Doina olteneasca: Mult mi-e dor si mult mi-e sete Sa vad frunza-n codrul verde, Sa mai strang vreo

sapte cete! Primavara, muma noastra, Sufla bruma din fereastra Si zapada de pe coasta, Sa vad iar verzind in cale, Sa ma las iar in cea vale Cu-o pereche de pistoale. Frunza-n codru cat se tine Toti voinicii traiesc bine, Iara frunza daca-i lasa Toti voinicii merg pe-acasa Si la para focului Zac de dorul codrului! Frunza verde de susai, De-ar veni luna lui mai Sa-mi aud cerul tunand, Sa vad norii fulgerand Ierbulita-n sesuri dand, Sa mai vad focuri pe-afara, Copilasi cu pielea goala, Cai in campuri nechezand Si voinici pe plai suind.

Mistreul cu coli de argint Un prin din Levant ndrgind vntoarea prin inim neagr de codru trecea. Croindu-i cu greu prin haiuri crarea, cnt dintr-un flaut de os i zicea: - Venii s vnm n pduri neptrunse mistreul cu coli de argint, fioros, ce zilnic i schimb n scorburi ascunse copita i blana i ochiul sticlos...

- Stpne, ziceau servitorii cu goarne, mistreul acela nu vine pe-aici. Mai bine s-abatem vnatul cu coarne, ori vulpile roii, ori iepurii mici ... Dar prinul trecea zmbitor nainte privea printre arbori atent la culori, lsnd n culcu cprioara cuminte i linxul ce rde cu ochi sclipitori. Sub fagi el ddea buruiana-ntr-o parte: - Privii cum se-nvrte fcndu-ne semn mistreul cu coli de argint, nu departe: venii s-l lovim cu sgeat de lemn!... - Stpne, e apa jucnd sub copaci, zicea servitorul privindu-l iste. Dar el rspundea ntorcndu-se: - Taci... i apa sclipea ca un col de mistre. Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri: - Privii cum pufnete i scurm stingher, mistreul cu coli de argint, peste plaiuri: venii s-l lovim cu sgeat de fier!... - Stpne, e iarba fonind sub copaci, zicea servitorul zmbind ndrzne. Dar el rspundea ntorcndu-se: - Taci... i iarba sclipea ca un col de mistre. Sub brazi, el strig ndemnndu-i spre creste: - Privii unde-i afl odihn i loc mistreul cu coli de argint, din poveste: venii s-l lovim cu sgeat de foc!... - Stpne, e luna lucind prin copaci, zicea servitorul rznd cu dispre. Dar el rspunde ntorcndu-se: - Taci... i luna sclipea ca un col de mistre. Dar vai! sub luceferii palizi ai bolii

cum st n amurg, la izvor aplecat, veni un mistre uria, i cu colii l trase slbatic prin colbul rocat. - Ce fiar ciudat m umple de snge, oprind vntoarea mistreului meu? Ce pasre neagr st-n lun i plnge? Ce veted frunz m bate mereu?... - Stpne, mistreul cu coli ca argintul, chiar el te-a cuprins, grohind, sub copaci. Ascult cum latr copoii gonindu-l... Dar prinul rspunse-ntorcndu-se. - Taci. Mai bine ia cornul i sun ntruna. S suni pn mor, ctre cerul senin... Atunci asfini dup creste luna i cornul sun, ns foarte puin.