Podurile de la Königsberg

(sau cum se poate trata în mod foarte serios o problemă distractivă)

S -a constatat de multe ori de-a lungul timpului ca pornind de la o întâmplare simplă sau
chiar de la o joacă, să se ajungă la teoreme sau descoperiri importante. Condiţia ca
aceasta să se întâmple era ca observaţiile să fie făcute de cineva capabil să le interpreteze,
să le analizeze, să le generalizeze, să extragă esenţa fenomenului şi apoi să prelucreze
ştiinţific datele. În acest context se cunoaşte proverbul: “Nu e suficient să cadă un măr din
pom, mai e necesar ca lângă pom să se afle Newton.”
În continuare voi relata o asemenea poveste ale cărei începuturi datează de pe la
mijlocul secolului al XVIII-lea. În acele vremuri, în orăşelul Königsberg din Prusia
Orientală, locuitorii găsiseră o distracţie destul de originală. Oraşul era străbătut de râul
Pregel, care pe teritoriul oraşului se bifurca într-un mod interesant, două braţe ale râului se
uneau, apoi se separau din nou, ca iar să se unească, formând o insulă, numită Kneiphof.
Insula era legată de maluri cu cinci poduri iar pe fiecare braţ mai avea câte un pod. (vezi
figura 1). Locuitorii se îndârjeau, în zilele de promenadă, să găsească un traseu care să
străbată în circuit închis cele 7 poduri o singură dată. Ne reuşind acest lucru, distracţia s-a
transformat în obsesie, apoi s-a apelat la matematicieni pentru găsirea soluţiei. Problema
i-a fost prezentată renumitului matematician Leonhard Euler (1707-1783), născut în
Elveţia, la Bâle, care a avut contribuţii hotărâtoare în toate domeniile matematicii
cunoscute în epoca sa, precum şi în astronomie.

Euler a cercetat în mod ştiinţific problema şi a făcut o comunicare pe această temă

la Academia din St. Petersburg în anul 1736, cu titlul: “Soluţia unei probleme ce aparţine
geometriei de poziţie.” El a arătat că problema, în forma în care a fost prezentată, nu are
soluţie. Aceasta nu depindea de lungimea, forma sau distanţa podurilor, ci numai de poziţia
lor unul faţă de altul. Pentru a putea fi rezolvată problema, Euler a propus să se mai
construiască un pod, lucru care s-a înfăptuit mult mai târziu, în secolul XX.
În esenţă problema s-a redus la trasarea unei reţele cu un anumit număr de noduri,
printr-un traseu continuu, pornind dintr-un anumit punct, fără a trece de mai multe ori pe
acelaşi traseu. A fost definit ordinul unui nod, adică numărul de linii care pleacă din acel
nod. Astfel, reţeaua noastră avea 4 noduri, din care 3 de ordinul trei şi unul de ordinul cinci
(figura 2).
În urma analizării tuturor situaţiilor posibile, Euler a stabilit următoarele teoreme:
1 Orice reţea închisă are un număr par de noduri impare;
2. O reţea fără noduri impare este închisă;
 3. Orice reţea închisă care are mai mult de două noduri impare nu se poate
parcurge complet printr-o trăsătură continuă. Figurile închise cu două noduri impare se pot
trasa printr-un parcurs continuu pornind dintr-unul din noduri.
Lucrarea lui Euler, amintită mai sus, se consideră a fi “actul de naştere” a unei noi
ramuri a matematicii, numită topologie, care, definită pe scurt, studiază proprietăţile
mulţimilor de puncte neschimbătoare faţă de unele transformări.
O mare varietate de divertismente matematice, jocuri, trucuri şi enigme de
scamator sunt strâns legate de analiza topologică. În lucrările de amuzamente matematice
sunt o sumedenie de figuri geometrice posibil de realizat printr-o linie continuă. După
citirea acestor rânduri, figurile din testul apărut în numărul 7-8 al Gazetei se pot vedea cu
alţi ochi, se poate vedea de la început, (numărând nodurile şi gradul lor) dacă sunt
rezolvabile sau nu. De exemplu, plicul închis (figura 8), nu e rezolvabil, având patru noduri
impare, dar, “deschizând” plicul (figura 7), problema se rezolvă, nodurile impare
reducându-se la două. Figura 4 este cunoscută încă din antichitate, se numeşte pentagramă
şi rezolvarea ei era o problemă simplă chiar la elevii mici. Figura 9 se cunoaşte din Evul
Mediu sub numele de “pecetea lui Mahomed”. Se spune că temutul sultan otoman obişnuia
să o traseze dintr-o singură linie cu iataganul pe nisip (are patru noduri de ordinul 4 deci
numai noduri pare şi se poate rezolva). Schema podurilor din Königsberg, (fig. 10 ), după
cum s-a văzut mai sus, nu e rezolvabilă decât prin adăugarea a încă unui pod în josul râului
(linia întreruptă din figura 2 din acest articol). În acest fel, două noduri impare devin pare,

deci mai rămân două noduri impare şi conform teoremei 3 problema se poate rezolva.
În altă ordine de idei se poate menţiona în continuare că oraşul Königsberg se
numeşte azi Kaliningrad, in memoria omului de stat sovietic Mihail Ivanovici Kalinin
(1875-1946), preşedinte al Sovietului Suprem al U.R.S.S. între anii 1937- 1946. Oraşul şi
zona înconjurătoare au fost anexate de U.R.S.S. în 1945 după lupte grele cu armatele
hitleriste. În prezent este o enclavă între Polonia şi Lituania, aparţinând Federaţiei Ruse,
râul se numeşte Pregolea iar viitorul zonei este în discuţie, deoarece, după eventuala
aderare a Lituaniei la Uniunea Europeană şi NATO, va rămâne complet izolată faţă de
Rusia, legătura fiind permisă doar pe mare. Dar asta e altă poveste, e curată politică, nu e
divertisment, nici măcar matematică.

ing. Ioan Roşca

(publicat în G.R. nr. 12/2001)