Sunteți pe pagina 1din 6

COSTUMUL

TRADITIONAL
SCOTIAN

“ Kiltul ”
Ce este kiltul ?
Kiltul este o ,,fustă" pentru bărbaţi, confecţionat dintr-un material înfăşurat în jurul taliei
şi prins în catarame şi curele; este purtat, de obicei, cu un buzunar pentru bani numit
sporran (geantă de piele acoperită cu blană).

Kiltul reprezintă costumul tradiţional al regiunii muntoase a Scoţiei şi, de aceea, este
aproape întotdeauna confecţionat din lînă ţesută după un model numit pled.

Marele Kilt era suficient de lung pentru a putea acoperi umerii sau pentru a putea fi folosit
ca haină pentru vremea urîtă; dar acest kilt este rareori văzut în zilele noastre.

Astăzi, majoritatea scoţienilor consideră kilturile o îmbrăcăminte formală, pentru


ceremonii. Ele sînt purtate la nunţi şi în alte momente oficiale, dar există şi mulţi oameni
care le poartă zilnic. Ele sunt folosite la parade de grupuri, cum ar fi cercetaşii şi, în multe
zone, sunt purtate la dansurile tradiţionale scoţiene.

Trăsăturile kilturilor
se înfăşoară în jurul taliei şi a coapselor, cu o parte ce se suprapune în faţă;

- partea din faţă care se suprapune (şorţul) se deschide pe partea dreaptă. Cînd
îngenunchezi,fiind îmbrăcat cu un kilt, vîrful acestuia nu ar trebui să atingă pămîntul. În
orice caz, kilturile au început să fie realizate în stiluri diferite, mai lungi sau mai scurte;

- kilturile sunt plisate. Stau relativ drepte, dar au suficient material pentru a permite
libertate în mişcare. Partea din faţă nu are pliuri;

- kiltul tipic scoţian este făcut din 8-9 metri de lînă ţesută cu un model, tartan. Bărbaţii
care au strămoşi scoţieni preferă tartanurile ce sunt asociate cu numele familiilor lor. Sunt şi
tartanuri ce nu aparţin unui clan, ce pot fi purtate de oricine, indiferent de naţionalitate;

- pot avea culori uniforme, aşa cum sunt de obicei cele


irlandeze;

- kiltul este purtat cu şosete de lînă pînă la genunchi (hose), ce sunt fixate cu nişte jartiere
speciale cu găici colorate pe lateral.

Accesorizarea kiltului
Un kilt nu are buzunare şi, de aceea, un accesoriu important este o geantă de piele
acoperită cu o blană numită sporran. La început, această geantă era din piele de
căprioară, dar odată cu introducerea uniformei militare s-au introdus genţile din piele dură,
de obicei cu decoraţii din argint şi ciucuri mari din păr alb. Încălţămintea constă, de obicei, din
saboţi de piele cu şireturile dezlegate.
Cînd înlocuieşte o ţinută sport sau o ţinută de oraş, kiltul este purtat cu o geantă Argyll. La
evenimente oficiale se recomandă purtarea kiltului cu o jachetă Price Charlie neagră.

Istoria kiltului
Kiltul este o haină antică şi nobilă, moştenire de la primii celţi din Caledonia. Această
afirmaţie poate fi auzită la numeroase festivaluri scoţiene. Bineînţeles, dacă întrebi un
irlandez, îţi va răspunde că, de fapt, kiltul este originar din Irlanda şi a fost adus în Scoţia mai
tîrziu, de către imigranţi. Dacă întrebi un englez, îţi va povesti cum Thomas Rowlison, un
englez a inventat kiltul în sec. al VII-lea.

Deşi kiltul este o emblemă a costumului tradiţional al Scoţiei muntoase, naţionalismul


acestui obicei este relativ recent. Renaşterea romantică a sec. al XIX-lea a adus asocierea
ireversibilă a scoţienilor cu acest articol de îmbrăcăminte.

Răscoalele iacobiţilor au demonstrat guvernului pericolul pe care îl reprezentau clanurile


din Highland, care se supuneau doar căpeteniilor lor. De aceea, regele George al II-lea a luat o
serie de masuri, printre care se număra şi Dress Act (Actul Îmbrăcăminţii) din 1746, care
interzicea orice haină tradiţională Highlandului, incluiv kilturile. Această măsură avea ca scop
suprimarea culturii din zona de munte şi a rămas valabilă timp de 35 de ani. Unii scoţieni au
continuat să poarte kilturile ca formă de protest împotriva măsurii.

Iniţial, a fost purtat mai mult în Hight, zona muntoasă, dar a devenit emblema culturii şi
parte a identităţii naţionale scoţiene. Kiltul a fost parte a uniformei militare pînă în Primul
Război Mondial. Tacticile feroce ale Regimentului Regal al Highlandului au dus la poreclirea
lor (Doamnele din Iad) de către trupele germane cu care s-au confruntat în tranşee.

Este mult mai evident că recunoscuta stofă ecosez (tartan) este născocirea creatorilor englezi
şi scoţieni din timpul domniei reginei Victoria. În ciuda acestui fapt, se ştie că purtarea kiltului
şi conceptele de bază ale stofei ecosez îşi au originea în istoria veche a unor clanuri sau familii
irlandeze şi scoţiene. Primul efort recunoscut pentru uniformizarea întregului clan a fost în
1918, cînd Sir Robert Gordon de Gordonstoun i-a scris lui Murrz de Pulrossie cerîndu-i să facă
în aşa fel încît hainele purtate de oamenii lui să fie în armonie cu cele ale clanului condus de
acesta. Cu timpul însă, tartanul a devenit simbol al naţionalismului activ, îmbrăcămintea
extremiştilor.

Deoarece kilturile erau scumpe şi greu de găsit, unii bărbaţi au început să le confecţioneze
singuri sau au angajat croitori să le facă. Alţii au găsit mai uşor şi mai economic să adapteze
fustele femeilor sau uniformele şcolare ce arătau ca şi kilturile.

Spre sfîrşitul secolului trecut, cîteva companii - printre care Utilikilts, Sport Kilt, Twentz-Tirst
Centurz Kilts şi Pittsclargh Kilts - au început să creeze haine care, deşi nu erau confecţionate
din stofă ecosez (tartan), erau numite kilturi. Aceste produse ofereau variante modificate ale
kiltului tradiţional, avînd deseori buzunare, pliuri simetrice, cu talia mult mai joasă.

Un punct forte pentru succesul acestor articole de îmbrăcăminte era acela că trebuia să ai
sînge de scoţian ca să te poţi bucura de ,,libertatea" purtării unui kilt sau pentru a beneficia de
confortul unui articol ,,nebifurcat". Aceste haine ,,nebifurcate" pot include sarongurile din
Insulele Pacificului, kimono-ul japonez, thobe-ul din Arabia şi mult mai recent mannurrock-ul
sau fusta bărbaţilor în Germania.

Secolul XX a adus o revoluţionare a modei femeilor. Acestea s-au eliberat de fustele lungi şi
rochiile voluminoase şi le-au înlocuit cu pantalonii, care dădeau mai multă libertate şi confort.
Începînd cu anii '90, tinerii şi-au exprimat dorinţa de a scăpa de pantalonii strîmţi, purtînd
tricouri şi pantaloni foarte lungi.

Cine sunt Brave Hearts?


Sunt o organizaţie internaţională de bărbaţi care se bucură de libertatea, confortul,
plăcerea şi apariţia masculină a kilturilor sau alte articole de îmbrăcăminte gen fustă. Ei
resping noţiunea absurdă că bărbaţii trebuie să se limiteze întotdeauna la pantaloni. Ei sunt
bărbaţii în kilturi, Utilikilts şi alte haine gen kilt. Scopul lor este să elibereze bărbatul de
,,tirania pantalonilor", care le-a fost impusă de către societatea vestică. Ei încurajează şi
promovează purtarea kilturilor, acceptarea şi disponibilitatea acestora.

Hainele ,,nebifurcate", incluzînd kilturi, robe, caftane (halate orientale lungi), saronguri,
tunici - sînt haine bărbăteşti care au fost purtate de bărbaţi de-a lungul istoriei. Ele au fost
purtate de bărbaţii din Biblie, de gladiatorii romani, de vikingi şi de scoţienii din Ţara de Sus.
Ele sunt purtate şi astăzi, mai ales de scoţieni, africani, asiaticii din Est şi de bărbaţii din
Insulele Pacificului.

Hainele ,,nebifurcate" sînt mult mai comode şi mai potrivite pentru anatomia unui bărbat
decît pantalonii, pentru că ele nu strîng picioarele sau înţepenesc organele genitale, aşa cum
fac pantalonii.

Kiltul, un simbol al masculinităţii?


Kiltul scoţian este probabil cel mai ,,macho" articol de îmbrăcăminte. Este simbolul
masculinităţii independente şi curajoase. Nu degeaba kiltul este considerat a fi emblema
temuţilor războinici din Scoţia de Sus şi uniforma bravilor soldaţi puternici.

Kiltul veritabil este strict masculin, în contrast cu hainele unisex ca blugii şi pantalonii
largi, pe care femeile îi poartă mai tot timpul. În orice caz, doar un bărbat curajos ar purta un
kilt în afara Scoţiei sau a întrunirilor scoţiene. De ce? Pentru că, în timp ce femeile pot purta
aproape orice îşi doresc, societatea noastră supune bărbaţii unui stereotip rigid care-i
limitează la purtarea pantalonilor. Puţini au curajul să încalce matriţa. Există teama că
masculinitatea lor va fi pusă sub semnul întrebării.

Ironic, bărbaţii care s-au agăţat de pantaloni, pierd oportunitatea de a purta ceva cu
adevărat masculin, cum ar fi kiltul. Un bărbat într-un kilt este orgolios, independent şi
curajos. El are încredere în masculinitatea şi sexualitatea lui. Stîrneşte reacţii pozitive la cei
din jur, mai ales la doamne.

Fustă, kilt ori pantaloni? Asta-i întrebarea


Bărbaţii ce poartă kilturi sînt întru totul de acord că ele sînt confortabile şi practice.
Atunci de ce majoritatea femeilor spun că găsesc pantalonii mai confortabili decît fustele? De
ce preferă femeile să poarte blugi sau pantaloni ori de cîte ori au ocazia? Răspunsul la aceste
întrebări arată că purtarea kilturilor are cîteva avantaje faţă de fustele femeilor.

De exemplu, femeile se plîng că fustele lor sunt prea strîmte. De obicei, ele vorbesc despre
fustele drepte, strîmte sau lungi care le încurcă. Pe de altă parte, un kilt are lungimea
perfectă pentru activitate şi suficient material pentru a da picioarelor libertate totală.

Fustele cer în general pantofi cu toc şi ciorapi subţiri. Kiltul este purtat cu papuci şi şosete
confortabile. Femeile se plîng că iarna este prea frig pentru a purta fustă, în timp ce un kilt
veritabil, cu şosete lungi, de lînă rezolvă oarecum problema frigului.

În istorie, a existat o perioadă relativ scurtă cînd masculinitatea era simbolizată de


pantaloni. Astăzi nu mai este cazul. Pantalonii au devenit unisex, iar femeile îi poartă mai tot
timpul. Spre exemplu, un bărbat care poartă blugi va realiza că este îmbrăcat la fel ca 90%
dintre fete. Dacă un bărbat vrea să se diferenţieze prin vestimentaţie, cel mai potrivit ar fi
dacă ar purta un kilt scoţian veritabil.

Kiltul în muzică
Muzica şi cultura celtică au cîştigat popularitate. Odată cu aceasta au apărut tot mai mulţi
bărbaţi îmbrăcaţi în kilturi care participau la dansuri scoţiene sau irlandeze sau care
aruncau buşteni la jocurile scoţiene. Un număr tot mai mare de bărbaţi închiriau kilturi
pentru nunţi sau alte ocazii oficiale. În acelaşi timp, stereotipurile legate de gen s-au mai
relaxat. Starurile rock renumite au apărut deseori pe scenă purtînd kilturi, fuste şi chiar
rochii şi fuste. La bărbaţi, au devenit părţi din moda punk şi got.

Kiltul astăzi
Astăzi, oamenilor le place să vadă un bărbat în kilt. Femeile sunt înnebunite. Străinii
zîmbesc, îşi fac complimente pentru kilt, încep conversaţii prietenoase, întreabă ce fel de
tartan poartă, vorbesc despre Scoţia etc.
În timp, este folositor să ai strămoşi scoţieni sau irlandezi despre care să vorbeşti cu mîndrie.

În zilele noastre, kiltul a devenit parte a vestimentaţiei pentru evenimente oficiale, purtat la
nunţi, cum sînt jobenul şi fracul în Anglia sau smochingul în America. Kiltul poate fi
îmbrăcat de orice persoană, indiferent de naţionalitate. A devenit o prezenţă obişnuită la
evenimentele speciale din întreaga lume.

Kiltul poate fi ,,asortat" cu cizme de lac sau mocasini, cu tricou sau chiar cu ciorapi de lînă.
Deşi în mod tradiţional este purtat doar de bărbaţi, acum şi femeile au introdus în
vestimentaţia lor kiltul sau fuste croite după modelul acestuia.
Ca orice articol de îmbrăcăminte, kiltul este subiectul capriciilor modei. Începînd cu anii '80,
kilturile au fost confecţionate din piele, denim, combinaţii de poliester, vîscoză şi acrilic. Deşi
aceste lucruri pot displăcea tradiţionaliştilor, ele au reprezentat dovada faptului că şi kiltul
deţine un loc important în modă şi evoluează mereu.

Bibleografie : www.scotweb.co.uk
www.jurnalistica.lit.uaic.ro

S-ar putea să vă placă și