre acestea, un
rol continuu crescător îl joacă energia geotermică.
În ţările europene în care au loc manifestări
vulcanice (Italia, Islanda) sau în care au avut loc
recent asemenea fenomene (Germania, Grecia
etc.), sursele de energie geotermală au fost
valorificate în centrale electrice şi ca sursă de
încălzire menajeră (în special în Islanda). Recent,
cercetările vest-europene în materie au fost
concentrate în Sistemul Geotermal Intensificat
(E.G.S.). În Franţa, la Soultz-sous-Fôrets, s-a
desfăşurat de curând un proiect de valorificare
a energiei geotermale în roci „uscate” fierbinţi,
finanţat de Uniunea Europeană. Un sistem similar
a fost construit la Basel, în Elveţia, cu fonduri
naţionale. În ambele cazuri s-a desfăşurat un
dispozitiv ca cel din Figura nr. 1, în care schimbul
de energie geotermică s-a realizat în cuprinsul unor
roci magmatice, fisurate cu ajutorul unor explozii
subterane. La Gross-Schöenebeck, în Germania,
schimbul de energie geotermică s-a realizat în roci
sedimentare de adâncime. În toate aceste cazuri s-a
dovedit că sistemul este fezabil din punct de vedere
tehnic şi rentabil din punct de vedere financiar (G.
Hatziyannis, 2005).
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
potenţialului geotermic din partea de est a
Depresiunii Pannonice, printr-un program de
foraje săpate de obicei până la 2.500 m, pe structuri
sinclinale ale cuverturii neogene. Încercările de
valorificare în scopuri energetice a acestor ape
geotermale, în special în zona Oradea, s-a soldat cu
eşecuri repetate, datorită conţinutului foarte ridicat
în săruri minerale al apelor respective (în special
carbonaţi de Ca şi Mg). Prin urmare, singura
utilizare a acestor ape a rămas cea terapeutică,
respectiv în industria turistică.
Am considerat, aşadar, că singura manieră
de a valorifica potenţialul energetic al apelor
geotermale din anumite zone ale segmentului estic
al Depresiunii Pannonice îl constituie utilizarea
procedeului în roci „uscate” fierbinţi. Principiul
acestui procedeu este ilustrat în Figura nr. 1.
Am urmărit ca rocile care urmează să găzduiască
schimbul de energie calorică în adâncime să
îndeplinească următoarele condiţii:
1. să fie compacte, de preferinţă roci magmatice
intrusive sau metamagmatice. Se preferă cele
cu chimism bazic celor acide, primele având o
conductivitate termică mai ridicată;
2. să prezinte un conţinut modest de săruri
durizante;
3. să fie acoperite spre suprafaţă de roci
sedimentare impermeabile;
3
Forum
Figura nr. 1: Schema unei centrale combinate curent-căldură bazată pe conceptul „Roci
Fracturate Fierbinţi“
4. vecinătatea unor fracturi adânci ar crea
condiţii geotermice locale deosebit de favorabile.
2. Datele problemei
În Câmpia de Vest a României, care constituie
din punct de vedere geologic extremitatea estică
a Depresiunii Pannonice, anumite condiţii
specifice determină un gradient geotermic foarte
ridicat. Cauzele acestui fenomen sunt de natură
crustală, respectiv poziţia elevată a discontinuităţii
Mohorovicič şi grosimea importantă a stratului
granitic.
Autorii şi-au îndreptat atenţia asupra zonei
Arad deoarece aici s-a înregistrat cea mai intensă
anomalie geotermică din Câmpia de Vest (vezi
Figura nr. 2). Maximul din zona Arad–Sânnicolau
Mare este controlat în mod evident de două linii de
4
sensibilitate macroseismică, ce se intersectează la
Vinga (Atanasiu (Saulea), 1961). În plus, în zona
Arad beneficiem de o sursă importantă de apă,
reprezentată de râul Mureş.
În limitele structurii purtătoare de petrol Turnu
(aproximativ 15 km NV de Arad), gradientul
geotermic este în medie de 5,26o C/100 m
(Paraschiv, 1975).
În zona Arad, fundamentul Depresiunii
Pannonice se ridică până la adâncimi de 600-800 m
(Paraschiv, 1975) şi este constituit din formaţiuni
ale pânzei de Biharia (Săndulescu, 1984). În
Munţii Highiş, unde aflorează, seria de Biharia
este constituită din roci metabazice şi granite de
două generaţii, spre sud fiind acoperită transgresiv
de formaţiuni blastodetritice. La nord de paralela
Covăsinţi, pânza de Biharia acoperă tectonic pânza

de Highiş–Poiana (constituită în exclusivitate din
roci blastodetritice ale seriei de Păiuşeni) care, la
rândul ei, încalecă la nord de Şiria pânza de Codru
(conglomerate şi roci carbonatice triasice, şisturi
cristaline şi granite de Codru).
Forum
Proprietăţile petrofizice ale seriilor de Biharia
şi de Păiuşeni, care interesează gravimetria şi
magnetometria, sunt prezentate în mod sintetic
în Tabelul nr. 1, după C. Andrei şi Anca Isac (din
Costea et al., 1988).

Figura nr. 2.

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 5

Forum
Tabelul nr. 1: Date petrofizice care interesează gravimetria şi magnetometria,
obţinute în laboratorul de petrofizică al S.C. Prospecţiuni S.A. (pe probe recoltate de Costin Andrei şi Anca Isac),
pentru zona de sud-vest a Munţilor Highiş.

Seria de Biharia – Pz
Metabazite cu foarte puţin magnetit sau illmenit

Metabazite cu magnetit ± illmenit

Granite cu foarte puţin magnetit

Granite cu magnetit primar sau secundar

Seria de Păiuşeni – Pz
Blastomilonite

Permian
Siltite

Cifra din paranteză exprimă numărul de eşantioane din litotipul respectiv.

Prelungirea spre vest a maximului gravimetric
determinat de metabazitele din Munţii Highiş, în
lungul râului Mureş, până spre frontiera cu Ungaria,
dovedeşte că în zona Arad fundamentul preneogen
este constituit din intruziuni bazice metamorfozate.
În majoritatea cazurilor, metabazitele respective
nu conţin magnetit şi/sau illmenit. În consecinţă,
maximul gravimetric major, la care ne-am referit,
este doar parţial asociat cu anomaliile magnetice.
În vederea descifrării structurii geologice de
adâncime a fundamentului bazinului pannonic în
zona Arad, dar în special pentru a estima grosimea
6
corpului intrusiv metabazic, am efectuat o modelare
combinată gravimetrică-magnetometrică 2D pe
profilul cu orientare submeridiană Vinga–Iratoşu
(amplasamentul său se poate urmări pe Figura
nr. 2). În acest scop, am utilizat datele petrofizice
sus-menţionate şi datele seismice. Acestea din
urmă ne-au permis să trasăm relieful îngropat al
fundamentului cristalin, precum şi limitele dintre
corpurile metabazice şi seria Păiuşeni, respectiv
dintre acestea din urmă şi formaţiunile terigene
permiene. Modelul de simulare gravimetric-
magnetic 2D Vinga–Iratoşu, obţinut după câteva

iteraţii, este prezentat în Figura nr. 3, evidenţiind
diferenţe nesemnificative între anomaliile
gravimetrice şi aeromagnetice (plafonul de zbor
300 m) măsurate şi cele calculate cu ajutorul
programului GM-SYS.
Modelul obţinut denotă că în sectorul
din vecinătatea vestică a municipiului Arad
baza pânzei de Biharia, constituită aici din
roci metabazice (metagabbrouri, metadiorite,
metadolerite, metabazalte), se plasează la adân-
cimea de aproximativ 7 km. Mai menţionăm că în
zona Arad masele metabazice ale fundamentului
sunt acoperite de o formaţiune impermeabilă,
predominant lutitică, reprezentând Pannonianul
inferior (Paraschiv, 1975).
3. Estimări geotermice
În acest studiu dorim să evaluăm distribuţia
temperaturii în stratul sedimentar şi în fundament,
în cazul unui foraj din Bazinul Pannonic, situat în
zona Arad, până la adâncimea de 6 km.
Evaluarea temperaturii la diferite adâncimi în
crustă se poate realiza printr-o procedură directă,
utilizând în acest scop o tehnică (un model termic)
de continuare în adâncime a măsurătorilor termice
de la suprafaţă. Problema directă în geotermie
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
Forum
presupune cunoaşterea parametrilor modelului
termic şi a ecuaţiei fizice ce guvernează procesul
analizat, adică, în cazul de faţă, ecuaţia de transport
a căldurii în regim termic staţionar:
(1)
unde T reprezintă temperatura, K –
conductivitatea termică, H – generarea radiogenă
de căldură.
Condiţia termică la limita superioară a
modelului este temperatura la suprafaţă,
menţinută la o valoare constantă, de 10°C în cazul
studiat, şi valoarea fluxului termic de suprafaţă,
Qs, de 85 mWm-2 (Demetrescu, Polonic, 1989).
Ipoteza unui regim conductiv staţionar de transport
al căldurii în aria studiată ia în considerare faptul
că un model conductiv pentru transportul căldurii
pare să fie adecvat pentru cea mai mare parte a
crustei continentale în regiunile tectonic stabile
(Chapman, 1986) şi faptul că ultimul eveniment
tectonic implicând Bazinul Pannonic în zona Arad,
deşi de vârstă relativ recentă, nu a avut o amploare
deosebită.
Pentru obţinerea distribuţiei de temperatură în
zona Arad am propus două modele termice, adică
două variante de structuri geologice şi termice.
7
Forum
Fiecare model termic unidimensional propus pentru
zona analizată ia în considerare un model simplu
crustal (omogen lateral), alcătuit din 2 straturi cu
grosimea totală de 6 km, din care 1 km reprezintă
grosimea stratului sedimentar şi 5 km grosimea
fundamentului. În acest caz simplificat, problema
termică (ecuaţia diferenţială (1)) are o soluţie
analitică, în condiţiile în care fluxul termic
determinat la suprafaţă (Qs), conductivitatea
termică (K) şi generarea radiogenă de căldură
(H) au fost adoptaţi ca parametrii cunoscuţi în
termenii metodei geotermice directe.
Conductivitatea termică a rocilor care formează
un bazin sedimentar este un parametru important
pentru determinarea câmpului de temperaturi
la adâncimi mai mari decât cele pentru care
există determinări directe. În această lucrare,
conductivitatea termică a fost presupusă con-
stantă în fundament şi variabilă în stratul
sedimentar, unde s-a luat în considerare
efectul procesului de compactare asupra
variaţiei cu adâncimea a conductivităţii termice.
Pentru calcularea variaţiei cu adâncimea a
conductivităţii termice a rocilor sedimentare (K)
s-a adoptat un model de conductivitate determinat
de conductivitatea matricei (Km), conductivitatea
apei (Ka) şi porozitate (Φ), de forma:
Tabelul nr. 2: Valori alocate parametrilor termici ai modelelor.
K strat sedimentar
(WK-1m-1) fundament
A strat sedimentar
(μWm-3) fundament
Φo strat sedimentar
(%) fundament
L strat sedimentar
(km) fundament
Grosimea stratului sedimentar (km)
Rezultatele privind distribuţia cu adâncimea a
temperaturii pentru cele două modele analizate în
acest studiu sunt prezentate în Figura nr. 4.
În cazul nostru (fundament constituit din roci
bazice), temperatura la adâncimea de 6 km ar fi
de aproape 270o C. Având în vedere probabilitatea
ca fractura crustală Sântana–Arad–Vinga–
Becicherecul Mic să determine o creştere locală a
fluxului termic, este posibil ca la adâncimea de 6
km să avem o temperatură de aproximativ 300o C.
În această privinţă, date mult mai certe vor fi
obţinute în faza finală a studiului.
8
(2)
unde variaţia porozităţii cu adâncimea este
descrisă de o lege exponenţială (Sclater şi Christie,
1980) de tipul:
Φ(z)=Φoexp(-z/L) (3)
în care Φo este porozitatea la suprafaţă, iar L este
constanta de compactare. Această lege de variaţie
a porozităţii rocilor sedimentare este considerată
valabilă în cazul sedimentelor aflate la presiune
litostatică normală.
Din păcate, valori măsurate privind parametrii
acestor relaţii analitice (conductivitatea termică,
porozitatea şi generarea de căldură) în Bazinul
Pannonic, zona Arad, nu sunt disponibile. Prin
urmare, în această lucrare, datorită lipsei de
informaţie furnizată de măsurători directe sau
indirecte, au fost adoptate valori folosite frecvent
de diferiţi autori (Andreescu et al., 1989; Beck şi
Shen, 1989; Čermak et al., 1989) pentru parametri
termici în modele geotermice similare (Tabelul nr.
2). Menţionăm că în modelul I fundamentul este
constituit din roci acide, iar în modelul II din roci
bazice.
Modelul I Modelul II
2,6 2,6
3,1 2,2
0,8 0,8
1,5 0,2
65 65
0 0
0,67 0,67
0 0
1 1
4. Încheiere
Studiile preliminare efectuate de către autori
denotă că în zona Arad par să fie îndeplinite
condiţiile necesare obţinerii de abur cu temperaturi
de aproximativ 300o C de la adâncimi de 6 km.
Pentru a aprofunda în mod temeinic aceste
aprecieri preliminare, organele în drept ale
guvernului României (sau un consorţiu public-
privat) ar urma să finanţeze un studiu desfăşurat
pe o perioadă de doi ani care să cuprindă:
1. măsurători geotermice în sondele pentru
hidrocarburi din Depresiunea Pannonică, în arealul
limitat la nord de Crişul Alb, iar la sud de Bega;

2. efectuarea câtorva profile seismice de
reflexie dispuse transversal în raport cu maximul
gravimetric major de la Arad. Pe profilele respective
se vor executa măsurători gravimetrice la intervale
de 100 m, precum şi măsurători magnetometrice
terestre ΔT (sau ΔZ şi ΔH) la intervale de 10 m;
3. elaborarea unui set de modele de simulare
gravimetrică şi magnetică 2D pentru zona Arad–
Sânnicolau Mare;
4. executarea câtorva profile de măsurători
geotermice în sondeze săpate la adâncimea de 40 m.
Aceste profile geotermice trebuie să intersecteze
liniile de sensibilitate macroseismică din zonă (în
special linia Sântana–Arad–Vinga) pentru a estima
creşterile de flux termic în vecinătatea fracturilor
crustale respective;
5. completarea studiului petrofizic realizat în
partea de vest a Munţilor Highiş, cu determinări de
conductivitate termică, pe eşantioane recoltate din
cariere;
6. săparea unui foraj experimental până la
adâncimea de 2 km, pe amplasamentul viitorului
foraj de injectare a apei reci. Pe carotele extrase
din acest foraj experimental se vor realiza
determinări petrofizice (inclusiv de conductivitate
termică), precum şi ample investigaţii petrologice,
mineralogice, micropaleontologice, palinologice,
hidrogeologice etc.
Raportul geofizic-geologic privind lucrările
preconizate va fundamenta soluţiile tehnice ale
viitorului proiect de exploatare. În funcţie de
temperatura care se poate obţine la adâncimea
de 6 km, se va opta pentru o soluţie maximală
(construirea unei termocentrale de mare putere care
să utilizeze preponderent energia geotermală) sau
una minimală (producerea de abur care să permită
încălzirea municipiului Arad şi a localităţilor
adiacente, precum şi a câtorva mii de hectare de
sere, plasate pe malul stâng al Mureşului, la vest
de Arad).
Organele abilitate ale statului vor face diligen-
ţele necesare pentru a asigura o finanţare integrală
din partea U.E. De asemenea, guvernul României
va stabili, pe bază de licitaţie, un consorţiu public-
privat care să exploateze obiectivul geoenergetic
Arad şi, la nevoie, să asigure finanţarea părţii
române, dacă U.E. nu acceptă finanţarea integrală
a proiectului.
Mulţumiri
Autorii aduc sincere mulţumiri Institutului
Geologic al României, d-nei drd.ing. Cristina
Dumitrică şi d-lui dr.ing. Paul Cristea pentru
sprijinul generos în finalizarea prezentului studiu.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
Forum
Bibliografie:
Andrei, J. – Alpine deep stated Magmatic Bodies based
on Geophysical Data related to Plate
Tectonic Elements, Poster la Simpozionul
de magmatism şi metalogeneză, Baia Mare,
1994.
Andreescu, M., Burst, D., Demetrescu, C., Ene, M.,
Polonic, G. – On the geothermal regime
for the Moesian Platform and Getic
Depression, „Tectonophysics”, 164, 1989,
p. 281-286.
Anghel, M., Demetrescu, C., Neştianu, T. – Secular
Variation Studies in Romania, Gerlands
Beitr. Geophysik, Leipzig, 89, 6, 1908, p.
499-510.
Atanasiu, I., (Saulea, E.) – Cutremurele de pământ
din România, Editura Academiei R.P.R.,
Bucureşti, 1961, p. 194.
Beck, A.E., Shen, P.Y. – On a more rigorous approach
to geothermic problems, „Tectonophysics”,
164, 1989, p. 83-92.
Beşuţiu, L. – Considerații privind modelarea câmpului
geomagnetic normal. Algoritmi și
semnificații, Stud. Cercet. Geofizică, 33,
Acad. Rom., 1999.
Chapman, D.S. – Thermal Gradients in the Continental
Crust. In: J.B. Dawson, D.A. Carswell, J.
Hall, K.H. Wedepohl (Eds.) – The Nature
of the Lower Continental Crust, Geol. Soc.
London, Spec. Publ., 24, 1986, p. 63-70.
Cermák, V., Šafanda, J., Guterch, A. – Deep temperature
distribution along three profiles crossing
the Teisseyre-Tornquist tectonic zone in
Poland, „Tectonophysics”, 164, 1989, p.
151-163.
Costea, A. et al. – Date nepublicate Arh. S.C.
Prospecţiuni S.A., 1988.
Cristescu, Tr., Ştefănciuc, A. – Date nepublicate Arh.
S.C. Prospecţiuni S.A., 1963.
Demetrescu, C., Polonic, G. – The evolution of the
Pannonian Depresion (Romanian sector) as
derived from subsidence and heat flow data,
„Tectonophysics”, 164, 1989, p. 287-299.
Giuşcă, R., Bleahu, M., Corvin Papiu, V., Ghenea, C.,
Manea, A. – Harta geologică a României,
sc: 1:200.000, foaia Arad, Com. Stat. Geol.,
Inst. Geol. Bucureşti, 1966.
Hatziyanis, G. – Geothermal Energy in Europe – Recent
Research, GEO ENeRGY, 11, 2005.
Paraschiv, D. – Geologia zăcămintelor de hidrocarburi
din România, St. tehn. econ., Seria A, 10,
Bucureşti, 1975.
Rădulescu. Fl. – Sondajul seismic de adâncime, Institutul
Central de Fizică, Centrul de Fizica
Pământului şi Seismologie, Bucureşti-
Măgurele, EP-39-1989, 1989, p. 99.
Săndulescu, M. – Geotectonica României, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1984, p. 336.
Sclater, J.G., Christie, P.A.F. – Continental stretching
and explanation of the past-midcretaceous
subsidence of the Central North Sea Basin,
„J. geophys. Res.”, 85, 1980, p. 3711-
3749.
9
Forum
GARANTAREA SIGURANȚEI CONDUCTELOR.
CREȘTEREA PERIOADEI DE VIAȚĂ A CONDUCTELOR.
Drd.ing. Ana SĂRARU (BRATU)
S.N.T.G.N. TRANSGAZ Bucureşti
Abstract:
The basic principle of cathodic protection (CP) is a simple one. Through the application
of a cathodic current onto a protected structure, anodic dissolution is minimized. Cathodic
protection is often applied to coated structures, with the coating providing the primary form
of corrosion protection. The CP current requirements tend to be excessive for uncoated
systems.
1. CLASIFICAREA CONDUCTELOR
O activitate organizată în industria gazelor
naturale a debutat în România la începutul secolului
XX, când, pe baza primelor descoperiri, rezervele
comerciale au fost puse în producţie şi, astfel,
s-au efectuat livrări comerciale de gaze în scopuri
casnice şi industriale (pentru iluminat, încălzit şi
producerea de metanol, carbonat de sodiu şi negru
de fum).
Există mai multe feluri de conducte de petrol
şi gaze:
a) Conducte de refulare şi conducte de
colectare.
b) Conducte de alimentare din amonte.
c) Conducte de distribuţie.
d) Conducte de transport gaze care, conform
Normelor Tehnice pentru proiectarea și
execuția conductelor de alimentare din
amonte și de transport gaze naturale,
au următoarea terminologie: conducte
proiectate să funcționeze în regim de
înaltă presiune, mai mare de 6 bar, inclusiv
instalațiile, echipamentele și dotările
aferente, prin care se asigură transportul
gazelor naturale între punctele de preluare
din conductele din amonte și punctele
de predare la consumatori/distribuitori/
furnizori și, respectiv, tranzitul între
punctele de intrare și punctele de ieșire în/
din țară.
10
Ing. Dan BÂLDEA
Director S.N.T.G.N. TRANSGAZ Bucureşti
Elementele unei conducte sunt: conducta
propriu - zisă, curbe, fitinguri, flanșe, colectoare,
separatoare de lichide, stații de lansare/primire
PIG, dispozitive de măsură și control, borne
de marcare a traseului, prize de potențial, stații
de protecție catodică, robinete, regulatoare de
presiune, compresoare.
2. CERINȚE OBLIGATORII – Asigurarea
siguranței în exploatare a conductelor
Un factor important de care se ține seama în
proiectarea unei conducte îl reprezintă siguranța în
exploatare. Majoritatea conductelor de transport
sunt realizate în baza standardelor Asociaţiei
Americane a Inginerilor Mecanici (ASME) sau
a altor standarde care se bazează pe acestea.
Construcţia şi exploatarea conductelor se supun,
de regulă, reglementărilor sau legilor locale.
Siguranța în exploatare este asigurată atât prin
proiectare, cât și prin activitatea de mentenanță a
conductei pe tot parcursul vieții acesteia.
3. FACTORI CARE GARANTEAZĂ
SIGURANȚA ÎN EXPLOATARE
– Calitatea materialului tubular – caracteristici
fizico-chimice.
– Coeficientul de siguranță: Siguranţa
conductelor şi consecinţele (atât asupra mediului,
cât şi asupra populaţiei) pot fi crescute prin

limitarea coeficientului de siguranţă (adică
presiunea maximă) a conductei.
Coeficientul de siguranță și presiunea maximă
rezultată, la care va funcționa conducta, va fi
întotdeauna sub hidrotestare înainte de funcționare
și mult sub presiunea de avariere a conductei când
este foarte veche.
Coeficienții de siguranță sunt menținuți sub
limita de curgere a materialului și sub deformația
la limita de elasticitate în majoritatea structurilor.
Este important să înțelegem originile și
semnificațiile acestor coeficienți de siguranță. În
primul rând, coeficientul de siguranță este un mod
simplu de a ne asigura că tensiunile de regim în
conducta respectivă sunt mult sub rezistența de
rupere la întindere a materialului de conductă.
Tensiunea de avariere a unei conducte noi, perfecte,
va fi aproape de rezistența de rupere la întindere,
care va fi un coeficient de siguranță echivalent cu
> 1,3 (adică 1,3 x rezistența de rupere la întindere
a țevii).
Unitatea de clasă de locație reprezintă suprafața
de teren care se întinde pe o lățime de 200 m de
fiecare parte a axei unei conducte cu o lungime
continuă de 1,6 km.
Clasele de locație pentru proiectarea, execuția și
verificarea conductelor din amonte și a conductelor
de transport de gaze naturale sunt definite după
cum urmează:
a) clasa 1 de locație este orice unitate de
clasă de locație în care sunt amplasate
maximum 10 clădiri. Coeficientul de
siguranță corespunzător clasei 1 de locație
este S = 1,39.
b) clasa 2 de locație este orice unitate de clasă
de locație în care sunt amplasate un număr
de clădiri cuprins între 11 și 45 inclusiv.
Coeficientul de siguranță corespunzător
clasei 2 de locație este S = 1,67.
c) clasa 3 de locație este:
1) orice unitate de clasă de locație în care
sunt amplasate minimum 46 de clădiri;
2) o suprafață în care conducta este
poziționată la mai puțin de 100 m de
o clădire sau de un spațiu exterior cu o
suprafață bine definită care este ocupat
de 20 sau mai multe persoane, cel puțin 5
zile pe săptămână, timp de 10 săptămâni,
în orice perioadă de 12 luni.
Coeficientul de siguranță corespunzător
clasei 3 de locație este S = 2.
d) clasa 4 de locație este orice unitate de
clasă de locație în care predomină clădiri
cu patru sau mai multe etaje. Clasa 4 de
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
Forum
locație poate fi avută în vedere în cazul
zonelor cu trafic rutier dens și care prezintă
o infrastructură subterană complexă.
Coeficientul de siguranță corespunzător
clasei 4 de locație este S = 2,5.
– Grosimea de perete a materialului tubular se
stabilește pe bază de calcul, în funcție de presiunea
de operare la care este exploatată conducta, de
calitatea materialului tubular, precum și în funcție
de încadrarea traseului conductei în clase de locație
conform Normelor Tehnice pentru proiectarea și
execuția conductelor de alimentare din amonte și
de transport gaze naturale.
– Calitatea izolației: Izolația constituie
protecția anticorosivă de bază a conductelor
metalice îngropate. Ea este o barieră a accesului
electrolitului la suprafața metalului.
Izolația este afectată chiar din faza de
construcție de micropori și microfisuri imposibil
de detectat dar care permit accesul soluțiilor
electrolitice la suprafața metalului.
Izolațiile sunt materiale al căror succes se vede
abia după 25 - 30 ani de exploatare. Caracteristicile
cele mai importante ale izolațiilor sunt:
– continuitatea;
– aderența la suport;
– rezistența electrică;
– rezistența la desprindere catodică;
– retenția de apă și vapori de apă.
– Calitatea subansamblurilor:
– robineți;
– coturi, curbe;
– teuri;
– flanșe electroizolante;
– descărcătoare de presiune;
– prize de potențial.
– Stabilitatea terenului pe traseul conductei:
Conductele se montează subteran sub zona
de îngheț, la adâncimi minime de 1 m până la
generatoarea superioară a acestora. Montajul
suprateran se acceptă numai în cazuri bine
justificate.
La alegerea și stabilirea traseului conductei se
ține cont de existența obiectivelor din vecinătate
respectând distanțele de siguranță față de acestea.
Stabilirea unui traseu trebuie să facă obiectul
unui studiu în care să fie utilizate toate informațiile
disponibile.
La elaborarea studiului pentru stabilirea
traseului final al conductei se utilizează planuri
11
Forum
și ridicări topografice, ortofotoplanuri, studii
geotehnice, studii hidrologice al cursurilor de ape,
studii de mediu.
Stabilitatea terenului pe traseul conductei
se face atât în fază inițială, cât și pe parcursul
exploatării.
– Calitatea traversărilor și subtraversărilor
de drumuri, ape, CF și alte obstacole: Alegerea
soluției de traversare trebuie să aibă la bază
un studiu comparativ tehnico-economic între
variantele posibile. Detaliile traversării trebuie
precizate prin proiect.
Proiectul de traversare cuprinde, dacă este
necesar, și lucrări de stabilizare a malurilor, de
traversare a digurilor de protecție, lucrări de
deviere a apelor sau alte lucrări hidrotehnice.
– Calitatea protecției catodice: Printre lucrările
de mentenanță implementate, menționăm protecția
catodică a conductei. Aceasta se desfășoară în baza
unor norme specifice (pentru Protecția Catodică).
Normele tehnice au drept scop reglementarea
activităților privind mentenanța și monitorizarea
protecției catodice a conductelor SNT, cu luarea în
considerare a numeroșilor factori ce influențează
calitatea protecției contra coroziunii.
Normele tehnice reprezintă un document –
normativ care face parte din reglementările pentru
funcționarea Sistemului Național de Transport
a gazelor naturale și sunt elaborate în baza
reglementărilor și a legislației în vigoare, privind
funcționarea în condiții de siguranță a conductelor
de înaltă presiune.
Prin aplicarea Normelor Tehnice ale Protecției
Catodice se urmăreşte:
1. creșterea duratei normale de bună
funcționare a conductelor nou construite,
în condițiile menținerii permanente
a parametrilor protecției catodice în
limitele stabilite pentru asigurarea
protecției contra coroziunii în orice punct
al conductei;
2. prelungirea duratei de exploatare a
conductelor aflate deja în exploatare prin
aplicarea ulterioară a protecției catodice;
3. prevenirea riscurilor create de coroziune
prin pierderea necontrolată de gaze, în
condițiile respectării normelor privind
protecția mediului și a principiilor
dezvoltării durabile, așa cum se cere prin
legislația în vigoare;
4. promovarea și reglementarea activităților
privind concepția și mentenanța protec-
12
ției catodice a conductelor destinate
transportului gazelor naturale ce aparțin
SNT.
Protecția catodică asigură protecția suprafețelor
exterioare ale construcțiilor metalice îngropate în
sol sau imersate în apă prin eliminarea atacului
electrochimic al mediului.
Protecția catodică, asociată cel mai frecvent
cu o acoperire izolatoare, este în mod obișnuit
utilizată pentru protejarea suprafeței metalice
contra coroziunii.
Protecția catodică asigură o durată normală de
exploatare a conductelor cu mult mai mare decât
a celor neprotejate. Astfel, o conductă corect
protejată catodic poate fi exploatată în deplină
siguranță un timp de 50-65 ani, pe când una
neprotejată, maximum 30 ani. Protecția catodică
este recunoscută ca metodă ce limitează spargerea,
fisurarea sau ruperea pe durata de exploatare a
conductelor, și eficacitatea ei este dependentă de
condițiile în care lucrează conducta, de calitatea
lucrărilor efectuate la instalare.
4. FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ
SIGURANȚA ÎN EXPLOATARE LA O
CONDUCTĂ PROIECTATĂ ŞI EXECUTATĂ
CORECT
– Coroziunea exterioară și interioară.
– Deplasarea terenului.
– Influențe mecanice asupra conductei.
– Funcționarea defectuoasă a protecției
catodice.
Coroziunea exterioară (Figura nr. 1) este
provocată în principal de agresivitatea solului și
prezența curenților de dispersie.
Figura nr. 1.
 Forum
La combaterea coroziunii exterioare a Acțiunile mecanice exterioare pot fi produse
conductelor expuse coroziunii atmosferice se de:
practică acoperiri cu straturi de vopsea, în urma • deplasări ale conductelor ce generează
unei prelucrări corespunzătoare a suprafeței de forţe mecanice şi de frecare (Figura nr. 4,
protejat, iar pentru combaterea coroziunii exterioare Figura nr. 5)
a conductelor expuse coroziunii subterane soluția
optimă constă într-o protecție mixtă, respectiv
protecția de bază pasivă și cea activă.
Coroziunea interioară (Figura nr. 2) a
conductelor se manifestă prin formarea de tuberculi
din rugină, alveole adânci, care reduc local
grosimea peretelui și conduc la alterarea produsului
vehiculat, la diminuarea performanțelor hidraulice
și la creșterea costului transportului prin conductă.
O situație deosebită de coroziune interioară și
chiar de distrugere a conductei o prezintă formarea
criohidraților în cazul transportului gazelor
naturale.

Figura nr. 4.

Figura 2.

Deplasările de teren (Figura nr. 3) produc

Figura nr. 5.
tensionări ale materialului tubular, ducând până
la ruperea materialului. Aceste deplasări sunt
• greutatea proprie a instalaţiilor (Figura nr. 6)
caracteristice solurilor în pantă şi zonelor din
apropierea cursurilor de apă slab consolidate.

Figura nr. 3. Figura nr. 6.

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 13

Forum
• eroziunea cursurilor de apă (Figura nr. 7) Cu un echipament CIPS este posibilă obținerea
cu o precizie ridicată a următoarelor informații
despre conducta inspectată:
– localizarea cu o precizie ridicată a zonelor
neprotejate catodic de-a lungul conductei;
– posibilitatea determinării unor eventuale
defecte, dar cu o precizie scăzută pe baza
interpretării rezultatelor;
– identificarea structurilor metalice care „fură“
protecție catodică de la conducta verificată
prin sesizarea scăderilor de potențial;
– stabilirea stării izolației flanșelor
electroizolante;
– stabilirea rapidă a porțiunilor de conductă
cu un număr mare de defecte prin căderi
Figura nr. 7.
mari ale potențialelor măsurate.
Defectele de izolație sunt principala cauză a Pentru a se putea utiliza această metodă de
coroziunii exterioare. depistare a zonelor neprotejate catodic trebuie
identificat traseul exact al conductei cu ajutorul
5. DEPISTAREA DEFECTELOR DE unor aparate specifice.
IZOLAȚIE Necesarul de oameni este reprezentat de un
operator care determină traseul exact al conductei
Curentul electric aplicat conductei subterane și un operator calificat care execută măsurătorile
bine izolate față de sol scade după o lege aproximativ cu ajutorul înregistratorului de date Quantum.
logaritmică pe măsură ce crește distanța față de Înregistratorul Quantum este piesa de bază
punctul de injecție. Atenuarea curentului depinde, a echipamentului, putând fi utilizat la realizarea
în principal, de rezistivitatea electrică a izolației inspecțiilor în mai multe moduri în același timp.
și de suprafața aflată în contact cu solul și mai Echipamentul Quantum L Plus redat în figura
puțin de reducerea secțiunii peretelui conductei ca de mai jos, este un înregistrator de date cu 5 canale,
urmare a coroziunii. proiectat pentru măsurători de tip CIPS și DCVG.
Scăderea locală a rezistenței electrice de trecere,
ca urmare a unui defect de izolație, este marcată
de o pierdere importantă de curent. O asemenea
rezistență slabă poate fi cauzată de:
– aplicarea necorespunzătoare a izolației;
– degradarea mecanică a izolației înainte sau
după instalarea conductei;
– îmbătrânirea izolației;
– contactul direct cu o altă conductă sau
structură metalică, neizolată față de sol;
Depistarea de la suprafața solului a defectelor
de izolație se poate face prin mai multe metode,
dintre care mai folosite sunt:
– metoda DCVG (Direct Current Voltage
Gradient);
– metoda Pearson;
– metoda CIPS (Close Interval Potential
Survey).
Metoda CIPS este o metodă de măsurare a
potențialelor conductei la intervale mici. Practic,
această metodă nu depistează în mod direct
defectele de izolație. Este o metodă simplă, cu o
precizie ridicată în depistarea zonelor neprotejate
ale unei conducte.
14

Descrierea aparatului Quantum
Panoul frontal al aparatului înregistrator
Quantum are o tastatură alfanumerică și un ecran
LCD.
Forma impulsului care apare pe ecran se
schimbă continuu. În figura de mai jos este arătat
forma impulsului așa cum apare când se leagă
electrodul CIPS și conducta (conectate prin cablul
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
Forum
de legare la distanță) la poziția unde se înregistrează
măsurarea.
Echipamentele necesare pentru detectarea
exactă a traseului conductei:
– echipament CIPS compus din: data logger,
acumulatori;
– electrod de referință nepolarizabil de Cu/
CuSO4 cu buton de comandă;
– cabluri de conexiune între electrod și data
logger;
– rolă cu fir de cupru;
– întrerupătoare ON – OFF sincronizabile
– acestea sunt dispozitive folosite la
întreruperea protecției catodice pe parcursul
inspecției conductei.
15
Forum
În cadrul măsurătorilor, operatorul pășește
deasupra conductei cu electrodul în contact cu solul
la o perioadă egală cu valoarea unui ciclu complet.
După o astfel de perioadă, electrodul este mutat
mai departe, tot desupra conductei, la o distanță
cuprinsă între 1,5 și 2 m. Pe măsură ce operatorul
se depărtează de locul de pornire, firul de cupru se
desfășoară de pe rola respectivă, iar în momentul
terminării respectivului fir se înlocuiește rola cu
una nouă.
Prin realizarea măsurătorilor de-a lungul
întregului traseu al conductei rezultă un șir de Calculul distanței cumulative “Cumulativ
valori ale potențialelor ON și OFF, care vor servi Distance” se va realiza conform figurii de mai
la trasarea celor două diagrame. Mai întâi aceste jos:
valori se introduc în programul de descărcare
a datelor astfel: utilizând tabelul „Distance
Calculation Worksheet”, se introduc pe coloanele
corespunzătoare:
– numărul înregistrării;
– latitudine;
– longitudine;
– altitudine, acestea fiind datele înregistrate
pe teren.
Aceste date sunt preluate din tabelul „xILocation
1” din programul de descărcare a datelor din
Quantum.

16

Legendă:
A. Căderi potențiale (posible contacte proaste cu
solul).
B. Anomalie severă indicând posibil defect mare
de izolație.
C. Anomalie scăzută indicând posibil mic defect
de izolație.
D. Zonă de supraprotecție.
Criteriul de interpretare a metodei CIPS
utilizează valoarea de –850 mV ce desparte
protecția de supraprotecție. Curba la care se face
raportarea este curba OFF.
Practic, în urma efectuării măsurătorilor și a
ridicării diagramelor de potențial, se vor determina
posibilele defecte de izolație, urmând a se merge
în punctele respective unde se vor face gropi de
poziție pentru verificarea defectului de izolație
și măsurarea grosimii peretelui țevii conductei.
Urmează apoi să se treacă la măsurile pentru
remedierea defectelor găsite.
6. CONCLUZII
Controlul protecției catodice este fundamental
pentru a verifica eficacitatea sistemului de
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
Forum
protecție, iar consecințele depășesc strictul control
al coroziunii. Scopul controlului sistemului
este de a constata dacă este satisfăcută valoarea
de minimum –850 mV OFF măsurată față de
electrodul nepolarizabil Cu/CuSO4.
În prezent, izolațiile aplicate conductelor sunt
de foarte bună calitate și devine din ce în ce mai
dificil de a atinge potențialul –850 mV OFF.
În asemenea cazuri se stabilește drept criteriu
depolarizarea de 100 mV. Această depolarizare
este dată de diferența între potențialul OFF și
potențialul după un anumit timp de depolarizare.
Durata de depolarizare nu este impusă prin norme,
ea depinzând de mediul de lucru, caracteristicile
izolației, timpul cât conducta a fost polarizată.
7. BIBLIOGRAFIE
1. Oroveanu T., David V., Stan Al.D., Trifan
C. – Colectarea, transportul, depozitarea și
distribuția produselor petroliere și gazelor,
Editura Didactică și Pedagogică, București,
1985.
2. Tudor I., Zecheru Ghe., Drăghici Ghe., Lața I.,
Rîpeanu R., Petrescu M., Dinu F., Georgescu
D., Roșu B. – Protecția anticorozivă și
reabilitarea conductelor și rezervoarelor,
Editura Universității Petrol – Gaze din Ploiești,
2007.
3. *** Instrucțiunile de exploatare și întreținere a
instalațiilor de protecție catodică din sistemul
de transport gaze naturale Mediaș, 2001.
4. *** Caietul electricianului din cadrul SNTGN
TRANSGAZ S.A. MEDIAȘ, Mediaș, 1981.
5. *** Norme Tehnice pentru proiectarea și
execuția conductelor de alimentare din amonte
și de transport gaze naturale, Mediaș, 2009.
17
LEX
Ordinul 127 din 20 august 2010
privind aprobarea unor licente de concesiune pentru explorare
EMITENT: Agentia Nationala pentru Resurse Minerale
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 600 din 25 august

Având în vedere prevederile art. 15 alin. (1) si art. 21 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, cu
modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009
privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

presedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Licenţa de concesiune nr. 13.554/2010 privind explorarea resurselor de bazalt din
perimetrul Valea Podului, judeţul Arad, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în
calitate de concedent, şi Societatea Comercială GEOMIN - S.R.L., cu sediul în municipiul Timişoara,
judeţul Timiş, în calitate de concesionar.
Art. 2. - Se aprobă Licenţa de concesiune nr. 13.555/2010 privind explorarea resurselor de gnais din
perimetrul Răşinari, judeţul Sibiu, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate
de concedent, şi Societatea Comercială TERRA CONSTRUCT - S.R.L., cu sediul în municipiul Sibiu,
judeţul Sibiu, în calitate de concesionar.
Art. 3. - Se aprobă Licenţa de concesiune nr. 13.556/2010 privind explorarea resurselor de nisip şi
pietriş din perimetrul Gaiseni Nord, judeţul Giurgiu, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse
Minerale, în calitate de concedent, si Societatea Comercială STYLE CONSTRUCT - S.R.L., cu sediul
în comuna Joiţa, judeţul Giurgiu, în calitate de concesionar.
Art. 4. - Se aprobă Licenţa de concesiune nr. 13.557/2010 privind explorarea resurselor de nămol
terapeutic din perimetrul Balta Albă, judeţul Buzău, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse
Minerale, în calitate de concedent, şi Societatea Comercială PELL AMAR COSMETICS - S.R.L., cu
sediul în comuna Balta Albă, judeţul Buzău, în calitate de concesionar.
Art. 5. - Se aprobă Licenţa de concesiune nr. 13.563/2010 privind explorarea resurselor de apă
minerală naturală din perimetrul Banpotoc Deva, judeţul Hunedoara, încheiată între Agenţia Naţională
pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, ăi Societatea Comercială MINEXFOR - S.A., cu
sediul în municipiul Deva, judeţul Hunedoara, în calitate de concesionar.
Art. 6. - Se aprobă Licenţa de concesiune nr. 13.564/2010 privind explorarea resurselor de apă
geotermală din perimetrul Vama, judeţul Satu Mare, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse
Minerale, în calitate de concedent, şi Societatea Comercială CRISENI - S.R.L., cu sediul în comuna
Vama, judeţul Satu Mare, în calitate de concesionar.
Art. 7. - Se aprobă Licenţa de concesiune nr. 13.565/2010 privind explorarea resurselor de andezit
din perimetrul Sacuieu, judetul Cluj, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în
calitate de concedent, şi Societatea Comercială HOLCIM (ROMANIA) - S.A, cu sediul în municipiul
Bucureşti, sectorul 1, în calitate de concesionar.
Art. 8. - Prezentul ordin se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Alexandru Pătruţi

Bucuresti, 20 august 2010.

18
 LEX
Ordinul 130 din 24 august 2010
privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activități miniere de explorare,
privind concursul public de oferte - Runda nr. 72/2010
EMITENT: Agentia Nationala pentru Resurse Minerale
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 618 din 1 septembrie

în temeiul art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea
Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi al art. 40 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr.
85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de autoritate competentă abilitată
să aplice prevederile Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, organizează
concurs public de oferte - Runda nr. 72/2010, pentru concesionarea de activităţi miniere de explorare în
perimetrele aprobate potrivit prezentului ordin.
Art. 2. - Perimetrele în cuprinsul cărora urmează a fi concesionate activităţi de explorare, inclusiv
coordonatele topogeodezice, perimetrele exceptate şi resursa minerală sunt prevazute în anexa care face
parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 3. -
(1) Ofertele redactate în limba româna vor fi depuse, în original şi copie, potrivit legii, la sediul
Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale din Bucureşti, str. I.D. Mendeleev nr. 36-38, sectorul 1.
(2) Termenul de depunere a ofertelor este ora 15,00 a celei de-a 35-a zile lucratoare de la data intrarii
în vigoare a prezentului ordin.
Art. 4. - Ofertele persoanelor juridice române sau straine interesate vor cuprinde, cu respectarea
prevederilor art. 42-45 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotararea
Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare, urmatoarele documente şi informaţii:
I. plic exterior:
A. în cazul persoanelor juridice romane:
a) declaraţie de participare, semnată şi stampilată de ofertant, fără ştersături sau adăugări, care va
cuprinde angajamentul de a menţine valabilitatea ofertei, menţionarea perimetrului la care se referă,
respectiv denumirea, poziţia din anexa la prezentul ordin potrivit art. 2 şi coordonatele topogeodezice,
aşa cum au fost publicate, precum şi asumarea răspunderii ofertantului asupra datelor şi declaraţiilor din
ofertă.
Menţionarea în cuprinsul declaraţiei de participare a altor coordonate topogeodezice decât cele
publicate în conformitate cu prezentul ordin atrage descalificarea ofertei, fără a se mai proceda la
deschiderea plicului interior;
b) declaraţie cuprinzand date şi informaţii privind ofertantul, respectiv denumirea, sediul social,
codul unic de înregistrare, capitalul social, asociaţii/acţionarii, precum şi numele, funcţia, telefonul/
faxul persoanei împuternicite de ofertant cu care se vor face comunicările;
c) copii, certificate pentru conformitate, de pe actul constitutiv si certificatul de inregistrare ale
ofertantului;
d) certificat constatator privind ofertantul, emis de oficiul registrului comertului, in termen de
valabilitate, in original ori copie legalizata;
e) lista cuprinzând menţionarea datelor şi informaţiilor incluse în fondul geologic naţional şi/sau în
fondul naţional de resurse/rezerve minerale, utilizate la elaborarea ofertei; în cazul utilizării de date şi
informaţii publice referitoare la resurse minerale se va indica sursa din care provin acestea;
f) dovada privind deţinerea legală a datelor şi informaţiilor incluse în fondul geologic naţional şi/sau
în fondul naţional de resurse/rezerve minerale, utilizate la elaborarea ofertei, respectiv factura emisa de
Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si ordinul de plata sau chitanta corespunzatoare, precum si
acordul de confidentialitate pentru utilizarea datelor si informatiilor geologice incheiat intre ofertant si
Agentia Nationala pentru Resurse Minerale;

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 19

LEX
g) scrisoare de bonitate, in original sau copie legalizata, cuprinzand urmatorii indicatori economici
exprimati in procente: lichiditate globala, solvabilitate patrimoniala, rata profitului brut si rentabilitate
financiara. Lipsa oricarui indicator economic solicitat atrage depunctarea ofertei. Prezentarea oricarui
alt indicator decat cei mentionati nu se ia in considerare;
h) certificate constatatoare/adeverinte, in original sau copie legalizata, emise de autoritatile/institutiile
publice care administreaza bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul Fondului national
unic de asigurari sociale de sanatate, bugetul asigurarilor pentru somaj, bugetul asigurarilor pentru
accidente de munca si boli profesionale, precum si bugetele locale;
i) - certificat de atestare privind capacitatea tehnica pentru intocmirea documentatiilor si/sau
executarea lucrarilor de cercetare geologica si memoriu cuprinzand prezentarea activitatilor miniere
executate ori in curs de executare, in cazul ofertantilor specializati si atestati de Agentia Nationala
pentru Resurse Minerale; sau
-documentatie privind dotarea tehnica a ofertantului, care va cuprinde cel putin informatii privind
instalatiile si utilajele specifice activitatilor miniere de cercetare geologica, detinute de ofertant, si
titlul detinerii acestora, precum si personalul ofertantului, inclusiv personalul de specialitate specific
activitatilor miniere, si un memoriu cuprinzand prezentarea activitatilor miniere executate sau in curs de
executare, in cazul ofertantilor cu dotare tehnica proprie, neatestati de Agentia Nationala pentru Resurse
Minerale; sau
-copie de pe certificatul de atestare privind capacitatea tehnica pentru intocmirea documentatiilor si/
sau executarea lucrarilor de cercetare geologica a persoanei juridice cu care urmeaza sa fie executate
activitatile miniere, semnata si stampilata pentru conformitate, memoriu cuprinzand prezentarea
activitatilor miniere executate de aceasta sau in curs de executare, precum si actul juridic prin care s-a
convenit obligatia ferma de executare a activitatilor miniere, daca acestea ii vor fi concesionate, in cazul
ofertantilor fara capacitate tehnica proprie.
Pentru capacitatea tehnica se vor depune documente numai pentru unul dintre cele 3 cazuri prezentate
anterior.
In situatia in care un operator economic depune oferte pentru mai multe perimetre din lista aprobata
prin prezentul ordin, originalele prevazute la lit. d), g) si h) vor fi prezentate in oferta aflata pe pozitia
superioara din lista. Pentru celelalte oferte se prezinta copii certificate in conformitate cu originalul, cu
specificarea expresa in care dintre oferte se gasesc originalele.
Documentele prevazute la lit. d), g) si h) se vor prezenta in termen de valabilitate la data depunerii
ofertei;
B. in cazul persoanelor juridice straine, plicul exterior va cuprinde documentele si informatiile
prevazute la lit. A.a), b), e), f) si i), precum si urmatoarele:
a) scrisoarea de bonitate, fara prezentarea indicatorilor prevazuti la art. 59 alin. (1) din Normele
pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.208/2003, cu
modificarile ulterioare;
b) raportul anual auditat.
Documentele cuprinse in plicul exterior se vor prezenta indosariate, cu paginile numerotate si fila
finala;
II. plic interior care, atat in cazul persoanelor juridice romane, cat si in cazul celor straine, contine
oferta propriu-zisa, respectiv:
a) programul de explorare propus;
b) proiectul tehnic de refacere a mediului.
Programul de explorare propus si proiectul tehnic de refacere a mediului vor cuprinde inclusiv volumele
fizice de lucrari, defalcate pe ani contractuali, si valorile estimative corespunzatoare acestora.
Art. 5. -
(1) In conformitate cu prevederile art. 72 alin. (4) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr.
85/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificarile ulterioare, lipsa oricarui
document din plicul exterior atrage descalificarea ofertei, fara a se mai proceda la deschiderea plicului
interior.
(2) Lipsa oricarui document din plicul interior atrage descalificarea ofertei, conform art. 72 alin.
(6) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr.
1.208/2003, cu modificarile ulterioare.
20
 LEX
Art. 6. -
(1) In vederea formularii ofertelor, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale pune la dispozitia
persoanelor juridice interesate date si informatii geologice existente in fondul geologic national si/sau in
fondul national de resurse/rezerve minerale.
(2) Accesul la datele si informatiile geologice se face, conform art. 11 din Normele pentru aplicarea
Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificarile ulterioare,
in baza solicitarii scrise, cu respectarea conditiilor impuse de legislaţia privind informaţiile clasificate,
a acordului de confidenţialitate si in conditiile achitarii de catre solicitant a tarifelor pentru consultarea
şi utilizarea de date şi informaţii din fondul geologic naţional referitoare la resurse minerale, altele
decat petrolul, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr.
131/2009 privind aprobarea tarifelor în domeniul minier şi a taxelor în domeniul petrolier, percepute
pentru consultarea şi utilizarea de date şi informaţii din fondul geologic naţional referitoare la resursele
minerale.
Art. 7. - Ofertele vor fi deschise la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale la ora 10,00 a
celei de-a 3-a zile lucrătoare de la data împlinirii termenului prevazut la art. 3 alin. (2).
Art. 8. -
(1) Organizarea şi desfăşurarea concursului public de oferte pentru concesionarea de activităţi de
explorare se realizează în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.208/2003 privind
aprobarea Normelor pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările ulterioare.
(2) Modalitatea de evaluare a capacităţii financiare, capacităţii tehnice, programului de explorare şi a
proiectului tehnic de refacere a mediului, precum şi datele-limita ale evaluarii ofertelor şi cea a declarării
câştigătorului pot fi obţinute gratuit de participanţii la concursul public de oferte de la sediul Agenţiei
Naţionale pentru Resurse Minerale.
(3) Relaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau la
telefon: 021.317.00.96, 021.317.00.18, 021.317.00.94 ori 021.317.00.95/interior 132.
Art. 9. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al României, Partea I, si intra in vigoare in
termen de 3 zile de la data publicarii.

Presedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Alexandru Pătruţi

Bucuresti, 24 august 2010.

ANEXĂ
LISTA
perimetrelor pentru concesionare de activităţi de explorare privind concursul public de ofertă
Runda 72/2010

NR. DENUMIREA COORDONATE SUPRAFAŢA

JUDEŢ SUBSTANŢA
CRT. PERIMETRULUI kmp
X Y
1 VALEA RÎŞAGULUI 607141 275881 0.312 Bihor calcar industrial şi de
606749 275974 construcţie
606659 275974
606525 275959
606368 276025
606197 276172
606082 275732
606392 275631
606612 275670
606806 275586
2 BORŞ NORD 630853 257771 1.239 Bihor nisip şi pietriş
630497 259042
629602 258847
629958 257524

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 21

LEX
3 HOTAR VEST 614855 294383 1.162 Bihor marnă
614669 294566
614300 294630
614005 295000
613489 294701
613488 294168
613787 293791
614526 293714
4 POIANA ALMAŞU MIC 511000 350400 3.102 Hunedoara bazalt
511350 351200
510300 352400
508800 352100
508750 351350
5 VORTA DEDII 507443 317636 1.278 Hunedoara bazalt
507722 318766
507453 318917
507203 318957
507089 319025
506782 319097
506425 319491
506510 318218
506854 318052
6 SEACA 415236 448152 0.250 Vilcea apă geotermală
415236 448652
414736 448652
414736 448152
7 ROZALIA 474500 282000 12.000 Timis minereuri polimetalice
474500 285000
470500 285000
470500 282000
8 BORŞA 678397 483532 0.006 Maramures dioxid de carbon
678395 483524 mofetic
678395 483510
678396 483499
678386 483491
678396 483476
678404 483457
678380 483421
678354 483409
678333 483390
678312 483418
678328 483441
678325 483466
678338 483475
678352 483483
678362 483493
678378 483510
678386 483521
678392 483534
9 ILIENI CHICHIŞ 477912 561201 1.823 Covasna nisip şi pietriş
477986 561616
478029 561922
477096 561988
475729 562064
475735 561957
475496 561730
475047 561652
475249 561152

22
 LEX
475960 561346
476216 561469
476274 561530
476284 561626
476219 561914
476436 561901
476407 561313
10 BUCŞANI - HĂBENI 371998 551936 1.174 Dimbovita nisip şi pietriş
372278 552347
373943 551016
373515 550540
373061 551059
372958 551193
372612 551356
372416 551478
372247 551581
372050 551847
11 FELDIOARA 489638 340646 0.385 Hunedoara nisip şi pietriş
489665 340714
489626 340888
489601 340897
489557 341067
490012 341155
490119 341188
489947 341685
489735 341611
489531 341609
489454 341459
489370 341221
489359 341115
489373 341036
489412 340933
489534 340774
12 GOLEŢ 424125 283500 2.438 Caras-Severin lignit
425000 284000
424000 286000
423000 285000
13 CIOLPANI 358500 586000 9.000 Ilfov apă geotermală
358500 589000
355500 589000
355500 586000
14 EPISCOPIA CLUB BRAVO 629725 263423 0.375 Bihor nisip şi pietriş
629098 263935
628702 263514
628977 263267
629160 263456
629471 263139
15 VĂRZARI EST 637200 308000 0.178 Bihor lignit
637439 308334
637322 308403
637153 308436
636835 308535
636860 308240
16 SANCRAI 474220 340141 2.007 Hunedoara Gips
475126 342124
474525 342604
474144 342185
473437 340453

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 23

Evenimente – Viaţa ştiinţifică

SEPTEMBRIE ÎN S|RB|TOARE

Ziua petroliștilor – 8 septembrie ● Ziua gaziștilor – 10 septembrie…

De 20 de ani, în luna septembrie, când se culeg roadele verii, petroliştii şi gaziştii

din România serbează ziua profesiei lor.
Exploratori ai profunzimii Pământului, ei, petroliştii şi gaziştii, descifrează secretele
vârstei scoarţei terestre şi ale Universului aducând din adâncuri „aurul negru” şi energia
gazului, spre a le pune la dispoziţia societăţii şi a fiecăruia dintre noi.
Hidrocarburile odată extrase din măruntaiele Pământului sunt supuse unor
transformări miraculoase pentru a furniza carburanţii care fac să se mişte pe şosele
mii şi milioane de autovehicule, trenurile pe şine, pe mări şi oceane vapoare uriaşe, iar
prin aer avioane rapide ce săgetează văzduhurile.
Gazele, această energie odată dezlănţuită este controlată şi pusă să ne protejeze de
gerul iernii aducându-ne în cămine căldura focului şi, aprinzând fulgerele luminoase
ale electricităţii, să pună în mişcare fabrici şi utilaje gigantice, să ne lumineze casele
şi drumurile prin întunericul nopţii.
Profesioniştii acestor activităţi trudesc zi şi noapte cu forţa inteligenţei minţii şi a
trupului în şantiere, în rafinării, pe marile coridoare de transport energetic, la catedrele
din şcoli şi universităţi, fie că sunt ingineri, economişti ori jurişti, fie simpli muncitori
cu toţi participă la descătuşarea unor imense cantităţi de energie.
Roadele muncii lor se regăsesc pretutindeni: de munca lor depinde economia ţării
şi confortul nostru.
Înălţând un imn petrogaziştilor români de aici şi de pretutindeni, Societatea
Inginerilor de Petrol şi Gaze le adresează urarea:

„Mulți ani trăiască!”

Asociaţia „Societatea Inginerilor de Petrol şi Gaze” (S.I.P.G.)

PREŞEDINTE,
Dr.ing. Gheorghe Buliga

24
 Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Prezența României, prin societățile membre ACFR,
la cea mai mare manifestare expozițională din
domeniul petrolier din America Latină –
RIO OIL&GAS INTERNATIONAL FAIR 2010
Cu prilejul Expoziţiei Internaţionale
din domeniul petrolier RIO OIL&GAS
INTERNATIONAL FAIR, ediţia 2010, România
este prezentă pentru a doua oara consecutiv, cu
pavilion naţional, participarea fiind organizată în
cadrul Programului de promovare a exportului,
derulat în parteneriat public-privat de către
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului
de Afaceri, Centrul Român pentru Promovarea
Comerţului şi Investiţiilor Străine, în colaborare
cu Patronatul Asociaţiei Contractorilor de Foraj
din Romania – ACFR.
Manifestarea, aflată la cea de-a 15-a ediţie, este
cea mai importanta din domeniu în America Latină
şi are loc în perioada 13-16 septembrie, fiind locul
de întâlnire al importatorilor, distribuitorilor şi
specialiştilor din domeniul industriei de procesare
a petrolului şi gazelor.
La această ediţie şi-au anunţat participarea echipamente pentru industria de petrol şi gaze,
peste 1300 expozanţi din 36 de ţări (printre care instalaţii de foraj puţuri de petrol, utilaje petroliere,
România, Italia, Brazilia, Danemarca, Germania, sonde etc. –, precum şi disponibilitatea de a coopera
Norvegia, Franţa, China, S.U.A. etc.), repartizate în realizarea de noi tehnologii specifice locurilor de
în 5 pavilioane. extracţie cu firmele braziliene şi străine potenţial
Încă de la prima ediţie, ce a avut loc în 1982, partenere.
expoziţia şi conferinţele ce se desfăşoară în cadrul În data de 14 septembrie a.c., pavilionul a fost
acesteia au contribuit la construirea reputaţiei vizitat de directorul târgului, dl. San Paio, care a
oraşului Rio de Janeiro ca fiind capitala petrolului apreciat faptul că România sprijină exportatorii în
mondial. Acest eveniment expoziţional în industria demersurile lor de pătrundere pe noi pieţe şi a purtat
petrolului, organizat la fiecare 2 ani, atrage discuţii cu reprezentantul ACFR pentru viitoarea
profesionişti în căutare de noi tehnologii şi practici participare din 2012. De asemenea, standul a
manageriale din aria de desfăşurare a acestui primit vizita doamnei Alina Dociu, Consulul
domeniu. Programul conferinţei include sesiuni României în Rio de Janeiro, însoţită de o delegaţie
tehnice de comunicare, prezentări şi seminarii de oameni de afaceri interesaţi în colaborarea cu
plenare de promovare a ideilor inovative. firmele româneşti.
Pavilionul României, unanim apreciat de către Întâlnirile vor continua la sediul Consulatului
specialişti şi public, este construit şi amenajat într-o României în data de 16 septembrie a.c., când
manieră moderna, pe o suprafaţă de 50 mp, în care firmele româneşti îşi vor prezenta oferta de export
expun 7 firme româneşti de prestigiu (CONFIND potenţialilor parteneri brazilieni.
– Câmpina, UPETROM Trading&Engineering şi Participarea firmelor româneşti la Rio Oil&Gas
UPETROM 1 Mai din Ploieşti, PETAL – Huşi, International Fair are ca principal obiectiv iniţierea
UPET – Târgovişte, BOWLYG – Satu Mare, TC de contacte cu societăţi de profil, care să permită
UPET – Târgovişte) sub brandul Romania – Your accesul mai intens pe pieţele Americii Latine.
Reliable Trade Partner. Manifestarea constituie
o oportunitate pentru promovarea produselor Ing. Dan VASILESCU –
româneşti cu valoare ridicată pe aceasta piaţă – Director executiv ACFR

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 25

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Spre noi reglementări în procedurile de abandonare
și conservare a sondelor de petrol:
reabilitarea ecologică
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale
a iniţiat şi organizat la Târgu-Ocna, între 23-27
august a.c., o dezbatere la nivel de specialişti,
având ca subiect Îmbunătățirea Instrucțiunilor
privind avizarea operațiunilor petroliere de
conservare, abandonare și respectiv de ridicare a
abandonării/conservării sondelor de petrol.
Instrucţiunile sunt în vigoare din august 2009,
dar la nivelul anului curent a apărut necesitatea
ca actul normativ să fie optimizat, în sensul unei
flexibilităţi şi fluidităţi mărite în planurile aplica-
tive, în relaţiile cu alte organisme de stat şi organe
locale, în eficientizarea procedurilor, a conlucrării
cu agenţii economici. La dezbateri au participat
circa 50 specialişti, experţi din domeniile tehnic,
economic, juridic, ca reprezentanţi ai autorităţilor
centrale, ANRM ca organizator şi Ministerul
Mediului. OMV Petrom şi Romgaz au fost prezenţi
cu responsabili şi specialişti ai tematicii puse în
discuţie; de asemenea, specialişti din alte unităţi
economice, ca ACFR, companii de expertize,
proiectare, analişti, consultanţi independenţi.
Dezbaterile au urmat itinerariul celor 8 capitole
ale Instrucțiunilor în vigoare:
1. Dispoziţii generale;
2. Definiţii;
3. Domeniul de aplicare;
4. Descrierea instrucţiunilor;
5. Programe de lucrări, ca norme tehnice
minime;
6. Monitorizarea lucrărilor de abandonare;
7. Durata de execuţie a lucrărilor şi termenele
de valabilitate a actelor emise;
8. Sancţiuni.
În consens cu actele juridice de bază în
vigoare, precum Legea petrolului nr. 238/2004,
26
cu modificările şi completările ulterioare, H.G.
nr. 756/2003 privind Organizarea şi funcţionarea
ANRM, Legea protecţiei mediului nr. 139/1995,
opiniile specialiştilor pentru optimizarea
Instrucțiunilor s-au grupat pe câteva aspecte de
bază:
♦ îmbunătăţirea în formă şi în conţinut a unor
paragrafe;
♦ reducerea de documente din formularistică;
♦ creşterea flexibilităţii între nivelurile de
competenţe, în fazele de avizare, proiectare,
execuţie, monitorizare şi reducerea termenelor în
procedurile de autorizare;
♦ fluiditate mărită în sistemul procedural, între
organele de avizare, autorizare, monitorizare şi
agenţii economici executanţi;
♦ armonizare coerentă cu legislaţia română în
gospodărirea durabilă a resurselor naturale;
♦ racordarea unor prevederi din Contractul din
2004, OMV-MEC/OPSPI, privatizarea Petrom,
anexa P.
Au reţinut atenţia propunerile pentru îmbu-
nătăţirea unor articole din Instrucţiuni, cum sunt:
■ la capitolul 4 – „Descrierea Instrucţiunilor”,
subcapitolul 4.5 – „Conţinutul cadru al proiectelor
tehnice”: unele date privind situaţia sondei să fie
prezentate la prima fază de avizare, renunţându-se
repetarea lor la fazele ulterioare; renunţarea la
unele anexe grafice, care reprezintă duplicate la
diverse scări;
■ la capitolul 5 – „Programele de lucrări de
abandonare”: delimitarea mai exactă a fazelor
şi operaţiunilor la sonde, între foraj şi probe de
producţie; detalierea cazurilor de sonde la care
starea tehnică a găurii nu permite executarea
operaţiunilor programate, în special în situaţia
alunecărilor de teren; precizări privind situaţiile
tehnice de protecţie, prin izolarea capului de
coloană la gura sondei;
■ la capitolul 6 – „Monitorizarea lucrărilor
de abandonare”: într-un grup restrâns de experţi
s-au discutat factorii poluanţi de impact în mediu
natural şi în mediu provocat.
S-a supus atenţiei un subiect racordat la
tematica întâlnirii: Schimbarea echilibrului
 Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Vulcanii noroioşi şi focurile nestinse din
diverse zone ale României reprezintă cazurile
tipice de poluare naturală permanentă.
De asemenea, s-au ilustrat cazurile provocate
de emisiile de gaze în freatic şi în atmosferă,
provenite din erupţia de proporţii la unele sonde
(Lipia şi Urziceni).

geostatic al hidrocarburilor din subsol, prin

forajul de adâncime al sondelor (autorii: inginerii
C. şi E. Căpraru). Prezentarea, în format PPS, a
înscris situaţiile de difuzie, de la cazurile sintetice
la cazurile reale din teren. De asemenea, în acelaşi
document au fost prezentate cazurile de poluare
permanentă, naturală, a efectului de seră în
atmosferă prin emanaţiile de gaze libere.

Cuantificarea emisiilor de gaze prin difuzie

naturală a beneficiat de suportul unor date, rezultat
al cercetărilor universitare (Universitatea „Babeş-
Bolyai” din Cluj-Napoca).

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 27

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Este de reţinut că emanaţiile de metan în câmp
deschis, înregistrate de Universitatea „Babeş-
Bolyai” în Bazinul Transilvaniei, au marcat valori
cuprinse între 416 şi 12.368.000 CH4, mg/mp/zi.
Astfel de date reprezintă o invitaţie pentru organele
responsabile cu protecţia mediului de a ridica
monitorizarea emanaţiilor prin difuzie a gazelor
naturale, metanul în primul rând, de la scara
Noile Instrucțiuni ce urmează a fi perfectate
şi aprobate de ANRM privesc spre o mai bună
abordare şi aplicare a prevederilor din anexa P –
„Angajament privind despăgubirile de mediu”
din contractul de privatizare Petrom – şi au ca
ţintă declanşarea pe scară largă a programelor de
ecologizare a ambientului din perimetrele de sonde
abandonate.
Pentru Petrom, autorităţile statului au în
răspundere desfăşurarea procedurilor şi creditarea
lucrărilor de proiectare şi execuţie. Se poate
aminti aici că entităţile competente deţin un rol
important în monitorizarea corectă a elaborării
programelor şi a valorilor de ecologizare. În acest
sens, sunt prevăzuţi a fi folosiţi experţi tehnici
şi auditori independenţi acreditaţi de ANRM.
Reprezentanţii OMV Petrom, împreună cu cei
de la Romgaz, au adus în dezbatere propuneri
pertinente de completări a Instrucțiunilor, în
28
locală, regională, spre cercetări şi monitorizări la
scară naţională.
Cu privire la aspectele tehnico-financiare ce
derivă din programele de abandonare şi conservare
a sondelor aflate în fondul agenţilor economici,
datele disponibile din raportările Petrom în situaţiile
de bilanţ arată o situaţie puţin confortabilă.
sensul de promovare a unor prevederi pragmatice,
îmbunătăţite pe fluxul operaţional.
Conform anexei P, statul român, începând cu
anul 2005, prevede un credit bugetar iniţial, tip
revolving, de 50 milioane euro pentru ecologizare,
legat de contaminarea istorică şi de operaţiunile de
abandonare din industria de petrol. Este de observat
că, pentru lucrările de abandonare a sondelor şi de
ecologizare, cheltuielile ce vor fi decontate statului
român, aşa cum s-a văzut în tabelul de mai sus,
Provizioane Petrom, evaluările societăţii la finele
anului 2009 sunt cifrate la 2,3 miliarde lei. Raportat
la cota anuală de credit bugetar de 50 milioane euro/
an, aceasta ne conduce, în valori constante, la circa
zece ani de creditare conform cotelor prevăzute în
anexa P, sau echivalentul taxelor şi redevenţelor
totale ce ar fi încasate de ANRM pe doi ani (553
milioane lei în sem. I/2010).
 Evenimente – Viaţa ştiinţifică

În concluzie, se poate considera că întâlnirea În mod egal, entităţile implicate în procedurile

de la Târgu-Ocna şi-a atins obiectivele propuse.
ANRM, ca organizator, prin ing. Dorin
Cojocaru, director general, asistat de experţii
săi, Iulian Sorici şi Mihai Spătaru, au asigurat
evenimentului baza şi climatul unor dezbateri cu
un ridicat conţinut profesional.
de avizare, monitorizare sau în execuţia lucrărilor
de abandonare, specialiştii, experţii prezenţi au
beneficiat de un schimb de păreri ce a contribuit la
clarificări de ordin operaţional.
Ing. Constantin CĂPRARU
consultant independent

t a n t
im p o r
Prof.univ.dr.ing. Constantin Gh. POPA de la
UNIVERSITATEA PETROL-GAZE din Ploieşti,
personalitate de prestigiu internaţional a ingineriei
zăcămintelor de petrol şi gaze, fost preşedinte al SPE-
România,
R â i a primiti it premiul
i l de
d excelenţă.
l ţă
În fotografii, imagini cu Prof.univ.dr.ing.
Constantin Gh. POPA (foto dreapta) şi aspecte de la
decernarea premiului.

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 29

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Centenarul aviației militare românești
Unn eveniment
evenimment ştiinţific şi tehnic important
l-a constituit aniversarea a o sută de ani de
la prezentarea, în ziua de 17 iunie 1910, a
primului avion militar de concepţie şi construcţie
românească, proiectat de Aurel Vlaicu (1882-
1913), de profesie inginer, considerat primul pilot
militar al armatei române.
Această aniversare a fost sărbătorită în mai
multe localităţi din ţară prin zboruri acrobatice,
demonstraţii de paraşutism şi parade militare.
Astfel de manifestări, urmărite de sute de
persoane, au avut loc la Aeroclubul Ghimbav din
judeţul Braşov, unde lotul naţional de paraşutism
şi-a demonstrat măiestria, pe aeroportul „Henri
Coandă” de la Otopeni şi la „Statuia Aviatorilor”
din Bucureşti, unde s-a desfăşurat şi o paradă
militară.
România a fost a doua ţară din lume, după
Franţa, care a utilizat avionul în cadrul unor
manevre militare, efectuând recunoaşteri militare
între Slatina şi Piatra-Olt. Pregătirea piloţilor
militari se efectua la aeroportul de la Chitila, unde
tehnica pilotajului se învăţa pe avioane „Farman
III”, model 1909, construite sub licenţă la atelierele
de la Chitila. La Chitila au fost brevetaţi în pilotaj
Ştefan Protopopescu şi Gheorghe Negrescu, care
şi-au perfecţionat studiile la Şcoala Superioară de
Construcţii Mecanice şi Aeronautice de la Paris.
Între anii 1911 şi 1912 s-au înfiinţat trei şcoli
de pilotaj civil la Chitila, Cotroceni şi Băneasa,
suburbii ale Bucureştiului.
În 1912, prin decret regal, Ministerul de Război
a înfiinţat o Şcoală Militară de Pilotaj la Cotroceni.
Locotenentul Valentin Bibescu a realizat, în
30
septembrie 1910, primul zbor aerian românesc pe
traseul Bucureşti–Ruse.
Armata a fost dotată cu zece aparate de zbor de
construcţie românească „Aurel Vlaicu 1”, „Farman
III” ş.a., cu care a participat la manevrele militare
din 1911-1912, realizând zboruri de 150-200 km,
distanţe mari în epocă.
În aprilie 1913, Parlamentul României a votat
prima lege de organizare a aviaţiei militare,
acceptată de regele Carol I.
În continuare aviaţia militară a evoluat astfel:
– În anul 1913 avea în dotare 34 de aparate
de zbor militare, dintre care 16 de tip Bristol
Coandă.
– În primul război mondial armata română
a fost dotată cu 322 de avioane de vânătoare
şi bombardament uşor cumpărate din Franţa şi
Anglia.
– În august 1916, la intrarea în război contra
Puterilor Centrale, armata română a mai fost dotată
cu 44 avioane şi 97 piloţi.
– După data înfăptuirii României Mari aviaţia
militară participase cu 11.000 ore de zbor şi
susţinuse 750 de lupte aeriene.
– În cel de-al doilea război mondial aviaţia
română a realizat victorii importante pe cele două
fronturi, de est şi de vest.
Detalii privind istoricul şi dezvoltarea aviaţiei
militare pot fi obţinute de la Muzeul Aviaţiei,
înfiinţat prin Hotărârea Guvernului României din
2 martie 1990. Propunerea înfiinţării unui muzeu
al aviaţiei îi aparţine profesorului Nicolae Iorga.
Realizările inventatorilor români în domeniul
aviaţiei sunt bine cunoscute, apreciate şi citate de
comunitatea mondială a aviatorilor.
 Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Prezentăm, pe scurt, câţiva dintre inventatorii
români cei mai cunoscuţi şi realizările lor.
Conrad Haas (1509-1579), născut la Sibiu,
inginer militar, este considerat inventatorul
rachetelor, fapt înscris în Coligatul de la Sibiu,
un manuscris în care Haas descrie invenţiile
sale în domeniul rachetelor cu mai multe trepte.
Priorităţile lui Conrad Haas au fost atestate la
congresele de aeronautică de la Braunschiweig
(1966) şi Mar-del-Plata (1967).
Alexandru Giurcu (1854-1922), s-a născut
la Şercaia, în districtul Făgăraş. A urmat la Viena
cursurile Politehnicii şi ale Facultăţii de Drept.
Giurcu şi-a dedicat cercetările în domeniul
propulsiei dirijabilelor. Invenţiile sale s-au brevetat
în Franţa, Germania, Anglia, Belgia, Italia şi
SUA.
Traian Vuia (1872-1950), născut în comuna
Surducul Mic, aproape de Lugoj, a urmat cursurile
Şcolii Politehnice din Budapesta şi s-a specializat
la Paris, unde a studiat zborul mecanic. El este
inventatorul primelor aparate de zbor cu sisteme
de decolare, propulsie şi tren de aterizare propriu,
care îi poartă numele („Vuia 1”, „Vuia 1 bis”,
„Vuia 2”).
Aurel Vlaicu (1882-1913), s-a născut în
comuna Binţinţi, lângă Orăştie. A urmat un an
cursurile Politehnicii din Budapesta, după care
a urmat cursurile Politehnicii din München. A
construit avioane. Aparatul „Vlaicu 1” l-a brevetat
în 1910 (RO 2258) sub denumirea de „Maşină de
zburat cu corp în formă de săgeată”. Este considerat
drept pionier al aviaţiei mondiale şi a fost distins
cu numeroase premii internaţionale.
Gheorghe Botezat (1883-1940), om de ştiinţă
şi inventator, s-a născut la Iaşi, şi-a făcut studiile
universitare la Petrograd, în Rusia, şi la Sorbona.
Între anii 1920-1921 a construit un elicopter, GB 5,
proiectat după o concepţia sa originală, eveniment
consemnat în presa mondială. El a efectuat şi o
serie de cercetări teoretice pentru un traseu al unui
vehicul cosmic pe ruta Terra–Lună, care au fost
utilizate ulterior de specialiştii de la NASA, ce
au pregătit programele de cercetare pentru spaţiul
cosmic.
Grigore Brişcu (1884-1965), născut la Bârlad,
a absolvit Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din
Bucureşti şi a urmat unele cursuri la Paris. În anul
1909 a inventat automatul deviator, pe care l-a
intitulat „platou pentru variaţia pasului elicelor”,
dispozitiv care asigură stabilitatea elicopterului şi
pilotarea aparatului prin variaţia ciclică a pasului
palelor elicelor. El este şi inventatorul „motorului
rotativ Brişcu”, brevetat de OSIM.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
Henri Coandă (1886-1972), născut la
Bucureşti, a urmat cursurile Şcolii Tehnice
Superioare de la Charlottenburg, cele ale
Universităţii din Liège şi Şcoala Superioară de
Electricitate din Montefiore. A inventat „avionul
fără elice” , primul avion din lume, pe care l-a
prezentat şi pilotat pe câmpul de la Issy Molineux,
strămoşul avioanelor turboreactoare care, în mii de
exemplare perfecţionate, străbat zilnic atmosfera
terestră. El este realizatorul şi a altor 250 invenţii
importante, pentru care a obţinut 700 de brevete în
diferite ţări ale lumii.
Herman Oberth (1894-1980), s-a născut la
Sibiu, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din
München şi cele ale Politehnicii. Obsedat de stadiul
rachetelor, a fost primul din lume care a executat
proiectul unei rachete cu combustibil lichid.
Despre el, biograful Berth scria: „A fost primul om
care, în legătură cu ideea unui zbor cosmic real, a
pus mâna pe rigla de calcul elaborând concepte şi
proiecte de construcţie pe baza calculelor”.
Elie Carafoli (1901-1983), s-a născut în
comuna Varia, lângă Salonic (Grecia). În 1924
a obţinut titlul de inginer diplomat la Şcoala
Naţională de Poduri şi Şosele şi a primit o bursă
de studii în Franţa. A efectuat studii şi cercetări
privind profilele aerodinamice şi a realizat
„profilele Carafoli”, cunoscute în literatura de
specialitate. În anul 1929 studiază şi proiectează
avioanele IAR-14, IAR-15 şi altele.
Virgiliu N. Constantinescu (1931-2009),
născut la Bucureşti, absolvent şi doctor inginer al
Politehnicii din Bucureşti. S-a ocupat de cercetări
în domeniul aerodinamicii şi mecanicii fluidelor.
A fost preşedinte al Academiei Române şi rector
al Politehnicii din Bucureşti. A pus bazele unei
ştiinţe noi, tribologia, care se ocupă cu mecanica
fluidelor în special pentru avioane şi rachete.
Dar lista nu se opreşte aici; sunt încă numeroşi
specialişti care îşi desfăşoară activitatea în
domeniul cercetărilor şi aplicaţiilor în aviaţie.
Ing. Mihai OLTENEANU
31
Recenzii
INFRASTRUCTURI CRITICE
Autori: Marian RIZEA
Daniela ENĂCHESCU
Cristiana NEAMŢU-RIZEA
Cartea intitulată INFRASTRUCTURI
CRITICE, apărută la Editura Universităţii
Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2010
şi prefaţată de General-colonel, prof.univ.dr.
Teodor Frunzeti, aduce în atenţia celor avizaţi un
subiect de mare interes şi actualitate inserat şi în
recentul proiect al Strategiei Naţionale de Apărare,
Pentru o Românie care garantează securitatea și
prosperitatea generațiilor viitoare – Bucureşti,
elaborat în anul 2010.
Preocuparea pentru securitatea infrastructurilor
critice a constituit o preocupare importantă, în
special a domnului profesor dr.ing. Marian Rizea,
membru al S.I.P.G., care, în ultimii cinci ani, a
mai semnat ca autor sau coautor pentru trei cărţi
pe această temă şi a publicat numeroase articole
în paginile revistei noastre, „Monitorul de
Pertrol şi Gaze“, având o contribuţie majoră la
definirea, însuşirea şi conştientizarea conceptului
de „infrastructuri critice” în România.
Definind conceptul de „infrastructuri critice”
ca fiind „ansamblul elementelor materiale,
organizaționale și informaționale care asigură
funcționalitatea și viabilitatea în contextul
general al dezvoltării sociale”, autorii identifică
vulnerabilităţile macrostructurilor în epoca actuală,
acutizate de tendinţa manifestă de globalizare.
Dacă în anii `80, la nivel mondial dezbaterile pe
tema protecţiei infrastructurii aveau un caracter pur
teoretic, recunoscându-se importanţa conceptului
dar nu şi urgenţa implementării sale, anii `90 au
32
reprezentat
zentat un punct de ccotitură
otitură decisiv. Elementul
declanşator l-a constituit amplificarea deosebită a
dinamicii fenomenului terorist. Posibilitatea ca o
entitate nestatală, folosind resurse relativ reduse,
să provoace distrugeri considerabile cu impact
regional sau global, a introdus un element inedit
în mediul relaţiilor internaţionale, iar problema de
securitate pe care a lansat-o a fost fără precedent
istoric. După atentatele cu bombe de la Wold
Trade Center din 1993 şi Oklahoma City din 1995,
sintagma „infrastructură critică” este folosită,
pentru prima dată în mod oficial, de guvernul
american. Documentul care a impulsionat în
mod decisiv cercetările şi realizările în domeniu,
îl reprezintă Ordinul executiv nr. 13010 al
preşedintelui Statelor Unite ale Americii din 15
iulie 1996 privind protecţia infrastructurii critice,
în care sunt explicitate, în mod detaliat, măsurile şi
responsabilităţile privind reducerea vulnerabilităţii
infrastructurilor critice în caz de atac terorist.
În ultimii ani, atât în SUA, cât şi în UE, un
număr însemnat de documente pe tema protecţiei
infrastructurilor de importanţă deosebită au
oferit definiţii generale şi s-au materializat în
identificarea vulnerabilităţilor şi întocmirea de
liste cu infrastructurile care ar putea fi incluse
în această categorie. Aşa cum rezultă şi din
paginile acestei cărţi, toate statele democratice
au abordat problematica infrastructurilor critice
în funcţie de particularităţile naţionale sau
ale interdependenţelor zonale. Nici una dintre

aceste liste sau definiţii nu poate fi considerată
definitivă şi exhaustivă. Criteriile pe baza cărora
infrastructurile critice pot fi caracterizate ca atare
au constituit subiecte de dezbatere şi au cunoscut
modificări semnificative în timp.
Dacă iniţial se considerau infrastructuri de
importanţă deosebită cele a căror ameninţare ar
fi avut un impact militar şi economic deosebit, în
categoria acestora s-au adăugat treptat infrastruc-
turi critice tip simbol (exemplu: Memorialul de la
Washington, unde un atac ar putea cauza pierderea
unui mare număr de vieţi omeneşti sau ar putea
afecta în mod negativ moralul maselor. Dar ce
ar însemna pentru Franţa distrugerea turnului
Eiffel, pentru Anglia Bridge Town, Kremlinul
pentru Rusia, Piramidele pentru Egipt, Marele Zid
pentru China, Opera din Sidney pentru Australia
şi, de ce nu, Sfinxul, Coloana Infinitului sau
complexul feroviaro-rutier Cernavodă, ce include
şi opera celebrului arhitect Anghel Saligny, pentru
România...? Şi lista ar putea continua...).
Chiar dacă la început industria chimică nu
a fost inclusă pe listele anterioare care aveau în
vedere doar securitatea militară şi economică,
se pare că, în prezent, aceasta este inclusă în
principal, pentru că anumite combinate şi depozite
chimice ar putea fi surse de materiale ce ar putea
fi utilizate la fabricarea unor arme de distrugere
în masă sau procesele tehnologice din marile
uzine chimice/combinate ar putea fi afectate astfel
încât să se pună în pericol siguranţa comunităţilor
învecinate, cazul cel mai concludent fiind cel al
uzinei chimice italiene care, în urmă cu peste un
deceniu, a infestat accidental atmosfera unui întreg
oraş cu gaze toxice.
Cunoscută fiind importanţa securităţii ener-
getice naţionale, regionale şi mondiale, autorii
au trecut în revistă, într-un capitol separat,
infrastructurile critice energetice, evidenţiind,
prin prezentarea unor accidente contemporane
reper, vulnerabilităţile unor infrastructuri speciale,
construite în perioada Războiului Rece, dar şi a
unora de dată recentă.
Recenzii
Autorii particularizează prin studiile de caz din
capitolul şase câteva dintre cele mai reprezentative
situaţii ce au determinat ca anumite infrastructuri
să devină critice. Astfel, în premieră, sunt
prezentate, pe baza unor documente şi fotografii
inedite, cauzele exploziei de pe fosta platformă
petrochimică Teleajen-Ploieşti, din decembrie
1983, accidentul nuclear de la Cernobâl, fosta
URSS, din aprilie 1986, explozia produsă la
hidrocentrala rusească Sayano-Shushenskaya din
august 2008 şi dezastrul ecologic din Golful Mexic
din aprilie 2010.
Totodată, autorii aduc în discuţie şi lansează
celor avizaţi provocarea de a dezvolta concepte
mai puţin abordate privind protecţia infrastructurii
informaţionale sau a infrastructurii intelectuale.
Alte două capitole importante se referă la
Intelligence-ul în protecția infrastructurilor
critice şi Necesitatea protejării infrastructurii
critice energetice. În cadrul acestor capitole sunt
prezentate particularităţile infrastructurii critice
din domeniul transportului de ţiţei şi gaze prin
conducte şi a energiei nuclearo-electrice. De
asemenea, sunt prezentate într-un subcapitol câteva
infracțiuni comise prin utilizarea tehnologiei
informatice și în special a rețelei Internet, autorii
exemplificând dimensiunea la nivel mondial a
unor atacuri cibernetice devastatoare.
În concluzie, prin această lucrare autorii au
dorit să aducă „un modest aport la dezvoltarea,
promovarea și implementarea la nivel național a
conceptului de infrastructură critică ca un proces
imperios necesar și indispensabil”.
Rămâne în sarcina statelor de a dezvolta proiecte
şi mecanisme locale, naţionale şi internaţionale
pentru preîntâmpinare sau de reducere a riscurilor
de insecuritate, de a disponibiliza mijloace de
prevenţie şi de limitare a efectelor în cazul în care
astfel de evenimente totuşi s-au produs.
Dr.ing. Gheorghe BULIGA

Cartea INFRASTRUCTURI CRITICE poate fi procurată, la preţul de 50,00 lei +TVA(9%),

pe bază de comandă fermă transmisă la Asociaţia SIPG pe adresa de e-mail: violeta.dumitriu@petrom.
ro sau prin fax la numărul 0318174420, expedierea urmând a se face prin poştă cu “plata ramburs” sau prin
delegat-beneficiar după confirmarea efectuării plăţii aferente (copie OP) în contul Asociaţiei SIPG: RO 14
RNCB 0072 0497 0460 0001 deschis la BCR-Sector 1-Bucureşti (pentru comenzi mai mari de 100 exemplare
plata se poate face ulterior prin OP, pe baza facturii emise de SIPG, în termen de până la 15 zile de la livrarea
cărţii prin delegat-beneficiar).

Informaţii suplimentare se pot obţine zilnic la telefon: 0372160599 şi 0741086400.

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 33

Personalităţi
Un interviu virtual cu
profesorul universitar
VA L E R I U S T Ă N E S C U
Numele lui Valeriu STĂNESCU, geolog de
petrol, doctor în geologie, fost profesor universitar
la Universitatea din Bucureşti, astăzi pensionar,
este cunoscut nu numai de miile de foşti studenţi
ce l-au audiat în amfiteatre şi în laboratoare
timp de 44 de ani, de colegii săi de facultate, de
colaboratorii pe care i-a avut, dar şi din publicaţiile
ştiinţifice în care a semnat peste o sută de lucrări
de specialitate. E puţin, e mult într-o profesiune pe
care a practicat-o, în total, 52 de ani ca profesor şi
cercetător? Judecata e la îndemâna fiecăruia.
REP.: Deci, cine sunteți domnule Valeriu
Stănescu și de unde veniți?
V.S.: Aparent sunt un vârstnic intrat în al nouălea
deceniu de viaţă, care îl contrazice pe De Gaulle
afirmând că „bătrâneţea e un neufragiu”. Eu sunt
un bătrân care nu am naufragiat şi care, dimpotrivă,
încă plutesc în largul oceanului, cu speranţe vii, ca
în anii vântelor trecute. De unde vin? Nu mi-e greu
să o spun, deşi cineva (Nietzsche) spunea cândva
că „nu contează de unde vii; mai important este
încotro mergi”. Îl contrazic şi pe filosof, pentru că,
în cazul meu, locul de unde vin a avut o influenţă
notabilă asupra mea.
Aşadar, rădăcinile mele sunt într-un sat,
Clinceni, aflat la o aruncătură de băţ de Capitala
ţării. Aici familia mea a avut până în anii 1945-
1946 o frumoasă gospodărie, pe care a lăsat-o
rudelor când părinţii au decis să se mute la oraş.
Mama, Iulia (născută Rădulescu), era o femeie
cu mult bun simţ, cu vorba tăioasă, care nu admitea
minciuna, lenevia şi hoţia; femeie mândră, uşor
emancipată (îi citea pe Anton Pann, Petre Ispirescu,
citea şi ziarul „Universul”, un roman foileton de
mari proporţii – Rocambole), ei bine, dânsa avea
un serios ascendent asupra celor două cumnate din
sat, Mariţa şi Leana.
Tata, Ion, era maistru mecanic la o fabrică din
Capitală. Ne vizita de sâmbătă seara până luni
dimineaţa în fiecare săptămână. Era un bărbat
34
înalt, subţire, îngrijit şi pedant (se rădea zilnic,
purta cravată, pantofii mereu lustruiţi etc.). Cinstit,
corect, disciplinat, tata era un model pentru
tot neamul nostru. Iar şefii lui din fabrică erau
încântaţi de comportarea şi profesionalismul său.
În plus, tata era duşmanul aprig al alcoolului şi
al tutunului. A trăit 92 de ani, cu o „sănătate de
invidiat”.
Mama m-a adus pe lume la mijlocul lunii lui
Florar a anului 1929, adică acum 81 de ani şi patru
luni.
M-au urmat, doi ani mai târziu, un frate şi, încă
doi ani mai apoi, o soră. Vremurile nu erau prea
bune. Ba totul s-a produs în timpul marii crize
economice mondiale din perioada 1929-1934.
Familia noastră n-a simţit efectele acelei crize. Am
avut din abundenţă tot ceea ce ne-a trebuit, slavă
Domnului!
REP.: Am reținut că rădăcinile dumneavoastră
sunt undeva într-un sat. Dar educația școlară unde
v-ați făcut-o?
V.S.: Şcoala primară, evident, în satul natal.
Am început-o la vârsta de 6 ani şi 4 luni, când
deja ştiam să citesc ziarul „Universul”. Mama mă
învăţase.
REP.: Acel ziar a fost primul dumneavoastră
abecedar?
V.S.: Chiar aşa! Însă înainte de a începe şcoala
ştiam să fac şi socoteli până la 100. Ba, vreţi să ştiţi,
spuneam tabla înmulţirii pe de rost clienţilor din
cârciuma bunicului matern (Dumitru Rădulescu),
încât amicii lui Bachus rămâneau cu gura căscată
când eu terminam din capul meu înmulţirea până
la 10 cu 2, cu 3, cu 4, cu 5, cu 6, cu 7, cu 8, cu 9, cu
10! Câte unul dintre ei întreba uimit: „Dracu ăsta
spune bine, măi, Ghiţă?; Da Marine, spune bine!;
Mă, al dracu’ nepot are nea Mitică! Ptiu, să nu-l
deochi!”.
Pentru că tata dorea să fac ciclul complet de 7
clase, m-am înscris şi în clasa a V-a, numai că după

Sala de şedinţe a Consiliului Facultăţii: Prof.dr. Lucian MATEI, Acad.Prof.
dr. Valeriu STĂNESCU, Prof.dr. Mira TUDOR, mai 2004
ce am terminat-o şi pe asta, bunicul matern m-a
adus la oraş şi m-a supus examenului de admitere
în clasa I la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” (chiar
aşa se numea acel liceu!). Am luat examenul, iar
după două săptămâni tot bunicul meu m-a readus
la liceu să concurez, la un nou examen, de astă
dată pentru o bursă şcolară. Am promovat şi acest
examen. Aşa că în septembrie 1940 eram elev în
clasa I la Colegiul „Sfântul Sava”, iar pe deasupra,
şi bursier, adică tata nu plătea nici o taxă şcolară,
locuiam gratuit la internatul şcolii, masa era de
asemenea gratuită.
Timp de 8 ani am tras cu dinţii de carte şi am
dovedit o disciplină fără cusur, pentru ca să nu
pierd bursa. O singură corigenţă era suficientă
pentru a pierde calitatea (şi avantajele) de bursier.
Mulţi colegi de-ai mei au rămas fără bursă după
un an, doi sau mai mulţi, chiar numai pentru că au
avut abateri de la regulament şi au fost sancţionaţi
cu o eliminare de 3 sau 6 zile.
În anul 1948 am devenit student al Facultăţii de
Ştiinţe Naturale, în urma unui concurs de admitere.
Bunicul meu matern, care toată viaţa sperase ca
„cel mai bun nepot” al său să urmeze Dreptul, să
devină avocat renumit, a fost decepţionat de decizia
mea. Doi ani mai târziu s-a prăpădit, sărmanul, cu
această decepţie. Dar, ca orice bunic iertător, m-a
iertat în final pentru că nu l-am ascultat.
În al treilea an am optat pentru secţia de
Geologie, care în vara lui 1950 se unise cu
Geografia în Facultatea de Geologie şi Geografie.
Absolvirea a fost normală, în 1952. Tot atunci
Comisia de repartizare a absolvenţilor a apreciat că
eu îndeplinesc condiţiile pentru a obţine un loc de
asistent universitar la Institutul de Petrol şi Gaze
din Bucureşti. Nu m-a întrebat nimeni dacă accept
sau nu. Dispoziţia de repartizare era fermă.
Până la pensionare am fost sclavul
învăţământului geologic la Institutul de Petrol
şi Gaze, devenit mai târziu Institutul de Petrol,
Gaze şi Geologie; între 1955 şi 1957 am lucrat şi
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
Personalitati
la Institutul de Mine din Bucureşti, iar din 1974
până în 1994 (anul pensionării) am fost cadru
didactic la Universitatea din Bucureşti. Dar cum în
amfiteatre şi în sălile de laborator m-am simţit „ca
peştele în apa curată”, mi-am prelungit activitatea
didactică încă doi ani (1994-1996), de data aceasta
la o universitate privată, după aceea, până în anul
2004, am lucrat încadrat cercetător principal gradul
I la un centru de transfer tehnologic, incubare şi
excelenţă din Bucureşti. Domeniul predilect a fost,
în tot acest timp, geologia petrolului.
REP.: Nu ați spus nimic despre promovarea
dumneavoastră în ierarhia didactică.
V.S.: Adevărat; era să uit acest lucru, în legătură
cu care aş putea scrie o carte. Am pornit de la
prima treaptă, cea mai de jos, în 1952; am avansat
pe a doua treaptă în 1954 (asistent), apoi pe a treia
în 1957 (şef de lucrări). Cea de-a patra treaptă
(conferenţiar) mi-a devenit accesibilă în 1971
(după susţinerea tezei de doctorat), iar pe ultima
treaptă (profesor tutelar) am urcat în anul 1992.
Fiecare promovare s-a făcut în urma unei analize
a activităţii mele, întreprinsă de o comisie de
universitari reputaţi. Pe măsura avansării în gradele
didactice, criteriile avute în vedere la comisiile de
concurs deveneau tot mai severe. Astfel, pentru
concursul de promovare la gradul de profesor
am solicitat supervizarea comisiei de concurs şi
a comisiei ministerului învăţământului pentru
acordarea gradelor didactice, de către doctorul
docent Dumitru Paraschiv, cel care, ca director
al Direcţiei Geologice din Ministerul Petrolului a
condus timp de 20 de ani activitatea geologică de
descoperire şi valorificare a petrolului şi gazelor în
bazinele româneşti. Totodată, D. Paraschiv a fost
cea mai proeminentă personalitate contemporană
din România, bine cunoscută de către specialiştii
străini. În referatul său, D. Paraschiv a scris: „La
ora actuală d-l Valeriu Stănescu e cel mai autentic
şi competent dascăl de geologia petrolului din ţara
noastră”. Şi aşa a rămas!
35
Personalităţi
Prof.dr.Valeriu STĂNESCU-discurs la a X-a aniversare a Fundaţiei ION BASGAN,
12 decembrie 2008
REP.: Ați cunoscut mulți profesori și
conferențiari universitari. Care dintre dânșii v-au
cucerit prin prestația științifică-didactică și prin
atitudine?
V.S.: Am fost studentul unor mari profesori
universitari, care m-au impresionat într-o măsură
imposibil de descris. Îmi vin în minte îndată
profesorii Ternavski, Motaş, Ştefureac, Doinescu,
de la Ştiinţele naturale; Dan Giuşcă, Nicolae
Oncescu, Nicolae Grigoraş de la Geologie.
La Institutul de Petrol şi Gaze am fost
colaboratorul unor somităţi în branşă, profesori
ca Iulian Gavăţ, pe lângă care am lucrat 18 ani,
apoi T. Iorgulescu, V. Eustaţiade, C. Gheorghiu,
Mircea Ilie, Gh. Murgeanu, N. Petrulian, T. Joja, I.
Dumitrescu. Unii dintre aceştia „umpleau locul cu
persoana lor”, cum spune George Călinescu.
Pe mulţi dintre dânşii i-am cunoscut mai bine,
le-am studiat caracterul, le-am citit în suflet şi
i-am etichetat ca oameni mari. De la dânşii am
învăţat multe lucruri folositoare în profesia mea,
dar şi pentru relaţiile cu alte persoane din şcoală
sau din afara ei. Bunăoară, am învăţat cum trebuie
înţelese vorbele Mântuitorului Iisus: „Să dai
Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu, ce-i
al lui Dumnezeu”. Am mai învăţat că perseverenţa
descoperă adevărul, iar superficialitatea îl îngroapă;
sau că cea dintâi muncă a profesorului este să
înveţe el însuşi; abia apoi să-i înveţe pe alţii.
REP.: Am înțeles că doctoratul a fost una dintre
formele de perfecționare profesională pe care ați
urmat-o; au fost și altele?
V.S.: Da. Iniţial (în 1953), când nu se
reintrodusese doctoratul în sistemul de pregătire
postuniversitar, am fost admis prin concurs la
forma numită atunci aspirantură (aspirantul era
acel licenţiat care „aspiră” la titlul ştiinţific de
candidat în ştiinţă). Planul de pregătire întocmit
36
de conducătorul ştiinţific (profesorul Iulian Gavăţ)
prevedea 4 examene de specialitate, 2 de limbi
străine şi unul de materialism filosofic, dialectic şi
istoric, la care se adăuga teza de disertaţie. Totul
urma să fie încheiat în 4 ani, cu posibilităţi de
prelungire în situaţii bine justificate.
Am promovat planul de pregătire (etapa
anterioară elaborării tezei) în termenul prevăzut.
Îndeplinirea acestei etape de pregătire îmi dădea
calificarea de „minimum de candidat”, echivalentul
masteratului de astăzi.
Când am redactat lucrarea finală, aspirantura
fusese înlocuită cu vechiul doctorat, desfiinţat
în anul 1948. Astfel, teza susţinută public,
regulamentar prezentată comisiei de doctorat, a
fost acceptată ca teză de doctorat.
Prin aceasta am vrut să arăt că doctoratul
meu şi al multor altor tineri a avut la bază o
pregătire temeinică, consemnată într-un plan
aprobat de instituţia de învăţământ superior şi de
minister, cuprinzând multe examene şi referate de
specialitate, plus limbi străine.
Aş mai menţiona în acelaşi context trei stagii
de perfecţionare în laboratoarele I.C.P.P. Câmpina
– secţia Bucureşti (anii 1970-1980) şi un stagiu de
documentare petrolieră – didactică şi ştiinţifică –
în S.U.A. (1972), ca şi stagii de activitate la multe
trusturi şi schele de petrol.
REP.: Este adevărat că ați avut și activități de
conducere în facultate?
V.S.: Da. În perioada 1974-1980 am fost onorat
cu funcţia de prodecan al facultăţii, funcţie de o
dificultate maximă şi de care m-am achitat, totuşi,
onorabil. Am părăsit această funcţie, spre uimirea
tuturor (decan, rector, colegi) printr-o demisie
fermă.
În anul 1975 rectorul Universităţii, profesorul
George Ciucu, m-a rugat să-l înlocuiesc în luna

august din funcţia de conducător al Universităţii.
Am acceptat greu, iar Domnia Sa a obţinut, în acest
scop, toate aprobările necesare (minister, partid
ş.a.). Mi-am făcut datoria cu onestitate, echilibru
şi sănătoasă judecată, fiind consiliat zilnic de
secretarul şef al instituţiei, d-l Şerbănescu, om de
mare valoare şi ajutor. Din fericire pentru mine,
„chinul” de a fi temporar rector s-a încheiat mai
curând decât s-a prevăzut; astfel m-am eliberat de
o teribilă răspundere. Asta a fost totul; o nimica
toată!
REP.: Cadrele universitare aveau și în trecut, ca
și acum, preocupări științifice legate de profesiune.
Nu mă îndoiesc că și dumneavoastră ați avut
asemenea preocupări. Cum le-ți valorificat?
V.S.: În paralel cu obligaţiile didactice (curs,
laborator, proiect, practică de şantier ş.a.) am prestat
şi o activitate de cercetare ştiinţifică consistentă
atât în domeniul teoretic, cât şi în cel practic. O
parte din această activitate s-a bazat pe contracte cu
trusturile, schele petroliere, instituţii de cercetare-
proiectare petrolieră etc. Mare parte din rezultatele
cercetărilor a fost publicată în reviste şi cărţi de
specialitate. Am publicat 11 cărţi în scop ştiinţific,
dar şi didactic, am scris şi publicat în reviste peste
60 de articole, am ţinut peste 25 de comunicări în
sesiuni ştiinţifice a rezultatelor cercetărilor făcute,
am predat beneficiarilor de contract aproape 40 de
rapoarte ştiinţifice-tehnice.
Unele dintre aceste lucrări au necesitat ample
studii de laborator, în care procesele experimentale
trebuiau examinate mai multe zile, la intervale de
timp foarte mici (23-30 minute). Dar rezultatele
obţinute au anulat eforturile şi oboseala
cercetătorului.
Dintre cele mai importante rezultate ştiinţifice-
tehnice aş menţiona: demonstrarea caracterului
biogenetic al metanului din zăcămintele Tran-
silvaniei; standardizarea elementelor geologice
pentru proiectul de construcţie şi funcţionare a
sistemelor de injectare a apelor uzate în formaţiuni
geologice adânci; definirea complexă a conceptului
de capcană petroliferă în condiţii hidrogeologice
statice şi dinamice; presiunea anormală de zăcământ
şi structura rezervorului natural; modelul geologic
bazinal în reconstituirea oleogenezei; puncte de
vedere şi argumente în sistematica structurilor
(capcanelor) nontectonice.
REP.: Ați avut o carieră netedă, plană, sau una
presărată cu asperități sau obstacole?
V.S.: Această întrebare mă pune într-o mică
încurcătură. Firesc, cât trăieşte omul întâmpină şi
greutăţi de diverse feluri. Ele apar şi în procesul
exercitării profesiunii. Însă, în ceea ce mă priveşte,
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
Personalitati
faptul că mi-am dus la capăt (după 52 de ani)
cariera, fără seisme majore, demonstrează că am
reuşit să ridic deasupra, de fiecare dată, capul. Am
dat Cezarului ce-i al Cezarului, iar pe Dumnezeu
l-am slăvit şi i-am implorat ajutorul; am fost
perseverent; am ascultat şi urmat sfatul prietenilor
buni (şi au fost mulţi!); am avut concursul moral
al familiei; am avut tăria răbdării de a vedea
înseninarea şi purificarea atmosferei, iar când
cineva din jur se lansa cu mânie ţintindu-mi
persoana, mă gândeam la vorbele lui Horaţiu
că „mânia e o scurtă nebunie”. Scurtă, adică
trecătoare. Şi aşa era.
Însă greutăţile care mi-au fost puse în faţă, de
oameni sau de destin, atâtea câte au fost, m-au
fortificat psihic, m-am ambiţionat, m-am imunizat.
Deci, tot răul spre bine!
Nu aş detalia şi nu aş continua răspunsul pentru
a nu deveni plicticos spunând totul (vorba lui
Voltaire).
REP.: Cu ce gând sau formulă v-ați încheiat
cariera?
V.S.: În ultimii ani de carieră, când mă aflam în
sala de examen cu studenţii, mă chinuia o dilemă:
„ce e mai bine, să ştiu ce ştie studentul sau să
ştiu ce nu ştie el?” Cu această dilemă am încheiat
cariera de profesor. Astăzi poate că aş fi fost captat
de alt gând. Vremurile se schimbă…
REP.: Ce face un profesor universitar când
devine pensionar? Dumneavoastră, de pildă, cu
ce vă ocupați în viața de pensionar?
V.S.: Orice profesor este un intelectual şi orice
intelectual trebuie să continue, într-un fel sau altul,
activitatea cerebrală; aceasta ţine „în priză toate
organele şi glandele endocrine ale corpului”.
Eu, bunăoară, după anul 2004, când am renunţat
la activitatea geologică petrolieră, am revenit la
un hobby din adolescenţă: consumarea literaturii
beletristice. Şi nu mă mulţumesc doar cu atât, ci
mă insinuez, timid, şi în sfera producţiei acestei
literaturi, în proză şi în versuri. Nu mă erijez în
scriitor veritabil; cu o fabulă, cu o epigramă, cu
o schiţă nu ajungi în breasla oamenilor de litere,
poate cel mult, la periferia ei. Dar… vorba lui
Marin Sorescu în poezia „Rugăciune”:
„Sfinților / Primiți-mă în rândul vostru / Măcar
ca figurant.”
Realizator - Drd.ec. Violeta DUMITRIU
37
Personalităţi
Toma Petre GHIŢULESCU (1902-1983)
• inginer geolog
• geofizician şi minier
• profesor al primului curs de Geofizică aplicată în România
• explorator în Africa
S-a născut la Giurgiu, în ziua de 29 iunie 1902. Tatăl
său, de profesie funcţionar, era din comuna Vinerea,
de lângă Alba Iulia, fiind refugiat din Transilvania din
cauza persecuţiilor regimului austro-ungar. Şcoala
primară o face la Giurgiu. În 1921 a absolvit Liceul
„Gh. Lazăr” din Bucureşti, secţia reală, iar între anii
1921 şi 1925 a fost student la Şcoala Politehnică din
capitală.
În facultate a fost remarcat de un celebru profesor
universitar, geologul Ludovic Mrazec, care îl ia
colaborator pe teren la cercetările pe care le efectua
în Munţii Metaliferi, la a căror cercetare Toma
Ghiţulescu se va întoarce pe tot parcursul vieţii sale.
După obţinerea titlului de inginer, entuziasmat de
noua ştiinţă a geofizicii, pleacă pentru specializare
în Germania, la Freiburg şi Potsdam, apoi la Paris,
la Institutul de Fizică, şi la Vansec, în Belgia, la
Laboratoarele Askania, unde va cunoaşte în amănunt
metodele şi tehnicile acestei geoştiinţe. Până la apariţia
geofizicii ca ştiinţă aplicată, cercetările geologice se
făceau prin cercetarea directă a rocilor, completată cu
analize de laborator.
Prin utilizarea tehnicilor geofizice, bazate pe
măsurarea în teren a caracteristicilor fizice ale rocilor,
geologia devine şi o ştiinţă tehnică, inginerească.
Întors în ţară în 1927, este numit conferenţiar la
Politehnica din Bucureşti, unde a predat pentru prima
dată în ţara noastră un curs de Geofizică aplicată.
De altfel, el va utiliza aceste metode şi în cercetările
laborioase pe care le va întreprinde ulterior.
Împreună cu colegii şi prietenii săi, profesorii
universitari ingineri Sabba Ştefănescu (1902-1994),
Iulian Gavăţ (1900-1978) şi Mircea Socolescu (1902-
1993), este întemeietorul Societăţii Române de
Geofizică.
Iubitor de sport, a făcut parte din echipa olimpică
română de rugby, care a câştigat în 1924, la Paris,
prima medalie olimpică pentru România, şi din echipa
de bob, cu care a participat în 1928 la competiţiile din
Elveţia.
Primele rezultate ale aplicaţiilor metodelor
geofizice le face cunoscute la un congres internaţional
care a avut loc la Paris, în 1929, susţinând comunicarea:
Sur l’application des méthodes géophysiques à la
prospection du sous-sol en Roumanie. Astfel, stârneşte
38
interes, se face cunoscut şi este invitat să participe la
o expediţie de cercetări geologice în Africa. Drept
urmare, în anul 1930, însoţit de patru mineri moţi din
Munţii Apuseni, pleacă la Paris, unde se ataşează unei
misiuni de exploratori organizată de Consorţiul minier
Congo-Niari, sub auspiciile statului francez. Şeful
expediţiei a fost inginerul consilier Georges Lazerges,
sub şef fiind T.P. Ghiţulescu.
Regiunea studiată se întinde între 2 grade şi 4
grade latitudine nordică şi 11 grade şi 13 grade est de
Greenwich, fiind cuprinsă între bazinul mijlociu al
fluviului Niari şi cursul superior al fluviului Ogue.
Expediţia s-a împărţit în două grupuri. Cea condusă
de inginerul Ghiţulescu, formată din cei patru moţi, 300
de indigeni purtători de bagaje şi un medic, a străbătut
pe jos, din lipsă de căi de comunicaţii şi animale de
tracţiune, o distanţă de 2.500 km, pe parcursul a 5
luni. Rezultatele comunicate la Institutul Geologic şi
la Societatea Română Regală de Geografie, publicate
ulterior, au fost ascultate cu mult interes şi au făcut
senzaţie.
Presa din ţară şi străinătate a mediatizat expediţia.
Profesorul inginer Ghiţulescu a realizat o hartă
geologică de ansamblu a regiunii, a descoperit zone
bogate în zăcăminte de substanţe minerale utile, dar
a făcut şi descoperiri de ordin geografic, faunistic,
botanic şi etnologic, recunoscute ca originale. Astfel,
el este primul geolog român care a făcut studii
sistematice pe teritoriul Africii, deschizând drumul
pentru numeroasele expediţii geologice româneşti,
care au lucrat până în prezent în acest teritoriu şi au
contribuit la ridicarea economică a ţărilor africane.
Reîntors în ţară, pasiunea lui de cercetător se
îndreaptă spre studiul subsolului românesc, pentru
descoperirea de zăcăminte de minerale necesare
economiei naţionale.
Tot în anul 1930, împreună cu inginerul geolog
şi geofizician I. Gavăţ, face o serie de comunicări la
Institutul Geologic asupra zăcămintelor de minereuri
de la Rodna Veche şi situaţiei zăcămintelor de fier,
crom, magneziu şi pirită din ţara noastră.
An de an, până în 1948, face cercetări geologice
pentru zăcăminte metalifere împreună cu prietenul
său, inginerul Mircea Socolescu, şi cu profesorul Dan
Giuşcă (1902-1988), mineralog şi geochimist, aducând

noutăţi pe care le comunică la sesiuni ştiinţifice în ţară
şi în străinătate şi care apar în publicaţii de specialitate.
Una dintre lucrările cele mai importante pe care le
realizează (în colaborare cu Mircea Socolescu) este
harta geologică a Munţilor Apuseni, a cărei concepţie
nu a fost schimbată ulterior de cercetătorii care au
adus completări de detaliu. Această hartă a stat la
baza dezvoltării mineritului în regiune, dar şi a bazei
materiale a industriei metalurgice naţionale. Lucrările
pe teren s-au desfăşurat în anii 1932-1937 şi harta a fost
publicată în 1941 („Anuarul Institutului Geologic”, nr.
XXI).
Un aport deosebit îl are în dezvoltarea economiei
naţionale şi prin studiul zăcămintelor de aur din
patrulaterul aurifer din Apuseni.
Zăcămintele auro-argentifere de pe teritoriul
Transilvaniei se exploatau la întâmplare chiar şi
în primele decenii ale acestui secol. Este cunoscut
faptul că în timpul ocupaţiei Daciei, ce a durat 166
de ani, romanii au extras aproximativ 500.000 kg aur
şi 950.000 kg argint. Cei care au urmat la ocupaţia
acestui teritoriu s-au îndeletnicit cu extracţia auro-
argentiferelor, dar şi a altor bogăţii minerale. Astfel,
Roma, iar mai târziu Viena şi Budapesta s-au clădit şi
cu aurul luat de aici, iar mari cantităţi de aur au plecat
şi la Istanbul şi la Moscova.
Pentru a cunoaşte orizonturile-reper şi a reconstitui
legităţile naturale de distribuţie a aurului, cercetează
peste 200 de deschideri miniere, care, după ce au
fost exploatate pe parcursul istoriei, au fost părăsite.
Ca rezultat al acestor studii, pe care le comunică şi
publică, reuşeşte să realizeze metode de exploatare
raţională a zăcămintelor auro-argentifere.
Recunoscut ca un strălucit specialist, este solicitat
de diferite societăţi miniere şi i se încredinţează funcţia
de director la „Société de mines de l’or de Transylvanie”,
apoi de administrator delegat la Societatea minieră
„MICA” şi la Societatea „Balkan-Rodope”.
Deşi nu îl interesa politica, avea o opţiune profund
democratică şi umanistă, iar ca expert este implicat de
politicieni în afacerile şi aranjamentele lor. Astfel, la
începutul celui de-al doilea război mondial, în 1940,
este numit consilier în Ministerul Economiei Naţionale,
apoi este avansat secretar general şi secretar de stat.
Caută să încetinească livrările de aur şi minereuri către
nemţi, devine suspect pentru poliţia politică germană,
dar reuşeşte să scape.
După terminarea războiului, rămâne consilier în
acelaşi minister. Chemat de Gh. Gheorghiu-Dej să îi
raporteze cauzele scăderii producţiei de aur, inginerul
T.P. Ghiţulescu îi răspunde, cu sinceritatea omului
de ştiinţă, că se fură din cauza comuniştilor, care au
desfiinţat controalele riguroase la ieşirea din şut, dar şi
din cauza utilajelor miniere foarte uzate. Pleacă pentru
achiziţionarea de utilaje în Suedia şi Franţa, unde este
sfătuit să rămână, dar simţul onoarei pe care îl avea
nu îl lasă.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
Personalitati
Întors în ţară, află de la I.Gh. Maurer, pe atunci
secretar general în Ministerul Economiei, că au
apărut alte soluţii pentru revigorarea producţiei
miniere: constituirea de societăţi mixte româno-
sovietice (sovromurile). Dar T.P. Ghiţulescu îi explică,
argumentat, dezavantajele acestei combinaţii, faptul că
ruşii vor controla producţia. Maurer îl „demască” într-
un consiliu tehnic, de faţă fiind şi consilierul sovietic.
Prevenit că va fi arestat, caută să se ascundă, dar numai
după ce distruge planuri miniere importante, pentru a
nu cădea în mâinile jefuitorilor. Este prins şi arestat,
iar, în urma unui proces politic, condamnat la moarte.
Pedeapsa a fost comutată însă în muncă silnică pe
viaţă. Păzit cu străşnicie, izolat, este pus să lucreze ca
inginer geolog în subteran şi, în special, să reconstituie
planurile miniere. Dar era adus la anumite intervale la
Ministerul Minelor pentru consultări, sub pază.
După 16 ani de detenţie (1948-1964) şi doi ani de
domiciliu obligatoriu la Brad, este angajat în Bucureşti
ca inginer principal la Întreprinderea de Prospecţiuni,
de unde este pensionat în 1977, dar reangajat şi apoi
pensionat definitiv în 1980, la vârsta de 78 de ani.
În anii de după eliberarea din închisoare studiază
în continuare substanţele miniere asociate magma-
tismului terţiar din Munţii Metaliferi, rezultatele
obţinute le comunică şi le publică, acestea constituind
studii fundamentale de mare valoare.
În anul 1971, în colaborare cu inginerul I. Folea,
fost ministru al Geologiei, şi cu alţi specialişti, publică
la Editura Tehnică tratatul Economia geologică
minieră, o lucrare de referinţă.
Fiicele sale, Ana-Maria şi Ioana, sunt ambele
inginere geolog.
Aventura vieţii acestui mare om uitat se încheie la
26 octombrie 1983, într-o cămăruţă de 10 m2, mobilată
cu un pat, o masă, un scaun şi rafturi pline de cărţi. La
intrarea în blocul în care a locuit în sărăcie timp de 17
ani cel ce a ştiut să exploateze aurul în interesul ţării
sunt două plăci comemorative: una pentru un scriitor,
alta pentru un arhitect. Ne întrebăm: „Nu ar fi cazul să
fie şi una care să amintească şi de acest mare om de
ştiinţă român?”
Profesorul universitar Lazăr Pavelescu de la
Facultatea de Geologie-Geofizică vorbea despre T.P.
Ghiţulescu astfel: „A fost un important inginer geolog,
geofizician și minier, specialist în prospectarea,
explorarea și exploatarea zăcămintelor metalifere,
neegalat până în prezent. Profesorul care și-a
demonstrat originalitatea prin introducerea în
învățământul universitar românesc a unei noi
discipline, geofizica. Cunoscut în țară și străinătate ca
explorator de tărâmuri necunoscute din Africa și ca
expert minier pentru aur, dar și pentru alte substanțe
minerale”.
Ing. Mihai OLTENEANU
39
 Info
Monitorizarea poluării cu petrol
în Bazinul Mării Negre

Drd.mat. Manuel VAIS

Poluarea cu petrol a mediului marin se
datorează, în majoritatea cazurilor, unor accidente.
Cauzele, amploarea şi severitatea accidentelor,
precum şi consecinţele acestora sunt deosebit de
diverse.
Acestea depind de situaţii concrete, rezultate
din combinarea mai multor factori naturali, tehnici,
tehnologici şi umani.
Din acest punct de vedere, fiecare accident este
un caz unic.
Menţionăm în cele ce urmează câteva tipuri de
accidente.
din Golful Mexic. Imensa pată de petrol a fost dusă
de curenţii marini spre delta fluviului Mississippi.
Imaginea, localizată la 29,0 grade latitudine
nordică şi 88,3 grade longitudine vestică, acoperă
o suprafaţă de 79,1 pe 103,9 km, la cca 32 km vest
de gurile fluviului Mississippi. Variatele nuanţe
de alb din imagine reflectă diferitele grosimi ale
ţiţeiului din apă. Albul strălucitor indică punctul
sursă a erupţiei.

Accidente în timpul activităţii de foraj

Aceste accidente, foarte severe, sunt posibile în

cazul în care se întâlneşte o presiune a zăcământului
peste limitele obişnuite, provocând erupţii intense
şi de lungă durată, presiuni atât de mari pentru
care metodele tehnologice avute la dispoziţie pot
deveni ineficiente. Probabilitatea unor astfel de
evenimente este mică, dar...
Cel mai recent accident de acest fel este cel
petrecut la compania BP (British Petroleum), în
Golful Mexic, la 20 aprilie 2010, la o platformă
de foraj situată la 80 de km de ţărmul american,
într-o zonă cu adâncime mai mare decât cele de
lângă ţărm. La astfel de adâncimi, presiunea
zăcământului este mult mai mare, iar temperatura
ţiţeiului este ridicată. Erupţia a eliberat în mediul
marin cca 5000 de barili de ţiţei pe zi.
La 1 mai 2010, satelitul Terra (NASA) a Un alt grup de accidente, cu efecte de poluare a
achiziţionat, cu ajutorul senzorului ASTER mediului marin mai puţin severe, poate fi prezent în
(Advanced Spaceborne Thermal Emission and activitatea curentă de foraj, conducând la apariţia
Reflection radiometer), o imagine a petei de petrol unor pete de petrol de mică întindere, datorate
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 41
Info
unor erupţii în timpul operaţiilor de foraj, la care se
aplică procedurile curente bazate pe prevenitoare
de erupţie, respectiv fluide grele de foraj. Chiar
dacă severitatea acestor accidente nu este atât de
mare, impactul cumulativ asupra mediului marin
impune luarea unor măsuri de monitorizare şi
curăţare şi în aceste cazuri.
Accidente în timpul activităţii de transport
şi înmagazinare
O cantitate apreciabilă din ţiţeiul extras este
transportat către terminalele onshore cu petroliere
mari.
Cauzele principale ale accidentelor provocate
de aceste petroliere, accidente care provoacă întinse
pete de petrol în mediile marine, sunt coliziunile,
explozii şi incendii la bordul acestor cargouri.
Este de menţionat că atât accidentele
provocate din activitatea de foraj, cât şi cele
datorate transportului cu petroliere apar relativ
rar. Frecvenţa unor astfel de evenimente, precum
şi volumul petrolului dispersat în mediul marin,
diferă de la un an la altul.
Datorită măsurilor luate, rata accidentelor
provocate de petroliere este în scădere în ultimele
două decenii.
Prezentăm mai jos cele mai severe accidente în
care au fost implicate petroliere mari:
• Petrolierul Torrey Canyon, în 1967, lângă
coastele engleze şi franceze, a împrăştiat
95.000 tone de petrol;
• Petrolierul Amoco Cadiz, în 1978, a
împrăştiat 220.000 tone de petrol;
• Petrolierul Esso Bernica, în 1978, a
împrăştiat 1.100 tone de petrol în zona
nordică a coastelor scoţiene;
• Petrolierul Exxon Valdez (figura alăturată,
foto: EVOS Trustee Council), în 1989, a
împrăştiat 40.000 tone de petrol lângă
coasta de sud a peninsulei Alaska;
• Petrolierul Braer, în 1993, a împrăştiat
85.000 tone de petrol.
42
Foarte periculoase sunt accidentele provocate
de tancuri de gaze, folosite cu precădere în Marea
Barents, a căror încărcătură este compusă din gaze
lichefiate şi care pot cauza aşa-numitele explozii
fără flacără, datorate evaporării rapide a gazelor
lichefiate, urmate de formarea de gheţuri şi nori
de gaze capabile să omoare orice vietate pe o
suprafaţă de 400 km2.
Riscuri mari pentru astfel de accidente sunt
prezente şi în cazul rezervoarelor de ţiţei şi
gaze subacvatice, precum şi în cazul reţelelor
de conducte subacvatice – accidente ce pot fi
provocate şi de activităţile seismice.
Iată de ce devine acută necesitatea monitorizării
acestor evenimente de poluare, având în vedere
creşterea activităţii de exploatare a rezervelor de
petrol şi gaze din bazinul Mării Negre. Suprafeţele
foarte mari implicate impun folosirea imaginilor
de teledetecţie în monitorizarea poluării acestor
cazuri.
Menţionăm existenţa unui organism interna-
ţional sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite,
IMO – International Maritime Organization,
care a impus reglementări internaţionale în acest
domeniu din care amintim:
• International Convention for the Safety
of Life at Sea (SOLAS) – 1914, cu
amendamentele ulterioare;
• International Convention for the Prevention
of Pollution of the Sea by Oil (OILPOL) –
1954;
• The Convention on the Prevention of
Maritime Pollution from Ships – 1973,
modificată printr-un protocol în 1978
şi cunoscută ca MARPOL 73/78
Convention.
Pentru exemplificarea utilizării imaginilor de
teledetecţie, am selectat 41 de imagini LANDSAT
ETM+ prelucrate cu ajutorul software-ului
specializat în prelucrări de imagini de teledetecţie
– ENVI (ITT Solution), georeferenţiate în ArcMap
(software GIS-ESRI) şi mozaicate cu componente
ale software-ului ArcGIS Desktop, rezultând o
acoperire a bazinului Mării Negre cu includerea
zonelor costiere.
Diferenţele de culoare provin de la perioadele
diferite ale achiziţiei imaginilor, care sunt „free”,
iar în situaţia dezvoltării proiectului ele vor trebui
a fi achiziţionate în perioade compatibile.
Multitudinea misiunilor satelitare în operare
impune existenţa unei strategii şi a unei metodologii
în alegerea şi utilizarea imaginilor satelitare de
teledetecţie.
 Info

Imaginile satelitare, obţinute cu senzori optici • Situaţii în care produsele petroliere nu

(imagini panchromatic alb-negru sau imagini color
– multispectrale), au unele dezavantaje, şi anume:
• Vizibilitate redusă în condiţii de acoperire
cu nori sau, în general, în alte condiţii de
vreme neprielnică;
• Alarme false datorate strălucirii
solare, reflectarea eronată din cauza
caracteristicilor de fund al mării;
• Umbra norilor;
• Materiale de natura biologică care dau
impresia unor pete de petrol;
pot fi văzute sau distinse faţă de mediul
înconjurător.
Aceste dezavantaje pot fi suplinite prin alegerea
imaginilor RADAR, care nu depind de iluminarea
suprafeţei de apă.
Tehnicile de procesare a imaginilor RADAR,
implementate în noile versiuni ale software-urilor
ERDAS şi ENVI, asigură identificarea petelor de
petrol chiar în situaţia unor pete subţiri.
Răspunsul spectral – semnătura – agentului
poluant, în cazul nostru produsul petrolier, poate fi

Exemplu de imagine radar prelucrată cu ERDAS software:

digitizarea automată a petei de petrol, folosind o valoare de gri reprezentativă pentru o pată de petrol în scopul
identificării limitelor petei de petrol. Acest procedeu este denumit „region grow”.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 43
Info
utilizat în aprecierea concentraţiei lui pe suprafaţa
apei şi, deci, să facem distincţia diferitelor grosimi
ale petelor de petrol.
În afara imaginilor multitemporale, se pot crea
imagini suplimentare prin procedeul de fuziune a
imaginilor cu rezoluţie mai fină (de regulă imagini
în mod panchromatic) cu imagini multispectrale –
procedeul denumit Pansharpening, sau prin fuziunea
imaginilor RADAR cu imagini multispectrale, toate
aceste prelucrări făcându-se fie în timpul procesului
de monitorizare, fie după, în cadrul unui proces de
evaluare a accidentului de poluare.
Concluzii privind utilizarea imaginilor de
teledetecţie în monitorizarea petelor de petrol
pe suprafeţe marine
În monitorizarea petelor de petrol pe suprafeţe
de apă marine un loc esenţial îl ocupă imaginile
RADAR, datorită faptului că imaginile nu sunt
afectate de condiţiile meteorologice.
Este de menţionat, însă, că imaginile RADAR
ridică probleme în identificarea şi realizarea
distincţiei între petele de petrol şi pete similare cu
cele de petrol. Pentru rezolvarea acestui neajuns,
pe lângă imaginile RADAR, este necesară achiziţia
şi a altor imagini satelitare de tip panchromatic,
multispectral cu benzi spectrale din zona infraroşu
(NIR) şi chiar imagini de teledetecţie aeropurtată
cu senzori hiperspectrali.
În baza de date cu răspunsuri spectrale, inclusiv
comportamente spectrale, vor trebui incluse şi
cele aferente coloniilor de alge, al căror răspuns în
imaginile RADAR sunt asemănătoare cu a petelor
de petrol.
Se constată că pentru eficientizarea procesului
de monitorizare este necesară coordonarea
misiunilor satelitare utilizate cu zboruri de
supraveghere aeriană – teledetecţie aeropurtată.
Astfel de acţiuni coordonate sunt frecvent
prezente în companiile de petrol cu activitate „off-
shore”.
Chiar dacă imaginile RADAR puse la
dispoziţie de misiunea COSMO SkyMed au o
frecvenţă de două imagini zilnic, nu putem elimina
utilizarea şi a celorlalte misiuni RADAR, cum ar
fi RADARSAT 2, cu senzorul C-Band SAR, ERS,
ENVISAT (senzorul MERIS şi ASAR) şi chiar
imaginile achiziţionate de satelitul japonez ALOS
(Advanced Land Observing Satellite).
Clasificările automate ale petelor de petrol
reprezintă direcţia în care se vor orienta
preocupările autorului în perioada următoare.

t a n t
im p o r INFORMARE DE PRESĂ
Ministerul Economiei, Comerţului şi
Mediului de Afaceri

Companiile
iil ROMGAZ,
iile ROMGAZ Georgian
G i Oil and dGGas Corporation
C ti (GOG
(GOGC) si
State Oil Company of Azerbaijan Republic (SOCAR) vor demara etapele
urmatoare ale proiectului AGRI:
Societatea AGRI LNG P Project
rojectt Company va fi inregistrata, in perioada ur
urmatoare,
rmaatoare, la Registrul Comertului,
ca societate română
română, va avea sesediul
ediul la Bucuresti şi va funcţiona în conformitatee cuu legislaţia română;
Conform prevederilor Memorandumului de Intelegere semnat între Ministerul Economiei, Comerţului
şi Mediului de Afaceri din Romania, Ministerul Industriei şi Energiei din Republica Azerbaidjan şi Ministerul
Energiei din Georgia, la data de
13 aprilie a.c., la Bucureşti, structura actionariatului este formata din cele trei companii partenere : ROMGAZ
( România ), SOCAR ( Republica Azerbaidjan ) si GOGC ( Georgia );
Fiecare companie detine un numar egal de parti sociale, reprezentand 33,33 % din capitalul social al societati
AGRI LNG Project Company;
Avand in vedere interesul exprimat de Republica Ungaria de a se alatura proiectului AGRI, cota fiecarui
actionar in cadrul companiei de proiect urmeaza sa fie de 25 % din capitalul social ;
Scopul principal al acestei societati este intocmirea studiului de fezabilitate pentru proiectul AGRI ;
Dupa finalizarea acestui studiu, in cazul in care concluziile acestuia vor fi favorabile, va putea fi demarata
etapa de atragere a investitiilor straine in vederea implementarii acestui proiect ;
44
 Info
STUDII ALE MIŞCĂRILOR
C R U S TA L E R E C E N T E

Dr.ing. Florin A. RĂDULESCU

Memoriei inginerului geodez Ioan DRĂGOESCU,

promotorul acestor studii în România.

Abstract:
The paper presents some aspects of regional and local crustal recent movements studies.
Are described the maps of recent vertical movements (of 1975, 1985 and 1998) information,
the results in the geodynamic polygons (Gruiu–Căldărușani, Rast–Lom–Vidin–Calafat and
Nehoiu–Bâsca Rozilei) and considerations on satellite GPS networks.

Modificările în timp ale reliefului continentelor
se datorează unor factori geologici de natură externă
(care modelează suprafaţa Terrei) şi a unor factori
interni, situaţi în interiorul superficial sau mai adânc
al Pământului. Dintre manifestările evidente ale
acestor cauze interne fac parte mişcările verticale,
de ridicare şi scufundare ale suprafeţei terestre,
ale căror evidenţe sunt extrem de numeroase şi
situate în diferite regiuni ale globului. Cunoscute
sunt actualul Zuidersee (Olanda), oraşul Uppsala
(Suedia) şi templul lui Jupiter de la Pozzuoli
(Italia). Acesta din urmă are coloanele găurite de
moluşte litofage la o înălţime de peste 1 m (deasupra
nivelului actual al mării), indicând faptul că terenul
respectiv a suferit o imersiune, după care s-a produs
o mişcare de ridicare; în ultimii ani este evidentă
o scufundare a terenului în care sunt încastrate
coloanele templului (Rădulescu, Mocanu, 1996).
În România, asemenea evidenţe sunt menţionate în
Dobrogea, la Histria şi Mangalia, unde la cca 2 m
sub nivelul hidrostatic s-au descoperit morminte
romane şi greceşti, iar în Delta Dunării, la săparea
canalului Sulina, s-au găsit schelete de elefanţi şi
rinoceri, ambele constatări indicând existenţa unei
mişcări de scufundare a regiunilor respective.
Denumite la început de J. Gilbert mişcări
epirogenetice (generatoare de continente), de
V.V. Belousov – mişcări oscilatorii şi de R.W.
Van Bemmelen – mişcării de undaţie, cunoscutul
geolog V. Obrucev introduce termenul de mişcări
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
neotectonice, înţelegând prin aceasta mişcările
tectonice cele mai noi, ce produc efecte vizibile
asupra reliefului terestru. În prezent, se utilizează
termenul de „mişcări crustale recente”, cu cele
două variante – mişcări verticale şi orizontale.
Principala metodă de studiu a mişcărilor
neotectonice, cu rezultate cantitative şi precizii
ridicate, este metoda geodezică, de nivelment
de înaltă precizie (pentru mişcările verticale) şi
a triangulaţiei şi trilateraţiei (pentru deplasările
orizontale). Anterior abordării acestei metode,
studiile respective s-au bazat pe observaţii
geomorfologice efectuate asupra teraselor râurilor
şi asupra configuraţiei reţelei hidrografice. Astfel
de observaţii geomorfologice le datorăm în
România lui L. Mrazec (1891), A. Penck (1891),
Emm. de Martonne (1900, 1907), J. Cvijic (1908),
Gh. Munteanu-Murgoci (1912), G. Vâlsan (1915,
1940), V. Mihăilescu (1932), N.M. Popp (1938),
M. Paucă (1954) şi N. Orghidan (1969).
Gh. Munteanu-Murgoci, într-o conferinţă din
1904 (publicată în 1912) ţinută la Societatea Regală
Geografică Română, face o serie de consideraţii
asupra mişcărilor ce au afectat litoralul marin şi
Delta Dunării, pe baza unor informaţii istorice şi a
analizei reţelei hidrografice din Dobrogea de nord.
M. Paucă (1954) a constatat grosimea mare (400 m)
a aluviunilor cuaternare ale conului Mureşului,
dovadă a mişcărilor negative postlevantine.
Mişcările de scufundare din Bazinul Pannonic sunt
45
Info
evidenţiate şi de numeroşii afluenţi ai Dunării din
sectorul cuprins între confluenţa cu Drava şi Tisa,
Timiş şi Morava.
Studii asemănătoare au efectuat şi V. Lăzărescu
şi C. Dinu (1973), prin analiza variaţiei altitudinilor
teraselor celor mai înalte aparţinând bazinelor
Prutului şi Siretului. Analiza respectivă a indicat
o puternică ridicare transversală a Carpaţilor
Orientali, activă până în Cuaternar. Ridicarea,
extinzându-se transversal orogenului şi în platforma
adiacentă, indică o cauză profundă, subcrustală,
comună ariei orogenice şi zonei platformice.
Observaţii similare au fost făcute de V.
Lăzărescu (1969) asupra platformei Predeal,
element geomorfologic inedit, pus în evidenţă
de geograful G. Vâlsan (1940), care aprecia că
această platformă s-a format la finele Pliocenului şi
începutul Cuaternarului. Autorul a calculat viteza
medie de ridicare a regiunii în timpul perioadei
cuaternare, de 0,09-0,2 mm/an. Se compară aceste
valori cu situaţia poziţiei pietrişurilor de Cândeşti la
altitudinea de 1000 m în Măgura Odobeştilor, unde
ar rezulta o viteză de ridicare de 0,3-0,6 mm/an. Pe
baza acestor două situaţii se poate aprecia faptul
că viteza de ridicare cuaternară a zonei de curbură
a Carpaţilor a fost de 0,1-0,6 mm/an, valoare
inferioară cu un ordin de mărime celei determinate
de măsurătorile geodezice. Lăzărescu (1969) pune
această diferenţă pe seama caracterului episodic
al mişcărilor neotectonice şi modului diferit de
manifestare în ariile orogenice, de cele din zonele
de platformă.
De altfel, şi geologul Gh. Munteanu-Murgoci a
fost preocupat de geomorfologia Câmpiei Române,
explicând direcţia cursurilor inferioare ale râurilor
Buzău şi Râmnic prin mişcările de scufundare ale
zonei cuprinse între Focşani şi Galaţi. Analog,
explică prin scufundări locale axiale dispoziţia
convergentă a reţelei hidrografice din regiunile
Piteşti, Rm.-Vâlcea şi Filiaşi (Codarcea, 1957).
Analiza hărţii geotectonice şi a unor fenomene
geomorfologice a permis lui Radu Ciocârdel şi
Miron Popescu (1965) stabilirea unor tendinţe
actuale ale mişcărilor crustale verticale ale
teritoriului României. Astfel, autorii menţionează
mişcările de ridicare ale regiunii de curbură a
Carpaţilor Orientali, tendinţele de scufundare
ale Dobrogei centrale şi nordice şi a zonei dintre
Galaţi şi Focşani. Sectorul valah al Platformei
Moesice reprezintă o arie cu o slabă tendinţă
de ridicare, care se prelungeşte şi pe teritoriul
Bulgariei. Zona de frontieră cu Ungaria, aparţinând
Depresiunii Pannonice, apare afectată de o mişcare
de scufundare.
46
Într-o publicaţie ulterioară, R. Ciocârdel şi A.
Esca (1966) au în vedere, în afara datelor geologice
şi geofizice cunoscute, datele nivelmentului
repetat executat pe unele trasee de către Direcţia
Topografică Militară şi elaborează o hartă
preliminară a mişcărilor crustale verticale recente.
Această hartă reprezintă o primă imagine provizorie
a tendinţelor de deplasare verticală de pe teritoriul
României.
Într-o lucrare publicată în 1968, R. Ciocârdel,
M. Socolescu, A. Esca şi C. Teodorescu abordează
o arie mai largă în jurul Mării Negre şi întocmesc
o hartă a mişcărilor verticale recente ale suprafeţei
crustei terestre, hartă redactată pe baza datelor
publicate în Uniunea Sovietică, Ungaria, Bulgaria
şi România. Din această reprezentare cartografică
se remarcă două centre de ridicare intensă (în zona
Kirovograd–Krivoi Rog şi în sectorul nordic al
Carpaţilor Răsăriteni), separate de o zonă cu valori
maxime ale mişcărilor de scufundare pe linia
Odessa–Vinniţa–Jitomir.
Studiile sistematice ale mişcărilor crustale re-
cente au făcut şi fac parte din programele de cercetare
ale ţărilor cu seismicitate ridicată, cum ar fi China,
Statele Unite şi Japonia. Într-un articol anterior
am menţionat Programul Chinez pentru Predicţia
Cutremurelor sau Programul Japonez, iar în Statele
Unite Programul de Reducere a Hazardului Seismic.
Cercetările s-au derulat prin observaţii geodezice
clasice (de nivelment repetat şi de triangulaţie şi de
trilateraţie), iar mai târziu prin tehnici şi aparaturi
moderne, spaţiale, cum ar fi aparatura Doppler şi,
în ultimii ani, odată cu inventarea sateliţilor de
navigaţie, măsurători prin tehnologie satelitară GPS
(Global Positioning System).
În 1987, la Vancouver, la a XVIII-a Adunare
Generală a Uniunii Internaţionale de Geodezie şi
Geofizică, în structura Asociaţiei Internaţionale de
Geodezie s-a înfiinţat secţiunea de „Poziţionare”,
destinată tocmai acestor studii cu impact asupra
întregului glob, în vederea modelării proceselor
geodinamice la scară locală şi regională. În cadrul
acestei asociaţiei se numără şi Comisia Mişcărilor
Crustale Recente, al cărei obiectiv ştiinţific a
fost coordonarea studiilor geodezice în vederea
elaborării hărţilor mişcărilor crustale recente pe
arii largi şi în poligoane-test, destinate urmăririi în
timp a deplasărilor crustale pe arii restrânse. O altă
sarcină a comisiei a fost monitorizarea driftului
continental, precum şi înţelegerea mişcărilor
crustale în complexitatea lor şi a relaţiei lor cu
alte fenomene naturale. Cooperarea Comisiei
Mişcărilor Crustale Recente cu Comisia de
Coordonare Internaţională a Tehnicilor Spaţiale

pentru Geodezie şi Geodinamică s-a făcut cu
scopul diversificării informaţiilor în regiuni clasice
din Europa, America de Nord şi aria Pacifică
(Rădulescu, Nacu, Mateciuc, 2002).
Observaţiile geodezice, acompaniate de
măsurători gravimetrice, observaţii ale mare-
grafelor şi ale deformărilor crustale (cu tiltmetre,
straimetre şi creepmetre) au furnizat date şi
informaţii utilizate la predicţia cutremurelor
puternice, din zonele cu seismicitate ridicată.
În România, studiul sistematic al mişcărilor
crustale verticale recente prin metoda geodezică
a debutat în anul 1968, în cadrul Institutului
de Geofizică Aplicată. Iniţiatorul şi promotorul
acestor studii a fost ing. geodez Ioan Drăgoescu
(1930-1993). Acestea s-au desfăşurat sub
coordonarea Comisiei Academiilor pentru
Geofizică Planetară (KAPG) şi a serviciilor
geodezice din Uniunea Sovietică şi ţările ex-
comuniste (Rădulescu, Nacu, Mateciuc, 2003).
Cercetările efectuate s-au concretizat în elaborarea
unei hărţi preliminare a vitezelor mişcărilor crustale
verticale pe teritoriul României (Drăgoescu, 1972),
ce a fost inclusă în Harta Europei Centrale, scara 1
: 2 500 000, publicată în 1973 la Moscova (editori
I.A. Meşcerikov şi I.D. Boulanger). O variantă
îmbunătăţită a acestei prime imagini a fost finalizată
în 1975 de I. Drăgoescu şi M.N. Popescu, tipărită
în cadrul institutului în 1977 (scara 1 : 1 000 000)
şi publicată în cadrul unei sinteze geologo-geodezice
în 1978 şi 1979 (I. Cornea, I. Drăgoescu, M.N.
Popescu, M. Visarion).
Harta respectivă a fost întocmită pe baza celor
mai vechi măsurători de nivelment geometric
executat în reţeaua de ordinul I din Banat şi
Transilvania, în perioada 1881-1896 şi, mai târziu,
în patru perioade de timp, şi anume: 1895-1913,
1919-1941, 1949-1960 şi 1961-1972 (Cornea et
al., 1978, 1979). Măsurătorile din sec. XIX au fost
efectuate de Institutul Geografic Militar din Viena,
iar celelalte de Direcţia Topografică Militară din
Bucureşti şi IGFCOT (din 1958).
Reţeaua de nivelment de ordinul I (măsurată în
prima etapă, 1881-1960) a avut o lungime totală
de cca 5.000 km; reperii geodezici au fost plantaţi
la distanţe de cca 1,5 km, fiind alcătuiţi din plăci
de fontă, încastrate în pereţii de zid sau de piatră
ai clădirilor plasate, în general, pe principalele căi
ferate şi drumuri naţionale.
În etapa următoare (1961-1972), nivelmentul
geometric de înaltă precizie s-a efectuat într-o
reţea geodezică îmbunătăţită, în lungime ceva mai
mare, de cca 5.800 km, alcătuită din 14 poligoane
(cu lungimi de 300-1.105 km) şi 9 linii izolate, de
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
Info
legătură cu ţările învecinate. Reţeaua se prezenta
sub forma a două inele, unul în interiorul Bazinului
Transilvaniei şi altul la exteriorul Carpaţilor,
incluzând şi Munţii Apuseni (Cornea et al., 1979).
Compensarea acestei reţele de nivelment (alcătuită
din 72 linii, dintre care 63 în cadrul poligoanelor
închise) s-a realizat prin metoda măsurătorilor
condiţionate şi a celor indirecte; eroarea medie
pătratică a diferenţelor de nivel compensate nu
a depăşit ± 0,67 mm, iar eroarea pentru 1 km de
drumuire a fost de ± 1,86 mm. Altitudinile calculate
s-au referit la nivelul mediu al Mării Negre,
în punctul Constanţa, la epoca 1975 (Popescu,
Drăgoescu, 1987).
Calculul vitezelor de mişcare verticală s-a
făcut prin metoda reţelelor geokinetice, controlată
prin metoda gradienţilor. Valorile compensate
ale vitezelor s-au obţinut prin legarea reţelei
compensate la punctul Giurgiuleşti (a cărei viteză
de mişcare a fost apreciată la –0,2 mm/an), cu
ajutorul liniei de nivelment Bărboşi–Giurgiuleşti.
Cu valorile calculate în punctele reţelei s-a elaborat
harta vitezelor de mişcare verticală la scara
1 : 1 000 000, cu izolinii trasate la echidistanţa
de 1 mm/an şi izolinii secundare la 0,5 mm/an
(Drăgoescu, Popescu, 1975).
Principalul element al acestei prime hărţi este
tendinţa de ridicare a Carpaţilor, în special în secto-
rul de la nord de Valea Trotuşului, cu viteze maxime
de +6 mm/an (în zona Târgu-Neamţ–Câmpulung
Moldovenesc); aria de ridicare se extinde şi în
partea nordică a Platformei Moldoveneşti. O altă
regiune afectată de mişcări intense de ridicare (+3,5
mm/an) s-a conturat în Carpaţii Meridionali, în
zona Teregova–Petroşani, pe aria Munţilor Ţarcu,
Godeanu şi Retezat. În Munţii Apuseni apar mişcări
de ridicare de intensitate redusă (1,5 mm/an), iar
aria Depresiunii Transilvaniei este cvasistaţionară.
În sectorul vestic al ţării (Depresiunea Pannonică)
se remarcă mişcări de subsidenţă (de coborâre), care
depăşesc viteze de –2 mm/an (în zonele Sânnicolau
Mare–Nădlac şi Sohodol). Regiunea sudică a ţării
poate fi divizată în două sectoare distincte: unul, la
vest de râul Argeş, cu mişcări de ridicare, şi altul, la
est de Argeş, de o stabilitate relativă (–0,5 mm/an).
Teritoriul dobrogean este caracterizat de o slabă
tendinţă de ridicare, cu excepţia zonei litorale, unde
s-au înregistrat mişcări moderate de scufundare, la
sud de Constanţa (–1,5 mm/an).
Această primă imagine asupra deplasărilor
crustale verticale a fost inclusă în Harta regiunii
carpato-balcanice, scara 1 : 1 000 000, tipărită la
Budapesta în anul 1979 (Joó et al., 1981). În afara
României, alte şase ţări (Polonia, Cehoslovacia,
47
Info
Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, URSS – sectorul
sud-vestic) sunt incluse în harta respectivă.
După cutremurul vrâncean din 4 martie 1977,
s-au iniţiat măsurători de nivelment de înaltă
precizie în reţeaua naţională de ordinul I.
În reţeaua respectivă s-au inclus două linii
suplimentare – Adjud–Ciceu şi Tg.-Jiu–Simeria –,
fiind constituită în final din 15 poligoane închise,
cu 59 linii de nivelment şi 1328 reperi geodezici.
Valorile neînchiderilor poligoanelor respective
au fost cuprinse între 0,01-1,85 mm, distribuite,
în principal, în domeniul 0,42-0,69 mm (72%).
Cu datele acestor măsurători de nivelment s-a
calculat o altă serie de viteze de mişcare verticală.
Intervalele de timp între măsurători au fost de 10-
15 ani (47%), 16-22 ani (36%), 23-32 ani (15%).
Valorile vitezelor verticale s-au raportat la punctul
fundamental Constanţa, viteza absolută a acestui
punct fiind estimată la valoarea de –2,51 mm/an,
apropiată de valorile obţinute la maregrafele de la
Burgas şi Varna din Bulgaria (Popescu, Drăgoescu,
1986, 1987). Prelucrarea datelor geodezice s-a făcut
printr-o colaborare între specialiştii Centrului de
Fizica Pământului şi Seismologie (actualul Institut
Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica
Pământului) şi cei ai Institutului de Geodezie,
Fotogrammetrie, Cartografie şi Organizarea
Teritoriului (IGFCOT).
Harta vitezelor de mişcare verticală recentă s-a
bazat pe datele nivelmetrului geometric executat
în perioada 1978-1983. Imaginea geodinamică
Figura nr. 1: Harta mişcărilor crustale verticale recente, ediţia 1977
(după Cornea, Drăgoescu, Popescu, Visarion, 1977).
48
obţinută prezintă aceleaşi particularităţi generale
evidenţiate în harta tipărită în 1977 (Popescu,
Drăgoescu, 1986, 1987; Popescu, Lăzărescu,
1988). Se confirmă ridicarea regiunilor muntoase,
iar mişcările de subsidenţă afectează ariile de
câmpie şi cele depresionare. Se remarcă şi unele
diferenţe faţă de imaginea anterioară.
Astfel, în Dobrogea sudică s-au determinat
viteze maxime de –3 mm/an într-o zonă în care s-a
cartat o anomalie magnetică negativă (Rădulescu,
Nacu, Mocanu, 1991). Câmpia Română este afectată
de mişcări de subsidenţă mai accentuate în sectorul
estic, la nord şi est de Bucureşti, cu viteze maxime
de –2,0-2,5 mm/an. În sectorul central apar mişcări
slabe de ridicare (+1,0 mm/an) în zonele Piteşti–
Turnu Măgurele şi Alexandria–Roşiori (Figura
nr. 1); spre vest, în zona Craiova–Băileşti, s-au
evidenţiat mişcări de coborâre a reperilor geodezici
(–1,0 mm/an). În Câmpia de Vest (Depresiunea
Pannonică), aria cu maximă subsidenţă se plasează
la NV de Timişoara şi la graniţa cu Ungaria (viteze
de –2,00 mm/an). Aria Carpaţilor Orientali este
afectată tot de mişcări de ridicare, dar de intensitate
ceva mai redusă în comparaţie cu harta anterioară
(viteze maxime de +5,0 mm/an în sectorul nordic
al ariei orogenice). Regiunea seismogenă Vrancea
este situată într-o arie cu subsidenţă redusă (–0,5
mm/an) şi într-o zonă de intensificare a deplasărilor,
la nord de Năruja.
În cadrul studiului mişcărilor crustale recente,
ing. Ioan Drăgoescu a proiectat şi realizat un reper

tubular de nivelment (RTD), conceput special
pentru acest gen de măsurători. Reperul respectiv
(dintr-o ţeavă de plastic) este încastrat în găuri cu
adâncimi de 2-6 m, funcţie de natura subsolului;
ţeava este introdusă într-un alt tub protector de PVC
(cu diametrul de 12 cm), care, la partea superioară,
are fixată o marcă convexă de porţelan pe care se
sprijină mirele în cadrul măsurătorilor.
Harta vitezelor de mişcare verticală realizată în
1985 a stat la baza elaborării, în 1987, a unei hărţi
a gradienţilor orizontali ai deplasărilor verticale;
aceasta a evidenţiat o serie de gradienţi orizontali în
poligonul din faţa curburii Carpaţilor (Mărăşeşti–
Tecuci–Galaţi–Buzău–Mărăşeşti), în zona Turnu
Măgurele şi la Timişoara etc. Aceste aliniamente
au fost corelate cu fracturi importante, unele dintre
ele având un caracter seismic activ, fiind, probabil,
legate de producerea cutremurelor subcrustale din
Vrancea. Harta respectivă exprimă gradienţii prin
valori unghiulare, care reflectă înclinarea suprafeţei
crustei terestre (Drăgoescu et al., 1989). Imaginea
respectivă a făcut parte din harta ariei carpato-
balcanice (coordonată de Ungaria) şi cea privind
regiunea est-europeană (coordonată de fosta
Uniune Sovietică), ambele la scara 1 : 2 500 000.
În ambele imagini s-au figurat şi informaţiile
seismotectonice cunoscute.
O altă abordare a problemei gradienţilor
orizontali s-a efectuat de prof. Victor Mocanu
(1989) prin metoda Thurm (1978), într-o reţea
pătratică cu latura de 10 km. Respectiva metodă
permite determinarea modulului vectorului
gradient (grad W), precum şi orientarea acestuia.
Harta vectorului gradient W (scara 1 : 1 000 000)
a utilizat datele vitezelor de mişcare verticală
interpolate în nodurile reţelei pătratice amintite.
Analiza respectivei imagini a evidenţiat existenţa
unor sectoare de extensie (rectori divergenţi)
şi unele coridoare cu schimbări regionale ale
orientărilor vectorilor.
Studii ceva mai recente (Zugrăvescu et al., 1998)
au avut în vedere datele nivelmentului de înaltă
precizie, executat în perioada 1893-1994, pe baza
cărora s-a elaborat o nouă hartă a mişcărilor crustale
verticale pe teritoriul ţării. La întocmirea acesteia s-a
ţinut seama de compartimentarea crustei terestre în
acest areal, conform modelului geodinamic actual,
acceptat de majoritatea cercetătorilor (Zugrăvescu
D., Polonic Gabriela, 1997).
Imaginea obţinută prezintă unele diferenţe
importante faţă de hărţile anterioare. Astfel, valorile
maxime ale vitezelor verticale apar în Carpaţi, în zona
Munţilor Buzăului şi Bucegilor (+5 mm/an) şi nu
unde a evidenţiat harta din 1985 (în nordul Carpaţilor
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
Info
Orientali). Contactul dintre orogen şi vorland este
mascat de o serie de mişcări diferenţiale, de ridicare
pe aria orogenică şi de subsidenţă pe marginile
platformelor. În zona de curbură a Carpaţilor se
remarcă mişcări accentuate de coborâre a suprafeţei
crustei acestei arii, cu valori maxime în sectorul Balta
Albă (–4 mm/an). Mişcări moderate de scufundare a
crustei s-au conturat şi în estul Platformei Moesice
(Dobrogea sudică) şi în zona Arad–Timişoara şi
Oradea. Noua imagine a tendinţelor actuale ale
suprafeţei crustei au completat modelul geodinamic
acceptat de specialiştii români şi au confirmat
persistenţa proceselor dinamice semnalate de
studiile neotectonice (Gabriela Polonic, 1985, 1986,
1988). Sunt evidenţiate clar modificările regimului
mişcărilor crustale datorate fracturilor active, cum ar
fi faliile Dragoş Vodă, Solca, Trotuşului, Mureşului,
Cernei, Tinosu–Bărăitaru, precum şi fracturile
majore Peceneaga–Camena, Capidava–Ovidiu şi
falia Intramoesică.
După cutremurul major din 4 martie 1977,
studiul mişcărilor crustale s-a diversificat prin
iniţierea unor măsurători geodezice clasice în
poligoanele geodinamice Gruiu–Căldăruşani
(1979), Rast–Lom (1986) şi Nehoiu–Bâsca Rozilei
(1986). În cele ce urmează se vor menţiona unele
elemente privind studiile derulate în cadrul acestor
reţele geodezice.
Poligonul-test Gruiu–Căldăruşani a fost
proiectat şi realizat în vederea evidenţierii în
special a deplasărilor orizontale într-un sector al
faliei crustale Intramoesice Ploieşti–Fierbinţi–
Călăraşi (Cornea et al., 1980). Materializarea
reţelei a început în 1979 cu 12 reperi de adâncime
(încastraţi în foraje tubate, cu adâncimi de cca
30 m), finalizată în 1983, cu un număr total de
32 reperi geodezici (22 de adâncime şi 10 reperi
de suprafaţă) (Bonatz, Ghiţău, Rădulescu, 1994;
Ghiţău et al., 1996) (Figura nr. 2).
Reperii de adâncime au avut o structură
complexă,
p fiind alcătuiţi dintr-un tub metalic
Figura nr. 2: Amplasarea reţelei geodezice în
poligonul geodinamic Gruiu-Căldăruşani.
49
Info
interior (de lungimea găurii de foraj), cimentat
până în talpă şi protejat de două tuburi ceramice,
cu diametre de 200 şi 400 mm (în lungime de 3 m),
cu vată minerală între ele şi o placă şi un capac
metalic de protecţie la partea superioară; înălţimea
reperului de la sol a fost de 1,50 m.
Reperii de suprafaţă au fost, de fapt, nişte borne
de ciment, cu înălţimea de 2,40 m (de la sol 1,20 m),
de formă paralelipipedică, la partea superioară
de dimensiuni 0,40/0,40 m, iar la cea inferioară
1,20/1,20 m; placa metalică de la partea superioară
era protejată de un capac metalic.
Măsurătorile de trilateraţie, triangulaţie şi
de nivelment geometric s-au executat, în mai
multe perioade de timp, de către specialiştii
Facultăţii de Geodezie (din cadrul Universităţii
Tehnice de Construcţii din Bucureşti), sub
conducerea prof. Dumitru Ghiţău. Prelucrarea
observaţiilor geodezice s-a făcut în colaborare şi
cu sprijinul Fundaţiei germane „Alexander von
Humboldt”, prin specialiştii Departamentului de
Geodezie Teoretică al Universităţii din Bonn şi
al Departamentului de Geodezie al Universităţii
din Karlsruhe. Fundaţia menţionată a asigurat
utilizarea unor echipamente performante (teo-
dolite DKM-2 şi DKM-3 şi aparatură pentru
măsurarea distanţelor Kern Mekometer 3000
EDM şi 5000 EDM).
Prelucrarea măsurătorilor de triangulaţie şi
trilateraţie executate în reţeaua iniţială (din 12
reperi de adâncime) în anii 1982 şi 1989 a remarcat
deplasări orizontale pe direcţia SE-NV, cu viteze
medii de 1,14 mm/an şi 1,85 mm/an; valorile mai
mari ale vitezelor de deplasare orizontală s-au
determinat în sectorul nord-estic şi ceva mai reduse
în partea sud-vestică, în zona pârâului Gruiu.
Dimensiunea redusă a reţelei geodezice (de cca 1,5
km) a evidenţiat caracterul local al deplasărilor;
extinderea acesteia către NE şi SV ar fi fost în
măsură să obţină informaţii certe de pe ambele
flancuri ale faliei investigate (falia Intramoesică).
Măsurătorile de distanţe (trilateraţie) au fost
utilizate pentru determinarea parametrilor de
deformaţie (de strain) prin metoda elementului finit
(Nacu et al., 1994; Ghiţău et al., 1996; Nacu, 1998).
S-au avut în vedere datele de observaţie din 1982,
1984, 1986 şi 1989; configuraţia axelor de extensie
şi compresie, corespunzătoare celor 11 elemente
finite (triunghiuri), pentru perioada maximă 1982-
1989, nu a permis o interpretare geodinamică
coerentă a acestor informaţii.
Suplimentar, în poligonul Gruiu–Căldăruşani
s-au efectuat şi alte investigaţii geofizice,
măsurători gravimetrice, magnetice, geoelectrice şi
50
un profil seismic de reflexie, cu acoperire multiplă
de ordinul 48 şi înregistrări până la 16 secunde.
Măsurătorile gravimetrice au utilizat un
gravimetru Lacoste–Romberg (model G), pus
la dispoziţie de Fundaţia „Humboldt”, ce s-au
executat în vara lui 1985 şi 1986, toamna lui 1986
şi în 1990. Observaţiile gravimetrice din 1986 s-au
efectuat înainte şi după cutremurul vrâncean din
30 august (Ms = 7,0). Programul de prelucrare a
datelor de observaţie corectate a fost dezvoltat de
colectivul Facultăţii de Geodezie al Universităţii
Tehnice de Construcţii din Bucureşti. Corecţiile
aplicate valorilor măsurate au avut în vedere
eliminarea influenţelor variaţiilor mareelor terestre
asupra gravităţii în fiecare punct de observaţie;
aceste corecţii au fost furnizate de specialiştii
germani ai Departamentului de Geodezie Teoretică
al Universităţii din Bonn. Rezultatul final a fost
reprezentat de imaginea anomaliei Bouguer şi a
anomaliei locale în toate cele 32 puncte ale reţelei
geodezice. Aceasta a evidenţiat o anomalie de
minim, pe direcţia NV-SE, cu un gradient intens de
variaţie în apropierea zonei în care, la suprafaţă, au
apărut anterior trei cratere (prin care au erupt gaze
şi noroi, la săparea unui foraj în comuna Lipia),
indicând, astfel, existenţa unei fracturi principale
sau satelit. S-au calculat şi prima şi a doua derivată
a anomaliei Bouguer, care au arătat acelaşi minim
local menţionat anterior. Măsurătorile efectuate
înainte şi după seismul puternic din 30 august 1986
au indicat diferenţe de gravitate între +79 μgal şi
–64 μgal, pozitive în sectorul nord-estic şi negative
în cel sud-vestic. Efectele se datorează compactării
diferenţiale şi, probabil, microfracturării cauzate de
acest cutremur puternic, care a modificat distribuţia
fluidelor în cuvertura sedimentară a subsolului
regiunii (Ghiţău et al., 1996).
În anii 1986, 1988 şi 1990 s-au efectuat şi
măsurători ale câmpului geomagnetic cu un
magnetometru protonic Geometrics. În reţeaua
iniţială (din 12 reperi) nu s-au evidenţiat variaţii
semnificative ale câmpului magnetic total.
În 1986, specialiştii japonezi ai Universităţii
Nagoya au executat măsurători geoelectrice prin
metoda potenţialului natural, pe trei profile care
au traversat reţeaua poligonului geodezic. În zona
cu valori reduse ale câmpului geomagnetic s-a
conturat o intensă anomalie electrică dipolară.
Profilul seismic de reflexie, lung de cca 15
km, a traversat zona poligonului pe direcţia NE-
SV. Pe secţiunea de timp respectivă se remarcă,
în partea superioară, numeroase reflexii paralele,
corespunzătoare formaţiunilor neogene, şi o
reflexie intensă în baza acestora (limita Sarmaţian/

Cretacic). În secvenţa inferioară s-au corelat două
grupuri de reflexii, corespunzătoare sedimentelor
mezozoice şi paleozoice. În sectorul central
al profilului s-au înregistrat axe de difracţie în
partea inferioară a cuverturii neogene, şi apare şi
o descreştere a reflectivităţii seismice, datorată,
probabil, fracturii Intramoesice.
Un alt poligon geodezic, proiectat în vederea
abordării unor studii geodinamice, a fost poligonul
româno-bulgar din zona localităţilor Rast–Lom–
Vidin–Calafat (Drăgoescu et al., 1988). Reţeaua
de nivelment a fost constituită din 6 reperi pe
malul românesc şi 18 pe malul bulgăresc; aceştia
au configurat reţeaua poligonului, alcătuită din 11
poligoane închise (în lungime de 150 km) şi trei
linii peste Dunăre. Plantarea reperilor s-a făcut în
perioada 1983-1985 (reperi RTD, cu lungimi de
2-4 m).
Reţeaua planimetrică a avut o configuraţie
diferită, fiind proiectată şi realizată de partenerii
bulgari. Aceasta a fost formată din 6 reperi în
sectorul românesc şi 17 pe malul bulgăresc al
Dunării. În această reţea s-au executat măsurători
de distanţe (de către Direcţia Topografică Militară)
şi măsurători unghiulare de către specialiştii
bulgari.
Măsurătorile de nivelment geometric s-au
executat în anul 1986, care, pe linia Calafat–Rast,
s-au comparat cu datele măsurătorilor din 1964,
constatându-se viteze de mişcare verticală cuprinse
între –12 mm/an şi +0,4 mm/an. Din cauza unor
dificultăţi financiare, măsurătorile programate
pentru perioada 1991-1992 nu au mai putut avea
loc.
Studii geodezice şi geofizice s-au efectuat şi în
poligonul Nehoiu–Bâsca Rozilei, situat pe Valea
Buzăului (în lungime de cca 5 km), în zona flişului
paleogen al Carpaţilor Orientali. Geodinamic,
acest poligon este situat în faţa subplăcii Mării
Negre, în accepţiunea lui Airinei (1976), arie în
care se presupune că au loc mişcări de subducţie
către nord-vest, în contact cu subplaca Intra-alpină.
Reţeaua geodezică respectivă a fost alcătuită din
18 reperi, plantaţi la distanţe de 500-700 m (Calotă
et al., 1988). Măsurătorile geodezice au fost
executate de fostul Institut de Studii şi Proiectări
Hidroenergetice, în colaborare cu Institutul de
Geodezie al Universităţii din Karlsruhe, în fiecare
an, începând din 1985, şi înainte şi după seismul din
30 august 1986. În afara măsurătorilor geodezice,
s-au efectuat şi măsurători gravimetrice, cu un
gravimetru La Coste–Romberg. Pentru perioada
1986 (înainte de seismul din 30 august)-1988, s-au
determinat vectorii de deplasare orizontală care,
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
Info
cu excepţia a patru puncte stabile (fără deplasări),
s-au obţinut direcţii de mişcare haotice, ce nu pot fi
integrate într-o viziune coerentă.
După seismul major din 4 martie 1977, s-au
iniţiat măsurători de nivelment de înaltă precizie
în poligonul (din reţeaua de ordinul I) Mărăşeşti–
Tecuci–Galaţi–Făurei–Buzău–Mărăşeşti, poligon
situat în faţa curburii Carpaţilor Orientali, din
vecinătatea zonei seismic-active Vrancea. Din
punct de vedere tectonic, acest poligon regional
este situat în cea mai mare parte în aria de avanfosă
şi în sectorul vestic al Platformei Moesice şi al
Promontoriului Nord-Dobrogean. Particularitatea
principală a acestui areal, în special în sectorul
vestic, este grosimea mare a cuverturii sedimentare;
pe flancul estic al Depresiunii Focşani–Odobeşti,
sondajele seismice de adâncime au determinat
grosimi ale acestui domeniu crustal de 17-18
km (Rădulescu, 1979, 1981, 1991). Lucrările de
foraj şi studiile geofizice au indicat prezenţa unor
fracturi crustale majore, orientate NV-SE, cum ar fi
prelungirea faliilor dobrogene Peceneaga–Camena
şi Capidava–Ovidiu. Variaţiile relative ale înălţimii
reperilor pe linia Mărăşeşti–Fileşti în perioada
de timp între 1961 şi 1986 au indicat, pe un fond
cvasistaţionar, schimbări locale semnificative
(pozitive şi negative) în zona faliei Peceneaga–
Camena (a prelungirii acesteia).
Trebuie amintit şi faptul că preocupări similare
a avut şi are Institutul de Geodinamică „Sabba
S. Ştefănescu” (al Academiei Române) în cadrul
unui program ştiinţific intitulat “Studii geofizice
complexe în ariile geodinamice active, în special
în zona seismogenă Vrancea”. În afara unor
studii geofizice (gravimetrice, geomagnetice,
geoelectrice, maree terestre), s-au monitorizat
deformările crustei terestre în trei poligoane
geodinamice: Căldăruşani–Tulnici, Crăciuneşti–
Padeş şi Delta Dunării–Mangalia. Observaţiile
efectuate au evidenţiat existenţa unor deplasări
orizontale şi verticale, corelate cu particularităţile
tectonice ale ariilor respective.
Anul 1995 a marcat începutul studiilor satelitare
GPS în România, în cadrul unui proiect european
CERGOP (Central European Geodynamic Project),
destinat studiilor geodinamice în zona Europei
Centrale. Proiectul, finanţat de Comunitatea
Europeană, a debutat în 1994 în cadrul reţelei
geodezice CEGRN, care a acoperit teritoriile a
10 ţări (Austria, Croaţia, Cehia, Germania, Italia,
Polonia, Slovacia, Slovenia, Ucraina şi Ungaria),
fiind constituită din 31 reperi GPS. Din 1995,
reţeaua s-a extins şi pe teritoriul României cu încă
8 reperi.
51
Info
Obiectivele ştiinţifice ale proiectului CERGOP
au fost următoarele: interpretarea studiilor de
geodinamică în contextul tectonic al Europei
Centrale; investigarea structurii zonei Tornquist–
Teisseyre, a Bazinului Pannonic şi a orogenului
carpatic; crearea unui cadru de referinţă pentru
studiile ulterioare; stabilirea unor colaborări
extinse, a unui schimb de date şi informaţii,
precum şi publicarea în comun a rezultatelor
cercetărilor; crearea unor baze de date privind
punctele reţelei CEGRN. Reţeaua românească
CEGRN a fost alcătuită din cinci puncte,
amplasate pe aria orogenului carpatic (Tismana,
Fundata, Vrancea, Vatra Dornei şi Gilău), un reper
în cadrul Orogenului Nord-Dobrogean (Măcin),
unul în Platforma Moldovenească (Iaşi) şi unul în
Platforma Moesică (Măgurele). Reperii respectivi
au fost plantaţi în anul 1994, fiind alcătuiţi dintr-un
reper principal, unul adiţional şi o gaură liberă
(de rezervă). Reperul principal şi cel adiţional au
fost alcătuiţi dintr-un şurub de oţel (protejat de
un capac de protecţie), fixat prin cimentare într-o
gaură practicată în roca amplasamentului respectiv
(Rădulescu et al., 2003).
În reţeaua geodezică respectivă (Figura nr. 3)
s-au executat măsurători în anii 1995, 1996, 1997,
1999 şi 2001. Aparatura utilizată (receptori tip
Trimble SSE şi SSI) a fost pusă la dispoziţie de
partenerii germani din cadrul Agenţiei Federale
pentru Cartografie şi Geodezie (din Frankfurt
pe Main). Unii dintre reperii reţelei CEGRN
(Central European Geodynamic Regional
Network) – Vrancea, Măgurele, Iaşi, Măcin,
Figura nr. 3: Reţeaua CEGRN de pe teritoriul României.
52
Fundata – au fost incluşi (începând din 1997) în
reţeaua de măsurători geodezice derulate în cadrul
unui proiect internaţional (SFB 461, iniţiat de
Universitatea din Karlsruhe, Germania), destinat
descifrării proceselor geodinamice responsabile de
producerea seismelor puternice din aria seismic-
activă Vrancea.
Prelucrarea datelor GPS s-a făcut în mai multe
centre de profil din Austria (Graz), Cehia (Zdiby),
Croaţia (Zagreb), Germania (Frankfurt pe Main),
Italia (Udine), Polonia (Varşovia), Slovacia
(Bratislava) şi Ungaria (Penc).
Prelucrarea măsurătorilor executate în anii
1995, 1996 şi 1997 prin elaborarea a trei modele
ale vitezelor (unul, analitic, bazat pe constrângerile
unei reţele libere) a evidenţiat viteze relative de
deplasare orizontală cu valori mici, sub 3 mm/
an, cu excepţia reperilor de la Iaşi şi Tismana. În
privinţa deplasărilor verticale, acestea au valori mai
mari (de ordinul ±5 mm/an), cu excepţia reperului
de la Vatra Dornei, care depăşeşte +15 mm/an
(Becker et al., 1988). Datorită intervalului de timp
relativ mic (1997-1995), autorii nu au putut trage
nişte concluzii ferme, rezultatele obţinute fiind
nesemnificative.
Reţeaua geodezică CEGRN de pe teritoriul
României a fost, ulterior, îndesită în anii următori
(1997, 2000, 2002 şi 2003), ajungându-se să fie
compusă din 56 staţii GPS şi purtând denumirea
de „reţeaua Vrancea”. În 1997, reţeaua proiectată şi
materializată a fost „centrată” pe zona seismogenă
Vrancea şi a fost formată din 25 de puncte
(incluzându-se şi 5 puncte din reţeaua CEGRN).

Datele de observaţie obţinute în „reţeaua
Vrancea” (extinsă) au permis o analiză a
deformărilor crustale din acest areal, în perioada
1998-2000 (Mateciuc, 2010). S-a utilizat metoda
elementului finit, metodă testată anterior în
poligonul geodinamic Gruiu–Căldăruşani. În
reţeaua respectivă s-au definit 42 elemente finite
(triunghiuri), în care s-au determinat valorile
deformărilor (strain-ului) maxime şi minime, care
au indicat valori anomale în zonele cu activitate
seismică intensă şi o mişcare de rotaţie a reţelei.
În încheierea acestei sumare treceri în revistă a
studiului mişcărilor crustale recente vom face unele
consideraţii asupra particularităţilor geodinamice
actuale ale teritoriului României.
Astfel, în toate cele trei hărţi realizate (din
1975, 1985 şi 1998) privind vitezele deplasărilor
verticale apar tendinţe similare, şi anume: regiunile
muntoase sunt afectate de mişcări de ridicare, iar
platformele (câmpiile) mişcări de subsidenţă
(scufundare), de diferite intensităţi.
Mişcările pozitive cele mai intense (+5-6 mm/an)
au apărut în primele imagini, în nordul Carpaţilor
Orientali (în nordul Văii Trotuşului) şi, ceva mai
reduse (+ 3,5 mm/an), în Carpaţii Meridionali, la
vestul Văii Oltului, în Munţii Banatului. În harta
din 1998, autorii (D. Zugrăvescu, Gabriela Polonic,
M. Horomnea, V. Dragomir) au evidenţiat aceste
mişcări intense (+5 mm/an) în zona de curbură (M.
Buzăului) şi în M. Bucegi. Viteze reduse de ridicare
apar în regiunea epicentrală Vrancea, cu activitate
seismică subcrustală persistentă. Mişcările intense
de ridicare din Carpaţii Orientali au fost legate de
tendinţa de scufundare a discontinuităţii Moho prin
schimbarea de fază ce are loc în acest domeniu
situat în baza crustei (Lăzărescu et al., 1980).
Blocul sudic al Carpaţilor Orientali pare a avea
deplasări similare sectorului estic al Carpaţilor
Meridionali. Falia Oltului separă acest bloc crustal
de blocul adiacent vestic, care este compus din
masivele muntoase dintre Olt şi Jiu.
În harta din 1985, Platforma Moesică se
evidenţiază printr-o intensificare a mişcărilor de
subsidenţă, în special în sectorul estic al Dobrogei
centrale şi sudice, precum şi la NV de Bucureşti
(–3,0 mm/an), arie legată de regiunea depresionară
din faţa Carpaţilor Meridionali.
Sectorul românesc al Bazinului Pannonic este
afectat de tendinţe de scufundare (cu viteze de –2
mm/an), unitate tectonică cu o structură crustală
particulară, cu adâncimi ale limitei Moho de 24-28
km şi o zonă de tranziţie crustă/manta de grosime
2-4 km.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
Info
Unele dintre fracturile crustale majore s-au
manifestat prin configuraţia izoliniilor vitezelor de
mişcare verticală. Astfel, falia Peceneaga–Camena
separă aria de subsidenţă din estul oraşului Bacău
(cu viteze de –1,0 mm/an) de zona de ridicare
corespunzătoare Avanfosei carpatice (+1,5 mm/an)
şi arealul dintre Bârlad şi Galaţi.
În Dobrogea, falia Capidava–Ovidiu limitează
sectorul nordic al zonei de subsidenţă (cu viteze de
–3,0 mm/an) Constanţa–Negru Vodă.
Falia Trotuşului desparte blocul nordic, cu
ridicări maxime ale Carpaţilor Orientali, de sectorul
sudic al acestora, printr-un cordon cu valori minime
ale vitezelor (+1,0 mm/an).
Aceste câteva exemple relevă importanţa
studiului acestor mişcări crustale recente, cu
implicaţii directe în abordarea şi derularea
cercetărilor privind predicţia cutremurelor
puternice din ariile seismogene.
Bibliografie selectivă:
Calotă, C., Lăzărescu, V., Moldoveanu, T.,
Zugrăvescu, D. – Variații în timp ale gravității în
poligoane geodinamice din România, St. cerc. geol.
geofiz. geogr., seria Geofiz., 26, 1988, p. 3-16.
Cornea, I., Drăgoescu, I., Popescu, M., Visarion,
M. – Monografia mișcărilor crustale verticale recente
în Republica Socialistă România, preprint ICEFIZ –
CFPS, 1978, 115 p.
Drăgoescu, I., Popescu, M. – Harta mișcărilor
crustale verticale recente pe teritoriul R.S. România,
ediţia 1975, Arhiva Inst. Geol. al României.
Ghiţău, D., Ilieş, A., Moldoveanu, C., Marcu,
C., Săvulescu, C., Rădulescu, F., Nacu, V., Danchiv,
Dorina, Mateciuc, D., Biter, M., Diaconescu, Camelia
– Results of geodetic geophysical studies carried out in
the Gruiu–Căldărușani test-polygon, Rom. Reports in
Physics, 48, 9-10, 1996, p. 913-934.
Popescu, M.N., Drăgoescu, I. – Maps of recent
vertical crustal movements in Romania: Similarities
and differences, J. Geodynamics, 8, 1987, p. 123-126.
Rădulescu, F., Nacu, V., Mocanu, V. – Study of
Recent Crustal Movements, preprint Center for Earth’s
Physics, 1991, 103 p.
Rădulescu, F., Nacu, V., Mateciuc, D. – Studiul
mișcărilor crustale recente prin metode geodezice, St.
cerc. geofiz., 41, 2003, p. 3-18.
Visarion, M., Drăgoescu, I. – Contributions on the
Earth’s crust vertical movements in Romania, Rev.
Roum. Géol. Géophys. Géogr., Sér. Géophys., 19,
1975, p. 21-26.
Zugrăvescu, D., Polonic, Gabriela, Horomnea, M.,
Dragomir, V. – Recent vertical crustal movements on
the Romanian territory, major tectonic compartments
and their relative dynamics, Rev. Roum. Géophys., 42,
1998, p. 3-14.
53
Info
F O L O S I R E A P E T R O LU LU I ÎN
TIMPURILE VECHI

Jurist Ion M. UNGUREANU

(urmare din numarul trecut)

În 1550 este menţionată meseria de „fântânar”. Trebuie să reţinem că în Transilvania s-a

Nu există nici o îndoială că primii care au trecut la păstrat scrierea în limba latină fără întrerupere,
scoaterea petrolului din pământ au fost constructorii deci deosebit de situaţia Ţării Româneşti şi a
de fântâni pentru apă. Ulterior, fântânarul se Moldovei.
îndeletnicea şi cu scoaterea din puţuri a petrolului
sau a păcurii pe care o vindea. Fântânăritul şi
păcuritul erau specifice şi în satul Hâzeşti-Păcureţi
din judeţul Prahova. Şi acum unele familii poartă
numele de „Păcureţu”, chiar şi la Ţicleni avem
familii cu acest nume, venite din acea zonă, după
1954.
Pe la 1646, călătorind pe dealurile de la
Mosoare-Dofteana-Poieni şi Păcura din judeţul
Bacău, călugărul Baudinus este impresionat de
numeroasele gropi, din care ţăranii scoteau păcura
pe care o foloseau la ungerea osiilor căruţelor şi
chiar ca medicament.
Lambă din Câmpina, în 1697, vinde feciorului
„Dumnealui Postelnicul Vasile o parte din moşia
Câmpina compusă din câmp, din păduri, din apă,
din păcuri etc.”
Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei,
consemna în 1716 că pe malurile Tazlăului Sărat,
nu departe de Moineşti, izvorăşte o răşină minerală
de care se servesc ţăranii pentru ungerea osiilor la
căruţe.
Dintr-o hotărnicie datând din 1729, cu localizare
la Câmpina, reţinem: „Trăgându-se a doua oară
spre Buneşti am pus piatră în apa Doftanei, hotaru
şi trăgându-se până în Siliştea Târgului. Până în
Doftana spre Telega, am pus piatră d-n sus de
fântânile cu păcurile etc”.
În 1740 apare, la Alba Iulia, Valachiae
cibalutanae subteraneae descriptionae de
Mihailis Schendo, scrisă în limba latină, care, în Descriptio Moldaviae, în care marele cărturar
harta publicată în anexa de la sfârşitul lucrării, Dimitrie Cantemir descrie păcurile din ținutul
menţionează urme bituminoase şi în Oltenia. Moineștiului.

54

Petcu Braşoveanu se jeluieşte domnului la
1745 că jupânesele Ilinca şi Chiajna i-au încălcat
hotarele moşiei de 200 de stânjeni timp de 17 ani,
cerând dijmă de bucate şi partea lui de 700 de
vedre de păcură, dar Divanul îi aprobă numai 300
de vedre socotind vadra cu o jumătate de taler1.
Tot la 1745, domnitorul Constantin Şuţu acordă
drepturi de exploatare asupra unor moşii cu puţuri
unor moşneni în zona Văleni de Munte „…zicând
Moşnenii că ei au moşia cu puţuri cu păcuri ce se
numeşte Izeşti ot sud Sac2, care au stăpânit-o din
vechime moşii lor, părinţii lor şi ei împreună cu
puţuri necontenit…”
Consulul Austriei la Bucureşti, Ştefan
Raicevici, menţiona la 1788 că ţiţeiul se găseşte la
adâncimi mici, amestecat cu apă, că este de două
feluri – negru şi roşu –, că localnicii îl folosesc ca
medicament şi ca unsoare pentru căruţe iar boierii
îl întrebuinţează la iluminatul curţilor în timpul
nopţii.
Tot la 1788, călătorul florentin Domenico
Sestini – profesor la Universitatea din Pisa –, cu
prilejul călătoriei în Valahia şi Moldova, printre
altele consemna: „Nu cred că există în Europa
un pământ mai bogat în salpetru ca cele două
provincii (...). Domnitorul este obligat să trimită la
Constantinopol 20.000 ocale de salpetru (...). Aici
abundă catranul natural de două feluri: unul roşu şi
altul negru, extras prin săparea la mică adâncime
în pământ. Uneori se întâlneşte o vână din acest
bitum lichid pur, dar, mai adesea, amestecat cu
apă într-un bazin natural, de unde se strânge cu
o lingură mare de lemn bitumul care s-a separat
deasupra. Catranul roşu e un fel de asfalt care poate
fi întrebuinţat, fără altă pregătire, ca leac pentru
vindecarea unor boli la animale, dar, în general,
serveşte pentru ungerea roţilor de care şi pentru a
fi ars pe timpul nopţii, în curţile boiereşti”.3
În Codul lui Caragea din Ţara Românească şi
al lui Calimachi din Moldova, din zorii secolului
al XIX-lea, era stabilit dreptul domnului de a
exploata minele, după care Regulamentul Organic
dădea dreptul proprietarului suprafeţelor de teren
să exploateze subsolul, dar cu obligaţia de a plăti
1
Talerul era monedă olandeză care circula în Ţările
Române. (Mica enciclopedie – Moneda, autor Costin
Kiriţescu, Bucureşti, 1984).
2
Saac sau Săcuieni – fost judeţ între judeţele Prahova
şi Buzău, actualmente cea mai mare parte este cuprinsă
în jud. Prahova.
3
Prin Țările Române – călători străini din secolul al
XIX-lea – antologie, traducere, studiu introductiv şi
note de Simona Vărzaru, Editura Sport-Turism, Bucu-
reşti, 1984, p. 50.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
Info
zeciuiala în favoarea cârmuirii. Totuşi, păcurarii
erau scutiţi de zeciuială. Ulterior, păcura fiind tot
mai mult căutată, interesul domnitorului conduce
la hotărârea că petrolul extras este al domnitorului,
stabilind pentru „fântânari” o plată pentru fiecare
găleată extrasă.
Consulul englez Wilkinson face o constatare în
1815 destul de interesantă: că păcura se găseşte în
apropierea lentilelor de sare, dovedită mai târziu şi
de ştiinţa geologică.
Dintr-un act de vânzare-cumpărare datat
noiembrie 1822, aflăm despre vânzarea unei gropi
„cu păcură în schelă, în coasta de la vale de puţul
lui Sârghie plină cu pământ ca de cincizeci de ani
astupată, care această groapă e numai pe patru
oameni şi noi din păreţii noştri dăm o sută şaizeci
de zile partea jumătate vândută tocmeala ne-a fost
lei 18, iar numitul să aibă a o destupa în pace”.
Petrolul românesc continuă să intereseze pe
mulţi străini. Astfel, misiunea ştiinţifică condusă
de savantul rus Anatol Demidoff din perioada
1837-1840 în Ţările Române remarcă lipsa de
interes a notabilităţilor pentru o bogăţie ca aceea a
unsorilor. El consemna că, în 1837, din puţurile de
la Păcureţi se extrăgeau anual 225.000 kg de păcură
şi că din unele puţuri chiar 15-80 kg zilnic.
În 1804, Andreiaş Wolf – medicul oraşului
Sibiu – scrie despre izvoarele de gudron mineral
pe care moldovenii îl numesc păcură şi-l foloseau
ca unsoare pentru hamuri şi căruţe şi ca leac
împotriva înţepăturilor de insecte.
La 16 februarie 1819, domnitorul Alexandru
Şuţu dă o procură vameşilor de la Câmpina ca să
trimită „patru sute de vedre de păcură fără nici
un fel de amestecătură, sau apă” de la Ţintea şi
Doftăneşti.
În 1835 se extrăgea de la Păcureţi – Prahova
„până la 80 kilogramuri” pe zi din gropi săpate.4
Perioada 1830-1840 cunoaşte o intensificare
a încercărilor de a distila ţiţeiul şi se ajunge la
izbânda obţinerii petrolului lampant – izvor de
lumină mai puternic şi mai ieftin, care inaugurează
o nouă etapă a istoriei petrolului. La Lucăceşti
apare, în anul 1840, prima distilerie de ţiţei,
numită „găzărie“, după care numărul distileriilor
de capacităţi mici, rudimentare, creşte vertiginos.
Profesorul de la Sf. Sava, Vaillant, în perioada
1840-1844, face o descriere a puţurilor de păcuri de
la Păcureţi, Câmpina, Telega şi Băicoi, remarcând
adâncimea acestora de 30-40 metri, precum şi
o producţie aproximativă de 100 kg/puţ şi zi. În
4
Ion Leţea – Geografia petrolului pe glob, Bucureşti,
1974, p. 15.
55
Info
prima etapă au fost la modă puţurile cu crivac.
Crivacul era un cilindru din lemn de stejar, cu o
lungime medie de 1,80 m şi cu diametrul de 12 cm,
prevăzut la extremităţi cu două braţe opuse, având
două manivele şi fiind aşezat pe două furci, pentru
a se putea învârti în jurul axului său cu ajutorul
celor două manivele. Pe el se monta şi o opritoare,
precum şi frâna. La început, pe crivac era înfăşurată
o frânghie de cânepă, unsă, iar, ulterior, înlocuită
cu cablu de sârmă de oţel, având la capătul ei
hârdăul. Crivacul era acţionat de forţa umană.
Puț de mână cu crivac. Oglinda servea iluminării
puțului.
Începutul secolului al XIX-lea cunoaşte o
intensificare a activităţii economice, prelungită şi
după apusul soarelui, care impunea găsirea unor
soluţii mai ieftine de iluminat, când uleiul de
rapiţă, lumânările de ceară şi seu aveau un preţ
tot mai ridicat. În ţările producătoare de petrol din
acea vreme, în special România, Galiţia şi Rusia,
îşi fac apariţia o serie de distilerii rudimentare de
ţiţei, care ajung la obţinerea petrolului lampant,
ceea ce a determinat creşterea interesului pentru
petrol.
În anul 1844, prinţul Bibescu, domnitorul
Ţării Româneşti, intenţiona să acorde la doi mari
financiari ruşi – Trandafiloff şi Zaporovsky –
concesiunea puţurilor de petrol din Muntenia.
Boierii ţării se opun înstrăinării exploatării
subsolului, aşa că ideea domnitorului nu prinde
viaţă. Aceasta, desigur, după ce în 1832 intrase în
vigoare Regulamentul Organic, care consacrase
sistemul accesiunii, în sensul că exploatarea
bogăţiilor subsolului este la latitudinea
proprietarului suprafeţei, care avea obligaţia ca
într-un termen dat să o pună în exploatare sau să
o cedeze altei persoane.
Un farmacist din Galiţia – Lukasiewitz – obţine
un petrol care să poată fi ars în lămpi, cu o lumină
56
vie şi fără fum, dar, aşa cum se ştie, 5 ani mai târziu
Bucureştiul va fi primul oraş din lume care trece la
iluminatul public pe bază de petrol lampant.
Din vechime, cete de moşneni, tovărăşii
restrânse de ţărani, prin mijloace rudimentare,
săpau gropoaie, puţuri, din care scoteau ţiţei în
folosul lor. Când terenul nu le aparţinea, dijmuiau
ţiţeiul cu proprietarul terenului, după „obiceiul
pământului”. Aceste puţuri sau gropoaie erau
săpate, consolidate cu o anumită măiestrie, ele fiind
moştenite şi exploatate de mai multe generaţii,
cum rezultă şi din cele prezentate mai înainte.
Pentru îndepărtarea primejdiei gazelor toxice
din puţurile adânci se proceda la coborârea de
încărcături de zăpadă, care absorbeau emanaţiile
nocive.5 Dar nu numai atât. Se asigura iluminatul
cu ajutorul unei oglinzi şi, prin alte sisteme
primitive, se făcea aerisirea, spre exemplu, prin
mişcarea ritmică a unui vârf de brad la gura
puţului, iar mai târziu, la puţurile mai adânci, cu
vârtelniţa manuală sau foale, după care s-a trecut
la folosirea ventilatoarelor aspiratoare, deoarece
nefiind lumină şi aer, datorită prezenţei gazelor,
şi a primejdiei de explozie, nu se putea folosi nici
un alt mijloc de iluminat şi aerisire.
Hecna trasă de cal.
O bună perioadă de timp ţărani „păcureţi”
au practicat un fel de geologie empirică, aceştia
putând, prin analiza unei probe de pământ, adusă
de multe ori într-o basma din diferite locuri, să
stabilească cu o relativă exactitate, după culoarea şi
mirosul acesteia, dacă zona de unde a fost recoltată
proba este purtătoare de ţiţei.
Crescând nevoile de ţiţei, a trebuit să se
găsească soluţiile vremii pentru a se săpa puţuri
mai adânci. O astfel de soluţie a fost „hecna” trasă
de cal, cu ajutorul căreia se atingeau adâncimi de
5
I.M. Ştefan – Din istoria tehnicii românești, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968, p. 53.

200-250 metri. Hecna prelua funcţiile crivacului,
dar era acţionată de cal, înlocuind efortul uman. În
plus faţă de crivac, frânghiile se înfăşurau în sens
contrar – una în partea inferioară şi una în partea
superioară, astfel că, prin învârtirea porumbarului
în jurul axului vertical, cu ajutorul calului, un
hârdău cobora, iar al doilea se ridica plin. Calul
făcea o mişcare de rotaţie în jurul axului vertical
al hecnei. La o hecnă erau 5-6 lucrători, care se
schimbau succesiv la operaţiunile ce le aveau
de făcut. Hecna a apărut în jurul anului 1850 la
Păcureţi – Prahova. Ulterior, în Moldova, prima
hecnă a fost folosită la Schela Caşin, apoi şi la
celelalte.
„Unsorile” rezultau din ceea ce mai rămânea
din ţiţei în urma evaporării naturale a fracţiilor
de hidrocarburi mai uşoare. Sigur că s-a încercat
obţinerea mai rapidă a „unsorii” (păcurii) din ţiţei
cu ajutorul focului, însă vaporii se aprindeau şi
practic ardea tot produsul. De aici a încolţit ideea
distilării, similară producerii ţuicii. Rezultatele au
fost încurajatoare, chiar dacă s-au mai produs şi
unele incendii. Şi au fost şi surprize plăcute. Prin
distilare s-au obţinut o serie de lichide, primele
cu densitate mai mică – foarte volatile, cu mare
pericol de foc –, iar, pe măsură ce creştea şi
temperatura de distilare, lichidele obţinute aveau
o densitate mai mare, dar acestea din urmă nu mai
erau aşa de volatile ca primele. La temperatura
normală aveau o inflamabilitate mai scăzută. Aşa
s-a ajuns şi la lampant. În ţara noastră, primele
instalaţii de prelucrare a ţiţeiului sunt considerate
găzăriile construite la Lucăceşti – Bacău, prima
a lui N. Choss în anul 1840, iar cealaltă a lui M.
Helmsohn în anul 1844. Şi năstruşnica idee de
a folosi lampantul pentru iluminat, în premieră
mondială, a aparţinut românilor. Impropriu, în
vorbirea populară, lampantului i se zicea „gaz” sau
„gaz de lampă”, de unde şi petroliştilor li se mai
zicea „găzari” chiar şi până în timpurile noastre.
De la economicitatea, eficienţa şi chibzuinţa cu
care trebuia folosit „gazul”, nu întâmplător celor
care au o eficienţă scăzută în ceea ce fac li se
spune că „au ars gazul de pomană”, preluat din
latineşte: „Oleum et operam perdere” (A-şi pierde
degeaba uleiul din lampă). Deplasarea cu „gaz”
spre comercializare pe anumite rute a condus la
botezarea acestora ca „Drumul găzarului”, în mod
analog ca şi „Drumul sării”.
De altfel, folosirea petrolului pentru iluminat
a fost principalul motiv care a determinat crearea
industriei petrolifere.
Rene Sedillot se întreabă: „Cine a inventat
lampa cu petrol?” Şi tot el răspunde: „Bineînţeles,
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
Info
invenţia aparţine cu precădere ţărilor în care se
poate găsi petrol; folosirea mult preţuitului lichid
este rodul propriei sale existenţe. Căci în vremea
aceea nimănui nu-i putea veni ideea să transporte
cu mari cheltuieli uleiul mineral, pentru a-i asigura
debuşeuri departe de locul de extracţie.
Prioritatea pare să aparţină românilor, care
dispun de zone petrolifere de curând reperate;
ei învaţă să colecteze şi să folosească petrolul.
Pentru ei, încă din primii ani ai secolului al XIX-
lea, petrolul devine, la o scară bine delimitată,
un mijloc de iluminat. Rafinat în Moldova, va fi
distribuit la Bucureşti”.6
Bucureştiul a fost primul oraş din lume iluminat
cu petrol lampant. Documentele de arhivă despre
cheltuielile pentru iluminarea capitalei noastre pe
anul 1857 atestă că primele lămpi cu petrol lampant
au fost instalate şi aprinse la sfârşitul anului 1856.
Treptat, treptat, acestea vor înlocui lămpile cu ulei
de rapiţă, care costau de două ori mai mult decât
cele pe bază de lampant.
Al doilea oraş din ţară iluminat cu petrol
lampant a fost Ploieştiul, cu un an înainte de
iluminarea Vienei.
În 1858 s-a trecut la iluminatul public cu lămpi
de petrol la Iaşi7.
Să vedem cum priveau oltenii această noutate a
iluminatului pe bază de petrol lampant:
La 9 decembrie 1860, Consiliul Municipal
Bucureşti răspundea unei adrese primite de la
Prefectura judeţului Gorj că iluminarea cu petrol
lampant pe timp de un an, inclusiv instalarea şi
întreţinerea unei singure lămpi, este estimată la
12 galbeni. Totodată, în adresă se arăta că „lumina
unei lămpi are puterea de 5-6 lumânări de seu şi
străbate 25-30 de stânjeni”.
În Istoria Târgu-Jiului, Alexandru Ştefulescu
menţionează că „La 1846 se înfiinţează felinarele
pe strade în număr de 40 cu stâlpi de lemn văpsiţi
şi cu lumânări de său”8. În aceeaşi lucrare, autorul
elogiază personalitatea lui D.C. Frumuşanu,
numit profesor al „şcoalei normale din Târgu-
Jiului” (1849-1856), iar la 1864 revizor şcolar, şi
ca „Preşedinte de Magistrat” (primar al oraşului
Târgu-Jiu), în timp de 5 ani, „introducând
o iluminare a oraşului mai sistematizată”9,
bineînţeles, pe bază de lampant.
6
Rene Sedillot – Istoria petrolului, Editura Politică,
Bucureşti, 1979, p. 58.
7
Istoria României în date, Editura enciclopedică româ-
nă, Bucureşti, 1971, p. 205.
8
Alexandru Ştefulescu – Istoria Târgu-Jiului, ediţia I,
1906, p. 52.
9
Idem, p. 186.
57
Info
În 1861 erau interesate de iluminarea cu
petrol lampant târgurile Baia de Aramă şi Horezu
– înaintea Râmnicului-Sărat şi a Câmpinei care
aveau resursele necesare.
Tot în 1861 are loc licitaţia pentru iluminarea
oraşului Turnu-Severin cu 64 de felinare.
Anterior trecerii la folosirea petrolului
lampant – la 15 mai 1812 –, Divanul Ţării
Româneşti avea la ordinea de zi de discutat
cererea „boierilor divăniţi ai Craiovei” prin care
solicitau „a se trimite… negustori cu păcură…
pentru aprovizionarea masalalelor”10.
Contractul din 3 mai 1848 prevedea că
Gheorghe Prunoiu şi D. Gogulescu, „păcureţul”,
răzeşi înstăriţi din Păcureţi – Prahova, se obligau
să vândă Magistraturii din Slatina 4000 ocale
de „păcură din cea grasă de Ţara Românească”,
necesară pentru construirea podului peste Olt11.
La 26 martie 1862, Costache Sorescu din
Ploieşti se adresează Ministerului Cultelor,
solicitând să i se aprobe dreptul de a exploata
păcura de pe moşiile mânăstirilor Mărgineni şi
Govora – aceasta din urmă din „districtul Gorj,
unde a dovedit oarecare vine de păcură”12.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea
şi primul sfert al secolului al XX-lea, industria
extractivă de petrol din România, dar şi din
alte ţări din Europa, America, Asia, cunoaşte o
vertiginoasă dezvoltare, excluzând sincopele
cauzate de primul război mondial. Începe să se
recunoască o superioritate a petrolului faţă de
cărbuni, care erau utilizaţi la maşinile cu aburi.
Maşinile cu aburi de pe vapoare sunt transformate
pentru a funcţiona cu petrol, care ocupă de două
ori mai puţin loc şi încălzeşte de trei ori mai
repede. La vremea respectivă era şi de 10 ori mai
ieftin decât cărbunele. Imediat începe utilizarea
petrolului şi pe vasele de război şi comerciale –
americane, apoi cele franceze. Rusia echipează
cu maşini cu aburi pe bază de petrol navele de
la Marea Caspică şi, apoi, chiar şi locomotivele
trenurilor de mare distanţă.
În 1870, fostul chelner de cafenea – belgianul
Ettiene Lenoir (naturalizat francez după războiul
franco-prusac din 1870) – a inventat un aparat
10
Masală, s.f. (înv.) – Torţă, faclă – Din ngr. Masalas;
Masalagiu – persoană care purta sau aprindea masala-
lele pe străzi – Vezi Dicționarul explicativ al limbii ro-
mâne, Editura Academiei, Ediţia 1975, p. 525.
11
Constantin M. Boncu – Contribuții la Istoria Petro-
lului românesc, Editura Academiei R.S.R., p. 132.
12
Idem, p. 432.
58
în care un piston era pus în mişcare de către un
amestec de gaz cu aer, care se dilata când era
aprins de la o scânteie electrică, pentru care obţine
brevet. Se naşte motorul cu ardere internă.
Inginerul german Nicolaus August Otto îl
perfecţionează, botezându-l „motor în patru
timpi”, cunoscut şi sub numele de „motorul
Otto”. Cei patru timpi sunt bine cunoscuţi: 1 –
Aspiraţia de carburant şi aer. 2 – Compresia. 3 –
Explozia urmare aprinderii. 4 – În final evacuarea
gazelor.
Un coleg al lui Otto, Gotlieb Daimler, în
1885 montează pe o bicicletă primul motor cu
ardere internă cu un singur piston, folosind drept
carburant benzina.
De acum, petrolul începe a nu mai fi folosit la
încălzirea şi producerea aburului, ci pentru ardere
internă în cilindrii motoarelor. Daimler a devenit
marcă de automobil bine cunoscută.
La Mannheim, în 1886, Karl Benz construieşte
un triciclu, pus în mişcare de un motor orizontal
în patru timpi, cu o singură viteză, funcţionând
pe bază de benzină. La 1890, automobilul devine
articol comercial.
După benzină şi petrolul lampant, intră în rol
şi motorina. În 1893, germanul Rudolf Diesel
concepe şi realizează motorul ce-i poartă numele,
funcţionând pe motorină – fără aprindere prin
scânteie şi fără carburator.
Se inventează avionul care foloseşte kerosenul
obţinut tot din petrol.
Se dezvoltă petrochimia – o mare consuma-
toare de petrol.
Aceştia au fost importanţii acceleratori ai erei
petrolului.
Concomitent, s-a dezvoltat sistemul de
transport al ţiţeiului şi derivatelor sale, au crescut
capacităţile de rafinare a ţiţeiului, România
aflându-se în elita mondială a ţărilor producătoare
de petrol. Dovadă a acestei recunoaşteri o
constituie şi găzduirea celui de-al treilea congres
mondial al petrolului din Bucureşti în anul
1907. Capitalul străin devine tot mai interesat de
petrolul românesc, numărul societăţilor prezente
în România în această perioadă fiind destul de
mare. Unele din ele le-am menţionat la capitolul
Repere cronologice, din volumul PETROLUL ȘI
OLTENII, ediţia 2004, pentru a cunoaşte, în cea
mai mare parte, premisele care au pregătit şi era
petrolieră a Olteniei.

Riscul – oportunitate sau ameninţare
Prof.univ.dr. Gheorghe ION
A.S.E. Bucureşti
(urmare din numărul trecut)
Riscul politic este văzut ca un set de acţiuni
şi evenimente politice care influenţează valoarea
investiţiei realizate de o companie într-o ţară
străină. Aceste evenimente pot fi catastrofice,
de genul războaielor civile, dar şi curente, de
genul acţiunilor mai subtile, cum ar fi restricţiile
impuse la accesul pe piaţa valutară a unor firme,
cauzate de problemele economice ale ţării străine.
Între aceste extreme se situează exproprierea sau
naţionalizarea tuturor firmelor într-un anumit
sector economic sau exproprierea tuturor firmelor
deţinute în proprietate de firme şi cetăţeni străini.
Fiecare ţară prezintă un profil de risc politic diferit
şi reprezintă o sursă unică de risc politic, pe care
firmele trebuie să îl evalueze şi să-l gestioneze,
dacă sunt interesate de derularea de operaţiuni în
străinătate [Eaker, Fabozzi, Grant, 1996].
Pentru Hibbert1, riscurile la care afacerile
internaţionale ale unei firme sunt supuse se
încadrează în două clase:
Riscul politic;
Riscul economic.
Riscul politic este considerat de Hibbert ca
fiind cel mai important dintre toate tipurile de risc,
deoarece afectează viabilitatea pe termen lung
a investiţiilor şi activelor situate în străinătate.
Riscul politic apare ca urmare a acţiunilor
întreprinse de guvernele ţărilor gazdă, de cele
mai multe ori ele depinzând de orientarea politică
şi stabilitatea regimului politic din aceste ţări.
Cu toate că firmele autohtone nu sunt complet
imune la acţiunea acestor factori de risc, acţiunile
guvernelor afectează în primul rând operaţiunilor
firmelor străine.
Hibbert include în categoria riscului politic
următoarele acţiuni:
1 2
E.P. Hibbert – International Business. Strategy and
Operations, McMillan Business, London, 1997.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
Info
Retail senior ec. Luminiţa ION
A.S.E. Bucureşti
Confiscarea – ca proces prin care guvernul
preia proprietatea asupra unei entităţi
economice, fără a acorda proprietarului de
drept o compensaţie;
Exproprierea – care presupune o
compensaţie, dar care este cel mai adesea
însoţită de vânzarea activelor deţinute
în ţara gazdă de către firma investitoare,
şi aceasta datorită exercitării anumitor
presiuni de către autorităţi;
Naționalizarea – care apare după ce a avut
loc fie confiscarea, fie exproprierea, şi care
presupune preluarea în proprietate de către
guvernul ţării gazdă a entităţilor anterior
deţinute de străini.
De abia după ce riscul politic a fost analizat,
Hibbert consideră că este momentul ca firma să ia în
considerare şi riscul economic. Interesant în cazul
lui Hibbert este că, deşi prezintă riscul economic
ca risc distinct, nu oferă decât instrumentele prin
care acesta poate fi gestionat, fără a prezenta şi o
definire a acestui risc.
Pe cale de deducţie, se includ, în categoria riscu-
rilor economice, evenimente de genul:
Riscul dependenţei de un singur produs;
Riscul de angajare a resurselor;
Riscul valutar;
Riscul de natură ecologică.
Explicaţia acestei tratări superficiale a riscului
economic rezidă în importanţa supra- dimensionată
acordată riscului politic ca risc specific operaţiunilor
globale.
În sprijinul acestei concluzii poate fi adus un
studiu realizat de Deringer şi Wang2, care consideră
că analiza riscului politic se află într-un declin serios
începând cu sfârşitul anilor ’80, o dată cu renunţarea
H. Deringer, J. Wang – Note on Political Risk, Har-
vard Business School, 1997.
59
Info
multor companii la departamentele care aveau drept
funcţie evaluarea riscului politic şi cu reducerea
semnificativă a folosirii serviciilor de evaluare a
acestui risc.
O serie de factori au determinat reducerea
importanţei acordate de manageri riscului politic,
şi anume: dificultăţile inerente determinării precise
a riscului politic pentru investirea într-o anumită
ţară, diminuarea percepţiei de noutate asociată
operaţiunilor în străinătate şi, nu mai puţin
important, diferenţa între aşteptările utilizatorilor
serviciilor de determinare a riscului politic şi
rezultatele efectiv obţinute.
O clasificare a surselor riscului de afaceri cu
care se confruntă firmele globale este realizată de
Heywood şi Martin3.
Astfel, riscul poate avea următoarele surse:
Catastrofe majore, de genul cutremurelor
şi inundaţiilor;
Dezastre ecologice;
Incendii care afectează unităţile productive
şi activele firmei;
Calitatea produselor;
Modificări la nivelul factorilor compe-
tiţionali pe piaţă;
Impactul eşecurilor la nivelul produsului,
clienţilor şi furnizorilor sau al tehnologiei;
Evenimente legate de forţa de muncă.
Se poate cu uşurinţă constata, pe de o parte,
că aceste riscuri sunt specifice nu numai firmelor
globale, ci şi oricărei companii şi, pe de altă parte,
că sursele generatoare ale acestor riscuri, ca şi
impactul lor asupra afacerilor firmei, sunt mult
diferite de la un caz la altul.
Lessard4 alege să prezinte diferitele tipuri de
risc cu care o companie se confruntă atunci când
derulează investiţii în străinătate prin intermediul
unor cercuri concentrice, prezentate în Figura nr. 8.
Deplasându-ne dinspre exteriorul cercului spre
interior, riscurile sunt următoarele:
Riscul pieţei globale (world market price
risk);
Riscul macroeconomic şi politic al ţării
gazdă (country macroeconomic and
political risk);
Riscul pieţei locale (country-level price
risk);
Riscul de reglementare instituţională
(institutional regulatory risk);
3
D. Heywood, P. Martin – Foretelling the Future,
CPA, 2000.
4
D. Lessard – Principles of International Portfolio Se-
lection, ,,International Financial Management”, 1996.
60
Riscul sectorului de activitate (industry-
level risk);
Riscul proiectului sau riscul comercial
(project/commercial risk).
Conform autorului, în ceea ce priveştea
această clasificare a riscurilor, cea mai mare
parte a lor diferă ca magnitudine, şi mai puţin
ca formă, de cele specifice pieţei ţării de origine
a transnaţionalei. Lessard5 consideră astfel că
singurul tip de risc asociat exclusiv proiectelor
internaţionale este aşa-numitul „risc de transfer”,
aferent transferurilor comerciale şi financiare ce
au loc între componentele transnaţionalei.
Cu toate acestea, Lessard recunoaşte că
dinamica acestor riscuri este diferită de cea
a riscurilor pur naţionale. Astfel, riscul de
reglementare instituţională asociat unei investiţii
străine este diferit de cel specific unei investiţii
naţionale nu numai datorită diferenţelor existente
între instituţiile de pe cele două pieţe, ci şi datorită
tratamentului acordat unei firme străine pe o piaţă
gazdă, de multe ori diferit de cel al unei firme locale
(deşi nu întotdeauna neapărat mai nefavorabil!).
Figura nr. 8: Tipurile de riscuri asociate investiţiilor
străine directe. Sursa: Lessard, 1996.
De asemenea, Lessard (1996) propune şi o
altă clasificare a riscurilor asociate proiectelor
internaţionale, având drept criteriu capacitatea
firmei de a dispune de un avantaj comparativ
în asumarea lor, care depinde, la rândul ei, de
celelalte active ale firmei, de existenţa unui avantaj
de informaţie (sau, dimpotrivă, de lipsa lui), ca
şi de abilitatea companiei de a gestiona astfel de
riscuri.
În opinia lui Lessard, avantajul comparativ
în asumarea unui risc poate fi consecinţa unuia
din următorii trei factori (care reprezintă violări
ale ipotezelor asociate modelului CAPM şi
altor modele standard de evaluare a activelor
financiare):
5
D. Lessard – Financial risk management for develop-
ing countries: a policy overview, ,,Journal of Applied
Corporate Finance”, 1985.
 Info

Figura nr. 9: Clasificarea riscului de afaceri.

Sursa: „The Economist Intelligence Unit”, Managing business risks.

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 61

Info
1. Informaţia nu este disponibilă în mod egal
tuturor investitorilor;
2. Investitorii dispun de diverse grade de
influenţă asupra rezultatelor unei acţiuni;
3. Investitorii sunt diferiţi din perspectiva
capacităţii lor de a diversifica riscurile, mai
ales ca efect al factorilor (1) şi (2) de mai
sus.
Eiteman, Stonehill şi Moffett6 preferă, însă,
structurarea riscurilor din perspectiva altui criteriu,
mai adecvat procesului de ajustare cantitativă.
Conform celor trei autori, riscul poate fi: unilateral
şi bilateral.
Riscul unilateral pune în evidenţă mai
pregnant potenţialul apariţiei unei pierderi (ca
exemplu sunt transnaţionalele la care riscul – de
expropriere şi cel al blocării fondurilor – este mai
mare). Aceste riscuri sunt denumite unilaterale
datorită faptului că, în realizarea unei investiţii
în străinătate, managementul firmei pleacă de la
presupunerea că proprietatea şi controlul asupra
filialelor sau activelor situate în străinătate nu sunt
ameninţate, iar capitalul poate fi transferat din/
în ţara gazdă relativ liber. Astfel, transnaţionala
nu dispune de a doua dimensiune (pozitivă) a
impactului acestor riscuri, deoarece deţinerea
proprietăţii şi libertatea mişcării capitalului sunt
considerate absolut necesare pentru derularea
unei afaceri în străinătate. Deşi aceste riscuri sunt
adesea descrise prin intermediul probabilităţilor de
apariţie, ele sunt prin natura lor calitative. Cea mai
bună opţiune pe care managementul firmei o are la
dispoziţie în ceea ce priveşte raportarea la ele este
aceea de a le încadra în două categorii, „riscuri
acceptabile” şi „riscuri inacceptabile”, urmând
ca numai riscurile considerate acceptabile să fie
suportate de companie.
Riscurile bilaterale reprezintă acea categorie
de riscuri care sunt caracterizate atât printr-o latură
negativă, cât şi prin una pozitivă. Riscul valutar
este, de departe, reprezentantul de seamă al acestei
categorii de riscuri, o filială productivă situată
în străinătate putând beneficia de avantaje (sau
dezavantaje) competitive internaţionale în situaţia
deprecierii (respectiv, aprecierii) monedei locale
pe pieţele financiare internaţionale. Un alt tip de
risc din această categorie este riscul de politică
economică al ţării gazdă, deoarece multe guverne
elaborează programe economice care pot atrage
investiţiile străine (aceasta este latura pozitivă a
riscului) sau, dimpotrivă, restricţionează prezenţa
6
D. Eitman, A. Stonehill, M. Moffett – Multinational
Business Finance, Addison-Wesley Publishing Com-
pany, 2000.
62
firmelor străine în economia locală (latura negativă
a riscului). Cel mai adesea riscurile bilaterale sunt
aproximate prin apelarea la studii statistice pe
baza informaţiilor din trecut sau prin derularea de
simulări care includ diverse aşteptări cu privire
la evenimentele viitoare. În mod evident, aceste
riscuri sunt mult mai uşor de modelat cu ajutorul
tehnicilor cantitative, aceste tehnici permiţând
transnaţionalei să ierarhizeze oportunităţile
investiţionale de care dispune în funcţie de
performanţele lor relative, după ce au fost anterior
considerate acceptabile.
Cele mai performante clasificări ale riscurilor
cu care companiile se confruntă în cadrul naţional
şi internaţional aparţin lui „The Economist
Intelligence Unit” – EIU şi Miller.
Prima dintre ele realizează o clasificare a
riscurilor în interiorul riscului de afaceri, văzut
ca risc total al firmei, având la bază un studiu
derulat pe parcursul mai multor ani şi constând, în
principal, din interviuri cu peste 40 de manageri
de vârf ai unor mari corporaţii globale – printre
care Chase Manhattan Bank, Digital Equipment
Corporation, Heineken N.V., Guiness Plc şi
Motorola Inc. –, cu scopul de a investiga modul
în care firmele de acest gen gestionează problema
riscului de afaceri.
Plecând de la constatarea că o serie de factori de
natură politică, socială, tehnologică, de mediu etc.
induc elemente de incertitudine în funcţionarea
economiei globale, studiul amintit încearcă să
identifice strategia optimă pe care o companie
ar putea să o dezvolte astfel încât să beneficieze,
în cel mai înalt grad, de oportunităţile de afaceri
existente şi, în acelaşi timp, să minimizeze şi
să controleze riscurile la care este inevitabil
expusă.
Corporaţiile incluse în eşantionul ales
de cercetătorii britanici oferă un răspuns la
problema enunţată mai sus, concluzia centrală
a studiului fiind aceea că firmele de succes în
afacerile globale aplică o politică de permanentă
reevaluare şi actualizare a proceselor de afaceri
atât în privinţa evaluării riscului de afaceri, cât
şi a controlului său, cu obiectivul clar definit
de reducere a riscurilor la un nivel considerat
acceptabil. Abordarea fundamentală utilizată
în acest studiu constă în considerarea afacerilor
derulate de companii ca o succesiune de tranzacţii
generatoare de profit, ceea ce permite construirea
unei perspective procesuale inclusiv asupra
gestionării riscurilor de afaceri.
(va urma)
 Info

EVOLUŢIA COTAŢIILOR ÎN 2004-2009 LA

PRINCIPALELE PRODUSE PETROLIERE

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 63

Info

64