1.

Stema Republicii Moldova constă din desenul stilizat al unui vultur (sau al unei
acvile) purtând o cruce în ciocul său și strângând în ghearele fiecăruia din picioarelor
sale, reprezentate ca niște mâini, câte un sceptru de aur și o ramură verde de măslin.
Pieptul păsării este protejat de un scut cu însemnele tradiționale ale Moldovei: capul de
bour, privit frontal, și soarele, plasat între coarnele bourului, ambele pe fond roșu,
simbolizând ziua, respectiv o floare pentagonală (un trandafir) și luna, în faza de crai-
nou, plasate ambele pe fond albastru, simbolizând noaptea. Cele două romburi sunt
aranjate la nivelul de separare al roșului de albastru. Elementele distincte ale scutului
sunt din aur (galbene). Emblema scutului este realizată folosind cele trei culori
tradiționale ale tricolorului: roșu, galben și albastru.
Stema Republicii Moldova se regăsește, de asemenea, și în centrul steagului țării, pe
culoarea galben.
Steagul Republicii Moldova este un tricolor cu benzi verticale, albastru, galben și roșu,
având un raport al proporțiilor de 1:2 între lățime și lungime.
– Şi e plasat pe un scut pătrat, tăiat pe orizontală, în partea superioară avînd cromatică
roşie, iar în cea inferioară – albastră. Capul de bour are între coarne o stea cu opt raze şi
e flancat în dreapta de o roză cu cinci petale, iar în stînga – de o lună crai-nou cu
colţurile către exterior. Scutul este amplasat pe pieptul unei acvile, care poartă în cioc o
cruce de aur şi ţine în gheara dreaptă o ramură verde de măslin, iar în stînga – un
sceptru de aur.
– Vreţi să vă opriţi mai detaliat la semnificaţiile simbolice ale elementelor stemei?
– Scutul, pavăza este arma defensivă, protectoare, care, uneori, poate ucide. Capul de
bour – de aur – se asociază cu taurul ceresc şi simbolizează forţa materiei exprimată
prin cel mai important astru ceresc – soarele. Steaua cu opt raze, precum toate stelele,
trimite la superioritate, statornicie, călăuzire, apărare, vigilenţă, aspiraţie, năzuinţă. Roza
cu cinci petale e preluată din heraldica primilor domnitori ai Ţării Moldovei şi
simbolizează devenirea, împlinirea, statalitatea. Luna crai-nou evocă litera „C” a
alfabetului, creşterea. Acvila cruciată semnifică originea latină a poporului nostru şi este
simbolul spiritualităţii, divinităţii, forţei solare, al focului, al nemuririi.
– Vorbeaţi undeva de o pasăre care Vă urmăreşte din copilărie…
– E un episod real, deşi aduce mai mult a vis, cu o pasăre care a spintecat cerul
copilăriei mele şi mi-a căzut în palme. Astfel, moartea a implicat revelaţia – am rămas
profund mişcat de dimensiunile, proporţiile, penajul, gama de culori austeră ale ei. Într-
un fel, se poate spune că aceasta a căzut din cer în stemă. Dar – vie. Cel puţin la nivel
simbolic.
– Acordul cromatic al stemei de stat evocă culorile tricolorului. Vă rugăm să Vă referiţi
şi la semnificaţiile semantice şi simbolice ale acestuia.
– Cele trei culori reprezintă varianta simplificată a curcubeului şi mai simbolizează
Trinitatea.
Galbenul – intens, violent, strident chiar sau amplu şi orbitor ca un şuvoi de metal topit
– este cea mai caldă, cea mai expansivă, cea mai însufleţită culoare. Este greu de stins şi
se revarsă mereu din cadrele în care am vrea s-o închidem. Purificatoare şi
fortificatoare, simbolizează gloria şi puterea divină.
Albastrul este cea mai adîncă dintre culori. Privirea pătrunde într-însa fără să întîlnească
vreun obstacol şi rătăceşte în nemărginire ca şi cum culoarea ar încerca mereu să-i
scape. Simbolizează statornicia, devotamentul, justiţia, perfecţiunea, contemplaţia,
pacea.
Roşul este deschis exploziv, centrifug, masculin, tonic, îndemnînd la acţiune şi
aruncîndu-şi strălucirea peste tot, aidoma unui soare cu o putere uriaşă, de neînvins.
2.Drapelul de Stat al Republicii Moldova – Tricolorul – este simbolul oficial al
Republicii Moldova. El simbolizează trecutul, prezentul şi viitorul statului
moldovenesc, reflectă principiile lui democratice, tradiţia istorică a poporului
moldovenesc, egalitatea în drepturi, prietenia şi solidaritatea tuturor cetăţenilor
republicii.
Drapelul de Stat al Republicii Moldova – Tricolorul – reprezintă o pînză
dreptunghiulară, formată din trei fîşii de dimensiuni egale, dispuse vertical în
următoarea succesiune a culorilor de la hampă: albastru (azuriu), galben, roşu. În centru,
pe fîşia de culoare galbenă este imprimată Stema de Stat a Republicii Moldova.
Proporţia dintre lăţimea Stemei şi lungimea Drapelului este de 1:5, proporţia dintre
lăţimea şi lungimea Drapelului – de 1:2.
3. Imnul de Stat al Republicii Moldova este un simbol al suveranităţii şi independenţei
statului. Imnul de Stat al Republicii Moldova este cîntecul "Limba noastră", versuri de
Alexei MATEEVICI

Declarația Universală a Drepturilor Omului – articolul 1

Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt
înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul
fraternității.
Răspândire în lume
LIMBA ROMANA
Din motive de diferențiere tipologică limba română mai este numită în lingvistica
comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. Din motive politice autoritățile
Republicii Moldova folosesc denumirea de „limbă moldovenească”.
Româna este una dintre cele cinci limbi în care sunt oficiate servicii religioase în statul
monastic Muntele Athos.
Limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-
europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă,
portugheză, catalană și reto-romană.
Primele atestări
Cel mai vechi document păstrat, scris în limba română, este Scrisoarea lui Neacşu de
Câmpulung, datând din anul 1521. Folosește alfabetul chirilic greco-slavon specific al
limbii românești (și diferit de cel rusesc).
Folosirea numelui de română pentru limba noastră cea frumoasă[22] precum și a
numelui de români pentru a desemna vorbitorii acestei limbi, nu a așteptat întemeierea
statului România. Deși supușii voevodatelor se desemnau ca "Ardeleni" (sau
"Ungureni"), "Moldoveni" sau "Munteni", numele de "rumână" sau "rumâniască" pentru
limbă este atestat în timpul secolului XVI la mai mulți călători străini[23] precum și în
documente românești ca Palia de la Orǎștie sau în Letopisețul Țării Moldovei.
O primă folosire a alfabetului latin este atestată printr-un document transilvănean, scris
după convențiile alfabetului maghiar la sfârșitul secolului XVI.
Istoric
Limba română a fost scrisă în istoria sa cu răbojuri sau vechi „rune“ europene, alfabete
latine, grecești, glagolitice, paleo-slave, alfabete de tranziție și în final din nou latine.

Despre epoca și formele adoptării alfabetului chirilic în scrierea limbii române, au

existat multe păreri contradictorii. Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, scrisă în
1716 în limba latină, afirma că s-a scris cu litere latine până la Conciliul de la Florenta
(1432), așadar încă peste 400 de ani după schisma de la 1054. Domnitorul Alexandru
cel Bun, sfătuit de mitropolitul său, ar fi poruncit arderea cărților și textelor scrise până
atunci cu litere latine, introducând, în loc, alfabetul chirilic și limba slavă, pentru a
împiedica răspândirea catolicismului în țară. Mihail Kogălniceanu, un mare istoric și
cărturar român, a susținut aceeași teză, la 1838, în revista Alăuta Românească.
Înainte de 1989, în RSS Moldovenească se folosea o versiune specială a alfabetului
chirilic. Legea cu privire la folosirea limbilor pe teritoriul republicii (septembrie 1989) a
confirmat revenirea la alfabetul românesc pe bază latină.
Româna liturgică
Anumite cuvinte creștine românești (Domn, „a mărturisi“, „a ierta“) sunt unice pentru
română, între limbile romanice.
Crezul primelor sinoade ecumenice, cel din 325 de la Niceea, și cel din 381 de la
Constantinopol este rostit până azi neschimbat, prin cuvinte cu etimologii latine. Mai
concret, el nu a fost niciodată tradus în limba română, însă el a evoluat, deodată cu
limba română.

Trecerea limbii moldoveneşti, idiom de origine şi structură romanică la grafia latină se

bazează pe caracterul mai adecvat, recunoscut de ştiinţă al alfabetului latin pentru
fonetica şi gramatica acestui idiom, pe propunerile cetăţenilor republicii şi are menirea
de a contribui la lichidarea deformărilor ce s-au produs în limbă în virtutea unui şir de
cauze obiective şi subiective, la ridicarea nivelului de cultură lingvistică al poporului
moldovenesc, a rolului factorilor de ordin ştiinţific, etico-moral, cultural, psihologo-
didactic şi social în dezvoltarea limbii moldoveneşti.
Articolul 3. A abroga Legea RSS Moldoveneşti din 10 februarie 1941 "Cu privire la
trecerea scrisului moldovenesc de la alfabetul latin la alfabetul rus".
Separarea puterilor in stat a aparut ca idee dupa ce John Luke a studiat sistemul
constitutional englez El a observat ca pentru a elimina absolutismu monarhic si
incalcarea drepturilor cetatenilor este necesar ca organul sau persoana care detine
puterea de a adopta legile sa nu o detina si pe acea de a judeca conflictele aparute in
societate, deoarece persoana sau organul in cauza sar putea sustrage el insasi de la
respectarea legilor adoptate iIluministii francezi aratau ca cele trei puteri : puterea
legislativa , puterea executiva si puterea judecatoreasca trebuie sa fie separata si
incredintate unor organe diferite ca o conditie fundamentala a garantari idealurilor care
constau in afirmarea drepturilor individuale. Nici o putere nu trebuie sa dispuna de
mijloace suficiente care sa-i permita dominarea celeilalte si nici imixtiuni ale
executivului in competenta legislativului.
Separarea puterilor in stat a fost reafirmata cu ocazia discutari proiectului Constitutiei
Romaniei din 1991 in Adunarea Conatituanta, cu prilejul acestor dezbateri
s-au conturat doua orientari: Principiul separatiei puterilor in stat nu mai are vigoarea
sa initiala si ca prezenta in constitutie a altor instituti il face sa isi piarda actualitatea,
si a doua orientare afirma ca realitatea istoriei moderne confirma ca in tarile unde
principiul separatiei puterilor in stat nu era asigurat a existat posibilitatea care s-a
transformat in realitate odata cu instaurarea regimurilor de tip dictatorial.
In momentul adoptarii actualei constitutii s-a propus prin vot prima orientare ,astfel
Incat in Constitutia Romaniei din 1991 nu apare o reglementare expresa a principiului
separarii puterilor in stat, acest principiu al separatiei puteri in stat a capatat o regle-
mentare implicita atunci cand in atributile presedintelui statului a fost trecuta
competenta de a veghea asupra bunei functionari si a raporturilor dintre puterile de
stat
Separatia puterilor in stat a devenit principiul fundamental al democratiilor moderne si o
garantie esentiala a protectiei individului in raporturile cu putera. Statul are de inde-
plinit trei functii fundamentale: functia legislativa, functia executiva functia
jurisdictionala
exercitari fiecarei functi ii corespude o putere: puterea legislativa, puterea executiva si
puterea judecatoreasca, fiecare putere este incredintata unor organe diferite cum ar fi:
parlamentului, sefului statului si guvernului, organelor judecatoresti. Punerea lor in
echilibru a acestor puteri prin distribuirea judicioasa a atributilor si inzestrarea fiecareia
cu mijloace eficiente de control asupra celorlalte, stavilind astfel tendinta de a acapara
intreaga putere si de a abuza de ea, este conditia armoniei sociale si garantia libertati
umane. Separatia puterilor in stat poate sugera doar o delimitare supla a functiilor ce
revin autoritatilor publice, colaborarea si echilibrul autoritatilor statului. Separatia
puterilor in stat are drept criteriu rolul organelor statului in raport cu legea, unele o
edicteaza, altele o aplica, iar cea de-a treia categorie rezolva conflictele
Puterea este individuala si apartine poporului, suveranitatea statului este indivizibila
delimitarea intre puteri este conventionala din moment ce parlamentul executa legea,
este de neconceput ca functia legislativa sa fie in echilibru cu functia executiva
detinatorul puterii suverane este poporul roman si el exercita aceasta putere prin
organele reprezentative si prin referendum, organelor reprezentative li se incredinteaza
doar exercitiul puterii, deci anumite imputerniciri si nu puterea ca atare. Nu este vorba
de delegarea puterii ci de delegarea unor functii ale puterii. Titularul puterii este si
ramane numai poporul roman, de aici rezultand importante consecinte juridice, inclusiv
cele referitoare la responsabilitatea autoritatilor publice in fata acestuia.sensul caruia
nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu.