RECENZIE

Armeni în Transilvania/ Armenians in Transylvania

Contribuţii la procesul de urbanizare şi dezvoltare economică a provinciei/
Their Contribution to the Urbanization and the Economic Development of the Province
Autor Pal JUDIT

Cartea a apărut la Editura Institutului Cultural Român sub egida Centrului pentru
Studii Transilvane din Cluj în anul 2005. Acest volum a apărut ca urmare a faptului că
interesul privind istoria armenilor a renăscut în ultimul deceniu şi jumătate, fiind alimentat, în
mare măsură, de chiar membrii comunităţii armene din România. O serie de iniţiative
particulare sau instituţionale – cum ar fi, cele patronate de periodicul „Ararat” şi editura
omonimă – s-au concretizat astfel prin reeditarea, traducerea sau chiar publicarea în premieră
a unor studii şi sinteze dedicate istoriei acestei comunităţi. Pe lângă aceste eforturi
comunitare se poate observa şi un interes crescând pentru tematica comunităţii armene în
rândurile cercetătorilor din importante instituţii academice, între care se numără şi autoarea
studiului pe care îl prezint.

Autoarea Pal Judit, născută în 1961, este specialistă în istoria socială şi urbană a
Transilvaniei (secolele XVIII-XIX), conferenţiar la Universitatea Babeş-Bolyai. Pál Judit are
importante contribuţii în domeniul respectiv, dintre acestea detaşându-se, prin consistenţă şi
valoare, studiile referitoare la procesul de urbanizare în scaunele secuieşti. Inevitabil, un
asemenea subiect a impus contactul cu istoria armenilor, prezenţi în mediul urban din
Secuime, contact pe care autoarea l-a extins şi aprofundat şi la nivelul celorlalte localităţi
armene din Transilvania. A redactat mai multe volume (între acestea: Procesul de urbanizare
în satele secuieşti în secolul al XIX-lea, 1999), a publicat peste 50 de studii de specialitate,
este coautoare la Bibliografia istorică a oraşelor din România (bază de date), şi este, de
asemenea, membră a redacţiilor unor importante publicaţii istorice din România şi Ungaria.
Volumul ”Armeni în Transilvania – Contribuţii la procesul de urbanizare şi dezvoltare
economică a provinciei” se încadrează tematic atât în domeniul istoriei minorităţilor sau al
relaţiilor interetnice, cât şi în cel al istoriei oraşelor (aspecte evidenţiate chiar din titlu).
Realizată în condiţii grafice de excepţie, cartea nu este prima lucrare istoriografică despre
armenii transilvăneni dar este însă cea mai riguroasă operaţiune sintetică şi de aducere la zi a
cercetării. Volumul este destinat studiului la nivel naţional dar şi internaţional aspect
evidenţiat de caracterul bilingv – român/englez – al cărţii. Traducerea în limba engleză a fost
făcută de Bogdan Aldea. Studiul propriu-zis al lui Pal Judit nu depăşeşte 70 de pagini dar
densitatea analitică şi bogăţia documentară sunt însă impresionante, bogat susţinute de
cercetări sociologice cantitative, date statistice comparative, grafice cu privire la compoziţia
etnică a zonelor de-a lungul timpului, la situaţia familială şi economică-profesională pe
categorii de vârstă. Capitolele cărţii (Introducere, Societatea armenilor din Transilvania,
Economia, Dezvoltarea localităţilor armene, Răspândirea armenilor în Transilvania,
Imaginea armenilor şi integrarea lor în societatea transilvană, Concluzii) reuşesc să ofere o
imagine clară asupra istoriei şi vieţii sociale a armenilor din zona Transilvaniei. Autoarea a
consultat o bibliografie bogată realizată în special de istoricii maghiari. Secţiunea fotografică
din final (68 de fotografii selectate din arhive publice şi particulare de către Mircea Tivadar şi
Debreczeni Botond) reprezintă , în special, edificii civile şi de cult (majoritatea din Gherla),
personalităţi armene, precum şi mai multe facsimile după manuscrise armeneşti de factură
religioasă, documente de o reală valoare culturală şi artistică aflate în depozitele Direcţiei
Judeţene Cluj a Arhivelor Naţionale ale României. De asemenea, în cadrul ilustraţiei,
semnalăm publicarea hărţii oraşului Gherla, de la 1884 precum şi a însemnelor heraldice ale
acestui oraş.

Armenii au contribuit la urbanizarea şi modernizarea Transilvaniei într-o măsura mult

mai mare decât ar fi lăsat de bănuit ponderea lor numerică. Pentru a reconstitui aportul
acestora la transformarea unor localităţi rurale în localităţi urbane, autoarea a analizat
principalele caracteristici ale comunităţii armene din Transilvania, mai ales structura socio-
profesională a indivizilor, rolul acestora în dezvoltarea urbanismului, nivelul învăţământului,
statutul juridic, unele elemente de ideologie. De aici reies coordonatele principale după care
este structurat volumul care sunt de ordin demografic, social, economic, cultural, urbanistic şi
psihoistoric.

Specialistă în problematica urbanizării, autoarea urmăreşte de la bun început, în

capitolul introductiv „aportul armenilor la transformarea unor localităţi rurale în localităţi
urbane“, luând în seamă cu deosebire perioada dintre stabilirea masivă a armenilor în
Transilvania (1672) şi mijlocul secolului al XIX-lea, „deoarece după Revoluţia de la 1848 şi
schimbările care au urmat-o s-a creat o situaţie nouă, complet diferită, în care comunităţile
organizate pe baze etnice şi-au pierdut personalitatea juridică, odată cu privilegiile de tip
vechi. Concomitent, integrarea în societatea de tip nou, modernă, a dus, şi în cazul
armenilor, la pierderea parţială a identităţii etnice“. Sunt urmărite, pas cu pas, traseele
stabilirii armenilor în ţările Române, rutele comerciale, trecerea din Moldova în Transilvania
etc. Apoi integrarea socială, juridică, politică, recunoaşterea religioasă.

Capitolul II despre societatea armenilor din Transilvania examinează – dincolo de

„miturile istorice“ – evoluţia demografică a armenilor transilvăneni din 11 localităţi (Gherla,
Dumbrăveni, Gheorghieni, Frumoasa, Gurghiu, Petelea, Bahnea, Suseni, Şumuleu, Tg.
Secuiesc, Braşov). Capitolul este redactat pe baza informaţiilor extrase, în primul rând, din
conscripţiile realizate în secolele XVIII–XIX. Interpretarea acestor date a permis conturarea
unor aspecte referitoare la imigrarea armenilor în Transilvania şi numărul acestora în
principat, dar şi în cadrul localităţilor în care s-au aşezat, direcţiile migraţiei interne etc.,
prilej cu care autoarea demontează, prin extrapolare comparativă şi cu argumente statistice,
miturile privitoare la numărul armenilor stabiliţi aici. Este partea cea mai „tehnică“ şi mai
amănunţită a lucrării, cu grafice şi curbe statistice comparative între etnii în cadrul
localităţilor studiate. Analiza, minuţioasă şi bogat argumentată, inclusiv cu ajutorul
diagramelor şi graficelor, insistă pe evoluţia demografică şi compoziţia etnică în cele patru
localităţi mai importante locuite de armeni – Gherla, Dumbrăveni, Gheorgheni şi Frumoasa –,
demersul surprinzând, în final, şi procesul de diluare a comunităţilor armeneşti, vizibil mai
ales din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, datorită atât asimilării lingvistice şi
confesionale, cât şi migraţiei interne. Coroborate şi cu alte izvoare, sursele statistice au
contribuit şi la analizarea structurii socio- economice a comunităţilor armene. Statisticile
merg pînă în perioada postbelică, iar concluziile nu sunt dintre cele mai roze: „în statistici, în
1956 găsim numai 136 de armeni în Gherla, 12 la Dumbrăveni şi nici unul la Gheorghieni.
Cu ocazia recensământului din 1992, aceste cifre erau cu totul nesemnificative: 97 în Judeţul
Cluj, 34 în judeţul Sibiu, iar 10 în judeţul Harghita. Bineînţeles, urmaşii armenilor de
altădată mai trăiesc şi astăzi în număr mai mare, mai ales în Gherla şi Gheorghieni, dar ei
nu mai vorbesc limba strămoşilor, iar ca religie sînt înregistraţi ca şi romano-catolici, de
aceea nu apar în recensămintele mai noi. Ei însă au conştiinţa originii armene, ceea ce este
dovedit şi de apariţia, după 1990, a mai multor fundaţii, asociaţii etc. pentru cultivarea
culturii şi a tradiţiilor armene“. Şi aceasta în condiţiile în care, la 1715, populaţia armeană
din Transilvania se cifra la aproximativ 300 de suflete, iar în secolul al XVIII-lea se
înregistrează o creştere intensă a sporului natural, inclusiv prin imigrări continue dinspre zona
Moldovei. Rezultatele analizei au evidenţiat caracterul mult mai omogen al acestor
comunităţi armene spre deosebire de celelalte grupuri etnice din Transilvania, diferenţele
sociale fiind mai puţin stridente în cazul armenilor. Raportul dintre bogaţi şi săraci era de 1:1
sau, cel mult, în cazul anumitor localităţi, de 1:2. De asemenea, investigarea raportului dintre
starea materială şi ocupaţie, atât la nivel intracomunitar, cât şi intercomunitar, a dezvăluit
existenţa unei categorii bogate şi influente „formată în principal din negustori – în primul
rând, din negustorii de vite –, o parte a tăbăcarilor şi, mai rar, din reprezentanţii celorlalte
meserii”, ale cărei elemente mai înstărite au fost identificate în comunităţile mai mari şi mai
înfloritoare: Gherla şi Dumbrăveni. Categoria săracilor o reprezentau negustorii şi meşterii
mărunţi, respectiv cealaltă parte a tăbăcarilor, mămulari, cojocari, măcelari etc. Din punct de
vedere al profesiilor exercitate, prevala negustoria şi tăbăcăria, la care se adăugau şi alte
meserii legate de negoţul cu vite, armenii monopolizând rapid şi pentru o lungă perioadă
comerţul cu animale din Transilvania.

Detalierea activităţilor economice a fost realizată însă într-un capitol separat (capitolul
III), structurat pe două componente esenţiale: comerţul şi meşteşugurile. Reperele după care
este structurat conţinutul acestui capitol se referă la ascensiunea armenilor în comerţul
ardelean, relaţiile concurenţiale şi, ca atare, tensionate cu companiile comerciale greceşti din
Sibiu şi Braşov – care sunt şi depăşite la un moment dat de volumul schimburilor şi valoarea
profitului înregistrate de societăţile comerciale armeneşti –, amploarea comerţului cu vite şi
cu produse derivate, în special piei prelucrate – context în care sunt subliniate legăturile cu
spaţiul extracarpatic, îndeosebi cu Moldova -, dar şi racordarea la comerţul internaţional. S-a
urmărit dezvoltarea activităţilor economice specifice (în special negustoria şi tăbăcăria) şi
decăderea lor progresivă începând cu modernizarea din secolul al XIX-lea: „În 1836, cu
ocazia conscripţiei meseriaşilor din oraşele Transilvaniei, putem să observăm că aşezările
armene au pierdut deja în mare parte specificitatea lor şi s-au încadrat în peisajul ardelean.
În ceea ce priveşte numărul meseriaşilor, cât şi al meseriilor practicate, acestea se situau în
media oraşelor din Transilvania“. s-a acordat atenţie şi aspectelor privitoare la structurile
organizatorice ale negustorilor şi meşteşugarilor armeni, reuniţi în asociaţii sau bresle, modul
de funcţionare al acestora, reţelele teritoriale cu punctele de desfacere a produselor etc.
Dinamica şi cuantumul schimburilor realizate de negustorii armeni, consideraţi în epocă drept
„sufletul iarmaroacelor”, au generat o efervescenţă economică care şi-a pus amprenta, fără
îndoială, asupra economiei întregului principat. Succesul economic şi substanţiala contribuţie
la economia principatului au fost, probabil, factorii determinanţi pentru spectaculoasa
dezvoltare urbană a celor câteva localităţi în care armenii au ajuns majoritari.

Capitolul IV a fost consacrat dezvoltării localităţilor armene, de la oraşele libere

regeşti (Gherla, Dumbrăveni) la târguri (Gheorghieni, Frumoasa), cu insistenţă specială
asupra învăţământului şi culturii, dar şi a urbanismului. S-a pus accent pe evoluţia
administrativă, juridică şi urbanistică a localităţilor armene din Transilvania. Informaţiile
referitoare la atestarea localităţilor, poziţia şi condiţiile geografice, relaţiile cu hinterlandul,
stabilirea armenilor, obţinerea privilegiilor juridice, organizarea instituţională şi fiscală,
posesiunile urbane etc., conturează coordonatele esenţiale ale evoluţiei istorice a acestor
localităţi, începând cu primele menţiuni documentare şi mergând până la sfârşitul secolului al
XVIII-lea. Tot în acest capitol este schiţat şi profilul urbanistic al oraşelor şi târgurilor
armene, interesant atât prin valenţele stilistice ale arhitecturii de zid – preponderent baroce şi,
într-o măsură mai mică, neoclasice –, cât şi prin unicitatea genezei şi evoluţiei urbane
prezentată de oraşul Gherla, singurul oraş din Transilvania cu plan prestabilit. Capitolul
dedicat dezvoltării urbane cuprinde şi o secţiune cu aspecte referitoare la învăţământul şi
cultura armenilor din aceste localităţi, realizată într-o manieră sintetică şi succintă. Datele
evidenţiază existenţa unei vieţi culturale dinamice şi a unui sistem educaţional eficient şi
diversificat, axat atât pe învăţământul laic, cât şi pe cel religios, fapt care explică nivelul de
instruire mai ridicat al armenilor faţă de cel al altor categorii similare identificabile în peisajul
socio-profesional şi multietnic transilvănean. Următoarea concluzie merită reţinută:
„Datorită armenilor stabiliţi în aceste localităţi, Gherla a devenit cel mai frumos oraş baroc
din Transilvania, iar Dumbrăveni şi Gheorghieni au cunoscut, de asemenea, o evoluţie
urbanistică remarcabilă, cu străzi amenajate şi multe construcţii impozante în stil baroc şi,
mai târziu, neoclasic“. Mai mult, adaugă autoarea, „Contribuţia armenilor la dezvoltarea
oraşelor din Transilvania este semnificativă, ei sporind peste tot rândurile burgheziei şi
contribuind la progresul localităţilor în care s-au stabilit. de exemplu, un armean, Jakabffy
Gergely, a fondat spitalul din Arad, prin donaţia sa de mii de florini. În Târgu Secuiesc, un
armean, Fejer Lukacs, a avut rolul cel mai de seamă în donarea casei de economii şi a fost
timp de cincisprezece ani directorul acesteia. Exemplele ar putea continua“.

Capitolul V referitor la imaginea armenilor şi integrarea lor în societatea transilvană

constituie o notă distinctivă faţă de restul volumului. Cercetătoarea Pal Judit analizează
armenii mai ales din perspectiva maghiarilor, din partea cărora nu s-au bucurat de o imagine
favorabilă decât de la mijlocul secolului al XIX-lea, spre deosebire de imaginea de sine, care
a fost, întotdeauna pozitivă. Autoarea menţionează că „Asimilarea n-a însemnat uitarea
rădăcinilor, mai degrabă a fost caracteristică păstrarea unei părţi a identităţii armeneşti.
După Primul Război Mondial, situaţia s-a schimbat, dar, ca un epilog, putem să remarcăm
unele încercări de după 1990 de a-şi recâştiga „identitatea pierdută“ pe făgaşul unui
„neoarmenism“. Asimilarea şi maghiarizarea, criza de identitate a armenilor în secolul XIX
şi tentativele de reanimare a conştiinţei identitare (armenismul) fac obiectul unor investigaţii
scrupuloase.

Concluziile, reunite în ultimul capitol, subliniază contribuţia incontestabilă a

armenilor din Transilvania la prosperitatea economică a localităţilor în care s-au stabilit şi a
zonelor în care au activat – ei fiind un indicator al „sănătăţii statului” –, aportul la formarea
burgheziei ardelene, dar şi a unei mentalităţi moderne, valoarea moştenirii urbanistice şi, nu
în ultimul rând, a celei culturale. Imaginea generală a armenilor transilvăneni din secolele
XVII-XIX este aceea a unei comunităţi-vehicul al modernizării şi urbanizării în Transilvania:
„în final putem să conchidem că armenii au contribuit la urbanizarea şi modernizarea
Transilvaniei într-o măsură mult mai mare decât ar fi fost de aşteptat după ponderea lor
numerică, însă n-au putut să schimbe structurile consolidate, care au frânat dezvoltarea şi
urbanizarea acestor provincii“. Aceste argumente îi plasează pe armeni între factorii sociali
care au participat substanţial la modernizarea Transilvaniei, contribuţia fiind cu atât mai
remarcabilă cu cât nu s-a bazat pe o componentă demografică spectaculoasă.

Introducerea în circulaţie a numeroase informaţii greu accesibile, extrase din

documente de arhivă şi din bibliografia maghiară dedicată subiectului, analiza riguroasă a
datelor statistice, abordarea comparativă şi pluridisciplinară, discursul concis şi concluziile
pertinente, evidenţiază calităţile ştiinţifice ale studiului care îl recomandă atât mediului
academic, cât şi publicului interesat de acest subiect. Per ansamblu se poate spune despre
cartea autoarei Pal Judit ”Armeni în Transilvania – Contribuţii la procesul de urbanizare şi
dezvoltare economică a provinciei” că reprezintă o lucrare ştiinţifică impresionantă despre
mărirea şi decăderea unei comunităţi care a făcut istorie în zonă într-o măsură mai mare decât
s-ar putea crede.

Masterand: Mucea Adela

Master: Securitate Europeană
An: II