Sunteți pe pagina 1din 5

Arderea lemnului reprezintă procesul de transformare oxidativă a

acestuia, însotit de degajare de căldură. Combustia, în general un termen


sinonim cu cel al arderii, constituie un proces care urmăreşte în primul
rând producerea de energie termică, în timp ce arderea poate urmări şi
obtinerea unor produşi chimici valoroşi. Arderea şi respectiv combustia,
sunt asociate cu o emisie de radiatie, preponderent în spectrul vizibil
(flacără). Fiind un material inflamabil, lemnul poate primi flacără de la
un corp care arde, sau poate să ardă când ajunge la o anumită
temperatură. Inflamabilitatea crescând odată cu creşterea raportului
suprafată/volum, un element subtire de lemn se aprinde şi arde mai uşor
decât unul cu sectiune mare a acestuia, justificându-se astfel faptul că
suspensia de praf de lemn în aer poate constitui un amestec exploziv. În
conditiile unei densităti mijlocii şi la umiditatea de echilibru cu cea a
aerului înconjurător, lemnul se aprinde la temperatura de circa 300°C. S-
a demonstrat însă că în cazul când pierderile de căldură nu pot avea loc
(conducte de aer cald din lemn, lemn expus multă vreme la o
temperatură de 80-90°C), se poate produce o acumulare de căldură ce se
soldează cu o autoaprindere la temperaturi mult mai mici (după Jach, din
Vintilă, 1978). Lemnul aprins se încălzeşte initial în partea periferică,
după care căldura se propagă în interior. În timpul încălzirii, apa
continută începe să fie îndepărtată, mai întâi fiind eliminată apa liberă
apoi apa legată. Întrucât arderea este un proces de oxidare intensivă,
pentru întretierea ei aerul trebuie să pătrundă în interiorul lemnului,
necesarul fiind de circa 0,6 kg aer pentru a arde 1 kg din acest material.
Viteza de ardere în cazul speciilor răşinoase este mai scăzută decât la
speciile foioase, deoarece, la acestea din urmă, vasele asigură în tesuturi
o admisie a oxigenului mai bună şi o evacuare a gazelor arse mai uşoară
decât traheidele înguste şi închise la capete, caracteristice celor dintâi. În
procesul chimic al arderii (combustiei) rezultă elementele chimice C, O,
H şi N sub formă de gaze, precum şi cenuşă. Elementele chimice se pot
prezenta sub formă de gaze inflamabile: monoxid de carbon (CO),
hidrogen (H2), hidrocarburi (CH4), care ard şi ele. Cenuşa reprezintă
0,5-1% din volumul lemnului uscat şi în mod obişnuit este sub formă de
pulbere. Pământul aderent uneori la lemn conduce la formarea unui
reziduu sub formă de zgură. Arderea are randamentul maxim când este
completă, având ca produse finale dioxid de carbon (CO2), apă (H2O) şi
cenuşă. La arderea incompletă, se cedează CO şi H2 în atmosfera
înconjurătoare şi reziduuri de carbon în cenuşă. Utilizarea biomasei
lemnoase pentru producerea energiei termice. Căldura pe care lemnul o
cedează în timpul arderii a făcut ca el să fie utilizat din timpuri
imemoriale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei. Mai târziu a
început să fie tot mai mult folosit în numeroase alte activităti care
necesitau energie termică, inclusiv la scară industrială. Valorificarea
biomasei lemnoase pentru producerea energiei termice îşi mentine
importanta şi în prezent, în plus, pentru pentru restrângerea utilizării
resurselor naturale fosile combustibile şi diminuarea emisiilor de dioxid
de carbon în atmosferă, responsabile de degradarea accentuată a
mediului înconjurător, aceasta este considerată actualmente o resursă
alternativă energetică de prim plan. De retinut în acest sens că,
obiectivul statelor membre ale Uniunii Europene este ca, la nivelul
anului 2020, ponderea în consumul total a energiei din resurse
regenerabile, din rândul cărora face parte şi lemnul, să ajungă la 20% (în
anul 2005, aceasta se cifra la 8,5%) (Vereha, 2008). Pentru creşterea în
perspectivă a ponderii acestei categorii de resurse, pe plan mondial este
avută în vedere producerea de biomasă lemnoasă în culturi forestiere
energetice, cu cicluri de 8-12 ani şi respectiv de 1-5 ani. În România, din
întreaga cantitate de biomasă vegetală disponibilă anual, evaluată la
7600 mii tep (tone echivalent petrol), ceea ce reprezintă 19% din totalul
resurselor primare folosite pentru realizarea de energie, potentialul
resurselor forestiere se ridică la 1665 mii tep; 1175 mii tep ar proveni
din lemnul de foc şi resturile de exploatare, iar 490 mii tep din resturile
de la prelucrarea mecanică a lemnului (Sbera, 2007). O directie
superioară de valorificare energetică a biomasei se consideră
cogenerarea, prin care are loc producerea combinată de energie
mecanică (electricitate) şi energie termică (căldură utilizabilă).
Randamentul global al unei instalatii bazată pe principiul cogenerării
poate atinge 85%, fiind mult mai bun decât la producerea separată de
electricitate şi de energie termică, când o parte însemnată din energia
continută în lemn se pierde sub formă de căldură în mediul înconjurător.
Printre utilizările energiei termice pe bază de biomasă obtinută astfel, se
mentionează încălzirea urbană, uscarea industrială a lemnului ş.a.
(Marchal (a) (b), 2004). Se consideră de asemenea de perspectivă
gazificarea biomasei, fiind în curs cercetări pentru punerea la punct a
unor tehnologii şi instalatii corespunzătoare. În ceea ce priveşte
produsele conexe rezultate la întreprinderile de prelucrare a lemnului şi
resturile de exploatare, acestea pot fi valorificate prin ardere directă, prin
brichetare şi prin peletare. Particulele de lemn de brichetat şi de peletat
trebuie să fie lipsite de coajă, aceasta micşorându-le aderenta, motiv
pentru care, înainte de debitare în cherestea, lemnul rotund trebuie mai
întâi cojit. Totodată, rumeguşul nu trebuie să fie mai vechi de 3 luni,
pentru a se evita atât eventuala sa degradare sub actiunea factorilor
externi, îndeosebi sub influenta umezelii, cât şi diminuarea posibilă a
continutului de lignină, compus cu putere calorifică ridicată şi având la
compactare rolul de liant. Sunt actualmente supuse arderii directe
rumeguşul umed şi diferitele resturi de la debitarea cherestelei aduse sub
formă de tocătură şi aşchii, numeroase întreprinderi dispunând în acest
scop de cazane moderne corespunzătoare. Pentru materialul continând
substante ce prezintă pericol de explozie (adezivi, melamină) sau cu
caracter nociv, poluante, sunt necesare cazane speciale.
Brichetarea constă în simpla compactare (în raportul de 1:6) a
particulelor de rumeguş sau de resturi de lemn masiv, după ce acestea
din urmă au fost în prealabil supuse tocării şi măruntirii. Umiditatea
trebuind să se încadreze între limitele 8-17%, este necesar să se
folosească material uscat. Operatiile tehnologice de brichetare sunt:
sortarea particulelor de brichetat; uscarea până la umiditatea de 17%;
brichetarea la o presiune de 75 at; însăcuirea brichetelor. Brichetele
rezultate au formă de cilindru, cu diametrul 50-95 mm şi lungimea până
la 100 mm (fig. 6.25,a). Maşinile de brichetat pot realiza obişnuit 40-350
kg brichete pe oră, existând însă şi linii de mare capacitate, ce permit
realizarea unei productii cuprinse între 600 şi 1500 kg pe oră. Peletarea
reprezintă procesul de transformare a particulelor de rumeguş sau din
resturi de lemn masiv fin măruntite prin compactare avansată, în raportul
de 1:10, în granule cilindrice de dimensiuni inferioare brichetelor,
obişnuit cu diametrul 6-8 mm şi lungimea 10-15 mm (fig.6.25,b).
Tehnologia fabricării peletilor cuprinde operatiile următoare: măcinarea
particulelor lemnoase în mori cu ciocane până la nivelul fibrelor;
umezirea particulelor măruntite.
Pentru ardere umiditatea de 10-15% realizată conditionând
formarea granulelor; presarea particulelor umezite la 600 at, o presiune
la care umiditatea continută se evaporă partial, iar acestea se încălzesc şi
se lipesc unele de altele, rezultând peletii; răcirea peletilor pentru a se
evita ulterior dezintegrarea lor; însăcuirea peletilor. Peletii pot fi folositi
pentru ardere în cazane cu alimentare complet automatizată în locuinte
individuale, dar şi în centrale termice cu capacităti mari instalate, ce
permit deservirea de cvartale întregi. Deşi necesită un proces de
fabricatie mai pretentios fată de cazul brichetării, fiind astfel mai
scumpi, aceştia sunt preferati de utilizatori pentru comodităti privind
deservirea cazanelor de ardere, depozitarea şi extragerea din depozite,
inclusiv pe cale pneumatică.