08 Jurnal de Moda

Jurnal de moda...
moda feminina la 1900
Muzeul Naţional Cotroceni

2010
Administraţia Prezidenţială
Coordonator proiect:
Adina Renţea - Director Muzeul Naţional Cotroceni
Organizatori expoziţie:

Dr. Ştefania Ciubotaru
Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia

Ionela Simona Mircea
Muzeul Municipiului Bucureşti

Elena Marcu - Şef secţie
Complexul Muzeal Arad

Natalia Dascăl
Muzeul Naţional de Istorie a României

Oana Ilie
Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi

Drd. Aurica Ichim - Şef Birou Conservare Muzeul Unirii
Muzeul Literaturii Române Iaşi

Anca Buzea
„La om totul trebuie să fie frumos: şi faţa şi îmbrăcămintea şi sufletul“
Anton Pavlovici Cehov
Un amestec rafinat de farmec şi eleganţă, către care tinde idealul uman de frumuseţe, poate deveni, la un anumit
moment, idealul estetic al unei epoci. De milenii, moda - arta veşmântului, la fel ca şi pictura, muzica, literatura, îmbină
tradiţia cu inovaţia, clasicul cu modernul, ceea ce am moştenit cu ceea ce modelăm în contemporaneitate. Ea poate constitui,
adeseori, un simbol al pasiunii, frumuseţii, al efervescenţei creatoare sau al dorinţelor de reîntinerire.
Expoziţia „Jurnal de modă... moda feminină la 1900“, deschisă la Muzeul Naţional Cotroceni în perioada 8 martie - 31
mai, pune în lumină frumuseţea veşmântului din perioada „La belle epoque“, perioadă în care costumul feminin a cunoscut
modificări, de cele mai multe ori spectaculoase. Pe lângă planşele ce prezintă reproduceri după crochiuri realizate de artişti
mai mult sau mai puţin celebri ai timpului, promovate de reviste de modă publicate la Viena, Berlin, Budapesta, Paris,
expoziţia are în componenţa ei o serie de veşminte reprezentative pentru moda secolului XIX: copia rochiei doamnei Elena
Cuza reconstituită după mărturia iconografică lăsată de litografia lui Carol Popp de Szathmary şi realizată în 1863, rochie din
mătase ripsată cu turnură, costum (taior şi fustă) din catifea, costum de călătorie format din rochie şi pelerină din caşa, bluze
model „Art Nouveau“ din dantelă neagră, fustă din atlas cu trenă şi broderie perforată la poale, pelerină din catifea neagră cu
guler şi broderie în motiv floral.
Apanaj al eleganţei şi rafinamentului, accesoriile au ocupat un binemeritat rol în moda de acum două secole. Ca
urmare, în expoziţie, ele întregesc tabloul unui secol dominat de stilul modern: trusa de călătorie a Elenei Cuza, serviciu de
toaletă din cristal de Baccarat, casete de bijuterii din cristal şi metal, flacoane de parfum, evantaie, mănuşi, poşete, lornion,
umbrelă de soare.
Farmecul timpului de altădată va fi redat, în expoziţie, prin recrearea unui număr de trei modele de rochii după
planşele ce reproduc crochiurile din revistele de modă ale vremii, modele realizate de creatoarea de modă Liza Panait.
Un gând bun de mulţumire şi gratitudine se îndreaptă către muzeele care ne-au fost alături în acest proiect:

Dr. Gabriel Rustoiu - director general
Dr. Ionel Ioniţă - director
Dr. Peter Hügel - director
Dr. Crişan Muşeţeanu - director general
Radu Coroamă - director
Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ - Iaşi
Dr. Lăcrămioara Stratulat - director general
Muzeul Literaturii Române - Iaşi
Dr. Dan Jumară - director
Se cuvin, de asemenea, alese mulţumiri creatoarei de modă Liza Panait.
Director
Adina Renţea
3
Feminitatea de altădată
Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia deţine în patrimoniul său o colecţie compusă din 280 de planşe de
1
format mare , cu reproduceri după crochiuri ce pot fi datate în perioada 1850 - 1914, colecţie achiziţionată între anii 1975 -
1980. Constituită ca un corp unitar, această colecţie nu a fost valorificată timp de mai multe decenii de la achiziţionare, pe de
o parte, datorită profilului muzeului orientat cu precădere spre valorificarea colecţiilor impresionante de documente şi piese
de arhelogie pe care le are, iar pe de altă parte, datorită lipsei unui ochi care să le recunoască importanţa pentru cunoaşterea
mentalităţii şi nu numai, a unor timpuri demult apuse.
Redescoperită, la simpla vedere, planşele care cuprind peste 700 de imagini color aduc informaţii bogate
referitoare la idei, moravuri, evenimente derulate pe parcursul a trei sferturi de secol.
Din această colecţie, inedită pentru muzeul albaiulian, 180 de planşe prezintă reproduceri după crochiuri
realizate de artişti mai mult sau mai puţin celebri ai timpului, unele purtând semnătură2, altele nu, unele indicând casele care
comercializau produsul realizat după model3, altele nu, toate promovate de reviste de modă publicate la Viena, Berlin,
4
Budapesta şi Paris în perioada 1890 - 1944 . Francezii au denumit această perioadă „La Belle Époque“.
Perioada s-a suprapus peste una dintre cele mai fascinante din istoria Europei, în care ştiinţele şi artele s-au
dezvoltat cu o viteză uluitoare, elitele timpului încercând cu seriozitate să reinstaureze cele mai înalte valori ale spiritului şi ale
sensibilităţii, să îmbine utilul cu frumosul, să organizeze coerent stilistic întreg spaţiul existenţial. Este o epocă a cărei
imagine nostalgic aurită nu s-a şters nici astăzi din mintea oamenilor deşi a fost marcată de puternice contraste în plan social.
Planşele din colecţia muzeului albaiulian sunt o dovadă a ritmului alert al schimbărilor în acele vremuri. Ele
5
dovedesc circulaţia lor în spaţiul transilvănean, faptul că şi la noi frumosul vestimentar interesa societatea, doamnele fiind
„acaparate“, ca totdeauna şi ca pretutindeni, de tot ce era nou în materie de vestimentaţie, coafură, accesorii.
Este perioada în care costumul feminin a cunoscut cele mai spectaculoase modificări. Dorinţa femeii de scăpa
de încorsetările sociale, de a se afirma nu doar ca soţie şi mamă ci şi ca o persoană creativă într-o profesie, a impus un mare
interes pentru o linie nouă, mai naturală, în vestimentaţie. Perioada cuprinsă între 1890 şi 1910 a marcat primii paşi în
emanciparea femeilor, având în vedere atât independenţa lor materială cât şi afirmarea personalităţii lor. Planşele muzeului
albaiulian oferă imaginea acestor primi paşi.
La începutul acestei perioade s-a păstrat stilul minuţios, tapisat, un stil complicat, uneori încărcat, cu un abuz
de franjuri, pompoane, garnituri cu broderii aplicate şi dantelă, pe o siluetă de clepsidră, cu o talie de viespe obţinută cu
ajutorul corsetului care apăsa pe de o parte abdomenul făcându-l plat şi, pe de alta, chiar coşul pieptului, comprimând
organele interne. Corsetul, care dădea siluetei forma literei S, a impus linia modei feminine până în 1905. Corsajul, făcut din
os, aproape un minicorset, era purtat deasupra corsetului, fiind montura pentru o căptuşeală uşoară. El asigura stabilitatea şi
contura formele de dedesubt impunând corpului curbura şi mai accentuată în forma literei S.
Lenjeria era realizată cu precădere din batist şi mătase; consta din câteva elemente suprapuse şi complicate: o
cămaşă, un jupon, indispensabili care veneau până la nivelul genunchilor, un corset foarte lung în faţă şi care dădea corpului o
6
arcuire grecească .
După dispariţia crinolinei, femeile au început să poarte turnura, formată din volane de fibre vegetale sau de
pânză apretată, apoi mici cochilii balenate a căror proeminenţă putea fi mărită sau diminuată printr-o chingă interioară şi care
sporeau volumul natural al crupei. Către 1890 încă se mai plasa sub şale o perniţă îndesată cu fibre vegetale pentru a susţine
lărgimea fustei.
S-au purtat fustele în clini care ofereau forma elongată, de clopot, asemeni unei flori de crin, o fustă ce cădea pe
sol sub formă de corolă, susţinută de un rèleve-jupe pentru a face mersul comod.
Bluzele aveau lavalieră sau guler înalt pentru papion. Gulerele foarte înalte, făcute din dantelă, alungeau gâtul.
Purtate în timpul zilei, erau înlocuite seara de decolteuri adânci, pătrate, rotunde şi în formă de V pentru a permite femeilor
să poarte bijuterii rafinate. Mânecile drepte ale anilor 1890 s-au dezvoltat în efecte bluzate strânse cu panglici la încheietură.
Se purtau vestele la două rânduri, taioarele scurte şi lungi, bord à bord sau în formă de frac.
Rochiile erau croite cu multă migală, prezentând volane, broderii, gulere bijuterie, decolteuri ample, în diferite
forme, cusături inedite, cu mâneci scurte, până la cot, sau lungi, dublate, uneori, de sarafane purtate deasupra. Rochiile lungi
de seară erau adânc decoltate şi aveau trene.
4
Între 1906 - 1909 silueta a suferit modificări graduale, fusta şi-a pierdut din plinătate, iar silueta s-a îndreptat.
Corsetul, care aproape ajungea la genunchi, făcut în aşa fel încât lungea silueta oferind femeii posibilitatea de a părea mai
slabă, a fost suprimat pentru a asigura femeii o mai mare libertate de mişcare. Pentru a se păstra silueta alungită şi puterea de
seducţie, treptat, linia taliei a fost şi ea ridicată. Fusta a devenit mai îngustă, mulându-se după corp, arătând puţin forma
picioarelor de la genunchi în jos (în lalea, evazată jos, morning-glory)7, apoi drapată pe şolduri şi strânsă pe gambe (silueta
8
pig-top) .
În jurul anului 1910, fustele au fost strânse puţin în zona genunchiului, pentru a forţa doamnele să meargă
fandosit, în timp ce între 1912 - 1915 a apărut şi fusta scurtă, largă, purtată peste una îngustă şi lungă. Acum apare şi fusta cu
şliţ adânc, urmare a apariţiei tango-ului.
Pentru produsele vestimentare de damă erau folosite mătasea grea, moarul, taftaua broşată cu veluri, satinul,
catifeaua, materiale preţioase şi costisitoare pentru ţinutele pretenţioase impuse de diferitele ocazii, dar şi stofele grele şi
serjul pentru ţinutele de zi, toate în tonuri pastel, albastrul fiind însă situat în topul preferinţelor europenilor.
Din momentul în care tivul rochiei a urcat şi a lăsat descoperită glezna, pantofului de damă a început să i se
acorde atenţia cuvenită. Locul ghetelor bărbăteşti a fost luat de pantofi şi sandale cu vârful ascuţit şi tocuri înalte, ornate cu
panglici, fâşii de piele, bentiţe, barete, pene, chiar pietre semipreţioase etc.
Dacă la începutul perioadei ţinuta femeii era completată cu o pălărie de dimensiune redusă, cu cât fustele au
devenit mai strâmte, cu atât pălăriile au devenit mai mari, împodobite cu flori, panglici, pene. Borurile pălăriilor au devenit
tot mai largi, decoraţiunile tot mai generoase.
9
Femeile purtau şalul, capa, jacheta, cazaca , paltoanele largi, scurte sau lungi, mantalele.
Accesoriile includeau o geantă de mână atârnând de un lanţ, o umbrelă, mănuşi scurte şi lungi, eşarfe, evantaie,
cordoane, batiste fine. Relevant e faptul că bastoanele au fost create acum pentru a ajuta doamnele elegante să-şi menţină
echilibrul pe pantofii cu tocuri foarte înalte şi cu vârfuri ascuţite. Ceva mai târziu acestea au devenit apanajul tinerilor bărbaţi
cu maniere elegante. Se purtau bijuterii realizate din sticlă, piele, fildeş, pietre semipreţioase, de dimensiuni mari, mici,
inspirate din natură, din floră şi faună, cu forme diverse, de floare, insecte, păsări, chiar personaje fantastice.
Tot mai interesată de sport, din 1911 femeia a fost autorizată, oficial, să poarte pantalonul atunci când ieşea la
plimbare cu bicicleta, sau la călărie. S-au creat costume speciale pentru practicarea de către femei a tenisului, patinajului, a
înotului. Pentru a se proteja de vânt, praf sau frig, şoferiţele au început să poarte pardesiul din piele, pălăria cu văl gros,
transparent, pentru faţă şi ochelarii de plastic.
Izbucnirea Primului Război Mondial a impus schimbări radicale la nivelul vestimentaţiei feminine. Pe măsură
ce tot mai multe femei au fost obligate să muncească, în condiţiile în care bărbaţii au fost înrolaţi, hainele de damă au devenit
simple, practice, adecvate noilor ocupaţii. Pornindu-se de la o linie austeră, specifică anilor 1885 - 1890, trecându-se printr-o
fază de strălucire şi grandoare în anii următori, când s-a impus silueta de clepsidră şi stilul edwardian, s-a ajuns, în cele din
urmă, mai ales după declanşarea războiului, la nevoia găsirii soluţiilor simple şi funcţionale, prin crearea unei linii
vestimentare feminine naturale.
Ionela Simona Mircea

Note:
1. Cu excepţia a 20 de bucăţi de format A4 şi ceva mai mare, celelate planşe au lungimea de 39,5 cm, iar lăţimea de 28 cm
2. Apar semnăturile; Afod, Clotilde, Quite, I. D., J. Chapuis, Drißon etc.
3. E. Hausdorff, Berlin, Bellevuestraße, 4; Siegbert Levy, Berlin, Leipzigstraße, 94; Rose Behrendt, Berlin, W. Kronenstraße, 71; Jean Landauer, Berlin,
W. Behrenstraße, 54; Martha Heymann, Berlin, Wilhelmstraße, 2 etc.
4. Grosse Modenwelt, Der Bazar Illustrierte Damen-Zeitung, Divat-Salon etc.
5. Doamnele de etnie germană, maghiară, evreiască, dar şi de etnie română din familiile cu dare de mână
6. Adina Nanu, Arta pe om. Look-ul şi înţelesul semnelor vestimentare, Bucureşti, 2001, p. 188
7. Ibidem, p. 193
8. Idem
9. Bluză strănsă pe talie, stil jachetă, care se încheia pe gât
5
Modă, stil şi eleganţă feminină în secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX
„Moda nu este ceva care există numai în rochii. Moda este în cer, pe stradă,
moda este legată de idei, de viaţă, de tot ceea ce ne înconjoară.“
Coco Chanel
Vestimentaţia este un aspect important al vieţii de zi cu zi a oamenilor, ea reflectând cel mai direct condiţiile sociale şi raporturile de
clasă în cadrul unei societăţi. Omul fiind o fiinţă socială, trebuie să se îmbrace. Filozofii preocupaţi de semnificaţia socială a costumului, au
constatat că a accepta să te îmbraci înseamnă a intra în societatea oamenilor. Condorcet spunea că: „veşmântul e semnul care separă omul de
animal“, iar Auguste Comte vedea în haine „marca civilizaţiei, dovada supremaţiei raţiunii asupra simţurilor“.
Se spune că moda intră în sfera preocupărilor feminine, şi totuşi, prin schimbările ei repetate, moda poartă parfumul vieţii cotidiene a
tuturor. Moda are drept caracteristică principală noutatea şi este „o reacţie firească împotriva tocirii atenţiei datorită obişnuinţei, prin reînnoirea
înfăţişării umane. Moda desemnează schimbările frecvente survenite în artele decorative, în funcţie de evoluţia şi variaţiile gustului, e un sistem
de norme efemere, după care membrii unui grup social oarecare trăiesc, gândesc, se distrează, într-un moment istoric dat“.
Veşmântul sau costumul are o serie de funcţii, printre care funcţia protectoare, doarece cantitatea şi calitatea veşmintelor a fost într-o
bună măsură determinată de temperatură, umiditate şi de agenţii nocivi, variind de la fusta de frunze din zonele tropicale, la hanoracul de blană
din ţinuturile arctice.
De asemenea, costumul are şi o funcţie socială, pentru că „o haină este utilă fiindcă ţine de cald, dar şi pentru că îl ajută pe individ să
ocupe locul ce i se cuvine în rândul semenilor. În toate orânduirile sociale s-a simţit nevoia grupării membrilor comunităţii în categorii distincte;
diferite funcţii, ranguri, vârste, sexe, meserii, au fost indicate prin semne exterioare, vizibile de la distanţă. Nu numai uniforma, ci şi ţinuta civilă,
dealtfel, orice îmbrăcăminte este încărcată de semnalizări cu caracter social. Deţinerea puterii a fost marcată în toate timpurile, prin
supradimensionarea trupului înălţat prin coroane sau tiare, tocuri sau trene, ca şi prin strălucirea bijuteriilor“.
Arta costumului a variat în decursul istoriei, şi de aceea, în costum ca şi în artele plastice şi decorative, se pot distinge mai multe sensuri
ale termenului de „stil“. În sens restrâns, stilul defineşte expresia artistică unitară a unei singure personalităţi creatoare. A avea stil, înseamnă a fi
capabil să realizezi un ansamblu al înfăţişării individuale original şi de o oarecare calitate. Stilul presupune astfel o anume coerenţă şi permanenţă
în timp - stilul cuiva putând fi recunoscut în decursul întregii sale vieţi, cu toate variaţiile inerente vârstelor şi etapelor de evoluţie.
După cum se exprima unul dintre cei mai perspicace scriitori ai vremii, Charles Baudelaire „femeia are dreptul şi chiar datoria să pară
magică şi supranaturală, să uimească, să vrăjească; idol fiind, ea trebuie să se împodobească spre a fi preţuită“.
Între anii 1850 - 1870, moda era dictată de Curtea franceză a celui de-al doilea Imperiu, mai ales după ce în anul 1853 a avut loc
căsătoria împăratului Napoleon al III-lea cu Eugenia de Montijo. Perechea imperială atrăgea atenţia întregii lumi, cei doi apărând ca prototipuri
ale modei, de un lux exorbitant, necesar susţinerii prestigiului politic al Franţei.
În acei ani, „crinolina“ a devenit aşadar, principala distincţie a rangului social. Numele crinolinei provine de la cuvântul francez „crin
de cheval/păr de cal“, ce asigura la început rigiditatea fustei, care nu mai ajungea să fie susţinută doar de juponul apretat din anii de început ai
acesteia. Odată cu trecerea timpului, juponul va fi înlocuit cu o structură din nouă cercuri de metal, legate între ele cu panglici de pânză, peste
care se aşeza direct fusta. Datorită formei, în Franţa a primit numele de „colivie“, iar în Principatele Române a fost cunoscută şi sub porecla de
„malacov“ sau „malacof“, după numele fortăreţei din sistemul defensiv al Sevastopolului, care fusese cucerită foarte greu de către trupele
franceze.5
Crinolina sau malacovul a atins maxima amploare în anul 1858. Din cauza dificultăţilor pe care le comporta îmbrăcarea unei asemenea
rochii, este de la sine înţeles că era formată din două piese separate: corsajul şi fusta. Spre a ascunde linia unde cele două se uneau, era folosit un
cordon cu o cataramă sau o pafta mare. În 1858, corsajul se termina în vârf ascuţit pe pantece, iar mânecile se evazau începând de la cot şi erau
numite mâneci pagodă. Pentru plimbare, pe umeri se arunca un şal, cele de caşmir fiind încă la modă, dar erau folosite şi şaluri de dantelă sau
mătase cu franjuri lungi, ce se purtau şi în interior la baluri şi recepţii.
După 1860, fusta crinolinei s-a modificat, din circulară în „oblong“, volumul orientându-se spre spate şi terminându-se cu o trenă
maiestuoasă. Într-o asemenea rochie i-a pozat doamna Elena Cuza, în 1863 lui Carol Popp de Szathmary pentru portretul oficial. Elena Cuza a
îmbrăcat o fastuoasă toaletă albă de ceremonie, mult decoltată, lăsând umerii şi braţele dezvelite. Cosajul era acoperit cu dantelă fină, mari
inserţii de dantelă fiind şi pe poale, iar din loc în loc mari funde din mătase de culoare mai închisă, prindeau smocuri din pene de struţ. 6
Rochia s-a pierdut odată cu trecerea timpului, însă după mărturia iconografică lăsată de litografia lui Szathmary, aceasta a fost
reconstituită cu succes, pentru a face parte din expoziţia permanentă a Muzeului Unirii din Iaşi (ultima reşedinţă a lui Alexandru Ioan Cuza),
redeschis după un amplu proces de restaurare şi reamenajare, la 24 ianuarie 2008.
Din 1865, rochiile au început să se scurteze, şi pentru a uşura mersul, nu coborau mai jos de gleznă, însă rochiile de seară, continuau să
fie lungi. O doamnă care se respecta, trebuia să deţină în garderoba sa toalete pentru fiecare moment al zilei şi pentru fiecare activitate pe care o
desfăşura. Era inadmisibil a apărea în public îmbrăcată într-un veşmânt nepotrivit, prea decorat pentru dimineaţă sau prea sobru pentru seară.
„Toaleta trebuie a fi schimbată după împrejurări. Aceea de peste zi va fi simplă chiar şi pentru vizite, aceea pentru seară urmează a fi ceva mai
bogată, iar pentru bal trebuie a fi cea mai elegantă“, recomanda „Codul toaletei civile“ din anul 1870.7
6
Existau astfel, toalete de dimineaţă, de după-amiază şi de seară, de vizită şi de plimbare (pe jos sau în trăsură). Toaletele difereau dacă
purtătoarea era oaspete sau gazdă. Erau toalete pentru petrecerea verii la ţară sau la băi, la munte sau la mare. Pentru seară toaleta era foarte
elegantă: femeia era obligată să îşi expună gâtul, umerii şi braţele într-o fastuoasă rochie decoltată şi plină de bijuterii. Existau însă gradări şi în
cadrul acestor toalete: cele pentru teatru, operă, dineuri comune şi pentru serate erau mai sobre, cu decolteuri mici, umerii acoperiţi şi
ornamente puţine; cele pentru dineuri de gală şi baluri erau foarte luxoase, din stofe bogate, cu dantele şi panglici, mult decoltate şi garnisite cu
bijuterii preţioase. Accesorii indispensabile erau mănuşile, evantaiul, lornionul, iar pentru serate dansante carneţelul de bal, cu coperţi de argint
sau de aur şi pagini din plăci subţiri de fildeş, pe care erau înscrise cu un condei, de asemenea din metal preţios, ordinea dansurilor şi partenerii
cărora le-au fost acordate.8
Către anul 1870, crinolina a dispărut treptat, fusta devenind plată în faţă, cu trena triunghiulară din profil. După 1870, amploarea fustei
a fost masată în spate, într-un drapaj bogat, această nouă formă primind denumirea de „turnură“.
Costumul se încadra astfel în ambianţa interioarelor, prin însăşi prezenţa drapajelor grele din mulţi metri de ţesătură, care aminteau de
perdelele cu ciucuri de la ferestre şi uşi, feţele de masă şi abajururile lămpilor, modă care nu întâmplător a fost numită „stil tapissier“.9
După 1877, turnura a început să descrească în volum şi să coboare din zona bazinului spre şolduri, pentru ca din 1883 să revină în
forţă, cu forme exagerate, mult mai voluminoase decât înainte. Datorită asemănării sale cu un scaun, dar şi a cercurilor elastice care o susţineau şi
care puteau fi rabătute pentru a facilita aşezarea într-un fotoliu, ea a fost numită „strapontină“.10
Deoarece rochia s-a scurtat deasupra nivelului de călcare, o atenţie deosebită a început să fie acordată şi pantofilor. De aceea
încălţămintea (pantofii sau botinele) era totdeauna foarte bogat decorată şi confecţionată din piele fină ori mătase şi catifea.
În jurul anilor 1889-1890, trunura a dispărut definitiv, după ce fusese purtată timp de aproape 25 de ani. Fusta cloş atârna liberă,
formând cute fireşti, fără intersectarea şi orientarea lor de către croitor. În schimb, mânecile au crescut în volum, luând forme „á gigot“, în 1895
atingând dezvoltarea maximă şi devenind tip balon, fiind umflate pe braţ şi mulate pe antebraţ. Pe lângă materialul scrobit din care erau făcute
mânecile, acestea erau susţinute pe dedesubt de o armătură fină din fire de sârmă. Mânecile şi-au pierdut din dimensiuni după 1897, reducându-
se substanţial, dar păstrând forma bufantă.
Din 1890 s-au creat în special costume compozite, influenţate de moda secolelor XVI, XVII, şi XVIII, culorile fiind în general
pastelate (crem, roz, bleu, gri, auriu). A fost şi o perioadă în care negrul, înviorat cu mărgele, paiete, aplicaţii de catifea, broderii, dantele a
dominat în moda pariziană şi implicit în cea românească. Un articol din ziarul „Universul“ din 16 octombrie 1887, sublinia această noutate:
„sezonul actual este unul de surprindere pentru lumea femeiască din Paris. Stăpânii modei au decis ca frumuseţile sexului slab să se
împodobească cu negru pe timpul cel mai vesel al anului. Rochii, pălării, mănuşi, evantaie, garniturile capului, tote sunt de colore negra şi se zice
că şi decorurile saloanelor de baluri vor fi negre. Se vede că moda a decis a purta doliu pentru tote neroziile din trecut“.11
În ultimul sfert al sec. al XIX-lea şi până la primul război mondial, Europa a cunoscut o perioadă de pace şi relativă bunăstare, numită
„La belle epoque“, perioadă în care a apărut şi curentul „Art Nouveau“. Tendinţa de creare a unei arte noi a cuprins toată lumea de la Est la Vest,
sub diferite nume: Secession şi Jugend Stil în Germania, Modern Art şi Modern Style în Anglia, Style 1900, L’Art Moderne, Art Nouveau în
Franţa, Arte Joven în Spania.
Termenul de „Art Nouveau“ vine de la numele magazinului de artă al lui Samuel Bing (1838-1905), „La Maison de l’Art Nouveau“,
care şi-a deschis porţile la Paris în 1895. Mişcarea a început la Londra extinzându-se rapid, sursa de inspiraţie găsindu-se în natură, toate lucrările
în acest stil semănând cu un organism viu. Art Nouveau-ul era expresia unor atitudini ale oamenilor care căutau libertatea, plăcerea şi
frumuseţea, de fapt o reprezentare fizică a modului de viaţă al oamenilor din „La belle epoque“. Pe de altă parte, anul 1900, marchează şi
începutul secolului maselor. Este secolul educaţiei în masă, al transportului în masă şi al divertismentului în masă (de exemplu café-concertele).
Art Nouveau-ul a reflectat această tranziţie, deoarece artiştii doreau să creeze opere pentru public, considerând că arta individuală nu valora
nimic. Cu acest nou stil, rolul artistului a luat amploare, iar lucrările de artă sau de arhitectură au devenit bunuri publice. Perioada „Art
Nouveau“, ca şi „Belle Epoque“ au fost scurte, însă nu au făcut altceva decât să arate o schimbare de atitudine, în Europa şi în lume, la sfârşitul
secolului al XIX-lea şi începtul secolului XX.
Costumul anului 1900 amintea, prin talia strangulată de binecunoscuta clepsidră, pentru ca după 1900 să apară „taiorul“ (jachetă sau
bolero). Sub jachetă se purta o bluză lejeră de batist sau zefir, iar sub gulerul bluzei se atrârna o cravată sau o lavalieră. Aşadar, se pare că
emanciparea graduală a femeilor şi interesul acestora în ceea ce privea sportul, au fost responsabile pentru lansarea taiorului, care va deveni, un
adevărat mod de viaţă.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea s-au înfiinţat la Paris şi primele case de modă, englezul Charles Frederic Worth (1825-1895)
fiind pentru un secol liderul modei feminie. Venit de tânăr la Paris, el a lucrat un timp într-un magazin specializat în vânzarea de şaluri de caşmir.
Încurajat de succesul repurtat de rochiile croite pentru soţia sa, Worth s-a decis să-şi deschidă propria Casă de Modă în 1858.12
Charles Frederic Worth este creatorul căruia istoricii i-au atribuit meritul de a fi prezentat pentru prima dată moda pe manechine vii, el
angajând la mijlocul anilor 1860, câteva „demoiselles de magasins“, numite „les sosies“, cu scopul de a „ţine loc de oglindă clientelor mai
bogate“.13
Creatoarea Jeanne Paquin (1869 - 1936) a lucrat la început pentru casa pariziană de modă Maison Rouff, pentru ca în 1891 să-şi
deschidă alături de soţul ei Isidore Paquin, propria Casă de Modă, pe strada Rue de la Paix, chiar lângă celebra casă condusă de Charles Frederic
Worth. Principala schimbare adusă de Jeanne Paquin a fost transformarea aspectului sumbru şi trist al hainelor negre din secolul al XIX-lea, prin
combinarea negrului cu mătase roşie lucioasă, aşezată pe marginile hainelor sau prin adăugarea de broderii şi dantele deschise la culoare.14
7
Paul Poiret (1879 - 1944) a rămas în istoria modei ca una dintre figurile legendare, care a reuşit să schimbe pentru totdeauna
concepţiile, stilurile şi modelele printr-un amestec de idei originale şi influenţe diverse. Paul Poiret este creatorul de modă care a reuşit să
elibereze silueta feminină de sufocantele corsete, dându-i şi mai multă libertate, odată cu lansarea scandaloşilor pantaloni, care au revoltat opinia
publică mult prea conservatoare. Paul Poiret şi-a deschis propria Casă de Modă la sfârşitul anului 1904, şi şi-a elaborat rapid propriul stil,
propunând clientelei sale, formată din femei avide după noutăţi, rochii de un absolut inedit. Noile rochii erau inspiate atât din moda cu accente
antice din perioada Directoratului, când liniile erau drepte şi rochiile aveau doar o legătură sub sâni, cât şi din costumele tradiţionale orientale, pe
care Poiret le-a imitat, şi care nu puteau fi purtate decât fără corset, pentru că doar astfel se putea ghici linia naturală a corpului.15 Astfel, în 1910
schimbarea era înfăptuită, iar Casele de Modă nu mai fabricau decât rochii ajustate, ceea ce nu însemna că toate femeile renunţaseră la corset.
Moda orientală lansată de cele două spectacole pariziene ale Baletelor Ruse „Cleopatra“ şi „Şeherezada“ l-a inspirat pe Poiret să creeze turbane,
care au înlocuit pălăriile şi să imagineze mantii croite departe de corp, cu motive inspirate de pe caftane.16
În 1911, Paul Poiret a întreprins un turneu european cu creaţiile sale, ceea ce a dus la o creştere spectaculoasă de vânzări, iar în 1913 a
primit titlul de „Regele modei“ în S.U.A. Rochii cu talie înaltă din ţesături preţioase, moi, şalvari, ornamente strălucitoare cu pene şi strasuri,
tunici de catifea purtate pe deasura şi turbane de mătase păreau a fi desprinse din lumea celor 1001 de nopţi. La cele mai sofisticate serate ale
vremii era aproape obligatoriu să abordezi o formulă vestimentară de acest tip, larg popularizată şi în cataloage, ori de afişele foarte expresive
semnate de artişti cunoscuţi precum George Lepape*.
Casa de Modă a lui Paul Poiret era frecventată şi de către regina Maria a României, atunci când călătorea la Paris, iar rochiile pe care şi le
achiziţiona erau purtate cu deosebit fast în cadrul seratelor dansante care aveau loc la palatul regal.
Un alt mare creator a fost englezul Redfern, care avea în cadrul Casei de Modă o cameră construită ca un fel de sală de teatru, rotundă,
dotată cu oglinzi şi lumini de scenă. Şi acest creator era preferat de către regina Maria şi de către principese, toaletele sale fiind purtate la unele
dintre cele mai importante evenimente din viaţa familiei regale.
Moda înseamnă aşadar împrospătare, un şir continuu de experimente, lansate de cei mai prestigioşi creatori de imagine, care devin
cunoscute de marele public şi, dacă răspund aspiraţiilor majorităţii, sunt adoptate pe scară largă pentru ca, dupa o vreme, să se banalizeze.
Expoziţia „Jurnal de modă...moda feminină la 1900“ organizată în colaborare cu: Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Muzeul
Municipiului Bucureşti, Complexul Muzeal Arad, Muzeul Naţional de Istorie a României, Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ - Iaşi,
Muzeul Literaturii Române - Iaşi se doreşte a fi o trecere în revistă a evoluţiei modei feminine, cu deosebire a celei de la sfârşitul secolului al
XIX-lea şi începutul secolului XX, când au avut loc transformări spectaculoase în ceea ce priveşte modul de concepere şi de prezentare al
toaletelor. Societatea românească la acel moment era racordată la modelul de civilizaţie al Europei Occidentale, încadrându-se în coordonatele
evoluţiei vestimentaţiei europene, în ton cu ceea ce se crea la Paris.
dr. Ştefania Ciubotaru

Note:
1. Cecilia Caragea, Istoria vestimentaţiei europene, Bucureşti, Edit. Teora, 1999, p. 9

2. Adina Nanu, Artă, stil, costum, Bucureşti, Edit. Meridiane, 1976, p. 9
3. Idem, Arta pe om: look-ul şi înţelesul semnelor vestimentare, Bucureşti, Edit. Compania, 2001, p. 13
4. Idem, op. cit., p. 8
5. Adrian Silvan Ionescu, Modă şi societate urbană în România epocii moderne, Bucureşti, Edit. Paideia, 2006, p. 147
6. Ibidem, p. 150
7. Codul toaletei civile, Tipografia Laboratorilor Români, Bucuresci, 1870, p. 93
8. Adrian Silvan Ionescu, op. cit, p. 157
9. Adina Nanu, op.cit., p. 203
10. Adrian Silvan Ionescu, op. cit., p. 159
11. „Universul“, an IV, nr. 270/1887, articolul „Mode“, p. 3
12. Cecilia Caragea, op. cit., p. 113
13.Octavian-Sever Coifan, Începutulprezentărilordemodă, în http://www.fashionandbeauty.ro / fashion_editorial_inceputul_prezentarilor_de_moda.html
14. Jeanne Paquin, http://www.artline.ro/Case_de_moda-16801-1-n.html
15. Cecilia caragea, op.cit., p
16.Paul Poiret, Regele modei, http://www.artline.ro/1_589_Paul_Poiret_Regele_modei_12798.html
* George Lepape, ilustrator Art-Deco, a studiat la Şcoala de Arte Decorative de la Paris, iar în 1911 a ilustrat afişele prezentărilor de modă ale lui Paul Poiret.
8
Doamna Elena Cuza,
Carol Popp de Szathmary, litografie, 1863
Copia rochiei doamnei Elena Cuza, reconstituită după

litografia din 1863, a lui Carol Popp de Szathmary
Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi - Muzeul Unirii
Trusa de voiaj a doamnei Elena Cuza

9
Pelerină din mătase crem cu croială pe umeri
şi ciucuri din mătase la poale - sec. XIX
Fustă din atlas cu trenă şi broderie

perforată la poale - sec. XIX
Rochie din mătase ripsată de culoare Corsaj din atlas crem cu motiv floral în ţesătură ,
beige cu turnură - sec. XIX balene pe talie - sec. XIX
Muzeul Municipiului Bucureşti Muzeul Municipiului Bucureşti
10
Bluză din mătase neagră şi voalde mătase plisat cu
Fustă din atlas vişiniu cu dungi dantelă dispusă tip enqeur în jurul gâtului
longitudinale în ţesătură, sf. sec. XIX model „Art Nouveau“, sec. XIX
Bluză din catifea roşu rubiniu, croială gen jachetă, sec. XIX Fustă din mătase şi tafta neagră
Muzeul Municipiului Bucureşti cu volane şi bordură din dantelă
11
Costum - taior şi fustă - din catifea reiată maro cu dungi
albastre, sf. sec. XIX - înc. sec. XX
Bluză din dantelă neagră, model „Art Nouveau“, sec. XIX
Fustă din atlas negru cu croială în bie şi volan lat

plisat, sec. XIX, Muzeul Municipiului Bucureşti
12
Costum de călătorie, rochie şi pelerină din
caşa, sf. sec. XIX
Pelerină din catifea neagră cu guler şi broderie
cu motiv floral pe piept şi poale, sec. XIX
13
Rochie-sarafan din mătase, cu bordură de catifea, în culorile
bej, alb şi vişiniu, sf. sec. XIX - înc. sec. XX
Pelerină scurtă din rips negru

cu volane aplicate pe toată suprafaţa, sec. XIX
14
Flacon cu dop
Trusă de toaletă compusă din cinci flacoane Atelier englez, cristal turnat, tăiat, gravat,
din cristal tăiat în diamant cu capac plat din argint argint presat, sec. XIX, Î - 13 cm; Db - 4,5 cm; Dg - 3 cm
Muzeul Naţional de Istorie a României Muzeul Naţional Cotroceni
Serviciu de toaletă din cristal de Baccarat

şase piese (două flacoane cu dop, pudrieră, suport pentru inele, flacon cu atomizor, vas pentru accesorii)
cristal turnat, colorat, înc. sec. XX
15
Casetă cu capac Casetă cu capac
Atelier european, cristal faţetat, Atelier european, sticlă colorată în masă turnată,
aplicaţii metal galben, sec. XIX, Î - 13 cm; L - 8 cm; l - 8 cm montură metal comun, decor cu aur şi argint, sec. XIX
Muzeul Naţional Cotroceni Î - 13,5 cm; L - 13 cm; l - 8 cm
Casetă pentru bijuterii Casetă pentru bijuterii

Atelier european, alamă traforată, furnir nuc, înc. sec. XX Atelier românesc, alamă turnată, înc. sec. XX
Î - 9 cm; L - 14 cm; l - 11,5 cm Î - 8 cm; L - 15 cm ; l - 11 cm
Muzeul Naţional Cotroceni Muzeul Naţional Cotroceni
16
Evantai din mătase brocată, pictat cu motive florale, pe margine cu garnitură de pene albe.
Are imprimat cifrul reginei Elisabeta şi coroana regală
L - 36 cm; l - 5 cm
Evantai din dantelă neagră cu şaisprezece lamele din baga

perforate la capete în motiv
floral, sec. XIX, L - 24 cm Evantai din pene de struţ cu optsprezece lamele din
Muzeul Municipiului Bucureşti baga, sec. XIX, L - 41 cm
17
Mănuşi Mănuşi
Atelier european, piele presată, înc. sec. XX Atelier european, bumbac, înc. sec. XX
L -21,5 cm L -38 cm
Muzeul Naţional Cotroceni Muzeul Naţional Cotroceni
Mănuşi din piele de culoare crem, înc. sec. XX Cutie pentru mănuşi
L -26 cm Formă dreptunghiulară, căptuşeală din material textil roz
Muzeul Naţional de Istorie a României în interior şi catifea albastră la exterior, înc. sec. XX
Î - 30 cm; L - 8 cm; l - 7 cm
18
Poşetă din plasă împletită cu strassuri şi închizătoare Poşetă tip sacheu „Art Nouveau“, din catifea
de formă curbată, sf. sec. XIX - înc. sec. XX cu aplicaţii de mărgele, sf. sec. XIX
L - 18,5 cm; l - 16 cm L - 24 cm; Î - 14 cm
Poşetă din plasă împletită în ornament floral, sf. sec. XIX

L - 20 cm; l - 17,5 cm
19
Dantelă, sf. sec. XIX - înc. sec. XX
L - 135 cm; l - 41,5 cm
Trusou de nou-născut, 10 piese, 1902

20
Carneţel pentru dans, cu imaginea împăratului Franz Josef, Cutiuţă pentru medicamente, metal, înc. sec. XX
catifea roz, în interior file pentru scris dansul şi cavalerul ales, Î - 8 cm; L - 2 cm; l - 0,3 cm
sec. XIX, L - 7,7 cm; l - 6 cm Complexul Muzeal Arad
Cutie pentru pudră, motive florale şi înscrisul Face - a - main (lornion) cu rame şi mâner din baga,
„Poudre Safranor - Paris“, înc. sec. XX sec. XIX, ochelar: 10 × 4,5 cm; mâner: 12,5 × 2,5 cm
Î - 8 cm; L - 9,5 cm; l - 4,3 cm Muzeul Municipiului Bucureşti
21
Ghete de damă din piele neagră, Pantofi de damă din piele maro-roşcat,
cu carâmb înalt şi zece nasturi mici, înc. sec. XX cu aplicaţie de mărgele în motiv floral, sf. sec. XIX
L - 25 cm; Î - 16,5 cm L - 23 cm
Umbrelă de soare de culoare neagră

Are doisprezece spiţe şi tijă din lemn cu mâner, mătase, fir auriu, metal, sf. sec. XIX
22
Cazacă din catifea verde închis, paiete negre, atlas galben, înc. sec. XX
Pălărie şi manşon, sf. sec. XIX - înc. sec. XX

23
Rochii de interior, 1892, litografie, hârtie obişnuită, tipar
28 × 39 cm
24
Costume de promenadă, litografie, hârtie obişnuită, tipar
28 × 39 cm
25
Rochii de bal, 1892, litografie, hârtie obişnuită, tipar
39 × 29,5 cm
26
Costume de epocă, 1892, litografie, hârtie obişnuită, tipar
39 × 29 cm
27
29 × 39 cm
28
29 × 39 cm
29
39 × 29 cm
30
39 × 27,5 cm
31
Costume de promenadă, 1896, litografie, hârtie obişnuită, tipar
29 × 39 cm
32
Rochie de promenadă, 1896, litografie, hârtie obişnuită, tipar
29 × 39 cm
33
29 × 39 cm
34
27,5 × 38,5 cm
35
Costume de epocă - fuste cu turnură, 1898, litografie, hârtie obişnuită, tipar
27,5 × 39 cm
36
Costume sport, 1898, litografie, hârtie obişnuită, tipar
29 × 39 cm
37
29 × 39 cm
38
29 × 39 cm
39
27,5 × 39 cm
40
27,5 × 38,5 cm
41
27,5 × 39 cm
42
27,5 × 39 cm
43
27,5 × 39 cm
44
27,5 × 39 cm
45
27,5 × 39 cm
46
27,5 × 39 cm
47
27,5 × 39 cm
48
Rochii de promenadă, 1903, litografie, hârtie obişnuită, tipar
27,5 × 39 cm
49
27,5 × 39 cm
50
27,5 × 39 cm
51
27,5 × 39 cm
52
Rochii de mireasă, 1904, litografie, hârtie obişnuită, tipar
27,5 × 39 cm
53
27,5 × 39 cm
54
27,5 × 39 cm
55
27,5 × 39 cm
56
27,5 × 39 cm
57
27,5 × 39 cm
58
27, × 39 cm
59
24,5 × 34 cm
60
24,5 × 34 cm
61
27,5 × 39 cm
62
27,5 × 39 cm
63
27,5 × 39 cm
64
27,5 × 39 cm
65
27,5 × 39 cm
66
27,5 × 39 cm
67
Imprimat de reclamă a unui magazin de modă arădean cu ştampila lui Nagy Laszlo, înc. sec. XX,
L - 15,2 cm; l - 6,8 cm
68
Imprimat de reclamă a unui magazin de materiale textile din Arad, cu ştampila lui Nagy Laszlo, înc. sec. XX,
L - 15 cm; l - 8 cm
69
Însemne pentru firme, în stil „Secession“, tipărite la Viena şi Lepzig, înc. sec. XX
70
71
72
73
Imprimat de reclamă, înc. sec. XX
74
Grafică computerizată:
Radu Ciubotaru
Dana Dolghin
Conservare:
Elena Tufan
Design expoziţie:
Doiniţa Moroianu
Vlad Anghelescu
Foto:
Cătălina Anca Cocan - Muzeul Naţional Cotroceni
Muzeele colaboratoare au pus la dispoziţie fotografiile
prezente în catalog
Muzeul Naţional Cotroceni 2010

08 Jurnal de Moda

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

08 Jurnal de Moda

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Jurnal de moda...

moda feminina la 1900

Muzeul Naţional Cotroceni

Muzeul Naţional Cotroceni

Muzeul Naţional Cotroceni

Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia

Muzeul Municipiului Bucureşti

Complexul Muzeal Arad

Muzeul Naţional de Istorie a României

Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi

Muzeul Literaturii Române Iaşi

Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia

Ionela Simona Mircea

dr. Ştefania Ciubotaru

1. Cecilia Caragea, Istoria vestimentaţiei europene, Bucureşti, Edit. Teora, 1999, p. 9

Copia rochiei doamnei Elena Cuza, reconstituită după

Trusa de voiaj a doamnei Elena Cuza

Fustă din atlas cu trenă şi broderie

Bluză din dantelă neagră, model „Art Nouveau“, sec. XIX

Fustă din atlas negru cu croială în bie şi volan lat

Pelerină scurtă din rips negru

Serviciu de toaletă din cristal de Baccarat

Casetă pentru bijuterii Casetă pentru bijuterii

Evantai din dantelă neagră cu şaisprezece lamele din baga

Poşetă din plasă împletită în ornament floral, sf. sec. XIX

Trusou de nou-născut, 10 piese, 1902

Umbrelă de soare de culoare neagră

Pălărie şi manşon, sf. sec. XIX - înc. sec. XX

S-ar putea să vă placă și