c




 

pp pp pp pp pp
pp p
p p

Richard Wagner (1813-1883), celebru compozitor şi om de

cultură german, considera că oamenii, la început vegetarieni, trăiau fericiţi şi inocenţi pe vârful culmilor
asiatice până când s-a produs păcatul originar, constând în vânarea primului animal. De atunci, setea de
sânge a pus stăpânire pe specia umană şi au urmat numai războaie şi asasinate. Iisus Christos ar fi
încercat să-i salveze pe oameni, arătându-le calea spre vegetarianismul originar, simbolizat de prefacerea
pâinii în carne şi a vinului în sânge în timpul Cinei celei de Taină. Totuşi, iudaizarea Bisericii a pervertit
mesajul sacru al lui Christos, iar umanitatea, molipsită atât de carnea de animal, cât şi de sângele evreiesc,
a mers mai departe pe calea pierzaniei.
Deşi antisemitismul wagnerian a avut un succes mult superior în comparaţie cu apelul său la
vegetarianism, această ideologie dietetică nu a părăsit niciodată universul naţionalismului etnic german. La
începutul secolului XX, o dată cu avântul formelor de viaţă alternative în Germania, care obişnuiau să
împărtăşească o aversiune romantică faţă de industrializare şi de viaţa urbană (asfalt), s-au impus şi dietele
vegetariene. Multe dintre aceste noi curente reformiste erau strâns legate de mişcările ideologice
antisemite. Pe de altă parte, mulţi pionieri ai reformelor în modul de viaţă simţeau înclinaţie pentru politica
pangermanistă, precum Gustav Simons, inventator al unui celebru şi sănătos sortiment de pâine integrală,
sau pictorul Karl Wilhelm Diefenbach, pionier al vegetarianismului şi al nudismului, amândoi în legătură cu
Ordo Novi Templi al lui Lanz von Liebenfels.
Unii autori, pretins ştiinţifici, atribuiau consumului de carne un rol stimulator al organelor genitale. În
consecinţă,. crescînd apetitul sexual, carnea ar putea contribui la sporirea relaţiilor sexuale fără deosebire,
favorizând astfel anatemizatul amestec rasial. Din acest punct de vedere rolul de păcat autentic atribuit
consumului de carne ar conţine un paralelism clar cu păcatul originar al împreunării cu fiinţe inferioare
care ocupă un loc preponderent în mitologia nazistă (Atlantida). Aversiunea pentru carne era a calitate
împărtăşită de diferite secte şi religii istorice necreştine, care, fiindcă, coincideau în unele aspecte cu
cosmoviziunea nazistă, erau tare admirate în anumite cercuri ale celui de-al Treilea Reich. Aşa, de exemplu,
catarii (sectă religioasă) considerau diabolic tot ceea ce ar avea legătură cu carnea. Pe de altă aparte,
cosmoviziunea maniheistă considera plantele ca răsărite din sperma pe care diavolii întunericului ar fi
ejaculat-o pe Pământ în faţa vedeniei celui de-al Treilea Trimis. În felul acesta, ele ar conţine o parte din
lumina pe care diavolii ar fi devorat-o în prealabil, ca prin consumarea ei să poată înlesni râvnita eliberare
din temniţa sumbră a materiei. Otto Rahn atrage atenţia că maniheiştii interziceau uciderea animalelor
pentru a nu tulbura legea metempsihozei.
Mulţi nazişti de seamă erau vegetarieni convinşi. După cum povesteşte Albert Speer, Rudolf Hess a ajuns,
de exemplu, la exagerarea de a-i spune lui Hitler, în timpul unei mese, că produsele din alimentaţia lui
trebuiau să aibă provenineţă biologico-dinamică specială, la care Hitler i-a răspuns că în cazul acela el se
duce să mănânce acasă. Însuşi Hitler practica vegetarianismul cel puţin din 1924. După cum povestea în
monologurile lui de la desert, aceasta se datorează faptului că transpira îngrozitor după ce consuma carne
şi se vedea obligat să bea mult, pe cînd din momentul în care a devenit vegetarian îi era de ajuns o
sorbitură de apă din când în când.
În ziua nunţii lui Baldur von Schirach, Hitler i-a dat miresei un bileţel cu instrucţiunile culinare de care
trebuia să ţină seama în momentul în care le va face o vizită: ÄEu mănânc tot ceea ce oferă natura în mod
natural: fructe, zarzavaturi şi grăsimi vegetale. Dar rog să se evite a mi se da tot ceea ce animalele dau în
pofida voinţei lor: carne, lapte şi brânză. Aşadar, de la animal, numai ouăle!´. Hitler era convins că
vegetarianismul răspundea înclinaţiei naturale a fiinţei omeneşti şi că reprezenta o degenerare antinaturală
consumul de carne, teză care obişnuia a fi probată cu argumentul că, atunci când i se dă unui copil să
aleagă între o bucată de carne şi un măr, instinctiv el va alege întotdeauna mărul.
Hitler a rămas impresionat când a aflat că, potrivit unui document de pe vremea lui Iulius Cezar, armata
romană avea o dietă bazată aproape exclusiv pe fructe şi cereale şi recurgea la carne doar în vremuri de
lipsă. În opinia lui, nici vikingii n-ar fi putut duce la bun sfârşit expediţiile lor legendare dacă ar fi depins de
o dietă carnivoră, deoarece nu cunoşteau nicio metodă de conservare a cărnii. Hitler era convins că, în
trecut omul trăia mai mult şi că punctul de inflexiune îl reprezenta trecerea de la consumul de alimente
crude la alimentele preparate. El bănuia că distrugând bacteriile din alimente prin intermediul căldurii se
reducea rezistenţa imunitară a individului şi a ajuns să se hazardeze lansând teza că boala de cancer s-ar
putea datora consumului de alimente gătite.
După părerea lui, extinderea dietelor vegetariene în Germania avea să constituie o autentică revoluţie, iar
lumea viitorului va fi vegetariană. La ocazii, după cum îşi aminteşte secretara lui, Traudl Junge, lui Hitler îi
plăcea să le strice comesenilor nevegetarieni pofta de carne povestindu-le cu lux de amănunte vizita făcută
de el la un abator din Ucraina, unde Äfrumoase domnişoare cu cizme înalte din cauciuc stăteau în bălţi de
sânge care le ajungeau până la pulpe´.
E adevărat că, în altă ordine a lucrurilor, vegetarianismul s-a dovedit foarte convenabil în anii de sărăcie pe
care i-a adus cu sine războiul, când cărţile de bucate recomandau înlocuirea cărnii, Äcare, oricum, nu este
defel sănătoasă´, cu zarzavaturi sau, în lipsa lor, cu anumite varietăţi de peşte. În scopul satisfacerii
exigenţelor nutritive ale lui Hitler, Mareşalul Antonescu i-a făcut rost de o dieteticiană expertă în bucătărie
vegetariană ca bucătăreasă personală, deşi aceasta a trebuit să părăsească repede postul când s-a
descoperit că avea o ascendenţă evreiască.
Hitler lua întotdeauna cu el o bucătăreasă vegetariană, inclusiv în timpul ultimelor săptămâni când s-a
închis în buncărul de la Cancelaria din Berlin, sub asediul trupelor sovietice. Fără îndoială, predilecţia
nazistă pentru vegetarianism era strâns legată de una dintre caracteristicile care au suscitat cea mai mare
surprindere, în special începând din 1945, când ororile din lagărele de exterminare au devenit cunoscute în
toată amploarea lor: dragostea naziştilor pentru animale. Este bine cunoscută şi dragostea nemăsurată pe
care o simţea Hitler pentru câinele său, Blondi, precum şi amărăciunea pe care nu înceta să i-o producă
entuziasmul notoriu pentru vânătoare al lui Herman Göring, cu toate că şi acesta a afirmat că iubea
animalele, fiind convins că ele se bucurau când erau vânate.
Devoţiunea nazistă pentru animale nu a fost străină de exploatarea ei propagandistică: în filmele celui de-al
Treilea Reich, un soldat neamţ nu lăsa niciodată în voia sorţii un câine părăsit. Şi Heinrich Himmler se mira
 că masorul său, Felix Kernsten, găsea plăcere în a împuşca în pădure vieţuitoare lipsite de apărare şi îi
amintea că toate popoarele indo-germanice au respect pentru animale şi îşi exprima admiraţia pentru unii
călugări budişti, care sună un clopoţel când merg, pentru a alunga toate animalele cărora prezenţa lor le-ar
putea dăuna.p
p