Moda interbelica

In perioada interbelica imbracamintea si accesoriile devenisera in voga , fiind un etalon al bogatiei

si al modernitatii . In Bucuresti era renumit “ Micul Paris “ pe Calea Victoriei unde magazinele
pentru haine accesorii erau vizitate in mod frecvent de oameni dar cel mai des de femei . “ Micul
Paris” devenise renumit ajungand sa concureze cu Paris si cu Viena in domeniul tinutelor elegante
din acei ani .

Aceasta moda a aparut odata cu intalnirile “ intr o carciumioara la sosea “ a iubirilor secrete
tinute prin scrisori sau jurnale.

Anii 20 au venit si cu un nou stil de coafura pentru femei si fete acela inca intalnit frecvent si in
zilele noastre nbumit stil “ bob” drept sau ondulat. Cat despre primul ondulator aparut atunci ,
fiind cu aburi ceea ce nu dauna sau ardea firul de par ca in zilele noastre.

Noul cod vestimentar impus in acei ani provenea de la moda pariziana si de la Charleston (cel mai
mare oras din statul american din California de sud renumit pentru repere istorice si célèbre)
definite printr un ton de extravaganta si rafinament , noul stil de viata al oamenilor.

Daca voiai sa le vezi pe Marta

Bibescu sau pe Ana Aslan cunoscuta si ca femeia care a descoperit “elixirul tineretii “ trebuia sa te
duci pe Calea Victoriei unde le gaseai purtand rochii din material pastelate , fine pana la genunchi ,
talia lasata cazand peste solduri … dar lansand totusi sa se vada formele.

Femeile purtand un corset special ce le modela talia facand o de 55 cm si cu o fusta tip clopot mai
lunga sau mai scurta. Rochii cu spatele decoltat monturi blanuri si diademe cu pene. Nu lipseau
bijuteriile din aur sau brose in forma de flori ,evantaiul , umbreluta , palarii de pai cu borouri
foarte largi pentru ale proteja de lumina soarelui , si bineinteles ca pudra alba era nelipsita din
viata unei femei .

Greta Garbo, actrița supranumită „prințesa de vis a eternității”, a adus în vogă un nou stil
vestimentar, modelul androgin. Femeile își purtau părul tuns scurt, tip bob, și își strângeau
sânii pentru ca bustul lor să fie cât mai aplatizat. Așadar corsetele devin pe cale de
dispariție. Silueta era de tip scândură, iar formele nu mai erau scoase în evidență.

De la inceputul anilor 30 deja moda cu bucle pariziene si tinute sophisticate nu mai era in
vog , purtandu se tinute mai lejere si mai simple , dar intregite de un machiaj iesit clar in
evidenta cu o nuanta aprinsa de rosu , ochi negrii si sprancene ascutite si fata alba din cauza
pudrei care era inca in uz.

Așa cum am spus, moda Micului Paris era predominant îndrăzneață. Tocmai de aceea a
născut și reacții negative. În principal, răspunsul cel mai dur a venit din partea bisericii,
deoarece femeile purtau rochii scandalos de scurte, aveau brațele și umerii goi și nu mai
arătau respect față de biserică.

„Revista funcţionarilor publici” scria în iulie 1927:„Păpuşile vopsite şi împopoţonate ce întâlnim zilnic
cu rochii străvezii care nu mai tăinuiesc nimic, decoltate până la mijloc şi scurte deasupra
genunchiului, cu ciorapi de culoarea pielii, cu pulpele goale purtând şosete spre a ispiti şi a atrage mai
mult, fără cea mai mică jenă, privirile trecătorilor, cu obrazul grimat şi buzele şi unghiile roşite, cu
părul – care e cea mai frumoasă podoabă a femeii – tuns. Ele fac parte din nenorocire de toate clasele
sociale”.

Revoltător era faptul că locul de etalare a modei devenise biserica. O revistă din Ploieşti scria :
„ Cuconiţe ce poartă rochii scandalos de scurte şi umblă cu picioarele goale în sandale, cu braţele şi
umerii goi, cu pieptănătura teatreală, cu piepteni şi agrafe de toate culorile şi buzele vopsite violet nu
au pic de sfială, un pic de obraz când vin la biserică”.

La ţară, îmbrăcămintea era confecţionată în gospodărie;din in sau cânepă (cămăşi, izmene) lână
(pantaloni, fuste, flanele), blană (cojoace, căciuli), piele (opinci). Costumele naţionale erau purtate cu
mândrie mai ales de bătrânii satului. Ceilalţi preferau hainele făcute mai în grabă şi fără înflorituri.

Doar în zonele de munte portul popular se menţinea la toate categoriile de vârstă. Renunţarea la
portul tradiţional în beneficiul hainelor cumpărate de la oraş punea în evidenţă procesul de
modernizare ce avea loc în lumea satului, adaptarea ţărănimii la noul ritm de viaţă al societăţii
româneşti. Rar se întâmpla ca mirele şi mireasa să fie îmbrăcaţi în costume naţionale;era aproape o
modă ca tinerii să-şi comande haine la oraş, iar mireasa să aibă coroniţă făcută la târg. De asemenea,
naşii purtau costume din stofă, ghete şi pălării.