ISTORIA CRAVATEI

ŞI UTILIZAREA EI
 ISTORIA CRAVATEI

Aproximativ 600 de milioane de bărbaţi din lumea

întreagă obişnuiesc să poarte cravată. Un german, de
exemplu, are în medie 20 de cravate.

Cunoscătorii istoriei cravatei susţin că, mai înainte cu

câteva secole, ca să-şi arate rangul, războinicii împăratului
chinez Cheng (Shih Huang Ti) purtau în jurul gâtului ceva ce
se asemăna cu o eşarfă.

Mai există şi alte atestări din anul 1590, când un autor

italian desemna sub termenul de cravată, o eşarfă purtată
de legionari, printre altele, pentru a se proteja de frig.

Cravata (fr. cravat) este la origine o piesă de

îmbrăcăminte militară.
Originile cuvântului "cravată" se spune că derivă din
limba croată, de la mercenarii croaţi ajunşi în Franţa spre
anul 1635, care au luptat pentru regele Louis al XIV-lea al
Franţei şi care se distingeau datorită fularului pe care-l
purtau în jurul gâtului. La Paris, în timpul unei parade a
victoriei, francezii au fost atât de încântaţi de eşarfele pe
care le purtau croaţii, încât le-au numit cravates, de la
cravate, adică croat, şi au început să le poarte şi ei. „De
atunci — se arată în ziarul german Frankfurter Allgemeine
Sonntagszeitung— cravatele au luat noi şi noi forme, cu
toate că soldaţii din Steenkerke au fost primii care au
transformat eşarfa într-o cravată cu nod.“

În timpul Revoluţiei Franceze (1789–1799), un bărbat

îşi arăta apartenenţa politică prin culoarea „croat“-ului, sau
a eşarfei pe care o purta în jurul gâtului.

În secolul al XIX-lea, eleganta societate europeană a

„descoperit“ această nouă podoabă. Începând de atunci,
cravata a părăsit arena militară şi politică şi a pătruns în
garderobele bărbaţilor de pretutindeni.

Cravata, în forma pe care o avem noi azi, a fost

introdusă pe la 1920.
 Steenkerke, un orăşel din Belgia, îşi arogă onoarea de a
fi „inventat“ cravata. În 1962, trupele engleze au atacat prin
surprindere trupele franceze staţionate aici. Ziarul german
Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung arată că „ofiţerii
francezi nu au avut timp să se îmbrace corespunzător. Însă,
fără să stea pe gânduri, ei şi-au legat panglicile de la
uniformă în jurul gâtului, făcându-le un nod lejer şi
introducând capetele în butonierele jachetei. Voilà, prima
cravată, în forma ei originală“.

Azi, cravata nu numai că este acceptată în multe locuri

din lumea întreagă, dar, în anumite situaţii, purtarea ei este
chiar obligatorie.

MATERIALE ŞI MODELE DE CRAVATE

Primele fulare croate erau mai practice şi de
asemenea elegante, atunci când erau ornamentate de
dantele sau de ciucuri. Cravatele din secolul al XVIII lea
au fost deseori alcătuite din ţesături fine, mătase sau
bumbac, numite "batiste sau mousseline", deseori
bordate cu dantele la extremităţi, uneori în întregime din
dantelă pentru cele mai luxoase ocazii. Această eşarfă se
înfăşura în jurul gâtului, odată sau de două ori, apoi se
înnoda în faţă lasând să atârne ciucurii sau dantelele,
ornamente care atrăgeau o mai mare atenţie. Sub
Ludovic al XIV-lea aceasta eşarfă era compusă din
panglici multicolore care se înnodau.
În 1692 a apărut o nouă formă de cravată, cu ocazia
bătăliei de la Steinkerque (Belgia) între Belgia şi Olanda,
împotriva trupelor lui Guillaume III d'Orange contra
armatei condusă de mareşalul de Luxemburg. Voltaire
scria: "Bărbaţii purtau atunci cravate din dantelă, pentru
care îşi acordau destul timp şi grijă ca să fie perfecte.
Prinţii se îmbrăcau destul de grăbiti pentru luptă,
punându-şi cravatele cu neglijenţă în jurul gâtului, iar
femeile purtau ornamente ca ale bărbaţilor, numindu-le
"steinkerques".
Principiul "steinkerque" constă din mai multe fâşii, care
se adunau într-un nod simplu, apoi una din fâşii se trecea
în butoniera de la vestă - de obicei a şasea butonieră -
aceasta depinzând de numărul butonierelor vestei.
Folosirea steinkerque s-a extins până la sfârşitul domniei
lui Ludovic al XIV lea, apărând apoi sistemul format de
dreptunghiuri din musseline albă care se înfăşurau strâns
în jurul gâtului, lăsând să atârne o porţiune pe piept, care
cu o agrafă se prindea de cămaşă. Moda Stock, nu avea
franjuri - şi nu cădea pe cămaşă mai jos de piept,
impunându-se în acelaşi timp cu "jabot"-ul, care era
împodobit cu dantelărie. Stock-ul avea un defect major şi
anume faptul că era aşa de strâns în jurul gâtului, încât
incomoda mişcarea capului cu uşurinţă, precum şi
respiraţia.
Pe de alta parte, stock obliga persoana să ţină capul sus
şi drept, motiv pentru care a fost adoptat de majoritatea
armatelor europene, dar de culoare neagră . În mijlocul
secolului al XVIII lea, odată ce peruca cu păr lung a fost
înlocuită cravata conform numelui generalului englez
CADOGAN, ce consta într-un nod la ceafă în jurul părului.
Englezii au inventat o panglică de culoare neagră care era
trecută sub jabou, după ce înconjura gâtul pe dedesubtul
stock-ului, cu scopul de a menţine părul la ceafă. Cravata
cea mai cunoscută în secolul al XVII lea, considerată
ornament indispensabil al "şmecherilor",
"destrăbălaţilor", adusă la modă de ducele De Fronsac şi
prinţul De Ligne este cravata purtată de Valmont în filmul
lui Ştefan Frears. În secolul al XIX lea, sub Revoluţia
franceză, cravata a făcut obiectul unor judecăţi
contradictorii.
Pe de o parte, unii ca Jean-Paul Marat, om politic
francez, considera cravata ca simbol al aristocraţiei, la fel
ca şi pantalonii şi ciorapii de mătase, aşa cum purta
Robespierre şi Danton, întotdeauna impecabil îmbrăcaţi.
După 28 Iulie 1794, ziua revoluţionarilor care au condus
la căderea lui Robespierre, se raspândeşte moda „formă
de varză”, zisă de asemenea după numele celebrului
comedian al epocii. Cravatele în acest gen erau imense,
foarte voluminoase, multicolore şi în dungi, înnodate sub
bărbie. Englezii în schimb, au urmat panta inversă,
cravata rămânând albă. George Brummel, considerat
"dandy" englez (1778-1840), supranumit şi "Regele
modei", a inventat cravata de culoare albă, scrobită cu
amidon, lansând în modă nodul complicat, dar niciodată
extravagant, necesitând o adresă şi un calm infinit.
 Totuşi, când a murit în 1840, o controversă a declanşat
revolta între partizani, iar cravata neagră s-a impus, iar
Alfred d'Orsay a lansat moda cu cravata neagră în Franţa.
A fost considerată "vârsta de aur a cravatei". S-au
publicat manuale asupra artei cravatei şi H. Balzac nu a
dispreţuit deloc genul, dimpotrivă.
S-au realizat mai mult de 100 de tipuri de noduri de
cravate, calculate fiind însă numai cele vândute. Odată cu
apariţia cravatei au apărut şi accesoriile, gen "ace de
cravată", unele alcătuite din metale preţioase, încrustate
cu pietre preţioase, monograme, care se purtau (şi se
poartă, revenind la modă), implantate în nodul cravatei,
altele sub formă de "clamă", din diferite materiale,
preţioase sau nu, cu diverse încrustaţii, care se aplică la
mijlocul cravatei clasice, de tip modern.
Pentru că este o piesă de îmbrăcăminte de origine
militară, cravata aduce nuanţa de seriozitate şi distincţie. De
aceea, odată cu cultura pop a anilor 1960 avem o revoltă
împotriva cravatei. Astăzi cravata adaugă lux şi culoare
austerității costumului. Diferite tipuri de cravate sunt
purtate atât de bărbaţi cât şi de femei.
În secolul precedent şi actual, după apariţia portului
cravatei în mod obligatoriu în unele departamente de stat
sau particulare, dat fiind dificultăţile nodului şi a diferitelor
accesorii, a apărut cravata tip, adevăratul stramoş al
cravatei actuale, apărută de altfel în acelasi moment cu
nodul tip fluture modern şi astăzi, în special la ocazii de
gală, ceremonii, cu costum-jachetă tip frac (haină neagră de
ceremonii, partea din faţă scurtă pâna la talie, iar spatele
despărţit în două, cu prelungire pâna la nivelul genunchilor).
LANGDORF, fabricant de cravate-papillon din New York a
avut ideea în 1924 ca tipul materialul să fie tăiat în
diagonală pentru a simplifica înnodarea, de altfel o invenţie
care a dat cravatei aspectul actual.
În multe ţări, cravata este considerată un accesoriu
obligatoriu al vestimentaţiei oamenilor de afaceri sau al
vestimentaţiei oficiale.

CRAVATA CU NOD SIMPLU

1 Pentru început, lăsaţi capătul lat al cravatei cu aproximativ
30 de centimetri mai jos decât cel îngust;
2 treceţi capătul lat peste cel îngust,
3 după care aduceţi-l înapoi pe dedesubt.
4 Mai treceţi o dată capătul lat pe deasupra şi scoateţi-l în
sus prin buclă.
5 Ţinând partea din faţă a nodului uşor desfăcută cu ajutorul
arătătorului, trageţi capătul lat prin buclă în faţă.
6 Strângeţi uşor nodul ţinând de capătul îngust şi făcând ca
nodul să alunece spre guler.
Cel mai cunoscut nod de cravată este cel simplu. Acest nod
are un aspect îngrijit şi nu este ostentativ, fiind acceptat pe
scară largă la vestimentaţia de ocazie.

Nod simplu
CRAVATA CU NOD DUBLU
Nod dublu
 CRAVATA CU NOD WINDSOR

Un alt nod cunoscut este nodul Windsor, care e puţin mai

mare. De obicei, se face o cută chiar sub nod.
Nod Windsor
 SURSE:

http://www.egirl.ro/articol/38/Un-nod-perfect-la-cravata.html

http://www.maglavais.ro/articole/practic/Noduri_de_cravata.html

http://www.divos.ro/index.php?main_page=page_2