Sunteți pe pagina 1din 6

CONCEPTELE OPERAŢIONALE ALE GENULUI LIRIC 1

1. Temă (aspectul general al operei): iubirea, natura, trecerea timpului, călătoria, familia, istoria,
religia,condiţia poetului şi a poeziei (textul respectiv este o artă poetică) etc.
2. Motivul (aspectul particular care compune o temă): Motive romantice: lacul, luna, codrul, floare-
albastră, visul, stelele, motive simboliste: ploaia,parcul, oraşul, târgul de provincie, culorile: violetul,
galbenul, roşul,griul etc. Laitmotivul este un motiv care se repetă în poezie. Tema = Motiv1+ M2+M3
3. Figuri de stil şi procedee stilistice
1. Aliteraţia Repetarea unui sunet sau a unui grup de sunete, cu efect eufonic Prin vulturi vântul viu vuia.
2. Onomatopeea Imitarea anumitor sunete din natură prin elementele sonore ale unui cuvânt Iar el, zvârr! cu o scândură…

3. Interogaţia retorică Adresarea unei întrebări la care nu se aşteaptă răspuns Spuneţi-mi ce-i dreptatea?
4 Invocaţia retorică Adresare către o persoană absentă sau imaginară, de la care nu se Cum nu vii tu, Ţepeş doamne...
aşteaptă nici o intervenţie
5 Repetiţia Folosirea de două sau mai multe ori a aceluiaşi cuvânt Copacii albi, copacii negri

6 Enumeraţia Înşiruirea unor însuşiri, fapte, argumente referitoare la acelaşi Eram aşa de obosit de primăveri,
aspect de trandafiri, de tinereţe şi de râs.
7 Inversiunea Modificarea topicii obişnuite a cuvintelor în propoziţie sau în frază Şi din a chaosului văi/ Un mândru
chip se-ngheagă
8 Comparaţia Alăturarea a doi termeni pentru a li se releva trăsăturile Trecut-au anii ca nori lungi pe
asemănătoare şesuri
9 Metafora Trecerea de la sensul obişnuit al unui cuvânt la un sens conotativ, Lună tu, stăpâna mării, pe a lumii
prin intermediul unei comparaţii subînţelese. boltă luneci.
Metafora poate fi exprimată printr-un substantiv: Leoaică tânără,
iubirea, sau verb (metaforă verbală): Zilele albe au plecat.
10 Epitet Determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv sau adverb Durerea noastră surdă şi amară
pentru a exprima însuşiri deosebite. Epitetul metaforic este
exprimat printr-un substantiv: pădure de argint
Epitet cromatic zale argintie; epitet personificator: aud materia plângând;
epitet hiperbolic: gigantică poartă-o cupolă pe frunte; epitet sinestezic: o
pictură parfumată..
11 Metonimia Înlocuirea unui cuvânt prin altul , cu care se află într-o relaţie Să dea piept cu uraganul ridicat
logică: cauză/efect, autor/operă,obiect care conţine/ conţinut, loc de de semilună; Am cumpărat un
provenienţă/ produs,obiectul/simbolul Luchian.
12 Personificarea Atribuirea de însuşiri umane unui obiect neînsufleţit, unui animal, Bătrânul Dan ascultă grăind doi
unui fenomen al naturii. A nu se confunda cu metafora! stejari
13 Hiperbola Exagerarea prin mărire sau prin micşorare a unei trăsături. Vorba-i e tunet. Om mic cât o furnică.

14 Antiteza Alăturarea a doi termeni (personaje, situaţii, idei) pentru a sublinia Bun şi rău, milos şi crud, temerar
opoziţia dintre aceştia şi fricos.
15 Oximoronul Asocierea într-o sintagmă a două cuvinte care exprimă noţiuni
Dureros de dulce
contradictorii
16 Sinestezia Asocierea mai multor tipuri de imagini (vizuale, auditive, olfactive) Muzică de flaut în culori de violet.

17 Simbolul Utilizarea numelui unui obiect concret pentru a exprima o idee abstractă Apă - renaştere
18 Alegoria Figură de stil având la bază metafore, comparaţii, personificări prin care Mioriţa: alegoria moarte-nuntă
poetul asociază un element abstract ( idee, sentimet) unui element concret.
4.Tipuri de imagini: vizuale, auditive, olfactive, motorii ( dinamice), tactile, gustative.
CONCEPTELE OPERAŢIONALE ALE GENULUI LIRIC 2
Strofa: ansamblu unitar dintr-o poezie, format din mai multe versuri. Tipuri de strofă: monovers: 1 vers, distih:
2 versuri, terţet/ terţină: 3 versuri, catren: 4 versuri, sextină: 6 versuri, polimorfe ( 5, 7,8,9,10,11,12 versuri)
Tipuri de vers: Versul tradiţional: are rimă, ritm, măsură metrică egală; Vers alb: nu are rimă; Vers liber: toate
regulile de ritm, rimă,măsură metrică sunt anulate.
• Elemente de prozodie:
1. Măsura metrică: numărul silabelor dintr-un vers. vers tetrasilabic 3 silabe ; endecasilabul: 11 silabe;
alexandrinul: (12-13 silabe, în poezia română are 2 silabe în plus: 13-14).
Cezura: pauza în vorbire, folosită, de obicei, la mijlocul unui vers: Sara pe deal, // buciumui sună cu jale
2. Ritmul
Ritm Componenţa Exemplu
Trohaic prima silabă accentuată, a Doi-nă, doi-nă, cân-tec dul-ce
(Picior metric: troheu) doua neaccentuată
Este ritmul poeziei populare
Iambic prima silabă neaccentuată, a
doua accentuată Co-pa-cii albi, co-pa-cii ne-gri
(Picior metric: iamb)

Dactilic prima sillabă accentuată,


(Picior metric: celelalte două neaccentuate Mih-nea în - ca-le-că
dactilul)

Amfibrahul Prima şi cea de-a treia


Picior metric silabă neaccentuate Pe vo-dă-l ză-re-şte că-la-re
Amfihrahul cea de-a doua
Ritmul accentuată
invocaţiei
Anapestul Primele două silabe
Picior metric anapestul neaccentuate, ultima A-le tur-nu-ri-lor (um-bre)
Ritm solem accentuată

Rima
Împerecheată: aabb
Îmbrăţişată: abba
Încrucişată: abab
Monorima: aaaa
Rima imperfectă sau semirima: alternanţa versurilor albe cu versuri rimate (încrucişat etc) a b c b
Rime masculine (rime monosilabice, sunt accentuate silabele finale): des- ies,
Rime feminine (rime bisilabice, este accentuată penultima silabă): lune-sune
Rimă interioară (două cuvinte dintr-un vers rimează: Linele, colinele/ Strâng de sus luminile) aa a

CONCEPTELE OPERAŢIONALE ALE GENULUI LIRIC 3


Tipuri de lirică/ tipuri de lirism
Tipuri de lirică Caracteristici Expunere prin: Tip de lirism
Lirica eului Mărcile subiectivităţii: Monolog LIRISM
poetul îşi exprimă sentimentele Prezenţa pronumelor/ verbelor de persoana I SUBIECTIV
în mod direct Pronume, verbe persoana a II-a ( în cazul Monolog adresat
Ex: M.Eminescu Odă ( în metru antic) monologului adresat) Este expresia
Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată Pronume, substantive în cazul Vocativ Invocaţie poetică cea mai directă a
Verbe la modul imperativ comunicării
Interjecţii cu valoare afectivă: Ah!, oh! etc lirice
Exclamaţii: Ce frumoasă eşti!
Punctele de suspensie Confesiune

Lirica măştilor
Poetul adoptă o identitatea străină prin Persoana I sg/ a III-a sg./ pl
intermediul căreia îşi exprimă Monolog adresat
sentimentele
M. Eminescu Rugăciunea unui dac Text descriptiv
El singur zeu stătut-a nainte de-a fi zeii
[…]
Şi el îmi dete ochii să vpd lumina zilei LIRISM
Lirica rolurilor OBIECTIV
Poetul conturează mai multe „roluri”
M.Eminescu Floare-albastră, Disimulează
Luceafărul, Înger şi demon, Monolog adresat prezenţa eului
Ea un înger ce se roagă− el un demon persoana a III-a sg./ pl liric,
ce vizează Text descriptiv substituind-o cu
alte prezenţe
Lirica descriptivă persoana a III-a sg./ pl
lirice
Disimulează perspectiva subiectivă a
poetului sub aparenţa unei viziunii de tip tablou sau de tip portret Text descriptiv
nonfocalizate ( preponderenţa verbelor,
pronumelor la persoana a III-a)
Prin epitetele calificative sau prin
introducerea unor mărci ale eului liric se
evidenţiază totuşi percepţia subiectivă.
Lirica gnomică Persoana a III-a sg.
Teme filozofice, aparentă obiectivitate
(reflecţiile aparţin poetului),
generalizare
CONCEPTELE OPERAŢIONALE ALE GENULUI LIRIC 4

Specie Definiţie şi exemple


Oda Specie a genului liric, în care se exprimă sentimentele de admiraţie, de preamărire faţă de patrei, faţă de un ideal sau
de o personalitate. Oda este un monolog adresat, începe, de obicei, cu o invocaţie retorică
Asachi: La patrie; Iancu Văcărescu La pravila ţării; V.Alecsandri Odă ostaşilor români; M.Eminescu La Heliade;
A.Vlahuţă Iubire, Lui Eminescu; L.Blaga Odă simplisimei flori
Imnul Specie solemnă a genului liric, text consacrat unui eveniment, sau unei personalităţi exemplare. La origine, era o
invocaţie adresată unei divinităţi, fiind asociată cu muzica.
Satira Specia a genului liric în care se ridiculizează sau se condamnă cu dispreţ şi indignare aspecte negative ale
caracterului uman sau ale societăţii (moravuri, concepţii, evenimente, persoane, opere literare). Satira exprimă o
atitudine ironică sau sarcastică
Gr. Alexandrescu Satiră. Duhului meu, D. Bolintineanu Nemesis,M.Eminescu elemente de satiră în Scrisori,
Al.Macedonski Noaptea de noiembrie
Elegia Este o specie a genului liric în care poetul îşi exprimă sentimentele de tristeţe, nostalgie, regret, dor. În lirica
Lat. elegia modernă, exprimă o tristeţe existenţială ( ontologică) şi metafizică. Elegia are un caracter filozofic,meditativ.
-cântec de Gr. Alexandrescu Adio, La Târgovişte; D.Bolintineanu O fată tânără pe patul morţii; M.Eminescu Melancolie;
doliu G.Bacovia Elegie; L.Blaga Elegie; V.Voiculescu Elegie; Nichita Stănescu 11 elegii

Meditaţia Specie filozofică a genului liric, inspirată de teme general umane: trecerea timpului, iubirea,moartea, istoria, divinul
Lat.meditatio- etc. Este o specie preferată de romantici.
reflecţie V.Cârlova, I.Heliade Rădulescu; Gr. Alexandrescu

Specie a genului liric, care descrie un peisaj prin intermediul căruia sunt exprimate sentimentele poetului
Pastelul Scriu pasteluri: V.Alecsandri,G. Coşbuc,St. O Iosif,Duiliu Zamfirescu, I.Pillat
Idila Specie de poezie pastorală, având ca obiect viaţa rustică. Tema naturii campestre este asociată cu tema iubirii.
George Coşbuc Balade şi idile, M.Eminescu Sara pe deal
Doina Termen popular şi cult care denumeşte cântecul popular elegiac ( exprimă senimente de dor,dragoste,jale). Doine
culte au scris: V.Alecsandri, M.Eminescu, Şt.O. Iosif.

Psalmul Specie a liricii religioase, care are caracter de rugăciune şi de odă sacră. În lirica modernă, psalmii sunt meditaţii
filozofice asupra condiţiei umane şi a raportului dintre om şi divinitate.
Poezii cu formă fixă:
Specie Definiţie şi exemple
Sonetul Este compus din 14 versuri grupate în două catrene + două terţine, ultimul vers fiind o concluzie a întregului
conţinut al poeziei. În literatura română, măsura metrică are de regulă 11 silabe, ritmul este iambic. Scriu sonete:
Gh.Asachi,Iancu Văcărescu, M.Eminescu, Al.Macedonski
Rondelul Are 13 versuri, numai 2 rime (după modelul: abba// baab // ababa) şi un refen (de unul, două până la opt versuri)
care deschide poezia şi este reluat parţial sau integral la mijlocul şi la sfârşitul ei. Sunt identice versurile: 1-7-13 şi
2-8. Al. Macedonski scrie rondeluri.
Gazelul Alcătuit din distihuri, fiecare al doilea vers are aceeaşi rimă cu versurile distihului iniţial. Autori de gazeluri:
M.Eminescu, G. Coşbuc
Glosa Poezie cu formă fixă, alcătuită dintr-o strofă-temă şi tot atâtea strofe mediane câte versuri are strofa-temă, fiecare
strofă mediană se încheie cu câte un vers din strofa-temă, aceasta reapărând în final, cu inversarea ordinii versurilor.

CONCEPTELE OPERAŢIONALE ALE GENULUI LIRIC 5


Valori expresive ale părţilor de vorbire
Substantivul Intră în componenţa mai multor figuri de stil: epitet metaforic ( Codrii de aramă), metaforă (Luna, regina nopţii),
comparaţie, repetiţie, hiperbolă, antiteză, oximoron etc. şi a mai multor tipuri de imagini, având un caracter descriptiv
Adjectivul epitet cromatic: luna aurie, epitet personificator:luna mlădioasă, epitet multiplu: luna aurie, mlădioasă şi diafană;
antiteză : bun şi rău; hiperbolă: minuscula viaţa a omului de rând; oximoron: farmec dureros, repetiţii
Pronumele Pronumele personal, pers. I sg. (N. eu, Ac. pe mine, mă, -m, D. mie, îmi, –mi)
-prezintă o marcă lexico-gramaticală a eului liric, fiind elementul definitoriu al liricii eului.
Pronumele personal de pers.I pl. ( N. noi; Ac.pe noi,-ne, -ni; D. nouă, -ne,-ni)
implică ideea de colectivitate, fiind prezent frecvent în lirica retorică, declamativă: Noi vrem pace!
Pronumele personal de persoana a II-a
-implică fie adresarea poetului: Tu eşti cea mai frumoasă!, fie detaşarea mascată, proiectare a propriilor trăiri asupra
unui “tu” impersonal: Tu te întreabă asupra rostului vieţii.
-desemnează interlocutorul a cărui identitate se precizează în discursul adresat sau în context, în alternanţă cu persoana
I,
-diferenţiază discursul instanţelor lirice de cel al poetului, având relevanţă în marcarea stilului direct şi, eventual, în
marcarea registrului stilistic colocvial şi a celui oral (oralitatea)
- acţionează funcţia conotativă a textului, orientând discursul spre lector: Îngăduie-ne cititorule, care te apleci cu grijă
asupra rândurilor acestea...
-cu valoare generică, poate desemna o instanţă nedeterminată, un referent potenţial care are un conţinut general uman,
reliefând caracterul gnomic, filozofic al textului
Persoana a III-a
-pronumele personal de persoana a III-a ( N. el, ea, Ac. Pe el, îl, -l, pe ea, -o, D. lui, ei, îi, -i, G. a/al/ai/ ale lui, a/al/ai/
ale ei) poate implica existenţa unei antiteze: Ea râde, el plânge, sau detaşarea poetului, aparenta lui obiectivitate
- poate exprima nu numai instanţele lirice, dar şi diferitele componente ale lumii ficţionale, apare în lirismul obiectiv,
instituie distanţarea poetului de universul operei
-poate avea o valoare generică, poate desemna o instanţă supraindividuală: Trebuie să ştie că iubirea are riscurile ei.
Numeralul Este prezent în textele literare, mai ales în basme, prin simbolistica sa. 1 unicitate, putere absolută: Dumnezeu este
unul!; 2 opoziţie, conflict ( Cain şi Abel); 3 anularea contradicţiilor, prin găsirea unui element de legătură (1) care să
unească elementele aflate în conflict (2).
Verbul repetiţie; enumeraţie; metaforă: lumina sădeşte bucurie…; personificare: copacul vorbeşte;
Timpurile verbale:
Prezent ( merg)
prezentul etern ( exprimă adevăruri general valabile): Apa fierbe la 90ºC,
Timpul naraţiunii, timpul enunţării şi timpul receptării capătă o dimensiune atemporală, percepută din perspectivă
cosmică sau metafizică:” Că de-i vremea rea sau bună,/ Vântul-mi bate, frunza-mi sună.”, exprimă condiţia ontologică
a unor entităţi considerate atemporale Divinitatea, Natura, Creaţia, Arta, Libertatea etc. Valoarea expresivă vizează
înscrierea fenomenului într-o perspectivă universală, încadrarea experienţei individuale, a evenimentului particular
într-un tipar mitic.
prezentul atemporal ( în lucrări ştiinţifice) Poezia conţine o metaforă.
prezentul narativ Merg eu pe stradă şi ce văd? Un accident!
Prezentul narativ implică o perspectivă sincronică, în care timpul narării şi timpul acţiunilor narate se suprapun, în
plus ele coincid şi cu timpul lecturii. Lingvistul D.Irimia sublinia acest aspect afirmând:”scriitorul aduce timpul
naraţiunii în timpul cititorului”. Prezentul narativ este caracteristic naraţiunii în simultaneitate, dinamizează acţiunea,
induce lectorului sentimentul participării directe la evenimentele prezentate, creând iluzia că acestea sunt relatate pe
măsură ce se desfăşoară. Valorile expresive ale acestui timp sunt, în opinia lingvistei Rodica Zafiu: „reliefarea,
dramatismul, rapiditatea, plasticitatea- dar şi ruptura, evaluarea şi surpriza”.
Imperfectul (lucram, mergeam): acţiune trecută, repetată, de lungă durată: Mergeam des acolo. Poate implica rezerva
sau indecizia: Doream să-ţi spun ieri ceva.
Imperfectul narativ
Are o funcție dinamică și evocativă, proiectează un eveniment într-o durată nedeterminată și instituie o perspectivă
subiectivă, un punct de vedere al naratorului. Timpul narațiunii este prelungit spre timpul actului narării și spre cel al
lecturii. Imperfectul prelungește durata acțiunii, indicând și o acțiune repetată.
Imperfectul descriptiv actualizează în imagini plastice o realitate trecută, situând-o într-o durată indeterminată,
accentuează perspectiva subiectivă, oferă un caracter dinamic textului în raport cu secvențele statice determinate de
folosirea altor timpuri: prezent sau perfect compus.
Perfectul simplu (lucrai, mersei) este o marcă a registrului popular, indică o acţiune trecută finalizată de curând
Perfectul compus (am lucrat,am mers) acţiune trecută, finalizată: Am vorbit deja.
-acţiune trecută, finalizată: Am vorbit deja.
-are rol de narare a unor evenimente trecute, relatate în succesiune cronologică
-are rol în evocare marcată prin indici ai subiectivităţii. Lingvistul Iorgu Iordan considera acest lucru, afirmând: „o
acţiune trecută ale cărei ecouri sunt încă vii în sufletul nostru o exprimăm prin perfectul compus”.
-delimitează planul naratorului (a cărui obiectivitate poate fi exprimată prin alte timpuri, spre exemplu, perfect
compus) de planul personajelor, marcat subiectiv prin perfectul compus
-în finalul textului poate avea rol rezumativ sau conclusiv, reliefând astfel caracterul ireversibil al evenimentelor
Mai mult ca perfectul (lucrasem, mersesem) acţiune trecută, finalizată înaintea altei acţiuni trecute. Indică ordinea
desfăşurării evenimentelor într-o scriere istorică.. Marchează succesiunea cronologică a evenimentelor, organizate pe
două planuri: un plan secund, al anteriorităţii (dominat de mai mult ca perfectul verbelor) şi un prim-plan al actualităţii
(acţiunea propriu-zisă relatată cu ajutorul altor timpuri).Poate insera o secvenţă retrospectivă, are valoare expresivă
prin întreruperea fluxului temporal, prin dislocarea semnificativă a ordinii cronologice a evenimentelor, interferenţa cu
alte timpuri creează acronia narativă.
Viitorul
-proiectarea unor evenimente în viitor, rolul stilistic principal este crearea unei perspective vizionare, reprezentarea
unui plan interior la reveriei sau al dorinţei, al anticipării sau al presimţirilor neliniştite, referentul iluzoriu se
construieşte frecvent pe scenarii consacrate (călătoria iniţiatică, visul de iubire, aspiraţia spre ideal, confruntarea etc)
Formele inversate „scrie-vom”, cu auxiliarul postpus au rolul de a accentua stilistic planul semantic al verbului prin
topica marcată afectiv.
Modul conjunctiv (să merg, să fi mers) : acţiune posibilă, ipotetică, a cărei realizare depinde de realizarea altei
acţiuni: Dacă e de acord, putem să mergem. Exprimă atitudinea emiţătorului faţă de acţiune, aceasta poate fi de
incertitudine, ezitare, dorinţă, protest, indignare etc. valoarea expresivă a conjunctivului este dată de mărcile afective
pe care le exprimă în contextul stilistic . Poate indica şi trecerea de la o dimensiune reală la una ideală, fiind o marcă
textuală a unui plan al imaginarului
Modul condiţional-optativ (aş merge, aş fi mers): acţiune dorită, condiţionată de realizarea altei acţiuni: Aş merge,
dacă ar fi frumos afară. Poate implica regretul faţă de nerealizarea acţiunii: Aş fi mers dacă aş fi putut!
-exprimarea unei acţiuni dependente de o condiţie (explicită sau implicită)
-exprimarea unei acţiuni realizabile/ irealizabile dacă este la timpul perfect.
-exprimarea eventualităţii, a posibilităţii,
-accentuarea tonalităţii subiectiv: uimire, indignare etc.
-forma inversată amplifică rolul expresiv al verbului situat înaintea auxiliarului specific
Modul imperativ exprimă o poruncă, un îndemn,o ameninţare. Constituie o marcă a oralităţii, fiind asociat
substantivului în vocativ şi interjecţiei: Măi, copilule, învaţă!
Insituie o relaţie de comunicare directă exprimând dorinţa sau voinţa emiţătorului de a determina o acţiune ori de a o
împiedica.
-valoarea stilistică constă în capacitatea de a exprima atitudini şi trăiri subiective, printr-un dublu sistem de semnale:
verbale şi paraverbale (pauze expresive, intonaţia specifică ordinului, ameninţării, îndemnului, rugăminţii etc)
-dinamizează discursul personajelor
- în textul liric semnalizează discursul dialogic sau monologul adresat, care poate lua forma invocaţiei retorice.
Modul gerunziu ( mergând) exprimă o acţiune în desfăşurare,oferă un caracter dinamic textului şi îi asigură
muzicalitatea, când este repetat.
-acţiune în desfăşurare.
-principala funcţie stilistică a gerunziului este capacitatea de a crea imagini dinamice
-când se acordă cu substantivul (mâini tremurânde) are funcţia stilistică de epitet
-la nivel fonic cânt este repetat are valenţe expresive
Modul supin
-valoare stilistică de epitet: zidul de zidit
epitet: păşeşte molatic, repetiţii: se aude departe, departe, departe. Reprezintă indici temporali şi spaţiali (azi, aici
Adverbul etc.), poate sugera indeterminarea sau vagul temporal şi spaţial (acolo, demult etc.), Adverbele predicative: iată! hai!
intensifică participarea afectivă a cititorului prin identificarea sa cu sentimentele expuse în text.
Conjuncţia Conjuncţiile coordonatoare adversative ( dar, însă) marchează prezenţa unei antiteze. Conjuncţiile şi locuţiunile
coordonatoare conclusive (deci, aşadar, prin urmare) indică concluzia obţinută în urma unui raţionament, implică
prezenţa cauzalităţii: Nu a venit, deci putem pleca
Interjecţia Sugerează diverse stări: admiraţie: O, ce frumoasă e!, speranţă O, ce mi-aş dori!, nemulţumirea: O, ce urât vorbeşti!
Formează onomatopee: Păsărea zbârrr pe o creangă; reprezintă o marcă a oralităţii; de multe ori, este asociată unui
substantiv în cazul vocativ sau a unui verb la imperativ