MODA LA FEMEI IN PERIOADA INTERBELICA

(1918 – 1938)

Îmbrăcămintea la sate se confecţiona, de regulă, în gospodărie:

cămăşi şi indispensabili din in sau cânepă, pantaloni din postav de lână,
căciulă de piele de miel, opinci din piele de porc sau de viţel, cojoc din
blană de oaie etc. În zonele de munte se purta, în mod obişnuit, costumul
naţional (opinci, iţari, cămaşă brodată). Şi în celelalte zone bătrânii au
rămas consecvenţi portului tradiţional. Tinerii au început să-şi cumpere
haine „nemţeşti” (pantaloni şi veston), bocanci, pălărie.
Fetele s-au arătat receptive la moda de la oraş, începând să poarte
sandale, fustă de stofă, rochie de stambă înflorată, să-şi scurteze părul, şi
chiar să se dea cu ruj pe buze, spre indignarea bătrânilor şi mai ales a
bătrânelor. În general, portul şi moda la sate au oscilat între tradiţionalism
şi modernitate. Învăţătorii, preoţii, notarul, medicul se îmbrăcau ca la oraş,
cu haine „nemţeşti”.
La oraş, oamenii din „lumea bună” îşi comandau haine la croitor sau
le cumpărau „de-a gata” de la magazinele de modă. Bărbaţii purtau ghere
de lac, pantaloni cu manşetă, haină la doi sau trei nasturi, pălărie; cămăşi
albe, care la manşetă se încheiau cu butoni (de aur sau de argint); cravata
cu picăţele era prinsă cu un ac încrustat cu pietre preţioase. Ceasul de
buzunar cu lanţ de aur sau de argint şi bastonul cu cap de fildeş erau
accesorii nelipsite la orice bărbat „serios”. La festivităţile deosebite,
domnii se îmbrăcau în smoching.
Unii bărbaţi extravaganţi – mai ales tineri, actori, scriitori – purtau
cămăşi colorate, haine în carouri, pantofi roşii sau galbeni, lavalieră,
pălărie albă a la Maurice Chevalier. Briantina (uleiul de păr) era nelipsită,
iar cei care purtau barbă aveau întotdeauna un piepten de argint sau os, pe
care-l foloseau uneori ostentativ, pentru ca cei din jur să observe calitatea
acestuia. În casă, purtau halate lungi viu colorate, iar în picioare papuci
comozi, din piele de porc sau de viţel.
Femeile s-au arătat mult mai preocupare de modă, comparativ cu
bărbaţii. Doamnele mai în vârstă au rămas la moda antebelică: pantofi de
culoare închisă, rochii lungi „până la pământ” cu dantele; bluze închise la
gât, pălării cu boruri mari şi bogat ornamentate. Cerceii mari, inelele şi
brăţările de aur erau nelipsite. Femeile de vârstă medie s-au dovedit extrem
de receptive la moda europeană (mai ales de la Paris). Ele frecventau
aproape zilnic magazinele de modă, de unde îşi cumpărau pantofi de
culoare deschisă, rochii „trei sferturi” în culori vii, pălării cu boruri mai
mici. Iarna se folosea manşonul din blană de vulpe (maron sau argintie),
pentru ca mâinile să fie protejate de ger. Tinerele fete nonconformiste
purtau pantofi în culori vii sau sandale, fuste până la genunchi, bluze „en
coeur” sau chimono, părul tuns

scurt (a la garcon), pălăriuţă sau chiar şapcă. Ele nu ezitau să meargă iarna
la patinaj sau la schi, îmbrăcându-se cu pantaloni bufanţi şi cu şubă, iar
vara să petreacă 10-12 zile la mare, unde purtau costume din două piese
(lăsând o parte a corpului descoperită). Ele erau adesea ţinta ironiilor din
partea doamnelor în vârstă, care constatau lipsa de feminitate, de graţie şi
de eleganţă a domnişoarelor „de astăzi”. La domiciliu, femeile purtau
capot de casă, lung, înflorat, de mătase. Pudra, rujul, rimelul şi parfumul
făceau parte din recuzita zilnică a oricărei femei din lumea bună.
Mulţi dintre cei care locuiau în zonele periferice ale oraşului purtau
haine vechi, cumpărate de la târg, salopete sau haine confeţionate în casă.
Doar la evenimente deosebite şi la sărbători se îmbrăcau cu haine bune,
ţinute cu grijă la păstrare în şifonier.