Sunteți pe pagina 1din 7

O INVENŢIE PE ZI: Cravata

2014-02-05 08:00:393 afisări

Urmareste
Modifică dimensiunea fontului:
Play
Istoricul cravatelor datează de câteva sute de ani. Cravatele au apărut în
jurul anului 1660, când un regiment din Croaţia, atunci parte a Imperiului
Austro-Ungar, sărbătorind victoria asupra Turciei, a vizitat Parisul. Aici,
soldaţii au fost prezentaţi regelui Ludovic al XIV-lea. Ofiţerii regimentului
purtau batiste colorate, din mătase, în jurul gâtului. Obiceiul provenea
probabil de la vechii oratori romani care le purtau pentru a-şi încălzi corzile
vocale. Aceste batiste au fost admirate de rege, care, la foarte scurt timp
după aceea, le-a transformat în embleme ale regalităţii, creând chiar un
regiment al Cravatelor Regale. Cuvântul ''cravată'' este un derivat de la
''croat''.
Foarte repede, obiceiul a trecut şi în Anglia. Niciun gentleman nu se mai
considera bine îmbrăcat fără să aibă un fel de eşarfă în jurul gâtului. Cu cât
aceasta era mai decorativă, cu atât mai bine. Uneori, cravata era purtată
atât de sus, încât bărbaţii nu mai puteau să-şi mişte capul fără să-şi
întoarcă tot corpul.
În America, de asemenea, cravata reprezenta un element foarte important
din ţinuta unui bărbat. Cravatele au fost iniţial importate din Europa, dar în
foarte scurt timp industria aceasta s-a dezvoltat astfel încât, la începutul
secolului al XX-lea, cravatele americane erau la concurenţă cu cravatele
europene. Acestea din urmă aveau încă un mare avantaj. Erau importate la
scară foarte largă. În jurul anilor 1960, moda cravatelor a înregistrat o
scădere considerabilă, având în vedere atitudinea rebelă a tinerilor,
manifestată împotriva tradiţionalismului şi a formalităţilor. Până la sfârşitul
anilor 1970, acest lucru s-a modificat până la punctul în care, în anii 1980,
vânzarea cravatelor a ajuns la cel mai înalt nivel de până atunci.
La sfârşitul anilor 1960, dimensiunile unei cravate ajunseseră până la 12
centimetri lăţime. Pe de altă parte, tot în jurul anilor 1950-1960, a început
să fie purtat un nou model de cravată, respectiv cea subţire. Aceasta s-a
remarcat mai ales în rândul tinerilor, popularitatea ei crescând datorită
membrilor trupei Beatles, care purtau deseori cravate negre subţiri.
Cravatele subţiri sunt la mare căutare astăzi, mai ales în rândul tinerilor,
dar rigorile modei le recomandă mai degrabă pentru ocazii informale, decât
pentru întâlnirile de serviciu importante. În general, lăţimea cravatei trebuie
să fie proporţională cu lăţimea reverului de la haină şi cu lăţimea gulerului
de la cămaşă. Dimensiunea cea mai potrivită în lăţime a unei cravate şi
care va rămâne mereu la modă este de aproximativ 9 centimetri. Se
stabileşte astfel un echilibru perfect între cele trei componente ale ţinutei:
cravată, rever, guler. Ca lungime, indiferent de dimensiuni, vârful cravatei
trebuie să atingă catarama de la curea. AGERPRES/(Documentare-
Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Istoria cravatei
de Venera E. Dumitrescu-Staia (29-10-2007)

Originile cuvântului “cravata” se spune ca deriva din “limba croata” de la mercenarii croati ajunsi în Franta
spre anul 1635, care se distingeau datorita fularului pe care-l purtau în jurul gâtului. Mai exista si alte
atestari anterioare razboiului de “Treizeci de ani” si chiar din anul 1590, când un autor italian desena sub
termenul de “cravata” o esharfa purtata de legionari, printre altele, pentru a se proteja de frig.

Introducerea cravatei de fapt a aparut în timpul razboiului de Treizeci de Ani, când ofiterii francezi s-au
molipsit rapid de fularele croate, mai practice la tara si de asemenea elegante, atunci când cravata era
ornamentata de dantele sau de ciucuri.

Primele cravate din secolul XVIII au fost deseori alcatuite din tesaturi fine, matase sau bumbac, numite
“batiste sau mousseline”, deseori bordate cu dantele la extremitati, uneori în întregime din dantela pentru
cele mai luxoase ocazii. Aceasta esharfa se înfasura în jurul gâtului, odata sau de doua ori, apoi se
înnoda în fata lasând sa atârne ciucurii sau dantelele, ornamente care atrageau o mai mare atentie. Sub
Ludovic al XIV-lea aceasta esharfa era compusa din panglici multicolore care se înnodau.
În 1692 a aparut o noua forma de cravata, cu ocazia bataliei de la Steinkerque (Belgia) între Belgia si
Olanda, împotriva trupelor lui Guillaume III d’Orange contra armatei condusa de maresalului de
Luxemburg. Voltaire, în cartea intitulata “Le siècle de Louis XIV”, scria: Barbatii purtau atunci cravate din
dantela, pentru care îsi acordau destul timp si grija ca sa fie perfecte. Printii, se îmbracau destul de grabiti
pentru lupta, punându-si cravatele cu neglijenta în jurul gâtului, iar femeile purtau ornamente cu aceleasi
ornamente ca ale barbatilor, numindu-le „steinkerques”.

Principiul „steinkerque” consta din mai multe fâsii, care se adunau într-un nod simplu, apoi una din fâsii
se trecea în butoniera de la vesta – de obicei a sasea butoniera – aceasta depinzând de numarul
butonierelor vestei. Folosirea steinkerque s-a extins pâna la sfârsitul domniei lui Ludovic XIV, aparând
apoi sistemul”stock”, format de dreptunghiuri din musseline alb care se înfasurau strâns în jurul gâtului,
lasând sa atârne o portiune pe piept, care cu o agrafa se prindea de camase. Moda Stock, nu avea
franjuri – si nu cadea pe camase mai jos de piept, impunându-se în acelasi timp cu „jabot”-ul, care era
împodobit cu dantelarie. Stock-ul avea un defect major si anume faptul ca era asa de strâns în jurul
gâtului, încât incomoda miscarea capului cu usurinta, precum si respiratia. Pe de alta parte, stock obliga
persoana sa tina capul sus si drept, motiv pentru care a fost adoptat de majoritatea armatelor europene,
dar de culoare neagra (vezi foto).

În mijlocul secolului XVIII, odata ce peruca cu par lung a fost înlocuita de “cadogan” (conf. numelui
generalului englez CADOGAN) în lb .franceza “catogan”, ce consista într-un nod la ceafa în jurul parului.
Englezii au inventat “solitarul” o panglica de culoare neagra care era trecuta sub jabou, dupa ce înconjura
gâtul pe dedesubtul stock-ului, cu scopul de a mentine parul la ceafa. Cravata cea mai cunoscuta în
secolul XVII, considerata ornament indispensabil al „smecherilor”, „destrabalatilor”, adusa la moda de
ducele De Fronsac si printul De Ligne, cravata purtata de Valmont în filmul “Liaisons dangereuses” al lui
Stefan Frears.

În secolul XIX, sub Revolutia franceza, cravata a facut obiectul unor judecati contradictorii. Pe de o parte,
unii ca Jean-Paul Marat, om politic francez, considera cravata ca simbol al aristocratiei, la fel ca si
pantalonii si ciorapii de matase, asa cum purta Robespierre si Danton, întotdeauna impecabil îmbracati.
Dupa 28 Iulie 1794, ziua revolutionarilor care a condus la caderea lui Robespierre, se raspândeste moda
“chou” (forma de varza), zisa de asemenea “cravate à la Garat” dupa numele celebrului comedian al
epocii. Cravatele în acest gen erau imense, foarte voluminoase, multicolore si în dungi, înnodate sub
barbie.
Englezii în schimb, au urmat panta inversa, cravata ramânând alba. George Brummel, considerat „dandy”
englez (1778-1840), supranumit si „Regele modei”, a inventat cravata de culoare alba, scrobita cu
amidon, lansând în moda nodul complicat, dar niciodata extravagant, necesitând o adresa si un calm
infinit. Totusi, când a murit în 1840, o controversa a declansat revolta între partizanii “cravatei albe si a
celor cu cravata neagra”. Aceasta din urma, cravata neagra, s-a impus, iar Alfred d’Orsay a lansat moda
cu cravata neagra în Franta. A fost considerata „vârsta de aur a cravatei”. S-au publicat manuale asupra
artei cravatei si H.Balzac nu a dispretuit deloc genul, dimpotriva. S-au repertoriat mai mult de 100 de
tipuri de noduri de cravate, calculate fiind însa numai cele vândute. Odata cu aparitia cravatei au aparut si
accesorile, gen „ace de cravata”, unele alcatuite din metale pretioase, incrustate cu pietre pretioase,
monograme, care se purtau (si se poarta, revenind la moda), implantate în nodul cravatei, altele sub
forma de „clama”, din diferite materiale, pretioase sau nu, cu diverse incrustatii, care se aplica la mijlocul
cravatei clasice, de tip modern.

În secolul precedent si actual, dupa aparitia portului cravatei în mod obligatoriu în unele departamente de
stat sau particulare, dat fiind dificultatile nodului si a diferitor accesorii, a aparut cravata tip ”Régate”
adevaratul stramos al cravatei actuale, aparuta de altfel în acelasi moment cu nodul tip “papillon” (fluture)
modern si astazi, în special la ocazii de gala, ceremonii, cu costum-jacheta tip frac (haina neagra de
ceremonii, partea din fata scurta pâna la talie, iar spatele despartit în doua, cu prelungire pâna la nivelul
genunchilor). LANGDORF, fabricant de cravate-papillon din New York, a avut ideea în 1924 ca tipul
“papillon” materialul, sa fie taiat în diagonala pentru a simplifica înnodarea, de altfel o inventie care a dat
cravatei aspectul actual.

Cravata obisnuita din zilele noastre, va fi considerata în 1980 dupa unii, respectiv Statele Unite, ca un
exemplu anacronic, simbol al conformismului traditiilor în birouri si în mijlocul oamenilor de afaceri,
constituind un simbol de profesionalism „afectat”, „snob”, motiv pentru care în Statele Unite s’a autorizat
ca aceste cadre sa nu mai poarte cravata în ziua de Vineri, ajunul week-end-ului – FRIDAY WEAR.

Cine a inventat cravata ?


octombrie 24, 2013
V-ati intrebat vreodata cine a inventat cravata ? Ei bine, haideti sa vedem cine
este inventatorul cravatei. În cazul în care cuvântul „cravata” este definit ca o bucată de accesoriu pentru
îmbrăcăminte, care este purtat în jurul gâtului. Istoria de acestei bucati de îmbrăcăminte datează de la
primele zile de țesut și tors a eșarfelor care au fost folosite de mii de ani pentru a ajuta la protejarea
împotriva frigului. Când te gândesti la o cravată care este decorativa, mai degrabă decât funcționala, atunci
rădăcinile timpurii se găsesc în secolul al 17-lea în Franța. În timpul anilor de război (1618-1648)
mercenarii croati au venit în Franța pentru al sprijini pe regele Ludovic al XIII-lea. Croații au folosit o bucată
de pânză pentru a lega partea de sus a uniformele lor. Regele Louis a constatat ca ii place acest tip de
eșarfă și a adoptat-o ca un accesoriu la îmbrăcăminte obligatorie pentru întâlniri regale. Pentru a onora
croații, ia dat numele de „La Cravate” – un nume încă folosit în Franța de azi.

Aceste fulare timpurii au fost piese pur decorative din pânză, care au fost făcute din materiale mai bune și
mai bogate pentru a le decora. Aspectul acestor cravate timpurii seamănă mai mult cu papioanele, decât
cu o cravată moderna. Cravata așa cum o știm astăzi este mult mai tânăra în vârstă și datează din secolul
al 19-lea – au fost inventate după cravata cu nod in patru . Se spune că acest nod la cravata moderna a
fost inventat de călăreții britanici care au folosit acest nod pentru a lega o eșarfă în jurul gâtului lor.

Mai multe tipuri de piese decorative la cravatele barbatesti isi au originea în această perioadă de timp, cum
ar fi Bowtie și Ascot. Cravata moderna provine de la Ascot și a devenit populara în anii 1920. De atunci,
cravatele au fost purtate de bărbați, și lățimea de legături sa schimbat în funcție de tendințele modei
actuale, legăturile sunt purtate în continuare la fel. Cravata Ascot este strămoșul cravatei moderne. Este
un tip de egalitate, care arată ca o încrucișare între cravata moderna și o eșarfă de mătase. Spre deosebire
de o cravată modernă, ambele capete ale legăturii au aceeași lățime. Cravata este, de asemenea, legata
mult mai lax decât o cravată modernă, iar nodul de obicei este fixat cu un ac decorativ. Ascot sa născut în
timpul ultimei parti a secolului al 19-lea în Marea Britanie. Este numita după cursa de cai „Royal Ascot” –
un eveniment la care oamenii au fost obligați să poarte acest tip de cravata în combinație cu o manta de
frac . Astăzi, cravatele Ascot sunt rareori purtate, dar încă vazute la evenimente foarte formale si nunti.

Cravata Bolo este un tip complet diferit de celellalte cravate, care este în mare parte asociata cu esarfa de
cowboy. Cravata Bolo este de obicei găsita în Texas sau Arizona. Acesta este format din piese fine din
piele, care sunt fixate în jurul gâtului cu o incuietoare decorativ.

Cravata Bolo are rădăcinile incepand de la mijlocul secolului 19, în Arizona. Aceasta a fost inventata de un
argintar numit Victor Cedarstaff la începutul anilor 1940. A fost frustrat că vântul sufla peste pălăria lui de
cowboy, și era îngrijorat de faptul că el poate pierde banda de argint scumpa care decora pălăria lui, el a
decis să-l scoată și sa-l poarte în jurul gâtului său. Placandu-i aspectul a început să facă astfel de tipuri de
cravate care la scurt timp a devenit cunoscuta ca, „cravată Bolo”.

În următoarele câteva decenii cravata Bolo câștigat popularitate mai mult, iar în 1971 au fost făcut fulare
oficiale de statul Arizona. Apoi, în 2007, New Mexico a urmat sa faca, de asemenea, cravate Bolo.

Acum stiti cine a inventat cravata. Speram ca acest articol vi-a satisfacut dorinta de cunoastere si vi-a
imbogatit cunostintele.

Patru Invenţii Croate


Creionul mecanic şi stiloul cu rezervor (cunoscut în limba engleză cu denumirea de fountain
pen) Slavoljub Eduard Penkala a inventat creionul mecanic în 1906 şi stiloul cu rezervor cu cerneală
solidă în 1907. La scurt timp după aceea, acesta împreună cu colegul său Edmund Moster au pus bazele
Companiei Penkala-Moster. Ulterior fabrica de creioane şi stilouri a devenit una dintre cele mai mari
fabrici din lume. Compania există şi astăzi în Zagreb, sub numele de TOZ Penkala. Penkala s-a născut
în Slovacia modernă, într-o familie cu rădăcini olandeze şi poloneze. Acesta s-a mutat în Zagreb în anul
1900, ulterior simţindu-se atât de apropiat de acest loc încât a preluat numele de origine croată Slavoljub
pentru a-şi arăta ataşamentul şi loialitatea faţă de Croaţia pe care a considerat-o ţara lui originară. Până
în anul decesului său în 1922 la doar 50 de ani acesta avea deja 80 de invenţii la activ. Cravata Cravata
este probabil una dintre cele mai cunoscute invenţii ale Croaţiei. Cunoscută sub denumirea de cravată ce
provine din limba franceză “cravate”. La începutul anilor 1600 Soldaţii croaţi au început să poarte la gât
cravate identice, iar alte naţiuni au început curând să preia obiceiul. Când mercenarii croaţi au început să
servească în armata franceză, cravatele acestora au atras atenţia lui Ludovic al XVI-lea, el însuşi
adoptând acest articol la ţinutele sale. După ce Franţa a adoptat acest accesoriu, acesta s-a răspândit în
toată Europa. În cele din urmă, nodul Windsor (în limba engleză Windsor knot), una dintre cele mai
cunoscute metode de a face nod la cravată a fost creată în Anglia. În Croaţia, în fiecare an, pe 18
octombrie se organizează “Ziua Cravatei”, astfel sărbătorind moştenirea acestui accesoriu de
îmbrăcăminte atât de apreciat. Curentul alternant Este dificil să alegi doar una din sutele de invenţii ale
lui Nikola Tesla, însă acest inventator de origine croată este probabil unul dintre cei mai cunoscuţi pentru
dezvoltarea curentului alternativ. Acesta din urmă este un sistem ce ne alimentează casele şi birourile cu
electricitate chiar şi astăzi. Acest sistem constituie de asemenea motivul de dispută dintre Tesla şi
Thomas Edison, în ceea ce priveşte sistemele de curent alternativ si determinarea gradului de
periculozitate al acestora. Pentru a-şi susţine invenţia Edison electrocuta ocazional animale pentru a
“dovedi” periculozitatea utilizării curentului alternativ. Ca răspuns, Tesla a transmis curent alternativ la
voltaj redus folosindu-şi corpul pe post de conductor electric pentru a aprinde becuri, astfel dovedind
siguranţa sistemului. Paraşuta În 1616, Faust Vrancic, episcop şi inventator originar din Sibenik a
publicat Machinae Novinea, o carte cu 56 de schiţe de maşini diferite. Una dintre acestea înfăţişa un
bărbat plutind deasupra unui turn de cărămidă, suspendat de o bucată pătrată de material. Vrancic a
adaptat paraşuta de la planul rudimentar pentru un dispozitiv similar, creat de Leonardo da Vinvi, însă
conform legendei, acesta a fost primul care a construit şi testat invenţia sărind de pe un turn din Veneţia,
în anul 1617. Alte schiţe din Machinae Novinea includeau mori de apă, poduri suspendate şi turbine
eoliene.]]>

Istoria papionului
Papionul(papioane) / Papillon este un tip de cravata barbateasca. Acesta consta intr-o panglica de
material legata in jurul gulerului intr-o maniera astfel incat formeaza simetric opus doua capete in forma
de bucle.
Exista si papione cu nod gata facut, in care arcul(centrul papionului) distinctiv este deja cusut in forma iar
banda din jurul gatului incorporeaza o clema.
Papioanele se pot fabrica din orice material textil, dar cele mai multe sunt facute din matase, polyester,
bumbac, sau un amestec de tesaturi.(Exemlu: Polyester Satinat).
Deasemenea, papioanele colorate pot avea diverse nuante. Exemplu : papioane negre, papioane albe,
papioane rosii, papioane albastre, papioane galbene, papioane roz, papioane mov, papioane verzi,
papioane colorate combinat (doua sau mai multe culori).
Papioanele pot fi impartite in categorii dupa mai multe criterii.
Exemplu a. :
1. Papioane barbati / Papioane baieti
2. Papioane femei / Papioane fete
3. Papioane copii
4. Papioane animale / Papioane caini
Exemplu b. :
1. Papioane formale
2. Papioane casual
Exemplu c. :
1. Papioane clasice / vintage
2. Papioane moderne
Papionul are originea printre mercenarii croati din timpul razboaielor din secolul 17: mercenarii croati
foloseau o esarfa in jurul gatului, pentru a tine apropiata deschiderea camasilor. Acest lucru a fost
repede adoptat (sub numele de cravata, derivat din limba franceza), prin clasele de sus in Franta, apoi a
devenit un lider in moda, si a inflorit in secolele 18 si 19.
Legaturile One-size-fits-all reglabile sunt o inventie mai noua care contribuie la costurile de productie
moderate ale papioanelor.