OLARITUL

Principalele etape ale prepararii lutului inainte de ardere (curatire, dospire, framantare, modelare, uscare, ornamentare), sunt sugerate de uneltele folosite: troaca, mezdreaua, cutitoaia, fachiesul, si plotogul, cornul si gaita. Nu lipseste nici morisca de mana rasnita utilizata pentru macinarea fina a oxizilor de plumb si a nisipului sau pietrei ce intrau in compozitia smaltului aplicat pe vase intre doua arderi in cuptor. Din cadrul acestui instrumentar, un rol deosebit il detine roata olarului sau roata pentru modelat.

Roata e formata din doua discuri, unul mai mic sus si unul mai mare in partea de jos, acestea fiind unite printr-un ax vertical. Pe discul de sus se pune bulgarele de pamant, iar discul de jos este miscat de olar, imprimandu-i cu piciorul o miscare circulara destul de rapida. Astfel, roata se invarteste, obtinandu-se forme circulare cu contur regulat. Sa urmarim etapele si succesiunea lor, prin care lutul simplu, se transforma intr-un obiect de arta populara. Dospirea argilei Argila, de cea mai buna calitate, extrasa din "coasta dealului, este adusa in curte si lasata la "dospit vreme de cateva saptamani. In cadrul acestui proces, argila este maruntita si udata cu apa la un anumit interval de timp. Apoi, lutul este taiat in bucati mari, batute cu maiul si udate.

Framantarea argilei Aceste bucati de lut, cunoscute si sub numele de "turte" sunt aduse in atelier si asezate pe o platforma de lemn. Urmeaza framantari repetate cu picioarele, apoi cu mainile pana cand capata un aspect unsuros. Lutul este apoi taiat felii cu cutitoaia, care iarasi se amesteca, si se bat cu maiul pentru a obtine o pasta omogena. Cand olarul considera ca pasta este buna aceasta se imparte in bulgari rotunjiti si de marime egala. Dospirea si framantarea se inscriu printre cele mai importante operatii, migaloase si obositoare, dar care asigura in buna parte calitatea produselor. Modelarea argilei Bulgarii de lut ajung apoi pe roata de modelat. In aceasta etapa foarte importanta este coordonarea adecvata a vitezei rotii cu apasarea usoara a bucatii de argila si modelarea treptata a acestuie. Argila se inalta ca un turnulet si din acest moment se actionaza pentru formarea interiorului. Netezirea si finisarea peretilor se face cu o bucata de lemn numita pieptene si cu o bucata de piele potlogul. Toate acestea se petrec cu mare repeziciune, modelarea unei strachini simple nu dureaza mai mult de un minut. Sunt uimitoare trecerile prin diverse forme geometrice, sfera, trunchi de con, cilindru, etc.

Uscarea si arderea vaselor Dupa modelare vasele se pun la uscat, la umbra, timp de cateva zile. Dupa uscare sunt inmuiate intr-o zeama alba sau rosie, preparata din apa si huma, numita popular albeala, iar in limbajul etnografilor angoba. Peste aceasta se astern ornamentele solar, vasele sunt stivuite, date la cuptor, iar cand se foloseste smaltul se fac doua arderi. Ornamentarea vaselor In creatia sa plastica, olarul a folosit un repertoriu bogat de forme si simboluri, realizand structuri compozitionale de mare rafinament artistic. Astfel, pe suprafata angobata a vasului erau trasate cu ajutorul cornului sau a pensulei, motive ca meandrul, calita ocolita cu sori, creanga bradutului, aripa hultanului, pana, ochiul de iepure, sarpele, degetutele, florile campului, folosind nuante de alb, albastru si cafeniu. La final, vasul era impregnat cu un strat translucid de smalt, de buna calitate, ceea ce potenta rafinamentul artistic al vaselor. Cea mai raspandita tehnica de decoratie foloseste un corn de vita avand in varf o pana de gasca. Prin corn se scurge culoarea prin pana de gasca. Avem astfel o veritabila penita. Decorurile fine se pot obtine folosind un betisor fire de par de porc mistret.

Un alt tip de decoratie se obtine prin zgarierea cu un varf metalic a vasului dupa inmuierea sa in substanta coloranta, aparand astfel culoarea pastei. O alta tehnica, intalnita in special in sudul Romaniei, consta in aplicarea in relief a unor snururi, braie sau rozete de pasta. Cromatica vaselor de ceramica pastreaza traditii stravechi. Ceramica rosie din sud-vestul tarii este de provenienta romana, iar galbenul, verdele si albul din diferite centre indica traditii bizantine. Toate culorile folosite sunt naturale.