Sunteți pe pagina 1din 1

Rolul preotului

in comunitatea mea

Preotul este, în Biserica Ortodoxă, persoana înzestrată cu puterea de a săvârşi în


parohia sa, în virtutea hirotoniei şi a delegaţiei permanente primite de la episcop,
toate slujbele şi lucrările sfinte de cult, necesare în viaţa religioasă a parohiilor, cu
excepţia celor care alcătuiesc dreptul exclusiv al episcopului.
Acesta este atât reprezentantul lui Dumnezeu înaintea comunităţii, cât  şi reprezentantul
acesteia înaintea lui Dumnezeu; la el se raportează toata lumea din parohie; de la el se cere sa fie
sfânt; dacă el nu vine cu iniţiativa, foarte greu se realizează ceva în parohie …

In operele studiate am intalnit cativa preoti memorabili.Printre acestia se numara:Popa Tanda,un


preot intelept,cu capul pe umeri si convingator,un alt preot este preotul Ioan de sub deal din
>Amintiri din copilarie<u,n preot inimos,luminat,bland si cu frica lui Dumnezeu...ca toti preoti
de altfel.           

S-ar putea să vă placă și