PERIOADA

INTERBELICĂ
MODA
 PERIOADA INTERBELICĂ
În perioada interbelică, femeile emancipate luptau pentru drepturile lor
şi acordau o atenţie deosebită imaginii lor înainte de a ieşi în societate. Grija
pentru vestimentaţie reprezenta de fapt etalonul frumuseţii.
Perioada interbelică (1918 - 1939) a fost definită de emanciparea
culturală, iar Galaţiul a fost la rândul său marcat de schimbarea
moravurilor. Doamnele de la malul Dunării încercau să ţină pasul, aşa că
le cereau croitorilor să copieze întocmai trendurile.
Presa vremii scria numeroase articole despre tendinţe vestimentare,
extravaganţă şi rafinament. Femeile erau descrise ca fiind gingaşe,
sensibile, pure, delicate, preocupate de arta de a stăpâni codul bunelor
maniere, de a şti cât mai multe despre gastronomie, decoraţiuni interioare
şi mai ales modă vestică a Europei.
 MODA
Femeile s-au arătat mult mai preocupare
de modă, comparativ cu bărbaţii. Doamnele
mai în vârstă au rămas la moda antebelică:
pantofi de culoare închisă, rochii lungi „până
la pământ” cu dantele; bluze închise la gât,
pălării cu boruri mari şi bogat ornamentate.
Cerceii mari, inelele şi brăţările de aur erau
nelipsite. Femeile de vârstă medie s-au
dovedit extrem de receptive la moda
europeană. Ele frecventau aproape zilnic
magazinele de modă, de unde îşi cumpărau
pantofi de culoare deschisă, rochii „trei
sferturi” în culori vii, pălării cu boruri mai
mici. Iarna se folosea manşonul din blană de
vulpe, pentru ca mâinile să fie protejate de
ger. Tinerele fete nonconformiste purtau
pantofi în culori vii sau sandale, fuste până
la genunchi, bluze „en coeur” sau chimono,
părul tuns scurt, pălăriuţă sau chiar şapcă.
 STILUL VESTIMENTAR
DIFERIT
Îmbrăcămintea la sate se confecţiona, de regulă,
în gospodărie: cămăşi şi indispensabili din in sau
cânepă, pantaloni din postav de lână, opinci din
piele de porc sau de viţel, cojoc din blană de oaie
etc. În zonele de munte se purta, în mod obişnuit,
costumul naţional (opinci, iţari, cămaşă brodată). Şi
în celelalte zone bătrânii au rămas consecvenţi
portului tradiţional. Tinerii au început să-şi cumpere
haine „nemţeşti” (pantaloni şi veston), bocanci,
pălărie.
Fetele s-au arătat receptive la moda de la oraş,
începând să poarte sandale, fustă de stofă, rochie de
stambă înflorată, să-şi scurteze părul, şi chiar să se
dea cu ruj pe buze, spre indignarea bătrânilor şi mai
ales a bătrânelor. În general, portul şi moda la sate
au oscilat între tradiţionalism şi modernitate.
La oraş, oamenii din „lumea bună” îşi comandau
haine la croitor sau le cumpărau „de-a gata” de la
magazinele de modă.
 Moda pariziană
Hainele acestora erau croite din materiale
pastelate, fine şi cu dantelă, iar piesa de rezistenţă
era fusta-clopot. De fiecare dată, talia era
subliniată cu ajutorul unui corset special. Pentru
că îşi doreau să atragă toate privirile, doamnele
din înalta societate îmbrăcau la baluri rochii cu
spatele foarte decoltat, diademe cu pene şi
mantouri. Ţinuta era completată de blana de gală,
bijuterii, perle, broşe şi poşete placate cu foiţe de
aur şi argint, obiecte pe care astăzi le găsim la
colecţionari, sau în cufărul bunicii. Pe măsură ce
timpul a trecut, rochiile şi fustele au devenit mai
scurte, până la genunchi.Chiar şi personalul din
casă avea o ţinută specială atunci când trebuia să
servească, însă pe stradă servitorii adoptau o alta,
ceva mai demodată.
 PANTOFII DIN PERIOADA INTERBELICĂ

Pantofii de damă din anii 1930 erau toți cu tocuri

înalte și chiar și pantofii sport aveau un toc mic și
plat. Tocuri cubaneze, tocuri spaniole, tocuri militare
și tocuri construite erau tipice anilor 1930.
De obicei, realizate din lemn, aceste forme pătrate
de toc, împodobeau picioarele femeilor .
Femeile din toate deceniile iubesc pantofii, iar
femeile din anii 1930 atent la buget nu au făcut
excepție. Perechile de pantofi eleganti din anii 1930
au venit într-o gamă largă de stiluri, dar anumite
detalii i-au făcut specifici „anilor treizeci”.Perforațiile
mici (găuri) în modele complicate pe corpul
pantofului sunt o marcă comercială a pantofilor .
Pantofii în două culori au fost favoriți în toate
stilurile de pantofi, la fel ca și construcția cu mai
multe piese în partea superioară, creând cusături
interesante și o oportunitate pentru culori și texturi
 Rochii
Parisul a stabilit tendințele modei pentru Europa.
Femeile purtau rochii toată ziua, în fiecare zi.
Rochiile de zi aveau talie scăzută, care era o curea în
jurul taliei joase sau șoldului și o fustă care atârna
oriunde de la gleznă până la genunchi, niciodată
deasupra.
Rochii de după-amiază sau „rochii de ceai” erau
mai puțin potrivite decât rochiile de seară, aveau
mâneci lungi și fluide și erau împodobite cu funde
sau flori artificiale în talie. Pentru ținutele de seară,
termenul „rochie de cocktail” a fost inventat în Franța
. Rochia de cocktail a fost coafată cu o pălărie,
mănuși și pantofi asortate. Ceea ce era atât de unic la
rochia de cocktail era că putea fi purtată nu doar la
orele de cocktail , dar prin și stilizarea corectă a
accesoriilor ar putea fi purtate corespunzător pentru
orice eveniment de la ora 15 până seara târziu.
Rochiile de seară erau de obicei puțin mai lungi decât
rochiile de ceai, din satin sau catifea și împodobite cu
margele, strasuri sau franjuri.
 Machiajul în perioada interbelică
Promovează extravaganţă

In anii ’30,femeile
puneau foarte mult accent
pe modul în care se
aranjau. Dacă ţinutele de zi
cu zi se caracterizau prin
simplitate,machiajul erau
unul cu accente puternice.
Sprâncenele erau foarte
subţiri şi arcuite, ochii erau
conturaţi cu negru,iar
pentru înălbirea
frunţii,femeile foloseau
pudră albă.
 ACCESORII
Unul dintre accesoriile cheie în anii 1920
a fost pălăria Cloche .Tunsorile noi au
însemnat pălării cu stil nou, prin urmare a
existat o nouă nebunie pentru pălării.
Bentiţele au fost purtate seara cu cele mai
formale rochii, până în 1925.
În anii 20, bijuteriile nu erau determinate
de costul materialelor, în schimb, accentul s-
a pus mai mult pe design. Bijuteriile erau
mai puțin vizibile, au fost mult mai puțin
elaborate.
Texturile și culoarea contrastante au fost,
de asemenea, la modă. Chiar dacă formele
geometrice erau acum o tendință, una dintre
piesele cheie a fost colierul lung de perle de
 Maria Mihăescu
Maria Mihăescu, așa cum este cunoscută și
astăzi, a fost una dintre femeile faimoase din
perioada interbelică din România. O figură
feminină excentrică la acea perioadă, care a
atras privirile tuturor datorită frumuseții aparte,
dar și imaginii nonconformiste.
La acea vreme, Maria trăia o viață de lux.
Avea trăsură cu care se plimba, mașină și
servitori din Polonia care o serveau. Obișnuia să
meargă la cel mai scump coafor de pe Calea
Victoriei. Maria a ajuns și la Paris, acolo unde a
trăit pentru o perioada și a câștigat un concurs, a
concurat alături de una dintre frumoasele
pariziene.
Este cunoscută drept prima femeie din
România care a mers pe bicicletă.
 Elvira Popescu
Elvira Popescu a fost una dintre
cele mai frumoase femei românce din
perioada interbelică. A urcat pe scenă
pentru prima dată într-un teatru din
Bucureşti şi a ajuns să strălucească în
luminile reflectoarelor . Românca a
fost mai populară în Franţa decât
Greta Garbo, iar un scenarist francez
şi-a dat viaţa pentru iubirea ei.
Aceasta a adoptat stilul din Franţa,
şi a fost una dintre modelele
româncelor. De fiecare dată apărea pe
scenă cu o nouă ţinută.
SURSE DE INFORMARE:
~https://en.m.wikipedia.org/wiki/1920s_in_Western_fashion
~ https://historia.ro/sectiune/general/moda-in-romania-interbelica-
579179.html
~ https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Elvira_Popescu