“TRĂIM ATÂTEA VIEŢI CÂTE CĂRŢI CITIM”

Mario Vargas Llosa

Cititorul din peşteră
Aşa cum primăvara toate florile se deschid, inima omului are
şi ea foiţe subţiri care îi învelesc miezul fierbinte. Lectura este cel
mai bun mod de a ne deschide petalele nevăzute, sau aripile, sau tot
ceea ce se întinde în afara limitelor noastre prin puterea de dilatare
a gândului.
O asemenea ocazie de a înflori, de a ne deschide fiinţa este
cartea Cititorul din peşteră scrisă de Rui Zink, un autor portughez
(Ed. Humanitas, 2008, colecţia Cartea de pe noptieră 129).
Structurată în 3 capitole (Călătoria, Insula şi Întoarcerea), acest
volum prezintă o aventură mai puţin obişnuită. Naratorul-personaj,
un copil în pragul adolescenţei, călătoreşte pe bordul unui vas al
cărui căpitan, Keequog, vrea să prindă un monstru numit
Anibalector. Nimeni nu ştie cum arată şi mulţi se tem de creatura
care le încinge imaginaţia.
Băiatul ajunge pe insulă chiar la fiinţa ciudată, care mânca
oamenii naufragiaţi sau pe cei care vroiau să o captureze din
cauza...ignoranţei. Băiatul este cruţat cu o condiţie: SĂ
CITEASCĂ. Uriaşa creatură se dovedeşte un munte de
înţelepciune, iar numele ei corect, latinesc, este Animal Lector,
deci Animalul Cititor. În loc de o Şeherezadă care evită liniştea şi
trebuie să inventeze încontinuu poveşti pentru a-i abate sultanului
atenţia de la planul lui de răzbunare, aici apare situaţia inversă: o
Şeherezadă novice care trebuie să citească non-stop şi să comunice
impresiile de lectură pentru a câştiga bunăvoinţa şi, în final, chiar
prietenia lui Lector.
Pe lângă oasele celor mâncaţi, în peşteră se află nenumărate
volume. Aşadar, cartea devine un pariu, o chestiune de
supravieţuire, care îl ţine pe băiat în viaţă. El ajunge chiar să
discute pe diferite teme cu Lector, profesorul său neoficial, de la
care învaţă să îi placă să citească şi, mai ales, cum să citească. El
află că lectura este un act de curaj al minţii omeneşti şi că diferenţa
dintre poezie şi proză nu este atât de mare cum se crede, aşa cum se
poate citi la pag. 58: “(...) poezia se preface că prelucrează mai
mult cuvântul iar romanul se preface că prelucrează mai mult
realitatea. Dar rezultatul este acelaşi.”
Această carte este o caldă pledoarie pentru lectură. Însuşi
Lector îi explică băiatului avantajul cărţii faţă de mediul virtual şi
mass-media. O carte nu vine niciodată la tine singură, ci trebuie ca
tu să te apropii de ea. În mod natural, lucrurile trebuie descoperite
din iniţiativa noastră. Noi suntem cei care ne îndreptăm către ele. În
schimb, telecomanda face lucrul invers: ni le “toarnă” nediferenţiat
iar mintea noastră vegetează ca un container sub acest balast
videologic.
Teodora Coman