Sunteți pe pagina 1din 8

INTRODUCERE

Au fost timpuri în care, comunicaţiile radio au reprezentat una dintre puţinele


metode pentru realizarea comunicării instantanee. Toţi am văzut filmele alb-negru de
război, în care operatorii radio trimiteau mesaje în codul Morse, utilizând
echipamente radio. După cel de-al II-lea Război Mondial, industria comunicaţiilor s-a
dezvoltat pe alte tehnologii, înregistrându-se primele succese în perioada 1960-
1970. În prezent, domeniul undelor radio de înaltă frecvenţă (high frequency - HF),
cunoscute şi sub denumirea de unde scurte, înregistrează o creştere importantă,
datorită unor noi tehnologii.
Tehnologia radio a apărut odată cu publicarea în 1873 a Tratatului asupra
Electricităţii şi Magnetismului de către James Clerk Maxwell, care a pus bazele
teoriei propagării undelor electromagnetice.
Dar, primele unde radio au fost detectate abia 15 ani mai târziu. În 1888,
Heinrich Rudolph Hertz (cel de la care provine numele unităţii frecvenţei)
demonstrează că perturbaţiile generate de scânteia unei bobine de inducţie, prezintă
caracteristicile undelor radio, aşa cum sunt ele descrise de către Maxwell. Munca
acestuia este continuată de către Guglielmo Marconi în experimentele telegrafului
fără fir, care utiliza codul Morse. Până în 1896, Marconi transmitea mesaje pe o
distanţă de câţiva kilometri.
În aceasta perioadă, se considera că undele radio circulă prin atmosferă în
linie dreaptă şi prin urmare, nu sunt folositoare pentru comunicaţiile dincolo de
orizont (over – the - horizon - OTH). Aceasta părere nu l-a descurajat pe Marconi,
care a devenit primul om ce a demonstrat transmiterea undelor radio pe distanţe
mari. În 1901 în Newfoundland, Canada, el a detectat un semnal telegrafic transmis
din Cornwall, Anglia, de la 3000 kilometri depărtare. Pentru antenă el a utilizat fire de
120 metri lungime ţinute ridicate de un simplu zmeu.
Succesul lui Marconi a generat un efort intens pentru explicarea şi exploatarea
descoperirii sale. La întrebarea cum pot fi recepţionate undele radio pe suprafaţa
pământului, a răspuns Edward Appelton. Acesta a fost un fizician englez, care a
descoperit că un strat încărcat electric sau particulele ionizate din atmosfera
pământului (ionosfera), sunt capabile să reflecte undele radio. Până în anul 1920,
oamenii de ştiinţă au testat această teorie şi au găsit metode de măsurare a
proprietăţilor reflective a ionosferei.
În timp, caracteristicile propagării undelor radio de înaltă frecvenţă (HF) au fost
mai bine înţelese. Operatorii au aflat de exemplu, că frecvenţele utilizabile variau
considerabil odată cu trecerea timpului sau cu schimbarea anotimpului.
Tehnologia HF s-a dezvoltat repede. Până după al II-lea Război Mondial,
radioul HF a fost principalul mijloc de comunicaţie pe distanţe lungi în domeniul
militar deoarece permitea comunicarea cu “pământul”, “marea” sau “aviaţia”.
În mâinile unui operator talentat, cu ani de experienţă şi înţelegând efectele
propagării în ionosferă, radioul HF a permis legături pe mii de kilometrii. Astăzi,
radioul HF joacă un rol important în comunicaţiile la scară naţională printr-un sistem
necostisitor şi rapid.
Comunicaţiile pe distanţe mari, utilizând sateliţii lansaţi în anii 1960, au generat
o perioadă de scădere a interesului faţă de radioul HF. Sateliţii permiteau utilizarea
mai multor canale şi transmiterea mai rapidă a datelor. În plus, legăturile prin satelit
elimină necesitatea unor operatori foarte bine instruiţi.
Pe măsură ce s-au dezvoltat comunicaţiile pe distanţe lungi utilizând sateliţi,
radioul HF a trecut pe o poziţie secundară.
Cu timpul, a devenit evident faptul că sateliţii (cu toate avantajele lor) au limitări
importante. Utilizatorii militari au devenit ingrijoraţi de vulnerabilitatea sateliţilor în
ceea ce priveşte pagubele generate de blocarea acestora. Mai mult, sateliţii şi
infrastructura acestora sunt foarte scump de construit şi întreţinut.
În deceniul ‘90, s-a observat o creştere a interesului faţă de radioul HF.
Cercetarea şi dezvoltarea în acest domeniu s-au intensificat şi au apărut noi
generaţii de echipamente HF automatizate. Aceste sisteme au adus îmbunătăţiri
spectaculoase în ceea ce priveşte stabilitatea legăturilor, eliminând în acelaşi timp
procedurile greoaie de operare, caracteristice echipamentelor din generaţiile mai
vechi. Astăzi, staţiile HF adaptive, sunt la fel de uşor de utilizat ca şi telefoanele
mobile.
Totuşi, ideea conform căreia radioul HF este o tehnologie complexă, continuă
să persiste. Această idee persistă deoarece unii operatori îşi amintesc cum era
tehnologia HF tradiţională.
Aşa cum arată şi acest capitol, HF este considerat un mijloc competitiv şi
robust pentru comunicarea pe distanţe lungi, oferind posibilităţi multiple. În aceasta
introducere asupra comunicaţiilor HF vom prezenta informaţii care vor ajuta la
înţelegerea tehnologiei moderne HF. Vom explica principiile radioului HF, vom
discuta despre aplicaţiile specifice şi apoi vom analiza viitorul comunicaţiilor HF.

PRINCIPIILE COMUNICAŢIILOR RADIO

Semnalele radio se transmit de la antena de emisie, ca unde care se propagă


prin spaţiu cu viteza luminii.
Frecvenţa radio este exprimată în hertzi (cicli pe secundă), kilohertzi (mii de
hertzi) sau megahertzi (milioane de hertzi).
Comunicaţiile radio pe distanţe lungi, se fac pe frecvenţe înalte (HF) de la 1,6 la 30
MHz. Poziţiile diferite în cadrul acestei benzi, sunt alocate serviciilor radio specifice,
în baza unor acorduri internaţionale.
Modulaţia este procesul prin care, faza, amplitudinea sau frecvenţa unui
semnal de emisie, este modificată pentru a exprima nişte informaţii.
Undele radio HF se pot propagă ca unde spaţiale ce se refractă din ionosfera
pământului, permiţând comunicaţiile pe distanţe lungi.
IONOSFERA ŞI PROPAGAREA UNDELOR RADIO HF

Ionosfera este o zona de particule sau gaze încărcate electrostatic din


atmosfera pământului, întinzându-se de la 50 la 600 km (aproximativ de la 30 la 375
mile) deasupra suprafeţei pământului.
Exista straturi cu diferite densităţi în ceea ce priveşte numărul electronilor din
ionosferă, care absorb, transmit sau reflectă undele radio, în funcţie de densitatea
stratului, de unghiul sub care undele radio îl lovesc şi de frecvenţa semnalului.
Ionizarea, cauzată de radiaţiile solare, îndepărtează electronii din atomi,
producând particule cu sarcina electrică.
Densitatea straturilor din ionosferă variază odată cu intensitatea radiaţiilor
solare, care se schimbă în funcţie de momentul zilei, de anotimp şi de ciclul petelor
solare.
Unghiul radiaţiei este determinat de lungimea undei unui semnal şi de tipul de
antenă folosit.
Undele radio sunt absorbite pe măsura ce trec prin ionosferă. Viteza de
absorbţie creşte pe măsura ce frecvenţa scade.
Comunicarea se realizează mai bine la frecvenţa de emisie optimă (FTO), care
reprezintă în mod normal 85% din frecvenţa maximă utilizabilă (MUF).
Petele solare cresc şi descresc într-un ciclu de 11 ani. Un număr mare de pete
solare sporeşte gradul de ionizare, iar un număr mai mic duce la o ionizare scazută.
Exploziile solare cauzează deranjamente ionosferice bruşte (SID) care pot
obstrucţiona comunicaţiile HF.
Tehnicile de prognozare a propagării, cum ar fi IONOCAP, determină
frecvenţele MUF, LUF şi FTO, pentru o cale de emisie anume şi pentru un moment
dat al zilei. Alte metode includ analiza ecourilor provenite de la ionosferă şi Analiza
Calităţii Legăturii (LQA).

ELEMENTELE DIN COMPUNEREA UNUI SISTEM RADIO HF

Un sistem radio constă din emiţător, receptor şi antenă.


Grupul de emisie constă dintr-un oscilator/excitator şi un amplificator de putere.
Excitatorul include un modulator, un generator al purtătoarei şi un convertor de
frecvenţă.
Grupul receptor constă dintr-un filtru/amplificator RF de intrare, convertori de
frecvenţă, amplificatori de IF, demodulator şi oscilator local.
Selectarea antenei este esentială pentu a obţine o comunicaţie HF reuşită.
Tipurile de antene includ antena nesimetrică, dipolul şi tipuri de antene directive.
Un circuit de adaptare (cuplor) de antenă adaptează impedanţa antenei cu cea
a emiţătorului, asigurând transferul puterii maxime către antenă.
Câştigul unei antene este o măsură a directivităţii acesteia, a abilităţii acesteia
de a focaliza radiaţia energiei într-o anumită direcţie.
Caracteristicile de radiaţie ale antenelor sunt formate din nuluri (zone de
radiaţie slabă) şi lobi (zone de radiaţie puternică).
Unghiurile de lansare mici ale antenei, sunt în general utilizate pentru o gamă
largă de comunicaţii; unghiurile de lansare mari, sunt folosite pentru o categorie mai
redusă de comunicaţii.

ZGOMOTUL ŞI INTERFERENŢELE

Sursele naturale (atmosferice) şi cele create de om, generează zgomot şi


interferenţă.
Fulgerele reprezintă cauza primară a zgomotului atmosferic; cablurile de
curent, terminalele şi instalaţiile industriale reprezintă cauza primară a zgomotului
creat de om.
Aglomerarea emiţătoarelor HF cu un spectru radio limitat, la o gama relativ
redusă de frecvenţe generează interferenţe. În general, este cel mai rău este în
timpul nopţii pe undele de frecvenţă joasă.
Emiţătorii de distribuţie interferează unul cu celalalt, precum şi cu receptorii
apropiaţi.
Bruiajul sau interferenţa voită rezultă din transmiterea frecvenţelor operaţionale
cu intenţia de a întrerupe comunicaţiile.
Interferenţa pe mai multe căi generează suprapunerea semnalului.

TRANSMISII DE DATE PRIN LEGĂTURI RADIO HF

Transmisia de date necesită utilizarea modemurilor pentru a converti datele


digitale în formă analogă pentru transmitere, şi pentru a converti datele din forma
analogă în forma digitală la recepţie.
Modemurile HF sunt clasificate ca FSK de viteză joasă, modulaţie paralelă de
înaltă viteză, sau modulaţie serială de înaltă viteză.
Modemurile cu modulaţie serială furnizează comunicaţii de date mult
îmbunătăţite pe canalele HF, incluzînd şi o rată de transfer înaltă, împreună cu o
puternică corecţie premergătoare a erorii (FEC), o putere mai mare şi sensibilitate
redusă la interferenţă.
Sistemele FEC asigură o corecţie a erorii, fără necesitatea unei confirmări.
Intercalarea este o tehnică care întreţese apariţia erorilor, permiţînd sistemelor
FEC să lucreze mai eficient.
Decodarea prin decizie de program, reduce şi mai mult rata erorii la nivel de
bit, prin compararea grupului de simboluri care memorează caracterul lor analog, cu
un set de posibile cuvinte cod, care pot fi transmise.
Un vocoder converteşte semnalele vocale în date digitale, pentru transmisii
codate pe canale HF.
Egalizatorul automat de canal şi filtrul adaptiv de tăiere, sunt tehnici de
procesare a semnalului care îmbunătăţesc performanţa comunicaţiilor de date.

TEHNOLOGIA RADIO ADAPTIVĂ

Tehnologia radio adaptivă, permite sistemelor radio HF moderne să se


adapteze automat, la modificarea condiţiilor de propagare.
Stabilirea Legăturii Automate (ALE – Automatic Link Establishment), face
posibil ca radiourile HF să se conecteze fără asistenţa unui operator.
Analiza Calitativă a Legăturii (LQA – Link Quality Analysis) este o metodă de
evaluare a calităţii canalului, astfel încât să apară conexiuni doar pe cele mai bune
canale / frecvenţe.
Sunt disponibile şi alte tehnici adaptive automate.

PROTECŢIA COMUNICAŢIILOR

COMSEC foloseşte criptografia sau amestecarea, pentru a face informaţia de


neînţeles, pentru acele persoane care nu au nevoie să o ştie sau care nu ar trebui să
o ştie.
- Nivelul de securitate al unui sistem COMSEC, depinde de fundamentarea
matematică a algoritmilor şi de numărul de variabile existente în cheie.
- Protecţia cheii este vitală pentru securitatea informaţiei transmise.
- Criptografia cu chei publice, este folosită pe scară largă în sectorul comercial.
Recodificarea în direct (OTAR) elimină necesitatea încărcării manuale a cheilor
şi furnizează o metodă de securitate mai mare a managementului cheii.
TRANSEC protejază semnalul transmis, pentru a preveni detectarea
semnalului sau blocarea căii de emisie.
Sistemele cu probabilitate redusă de detectare (LPD), folosesc spectrul împrăştiat şi
alte tehnici, pentru “a ascunde semnalul sub nivelul zgomotului natural”.
Sistemele radio cu probabilitate redusă de interceptare (LPI), transmit date
digitale comprimate în serii scurte sau peste un interval larg de bandă.
Sistemele radio cu salt de frecvenţă, tranzitează rapid, la unison de la o
frecvenţă la alta, după un model aparent aleator, utilizând referinţe de timp comune.

SISTEME „HF” ŞI APLICAŢII

Modemul radio HF este mic şi uşor. Trăsăturile şi abilităţile, care înainte


necesitau echipament suplimentar, acum sunt introduse în transmiţătorul radio.
Radioul HF joacă un rol important în sistemele de telecomunicaţii moderne cu
rază lungă de acţiune, deseori în legătură cu alte mijloace, cum ar fi sateliţii, reţelele
de telefonie mobilă şi liniile terestre de telefonie.
Este necesară o strategie de abordare a sistemelor pentru a obţine cele mai
bune rezultate în proiectarea unei reţele de comunicaţii radio HF modernă.

DIRECŢII DE DEZVOLTARE

Azi, şi în viitor, radioul HF îndeplineşte două roluri. În primul rând, este mijlocul
principal de realizare a comunicaţiilor pe distanţe mari, atunci când este nevoie de
un sistem mobil sau uşor de desfăşurat, pentru a sprijini urgenţe sau operaţiuni
militare. În al doilea rând, este o alternativă şi
un sprijin pentru alte mijloace de comunicaţii, cum ar fi sistemele de telefonie şi
sateliţii. În oricare din aceste calităţi, radioul HF trebuie să susţină o mare diversitate
de trafic, incluzând transmisii de voce, date şi imagini.
Inovaţiile în privinţa procesării semnalului digital, vor duce la îmbunătăţiri
permanente ale echipamentelor şi sistemelor HF. Mai ales, ne aşteptăm să vedem
inovaţii în următoarele domenii:

Performanţe ALE

Dispozitivele de viteză mare permit analize mai precise şi calitatea legăturii mai
bună, cât şi o selecţie a frecvenţei mai bună şi mai rapidă. De asemenea, ratele
datelor unui sistem ALE superior, permit transmisia mai rapidă şi calitativ superioară
a informaţiei, pe canalul de comunicaţie.

Proiectarea modemului

Îmbunătăţirile egalizării adaptive a canalelor, va permite creşteri ale ratelor de


transmisie a biţilor pe canal, de până la 9600 bps pentru un canal de 3 KHz,
furnizând comunicaţii HF avantajoase din punct de vedere economic, în raport cu
alte medii de realizare a comunicaţiilor pe distanţe mari. De asemanea, pentru
anumite aplicaţii cu restricţii mai puţin severe care permit lărgimi de bandă de peste
3 KHz, pot fi atinse rate de transmisie de 64 kbps pe canale HF.
Inovaţiile în domeniul dispozitivelor DSP îmbunătăţesc filtrarea adaptivă, care
la rândul ei combate interferenţele şi bruiajul neintenţionat. Capacităţile modemului
se vor extinde astfel încât formele undelor vor fi optimizate pentru folosire, nu numai
cu HF, dar şi pentru alte frecvenţe, în urmatoarea generaţie de radiouri, cu multi-
bandă.
Reţele

Îmbunătăţirile realizate în performanţele sistemelor HF şi în tehnologia bazată


pe computer, furnizează reţele care ating niveluri de comunicaţii fiabile, prin
redirecţionarea automată a mesajului şi tehnici adaptive de semnalizare. Proiectarea
reţelei include moduri de determinare periodică a calităţii legăturii, în fiecare pereche
a staţiilor sale, pentru fiecare dintre frecvenţele destinate lor, şi transmit această
informaţie către toate nodurile, astfel încât să redirecţioneze mesajele automat.
Astfel, dacă staţia A transmite un mesaj către B , un algoritm de rutare determină
dacă, comunicaţia punct-spre-punct este posibilă sau dacă mesajul de la A către B
trebuie să fie redirecţionat prin alte staţii.

Capacitatea de a transfera informaţia în cadrul unei reţele, permite transferul


simultan al mai multor mesaje sau grăbeşte transferul mesajelor lungi. De exemplu,
mai multe modemuri radio dintr-o staţie, transmit simultan mesaje către diferite
destinaţii, pe diferite canale. De asemenea, un mesaj lung poate fi împărţit astfel
încât, porţiuni din el pot fi transmise în paralel. Dacă lărgimea de bandă a canalului
creşte peste restricţia normală de 3KHz (care necesită un acord internaţional) ,
îmbunătăţirea tehnicilor de egalizare a canalului în timp real, vor permite rate de
transfer ale datelor considerabil mai mari decât rata curenta de 9600 bps.
Modemul radio HF devine un element din ce în ce mai important în reţelele
multimedia care includ linii de transmisie terestre, VHF şi UHF. Îmbunătăţirile recente
şi proiectate ale tehnologiei comunicaţiilor HF, reduc semnificativ constrângerile
asupra trecerii informaţiei prin reţele care includ legături radio HF.

Proiectarea emisiei radio

Echipamentele radio vor continua să se orienteze către proiectări multi-bandă,


pornind de la MF spre UHF, într-un singur echipament radio.
Circuitele digitale vor continua să înlocuiască circuitele analogice, reflectându-
se în costuri mai mici şi proiectări mai adaptabile şi stabile. Circuitele de procesare
digitale vor folosi frecvenţe din ce în ce mai mari şi convertoare analogice-digitale de
viteza mai mare, pe măsura ce alte circuite DSP vor deveni disponibile.
Adaptivitatea, care a devenit posibilă datorită „treceri la digital”, permite
modemurilor radio să fie reprogramate repede pentru operaţii în moduri bandă largă,
rezultând noi niveluri de performanţă, cum ar fi rate de transfer ale datelor mai mari
şi capacităţi îmbunătăţite de salt în frecvenţă.

Standarde

Standardele de comunicare HF create de guvernul SUA, NATO şi alte


organizaţii, influenţează puternic proiectarea echipamentelor şi sistemelor HF.
Aceste standarde se regăsesc în instrucţiunile echipamentelor, crearea formei
semnalelor, protocoale de comunicaţii şi de control prin computer. Ele sunt utilizate
în:
-asigurarea interoperabilităţii între sistemele folosite de diferite organizaţii.
-reduce ambiguitatea descrierii echipamentelor şi sistemelor, asigurând un
limbaj comun pentru instructiunile echipamentelor şi pentru definirea mediului de
operare.
-permite o comparare mai exactă între diferitele echipamente, stabilind condiţii
de testare.
Câteva dintre cele mai importante standarde de comunicaţii radio HF sunt:
Standardul Federal 1045A, Stabilirea Automată a Legăturilor Radio HF.
Descrie caracteristicile staţiilor radio automate, incluzând scanarea frecvenţei,
apelarea selectivă, ALE, LQA şi sondarea, care asigură interoperabilitatea dintre
sistemele radio.
Standardul Federal 1052, Modemurile Radio HF. Stabileşte obiectivele de
proiectare pentru modemurile de date şi performanţele cerute pentru un protocol
compatibil cu standardele ALE stabilite de FED-STD 1045A.
Aliniatul 1 din MIL-STD-188-100, Cantitatea Comună de Transfer (CLH –
Common Long Haul) şi Standardele Tehnice ale Sistemelor de Comunicare
Logistică. Defineşte cerinţele pentru interconectarea lungimii de transfer şi a
sistemelor logistice pentru serviciul de voce şi de date.
MIL-STD-188-110A, Standardele de Performanţă şi Interoperabilitate pentru
Modemurile de Date. Stabileşte cerinţe şi obiective de proiectare care servesc
niveluri specifice de performanţă a modemurilor de date pe frecvenţe vocale utilizate
în sistemele de comunicaţii.
MIL-STD-188-141A, Standarde de Performanţă şi Interoperabilitate pentru
Echipamente Radio de Medie şi Înaltă Frecvenţă. Defineşte cerinţele şi obiectivele
de proiectare care asigură interoperabilitatea şi niveluri specifice de performanţă
pentru echipamente radio HF. Include detalii cu privire la implementarea sistemelor
ALE, forma undei, structuri ale semnalului, protocoale şi LQA.
NATO STANG 4285, Caracteristici ale Modulării/ Demodulării în Ton Simplu,
pentru Legături Radio HF de 1200/2400/3600 bps. Defineşte parametrii care asigură
interoperabilitatea între modemurile de ton simplu, create pentru comunicaţii prin
legături radio HF, la rate de transfer a biţilor de 1200, 2400 sau 3600 bps.
NATO STANAG 4529, Modificări ale NATO STANAG 4285 pentru transfer de
date şi voce, în lăţimea de bandă de 1240 Hz.