Caprioara - Emil Garleanu

Pe muchiul gros, cald ca o blana a pamantului, caprioara sta jos

langa iedul ei. Acesta i-a ntins capul cu botul mic, catifelat i
umed, pe spatele mamei lui, i cu ochii nchii se lasa dezmierdat.
Caprioara l linge, i limba ei subire culca uor blana moale,
matasoasa, a iedului. Mama l privete i-n sufletul ei de fugamica
ncolete un simamant staruitor de mila pentru fiina frageda
careia i-a dat viaa, pe care a hranit-o cu laptele ei, dar de care
trebuia sa se desparta chiar azi, caci vremea narcatului venise
de mult nca. i cum se uita aa, cu ochi ndurerai, din pieptul
caprioarei scapa ca un muget nabuit de durere; iedul deschide
ochii. Caprioara se mbarbateaza, sare n picioare i pornete
spre tancurile de stanca din zare, printre care vrea sa-l lase
ratacit. Acolo, sus, e pazit i de dumania lupului, i de iscusina
vanatorului, caci pe muchiile prapastiilor acelora numai ele,
caprele, puteau a se ncumeta. Acolo l-ar fi tiut ca langa dansa.
Dar pana la ele erau de strabatut locuri pline de primejdii.
Caprioara i azvarle picioarele n fuga fulgeratoare, n salturi
ndraznee sa ncerce puterile iedului. i iedul i se ine
voinicete de urma; doar la sariturile ameitoare se oprete, cate
o clipa, ca i cum ar mirosi genunea, apoi se avanta ca o sageata
i, behaind vesel, zburda de bucurie, pe picioarele subiri ca nite
lujere.
Dar trebuie sa scoboare, sa strabata o padure, ca sa urce din nou
spre tancuri. Caprioara contenete fuga; paete ncet,
prevazatoare. Trece din poiana n poiana, intra apoi sub boli de
frunze, pe urma prin hrube adanci de verdeaa, pana ce patrunde
n
inima
ntunecata,
ca
un
iad,
a
padurii.
i-au mers mult aa pana ce au dat n sfarit de lumini. Iedul,
bucuros, o ia nainte sarind. Dar n aceeai clipa caprioara se

oprete, ca de-o presimire, adulmecand. In faa ei, de sub o

cetina, ochii lupului straluceau lacomi. Un salt i iedul ar fi fost
sfaiat. Atunci caprioara da un zbieret adanc, sfaietor, cum nu
mai scosese nca, i dintr-un salt, cade n mijlocul luminiului.
Lupul vazand prada mai mare, uita iedul i se repede la ea
Prabuita n sange, la pamant, sub colii fiarei, caprioara ramane
cu capul ntors spre iedul ei. i numai cand acesta, nspaimantat,
se topete n adancul padurii, caprioara simte durerea, iar ochii i
se tulbura de apa morii.