Universitatea Alexandru Ioan Cuza,

Facultatea de Geografie și Geologie

Biodiversitatea pădurilor tropicale umede

Blăjuț Anca, Specializarea Geografie

Grupa 1121 A,
 Biodiversitatea pădurilor tropicale umede

Biogeografia este știința care studiază răspândirea geografică a viețuitoarelor și a

complexelor lor biocenoze la suprafața globului terestru ca parte integrantă a învelișului
geografic, analizând totodată cauzele istorice(genetice) și ecologice ale acestei răspândiri.
Termenul biodiversitate descrie întreaga gamă a variabilității organismelor vii în
cadrul unui complex ecologic. Biodiversitatea cuprinde diversitatea ecosistemului și
diversitatea genetică a unei specii din acest ecosistem. Biodiversitatea poate fi:
•Biodiversitate vegetală;
•Biodiversitate animală;
Pădurile tropicale umede,ocupau aproape 55% ,din suprafața totală a pădurilor pe
glob în anul 1986 și reprezentau pentru fitogeografi un teritoriu megaterm,cu ploi de
vară, unde factorul limitant pentru vegetaţie este umiditatea.Dupa Emberger,acestui
caracter i se poate adăuga şi un fotoperiodism, mai mult sau mai puţin constant, în
timpului anului.
Von Wissmann definește lumea tropicală prin absența totală a gerurilor,în timp
ce Gourou preconizeaza delimitarea lumii tropicale prin izoterma de 18˚ a lunii mai reci
și prin izohieta de 750mm.
Pădurile tropicale umede sunt numite și păduri pluviale ecuatoriale(sau
selvas,hilee=desis) și ocupă zona ale cărei condiții de umiditate (1500-10000mm,75-
100% umiditatea aerului)si temperatura(20-32˚C, media anuală, cu variații de doar un
grad de la o lună la alta)favorizeaza dezvoltarea unei vegetații luxuriante și extrem de
diverse.
Un termen des folosit pentru acest biom este junglă; acesta într-o acceptiune mai
restrânsă se referă la padurile umede din zonele tropicală și subtropicală, iar într-un sens
mai larg cuprinde pădurile cu frunze late și verzi tot timpul din zonele caldă și temperată.
Pădurile tropicale umede (PLUVISILVAE) sunt localizate într-o bandă în
jurul Pamantului între Tropicul Capricornului (23˚ lat. S) și Tropicul Racului
(23˚lat.N).De menționat faptul că repartiția teritorială a pădurilor tropicale umede nu
corespunde cu repartiția climatului ecuatorial.Este adevărat că pădurea tropicală umedă
se extinde între cele doua tropice dar numai în arealele în care umiditatea este suficientă
pentru a se dezvolta.
Acest tip de pădure îl întalnim bine reprezentat în America de Sud-Amazonia
unde este cunoscută sub denumirea de selvas,hylaeas sau bosanes.În Africa acest tip de
pădure ocupă suprafețe destul de mari în bazinul fluviului Zair,Coasta Guineii,coastele
Mozambicului și sudul Dahomeyului și Nigeriei.În Asia pădurea tropicală umedă ocupă
coastele sudice ale Pen.Indochina,Pen. Malaca,insulele Sonde, Sumatra, Jawa,
Kalimantan, Moluce, Celebes.De asemenea acest tip de pădure este prezent în insula
Noua Guinee și pe coastele nordice ale Australiei.Pe suprafețe mai mici această pădure o
întalnim în Gații de vest și în sud-vestul statului Shri-Lanka.
Climatul permanent umed, oferind condiţii pentru dezvoltarea pădurilor umede,a
existat ,de cel puţin, de la jumătatea perioadei Carbonifer(aprox. 300mil. Ani), cu
extinderi si restrangeri în timpul diferitelor perioade geologice.Din timpul Triasicului (de
la 225 la 190mil.ani în urma), zona ecuatorială a rămas o regiune cu temperaturi înalte și
precipitații bogate și constante.Studiile sugerează că perioada glaciară din timpul
Pleistocenului (aprox.1 mil. ani) a rezultat în urma scăderii temperaturilor și creșterii
uscăciunii.
Fizionomia şi structura pădurii tropicale este diferită de a celorlalte păduri
şi aceasta se explică prin marea diversitate floristică, concurenţa acerbă pentru lumină,
ritmul de transformare a materiei prin activitatea nestăvilită a plantelor verzi ce se
dezvoltă luxuriant în condiţii optime.

Trăsături specifice ale acestui tip de pădure:

-este sempervirentă, datorită căderii periodice şi neregulate(la 2-6 ani) a frunzelor;

-diversitatea floristică relevă 87 specii de arbori pe 1ha (în selva braziliană) şi mii de alte
specii, multe nedescoperite încă;
-concurenţa pentru lumină determină dispunerea pe 4-6 straturi supraterane:trei
arborescente,unul arbustiv,1-2 ierbacee; cu cât cantitatea de lumină ce ajunge la nivelul
solului este mai redusă, cu atât straturile de arbuşti şi ierburi sunt mai accesibile pentru
omul călător;
-stratul arborilor distribuit în 2-3 etaje imprimă pădurilor o boltă sinuoasă, specifică
acestor păduri;
-prezenţa mumeroasă a lianelor, epifitelor şi semiepifitelor dă notă distinctivă acestor
păduri;
-arborii se fixează superficial în sol(până la 1m) şi îşi asigură stabilitatea fie prin lăţirea
bazei tulpinii , fie prin rădăcini adventive proptitoare ce pleacă de pe tulpină sau chiar de
pe ramuri;
-tulpinile arborilor sunt drepte, înalte, neramificate sau puţin ramificate la vârf, prevăzute
cu un buchet de frunze la vârf şi cu flori prinse direct pe tulpină sau pe ramurile
groase(fenomenul se numeşte cauliflorie).

Caractere generale ale faunei din pădurile tropicale umede

Bogăţia şi diversitatea faunei din pădurile tropicale umede sunt o consecinţă a

condiţiilor extrem de variate pe care aceste biocenoze le oferă.Hrana disponibilă şi spaţiul
ce poate fi folosit intensiv, având în vedere multistratificarea pădurii, în condiţii de
temperatură şi umiditate optime şi aproape constante(media anuală oscilează între 25-
26,9˚C, iar umiditatea între 85-89%), explică marea densitate a animalelor aparţinând la
cele mai diverse grupe(viermi, crustacei, reptile, amfibieni, păsări, mamifere ierbivore şi
carnivore de talie mijlocie şi mică).Câteva exemple în acest sens: în cornetele frunzelor
unor bromeliacee epifite pline cu apă trăiesc mormoloci, brotăcei, salamandre, crustacei
inferiori, insecte lipitori etc, în total aprox. 200 de specii; în Columbia pe o suprafaţă de
10km² s-au identificat 150 specii de ţânţari.
O mare parte din animalele ce trăiesc în aceste păduri sunt arboricole şi au
adaptări în acest sens:se agaţă foarte uşor cu ajutorul cozii prehensile(maimuţe,
cameleon, furnicarul arboricol), a degetelor opozabile(maimuţe, papagali) prevăzute la
unele specii cu gheare puternice(leneş) sau pernuţe adezive(insecte, lilieci, broaşte);
animale care fac salturi, sau sar de la înălţime mare au membrane interdigitale sau nişte
pliuri de o parte şi de alta a corpului care le ajută să planeze.
Cea mai frecventă culoare de protecţie întâlnită la şopârle, şerpi, păsări, insecte.

Caracterele plantelor din pădurea tropicală

Spre deosebire de pădurea temperată unde există un singur strat de arbori și unul
de arbuști, în pădurea tropicală se disting 5-6 straturi de arbori și arbuști, de la 50-60m
înălțime până la 5-10m; stratul superior este constituit din arbori giganți, ale căror
coroane sunt adesea tabulare, extinse, deși nu se ating, stratele de arbori mai mici au
coroane restrânse pâna la columnare și trunchiuri foarte înalte și drepte, dar frunzișul
foarte dens.Toți arborii sunt ramificați foarte sus, în treimea superioară iar creșterea lor
este continuă, fără repaus.Cei mai înalți arbori din pădurea tropicală umedă(46-60m)
sunt: Parinari excelsa, Ceiba pentandra, Chlorophora excelsa ș.a. La aceștia frunzele sunt
dispuse în buchete, la vârful ramurilor(Terminalia).Unii copaci de talie mijlocie au port
de palmier(Musanga, Carica) ca și ferigile arborescente.Deoarece înrădăcinarea arborilor
este superficială iar solul este subțire și mlăștinos, trunchiurile au spre bază contraforturi
aripate care se prelungesc în rădăcini-palete (Ceiba, Pterocarpus, Afzelia).Pe solurile
inundabile, rădăcina principală este scurtă și subțire dar se dezvoltă multe rădăcini
adventive de pe trunchi ca niște catalige proptitoare (Macaranga, Bridelia); în pădurile
galerii înmlăștinate, unii arbori emit chiar pneumatofori pentru a absorbi aerul
atmospheric necesar respirației subterane(Bequertiodendron).Deoarece atmosfera în
pădure este foarte umedă(cca.95%), arborii cu coaja subțire , bogată în lenticele, iar
mugurii sunt acoperiți doar cu peri rășinoși sau mucilaginoși.Frunzele sunt cel mai adesea
mari, late, întregi, ceroase și cu vârful acuminat, ceea ce ușureaza scurgerea apei de
condensare; peste 80% din esențele de hilee au frunzele mai mari de 100 de
cm.p.Culoarea frunzelor este verde închis deoarece mezofilul lor conține mai multe
cloroplaste decât la arborii temperați, valorificând astfel intensive cantitatea mica de
lumină ce ajunge în coronament.Florile arborilor apar către vârful coroanei, în perioade
diferite, dar tot timpul anului; ritmul de înflorire este deci specific și nu sezonier.În
stratele inferioare mulți arbori manifestă cauliflorie(cca. 300 specii).
 Fructele(și semințele) arborilor și lianelor tropicale sunt, în general, mari și grele,
la unii arbori din familia Ceasalpinaceae, păstaile depășesc 1m lungime iar semințele au
5cm diametru (Entada).Multe semințe au aril sau arilodiu colorat și cărnos(cca. 45familii
tropicale) ceea ce facilitează răspândirea lor zoochoră.Pe un hectar de pădure tropicală
cresc între 100 și 400 de specii diferite de arbori și arbuști din foarte multe familii încât
aproape nu există specii dominante ci toate sunt dispersate într-un mozaic foarte
diversificat.Majoritatea arborilor depășesc vârsta de 200 de ani.În medie densitatea
arborilor cu diametrul sub 40 cm de cca. 500 arbori/ha.
Lianele alcătuiesc o țesătură densă și rezistentă în toate stratele pădurii, dar
dezvoltă frunzișul și florile numai deasupra coronamentului arborilor pe care se cațără
prin cârcei, rădăcini adventive sau volubilitatea tulpinii.Aproape 90% din toatalul lianelor
existente se găsesc exclusiv în pădurea tropicală.Lianele au sclerenchimul puțin dezvoltat
iar creșterea în grosime este neregulată și excentrică, încât tulpina lor are forma de
panglică răsucită.Unele liane (Ficus) numite ”Gâtuitoare” strâng atât de tare trunchiul
arborilor suport încât le oprește circulația sevei și aceștia se usucă.Unele specii
(Alchernea cordifolia) sunt liane în pădurea umedă dar devin arbuști în pădurea
secundară sau în savanna arborescentă. Aproximativ 50 de familii conțin specii lemnoase
sau ierboase lianoide; chiar unele gimnosperme (Gnetum) și palmierii pot deveni liane
cum este Calamus care poate avea o tulpină agățătoare de cca. 300m lungime.Lianele
sunt foarte elastice la torsiune, o tulpină de Aristolochia durior rezistă la 13-17 ture de
răsucire (în timp ce o ramură de Tulia se rupe după doua ture).De aceea lianele rezistă
bine la mișcările ample și violente ale arborilor în timpul furtunilor.
O deosebită particularitate a pădurii tropicale este bogăția în specii epifite, uneori
chiar epifile.Cele mai mule epifite aparțin lichenilor, briofitelor, ferigilor și familiilor
Orchidaceae, Araceae, Piperaceae, Bromeliaceae, Moraceae și chiar Cactaceae
(Rhipsalis).Ca adaptări speciale, epifitele au rădăcini adventive de fixare adesea
micorizante, uneori chiar asimilatoare (Taeniophyllum) sau transformate în urne
depozitoare de apă și praf (Solanopteris).În pădurile inundabile, unde furnicile nu-și pot
face cuiburi în pământ, ele devin simbionte cu unele eipifite mirmecofile
(Myrmecodia).Se cunosc cca. 50 specii mirmecofile africane, la care cuiburile furnicilor
sunt localizate în internodiile tulpinii, în pețioli, în colet, tuberculi sau în rădăcini.În
aceste cazuri furnicile apără planta gazdă de alte insecte dăunătoare.
Stratul ierbaceu, în pădurea tropicală umedă, este discontinuu și rar; ierburi mai
abundente se găsesc doar în luminișuri rezultate prin căderea unor arbori de-a lungul
apelor, pe lângă potecile făcute de oameni și animale.Majoritatea ierburilor sunt perene,
au frunze late dar subțiri și de verde metalic (structură umbrofilă), cu flori mici și de
culori palide, fiind polenizate mai ales de artropode nezburătoare.Deosebit de particulare
sunt plantele reofile, din cascadele și apele montane ale pădurii tropicale, cu rădăcini
asimilatoare (Podostemon), dar înfloresc și fructifică în câteva zile, în funcție de
scăderea nivelului apelor.
Productivitatea de biomasă a pădurii tropicale este foarte ridicată în comparație cu
celelalte tipuri de pădure după cu rezultă în tabelul alăturat:

Biomasa organelor t/ha

Litiera și ierburile 11
Trunchiuri cu diam.peste 40cm 360
Arbuști cu diam.sub 40cm 15
Ramuri 105
Flori și fructe 1
Liane 24
Frunzișul viu 9
Rădăcini 49
Total biomasă 562

Clasificarea vegetației intertropicale

Marile formații vegetale intertropicale, care se succed de la ecuator spre tropice, respectiv
de la regiunile cele mai ploioase la cele mai aride sunt:pădurea densă umedă tropicală
care devine din ce în ce mai puțin higrofilă spre limitele arealului său nordic și sudic,
pădurile xerofile dense, pădurile xerofile rare și savanele, formațiile de arbuști spinoși,
stepele și deșerturile.
Pentru clasificarea vegetației intertropocale sunt propuse numeroase clasificări în 1938
J.Burtt-Davy, însă prezintă următoarea clasificare:
I.Formațiuni arborescente tropicale

A.Formațiuni climatice:

a)Tropical-lowland evergreen forests sau păduri de ploaie de joasă altitudine permanent

verzi
b)Păduri de ploaie tropicale semi-sempervirente
c)Păduri tropicale umede cu frunze căzătoare
d)Păduri tropicale umede de munte
e)Păduri tropicale montane de conifere
f)Păduri tropicale de bambus
g)Formațiuni tropicale alpine

B.Formațiuni edafice:
a)Formațiuni lemnoase ripicole
b)Formațiuni forestiere inundabile
c)Mangrove
d)Formațiuni forestiere litorale

2.Formații arborescente uscate(xerofile):

a)Păduri xerofile sempervirente
b)Savane împădurite
c)Formații arbustive spinoase

II.Formații erbacee tropicale:

1.Savane
2.Stepe
3.Preerii
4.Formații ierboase de mlaștini
5.Preerii montane
III.Formații deșertice
 Pădurile tropicale ocupând vaste întinderi din teritoriile cuprinse între cele doua
tropice, diferă foarte mult de la un loc la altul sub aspect fizionomic, ecologic și stuctural,
datorită variației principalilor factori ecologici și în special a umidității.Astfel pe măsură
ce cantitatea de precipitații depășește cu mult cantitatea de apă evaporată, deci acolo unde
există excedent de precipitații, apar păduri dense umede cu frunze persistente.Pe masură
ce cantitatea de precipitații scade și evaporația crește, pădurile dense umede cu frunze
persistente trec spre păduri semisempervirente și apoi spre păduri cu frunze căzătoare.În
clasificarea pdurilor tropicale pot interveni mai multe crtierii, cum ar fi: persistența
frunzelor, condițiile ecologice generale(inclusiv altitudinea) și în special cantitatea de
precipitații și lungimea și intensitatea sezonului secetos etc.Toate acestea se traduc în
ultimă instanță printr-o anumită fizionomie și structură a pădurii, astfel încât clasificările
sunt asemănătoare și unitare.
Cea mai mare parte a autorilor englezi, folosesc drept criteriu căderea frunzelor la
arborii din stratul dominant și disting:
a)Păduri sempervirente (cu frunze persistente)=evergreen forests
b)Păduri semispempervirente=semi-evergreen forests
c)Păduri cu frunze căzătoare=decidous forests
Autorii de limbă franceză admit existența a două mari grupe ce alcătuiesc pădurile
tropicale luând în calcul factorul climatic:
a)Păduri dense umede cu subtipurile:-Păduri dense umede sempervirente
-Păduri dense umede semisempervirente
b)Păduri xerofile cu subtipurile:-Păduri xerofile dense
-Păduri xerofile rare
Având în vedere clasificările întocmite până în prezent și ținând seama de
gruparea principalelor tipuri de vegetație intertropicală vom prezenta și următoarea
clasificare:

A.Pădurile naturale
I.Păduri determinate de factori climatici(zonale)
1.Păduri de altitudine joasă și medie
1.1.Păduri dense umede sempervirente și semisempervirente
1.2.Păduri dense umede cu frunze căzătoare
1.3.Păduri xerofile cu frunze căzătoare
2.Păduri tropicale montane
2.1.Păduri dense umede montane
2.2.Păduri dense xerofile montane
2.3.Păduri xerofile rare montane(Cu subarboret de bambus)
II.Păduri determinate de factori edafici (azonale)
1.Mangrovele
2.Pădurile din zonele mlăștinoase
3.Pădurile periodic inundabile
4.Pădurile de pe nisipuri litoarle
5.Păduri de conifere tropicale
B.Pădurile antropeizate
I.Păduri secundare
II.Păduri artificiale

Africa tropicală umedă

Africa întreagă ocupă 22% din suprafaţa uscatului;este deci un continent foarte
vast cu un relief până la 5895m altitudine (Vf. Kilimanjaro) din care cca. 70% inclusiv
Sahara este format din platouri sub 1000m altitudine sau câmpii depresionare(Ciad,
Niger, Congo, Orange).În estul şi sudul Africii relieful este predominant montan (între
1000-2000m altitudine) cu excepţia marginilor litorale, unde coboară lent.Din totalul
suprafeţei , 39% este deşert, 37% este acoperit cu savane,preerii si stepe, 18% cu păduri
şi doar 6% este teren cultivat.
Zona tropicală umedă a Africii este limitată de izoterma de minimum 18˚C şi de
izohieta de minimum 750mm anual; aceste condiţii se găsesc între paralelele de 15˚lat.
Nordică si 33 ˚lat. Sudică.Aşadar clima tropicală se caracterizează prin lipsa absolută a
îngheţului şi luna cea mai rece cu temperatura de cel puţin 18˚C în funcţie de cantitatea
şi distribuţia sezonieră a precipitaţiilor se deosebesc următoarele climate: climatul
ecuatorial-tropical umed, climatul tropical semi-umed, climatul tropical semi-uscat.
Climatul acestui areal este caracterizat de temperaturi medii anuale de peste 25˚C
şi precipitaţii de peste 1500mm distribuite uniform pe parcursul unui an, cu cel mult 40de
zile fără ploi.
Solurile tropicale sunt solurile lateritice,subţiri şi sărace în substanţe nutritive
datorită levigării prin ploile abundente.
Hidrografia Africii este reprezentată de fluvii şi lacuri mari dar şi de întinse zone
endoreice (1/2 din continent). Cele mai importante fluvii sunt :Nilul –cel mai lung fluvial
al lumii, Zair, Niger, Orange,Senegal.Pe lângă acestea se pot enumera si lacurile
tectonice ale căror apă este dulce excepţie făcând lacul Ciad situat în zona semiaridă care
este de o adâncime redusa dar apa sa este sărată.
Flora tropicală (exceptând deşerturile),este o floră foarte bogată în specii şi
diversificată în numeroase familii şi genuri proprii; peste 70% din familiile de
angiosperme sunt exclusive tropicale sau se găsesc aici. Această caracteristică floristică
este consecinţa faptului că teritoriul Africii tropicale, a avut condiţii ecologice optime,
megaterme si megahidre, de la apariţia angiospermelor pâna în present, fără să mai fi fost
submersat de apele mării.În asemenea condiţii speciaţia este mai intensivă dar
concurenţa şi selecţia naturală sunt mult mai slabe decât în yonele temperate şi polare; de
aceea procentele de poliploidie şi endemisme sunt mai reduse chiar decât în regiunea
mediteraneană.Flora Africii tropicale de vest are doar 26% specii poliploide şi numai
11% specii endemice ; în Africa centrală savanicolă procentul de specii endemice este de
17%.Datorită vechimii mari a acestei flore, puţin tulburată de-a lungul ultimelor perioade
geologice aici se găsesc plante foarte vechi, “adevăratele fosile vii” ca: Psilotum,
Welwitschia, Casuarina, Protea
În comparaţie cu flora temperată a României (46˚lat. Nordică), flora ecuatorială a
Gabonului (cu aceeaşi suprafaţă) conţine de aproape trei ori mai multe specii, dar mai
ales de doua ori mai multe familii de angiosperme; tot aşa Brazilia(tropicală) are p floră
de zece ori mai bogată(40.000 specii) decât Canda(temperată ) deşi au aproape aceeaşi
suprafaţă.Chiar cu aceleaşi condiţii tropicale , dar cu un relief şi climate mult mai variate
Madagascarul conţine de trei ori mai multe specii decât Mozambicul.Diversitatea in
specii variază mult şi cu formaţia de vegetaţie astfel în pădurea sempervirentă sud Africa
pe o suprafaţă de cca.200km.p. se găsesc peste 3000 de specii în timp ce în savana
ierboasă se găsesc între 300 si 500 de specii.
Pădurile tropicale africane depăşesc arareori înalţimea de 50m şi au o compoziţie
floristică mai puţin diversificată comparativ cu pădurile umede braziliene.Dintre arborii
cu importanţă economică menţionam:arborele capoc (Ceiba) din fructele căruia se obţin
fibre textile, uapaca(Uapaca guineensis), acajuul, abanosul african,
palisandrul,terminalia-pentru lemnul lor, cola(Cola nitida) pentru seminţele lor utilizate la
prepararea băuturii „coca-cola”, arboraşul de cafea(Coffea liberica, C.arabica),
bananierii,pentru fructele lor.Palmierii africani cresc mai ales la liziera pădurilor şi pe
văile apelor curgătoare.Mai importanţi sunt: palmierul de ulei (Elaeis guineensis),
palmierul de rafie(Raphia gigantea).
Numărul speciilor de epifite este de asemenea mai mic, acestea aparţinând mai
ales ferigilor şi orhideelor.Stratul ierbos este dominat de ferigi umbrofile(Lycopodium,
Selaginella).
Fauna este foarte bogată şi diversă.Se remarcă diversitatea maimuţelor(mult mai
mare decât în America de Sud): lemurienii (maimuţe primitive mici) şi catarinii, fiind
foarte bine repreyentaţi:
-cercopitecii(Cercopithecus)
-cinocefali(babuinii-Papio cznocephalus, pavianul-roşu-Papio papio cu coadă lungă, iar
alţii cu coadă scurtă-Mandrillus)
-gorila(Gorilla gorilla)-maimuţă fără coadă, cea mai mare,
-cimpanzeul(Pan troglodytes)-maimuţa fără coadă, înaltă de 1,7m, ce trăieşte pe sol şi în
arbori.
Păsările sunt foarte numeroase şi diverse:pasărea-rinocer, papagali,bibilici, păunul
african, păsărele ţesătoare, nectariide,indicatoare de miere.Reptilele arboricole sunt bine
reprezentate:cameleoni, şopârle,şerpi.
Dintre animalele terestre menţionăm:ierbivorul okapi ce seamănă cu girafa dar
este de mărimea unui cal, antilopele moţate de pădure, bangoul-unul dintre cele mai
frumoase antilope africane, ţapii de pădure africani de 15-25cm înalţime-cele mai mici
rumegătoare de pe pământ, hipopotamul-pitic(înalt de 60cm si lung de 1,72m).Aceste
animale de talie mijlocie sau pitice populează desişurile pădurii, talia lor fiind de fapt o
adaptare la mediul greu de străbătut.În pădurile rare din vecinătatea savanelor trăieşte
elefantul african(Loxodonta africana), cel mai mare animal terestru.Între carnivore
amintim leopardul sau pantera(Panthera pardus), care trăieşte şi în sudul Asiei.

Pădurile tropicale umede din Asia

Sunt răspândite pe ţărmul vestic al Indiei, insula Sri Lanka, Bangladesh, o parte
din Peninsula Indochina şi sudul insulei Hainan.
Asia este continentul cu cele mai întinse și mai înalte lanțuri muntoase ale Terrei.
Pe continentul asiatic se evidențiază o treaptă montană situată la altitudini mai mari de
3000 m. Aceasta cuprinde munți foarte înalți,precum Himalaya, Pamir, Karakorum,
Kunlun ș.a., și un podiș înalt (Podișul Tibet, situat la 5000 m).Continentul asiatic este
cunoscut prin cele mai mari altitudini ale planetei: vârful Chomolungma (8848 m) din
Munții Himalaya și vârful Chogori sau K2 (8610 m). Deșerturile sunt mai rare, dintre
care cell mai mare este Deșertul Gobi.În Asia se întind câmpii, precum cea a
Gangelui, Indusului, Chinei de Est, și tundre, precum tundra Siberiei.
Cea mai mare parte a teritoriului asiatic este străbătut de ape care se îndreaptă
spre cele trei oceane învecinate, dar și spreMarea Mediterană și Marea Neagră.
Spre Oceanul Arctic se îndreaptă marile fluvii siberiene: Obi (5410 Km), Enisei (4102
km) șiLena (4400 km). Înspre Oceanul Pacific se îndreaptă fluviile Amur (4440
km), Huanghe (4845 km), Chang Jiang (6300 km),Xijiang (1800 km), fluviul Roșu (1140
km), Mekongul (4220 km) și Menamul (1200 km). În Oceanul Indian se
varsă Salweenul(3200 km), Gangele (2700 km) și Indusul (3180 km). În Golful Arabo-
Persic se varsă Tigrul (1850 km) și Eufratul (2800 km).
Desi termenul de musonic este aplicat la toate climatele estice si sudice ale
Asiei ,adevaratul termen de musonic este caracteristic numai partii de subcontinent Indian
si Burma,in aceste zone precipitatiile anuale depasesc 2000mm anual.
 Solurile asiatice din zona tropicală sunt lateritice.
Flora Asiei tropicale este reprezentată de arbori cu înălţimi de 40-75m; îintre
speciile cu valoare economică merită amintite: abanosul negru, arborele-cusi-importante
pentru lemul lor,mango (Mangifera indica) ce produce fructe foarte apreciate , arboraşul
de scorţişoară(Cinnamomum zezlanicum), palmierul de zahăr(Arenga saccharifera),
bananieri(Musa), bambuşi(Bambusa).Între speciile mai deosebite cităm: ferigi
arborescente, palmierul rotang(liană), epifite mirmecofile (Mirmecodia, Hydnophztum),
plante cu flori parazite pe rădacinile arborilor(Rafflesia arnoldi, al carei diametru
depăşeşte 1m, Balanophora etc.).
Fauna este variată şi bogată;menţionăm câteva specii caracteristice:mai multe
genuri de maimuţe, lemurieni, ursul-buzat şi ursul malayez(buni căţărători), pasărea-
rinocer, găina sălbatică bankiva(Gallus gallus), elefantul indian(Elephas maximus),
tapirul asiatic (Tapirus indicus) din pădurile mlăştinoase din sudul Thailandei, rinocerul
cu un corn(Rhinoceros unicornis), tigrul(Panthera tigris), caracteristic numai pentru sud-
estul Asiei.

Pădurile tropcale umede din Insulele Indoneziei

Datorită poziţiei sale geografice între Oceanul Pacific, Oceanul Indian si Marea
Chinei de Sud, ca şi a dimensiunilor apreciabile, marile insule, arhipelagurile si grupurile
de insule sunt separate între ele de mai multe mări interioare: Celebes, Java, Flores,
Banda, Ceram, Maluku , etc.
Majoritatea insulelor s-au format prin mişcările tectonice acum mii de anii (cea mai
reprezentativă insula fiind Kalimantan). Manifestările vulcanice au dus la formarea unor
conuri şi cratere înconjurate de platouri vulcanice dispuse în general în lungul unor linii
tectono-vulcanice arcuite pe direcţia NV-SE si V-E, linii care au orientat şi dispunerea
insulelor arhipelagului. Tot din această cauză predomină relieful muntos (înălţimea
maximă în vârful Kinabalu din Kalimantan – 4101 m ) şi mai ales lanţurile de vulcani
stinşi sau activi ( în întregul arhipelag sunt 54 de vulcani printre care Tambora în insula
Sumbawa; Bromo, Semeru, Merapi în Java; Dempo, Manidjan, Merapi în Sumatera;
Krakatau ce formeaz insula omonimă), apoi relieful de platouri pe când câmpiile au o
pondere redusă , dispuse în general pe ţămuri.
Temperaturile medii anuale, frecvent peste 26 grade C, indică prezenţa unui
climat ecuatorial pe tot arealul arhipelagului. Precipitaţiile bogate (1500 – 3500 mm/an)
caracteristice acestui climat ca si alizeele de NE, alimenteaza o bogata reţea hidrografică,
precum şi întinsele mlaştini din Sumatera.
În aceste condiţii de relief şi de climă, padurea ecuatoriala “urcă” pe munţi pâna la 1000
– 1500 m altitudine, iar de aici mai sus, pâna la 3200 – 3500 m, se întinde pădurea
tropicală de munte alcatuită din stejar veşnic verde. În insulele mari se întâlnesc alături de
acestea şi pădurea musonică, iar pe suprafeţe restrânse vegetaţie de savană
Pădurile tropicale umede ocupă locul doi ca întindere şi diversitate, după cele din
America de Sud.Arborii ajung la 60-70(100)m înălţime, sunt frecvenţi palmierii,
bambuşii, ferigile arborescente, bananierii, epifitele, lianele, orhideele epifite,
muşchii.Numeroasele specii au importanţă economică consumându-se diferite organe ale
plantelor ca alimente sau condimente: arborele de pâine(Artocarpus), pentru fructe;
sagotierul (Metaxylon rumphii), pentru tulpina lui din care se obţine făina de sago;
mangustanul (Garcinia mangostana), ale cărui fructe sunt considerate de unii drept cele
mai bune din lume; arborele de cuişoare ai cărui boboci florali sunt „cuişoarele” folosite
ca aromatice; muscatul ale cărui seminţe sunt „nucuşoarele”, specii de bambuşi.etc.
Fauna pădurilor indoneziene are specii deosebite cum ar fi:lemurienii(maimuţe
primitive, de tipul Tupaia tana, ce seamănă cu insectivorele), maimuţe miniaturi de
mărimea unui şoarece, numite şi makii-fantomă, maimuţe pisici –de-mare, macacul,
maimuţa-porc, gibonul-argintiu, iar dintre maimuţele superioare fără coadă-
urangutanul(Pongo pygmaeus).Multe din animalele arboricole au formaţiuni
membranoase care le ajută la planat: câinele-zburător, veveriţa-zburătoare, şopârla-
zburătoare, broasca-zburătoare, liliecii.Dintre păsări se remarcă pasărea-rinocer, pasărea-
isit, păsări ale paradisului, fazanul-bulver.Dintre reptile amintim şarpele-paradis, cobra
regală(Naja Hannah), pitonul zebrat(Python reticulatus).Animalele terestre sunt
numeroase şi în general, de talie mijlocie şi mică:cerbul-muntiac, cerbul-moscat cautcil
(20 cm înălţime şi 45 cm lungime), boul sălbatic, mistreţul bărbos, rinocerul-de-
Sumatera, pangolinul-malayez, mangusta, pantera longibandă,şerpi, şopârle, insecte.
 Pădurile tropicale umede din Australia

Australia este a cincea ţară din lume ca mărime și cel mai mic continent . Este , de
asemenea , cea mai joasă şi mai plată întindere de uscat şi continentul cel mai secetos .
Conţine mai mult deşert decât orice alt continent:doua treimi.
Continentului îi lipsesc în mod evident formele de relief : în sensul că nu există râuri mari
, iar munţii sunt josi . Cel mai înalt vârf australian , Vârful Koscinsko din Alpii
Australieni de la graniţa dintre South Wales şi Victoria are o înalţime de numai 2.228 m ,
mai puţin de jumătate din înalţimea Mont Blanc-ului.În Australia activitatea vulcanică a
încetat doar în ultimele milioane de ani şi există multă activitate seismică în Platoul
Vestic precum și Estic.
Cealaltă caracteristică geografică importantă a Australiei este marea din dreptul
coastei tropicale a Queensland-ului . Marea Bariera de Corali , cell mai mare recif
coralier din lume , are o lungime de peste 2.000 km şi este clar vizibilă din cosmos..
Climatul umed este prezent în general în regiunile de coastă estice şi Insula
Tasmania. Coasta nord-vestica tropicala are ierni secetoase si veri umede : aici ploile sunt
tropicale si exista conditii musonice.
Pădurile tropicale umede din Australia ocupă ţărmurile estice ale continentului şi
teritorii restrânse din cele nordice.Datorită numeroaselor paleoendemisme pe care le
conservă au un caracter şi o fizionomie cu totul aparte: arbori ce ating 165m înălţime
(Eucalyptus amygdalina) se ridică peste ferigi arborescente (Cyathea, Alsophila).
Fauna se remarcă prin specii cu origine străveche, marsupialele fiind cele mai
primitive mamifere terestre.Dintre cele arboricole amintim ursuleţul-marsupial sau koala,
jderii-marsupiali, veveriţa-marsupială, lilieci etc.Se remarcă de asemenea păsările cu
penaj foarte viu colorat:pasărea-liră(Menura superba), păsările-paradisului (Paradisea,
Paradisornis), papagalii.Şerpii şi şopârlele abundă în aer şi pe sol.

Pădurile tropicale umede din America de Sud

Relieful este variat, cu munți, podișuri, dealuri și câmpii.Este dispus sub forma
unor fâșii aproximativ paralele, cu munți în Vest, podișuri în Est și câmpii în Centru.
Principala ramura muntoasa a Americii de Sud o constitue Munții Anzi.
Altitudinea maximă se află în vârful Aconcagua(6960m).Din Muntii Anzi izvorasc
numeroase rauri:Marafion,Rio Salado,Rio Colorado,Rio Negro,Pilcomayo,Mamore.
Campia Amazonului este cea mai mare câmpie din America de Sud, și se extinde
în:Peru,Columbia,Venezuela,Guyana,Suriname,Guyana Franceza și Brazilia.Este
strabătută de Amazon și multi dintre afluenții săi:Rio Negro,Rio Blanco ,Japura ,Madeira,
Putumayo.Campia La Plata este situată pe locul 2 în topul celor mai întinse câmpii ale
Americii de Sud, și se întinde pe suprafata Argentinei,Paraguay-ului,Uruguay-ului și a
Braziliei.Este strabatută de urmatoarele râuri:Paraguay,Rio Negro,Rio Colorado ,Rio
Salado.În America de Sud, podișurile se găsesc în partea Central-Estica și mai importante
sunt două:Podișul Braziliei și Podișul Guyanelor.Podișul Braziliei este cel mai mare
podiș din America de Sud, ce se intinde în Brazilia, pe aproximativ 90% din suprafața
acestei țări.Podișul Braziliei este străbătut de:Parana,Guapore,Xingu,Sao Fran
Cisco.Podișul Guyanelor este al doilea podiș ca întindere din America de Sud.Este extins
în:Venezuela,Guyana,Guyana Franceza și în Suriname.Podișul Guyanelor este străbătut
de către:Rio Branco,Essequibo,Orinoco.
În Nordul continentului se găsește un climat intertropical cu temperaturi ridicate
vara și ploi iarna,un climat montan, dar și un climat ecuatorial.Pe măsura ce ne
îndepartam de nordul continentului, întâlnim mai multe tipuri de clima.În centrul
Americii de Sud se găseste un climat intertropical,ecuatorial,montan dar și un climat al
desșrturilor tropicale.În sudul continentului se găsesc climaturi subtropicale,temperat-
oceanice,montane.
Hidrografia Americii de Sud este foarte bogată,în nord,în centru și mai putin în
sudul țării.Cel mai mare fluvial ca întindere dar și ca debit este fără nicio îndoială
Amazonul,urmat de Parana,Tocanins,Madeira,Ucayali,Orinoco,Pilcomayo,Uruguay.
Pădurile tropicale umede din America de Sud sunt cele mai întinse ca suprafaţă(cât doua
treimi din Europa), şi mai puţin influenţate de om.În funcţie de umiditatea solului se
diferenţiază trei tipuri de pădre:
-hilea constant inundată(“igapo”), din yonele depresionare;pădurile sunt edificate de
palmieri mici (Iriartea, Astrocaryum) cu rădăcini proptitoare; fauna este formată din
specii semiacvatice;
-hilea temporar inundată(“varzea”) de revărsările fluviului Amazon şi ale afluenţilor;
predomină palmierii, dicotiledonatele înalte (Hevea braziliensis), lianele, epifitele,
ferigile, majoritatea animalelor sunt arboricole;
-hilea neinundată(“ete”) se întinde pe terenurile mai înalte şi versanţii până la 900-1300m
alt.; flora este foarte diversă constituită din numeroşi arbori, arbuşti, liane, epifite,
cactuşi, orhidee, ierburi umbrofile.Mulţi arbori au importanţă economică: castanul de
Para (Bertholletia excelsa) şi nucile paradisului(Lechythis paraensis) pentru seminţele
uleioase, arborele de cauciuc (Hevea braziliensis), arborele-capoc(Ceiba pentandra) şi
mahagonul(Swietenia mahagoni), pentru lemnul de calitate, arboraşul de
cacao(Theombroma cacao), arboraşul de coca (Erythroxzlon coca) ce conţine un alkaloid
folosit la obţinerea unor băuturi tonice , palmierul de fibre textile, palmierul de vin şi alte
specii utile.
Fauna pădurilor tropicale braziliene cuprinde un număr mare de animale
arboricole dintre care amintim maimuţele(genurile Mycetes,Alouatta,Hapale),
oposumul(Didelphis aurita), furnicarul pitic, furnicarul arboricol, leneşul mic, porcul
spinos, lilieci.Dintre păsarile caracteristice amintim harpia(se hrăneşte cu maimuţe, leneşi
etc.),tucanul, papagali, păsările colibri.Tot arboricole sunt numeroase reptile şi amfibieni
ce se prind cu ajutorul ventuzelor de la degete.Insectele sunt foarte diverse şi bine
reprezentate:furnici roşii şi negre, fluturi, coleoptere, păianjeni, ţânţari.Din fauna terestră
menţionăm:tapirul American, tatuul uriaş, jaguarul, puma sau leul American(Felis
concolor), câinele de pădure, şerpi foarte mari din genul Boa, broasca-fagure.

Importanța pădurilor tropicale umede

Considerate adeseori sperața, ”Eldorado-ul” silviculturii viitorului, iar alteori

simple visuri utopice, pădurile tropicale rețin din ce în ce mai mult atenția biologilor
entuziasmați de complexitatea și bogăția lor floristică și structurală, ecologilor preocupați
de apărarea și conservarea mediului ambiant al planetei, economiștilor îngrijorați de
viitorul omenirii dar mai ales a silvicultorilor interesați în gospodărirea aurului verde al
planetei.
În timp ce cu numai 25-30 de ani în urmă se estima că pădurile tropicale sunt o
sursă inepuizabilă de lemn, în prezent se pune tot mai acut problema conservării acestor
resurse, salvării lor de la o exploatare irațională și de la o dispariție prematură, pentru a le
putea menține la un potențial de producție cât mai ridicat și pentru a-și putea exercita
rolul ecologic de protecție a mediului ambiant atât la nivel regional, cât și la nivel global.
Totodată în ultimii 5-6 ani, lumea a cunoscut o creștere continuă a prețului
petrolului și a altor materii prime energetice, o gravă criză a disponibilităților alimentare
și o penurie de hârtie.Creșterea brutală a prețului petrolului a constrâns numeroase țări să
acorde o mai mare importanță lemnului ca resursă energetică.În plus nu trebuie neglijat
faptul că în cea mai mare parte a țărilor în curs de dezvoltare care se află în această zonă
lemnul constituie principala și poate unica sursă de energie pentru nevoi casnice și
încălzire.
Explozia demografică pe de o parte, și necesitatea ridicării standardului de viață a
determinat de asemenea o creștere continuă a cerințelor de lemn.În plus unele țări se
confruntă deja cu o criză acută de masă lemnoasă(țări din Europa, Asia, America
centrală).
Pentru a putea rezolva multiplele probleme ridicate de punerea rațională în
valoare a pădurilor tropicale este necesar ca țările intertropicale să înțeleagă bine valoarea
actuală a acestor resurse și să fie decise pentru a contribui împreună cu țările dezvoltate la
cunoașterea și punerea lor în valoare.Experiența dobândită în timp de câteva decenii de
către silvicultorii europeni în pădurile tropicale trebuie să stea la baza elaborării unei
silviculturi tropicale, care va constitui un ajutor prețios pentru tinerele state în curs de
dezvoltare, posesoare a unor suprafețe întinse de păduri tropicale ce urmează a fi puse în
valoare în scopul propriei dezvoltări.
INDIVIDUALITATEA lumii tropicale nu poate fi deci redusă la un cadru simplu
ecologic.Total diferită de fauna și vegetația zonei temperate, flora și fauna lumii tropicale
prezintă particularități distincte atât sub aspect sistematic, cât și morfologic, ecologic,
biologic și structural.
Bibliografie:
1. Clainescu Raul,coordonatori:Alexandra Bunescu și Maria Nardin
Pătroescu-Biogeografie, Editura didactică și pedagogică,București,
2. Dr.Mititiuc Mihai-Curs de Biogeografie-partea I,Universitatea
Alexandru Ioan Cuza,Iași-1976
3. Dr. ing. Târziu Dumitru-Pădurile tropicale umede, Editura Ceres,
București-1983
4. Lupașcu Angela-Biogeografie,Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti-2001
5. Mititelu Dumitru și Chifu Toader-Flora tropicală și subtropicală,Iași-
1981
6. Mititelu Dumitru-Botanică sitematică : taxonomia filogenetică a
plantelor superioare,Iași-1979