P. 1
povestea lui Pinocchio

povestea lui Pinocchio

|Views: 1,093|Likes:
Published by manu4alex
Povestea completa si necosmetizata a strengarului Pinocchio.
Povestea completa si necosmetizata a strengarului Pinocchio.

More info:

Published by: manu4alex on Jul 27, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/19/2013

pdf

text

original

CARLO COLLODI Aventurile lui Pinochio Cum a găsit meşterul tâmplar Cireaşă, o bucată de lemn care plângea şi râdea

, ca un copil. - A fost odată... - Un împărat! se vor grăbi să mă întrerupă micuţii mei cititori.- Nu, dragii mei copii, v-aţi înşelat. A fost odată o bucată de lemn.Nu era un lemn de mare preţ, ci un lemn ca toate lemnele, din cele pe care iarna le punem însobă, ca să facem focul şi să încălzim odăile.Nu ştiu cum s-a făcut, dar într-o bună zi, bucata asta delemn s-a pomenit în prăvălia unui tâmplar bătrân, pe care-l chema, meşterul Anton, dar pecare lumea îl poreclise meşterul Cireaşă, din pricină că avea nasul rosu şi lustruit, cao cireaşă coaptă.De-abia dădu cu ochii de bucata de lemn, şi meşterului Cireaşă începu săi salte inima debucurie; şi frecându-şi mâinile mulţumit, bolborosi cu vocea pe jumătate: - Lemnul a sosit taman la vreme; am să fac din el un picior la o masă.Zis şi făcut. Puse numaidecât mâna pe bardă, ca să-l cureţe de coajă şi să-l subţieze; dar nuapucă bine să-i scoată prima aşchie, şi rămase încremenit pe loc, deoarece auzise un glaspiţigăiat, care începuse să strige: - Nu da în mine că mă doare!Vă puteţi lesne închipui cum a rămas bietul unchiaş, meşterul Cireaşă.Aruncă o privire speriată prin odaie ca să vadă dincotro venea vocea, dar nu văzu pe nimeni.Se uită sub masă, nimeni; se uită într-un dulap care stătea veşnic închis, nimeni; se uită încoşul cu răzătură şi talaşe, nimeni; deschise uşa ca să dea o ochire în stradă, dar nimeni. Ei,atunci?... - Am înţeles! adăugă el îndată, râzând şi scărpinându-şi „peruca", se vede că mi s-a părut.Haidem la lucru.Şi după ce luă iarăşi barda în mână, trase o lovitură zdravănă bucăţii de lemn. - Aoleu! Cum mă doare! strigă văicărindu-se aceeaşi voce piţigăiată.De rândul acesta, meşterul Cireaşă rămase

înlemnit, cu ochii ieşiţi din cap de spaimă, cu guracăscată şi cu limba ■ scoasă de un cot şi mai bine.După ce îşi veni puţin în fire, începu să îngâne, tremurândde frică: - De unde o fi ieşit glasul ăla, care a strigat „aoleu". Nu e nici ţipenie de om. Nu cumva bucataasta de lemn a învăţat să plângă şi să miorlăie ca un copil? Aşa ceva nu-mi vine să cred. Lemnul, uite-l aici: e un lemn de ars în sobă, ca atâtea altele, şi dacă îl pui pe foc poţi să-ţi fierbi o oală cu fasole... Ori poate că s-o fi ascuns cineva înăuntru? Dacă e aşa, atât mai răupentru el. îi arăt eu lui acumîjŞi zicând acestea, apucă bucata de lemn cu amândouă mâinile şi începu s-o lovească fără milăde pereţii odăii.Apoi se puse să asculte, ca să vadă dacă se mai vaită cineva. Aşteptă două minute, nimic, cinciminute, nimic; zece minute, tot nimic!- Am înţeles, zise el, căz-nindu-se să râdă şi îndreptân-du-şi peruca, se vede că mi s-a părutnumai că aud un glas care să fi strigat „aoleo"! Haidem înapoi la lucru.Şi deoarece îi intrase frica în oase, începu să cânte, ca să ' prindă niţel curaj.Apoi, după ce puse jos barda, luă rindeaua, ca să subţieze şi să netezească bucata cea de lemn;dar pe când dădea cu rindeaua în sus şi în jos, auzi din nou acelaşi glas, care îi spuse râzând: - Astâmpăra-te! Astâmpă-ră-te că mă gâdil! De data aceasta, bietul meşter Cireaşă căzu ca trăsnit. Când deschise ochii, se pomeni lungit la pământ. Faţa lui părea schimbată cu totul, iar vârful nasului, din roşu cum era, se făcuse vânăt de groază. Meşterul Cireaşă dăruieşte bucata de lemn prietenului său Geppetto, ca să-şi facă o păpuşă cu meşteşug care ştie să joace, să mânuiască sabia şi să se dea tumba. în clipa aceea cineva bătu la uşă. - Intră, îngână tâmplarul, fără să aibă putere să se scoale de jos.Şi iată că intră în prăvălie un unchiaş plăcut la înfăţişare, pe care îl chema Geppetto; dar copiiidin sat, când îşi puneau în gând să-l necăjească, îi ziceau

„Mămăliguţă", din pricina perucii luigalbene, care semăna foarte mult cu mămăliga.Geppetto era tare ţâfnos. Vai şi amar dacă îi zicea cineva „Mămăliguţă"! Se înfuria ca un taurşi nu era chip s-o scoţi la cale cu el. - Bună ziua, meştere Anton, zise Geppetto. - Ce faci aici pe jos?- învăţ furnicile să socotească. - Frumoasă petrecere!Dar ce te-aduce pe la mine, cumetre Geppetto? - Ce să m-aducă? Părdalnicele de picioare. Uite ce, meştere Anton, am venit să-ţi cer ofavoare. - La porunca dumitale, răspunse tâmplarul, sculându-se în genunchi. - Azi dimineaţă mi-a trăsnit prin cap o idee. - S-o auzim. - Mi-am pus de gând să-mi fac o păpuşă de lemn; dar o păpuşă cum nu e alta, o păpuşă caresă ştie să joace, să mânuiască sabia şi să se dea tumba. Cu păpuşa asta vreau să colind lumea,ca să-mi câştig o bucată de pâine şi o leacă de vin: ce zici? - Bravo, „Mămăliguţă"! strigă glasul cel piţigăiat, care nu se ştia de unde vine. Când a auzit că i se zice „Mămăliguţă", cumătrul Geppetto, de turbăciune se făcu roşu ca unardei, şi întorcându-se către tâmplar, îi strigă înfuriat: - De ce-ţi baţi joc de mine? - Cine, eu? - Pentru ce mi-ai zis „Mămăliguţă"? - Nu ţi-am zis eu .D-apoi cine, eu? Dumneata mi-ai zis. -Ba nu! - Ba da! -Ba nu! -Ba da! Şi aprinzându-se din ce în ce mai tare, trecură de la vorbe la fapte, şi înşfăcându-se unul pealtul, s-au zgâriat cu unghiile, s-au muşcat cu dinţii, s-au păruit în lege.Când s-a

isprăvit chelfăneala, meşterul Anton se pomeni cu peruca galbenă a lui Geppetto înmână, iar Geppetto băgă de seamă că ţine în gură peruca cârlionţată a tâmplarului - Dă-mi înapoi peruca! strigă meşterul Anton.- Dă-mi-o şi tu pe a mea şi să facem pace.Şi amândoi unchiaşii, după ce fiecare şi-a luat peruca, îşi strânseră mâinile, jurându-şi prietenie unul altuia, pentru toată viaţa.- Şi cum spuneai, cumetre Geppetto - începu tâmplarul în semn de pace - cu ce pot să teslujesc?- Mi-ar trebui o bucată de lemn din care să-mi fac păpuşa; mi-o dai?Meşterul Anton, uimit de mulţumire, se repezi numaidecât să ia de pe laviţă bucata cea delemn, care îi pricinuise atâta frică. Dar când fu s-o dea prietenului său, bucata de lemn se zvârcoli deodată şi alunecându-i din mâini, trase o lovitură zdravănă în ţurloaiele bietului Geppetto. - Ah! Aşa ştii dumneata, meştere Anton, să-ţi dăruieşti lucrurile? Mai cotonogit!... - îţi jur că nu e vina mea! - Nu cumva o fi a mea! - Vina e a blestematului ăstuia de lemn...- Ştiu că e a lemnului; dar dumneata mi l-ai aruncat peste picioare! - Nu ţi l-am aruncat eu! -Mincinosule! - Geppetto, nu mă batjocori, c-acuma îţi zic „Mămăliguţă". - Strigoiule! - Mămăliguţă! - Vită încălţată! - Mămăliguţă! - Maimuţoiul dracului! - Mămăliguţă!Când a auzit că-i zice „Mămăliguţă" pentru a treia oară, lui Geppetto i se făcu negru înainteaochilor, se aruncă asupra tâmplarului, şi o nouă păruială, mai zdravănă ca cea dintâi, seîncinse între dânşii.După ce s-au săturat bine de trânteală, meşterul Anton se pomeni cu două zgârieturi de-alungul nasului, iar celălalt cu doi nasturi lipsă la jiletcă. Socoteala astfel făcută, îşi strânseră

mâinile, jurându-şi din nou prietenie pentru toatăunul altuia, viaţa.Apoi Geppetto îşi luăla subţioară bucata de lemn, şi mulţumind meşterului Anton, se întoarse şchiopătând acasă. IIIGeppetto, întors acasă, se apucă numaidecât să-şi facă păpuşa, pe care o botează cu numelede Pinocchio. întâile ştrengării ale păpuşii. Casa lui Geppetto se compunea dintr-o odăiţă în pământ, luminată cu o ferăstruică de subscară. Mobila era nu se poate mai sărăcăcioasă: un scaun stricat, un pat ca vai de el şi omăsuţă hodorogită. în peretele din fund se afla o sobă, în care ardea focul; dar focul era numaizugrăvit, şi lângă foc era zugrăvită o tingire care dădea în clocote şi scotea nişte aburi de-ai fi zis că sunt aburi adevăraţi.Abia ajuns acasă, Geppetto luă repede uneltele şi începu să-şi facă păpuşa mult dorită. - Ce nume să-i pun? se întrebă în sine Geppetto? - Am să-i zic Pinocchio. Numele ăsta o să-i poarte noroc. Am cunoscut o familie întreagă carese chema aşa: Pinocchio tatăl, Pinocchioaia mama, Pinoccheii copiii, şi toţi o duceau destul debine. Cel mai bogat din ei era cerşetor.Şi-acum că găsise numele păpuşii Iui, începu să lucreze cu nădejde, şi îi făcu mai întâi părul,apoi fruntea, apoi ochii. După ce i-a făcut ochii, care nu-i fu mirarea când văzu că ochii păpuşii se mişcau şi se uitauţintă la el.Geppetto, văzând că ochii îl privesc întruna era cât p-aci să se înfurie şi zise pe un ton camsupărat: - Ochi de lemn, ce vă tot zgâiţi aşa la mine? Nimeni nu răspunse.I-a făcut apoi nasul; dar n-apucă să-l isprăvească bine, şi nasul începu să crească: şi crescu, şi crescu, până ce în câteva minute ajunse un nas care părea că nu se mai sfârşeşte.în zadar bietul Geppetto, se trudea să-l mai scurteze; cu cât îl tăia, cu atât nasul se făcea mailung.După nas i-a făcut gura.Dar gura nici nu era sfârşită bine şi

începu numaidecât să râdă şi să-l îngâne. - încetează cu atâta râs! strigă Geppeto furios; aşa ca şi cum ar fi vorbit pământului. - N-auzi să încetezi cu râsul? urlă el cu voce ameninţătoare. Atunci gura încetă să râdă, darscoase toată limba afară. Geppetto, ca să nu-şi piardă vremea degeaba, s-a făcut cănu bagă de seamă şi îşi văzu înainte de lucru. După gură îi făcu barba, apoi gâtul, apoi umerii, pântecele, braţele şi mâinile.De-abia sfârşise mâinile, şi Geppetto simţi că-i zboară peruca din cap. Se ridică şi ce să vadă? Peruca lui galbenă în mâinile păpuşii. - Pinocchio, dă-mi îndărăt peruca!însă Pinocchio în loc să io dea înapoi, şi-o îndesă pe cap, până peste urechi, aproape să seînăbuşească sub ea. în faţa unei asemenea îndrăzneli nemaipomenite şi batjocoritoare, Geppetto deveni trist şi gânditor, cum nu mai fusese în toată viaţa; şiîntorcându-se către Pinocchio îi spuse: - Copil afurisit! Nici n-ai făcut bine ochi, şi ai şi început să nu-l respecţi pe tatăl tău! Rău,băiete dragă, foarte rău!Şi îşi şterse o lacrimă.Mai rămâneau de făcut picioarele. Când Geppetto le isprăvi şi pe acestea, se pomeni deodatăcu o lovitură de călcâi în vârful nasului. - Aşa îmi trebuie, îşi zise el în gând. Trebuia să mă aştept şi la asta. Acum e prea târziu. Apoi luă păpuşa de subţiori şi o puse jos, pe pardoseala odăii ca s-o facă să umble.Pinocchio avea picioarele amorţite şi nu ştia să le mişte, aşa că Geppetto îl ducea de mână casă-l înveţe cum să facă paşii unul după altul.Când i s-au dezmorţit picioarele, Pinocchio începu să umble singur şi să alerge de colo pânăcolo prin odaie: dar când ajunse în dreptul uşii, se repezi în uliţă şi o luă la goană. BietulGeppetto s-a luat în fugă după el fără însă ca să-l poată ajunge, căci împieliţatul de Pinocchiosărea ca un iepure, şi lovind cu picioarele în pietrele de pe drum, făcea

un zgomot câtdouăzeci de cizme soldăţeşti. - Puneţi mâna pe el! Puneţi mâna pe el! urlă Geppetto; dar lumea de pe drum, văzând păpuşade lemn care fugea ca un cal, se oprea fermecată s-o privească, şi râdea, râdea, râdea cât oţineau puterile.în sfârşit, din nefericire, sosi un gardian care auzind gălăgia şi crezând că e o slugă care aridicat mâna asupra stăpânului său, se înfipse îndrăzneţ pe amândouă picioarele în mijloculdrumului, hotărât să-l prindă şi să împiedice astfel alte nenorociri viitoare.Dar păpuşii, când văzu de departe că gardianul îi stă în drum, îi veni în minte să-i tragă o păcăleală şi să se strecoare binişor printre picioarele lui, dar când colo s-a întâmplat să deagreş.Gardistul, fără să se sinchisească îl apucă frumuşel de nas (nasul era parcă înadins făcut ca săaibă gardiştii de ce să-l prindă) şi îl dădu în primirea lui Geppetto. Acesta, drept pedeapsă,vroia să-i tragă o straşnică urecheală. Dar, închipuiţi-vă mutra lui, când băgă de seamă că n-are de ce să-l apuce: şi ştiţi pentru ce? Pentru că, în graba de a-l isprăvi cât maj repede, uitasesă-i facă urechile.Ii înfipse atunci mâna în ceafă, şi pe când îl împingea înainte, îi striga dând din capameninţător. - Haidem repede acasă. N-avea grijă c-o să ne răfuim noi acolo. Păpuşa, când auzi ce-o aşteaptă, se trânti jos şi nu mai vru să meargă cu nici un chip.în vremea aceasta toţi curioşii se strânseră în jurul lor şi începură să-şi dea părerea.Unul zicea una, altul zicea alta. - Biata păpuşică! spuneau unii, bine face că nu vrea să se întoarcă acasă! Cine ştie ce bătaie îipregăteşte nesuferitul ăsta de Geppetto.Iar alţii adăugau: - Geppetto măcar că pare om de treabă, dar cu copiii se poartă ca un sălbatic! Dacă-i lasăpăpuşa pe mână, e în stare s-o sfărâme în bucăţele!în sfârşit, atâta au ţipat şi au murmurat, încât gardistul i-a dat drumul lui Pinocchio, iar pebietul Geppetto îl duse la închisoare. Unchiasul neştiind cum să se apere, plângea ca un viţelşi murmura printre

sughiţuri: - Afurisit copil! Şi când mă gândesc că m-am trudit atâta până să-l fac! Dar lasă! Aşa îmitrebuie! Cine m-a pus.Ce sa întâmplat mai pe urmă, e o povestire aşa de ciudată că nu-ţi vine să crezi: am să v-ospun totuşi în capitolele următoare. IVPovestea păpuşii cu Greieraşul vorbitor, din care se vede cum copiii îndărătnici nu vor sasculte de cei care ştiu mai mult decât el Aşadar, aflaţi copiii mei, că pe când bietul Geppetto era dus fără nici o vină la închisoare,ştrengarul de Pinocchio, scăpat din ghearele gardistului, a rupt-o la fugă peste câmp ca să seîntoarcă mai repede acasă; şi în iuţeala fugii, sărea peste movile, peste garduri,peste gropipline cu apă, întocmai ca o căprioară ori ca un iepure urmărit de vânători.Ajuns în faţa casei, găsi uşa întredeschisă. O împinse, intră, trase zăvorul, şi se trânti pe jos,scoţând un lung suspin de mulţumire.Dar mulţumirea lui nu ţinu mult, deoarece auzi în odaie pe unul care făcea: - Cri-cri-cri! - Cine mă strigă? zise Pinocchio tremurând de spaimă. - Eu sunt!Pinocchio se întoarse, şi văzu un greier cât toate zilele, care sărea sprinten pe zid. -•Ia spune, greiere, cine eşti? - Sunt Greieraşul vorbitor, şi locuiesc în odaia asta de mai bine de o sută de ani. - Bine, dar astăzi odaia e a mea, răspunse Pinocchio, şi dacă vrei să-mi faci o mare plăcere,şterge-o repede de aici, fără să te mai uiţi îndărăt.- N-am să plec, adăugă Greierul, până când nu ţi-oi spune un lucru.- Haide, spune mai repede şi şterge-o. - Vai de copiii care nu-şi ascultă părinţii, şi fug din casa părintească. N-or să aibă noroc pe lume; şi mai curând sau mai târziu amar o să se căiască. i/Cântă Greiere dragă, cântă cât vreişi cât îţi place. Eu ştiu

una şi bună: mâine cum s-o lumina de ziuă, îmi iau catrafusele şi p-aicimi-e drumul; că dacă rămân ştiu eu ce m-aşteaptă, o să mise întâmple ca celorlalţi copii: o să mă trimită la şcoală şi de voie de nevoie o să fiu silit săînvăţ, şi îţi spun curat, chef de carte nu prea am: îmi place mai bine să alerg după fluturi cât eziua de mare şi să mă sui prin pomi după cuiburi de păsărele. - Sărmane neghiob! Dar tu nu ştii că în ziua când te vei face mare, o să fii un nătărău şijumătate şi toată lumea o să-şi bată joc de tine? - Ia slăbeşte-mă cu marafeturile tale, cobe ce eşti, strigă Pinocchio.Dar Greierul, liniştit şi cuminte, în loc să se supere de obrăznicia păpuşii, urmă pe acelaşi ton: - Bine, dacă nu-ţi place cartea, de ce nu te apuci şi tu de vreun meşteşug ca să-ţi câştigi prinmuncă pâinea de toate zilele. - Vrei să-ţi vorbesc pe şleau? răspunse Pinocchio al nostru, care cam începuse să-şi piardă răbdarea. Din toate meşteşugurile din lume, numai unul singur îmi place cu adevărat. - Care anume? - Cel de a mânca, a bea, a dormi şi a petrece, şi de a hoinării de dimineaţa până seara.- însă, adăugă Greieraşul vorbitor pe acelaşi ton liniştit, toţi cei care fac aşa, sfârşesc la spitalori Ia puşcărie. - Ascultă, Greier împieliţat, dacă mai urmezi cu fleacurile tale, îmi ies din pepeni şi e vai detine! - Sărmane Pinocchio, mi-e milă de tine!- Pentru ce ţie milă? - Pentru că eşti păpuşă, şi ce e mai rău, ai şi capul de lemn. La auzul acestor vorbe, Pinocchiosări turbat de mânie,puse mâna pe un ciocan de lemn şi azvârli cu el în Greier.Poate că nu-şi închipuia să-I nimerească, însă din păcate îl nimeri drept în cap, aşa că bietulGreiere abia mai putu să strige „cri-cri-cri", îşi dădu sufletul şi rămase sleit de perete. VLui Pinocchio i se face foame şi caută un ou ca să-şi facă

omletă; dar când nici nu se aştepta, omleta îi zboară pe fereastră. în vremea aceasta începuse să se înnopteze şi Pinocchio, aducându-şi aminte că n-a mâncat nimic, simţi la stomac, o împunsătură, care aducea foarte mult cu foamea. Dar foamea la copii creşte repede aşa că după câteva clipe, bietului Pinocchio îi chiorăiaumaţele şi nu ştia ce să facă, ce să dreagă, ca să găsească ceva de îmbucat.Dădu fuga la vatra în care fierbea o tingire, ca să-i ridice în sus capacul şi să vadă ce eînăuntru: însă tingirea era numai zugrăvită pe zid. închipuiţi-vă cum a rămas păpuşica noastră.Nasul, din lung cum era, se făcu şi mai lung cu patru degete cel puţin.începu atunci să alerge prin odaie şi să scotocească prin toate colţurile, prin toate cutiile ca să găsească un codru de pâine, măcar o bucată cât de mică, un os care se aruncă la câini, niţicăfasole fiartă, o coadă de peşte, un sâmbure de cireaşă, în sfârşit ceva de mestecat: dar nu găsinimic, nimic, absolut nimic. Şi în vremea aceasta foamea creştea, creştea mereu; bietul Pinocchio navea altă mângâieredecât să caşte şi trăgea nişte căscaturi de-i ajungea gura până la urechi. Şi după ce căscă,scuipă şi simţi că i se duce stomacul din trup.Apoi deznădăjduit îşi zise plângând:- Bine îmi spunea mie Greieraşul-vorbitor. Am făcut rău că n-am ascultat pe tata şi am fugitdeacasă... Dacă tata ar fi lângă mine, n-aş mai căsca atât! Oh! Ce boală îndrăcită e şi foamea!Care însă nu-i fu mirarea când zări sus pe o laviţă ceva rotund şi alb, care semăna grozav cuun ou. Dintr-o săritură fu lângă el. Era un ou, un ou adevărat.E peste putinţă să descriem bucuria lui Pinocchio. De teamă că e prada unui vis, învârtea oulîn mână, îl pipăia, îl săruta, şi sărutându-l zicea: - Cum să-l fac? Omletă?... Nu, mai bine ochiuri! Adică, nar fi mai gustos dacă l-aş coace încenuşă? Or să-l beau aşa crud? Nu, tot mai bine să-l fac omletă sau ochiuri; ard de dorinţă să-lmănânc! Zis şi făcut, puse o tigaie deasupra

nădăjduind să găsească o fiinţă milostivă. făcea să scârţâie şisă geamă toţi copacii din câmpie. nu băgase încă de seamă că picioarele îi erau arse. cu scufia în cap. VIPînocchio adoarme cu picioarele în ligheanul cu tăciuni aprinşi.. ca şi cum picioarele nici n-ar fi fost ale lui. când s-a luminat de ziuă.. dar pe când dormi. nebun de deznădejde şi de foame. ţac!.unor vreascuri aprinse: iar în tigaie... suflând cu furie şi ridicând nori întregi de praf. dragă tată.Dar în loc de albuş şi gălbenuş se pomeni că iese din ou un pui vesel şi sprinten.După câteva clipe fereastra se deschise. se rezemă de un scaun ca să se ridice şi să tragă zăvorul.Aşteaptă că mă întorc îndată. Oh! Ce boală îndrăcită mai e şi foamea!. Apoi îl fură somnul. trase de clopoţelul unei case şi începu săsune.Fii aşa de bun şi dă-mi o bucăţică de pâine!.însă peste tot. se întinse pe jos punându-şl picioarele jdrelite şi zgâriate deasupra unor vreascuriaprinse.Vino mai aproape şi ţine pălăria.Deschide! strigă Geppetto de afară. gata să-ltoarne înăuntru. Prăvăliile erau închise. crezând că are aface cu o haimana care-şipetrece noaptea sunând clopotele caselor.Cine e? întrebă el căscând şi frecându-se la ochi. începu să plângă. şi dimineaţa se trezeşte cu ele arse. şiun vânt rece şi pătrunzător. Era glasul lui Geppetto. în loc deuntură sau unt. ferestreleînchise. Pinocchio era cu capul gol: se apropie şi simţi cum se revarsă peste el o găleată cu apăudându-l din cap până în picioare. şi îşi luă zborul prin fereastra care era deschisă. şi îi dă păpuşii mâncarea pe care o pregătise pentru el. . şi încet încets-au prefăcut în cenuşă. careploconindu-se înaintea lui îi spuse: . aşa că deschise uşa. ca să deştepte pe bieţii oameni din somn. zicându-şi în gând: . răspunse unchiaşul. Biata păpuşă cu ochii lipiţi de somn.Bine îmi spunea mie Greieraşul-vorbitor! Dacă n-aş fi fugit de-acasă şi dacă tata ar fi acumlângă mine. care îl întreabă necăjit: . şi nemaiputându-se ţine pepicioare. se hotărî să iasă dincasă şi să dea o fugă până în satul vecin. Şideoarece maţele îi chiorăiau tot mai tare şi nu ştia cum să le potolească. dar foamea era mai taredecât frica. nici ţipenie de om. iar pe uliţă.Eu sunt! răspunse un glas. picioarele lui fiind de lemn au luat foc. pentru că cineva bătuse în uşă. o porni la drum şi dintr-o sută de sărituri ajunse în satul vecinabia trăgându-şi sufletul şi cu limba scoasă ca un câine de vânătoare. . însădupă câteva zvârcoliri zadarnice. Tuna de rupea pământul". care să-ifacă pomană cu o felioară de pâine. că mai scutit de oboseala de a-mi sparge singurcoaja! Să ne vedem cu bine şi multă sănătate celor de acasă. apă. întinse aripile.Zicând acestea.Bietul Pinocchio.Şi Pinocchio dormea mereu şi sforăia. Sparse coaja oului. aşa căîndată ce auzi glasul tatălui său.Nu pot.Pentru că mi-a . domnule Pinocchio. Parcă ar fi fost un cimitir. şi plângând zicea: . să bată din picioare. cu privirea ţintă. să ţipe. Afară era o noapte de iad.Mii de mulţumiri. n-aş muri de foame ca un câine. făcu atâta zgomot. pustiu şi întuneric. fulgera ca şi cum s-ar fi aprins cerul. VII Geppetto se întoarce acasă..Şi în căderea lui. uşile caselor închise. cu gura căscată şi cu cojile oului înmână..Ce pofteşti la ceasul ăsta? . căzu întins pe pardoseală. Când îşi veni în fire.Poate o ieşi cineva!într-adevăr iată că se arată un bătrân.. mort de oboseală şi de foame. Lui Pinocchio îi clănţăneau dinţii de frica tunetelor şi a fulgerelor.. ca şi cum ar fi căzut din pod un sac cu nuci.De ce nu poţi?. şi când apa începu să scoată aburi. şi vocea unchia-şului strigă către Pinocchio.Biata păpuşica rămase ca vrăjită locului. Se întoarse acasă ud ca un şoarece. s-a deşteptat. răspunse păpuşica plângând şi rosto-golindu-se pe jos. .

tată. şi dumneata te-ai întors. Tuna. Rău. om blând din fire.Geppetto. sau mai bine zis. bătu mulţumit din palme. dar crede-mă c-am petrecut o noapte cumplită de care o să-mi aduc amintetoată viaţa. însă puiul a luat-o la sănătoasa şi mi-a zis: „Rămâi cu bine şi multă sănătate celor de acasă".şpunându-i: . . căniciodată nu se ştie ce se poate întâmpla. eu nu vroiam să-l omor. şi cum mi-era foame mereu.Deschide.. erau tot prânzul meu: însă ţi le dau bucuros.Nu m-am săturat! .Bine. arătându-se la fereastră mi-azis: „Vino mai aproape şi ţine pălăria". se hotărî săisprăvească la un fel: şi.Nimic.Dar. adăugă Pinocchio. şi el mi-a mai spus: „Eşti o păpuşă şi ai capul de lemn". şi după coji. după ce a înghiţit cele trei pere. căci săceri o bucată de pâine nu e ruşine. scoase un briceag.Cine ţi le-a mâncat?.. îl întrebă.Uite aceste trei pere.Dacă vrei să le mănânc. agăţându-se de zid. însă Geppetto îl opri.zicând: . fie şi-o coajă. în loc să fie aruncate pe fereastră.. văzând cum în faţa lui o pisică se juca de zor cu nişte surcele. şi mam pomenit cu o găleată de apă în cap. intră în casă pe fereastră.. nu mai am ce să-ţi dau.Nimic altceva decât aceste trei cotoare de pere şi cojile. Greieraşul-vorbitor mi-a spus: „Aşa-ţi trebuie: n-ai vrut s-asculţi" şi eu i-am răspuns: „Ia slăbeşte-mă. Nu te ştiam aşa de mofturos.ih!. şi de foame tot n-am scăpat şiam rămas şi-fără picioare: Ih!.Şi începu să mestece.. au fost puse pe masă alăturide coji. şi zise tânguindu-se: . Mănâncă-le şi astâmpără-ţifoamea. pe care i le dete. in!.. iar eu l-am pocnit cu ciocanul în cap şi l-amomorât. vru să-i arunce cotorul. şi puse cojile într-uncolţ al mesei. şi le-am găsit arse.Geppetto. . mi-am pus picioarele deasupra vreascurilor ca să se usuce.Şi bietul Pinocchio începu să plângă. culacrimile cât pumnul pe obraz. ih!. spunându-i: . începu săse înduioşeze.Ce să fac! răspunse Pinocchio. Şi bietul Geppetto.. strigă păpuşica înfuriindu-se ca o viperă. fii aşa de bun şi curăţă-le de coajă. aşa că bătrânul ăla cu scufia de noapte. La început cam strâmbă din gură. Oh! Săracul de mine! Săracul de mine! Să fiu silit sămă târăsc pe genunchi toată viaţa.. Se văd atâtea lucruri în lume! . mai adăugă Geppetto liniştit. şi dovadă e c-am pus o tigaie pe foc. când voi intra în casă ţi-arăt eu ţie pisică! .Cine ştie! S-ar putea întâmpla!.. sughiţând: .Dragul meu băieţel! Cum se face că ţi-ai ars picioarele? . crezând că toate văicărelile acestea erau alte ştrengării de-ale păpuşii. una după alta înghiţitoate cojile. Nu pot să sufăr cojile..Ai dreptate dumneata. .. .Pisica. curăţă perele. băiatul taţi. Era furios şi hotărât: dar când văzu pe bietul Pinocchio întins pe jos şi fără picioare. până nu ecurăţată de coajă.. cotoarele. însă încet. iar când isprăvi de mâncat.Nu-l arunca: în lumea asta toate lucrurile au rostul lor. După ce a mâncat. băiete dragă! Află de la mine că omul trebuie să se înveţe cu de toate. dar n-o să mănânc şi cotorul!. să se jelească aşa de tare. că se auzea cale de-o poştă.. scoase din buzunar trei pere. să-l mângâie şi să-l răsfeţe.Pinocchio dintr-o înghiţitură mancă întâia pară. şi anume că păpuşica era lihnită de foame. crede-mă. . încet. . nimic? .Nu pot să stau în picioare. Pinocchio trase ocăscătură zdravănă. Greier împieliţat". dar vina a fost a lui. n-auzi! strigă iarăşi Geppetto: dacă nu. şi luân-du-l repede în braţe începu să-l sărute. adăugă Pinocchio.. Şifoamea creştea mereu.Să le curăţ de coajă? se minună Geppetto. fulgera şi eu nu mai puteam de foame.mâncat picioarele? .Şi într-adevăr cele trei cotoare. şi. însă eu nu pot să mănânc o poamă. şi cu cerul gurii aşade delicat. dacă nu e altceva.. nu-i aşa? M-am întors numaidecât acasă. care din tot ce îndrugase Pinocchio înţelese un singur lucru.Nu ştiu.

Iar în vremea aceasta. -Ce? . Geppetto cu niţel clei făcut într-o coajă de ou.Par că sunt un boier de neam. din casă. de-abiaîşi astâmpără foamea.Dar eu nu sunt ca alţi copii! Eu sunt mai bun decât toţi. c-am să mapuc de un meşteşug.ca şi cum ar fi fost făcute de un meşter fără pereche.ca de aziîncolo am să fiu cuminte. întristându-se.După câteva clipe sentoarse: şi când se întoarse. văzând pe Pinocchio pocăit şi plin de supunere... ieşi în fugă. şi păpuşica noastră sări jos de pe masa pe care eraîntinsă.Abecedarul.Aşa da. se întrista şi el: pentru că sărăcia. Dragul meu în lumea asta să te aştepţi la orice. două picioruşe sprintene. şi începu să plângă şi să se scâncească. acum zic şi eu că m-am săturat! . avea Abecedarul copilului în mână.Bine. îmi trebuie haine.Foarte uşor: te duci la un librar şi îl cumperi. . Geppetto care era sărac şi n-avea în buzunarnici o lescaiefrântă. ci haina curată. dragă tată. . luă două bucăţi de lemn.răspunse păpuşica sughiţând . . . . dar banii? .Dar ca să mă duc la şcoală. cerând opereche de picioare noi. . . . . darsumanul nu-l mai avea.dar ca să umblu la şcoală mai îmi lipseşte ceva: lucrul cel mai de căpetenie.închide ochii şi dormi!. c-am sa-nvaţ şi am să mă fac model de băiat. .Apoi adăugă Geppetto . că zise îngâmfându-se: . ca şi cum ar fi înnebunit demulţumire. care deşi îşi luase o înfăţişare aspră. îndrugă acelaşi basm. adăugăGeppetto. băiatul tatei! .îţi făgăduiesc .Toţi copiii zic aşa când au ceva de cerut.Geppetto. ca să-l pedepsească pentru ştrengăriile făcute.Pinocchio închise ochii şi se prefăcu imediat că doarme. când e sărăcie. . nu haina frumoasă face pe om..zise păpuşica .Şi nici eu .. Bietul unchiaş era numai în cămaşă şi afară ningea. îl lasă ca să plângă şi să se vaiteo jumătate de zi.Şi Pinocchio măcar că din fire era vesel. tată? .Şi în mai puţin d-un ceas. şi începu să lucreze cu nădejde.Drept răsplată pentru tot ce ai făcut pentru mine . pusemâna pe unelte.îţi făgăduiesc c-am să mă duc la şcoală. subţirele şi nervoase.adăugă Geppetto . şi începu să facă tot felul de sărituri şi de comedii. o pricepe oricine: chiar şi copiii. Pinocchio se repezi să se oglindească într-o putină cu apă.Apoi Geppetto spuse păpuşii. Cine ştie ce se poate întâmpla! VIIIGeppetto îi face la loc picioarele lui Pinocchio si îsi vinde sumanul ca să-i cumpere unAbecedar.Pentru ce să-ţi fac alte picioare? Ca să te vad ca-mi rugiiar de acasă?.însă Geppetto.Eu n-am.Bravo. şii le lipi aşa de bine.Aşteaptă! strigă Geppetto deodată sculându-se în picioare: şi după ce îşi luă pe umerisumanul plin de petice şi de găuri.De-abia simţi că a căpătat picioarele. Păpuşica.. însă.adăugă bietul bătrân. . avea ochii umezi de lacrimi şi inimaînduioşată.vezi că am avut dreptate când îţi spuneam că nu trebuie să fiimofturos şi nici să nu faci pe boierul.Toţi copiii când au ceva de cerut. îi croi un costum din hârtie cu flori. şi nu mint niciodată.A! Eram să uit . nu spuse nici un cuvânt. 1 şi rămaseaşa de mulţumit de el însuşi.. o pereche de ghete din coajă de lemn şi o şapcă dinmiez de pâine. şi am să fiu mângâierea şi sprijinul bătrâneţilor dumitale.Iţi făgăduiesc. că nu se cunoştea defel unde au fost arse.dar s-o ştii de la mine. îi lipi picioarele la loc.Aşa e: dar cum să facem? ..vreau să măduc numaidecât la şcoală. .spuse Pinocchio tatălui său . picioarele erau gata. apoiîi zise: .Dar sumanul ce l-ai făcut.Ai dreptate .

suferea. care ducea la un micbâlci. s-a întâmplat o . vreau să învăţ numaidecât să citesc: mâine învăţ să scriu. o să câştig bani mulţi.Se opri să asculte.Patru gologani de câte cinci.zum. Pentru şcoală am destulă vreme. Cu cât fugea. aşezat pe margineamării.. întrebă Pinocchio întorcându-se către un băieţel care era de-acolo dinbâlci. cu îndemânarea mea. Zis şi făcut..Eşti bun să mă împrumuţi cu patru gologani până mâine. care avea mai multăminte decât el. în sfârşit zise: -Vrei să-mi dai patru gologani pe Abecedarul ăsta nou? . . Bietul bătrân.Pentru că prea îmi ţinea de cald.Te-aş împrumuta bucuros. şi cu banii ce-i voicâştiga. carefusese faţă la convorbirea lor.Atunci să-ţi citesc eu.Eu nu sunt decât un copil şi de la copii nu cumpăr. îţi vând hainele pentru patru gologani . zicea:«Astăzi. cuatât se auzea mai desluşit sunetul trompetelor şi al tobelor: hi-hi-hi. zum. într-un fel sau întraltul. şi mâine la şcoală. Pinocchio pricepu cum stau lucrurile.Cartea fu vândută fără multă tocmeală. şi cu nasturi de diamant. zum.Pe când mişcat cu totul îşi zicea aşa în gând. păpuşa cu Abecedarul nou la subţioară. stă scris: „Mare teatru de păpuşi". şi nemaiputându-şi stăpâni avântul inimii lui plăpânde.Şi când te gândeşti că bietul Geppetto rămăsese acasă. Era cât paci să-i mai facă o propunere. îi răspunse celălalt..Aş citi bucuros însă astăzi nu ştiu să citesc. şi poimâine am săînvăţ să socotesc. zum.sări de gâtul lui Geppetto şi îi acoperi faţa cu sărutări. Dar ce zic eu de postav? Amsă i-l fac tot numai cu fire de argint şi aur. numaipentru ca să cumpere copilului Abecedarul..Uite. trebuia să se hotărască: ori la şcoală. .. Vrei să mi-o mănânce şoarecii din cap!Pinocchio stătea ca pe mărăcini. Pe afişul ăla cu litere roşii ca focul. zum.Astăzi mă duc să ascult fanfara. Când a încetat ninsoarea. . Sunetele acelea.Păpuşa care ardea de nerăbdare să vadă şi ea..Şi vorbind cu el însuşi. ori săasculte muzica. Pe urmă. şovăia. veneau din fundul unei străzi lungi. la urma urmei. şi fără un pic de ruşine zisebăieţaşului cu care vorbea:.Vrei să-mi cumperi ghetele? ..Ce este în baraca asta.. dar nu îndrăznea: secodea.. am să fac tatei un suman de postav de toată frumuseţea. la şcoală.. stă scris pe el. arămas doar în cămaşă pe frigul ăsta! Numai părinţii sunt în stare să facă asemenea jertfe!. pierdu orice sfială.. i se cuvineşi lui atâta lucru: pentru că.Sunt bune de aţâţat focul.Ce să fie muzica asta? Păcat că trebuie să mă duc la şcoală.L-am vândut. stătea ca pe ghimpi. zum.Şi cât se plăteşte pentru un bilet?.. dar tocmai atunci soseşte păpuşarul „Mănâncă foc" şi Pinocchioe în mare primejdie. să tremure de frig în cămaşă. apucă pe uliţa care ducea laşcoală: mergând pe drum îşi făcea în cap tot felul de planuri unul mai măreţ decâtaltul. răspunse celălalt îngânându-l. i se păru că aude de departe o muzică de trâmbiţeşi tobe: hi-hihi-hi. XPăpuşile recunosc pe fratele lor „Pinocchio " şi îl primesc cu alai.Şi rămase pe loc năucit.Şi ce vrei să fac eu cu nişte haine din hârtie colorată? Dacă te plouă nu le mai poţi scoate depe tine.îţi dau eu patru gologani pe Abecedar.Ce mai marfă? G şapcă din miez de pâine. zise însfârşit ştrengarul.. dând din umeri. strigă un negustor de lucruri vechi. ca să-mi cumpere cărţi şi să mă dea la şcoală. dar azi nu pot.Cât îmi dai pe şapcă?.De ce l-ai vândut?.. Când Pinocchio intră în teatrul păpuşilor.. o luă pe uliţa cea lungă şi începu să fugă de-i sfârâiau picioarele. IX Pinocchîo îşi vinde Abecedarul ca să vadă teatrul de păpuşi. altfel. .îi spuse atunci păpuşica.Citeşte afişul. hi-hi-hi.A început de mult? Acuma începe. .Şi iată că se pomeni în mijlocul unui bâlci plin de lume care se îngrămădea în jurul uneibarăci mari de lemn şi pânză zugrăvită cu mii şi mii de culori.

Bietele păpuşi. căci păpuşile. XI Mănâncă-foc strănută şi iartă pe Pinocchio..Crede-mă. îl plimbară în triumf cât era scena de mare. unde îşi pregătise demâncare un berbec. nimeni nu mai suflă. Pinocchio dintr-un salt. strângerile de mână. întrebă păpuşarul pe Pinocchio. nu. nu vreau să mor!. Pare a fi făcută dintr-unlemn foarte bun. scapă-mă! Nu vreau să mor. şi după câteva clipe se întoarseră în bucătărie. dar înspăimântaţi de privirea încruntată astăpânului lor. care zvârcolindu-se ca un şarpe.Tată. . care alcătuiau trupa teatruluide păpuşi. vino repede încoace! îi strigă Arlecchino. îşi îndoiră strigătele debucurie. Păpuşarul Mangiafoco sau „Mănâncă-foc" (aşa îl chema) părea un om îngrozitor. Se auzea muscazbârnâind.Iată însă că deodată. văzând că seîntrerupse jocul. începu să se neliniştească şi să strige: vrem să vedem comedia. .Pinocchio e! Pinocchio! ţipa-ră-ntr-un glas toate păpuşile sărindde după perdele. după ce s-a sfârşit comedia. un om aşa de urât că te-apuca spaima numaicând îl vedeai. încă unul şi iată-l sus pe scenă. nu e vorbă. atât bărbaţii cât şi femeile. tartorul. aducând în braţe pebietul Pinocchio. -.. şi sunt sigur că dacă o voi pune pe foc o să facă o flacără minunată pentrufriptura mea.harababură întreagă. Destul! O să încheiem noi' socotelile diseară... fratele nostru Pinocchio! Să trăiască Pinocchio! . nu ştiu cum se făcu. şi reprezentaţia începuse. şi aşa de lungă. înfipt într-o frigare. cu o vocegroasă de părea că vine din . sărutările. prea mărite domnule. se pomeni în scaunele din faţă: mai făcu unul şi sepomeni în capul şefului mu-zicii.Sfinte Dumnezeule! Sunt treaz ori visez?Ăla de colo e Pinocchio!. Arlecchino se opri din joc. păpuşa neascultătoare. iar ochii păreau două felinare roşiiaprinse. iar acesta salvează de la moarte pe prietenul său Arlecchino. mângâierile. luând pe Pinocchio în cârcă. .El e! adăugă altă păpuşă scoţând capul din fundul scenei. Şi deoarece n-avealemne destule ca să-l frigă bine şi să-l rumenească. . Gura Iui era largă cât gura sobei. care se învârtea încet deasupra focului.. lumea cealaltă. vino în braţele fraţilor tăi de lemn! Când se văzu întâmpinat cuatâta căldură. văzând tărăboiul pe care-l făceaupăpuşile: acestea dădeau din mâini şi ţipau cu atâta năzdrăvănie.. la început se codiră.. La ivirea neaşteptată a tortorului. chemă pe Arlecchino şi pe Pulcinella şi lezise: .Să-mi aduceţi încoace pe păpuşica aia străină pe care am legat-o.Lumea asculta cu luare aminte şi se prăpădea de râs. ca de obicei.Iată însă că soseşte păpuşarul cel mare. pecare Pinocchio le primi în mijlocul mulţimii de actori şi actriţe. tremurau ca frunza. îmbrăţişările frăţeşti. că nu sunt eu de vină!.mai cu seamă cu barba . că-i da de pământ: când umblacălca în picioare. Vi Pe scenă. . Avea barba neagră ca cerneala. strigă Pulcinella. ca şi cum ar fi fost douăfiinţe vii. vrem săvedem comedia!îşi răcea gura degeaba.. se ameninţau unul pe altul că-şivor trage palme şi se luau la păruială.Arlecchino şi Pulcinella. începu să urle ca scăpat din gură de şarpe: . s-au supus. Trebuie să ştiţi că perdeaua era ridicată.Nu vă puteţi închipui. . însă lumea din sală. Arlecchino şi Pulcinella se ciorovăiau.El e în carne şi oase. în mână ţinea un gârbaci făcut din şerpi împletiţi cu cozi de vulpe.Pinocchio e. şi întorcându-se cătrelume şi arătând cu mâna spre unul din fundul sălii. tartorul se duse în bucătărie.Pinocchio. Şi-ntr-adevăr.Ce-ai căutat să-mi faci tărăboi în teatru la mine?. amuţiră cu toţii.Nu mai încape vorbă că priveliştea era înduioşătoare.. striga cât îl ţineagura: . în loc să se apuce de treabă. şi.

strigă mândru Pinocchio. frăţioare! Stăpânul a strănutat. se înveseli deodată. urlând: „Nuvreau să mor. căci.Mulţumesc.Mulţumesc. Hei. azvârlindu-şi din cap şapca lui din miez de pâine.Să-ţi fie de bine! zise Pinocchio. Bietul unchiaş! Mi-e milă de el..Aici nu e nici un director! . cuchipiul în cap. adevăratul meu prieten. stăpâne!. în locul tău o să pun sub frigare vreo păpuşă din ale.. înalţi-înalţi. trebuie să pun pe altcineva pe foc. mele.. care se zbătea.-Puneţi mâna pe Arlecchino. Arlecchino care până atunci stătuse zgribulit şi trist ca o salcieplângătoare.Să-ţi fie de bine! adăugă Pinocchio. legaţi-] bine. . în vreme ce la toţi oamenii când li se face milă de cineva. încet încetîncepu şi el să se înduioşeze şi să strănute. acum eşti scăpat....în chipul acesta arăta el altora slăbiciunea inimii lui. rostite cu glas tare şi cu bărbăţie. şi tu.Veste bună.încetează cu plânsul! Văicărelile tale m-au adus în stare să. Tatăl tău şi mama ta trăiesc? îl întrebă Mănâncă-foc.Ei bine. plângeau ca nişte mieluşei neînţărcaţi.Aici nu e nici-un stăpân!. şi făcându-se deodată mai blând şi mai milostiv. şi cu săbiile scoase. de câte ori seînduioşa îl apuca strănutatul.îţi cer să-l ierţi pe bietul Arlecchino!. .Tartorul le zise cu vocea poruncitoare: .Ai milă. Domnule director! . şi agăţându-se ca o veveriţă de barba tartorului. îi strigă lui Pinocchio: .La auzul acestui strănut. De altfel şi eu sunt de plâns. da: pe mama însă n-am cunoscut-o. Mănâncă-foc dimpotrivă. îi şopti la ureche:.. Vreau ca berbecul să-mi fie bine fript. care-i acoperea pieptul şi picioarele. şiplângând cu hohote şi udând cu lacrimi calde toată barba lui cea lungă.Tata.Dacă e vorba pe-aşa . văzându-l adus înaintea lui pe Pinocchio ij al nostru..Pinocchio în faţa unei privelişti atât de sfâşietoare îngenunche la picioarele tartorului. altfel rămân cu berbecul nefript. şi subţiri-subţiri. ai milă. să-ţi spun drept. m-aţi iertat? întrebă bietul Arlecchino.. mi-ai fi fost de mare folos! Dar acum m-am înduioşatşi n-am încotro. şi aplecându-se către Pinocchio.Atunci.Aici nu încape iertare. . însă de fapt nu era omrău. parcă.Prin urmare.Cine ştie cât de dureros ar fi pentru tatăl tău dacă te-aş arunca pe jăratic. Măria ta! Când a auzit că-i zice „Măria ta". domnilor jandarmi.. începu să-l roage cuglas tânguitor: . Te-am scăpat pe tine. ori cel puţin se prefac că-şi şterg lacrimile. tartorul făcând tot pe supăratul.. oriplâng. zise lui Pinocchio! .. nu e drept. Şi după ce trânti patru. ai milă. Chiar jandarmii. . ca bietul Arlecchino. jandarmilor!La strigătul acesta. şi pe urmă aruncaţi-l în foc. îl sărută drăgăstos pevârful nasului. să moară în locul meu!... sosiră în grabă.. cu un . la sfârşit n-a mai avut încotro şi îi trase unstrănutat zgomotos. Probă că. nu mai am lemne cu ce săprăjesc berbecul. . Hapciu! Hapciu! Hapciu! Şi-i trase alte trei strănuturi. însă. .Cuvintele acestea. începu să se înduioşeze şi să se înmoaie. şi după ce ij seţinu cât putu. tartorul se simţi măgulit. Hapciu! Hapciu! Şi iarăşi strănută.. -Pentru că trebuie să ştiţi că. Mănâncă-foc la început se arătă neînduplecat şi rece ca un bulgăre de gheaţă. doi jandarmi de lemn..După ce a strănutat. ce pofteşti de la mine? . şi spuse lui Pinocchio: . cinci strănuturi. parcă. Haideţi... după cum vezi. simt aici la stomac un fel desfârşeală.lui neagră. . legaţi-mă şi arunca-ţi-mă pe jăratec.Pinocchio atât aşteptă. măcar că erau de lemn.Eşti un băiat cum rar se găseşte! Vino încoace şi sărutămă. făcură să plângă pe toate păpuşile careerau de faţă. desfăcubraţele cu voiciune. închipuiţi-vă pe bietul Arlecchino! Aşa de grozav s-a speriat. . semn că i s-a făcut milă de tine.. ştiu care mi-e datoria..Atunci. nu vreau îl să mor!". Nu. că i se înmuiară picioarele şicăzu grămadă la pământ.

.porni la drum ca să se întoarcă acasă. sprijinin-du-se între ei.îl întrebă Vulpoiul . banii pe care i-i dăruise Mănâncă-foc. şi spune-i multăsănătate din partea mea. A doua zi. .Uită-te Ia mine! spuse Vulpoiul.Câştigă atât ca să n-aibă para chioară în buzunar. Du-te repede şi-i dă. . vai deacela care o cădea la loterie!.Unde l-ai văzut? . şi Cotoiul holbă amândoi ochii. închipuieşte-ţi şi dumneata: ca să-micumpere un Abecedar a trebuit să-şi vândă singurul lui suman: un suman rupt şi prăpădit de ţiera mai mare jalea.Bogat tu? zise Vulpoiul.îi zise Vulpoiul închinându-se cu smerenie înaintea lui. te-am iertat! răspunse Mănâncă-foc. .Da.Bietul tata! Dar. slavă Domnului. mulţumi de mii de ori tartorului: se duse să îmbrăţişezerând pe rând toate păpuşile din trupă. . Pinocchio.Câştigă mult din asta? . chiar şi pe cei doi jandarmi. . de azi încolo n-are să mai tremure! .Face pe săracul. dar ca să nu fie văzut.Dar nu făcuse nici zece paşi. ca doi tovarăşi de suferinţă. şi iată că-i ies în caje: un Vulpoi şchiop d-un picior şi un Cotoiorb. dacă nu vă supăraţi sunt cinci bănuţi de aur. mergea sprijinindu-se de Cotoi: iar Cotoiul.strigă Pinocchio arţăgos. însă altă dată.Geppetto. aşacă Pinocchio nu băgă de seamă nimic. . XIIPăpuşarul Mănâncă-foc dăruieşte cinci bani de aur lui Pinocchio ca să-i dăruiască tatăluisău Geppetto. Din pricina patimii ăşteia de a învăţa mi-am pierdutlumina ochilor.Şi acum .ce ai de gând să faci cu banii ăştia.De unde ştii cum mă cheamă? o întrebă păpuşica.Mai întâi.Negreşit: deoarece vreau să mă duc la şcoală şi să mă pun cu tot dinadinsul pe învăţătură.Şi ce făcea? .Era numai în cămaşă şi tremura de frig. apoi adăugă oftând şi dând din cap:. .Şi scoase din buzunar. se făcea că-şi piaptănă mustăţile cu ghearele de dinainte.Ce să fac! Astă-seară o să mănânc şi eu berbecul pe jumătate crud.Pentru tine? . . Uite. . ţine cinci bani de aur. se lăsa să-I arate Vuloiul drumul. . păpuşile se repeziră în goana mare pe scenă.Cunosc foarte bine pe tatăl tău. Mănâncă-foc cheamă deoparte pe Pinocchio şi îl întreabă: ..Foarte bine. începură să sară şi să joace de pârâiau scândurilesub ele.N-ai de ce să râzi .Cum îl cheamă pe tatăl tău? . . şi începu să râdă cu un râs mojicesc şi batjocoritor: Cotoiul râdeaşi el. răspunse păpuşica . .Se revărsase de ziuă şi ele tot jucau. fiind orb. . . şi nebun de mulţumire.care era şchiop.îmi pare rău că vă lasă gura apă. Vulpoiul fără să vrea întinse laba care părea că se vindecase. . mi-am pierdut piciorul.glas care de-abia se auzea. şi aprinzând luminile ca în zi de sărbătoare. însă Pinocchio se lasă să Re amăgit de Vulpe şi de Pisică şi pleacă împreunăcu ele.Săracul! Mi-e milă de el.Uită-te la mine! spuse si Cotoiul. însă ăştia. care luceau ca două felinare verzi: dar îi închise numaidecât. care mergeau încet-încet. Pinocchio .L-am văzut ieri în pragul uşii. am ajuns bogat. .Şi ce meserie are? .vreau să cumpăr tatei un surtuc ţesut numai în fire de aur şide argint şi cu nasturi de diamant: şi-apoi vreau să-mi cumpăr pentru mine un Abecedar. Vulpoiul. Din pricina patimii ăsteia neghioabe de a învăţa. nu mai încape îndoială.în vremea .Cum asta? .La vestea că Arlecchino fusese iertat.La sunetul plăcut al banilor..Bună ziua.

o înghiţi dintr-o dată cu fulgi cu tot. de pildă.Ce fiinţe cumsecade! se gândi în sine Pinocchio: şi uitându-şi de teatrul păpuşilor. oprindu-se deodată în loc. .Aşadar. Acum sunt aproape de casă. . Să ne ferească Dumnezeu! .. . banul încolţeşte. şi atât mairău pentru tine. trebuie să ştii că în Ţara Neghiobilor se află ocâmpie binecuvântată. vrei cu orice preţ să te întorci acasă? Umblă sănătos. cât o fi oftat ieri când a văzut că nu mă mai întorc.Să mergem.Ajunseră la mijlocul drumului. ce-ai avut cu ea? .. . a doua zi dimineaţa. . de surtucul cel nou. în vremea asta. Cotoiul dintr-o săritură. -Două mii! repetă Cotoiul. până când spre seară sosiră morţi de oboseală la hanul „LaRacul Roşu". Numai când mă gândesc mi se facepărul măciucă! .în ce chip.Gândeşte-te bine.Pinocchio. poţi s-o faci pe degete.Oh! Ce minune neauzită! strigă Pinocchio.După ce o mancă şi îşi curăţă gura de pene. . prefăcându-se că a fost jignit. Pune căfiecare ban o să-ţi aducă cinci sute: înmulţeşte pe cinci sute cu cinci. iar dimineaţa când te scoli. Cum mi-oi adunabanii îmi opresc pentru mine două mii şi ceilalţi cinci sute am să vi-i dăruiesc vouă laamândoi. în loc să te întorci acasă. o stropeşti cu puţină apă de izvor. când Vulpoiul. . nu vreau să merg. au mers. şi fără să-i dea răgaz să ţipe.în Ţara Neghiobilor. mai zise Vulpoiul. unde o să pui. rosti cătreVulpoi şi Cotoi:.Aşa că . au mers. Am fost un copil neascultător şi bine îmi spunea mie Greieraşul-vorbitor: „copiii neascultători n-or să aibă parte de nimic pe lume". şi seara te duci frumuşel să te culci. care se cheamă Câmpia Minunilor.Te lămuresc eu numaidecât.Pinocchio se gândi puţin. mai bine ar fi tăcut.. apoi zise cu hotărâre: . şi ai să vezi că a doua zidimineaţa.Nouă? strigă Vulpoiul.Vrei tu să-ţi înmulţeşti banii? . întorcându-te în câmpie.dacă miaş sădi aceşti cinci banii. .. ciripi şizise: . o să găseşti în buzunar două mii cinci sute de bani lucioşi şi sunători. care stătea pe un mărăcine din marginea şanţului. de Abecedar şi de toate planurile frumoase ce-şi făurise. să faci o sută. hai cu noi. . Astupi gropiţa cu pământ.arunci peste ea o mână de sare. câţi bani aş găsi? .Socoteala e cât se poate de simplă. . începând să joace de bucurie. două mii? .Cei cinci bănuţi de aur ai tăi. Ai să sapi acolo o gropiţă.bietul unchiaş. ca din ăşti cinci bani de aur. mâine ar spori la două mii. Altă dată n-o să-şi mai vâre nasul unde nu-i fierbe oala. vin şi eu cu voi. câte boabe are spicul grâului în luna lui cuptor. se repezi asupra ei.Norocului! adăugă Cotoiul. de tatălsău. un ban de aur.Vrei tu. Pinocchio. ce găseşti?Găseşti un pom încărcat cu atâţia bani de aur. spuse păpuşii! . mă duc că mă aşteaptă tata. tu dai cu piciorul norocului.Nu. zise Vulpoiul. cu gura căscată de mirare: .zise Pinocchio din ce în ce mai uimit . . o mie. închise iarăşi ochii şi începu din nou să facă pe orbul.Unde să merg? . Cine ştie. pestenoapte..Atât mai rău pentru tine! repetă Cotoiul. Brrr!.Foarte uşor.Ca să o învăţ minte.Biata păsărică! spuse Pinocchio pisicii. n-asculta de poveţele viclene ale tovarăşilor tăi: altfel o să te căieşti!Biata mierlă.Cum? .Să ne ferească! repetă Cotoiul. răspunse Vulpoiul. XIII Hanul „La Racul Roşu " Şi au mers. chiar aseară încasa lui Mănâncă-foc era so păţesc de-a binelea.aceasta o mierlă albă. Şi numai eu ştiu cât am suferit că nu l-am ascultat. .Dar cum e cu putinţă una ca asta? întrebă Pinocchio.

Cotoiul a primit veste că pisoiul lui cel mare. In câmpia dimprejur nu se auzea nici foşnetul unei frunze.Dar când ieşi afară era un întuneric de nu vedeai la doi paşi. am priceput cum stau lucrurile". ca şi cum ar fi zis: „Cine ne vrea. numai de mâncare nu-i mai ardea. debibilică. ceru să i se aducă o friptură de potârniche.Cine a mâncat mai puţin din toţi a fost Pinocchio. Era hangiul care venise să-i spună că sunase miezul nopţii. Acesta de frică sărea îndărăt. care legănaţi de adierea vântului.Masa au plătit-o? . Ceru câteva nuci şi un colţ de pâine şi nu le-a mâncat nici p-alea. .răspunse gângania cuo voce slabă şi ciudată. fâlfâiau din aripi în nasul lui Pinocchio.Oho! Şi încă de când! Sunt două ceasuri de când au plecat! .Sunt umbra Greieraşului-vorbitor .Şi unde ţi-au spus prietenii mei că mă aşteaptă? .De-abia Pinocchio se vârî în aşternut. Bietul băiat cu gândul tot mereula Câmpia Minunilor. s-a îmbolnăvit de guturai. zise Vulpoiul. a trebuit să semulţumească doar cu un iepure fraged şi rumen. ca o lumânare de noapte pusă într-un glob de porţelan. şi plecă.In Câmpia Minunilor. adică atunci când Pinocchio întinse mâna ca să culeagă toţi ciorchinii cubani de aur şi să-i pună în buzunar. se aşezară câteşitrei la masă: dar nici unul n-avea poftă de mâncare.Cine eşti tu? o întrebă Pinocchio.nestrăvezie. ca şi cum le-ar fi spus: „N-aveţi nici o teamă. care altă dată cântau aşa de frumos. . şi e pe moarte. . Simţea atâta scârbă pentrumâncare.. că nu mai putea să ia nimic în gură. După iepure.Pregăteşte două odăi: una pentru domnul Pinocchio şi alta pentru mine şi tovarăşul meu. . să îmbucăm ceva şi să ne odihnim oleacă.Tovarăşii mei sunt gata? îl întrebă păpuşica.Pinocchio dădu un ban de aur pentru ospăţul lui şi al celor doi prieteni.Vulpoiul bucuros ar fi mestecat şi el ceva: dar deoarece doctorul îl oprise. mâine dimineaţă. şi că ciorchinii aceia erau plini cu bănuţi de aur. văzu pe trunchiul unui arbore o gânganie micuţă.Apoi îi întrebă: .Când au sfârşit ospăţul. ca să mai schimbe bucatele. domnule. cum s-o revărsa de ziuă.Pe la miezul nopţii ne aşternem iarăşi la drum. care arunca olumină slabă şt. Dar tocmai cândvisul era mai frumos. care părea că vine de pe tărâmul celălalt. .Bine. se pomeni deşteptat deodată cu trei bătăi puternice în uşade la odaie. garnisit cu piepturi şi picioare de puiîngrăşaţi şi de cocoşi. .Să poposim niţel aici. şi când s-or revărsa zorile ajungem tocmai bineîn Câmpia Minunilor. .înainte de plecare să-i tragem un pui de somn.De ce aşa degrabă? . răspunse hangiul.Păcat! Jignirea asta mi-ar fi făcut multă plăcere! răspunse Pinocchio scărpinându-se în cap. Numai câteva păsări de noapte trecând drumul dintr-un mără-ciniş într-altul. zing. de şopârlă şi o porţie de struguri.Se poate una ca asta? Dumnealor sunt persoane prea bine/crescute. Vulpoiul spuse hangiului: .Cotoiul săracul simţinduse rău la stomac nu putu să mănânce mai puţin de treizeci şi cinci depeşti făcuţi în zeamă de pătlăgele roşii şi patru talere de macaroane cu brânză. şi cummacaroanele i s-au părut cam uscate. Numai să ai grijă să ne scoli pe la miezul nopţiica s-o pornim iar la drum. ca să vă aducă asemenea jignire. . strigând: Cine e acolo? şi ecoul dealurilor care-l înconjurau repeta îndepărtare: Cine e acolo? Cine e acolo? Cine e acolo?Pe când tot mergea înainte. După ce au intrat în han. să vină să ne ia". în vis i se păreacă se află în mijlocul unei câmpii şi că această câmpie era plină de copăcei încărcaţi deciorchini. spunea dânsa.făceau zing. făcând cu ochiul Vulpoiului şi Cotoiului. mai ceru de vreo trei ori unt şi brânză ca să le înmoaie. Altceva n-a mai cerut. că adormi adânc şi începu să viseze. zing.

pe bietul tata.Ah! Ticălosule! Aşadar ai ascuns banii sub limbă? Scuipă-I jos! însă Pinocchio deloc.Haide. Dar abia făcu doi paşi."Dar Pinocchio n-apucă să sfârşească bine. unul dintre ei apucă zdravăn . Dacă nu le dai pestenas din când în când. . . nu. ..Adu-ţi aminte că cine n-ascultă şi se încăpăţânează. parcă-i văd cum o s-o ia la sănătoasa. pentru că ăştia patru bănuţi o să-mi facă două mii. îi vârî în gură.. după cei care-ţi făgăduiesc să te facă bogat de azi pe mâine. du-i luibietul tată al tău. Toţi ne ceartă.. greiere.Vreau să mă duc înainte.. toţi strigă la noi.Noaptea e întunecoasă. XIVPinocchio al nostru fiindcă n-a ascultatde poveţele înţelepte ale Greieraşului-vorbitorse întâlneşte cu tâlharii.Când or auzi tâlharii că n-am chef de vorbă lungă.cine ştie câte necazuri ar trebui să mi se întâmple! Aş putea să mă întâlnesc chiar cu tâlharii!Noroc însă că de tâlhari nu prea mă tem şi nici nu m-am temut vreodată.Şi pe tatăl tău! . Greieraşulvorbitor se stinse ca prin farmec. băiete dragă. cum s-ar stinge o lumânare când sufli întrânsa. . iar drumul rămase şi mai în întuneric ca la început.Banii sau viaţa!Pinocchio neputând să vorbească din pricina banilor din gură. aş da eu bir cu fugiţii? Nici prin gând nu-mitrece.Se poate. chiar şi Greierii-vorbitori. . începu să dea din mâini şi să se strâmbe în tot chipul. că el era o biată păpuşică şi că n-avea în buzunar nici o para chioară.. iar două voci înfiorătoare şi groase.Drumul e primejdios.Ce vrei de la mine? zise păpuşica.Vreau să mă duc înainte.. t„Fie că urâtă soartă mai avem şi noi copiii. ..Nu. îşi zise în gând păpuşica. Ascultă-mă pe mine: întoarce-te acasă. . strigă Pinocchio deznădăjduit. Pinocchio. şi Dumnezeu să te ferească de rele şi de tâlhari. Deobicei ori sunt nebuni ori încurcă-lume.. mai curând ori mai târziu. toţi ne plictisesc cu fel de fel de sfaturi.Scoate banii. . şi deodată i se păru că aude îndărătul lui un foşnetde frunze.Mereu aceeaşi poveste.Apoi încercă să fugă.Te omoram! repetă celălalt. omoram şi pe tatăl tău! .Mâine tata o să fie boier mare.Ah! Te faci că n-auzi? Aşteaptă tu c-o să te facem noi săi j scuipi!.Iar păpuşa făcu semn din cap şi din mâini ca şi cum ar fi zis: „N-am". ori te omoram! rosti tâlharul cel mai înalt.Vreau să mă duc înainte. ca să sperie pe copii să nu iasă noapteadin casă. şi se simţi apucat de braţe. atunci o şterg eu şi gata.. . pe profesorii noştri. îi ziseră: . i-au sunat baniiîn gură.Se întoarse să se uite şi văzu în întuneric două mogâldeţe negre. toţi. înfofolite în doi saci decărbuni care alergau după el sărind în vârful picioarelor ca două stafii. măi tâlharilor? Să vă intre în cap că eunu glumesc! Vedeţi-vă de drum şi lăsaţi lumea în pace". toţi o să facă pe taţii noştri. . dar strigând. cărora nu li se vedeau decât ochii prin găurile sacilor. m-aş duce drept la ei şi le-aş spune: „Ce poftiţi. . chiar dacă mi-ar ieşi în cale. nu!...Uite-i! zise el în gând: şi neştiind unde să ascundă cei patru bani de aur. Şi-apoi. pornind din nou la drum. Noapte bună. Şidacă nu s-ar grăbi ei să se facă nevăzuţi. dar eu vreau să mă duc înainte.E târziu!.Noapte bună. întoarce-te îndărăt şi cei patru bănuţi de aur ce ţiau rămas.. Eu cred că povesteacu tâlharii a fost născocită într-adins de către părinţi.pitindu-i sub limbă. ..Nu te lua. . care plânge şi se vaită că nu te-a mai văzut de atâta vreme! . nu. o să secăiască amar. .După ce rosti cuvintele acestea. ca să arate celor doi hoţi. .într-adevăr. haide. că n-avem vreme! Scoate banii! strigară ameninţător tâlharii.Vreau să-ţi dau o povaţă..Şi după ce te omoram pe tine. . Uite de pildă: pentru că nu m-am luat după palavrele gugumanului ăla de greier.

căci simţea cum se apropie zgomotul paşilor şi respiraţia greoaie şiobosită a prigonitorilor lui. îl spânzură de craca Stejarului-uriaş. greşind măsuragropii. . şi aprinseră focul. cu ochii închişi şi cumâinile încrucişate pe piept. începu să râdă totalergând mereu: .Dacă aş putea să ajung până la casa aceea. şiîncepură să tragă unul în sus altul în jos ca să o facă să deschidă gura. Nimeni nu răspunse.. fie-ţi milă! Fie-ţi milă deun biet copil urmărit de tâlh. dar n-a fost chip. iar celălalt de bărbie. Cât ai clipi din ochi. jupuindu-şi mâinile şi picioarele. simţind că nu mai e scăpare. Gurapăpuşii părea încleştată şi bătută în cuie. . Şi iată că se arată la fereastră ofetiţă frumoasă... XV Tâlharii. sări din vârfulpomului şi începu iarăşi să gonească peste câmpuri. se zvârcoli din mâinile bandiţilor. două. iar fereastra se închise fără zgomot. După o goană de aproape o poştă. începu să dea cu călcâiele în uşă. şi copila se făcu nevăzută. în loc de mână.O. îmbărbătat de această primă izbândă. poate c-aş fi salvat. urmăresc pe Pinocchio şi după ce-l prind. întorcându-se să se uite înapoi. reîncepu să alerge cu mai multă putere prin pădure.Şi îi credea înecaţi de-a binelea. iar aceleaşi două răguşite voci îispuseră ameninţător:. când. sări de partea cealaltă.Să vă fie de bine. fetiţă frumoasă cu părul bălai. Tâlharii săriră şi ei. începu să fugă peste câmpie. nemaiputând să răsufle fu cât pe aci să se arunce la pământ şi să se dea învins. Ce vor să facă? Una. şi repezindu-se cu o iuţeală uimitoare.După o goană deznădăjduită de aproape două ceasuri.Deschide-mi tu. copacul începusă ardă şi să pâlpâie ca o lumânare când adie vântul. o scuipăjos.Aştept coşciugul să vină..Abia rosti astfel.Văzând că aşa nu e chip. măcar! strigă Pinocchio plângând şi spunând cine e. bandiţilor.păpuşică de vârful nasului.Atunci tâlharul cel mai mărunt. care zise cu un glas ce părea că vine din lumea cealaltă. Pinocchio. îi apucă mâna cu dinţii.Acum nu ne mai scapi!Păpuşa. observă că scuipase"o labă de pisică. dar ajunşi la jumătatea trunchiului. Tâlharii încercară şi ei să se urce.Şi tu? Atunci ce faci acolo la fereastră? . trei! strigă păpuşica. Pinocchio nu maiputea.Pinocchio. să mă ducă. sosi în sfârşitla uşa căsuţei şi bătu. Totuşi nu se dădură bătuţi: adunară un braţde lemne uscate la rădăcina copacului. Tâl-harii mereu după el. Pinocchio al nostru care auzi zgomotul apei. cu părul bălai şi cu faţa palidă ca a unei figuri de ceară. văzând că flăcările se urcă tot mai sus şi nevrând să moară prăjit. Tâlharii după el. începu să tremure aşa de tare că îisunau încheieturile picioarelor de lemn şi cei patru bani pe care îi . se agăţă de crengile unui pom înalt şi se ascunseîntre frunze. şi după ce i-o reteză dintr-o muşcătură.în casa asta nu locuieşte nimeni. . de culoarea icafelei cu lapte. când rotindu-şi ochii împrejur. văzând că-i trece moartea pe dinaintea ochilor. scoase un cuţit şi încercă să i-l vâre între buze: dar Pinocchiomai iute ca fulgerul. văzu printre copaciiînverziţi strălucind în depărtare o căsuţă albă ca zăpada.Şi. . toţi am murit.fără să obosească deloc. după el. . N-apucă bine să sfârşească şi se simţi apucat de guler. îşi zise în gândul lui. fără să se mai codească o clipă. strigă Pinocchio. înfofoliţi în sacii lor din care curgea apa ca din două coşuri de nuiele. Aceeaşi tăcere. căzură înăuntru. alunecară şicăzură la pământ. şi sărind peste şanţuldrumului. dar. Tâlharii se luară după el ca doi câini după un iepure: şi cel care îşi pierduselaba alerga într-un picior ca vai de el. aproape mort de oboseală. în vremea aceasta începuse să se crape de ziuă şi Pinocchio se pomeni deodată în faţa unei gropi largi şi (adânci.Şî eu am murit! . plină cu apă murdară. deschide-mi. Atunci. închipuiţi-vă însă mirarea lui când. îi văzu pe amândoialergând după el.Bătu atunci mai tare.

şiîngână aproape muribund: .Apoi se aşezară pe iarbă..Oh. Şi mâine când ne-om întoarce. Lasă. împingeaîncoace şi încolo pe bietul spânzurat. .care de mai bine de o mie de ani locuia prin vecinătateaacelei păduri. îngânând cu voce înceată: „Acum mă simt mai bine. păpuşicaavea ochii tot deschişi. se legăna la adierea vântului^bătu de trei ori din palme.Plictisiţi de atâta aşteptare. şi după oultimă zvârcolire. se uitau unul la altul încremeniţi.Bine: zboară repede acolo. Pinocchio era făcut dintr-un lemn foarte tare. şi rupe cu ciocul tău puternic nodul care-l ţine spânzurat în aer.Cum l-ai găsit? Viu sau mort?. întocmai ca şi un om.Să ne vedem pe mâine. îi traseră două lovituri în şale. spre norocul lui.O văd. îl întrebară bandiţii.Care va să zică. îi tăia răsuflarea. o perechede pantaloni scurţi de catifea cenuşie. . şi apăru un Câine lăţos minunat.. sescuturau şi ei. în cap avea un chipiu în trei colţuri cu galoane de aur. iar tâlharii.Dar. pare mort. şi trecându-i o funie după gât. dar după trei ceasuri.La semnalul acesta se auzi un zgomot mare de aripi care zburau grăbite. se întoarseră către Pinocchio şi îi ziseră rânjind:. trebuie să-l spânzurăm.Să-l spânzurăm! repetă celălalt. ascos un oftat. frumoasă Zână? zise Vulturul aplecându-şi ciocul spre semn de închinăciune. totuşi nădăjduiamereu că dintr-o clipă într-alta o să-i vină într-ajutor vreo fiinţă milostivă. care atârnat de gât.. pe care i le dăruia la masă stăpâna.pentru că trebuie să ştiţi că. cu mânerele cuţitelor în mână. Fetiţa frumoasă cu părul bălai se arătă iarăşi la fereastră. gura tot închisă şi respira în toată voia.Şi nu mai putu să zică decât atât. pantofi şi dinapoi un fel . văzând ca nu soseşte nimeni. .Câinele era îmbrăcat ca unvizitiu în haină de gală.ascunsese sub limbă.!". tot nu vrei să deschizi gura? Ah! Răspunzi?. căde rândul ăsta te facem noi s-o deschizi! Şi scoţând două cuţite lungi şi ascuţite ca briciul. îşi aduse aminte de bietul lui tată. aşa că tăişurile se rupserăîn bucăţele. închise ochii. ochii i se întunecară. întinse picioarele. aşteptând ca păpuşa să-şi dea sufletul. ciorapi de mătase. părea mai multmort decât viu.Vulturul zbură repede..Când îl vezi.. deschise gura. şi după două minute se întoarse spunând: . bătu din palme de două ori. rămase nemişcat. o haină de culoarea ciocolatei cu nasturi de diamant şi cu două buzunare mari pentru ca să pună oasele. pentru că de îndată ce i-am desfăcut nodul dimprejurul gâtului..încet-încet. care mergea pepicioarele dinapoi. după atâta aşteptare. şi înduioşându-se lavederea acelui nenorocit.. şi cheamă trei doctorica să afle dacă e viu sau mort. dar nu cred să fi murit de-a binelea. şiîntinde-l binişor pe iarbă la rădăcina Stejarului. o perucă blondăcu cârlionţi care îi cădeau în jos pe gât. . şi un vultur falnic seaşeză în dreptul ferestrei.Vezi tu păpuşica aia agăţată de craca Stejarului-uriaş? . Fetiţa cu părul bălai. îl atârnară de craca unui copac gros care se chema Stejarul-uri aş.Am înţeles: zise atunci unul dintre ei. XVI Fetiţa frumoasă cu părul bălai îl salveazăpe Pinocchio. şi cu toate că simţea moartea apropiindu-se. nu era altceva decât o Zână cu sufletul blând.în vremea aceasta se ridicase un vânt puternic. Pe când bietul Pinocchio spânzurat de către bandiţi de craca Stejarului-uriaş.Zis şi făcut: îi legară mâinile la spate. îl pune în pat. care suflând şi mugind cu furie. .Dar. făcându-l să se legene ca limba unui clopot în zilele de sărbătoare. Şi legănarea aceasta îi pricinuia dureri cumplite..Ce porunciţi. iar funia strângându-se tot maitare în jurul gâtului. Atunci Zâna. tăticul meu! Să fi fost tu aici!.Am făcut tot ce mi-aţi poruncit.. . sperăm c-o să ne faci plăcerea să tegăsim mort şi cu gura căscată!Apoi plecară...

dar o să-ţi facă bine. pipăi pulsul lui Pinocchio.că sunt silită să mă împotrivesc părerii Corbului.Când mortul plânge e semn că e pe cale să se lecuiască -adăugă solemn Corbul. care o să-i scurteze zilele lui bietul tată-său..dardupă mine. . ... dar dacă din nenorocire n-a murit. iar Câinele lăţos înţepenit pe capră. .e un ştrengar de n-are pereche. pentru ca să-şi ascundă coada pe timp de ploaie. iar Zâna. însă când vede c-au venit ciocliisă-l ducă.Turnă nişte prafuri albe într-un pahar cu apă. când mortul plânge.La această întrebare. toată împletită în pene de canar şi pe dinăuntru căptuşită cu borangic ca aurul de strălucitor. strălucitulmeu prieten şi coleg. . atunci e semn cătrăieşte încă.Prichindelul ăsta e un copil neascultător.de săculeţ. Apoi spune o minciună şi drept pedeapsă îi creşte nasul.Aş vrea să ştiu domnilor . . Ajuns sub Stejarul-uriaş.. când ridicând plapuma. şi ducândo într-o odăiţă cu pereţii de sidef. ai să găseştiîntinsă pe iarbă o biată păpuşica aproape moartă. dar dacă din nefericire nu trăieşte. ieşea din grajd o trăsurică frumoasă albastră ca cerul. un împieliţat. şi întrebă cu voce miorlăită: . apoi nasul.Mă doare în suflet că nu sunt de părerea ilustrului meu prieten şi coleg . .vorbi Zâna îndreptându-se către .în clipa aceasta răsună în odaie un scâncet înăbuşit de plâns şi de sughiţuri. nu-mi e o figură nouă.îmi pare rău . şi după ce-i atinse frunteabăgă de seamă că era60scuturat de nişte friguri grozave. Corbul înaintând cel dintâi. atuncie semn c-a murit de-a binelea. se supune. domnilor. Ai înţeles? Medoro ca să arate că a înţeles. apoidegetul mic de la picior: şi după ce pipăi bine-bine. închipuiţi-vămutra tuturor.. şi întinzând păpuşii paharul îi spuse:.Pinocchio deschise ochii şi îi închise numaidecât. care aştepta în prag. îndată ce doctorii au ieşit din odaie.Pinocchio se uită lung la pahar.zise Zâna Câinelui lăţos.Bine-ai venit. de zgâlţâi tot patul. rosti pompos aceste cuvinte: ..Eu zic că un doctor prudent.. se zvârcoli puternic. şi porni ca vântul. şi în câteva zile te vindeci.Doctorii sosiră repede unul după altul şi anume: un Corb. care până atunci stătuse nemişcată ca lemnul. după mine. o haimana. Du-te repede şi pregăteşte trăsura cea maimândră din grajdul meu şi ia drumul spre pădure. aşeaz-o pe perneletrăsurii şi adu-mi-o încoace. aş vrea să ştiu. . strâmbă din gură.După părerea mea.urmă Greierele-vorbitor .Dar dumneata nu zici nimic? întrebă Zâna pe Greierulvorbitor.E amară. De altfel păpuşica asta. dădu de câteva ori din săculeţul de satin albastru pe care îlpurta dinapoi. o cunosc de atâta vreme! Păpuşa. luăpăpuşica în braţe.Bea-l.. băgară de seamă că cel care plângea şi sughiţa eraPinocchio. XVIIPinocchio mănâncă zahărul. Zâna se apropie de Pinocchio. întocmai ca un vizitiu care se teme c-a întârziat.ei trei doctori strânşi în jurul patului lui Pinocchio.rosti Bufniţa . păpuşica trăieşte.din satin albastru.Dacă e amară n-o beau.Peste câteva clipe.. dacă nefericita aceasta de păpuşă trăieşte sau amurit!. dar nu vrea să ia purgativul. Pinocchio îşi ascunse faţa sub plapumă. . Nici nu'trecu un sfert de ceas şi trăsurica se întoarse. o Bufniţă şi un Greier-vorbitor. trimise repede după doctorii ceimai renumiţi din împrejurimi.Un drac şi jumătate. Trăsurică era trasăde o sută de perechi de şoareci albi. e să tacă. Ia-o binişor de-acolo. . când nu ştie ce spune. păpuşica a murit. cel mai bun lucru ce-l are de făcut. e semn că nici nu se gândeşte să mai moară.. Medoro! .E dulce ori amară? . plesnea din bici îndreapta şi în stânga.Prichindelul ăsta .adăugă Bufniţa .

ieşiră din odaie bufnind şi scrâşnind din dinţi de necaz.Ce vreţi cu mine! strigă Pinocchio. ... . . doctoria asta amară. Pinocchio sări jos din pat. Zâna răbdătoare şi blândă ca o mamă.Dacă e amară. Apoi îi întinsedin nou paharul.Iar după câteva minute.. zise Zâna.Să mă luaţi? Bine. nu..Nu-mi pasă. . . ca să-ţi îndulceşti gura.Nu face nimic! îngânară iepurii.Lasă că ştiu eu! Se cunoaşte după miros. dacă nici n-ai gustat-o?. .. care duceau pe umeri un coşciug.în sfârşit.Bea-o mai întâi. dar eu n-am murit încă.. o să-ţi pară rău. şi pe urmă o beau....Mai dă-mi o bucată de zahăr. .Nu ţi-e frică de moarte? .Pentru ce?. . . nu vreau s-o beau.. . . apoi îl duse lagură. de voie de nevoie. . dacă o iei la vreme.în clipa aceasta. .Unde e bucata de zahăr? .. poate să te scapede boala cea mai rea şi chiar de la moarte.. strâmbându-se mereu. Zâna mea! începu atunci să strige păpuşica. Mai repede. şi pe urmă-beau şi doctoria. îl goli dintr-o înghiţitură..Nu mi-e frică! Mai bine să mor decât să beau din doctoria asta nesuferită. sculându-se îngrozit din pat.Atunci de ce aştepţi să fii rugat atât? ..Acum ce te mai supără?.Dă-mi întâi zahărul.Nu vezi? Uşa. îi puse în gură încă o bucată de zahăr..Am venit să te luăm! răspunse iepurele cel mai mare. De rândul ăsta airufăcut drumul degeaba.Aşadar doctoria mea ţi-a făcut bine? .De unde ştii. nu. cu coşciugul pe .Frigurile o să te trimită pe lumea cealaltă mai iute decât îţi închipui... ziselingându-şi buzele: .Vezi că noi copiii suntem toţi la fel! Mai frică ne e de doctorie decât de boală. .Uite-o.Zâna. c-o să-ţi facă bine. că nu vreau să mor.Oh! Lasă că altă dată n-o să mai aştept să fiu rugat! O să-mi aduc aminte de iepurii ăianegri.Zâna îi dete bucata de zahăr... Şi înhăţând paharul cu amândouă mâinile.pentru Dumnezeu. însănătoşit de-a binelea. încă nu: însă nu-ţi mai rămân de trăit decât câteva clipe. Şi luând iarăşi peumeri coşciugul.. .Pinocchio.îmi făgăduieşti? -Da!..Ascultă-mă pe mine: bea-o! ..Degeaba! Nici aşa nu pot s-o beau. Zâna se duse şi închise uşa odăii.Acum ţine-te de făgăduială şi bea picăturile astea de apă. dămi repede paharul. uşa odăii fu dată de perete.Zâna îi luă perna. Aş lua în toate zilele... şi Pinocchio după ce o ronţăi şi o înghiţi într-o clipă.. şi intrară patru iepuri negri ca cerneala... . nu! . că nu e închisă bine..Pentru că mă supără perna de la picioare.Ce bine ar fi să fie şi doctoria dulce ca zahărul!. pentru că te-ai încăpăţânat şi n-aivrut să iei doctorii ca să te vindeci de friguri. îi spuse: .Dragă băieţaşule. . nu vreau să mor. luă în mână paharul şi îşi vârî în el vârful nasului.Ce ruşine! Copiii ar trebui să ştie că o doctorie bună..Şi încă ce bine! M-a înviat din morţi! . . când îl văzu că aleargă şi sare prin odaie vesel şi sprinten ca un cocoş.Aşa nu pot s-o beau! se miorlăi păpuşa.nu... vârî nasul înăuntru. scoţând o bucată de zahăr dintr-o zaharniţă de aur. iar îşi... nu-mi place. pentru că trebuiesă ştiţi că păpuşile de lemn se îmbolnăvesc repede dar se vindecă şi mai repede.. şi pe urmă îţi dau o bucată de zahăr.O. strigă Pinocchio^izbucnind în plâns.Puţin îmi pasă. şi zise în sfârşit: -Prea e amară! Prea e amară! Nu pot s-o beau!. Zână.

Cum lesne vă puteţi închipui.. şi ce mult teiubesc!. ele sunt de două feluri: minciuni care au picioarescurte. .cei patru bani nu i-am pierdut. se lovea de perete sau de uşa odăii. nasul nesfârşit de lung alpăpuşii. două mii din banii tăi? Vino cu noi. . i-ar fi scos ochii Zânei. Zâna îl lăsă pe Pinocchio să plângă şi să urle aproape o jumătate de ceas din pricina nasului care nu-i mai încăpea pe uşă: şi l-a lăsat să plângă ca să-l înveţe minte să se lase de năravulde a spune minciuni. Tâlharii s-au luatdupă mine. în loc de asta. La semnul acesta.Râd de minciuna pe care ai spus-o.Zâna se uita la el şi râdea.. în CâmpiaMinunilor. i-am înghiţit când am băut doctoria. şi povesteşte-mi cum se face de ai încăput pe mâna tâlharilor? . şi nasul lui care era destul de lung..La această a doua minciună. .Dacă i-ai pierdut în pădurea din apropiere. plecaseră de mult. răspunse Zâna. m-au spânzurat de gât în pădure.I-am pierdut! răspunse Pinocchio. eu am rupt-o la fugă.Aş rămâne bucuros. băgai de seamă că în loc de mână. . care mi-au spus:Scoate banii. şi i l-au ciugulit aşa de bine încât peste câteva minute.Nasul îi crescuse aşa de mult că nu mai încăpea pe uşă. cel mai urât nărav ce-l pot avea copiii. XVIIIPinocchio se întâlneşte iarăşi cu Vulpoiul şi cu Cotoiul. Atunci am pornit şi eu în toiul nopţii. aşezându-se pe nasul lui Pinocchio. tovarăşii meinu mai erau acolo.Uite cum: Păpuşarul Mănâncă-foc. îşi căpătă iarăşi mărimea obişnuită. aşa că mi-au ieşit în cale doi tâlhari înfofoliţi în nişte saci de cărbuni...In pădurea din apropiere. începurăsă i-l ciugule. . dar minţea pentru că îi avea în buzunar. două fiinţe foartecumsecade. .adăugă păpuşa încurcân-duse . se găseşte.Şi unde iai pierdut? . care mi-au spus: Vrei să faci o mie. Dar când îl văzu tras la faţă şi cuochii ieşiţi din cap de bocet. m-am întâlnit pe drum cu un Vulpoi şi un Cotoi. zise păpuşica. intrară înodaie prin fereastră mii şi mii de păsărele care.. ştergându-şi lacrimile.umeri. însă i-am retezato cu dinţii şi cândscuipai jos.Minciunile.Şi eu te iubesc. şi eu le-am răspuns: N-am de unde. îmi dădu cinci bani de aur şi îmi zise: Ia-i şi du-i tatăluitău! Şi eu. . şi atunci pun repede mâna pe pahar şi îl dau pe gât. se cunosc uşor. Zâna mea. şi o să te găsim mort şi cu gura căscată. unul din tâlhari încearcă să-mi vâre mâna în gură. şi după miezul nopţii. însă când m-am trezit. şi se duc împreună ca să semene ceipatru bani în Câmpia Minunilor. pornim iar ia drum. dacă se întorcea la stânga. se lovea cu nasul de pat sau de geamurile de la fereastră.dar fără să bag de seamă. nasul i se mai lungi niţel. Iar eu le răspunsei: Haidem..De unde ştii c-am spus o minciună? . şi era un întunericde iad.De ce râzi? o întrebă păpuşica ruşinată şi îngrijorată de nasul acela care nu mai înceta săcrească. că bietul Pinocchio nu putea să se maimişte din loc. şi în sfârşit m-au ajuns.. nasul i se lungi atât de tare. putem să-i căutăm şi o să-i găsim: pentrucă tot ce se pierde în pădurea aceasta. dar bietul tata? . scuipasem o labă de pisică.Acum vino aici lângă mine. dacă ar fi ridicat niţel capul. îi mai crescu de două degete.Ah! Acum mi-aduc aminte . şi ei îmi mai spuseră: Să ne oprim niţel la hanuP'LaRacul Roşu". La această a treia minciună. pentru că banii de aur îi ascunsesem sublimbă. zise Zâna. i se făcu milă de el şi bătu din palme. băiete dragă. aşa că o să-ţiluăm frumuşel banii de aur pe care i-ai ascuns sub limbă.De-abia trântise minciuna.. Dacă se întorcea la dreapta.spunându-mi: Mâine o să ne întoarcem.. şi dacă vrei să rămâi cu mine.Pinocchio. încercă să fugă din odaie. tu mi-ai fi frăţior şi eu ţie surioară. dar nu izbuti. şi minciuni care au nasul lung: ale tale sunt din cele care au nasul lung. neştiind unde să se mai ascundă de ruşine.Ce bună eşti.Şi unde sunt cei patru bani? îl întrebă Zâna.

Pentru ce? . . Vrei să vii cu noi? într-o jumătate de ceas am ajuns: semeninumaidecât banii.Astăzi nu pot: o să mă duc în altă zi. se apropie deCotoi şi îi şopti la ureche: .E o poveste lungă .Pentru că acea câmpie a fost cumpărată de un boier mare şi de mâine încolo nu mai dă voiesă se semene bani. până când m-auajuns şi m-au spânzurat de craca stejarului de colo.Pinocchio porni: şi de-abia intrat în pădure. ce cauţi prin locurile astea? întrebă Vulpoiul pe păpuşă. . ferice de şoareci! . ce a făcut prietenul meu.De ce nu m-asculţi pe mine? De ce nu mergi să-i semeni în Câmpia Minunilor? . Acum un ceas ne-amîntâlnit în cale cu un lup.Tâlharii?. Ştiţi că alaltăierinoaptea când m-aţi lăsat singur la han. două mii chiar. . Pinocchio. aproape leşinat de foame. Şi porniră. începu săi alerge ca o căprioară.Dar banii tăi de aur?. afară de unul pe care l-am cheltuit la hanul „La Racu Roşu".. . Vrei să mergi cu noi? Pinocchio se codi puţin până să răspundă. dar se încurcă. pentru că i se păruse c-a zărit mişcare printre copaci. Ce cauţi pe aici? . dar bagă de seamă să nu te rătăceşti.. Dacă-i aşa.urmă să spună păpuşica .Şi Pinocchio arată spre Stejaruluriaş.Dacă toate pisicile ar semăna cu tine. în ce lume trăim! Ce să mai zicem atunci noi ăştiaoameni cumsecade?Pe când vorbeau astfel.Apucă pe poteca din pădure şi sunt sigură c-o sa-lî întâlneşti. De-abia intrară în oraş şi Pinocchio văzu toate străzile pline de câini numai pieleaşi ...Ce cauţi pe aici? repetă Cotoiul.îi am în buzunar.în altă zi o să fie târziu! zise Vulpoiul.Şi acum ia spune. pentru că îi lipsea toată laba cu gheare cu tot: asta îl făcu să întrebe: .Adevărat? strigă Pinocchio sărind în sus de bucurie. .adică pe cei doi tovarăşi de călătorie cu care poposise la hanul „La Racul Roşu". dar la urma urmei a făcut şi el catoţi copiii fără un pic de judecată şi fără inimă: dădu din cap şi spuse Vulpoiului şi Cotoiului: .Şi zicând acestea. şi după câteva minute culegi două mii.Du-te. lasămăsă-i ies înainte.Aştept pe tata. ajunseră într-un oraş care se cheamă Azilulnătărăilor. care ne-a cerut ceva de pomană. ca să-şi astâmpere foamea. în loc de patru bani.şi o să v-o spun pe îndelete.Am îngrijit eu şi de asta.După ce-au umblat cale de o jumătate de zi.răspunse păpuşica . într-adevăr pe cine credeţi că văzu în mijlocul drumului? Pe Vulpoi şi pe Cotoi. soseşte.Şi când te gândeşti că. aşa că diseară te întorci acasă cubuzunarele doldora. Dar când ajunseîn dreptul Stejaru-J lui-uriaş. Bietul băiat! Şi ce voiau cu tine? . ar putea să se facă mâine o mie. merg cu voi.Dar am luat-o la fugă . care trebuie să sosească dintr-o clipă întralta.Pisoiul e cam ruşinos şi de aceea tace. înduioşându-se şi el. Zânişoară dragă. mi-au ieşit tâlharii în cale? . Pinocchio băgă de seamă că pisoiul era şchiop de piciorul drept dedinainte. .Unde ţi-e laba?Cotoiul vru să răspundă ceva. Ard de dorinţa să-l strâng în braţe pe bietul bătrân.. . care are o inimă de aur? Şi-a smulscu dinţii o labă de la picioarele de dinainte şi a aruncat-o bietului lup.. Şi cum n-aveam nici un os de peşte măcar. Atunci Vulpoiul zise repede:.Atunci fie. care a suferit atât dinpricina mea! . se opri în loc. Vulpoiul îşi şterse o lacrimă. care era la doi paşi de ei.S-a mai pomenit aşa ceva? zise Vulpoiul. debătrânul Geppetto şi de prevestirile Greieraşului-vorbitor. O să răspund eu în locul lui..E departe de aici Câmpia Minunilor? .Ticăloşii! zise Vulpoiul.Să tot fie cam doi kilometri.Voiau să-mi fure banii.Uite-l pe Pinocchio! strigă Vulpoiul. adăugă Cotoiul. . . . deoarece îşi aduse aminte de Zâna cea drăguţă. .Nelegiuiţii!. îmbrăţişându-l şi sărutându-l.şi ei sau luat după mine. Tatăl tău a şi fost înştiinţat: şi până să se înnopteze. ..

găini fără creastă şi fără barbeţi. . acum pierdute pentru vecii vecilor. o pivniţă încărcată cu vinurile cele mai scumpe. acum putem să mergem. totnimic. trişti. Se duse la gârlă şi umplându-şi pantoful cu apă. de tine. cinci mii? Sau în loc de cinci mii. . XIXLui Pinocchio i se furagalbenii de aurşi drept pedeapsă primeştepatru luni de închisoare. se opriră într-o câmpie singuratică ce nu se deosebea cu nimic de celelalte câmpii. şi uitând regulile bunei-cuviinţe.ori o vulpe. fluturi mari care nu mai puteau să zboare pentru că-şi vânduserăaripile lor frumoase şi colorate. . de bomboane.Vorbeşti poate de mine? . şi puneînăuntru cei patru galbeni. sărmane Pinocchio. nebună de bucurie. Pinocchio întorcându-se în oraş. două mii de galbeni? Ori în loc de două mii. cărora le era ruşine să apară aşa în lume.Râd de toţi gugumanii. şi când i se păru c-a sosit ceasul. Apoi întrebă: .Iată însă că un alt hohot de râs. şi urându-i rod îmbelşugat îşi văzură de drum.Păpuşa nu răspunse. văzu pe craca unuicopac papagal mare. şi o cofetărie plină de prăjituri.în mijlocul acestor lepădaţi ai soartei. strigă Pinocchio scos din fire. o sută de mii? Oh! Ce boier mare m-aş mai face! Aş vrea să am un palat măreţ. Mai merse câţiva paşi.în sfârşit.De ce râzi? îl întrebă Pinocchio arţăgos. porni pe drumul care ducea în Câmpia minunilor. o mie de cai de lemn şi o mie de grajduri. răsună în singurătatea tăcută acâmpiei. începu să numere secundele una câte una. inima îi bătea cu putere şi / făcea tic-tac-tic-tac. oi tunse care tremurau de frig. care cereau depomană o boabă de porumb.Ce mai e de făcut? .Da. vorbesc de tine. Noi suntem fericiţi că te-am învăţat cum să te îmbogăţeşti fără trudă.Am ajuns. trecea din când în când câte-o trăsurică mândră şi în ea.Biata păpuşă. pentru ce râzi. . îşi scoase un pantof din picior. păuni ciunti de coadă. . puse înăuntru banii ce-i mai rămăseseră şi apoi o astupă cupământ. ori vreo altă pasăre de pradă. care eşti aşa de neghiob încât ai crezut căbanii se pot semăna în . . umple o cană cu apă.Dar Câmpia Minunilor unde e? întrebă Pinocchio. şi mai obraznic decât cel dintâi. aş putea să ştiu.Nu vrem nici o răsplată! răspunseră cei doi ticăloşi. şi tot nimic!Atun căzu pe gânduri.»Şi tot aiurind aşa. care cred în toate prostiile şi se lasă să fie traşi pe sfoară de unii maivicleni decât dânşii. ca un ceasornicde perete iar el îşi zicea în gând:«Ce ar fi să găsesc în copac în loc de o mie. Sapă groapa. du-te la izvorul de colo.Pe când mergea cu pas grăbit. ieşind din oraş. spuse păpuşii Vulpoiul acum aşează-te jos.Râd pentru că pe când mă scărpinam m-am gâdilat sub aripi.Pinocchio se duse la izvor. . se puse din nou săstropească pământul care acoperea bănuţii lui de aur. şi se opri în ca să se uite dacă nu cumva sezăreşte vreun pom cu crăcile încărcat bani.Nimic.oasele de ei.După aceea. . sapă cu mâinile o gropiţă. ajunse aproape de câmpie. zise Vulpoiul. Tu întoarce-te peste douăzeci de minute şio să găseşti pomul crescut şi cu crăcile încărcate d bani. scoase o mână din buzunar şi sescarpină zdravăn în cap. ori o gaiţă hoaţă. îl umplu cu apăşi udă pământul unde săpase groapa.jelindu-şi strălucitoarele lor pene de aur şi de argint. papagalîmpieliţat.Acum. Şi zicând acestea îşi luară rămas bun de la Pinocchio. şi cum n-avea cană. intră în câm se duse chiar lângă groapa unde-şi semănase banii. mulţumii din inimă Vulpoiului şi Cotoiului şi le făgădui orăsplată împărătească. şi stropeşte locul undeai semănat. şi când se întoarse. de ciocolată şi de tot felul lichioruri. Pinocchio se supuse. şi fazani care mergeau agale. . care-şi scărpina puţinii fulgi de pe el! .E aici la doi paşi.în vremea aceasta i se păru că râde cineva în ureche. dar nu văzu nimic. răspunse Vulpea.

.Pinocchio vrea să se întoarcăspre locuinţa Zânei.o ţinură închisă patru luni care păreau că nu se mai sfârşesc şi ar fi statşi mai mult dacă nu s-ar fi întâmplat un eveniment fericit. spuse temnicerul. a cărui jertfăcăzuse.Pinocchio rămase cu gura căscată.dar în drum întâlneşteun Şarpe îngrozitor.. şi nevrând să dea crezământ cuvintelor papagalului. şi e prins într-o cursă de dihori. Acum prinde-i dacă poţi. doi. Fugea mereu zicându-şi în gând:«Câte necazuri n-au dat peste mine!. Şi sapă.Pinocchio. Aşa îmi trebuie. care n-aveau vreme de pierdut. 73 . cum s-ar semăna fasolea ori dovlecii. şi sfârşi cerând să i se facădreptate. în faţa judecătorului povesti din fir în păr ticăloasa întâmplare. din cauză că suferea de o umflătură deochi. Inchipuiţi-vă bucuria păpuşii. luaţi-l şi băgaţi-l la închisoare. dădu poruncă să se deschidă uşile temniţelor şitoţi tâlharii să fie eliberaţi. trebuie să-i câştigi ori prin munca mâinilor. începu cu mâinile şi cu unghiile să sape pământul pe care-l stropise cu apă. biruindu-şi într-un război duşmanii. să-mi dea şi mie. ieşi repede dinoraş şi apucă pe drumul care ducea la căsuţa Zânei. un maimuţoi bătrân şi cu înfăţişarea serioa-să. fără geam. Află că. şi voia să protesteze. ca să-i dea pe mânajudecătorului pe cei doi pungaşi care îl jefuiseră. luă parte şi el la povestire. fără să ascult de cei care mă învaţă de bine.Dacă le dă drumul la toţi. XX Eliberat din închisoare. prenumele. .. focuri bengale.pământ. . arătând jandarmilor pe Pinocchio le spuse: . Vulpoiul şi Cotoiul s-au întors aici în câmpie. dar jandarmii. şi sapă.Chinuit de dorul să-l vadă cât mai repede pe tatăl său şi pe surioara lui cu părul bălai. se înduioşa şi îşi şterse chiar o lacrimă şi când păpuşica isprăvi ce avea de spus. sunetul clopoţelului se iviră în grabă doi câini „mopşi" îmbrăcaţi în uniformă de jandarmi.Dar păpuşa nu se dădea bătută.. pentru că sunt o păpuşă încăpăţânată şineascultătoare. pentru că nu faci parte dintre ei.Ba să mă ierţi dumneata. dar banii i-ai de unde nu s. a bărbii lui albe şi mai cu seamă din pricina ochelarilor luide aur. (dar este cam târziu!) m-am învăţat minte că pentruca să pui deoparte un ban. ori prin a creierului. pe când tu erai în oraş. Judecătorul îl ascultă cu multă bunăvoinţă.Dumitale nu.. rămase înlemnită. şi semnalmentele tâlharilor. Fără să mai stea pe gânduri.Pinocchio alerga sprinten ca un câine de vânătoare şi puţin îi păsa că noroiul îl stropea înobraz. şi scoţându-şi cu respect şapca şi salutându-l. care îl chinuia de câţiva ani de zile. auzind această sentinţă nedreaptă..Nenorocitul ăsta a fost jefuit de patru galbeni de aur. întinse mâna şi sună din clopoţel. când se văzu liberă. îi deschise uşa carcerii şi îl lăsă ca să plece. Judecătorul. şi sapă. şi eu sunt tâlhar. spuse Pinocchio temnicerului. porunci să se dea serbări mari pentru popor. au dezgropat banii.până când făcu o groapă adâncă de ar fi încăput în ea o şiră de paie. răspunse temnicerul. Astăzi. spuse numele. Păpuşîca.Judecătorul era un maimuţoi din neamul gorilelor. îi astupară gura şi o duseră in carceră. alergăride biciclete şi în semn de bucurie şi mai mare. care începuse să tremure de frică. şi s-au făcut nevăzuţi. alergă degrabă în oraş şi se duse drept la tribunal. Trebuie să ştiţi că tânărulîmpărat care domnea peste oraşul Azilul nătărăilor. îngână Pinocchio.Nu te înţeleg! spuse păpuşa. drumul se făcuse ca terciul şi înota în noroi până la genunchi.Nebun de deznădejde. . \cu luminaţii de artificii. adaugă papagalul. din pricina vârstei lui înaintate. Şi eu am crezut odată. pe care era silit să-i poarte întruna. .Din pricina timpului ploios. Toate le fac după capul meu. .Ai răbdare! O să te lămuresc numaidecât.însă azi văd bine că rău am făcut. şicare ..Atunci se schimbă lucrurile.

Darpe drum. care dădea din picioare şi se zvârcolea ca un peşte în undiţă.O. dându-se îndărăt. Şarpele. după cum lesne vă puteţi închipui. dar de răspuns nici vorbă. carepână atunci păruse îndârjit şi plin de viaţă. aşteptând ca Şarpele să plece să-şi vadă de treaba lui. ai milă de mine şi scapă-mă/de chinul ăsta. Nu e cu putinţă să descriem frica păpuşii care depărtân-duse la vreo jumătate de kilometru. ochii de foc şi princoada lui ascuţită ieşea fum ca dintr-un coş. iar din coadă nu-i mai ieşea fum. Cu atât mai mult cu cât am băgat de seamăcă atunci când copiii n-ascultă. se pregătea să sară peste el. frecându-şi mâinile de bucurie. dar eşti aşa de bun să te dai niţel la o parte şi să mă laşi să trec?Ca şi cum ar fi vorbit pământului.Se înnoptase. domnule Şarpe.Mai bine s-ar fi lipsit!Abia ajuns sub boltă. nu m-a văzut! Am să-l înăbuş cumângâierile şi îmbrăţişările mele. seaşeză pe o movija de pietriş. domnule Şarpe. spuse şarpelui: . fie de spaima că se găseşte singur şi peîntuneric în mijlocul câmpului.Iartă-mă. Licuriciule dragă. şi tocmai de acolo i se vedeascânteierea ochilor lui de foc şi coloana de fum care îi ieşea prin vârful cozii. Pinocchio. se împiedică şi căzu la pământ. nemaiputându-şi stăpâni foamea care-l chinuia. că mă duc spre casă unde mă aşteaptă tata de atâta amar devreme!. Şarpeleîncepu să râdă. Ochiii se închiseră. stăruitorşi subţirel. Numai ei îidatorez minunea că mai sunt încă în viaţă! S-a mai văzut uncopil mai nerecunoscător şi mai lipsit de inimă decât mine?»Pe când cugeta astfel.Aşteptă un ceas. Dar tata m-o fi aşteptat oare? L-oi găsi eu la locuinţa Zânei? De atâta vreme. că rămase cu capul îngropat în mijlocul drumului şi cu picioarele în sus. bietulunchiaş..au de o mie de ori mai multă judecată decât mine! Dar de rândul ăsta m-am hotărât să măschimb şi să mă fac băiat de treabă şi ascultător!. Biata păpuşică fusese prinsă într-o capcană pe care ţăranii o întinseseră acolo ca să prindădihorii.Fie de durerile ce-i pricinuia strânsura capcanei..Ce văzuse? Un Şarpe mare. luându-şi inima în dinţi.dar toate fură în zadar. care de câtăva vreme mâncau puii de găină. văzând că-itrece pe deasupra capului un licurici. se opri deodată îngrozit şi se dădu cu patru paşi înapoi. iar pe drum nutrecea ţipenie de om. aşa de tare.Oare să fi murit? zise Pinocchio. care îl făcură să vadă stele verzi. două. să cheme într-ajutor. când deodată. şi săelibereze calea trecătorilor.Trebuie să ştii. o nimeresc întotdeauna rău.Atunci Pinocchio. începu să plângă.crac. ca să treacă de cealaltă parte a drumului. iar păpuşa. să strige. şi fără să mai stea lagânduri.Şi căzu aşa de rău. păpuşica era cât pe-aci să leşine. XXIPe Pinocchio îl prinde un ţăran. sări sub o boltă de viţă dinapropiere ca să culeagă câţiva ciorchini de struguri.Atunci Pinocchio începu să alerge ca să ajungă la locuinţa Zânei până nu se înnoptează. însă Şarpele nu se mişca din loc./ . şi deodată şarpele se ridică. Dar nici n-apucase să mişte piciorul. 76 începu din nou cu acelaşi glas subţirel: . care îl pune în locul unui caine sa păzească un coteţ de păsări. care avea pielea verde. niciodată nu se întâmplă cumvisează ei. şi râse. deoarece prin apropiere nu se vedea nici urmă de casă. se apropie la câţiva paşi. şi cu grai dulce. întins de-a curmezişul drumului. DarZâna o să mă ierte că m-am purtat aşa de rău?Şi când mă gândesc cam găsit la dânsa atâta bunătate şi atâta îngrijire drăgăstoasă... simţi că i se prind picioarele între două fiare ascuţite. îmi dai voie sămi văd de drum?Aşteptă un răspuns la întrebarea lui. râse. îl strigă.La vederea păpuşii.. încât de prea mult râsîi plesni o vână în piept şi muri pe loc.. . se făcu deodată nemişcat şi aproape amorţit. trei.şi îi zise/ . ceva mai mult.

Şi deoarece mi-a murit chiar azi câinelecare mă păzea noaptea. din pricina frigului. luă păpuşa în braţe şi o duse acasă ca şi cum ar fi dus un miel de lapte.Bietul băiat! răspunse Licuriciul. scoţând felinarul de sub haină. .Zis şi făcut.Dar atunci cine eşti? .Şi ce faci aici? . văzu adunate la sfat patru dihănii negre care semănau cu pisicile. a foamei şi a urâtului. care va să zică tu îmi furi găinile? .poţi să te culci în coteţul ăsta de lemn. despărţindu-se de ceilalţi tovarăşi se duse la uşa coteţului. spunea plângând: . dar altă dată n-am să mai fac.. Era stăpânul viei carevenea în vârful picioarelor să vadă dacă nu cumva vreuna din dihăniile care îi mănâncă puiinoaptea. Ne răfuim noi mâine. care i se părea că vine din văzduh. . îl trânti jos. doi.. vârându-şi mâinile furios sub zgarda care îl strângea de beregată.Frumos îmi sade. Am intrat în boltă ca să culeg doi ciorchini destruguri! .Adevărat. animale mâncătoare de carne. nu s-a prins în capcanăŞi mirarea lui fu nespusă când. De zgardă era legat un lanţ lung de fier.Ah! Tâlharule! strigă ţăranul înfuriat. să fac pe câinelede pază la casa unui ţăran. de aceea mi Se întâmplă tot felul de necazuri. . .Şi deschizând capcana.. Lasă că ţi-arăt eu ţie. şi iată că aproape de miezul nopţii fu deşteptatde un murmur de glasuri ciudate. îi atârnă de gât o zgardă ţintuită în cuie de aramă. şi punându-i un picior în gât.. Ajuns în bătătură. nu eu! strigă Pinocchio. să faci bunătate să-i iei locul.A murit azi dimineaţă. XXII Pinocchio prinde pe hoţi şi drept răsplată că a fost credincios este pus în libertate..Pe mine nu mă cheamă Melampo . Trecuseră două ceasuri de când dormea adânc.Unul din aceşti dihori. îi spuse: . ţăranul intră în casă închizând uşa cu zăvorul. văzu că în loc de un dihor. să mă ţii minte. şi o strânse bine ca să nu-i iasăde pe cap.Dar Melampo unde e? Unde e câinele care locuia în cuşca asta? . oprindu-se înduioşat să-l privească.. n-am ce zice! Aşa îmi trebuie. Şi din când încând. Oh! Dacă m-aş mai naşte o dată!.fusese prins un copil. să latri. dacă mi-ar fi plăcut să învăţ şi să muncesc. m-am luat după toţi-derbedeii.Cine fură struguri.. Acum însă e prea târziu şi trebuie să rabd! După ce îşi descarcă astfel sufletul. în mijlocul câmpului. O să fii câinele meu de pază. iar bietul Pinocchio rămase înbătătură mai mult mort decât viu.Pinocchio.Cine te-a învăţat să iei ce nu e al tău? . şi. de struguri.Nu eu. care se apropiau. şi ziseîncetişor:. Dar nu eraupisici. înăuntru suntaşternute paiele pe care s-a odihnit bietul meu câine timp de patru ani. care umblă după ouă şi după pui degăină. dragă băiete. nu e un motiv să iei lucrul altuia. . Convorbirea lor fu întreruptă de un zgomot de paşi. şi ascute-ţi bineurechile: dacă din păcate vin hoţii. Scoţând vârful nasuluidin cuşcă. .dacă n-aş fi fugit de acasă de la tata.După aceea.Fac pe câinele de pază.răspunse păpuşica. n-aş fi acum aici. Cum se face că ţi-ai prins picioarele între fiarele astea încleştate? . . . erau nevăstuici.Foamea.zise ţăranul . fură şi găinile..Am intrat în boltă ca să culeg un ciorchine. pehaimanaua^. Am vrut să fac pe încăpăţânatul. iar lanţul era înţepenit de zid. intră în cuşcă şi se culcă.Dacă la noapte o ploua . ai dreptate! strigă păpuşa plângând..E târziu şi mă duc să mă culc. plârigând. .Bună seara.Strugurii erau ai tăi? '-Nu. Melampo.Dacă aş fi fost un băiat cuminte ca atâţia alţii.Mi-era foame.

. şi luând puşca şi deschizând fereastra. . Mă mulţumesc numaisă vă duc mâine la birtul din comuna vecină...Hoţii! răspunse Pinocchio. ■ ham. să te prefaci că dormi şi să nu-ţi vină poftă să latri şi să-ţi deştepţi stăpânul... adică. ţăranul sosi.. care închidea intrarea.Dormeam. însă când mă uit bine la tine şi tu îmi pari uncâine de ispravă.. şi clătină din cap în chip ameninţător ca şi cum ar fivrut să zică: O să vorbim noi îndată!.Ce învoială? . începu să-l mângâie şi printre altele îlîntrebă: ... Ne-am înţeles? ..Ei bine. dar eu nu sunt câine!. .A murit? Săracul de el!. făcea din gură: ham.Atunci ce eşti? .x^ ca s-o înţepenii* nească bine. asta drept pedeapsă!. . şi ne înţelegeam de minune. nu băgase nimic de seamă!..Aşa făcea. şi cel mai bun lucru ce putem face pentru dânşii/e să-i lăsăm să doarmă în pace!. ..... o să-ţi dăruim o găină grasă şi durdulie".. da. şi începu să latre. .Cine e acolo? .Cum se face c-ai descoperit pe tâlharii ăştia tuspatru?.Vin acum. aş vrea să fac cu tine o învoială.. însă nu sunt aşa de mişel. şi o să fii mulţumit.în coteţ.bineînţeles.. înţelegi? Să îndrăznească să-mi facămie o asemenea propunere! Pentru că trebuie să ştii că sunt o păpuşă care o fi având toatecusururile din lume. Nu meritaţi atâta cinste. care nu s-a mulţumit numai c-a închis-o. ham. dar aducându-şi aminte că SMelampo murise/îşizise în gând: La ce bun să învinuieşti morţii?.Când au intrat dihorii în curte. ţăranul sări din pat. şi simţiră că se închide uşa după dânşii.Şi faci pe câinele de pază? .Unde sunt? . Morţij/ sunt morţi. răspunse Pinocchio. Era aşa de blând!. Cel care o închise era Pinocchio cel credincios. însă dihorii m-au deşteptat cu gălăgia lor. Şi lătrând întocmai ca un câine de pază. apropiindu-se de Pinocchio. dar oamenii cumsecade ca mine nu se uită la asemenea fleacuri!.credinciosul meu Melampo. să povesteascăînvoielile ruşinoase dintre câine şi dihori. se repeziră înăuntru unuldupă altul. Din găinile astea.Da. şi n-avea nici o grijă căînainte de a pleca o să-ţi lăsăm în cuşcă o găină grasă şi durdulie pentru prânzul de mâine. ca şi până acum.O păpuşica.. Când cei patru dihori se crezură siguri de învoiala făcută. Şi când te gândeşti că Melampo.Cum vezi. . Şi într-adevăr într-o clipă. care o să vă gătească repede cu bulion depătlăgele roşii. intră repede în coteţ şi după ce prinse şi vârî într-un sac pe cei patru dihori. ham. . şapte le mâncăm noi. să vizităm noaptea coteţul de unde osă furăm opt găini. şi una ţi-o dăm ţie. şi n-ai să deştepţi pestăpânul tău. erai treaz ori dormeai? mai îl întrebă ţăranul.In sfârşitam pus mâna pe voi! Aş putea să mă răzbun. dar n-am pe acela de a şovăi şi de a-mi da coate cu . Apoi. La auzul lătratului.Te rog să mă ierţi. Prin urmare dorrni în pace. vezi bine! răspunse Pinocchio. ba unul din ei a venit până la uşă şi mi-a spus: „Dacă făgăduieşti că no să latri. şi dupăce deschiseră cu unghiile portiţa de lemn. .I . . cu condiţia. se duseră întinşi spre coteţul găinior care era aproape de cuşca lui Pinocchio. cum făceam şi cu Melampo.. ar fi putut. . şi mai puse în dreptul ei un bolovan mare.Aşa făcea Melampo? întrebă păpuşica... întrebă: .Păpuşica ar fi putut prea bine să povestească tot ce ştia.. Dar n-apucară să intre bine. le zise nespus de mulţumit: .Noi o să venim o dată pe săptămână.

Zâna mea dulce. izbucni într-unnesfârşit hohot de plâns. spune-mi că nu e adevăratc-ai murit!. şi nu se mai opri deloc până nu ajunse în drumul mare. se pomeni peste câteva clipe în livada unde se ridica odinioară căsuţa cea albă. spune-mi unde pot să-l găsesc. trăieşte? . vă las să vă închipuiţi voi singuri. Zâna mea scumpă. şi ca să-ţi dovedesc nemărginita mea recunoştinţă. pe care erau scrise culitere de tipar. şi ştergându-şi ochii cu mânecade la haină. îţi dau drumul să te întorci acasă. şi acoperind cu mii de sărutări marmura mortuară... . care oprindu-se din zbor.persoanele necinstite. dar părul lui fiind de lemn. .Porumbelul auzind aceasta. încât toate văile dimprejur le repetau ecoul. fie-ţimilă. ce faci acolo jos? .Ascultă băietele. văzu printre copaci. Aceste simţăminte îţi fac mare cinste.Nu vezi ce fac? Plâng! răspunse Pinocchio ridicând capul.Ce făcea?. aceste rânduri sfâşietoare: AICI ZACE FETIŢA CU PĂRUL BĂLAI MOARTĂ DE DURERE PENTRU CĂ A FOST PĂRĂSITĂ DE FRĂŢIORUL EI PINOCCHIO. părăsit de toţi? Dacă mă prind hoţii iar o să mă spânzure de craca Stejarului. Era mai mare decât uncurcan.îşi cioplea singur o luntrişoară. şi să nu-l maipărăsesc niciodată! Niciodată! Niciodată!. de o mie de ori mai bine. nu-i fu cu putinţă să zărească locuinţaFetiţei frumoase cu părul bălai.Ia spune-mi. o păpuşă pe care ocheamă Pinocchio? -Pinocchio? Ce ai spus? Pinocchio? repetă păpuşica sărind în picioare.O.Atunci cunoşti şi pe Geppetto? întrebă el pe păpuşica.. trăieşte iarăşi ca altădată! Nu te doare că mă vezi singur. care trebuia să-l ducădrept la locuinţa Zânei. şi începu să alergepeste câmp. când se ivise ziua.Bravo băiat! strigă ţăranul. O. învie. ca să rămân veşnic lângă el. Şi îi scoase zgarda. eu. undefusese spânzurat de gât. trecu pe deasupra un Porumbel uriaş. vreau să mor! Ih! Ih! Ih!Şi pe când se tânguia astfel. De-abia scăpă Pinocchio de povara umilitoare a zgardei din jurul gâtului. locul ei se afla o lespede de marmură. dar cuaripile tot întinse. XXIIIPinocchio deplângemoartea Fetiţei cu părulbălai. bătându-l pe umeri.iul liber.Atunci avu deodată un presentiment trist. Zâna mea dragă. şi văzu cu och.Dacă îl cunosc! Dar mi-e tată! Ţi-a vorbit de mine! Mă duci la el? Trăieşte? Răspunde. Ajuns în drumul cel mare.. Plânse toată noaptea. Dacă într-adevăr mă iubeşti... nici încolo. dar nici încoace. care sunt atât de rău. atunci o să mor de-abinelea. pe când tu erai aşa de bună? Şi tata unde o fi?O. se uită de jur-împrejur. şi începând să alerge cu câtă putere îi mai rămăseseîn picioare. înălţânduse vârful Stejarului-uriaş. nu cumva cunoşti printre prietenii tăi. . coborî numaidecât şi se aşeză pe pământ. Căzugrămadă la pământ. . dacăţiiubeşti frăţiorul. şi deacolo se aruncă în apăca să vină în ajutorultatălui său Geppetto. cine osă-mi mai dea de mâncare? Unde o să dorm noaptea! Cine o să-mi mai facă haine? Oh! Ar fimai bine.. adăugă Porumbelul.Dar căsuţa nu mai era acolo. de mai bine de patruluni de .apoi găseşte unPorumbel care îl ducepe ţărmul mării. Pinocchio sunt eu.. Şi plângând spunea: . dacă aş muri şi eu! Da. ca să treacă peste ocean Bietul bătrân.L-am lăsat acum trei zile pe malul mării. . Ce vrei să mă fac singur pe lume? Acum când te-am pierdut pe tine şi pe tata. încercă să-şi smulgă părul din cap. după ce a silabisit acele cuvinte. eltot plângea. măcar că în ochi nu mai avea un pic de lacrimi. Cum a rămas păpuşa. pădurea unde întâlnise Vulpoiul şi Cotoiul. pentru ce ai murit? Pentru ce n-am murit eu în locul tău. în. îi strigă din înălţimea văzduhului: . şi dimineaţa următoare. iar strigătele şi tânguirile lui erauaşa de sfâşietoare şi triste. n-avu de ce să apuce.In vremea aceasta.

te duc eu. îşiluă zborul înapoi şi se făcu nevăzut. fără vorbă multă. uitându-se în largul mării. Pinocchio fu curios să se uite în jos.Iată însă că auziră un ţipăt deznădăjduit.'' răspunse baba. Ajuns la înălţimea aceeaameţitoare.Ce s-a întâmplat? întrebă Pinocchio pe o babă. iar prin tot felul de semne din mâini. în dreptul degetului meu. Sunt uşor ca frunza. Aşteptară s-o mai vadăapărând. . .. Păpuşica. dragă băiete.Vreau să-l salvez pe tata!Pinocchio. plutea . şi în ea ^-^ ~un om mic. Eşti greu? . şi făcându-i semne cu mâna. pentru că îşi scoaseşapca şi el şi îl salută. .Bietul unchiaş. şi luntrea se făcu nevăzută. cum fac călăreţii. dar la apucat o frică şi o ameţeală aşa demare. .. din vârful unei stânci înalte. care şi-a pierdut copilul. porniră la drum. căluţule. -Cum? . zboară. îşi încleşta braţele de gâtul calului său înaripat. . nu putuse să' sufere mazărea.O mie de kilometri? O.■ ■. mititel.când colindă lumea ca să te caute.Porumbelul puse jos păpuşa şi nevrând să aştepte mulţumiri pentru fapta bună ce făcuse. şi unul în cealaltă. măcar că era departe de ţărm.E departe de aici până la malul mării? întrebă Pinocchio înduioşat.N-aş fi crezut niciodată ca mazărea să fie aşa de bună! Trebuie să înveţi. strigă plin de mulţumire: Zboară. se năpusti un val năprasnic. chiar şi mazărea este gustoasă! Foamea nu cunoaşte mofturi sau nazuri!Pinocchio încalecă iarăşi pe spinarea Porumbelului. Şi.Părea că Geppetto. arătând o luntre care. răspunse Porumbelul. dar luntrea nu se mai ivi. şi uitându-se înapoi văzură un copil care. şi după ce s-a uitat bine. şi după ce o isprăvi.Pe ţărm era o grămadă de lume. de leparte păreacât o coajă de nucă. îlapuca stomacul. şi neputându-te găsi. şi punânduşi un picior într-oparte. aici părea să se răstoarne. dar că marea era furioasă şi îl împiedica să vâslească pentru ca să se apropie de mal. şi peste câteva clipe zburase atât de sus că aproape atingea norii.Greu? Dimpotrivă.Acolo e tata! Acolo e tata! ' V\nvremea aceasta. Zburară toată ziua.-.Tare mi-e sete! . care ţipa şi dădea din mâini.Deodată.Unde e luntrea?• Uite-o colo. însă astăzi marea efurioasă. se întoarse către Porumbel şi îi spuse: . . s-a suit într-b luntre ca să treacă oceanul să-l caute. îi lăsa să înţeleagă că s-ar întoarcebucuros... cu batista şi chiar cu şapca din cap. luntrea izbită de furia furtunii aici apărea printre valuri. fiind de lemn. că ard de dorinţă s-ajung cât mai repede! Porumbelul. . şi du-te! A doua zidimineaţa ajunseră pe ţărmul mării. ce bine ar fi să am aripi ca tine! .Să ne oprim niţel lângă porumbarul ăsta şi pe urmă o pornim iarăşi la drum ca s-ajungemmâine în revărsatul zorilor pe ţărmul mării. spuseră atunci pescarii care se adunaseră pe mal. toată viaţa. întinse aripile. dar în seara aceea a mâncat ca un lup. din vârfulunei stânci se aruncase în mare strigând: . că atunci când ţi-e foame şi n-aialtceva de mâncat. Pinocchio îşi aruncă SAV*i\ privireaacolo. unde nu era decât o doniţă plină cu apă şi un coşuleţ plin cu mazăre. . iar Pinocchio. încât ca să nu se pomenească răsturnat. şi îngânând încet orugăciune se îndreptară către casele lor.. îşi recunoscuse băiatul.Intrară într-un porumbar.încaleci pe spinarea mea. Numai când o vedea îi şi venea rău. s-a hotărât să treacă în ţăriledepărtate din lumea nouă ca să te caute şi acolo. Pinocchio sări în spinarea Porumbelului. nu mai sfârşea che-mându-şi tăticui pe nume.Peste o mie de kilometri.Dacă vrei să mergi. scoase un ţipăt ascuţit.Iar mie tare mi-e foame! adăugă Pinocchio. Către rumbelul îi spuse: .Ce să se întâmple? Un biet tată. Porumbelule drag. aşa că luntrea e gata să se scufunde.

însufleţit de nădejdea de a ajunge la vreme ca să-l scape pe bietul său tată. darse mângâie repede. dincolo îl vedeai apărându-i.Şi două. şi îmbrăcându-se în grabă. iartă-mă că te-am supărat şi îţi mulţumesc debunăvoinţă.Şi tata? .în vremea aceasta cerul se înseninase. iar marea se făcu liniştită şi netedă ca oglinda. tuna groaznic şi fulgere scăpărau. Zicând acestea. răspunse Delfinul. în sfârşit. şi ţine-o drept f înainte. încât ar încăpea prea bine în ea un tren culocomotivă cu tot. în cele din urmă fu pierdut din ochi. . apucă repede .Dacă e mare!. Valurile legănându-sefurioase. Dar după ce s-a uitat bine întoate părţile. îl umplu de atâta tristeţe căera mai mai să plângă. luat de furia valurilor. . zicân-du-şi: Scăpai şi de rândul ăsta ca prin urechile acului. Ca să-ţi faci o idee.. ca să fie auzită.Ia-o pe potecuţa aia de colo. veni un val cuatâta furie.începu să facă sforţări disperate ca s-ajungă la mal. se întoarse către Delfin şiîi spuse: '. că izbindu-se de pământ.încât părea o muscă.Ei.Şi e mare Balena asta? întrebă păpuşa. .Să ne vedem cu bine. . .. un peşte uriaşcaje înota agale cu capul afară din apă. .deasupra apei şi înota ca un peşte.de părea că e ziuă. încă ceva. îmi dai voie să-ţi spun o vorbă? .Atunci păpuşica întinzându-şi hainele la soare ca să le usuce. păpuşica îi strigă cu glas tare. îşi zicea el în gând. . în mijlocul acelui ţinut deşert. singurel.Se găsesc bineînţeles! răspunse Delfinul.Pe unde trebuie s-o apuc? .Cu furtuna de astă-noapte. se întoarseră pe la casele lor. i-au pârâit toate încheieturile.E tatăl cel mai bun din lume. răspunse Delfinul. înotătoată noaptea. şi îngânând încet o rugăciune. care se adunaseră pe mal. la stânga. soarele se ivi în toată strălucirea lui.Neştiind cum să-i zică pe nume. care de câteva zile răspândeşte groaza şi urgia înapele noastre. după cum eu sunt copilul cel mai rău. Era o insulă înmijlocul mării. n-ai întâlnit cumva o luntre în care se afla tata? . încât îl aruncă dintr-o dată pe insulă.Bietul băiat! spuseră atunci pescarii.Dacă aş şti cel puţin cum se numeşte insula. ba un picior. te rog. . apă şi o mică pânză de corabie. dar în zadar. şi chiar nu j tocmai departe de aici. spre norocul lui.Eşti aşa de bun să-mi spui dacă în insula asta se găsesc sate unde să poţi să mănânci fărăprimejdia de a fi tu însuţi mâncat? .Vai de mine! strigă îngrozit Pinocchio.. când deodată se văzu că trece nu tocmai departe de ţărm. domnule Peşte. Pinocchio. luntrea cred că s-a scufundat.Dar cine e tatăl tău? . XXIV Pinocchio soseşte în „Insula Albinelor harnice" şi o regăseşte pe Zână.. bătea grindina. care începuse să tremure de frică. Dacă aş şti măcar că insulae locuită de oameni cumsecade. N-ai grijă că nu te rătăceşti. Şi ce noapte îngrozitoare! Turna cu găleata.Poate că l-a şi înghiţit fioroasa Balenă. Aici îl vedeai dispărând înapă. îl purtau în voia lor ca pe un fir de pai.. răspunse Peştele. la o maredepărtare de mal.. ba o mână. cum se găsesc prea puţini înlume. Dumneata care te plimbi toată ziua şi toată noaptea prin mare. dar aşa de departe. care era un Delfin atât de politicos.Gândul că se află singur. află că e mai mare decât o clădire cucinci etaje' şi are o gură atât de largă şi adâncă. nu văzu înaintea lui decât cer. domnule Peşte. începu să se uite încoace şiîncolo doar o zări peîntinderea nesfârşită a mării vreo luntrişoară cu un om înăuntru.Spre dimineaţă. şi nu l-au mai văzut. izbuti să vadă nu tocmai departe o bucată lungă de pământ.Aruncătura a fost aşa de violentă. vreau să zic de oamenii care să n-aibă urâtul obicei de aspânzura copiii de crăcile copacilor! Pe cine să întreb că nu văd pe nimeni?.

du-te la altul să-ţi dea să mănânci pe degeaba.. Uliţele furnicau de fiinţe care alergau încoace şi încolo după treaba. Nu se găsea un trândav sau o Haimana.Eşti aşa de bun să-ţi faci pomană cu un ban pentru un biet copil care moare de foame. numai să-mi ajuţi să duc până acasă aste douăcărucioare cu cărbuni. punând doniţele jos. Pinocchio se uită la doniţă. ştergându-se la gură. şi tuturor Pinocchio le-acerut de pomană. trecu pe drum un om plin de sudoare şi sfârşit deoboseală. îţi dau o felie de pâine.Ştii că mă uimeşti! răspunse păpuşa aproape supărată. fie din pricină de boală sunt osândiţi sănu-şi mai poată câştiga pâinea de toate zilele prin munca lor.în mai puţin de o jumătate de ceas trecură pe acolo douăzeci de inşi. răspunse Pinocchio. toatelucrau. . şi în loc de un ban îţi dau cinci. sau să ceară ceva de lucru. . . adăugă repede:. Nam făcut /în viaţa mea pe hamalul. Atunci.Cu atât mai bine pentru tine!răspunse cărbunarul. şi care.. se întorcea să se uite înapoi de frică să nu fie urmărit deBalena aceea mare cât o casă cu cinci etaje şi cu gura largă şi adâncă unde încăpea un tren'culocomotivă cu tot. sau să ceară de pomană un gologan ori un codru de pâine. auzind aceste cuvinte.Şi odată cu felia de pâine o să-ţi dau şi o strachină de conopidă prăjită în oţet şi untdelemn.Pinocchio se uită încă o dată la doniţă. nici nu. cu atât mai răupentru ei. de l-ai fi căutat culumânarea aprinsă.Dacă miajuţi să duc până acasă una din doniţele astea. bolborosi cu voceape jumătate.Dar varul e greu. şi dacă nu muncesc şi îndură foamea.După câteva clipe trecu pe drum un zidar care ducea pe umeri un hârdău cu var. în clipa aceea.Şi după conopidă. nici măcar o porţie de mazăre!Ce să facă?Nu-i rămânea decât două căi ca să-şi potolească foamea:. în lumea asta. . .Bea./ . şi plecându-şi ochiide ruşine îi spuse încet: . să beau o gură de apă dirr doniţele dumitale? întrebă păpuşa.Setea mi-a trecut! Dacă aş putea să-mi astâmpăr şi foamea!.du-te mai bine de-ţi caută de lucru. şi nu răspunse nici da.. băiete dragă.continuă femeia. sosi într-o ţărişoară care se numea „Ţara Albinelor harnice". care trăgea singur cu multă greutate două cărucioare încărcate cu cărbuni. care ducea pe umeri două ulcioare cu apă. deşucheatul de Pinocchio. carese frigea de sete. Pinocchio. nu băgasenimic în gură. . fie din pricina vârstei. nici nu. săraci cu adevărat. 97 Femeia.îmi dai voie. dar toţi îi răspunseră: „Nu ţi-e ruşine? în loc să umbli cască gura pe uliţă. n-am tras niciodată la cărucior. vino cu mine de cară var. pentru că tatăl său îi spusese mereu că pomană nau dreptulsă ceară decât bătrânii şi neputincioşii. şi nu vreau să mă obosesc. La cel mai mic zgomot. îţi dau şi o prăjitură cu dulceaţă şi cu . cere mândriei tale să-ţi dea să mănânci. toate aveau ceva de făcut.Am înţeles.Dacă nu vrei să te oboseşti băiete dragă..îi răspunse zidarul.? In vremea aceasta foamea îl chinuia.pe potecuţă şi începu să meargă aşa de iute că păreacă aleargă. şi iarăşi nu răspunsenici da.. dar bagă de seamă să nu-ţi cadă cu greu la burtă. se apropie de el. Iţi dau patru.Fii milostiv şi dă-mi un ban că nu mai pot de foame! . bună femeie. judecându-l după înfăţişare că e om bun.Să ceară de pomană îi era ruşine. După ce Pinocchio sorbi ca unburete.Nici o parachioară! răspunse cărbunarul. Toţiceilalţi sunt datori să muncească.După ce-a mers mai mult de o jumătate de ceas. răspunse repede. .. ţara asta nu face de mine! Eu nu sunt născut ca să muncesc.Bucuros. merită milă şisprijin. şi învaţă cum se câştigă pâinea!"în sfârşit trecu o femeiuşcă drăguţă. pentru că de douăzeci şi patru de ceasuri. dacă e adevărat că mori de foame. sunt numai aceia care. băietele dragă! spuse femeia.

. răspunse bâl-bâindu-se Pinocchio.. cu furculiţa în aer şi cu gura plină de pâine şide conopidă. Dar unde-o fidânsul la ceasul ăsta?. se uită în sus ca să mulţumeascăbinefăcătoarei lui.La răspunsul acesta.Dragostea ce-ţi păstrez m-a făcut să ghicesc. Apoi ridicând ochii şi privind-o cudrag. dar n-apucase să-şi îndrepte bine privirea spre dânsa.îmi făgăduieşti?. .Dar ce..Numai să meriţi. sfârşi prin a recunoaşte... şi acum mă găseşti femeie. scărpinâdu-se în cap..Deloc! Copiii cuminţi sunt ascultători pe câtă vreme tu. Ispitit de lăcomie.. da. . Mărturia durerii . pofti pe Pinocchio să se aşeze la o măsuţă întinsă şi îi puse dinainte pâine.îţi făgăduiesc.. că părea ieşit din minţi.Se vede că nu! răspunse Zâna zâmbind.. conopidă călită şi prăjitura făgăduită. nu sunt? . Se nasc păpuşi. neputând s-o ducă în mâini.Ia spune-mi mamă: aşadar nu e adevărat c-ai murit? . dumneata îmiaduci aminte. zise: ..îmi pare şi mai bine..". . Nu mă faqe să plâng iarăşi! Dacă ai şti! Am plâns atât! Am suferit atât! Şizicând astfel... .Copiii cuminţi spun întotdeauna adevărul. vezi că. Nu vezi? Am rămas tot ca un băţ de chibrit.Vezi că.. însă tu. aceiaşi ochi. Cred c-a sositvremea să intru şi eu în rândul oamenilor. Dar de azi înainte vreau să mă schimb... şi căzându-i la picioare.. femeia.Ştiu şi tocmai pentru asta te-am iertat.. strigă Pinocchio. Spune-mi că eşti dumneata.. şi spuse luiPinocchio: . şi-o puse în cap. da...Dacă ai şti cât am suferit şi cum era să cad grămadă. dumneata semeni. ... şi luân-du-şi inima în dinţi. .Şi pe mine m-apucă frigurile când mă gândesc.. rămânând înmărmurit. văzându-se descoperită şi nevrând să întindă gluma prea departe...Oh! Sunt sătul să fiu mereu păpuşă. Zânişoara mea!.. şi scoase un oftat lungde mirare. când am citit „Aici zace.. atât de femeie c-aş putea să-ţifiu mamă....Eu n-ascult niciodată de alţii. încât luă mâinile Zânei şiîncepu să i le sărute cu atâta foc.O să mai am eu parte să-l mai văd vreodată şi să-l îmbrăţişez? .. De-atâta vreme mătopesc de dor să am şi eu o mamă ca toţi copiii!. aceeaşi voce. La început.. XXVPinocchio făgăduieşte Zânei să Be cuminte şi să se pună pe învăţătură. pentru că s-a săturatsă mai fie păpuşă şi vrea să devină un băiat ca toţi băieţii. . Vreau să mă fac băiat cuminte.. în loc de surioară o să-ţi zic mămică.Ţi-aduci aminte? M-ai lăsat fetiţă.. şi dumneata aipărul bălai. Stomacullui părea o casă rămasă pustie şi nelocuită de cinci luni.Pentru ce? .. . .Nu ştiu. şi să fiu mângâierea tatei.. .Ce să fac! La urma urmei o să-ţi duc doniţa până acasă! Doniţa era foarte grea... ca dânsa! O. da.. mulţumirea lui Pinocchio fu aşa de mare.Adevărat? Şi ce'trebuie să fac ca să merit? . îmbrăţişa genunchii aceleifemei misterioase. .Prichindel ştrengar! Cum ai băgat de seamă că sunt eu? . da. ... trăiesc păpuşi şi mor păpuşi. .Copiii cuminţi se duc bucuroşi la şcoală...chiar dumneata!.Dar tu nu poţi să creşti! răspunse Zâna.După ce îşi potoli muşcăturile îndrăcite ale foamei. femeia se încăpăţâna să spună că nu era dânsa Zâna cu părul bălai. . acelaşi păr. dar.. căci astfel.. .Copiilor cuminţi le place cartea şi lucrul. Pinocchio plângea cu hohote.Un lucru foarte uşor: să te sileşti să devii băiat cuminte.Eu fac pe trântorul şi pe haimanaua toată ziulica. şi păpuşica... da.Cred că da: sunt chiar sigură.poame.Pentru că păpuşile nu cresc niciodată..Spune-mi-o şi mie: aş vrea să cresc şi eu niţel.Eu spun numai minciuni. o întrebă: . Ajunşi acasă. cu ochii zgâiţi.. Dar cum se face că ai crescut aşa de repede?- E o taină.Pinocchio nu se mai putu împotrivi.. Zânişoara mea. Pinocchio înghiţea pe nemestecate.

Care îi trăgea opăcăleală. adăugă Zâna. Pinocchio se făcu serios.Chiar de mâine. nici să m-apuc de meşteşug.Apoi o să-ţi alegi după placul tău un meşteşug. omul fie că s-a născut bogat. fie că s-a născut sărac. închipuiţi-vă pe ştrengarii de copii..Nu.Ascultă ce-ţi spun eu. .. . care încercasă-i facă repede cu cerneală două mustăţi mari sub nas.. ca să-l facă să joace. să lucreze.Aoleo. cândvăzură intrând în şcoală o păpuşă! A fost un râs. Trândăvia e oboală foarte urâtă şi trebuie să ne vindecăm cât mai degrabă de ea. cât trăieşte trebuiesă facă ceva. sfârşesc întotdeauna în temniţă ori la spital. care nu se mai isprăvea.. adică tot mai nădăjduieşti cor să se întoarcă pe calea cea bună. şi care căuta să-i lege picioarele şimâinile cu sfoară.Pinocchio se făcu numaidecât mai puţin vesel. .. când erau gata de plecare.Bucuros. bucuros. întinse mâna ca să apuce păpuşa de nas. pentru că îl vedea plin de luare-aminte.Spuneam.Dar nu-i prea merse bine. am să fac tot ce-mi vei spune. care îl trăgea de haină pe la spate. chiar din copilărie.Şi tot îi spunea dascălul în toate zilele.Ce tot bolboroseşti printre dinţi? întrebă Zâna cu un ton cam supărat.. deştept şitotdeauna sosind cel dintâi. domnule. . şi unuldin ei mai obraznic decât toţi..Am să învăţ. altfelcând ajungem mari.şi toţi îl mângâiau şi-l iubeau din suflet. şi Zâna de asemenea nu uita să-i repete . cu o lovitură de picior şi cu un ghiont..Cuvintele acestea îi merseră la inimă păpuşii căci ridică iute capul şi spuse Zânei: . sărind de bucurie. şi le spuse drept în faţă: . bucuros! .Chiar dascălul se fălea cu Pinocchio.De ce!.cei care spun aşa. am să lucrez.Ia. paiaţo! Ai vorbit ca din carte! urlară ştrengarii de copii. . tot temai aştepţi la ceva. nu ne mai vindecăm. XXVIPinocchio se duce cu colegii lui de şcoală pe ţărmul mării ca să vadă un peşte groaznic carese numeşte Balenă. păpuşa câştigase stima şidragostea tuturor şcolarilor. silitor. şi ridicându-se cel din urmă. A doua zi Pinocchio se duse la şcoala primară. se alesese cu un ghiont în burtă. Şi mai tari decât picioarele! spuse un altul care. şi vreau să devin băiat ca toţi băieţii.Oh! Ce bine îmi pare! strigă Pinocchio. o să începi să te duci la şcoală.O să m-asculţi şi o sa faciîntotdeauna ce-ţi voi spune? .Băiete dragă . Mi-aifăgăduit..La început Pinocchio nu-i luă în seamă şi îi lăsă în pace.Singurul lui cusur era că prea se înhăita cu toţi copiii.Şi ce coate!. ce mai cotonoage ai! zbieră copilul frecându-şi vârtătaia pe care i-o făcuse păpuşica.Dar nu vreau să învăţ. . . Eu respect pe alţii şi vreau să fiu şi eu respectat. şi îi trase olovitură zdravănă în ţurloaie.cunoscuţi pentru lenea la învăţătură şi apucăturilor lor deşucheate.. mi s-aurât cu traiul ăsta de păpuşă. Află de la mine că pentru învăţătură nu e niciodată prea târziu! . Vreau să-ţi ţin loc de mamă.. pentru că Pinocchio întinse piciorul pe sub masă.Bravo. dar în cele din urmă depăşindu-i răbdarea.Pentru că lucrul mă oboseşte. . care îi lua şapca din mână.. n-am venit aici ca săfiu caraghiosul vostru.i: . acum pentru ca să mă duc la şcoală mise pare cam târziu. care alta.. vă rog să vă vedeţi de treabă.spuse Zâna .. cu orice preţ.tale m-a făcut să văd că ai inimăbună: şi de la copiii cu inimă bună chiar de sunt puţin cam ştrengari şi cu apucături rele. nu e aşa? Ţi-am făgăduit: acum nu depinde decât de tine. pentru că la urma urmei. din pricina glumelor luinesăbuite. Iată pentruce am venit să te caut până aici. Vai de tine dacă te înveţi trândav. îngână păpuşa cu vocea pe jumătate. se întoarse către cei care îl necăjeau şi îşibăteaujocdeel. prăpădindu-se de râs. şi printre ei erau mulţi ştrengari. că. să nu stea degeaba.Ce mai încoace încolo.

. o să te facă mai curând sau mai târziu să nu-ţi mai placă învăţătura. dascălul.Şi ce-o să zică dascălul? . Balena vreau s-o văd.Se întâmplă însă că întro bună zi. le dădea cu tifla tovarăşilor Iui rămaşi departe de tot şi văzându-i obosiţi.. Nu cumva o fi tot Balena din ziua când s-a înecat bietul tata? . Dar ce crezi tu. cine nu.Unde vă e Balena? întrebă el. Pinocchio înţelese că colegii lui îitrăseseră o păcăleală. unul dintre ei Bind rănit.. ca să vă fiu pe plac? .Ai aflat ultima noutate? . dar o să măduc după ce-oi ieşi de la şcoală. îi ziseră:.Cum asta?.Ori poate s-o fi întins pe pat ca să tragă un pui de somn. haidem! Să ne luăm la întrecere cine aleargă mai iute! strigă păpuşa. făcând pe grozavul şi atingându-şi fruntea cu degetularătător. Vrei să mergi şi tu? . strigă la ei cuo voce înţepată: . Nefericitul. . bine.In marea noastră a sosit o Balenă mare cât un munte. în clipa aceea. Marea era liniştită şi netedă ca oglinda. Ajuns la ţărmul mării.Nu.Trebuie să-ţi fie şi ţie urâtă şcoala.. care .Dar mama? . începu să fugă peste câmpie. adăugă altul.Din răspunsurile fără noimă şi din râsetele lor deşucheate.Treaba lui! D-aia ia leafă. când se ducea la şcoală să întâlnească o ceată din tovarăşiilui obişnuiţi. .JEMh când în când. râdeadin toată inima.Ştim noi ce!. şi necăjindu-se... fac să se cunoască de la o poştă cei ca noi. lecţia. care ieşindu-i înainte. gâfâind.Nu: eu mă duc la şcoală. . ceata ştrengarilor cu cărţile şi caietele la subţioară. Pinocchio era mereu în frunte. .Ne ducem la ţărm s-o vedem.Atunci.Nu mi-e frică! răspunse Pinocchio.. şicine l-a văzut. ce-aţi câştigat născocind povestea cu Balena? .într-un ceas ne şi întoarcem..Ia vă rog să-mi spuneţi. răspunseră derbedeii. rabdă.E departe de aici până la ţărm? întrebă Pinocchio. . Pinocchio e arestat dejandarmi. întorcându-se către tovarăşii lui. a şi pornit-o în altă parte. întorcându-şi privirea înapoi.Vezi bine că ne pasă. ce vă pasă vouă?. plini de praf şi cu limba scoasă de un cot. râzând şi mai tare.mereu: . care numai chefde carte n-au.Atunci ce trebuie să fac.. Nu ţi-e ruşine să faci toatăvremea pe silitorul la învăţătură? Nu ţi-e ruşine să înveţi cu atâta sârguinţă?. dar nu văzu nici oBalenă..Ce anume? .S-o fi dus să mănânce! răspunse unul din ei râzând. . ... şi din pricina lor cine ştie cenenorocire te aşteaptă. Pinocchio aruncă repede o privire pe întinderea apei. . XVIIMare păruială între Pinocchio şi colegii lui.. Şi noi nu vrem să trecem drept leneşi..Foarte uşor: Şcolarii care învaţă.Şi dacă învăţ. ca un peşte de mărimea aia o să te aştepte pe tine? Cum i s-a urât. .Semnalul plecării odată dat.. spu-nându-i un lucru care nu era adevărat..106 .Am câştigat că te-am făcut să nu te duci la şcoală şi să vii cu noi. pentru că ne dai de gol dascălului. .Las-o încolo de şcoală! Vom merge mâine. răspunseră ştrengarii într-un glas. .Adevărat?. Pinocchio! Tovarăşii tăi de şcoală. Cu o lecţie mai mult ori mai puţin.Mamele nu ştiu niciodată nimic. Avem şi noi mândria noastră!. . nu ştia ce grozăvii şi ce nenorociri cumplite îl aşteptau. ca şi cum ar fi vrut să zică: „Am destulă minte în cap". tot acoloajungi.Ştiţi ce-am să fac? spuse Pinocchio.Aoleo! Găgăuţă! spuse unul din ceată. ştiu eu pentru ce. ca să bombănească toată ziulica.Bagă de seamă. ca şi cum ar fi avut aripi la picioare.. .

trecândui pe deasupra capului. ţinti bine drept în capul lui Pinocchio şi o azvâli cutoată puterea: dar în loc să izbească păpuşa. care ieşise afară dinapă şi care se târâse încet-încet până pe mal. La vederea mortului. rareori se sfârşesc cu bine.Cucu! . pentru că ne-ai jignit. pentru că dacă ţie nu ţi-e frică de noi. ţine asta. mamă.. o păţeşti! . că-şi ţinea duşmanii la o bună depărtare. Era o carte de Aritmetică.Ia slăbeşte-ne. aşa încât cărţile. apoi căzu întins pe ţărm. Vă puteţi închipui cât era de grea. crezând că e ceva de mâncat.întorcându-se şi uitându-se chiorâş lael.Stai că ţi-arăt eu ţie Cucu! strigă cel mai îndrăzneţ dintre ştrengari.se ferea la vreme. nu-mi tot face mie pe isteţul. Până una alta.Pinocchio.Ştiţi că mă faceţi să râd! răspunse păpuşa dând din cap.ca să ai pentru masa de diseară. măcar că era singur. după cum era de aşteptat. strigă cu un glas de butie dogită:. care^ 'sPrăviseră de aruncat toate ^" cărţile lor..Cucu! .. apoi nicinouă nu ne e frică de tine! Bagă de seamă că tu eşti singur.. lucra aşa de bine. .Ia astâmpăraţi-vă. totuşi se duse de-şi înmuie batista în apa mării. se lupta ca un viteaz.Intre cărţile acelea.. cădeau toate în mare. venind drept la dânsul. era una învelită cu coperţi groase.sunt duşmanii noştri cei mai mari. cere iertare. şi cât ai clipi din ochi şi puseră mâna pe ele. o scuipau numaidecâtstrâmbând din nas. şi măcar că de durere şi spaimă părea şi el mai mult mort decâtviu. nimeri în capul unuia din tovarăşi. când iată că un Rac de mare. lăsauîntotdeauna o vânătaie spre amintire. Şi. iar noi suntem şapte. şi încâteva secunde se făcură nevăzuţi. Atunci copiii. . altfel.Oh. Du-te mai bine acasă. e vai de tine! .Şapte ca cele şapte păcate din Biblie! spuse Pinocchio.Unul dintre ştrengari puse mâna pe carte. care se făcualb ca zidul şi nu rosti decât aceste cuvinte: .. ai să ne-o plăteşti. ca şi cum ar fi vrut să zică: „Nu e de noi: noi suntem obişnuiţi să mâncămlucruri mai de soi decât acestea".Pinocchio. dându-le cu tifla.Ei. iar colţurile şi marginile le avea de pergament. Atât a fost de-ajuns. răspunse şi el cu un pumn şi în câteva clipe se încinse obătaie în toată regula. geografii. Şi zicând aşa. Să nu-mi facimie pe grozavul. ajută-mă că mor!. Maiîntotdeauna se întâmplă o nenorocire!.. îi trase un pumn în ceafă. dezmăţaţilor! Bătăile astea dintre copii.. I -Pinocchio. dar după ce morfoleau în gură o foaie sau o copertă.Te mănâncă spinarea! . dar păpuşa care avea privirea vie şi şireată. ieşeau în pâlcuri lasuprafaţa mării. şi când te vei aştepta mai puţin.Şi dacă eu vreau să-mi văd înainte de carte?.In vremea aceasta copiii. Ceva mai mult.. şi scoţând cărţile din ghiozdane.istorii. Inchipuiţi-vă bucuria peştilor! Peştii. Şi unde picioarele lui puteau să ajungă.. plângând cu hohote disperate.Bietul Rac! Ca şi cum ar fi vorbit vântului. matematici şi alte cărţi de şcoală. vâră-te în pat şi caută de năduşeşte. îi zise fnojiceşte: .. ghiozdanul cu cărţile păpuşii.. bătaia se îndârjea şi mai tare. zăriră ceva mai încolo. văzând ca nu se pot măsura cu păpuşa în luptă corp la corp. Cu picioarele lui de lemn.Cucu! . îl striga pe . pungaşul de Pinocchio. copiiiîngroziţi o luară la fugă.Cucu! strigă păpuşa. se gândiră să-llovească de departe.Nici n-o să ne mai uităm la tine. începură să arunce în el cu gramatici. Rac nesuferit! Ai face mai bi-\ ne să în-j ghiţi două / guri de licheni ca să-ţi treacă ră-guşeala. şi începu să ude tâmplele nefericitului săucoleg de şcoală. izbucnind într-un hohot de râs..Pinocchio.O să te întorci acasă cu nasul jerpelit. Pinocchio! strigă atunci cel mai mare dintre copii..Aţi auzit? îşi bate joc de noi! Ne-a zis cele şapte păcate din Biblie!.Dar Pinocchio rămase pe loc...în timpul ăsta..

. Hai.înainte! Şi umblă în pas gimnastic! Altfel vai de tine!Fără să mai aştepte să-i spună de două ori. Dar bietul' băiat nu ştia nici el pe ce lume se află. Doamne.. un ghirhpe ascuţit îi sângeră inima: gândul că o să trebuiască să treacă pe sub ferestrele scumpei lui Zâne între doi jandarmi. 111 . dacă mă duceam la şcoală! De ce m-am luat dupătovarăşii mei de şcoală. 109 Se întoarse: erau doi jandarmi. . I se părea că visează. şi ce vis urât! îşipierduse minţile... şi erau gata să intre în oraş. -Dar.A mea! . şi după ce îl luară în ijlocul lor.Urmează-ne!. îşi dădea cu pumnii în cap şi striga pe nume pebietul Eugen.Da.Vă rog. şi i-o duse la o depărtare de vreo zece paşi. întins pe pământ? întrebară jandarmii pe Pinocchio. daţi-mi voie să-mi iau şapca.Ajunge atât: nu mai ne trebuie nimic.aproape de mal. Jandarmii. n-am avut o clipă de linişte. scoală repede şi urmează-ne. şi mama de asemenea: „Păzeşte-te de tovarăşii deşucheaţi!" Dar eu sunt un îndărătnic. doamne! Ce-o sămă fac? Ce-o să mă fac? Ce-o să mă fac?Şi Pinocchio plângea mereu. .. .Urmează-ne!. .. Dragă Eugen!.. legată în carton şi hârtiepergamentată. spuse jandarmilor păpuşa..Vă încredinţăm copilul ăsta cu capul spart. atunci cine l-a lovit? . aplecându-se şi uitându-se la Eugen de aproape.Ajunseră. Dacă ţii ochii închişi.. măcar că n-ar trebui să te lăsăm.. un încăpăţânat.E bolnav? .îngrijesc de colegul meu de şcoală.Copilul ăsta a fost lovit în tâmplă: Cine l-a lovit? . când un vârtej neaşteptat îi luă lui Pinocchio şapca dincap. văzând că le e greu să-! ajugă.Nu eu! bâlbâi păpuşa care nu mai avea un pic de viaţă în trup.. şi-o puse în gură. Alerga mai iute decât un glonţ de puşcă. Ochii lui vedeau toate anapoda: picioarele îi tremurau: limba i se lipise decerul gurii şi nu mai putea să închege o vorbă măcar. . Deschide ochii şi uită-te la mine! De ce "nu-mi răspunzi? Ştii preabine că nu te-am lovit eu! Crede-mă. Totuşi. Dumnezeule sfinte! Cum o să mă mai întorc acasă?! Cuce curaj o să mă înfăţişez înaintea mamei? Ce-o să mă fac? Unde să fug? Unde să mă ascund?Oh! Ce bine era.Şi a cui e cartea? . . care tocmai treceau pe acolo cu barca.. îi las să spună şi fac tot după capul meu! Şi pe urmă numai eu ştiu ce păţesc..! . de când sunt pe lume. .Şi cu ce-a fost lovit? .Cu siguranţă! zise unul din jandarmi.Du-te. . .Ce faci aici.. înainte de a pleca.mă faci să mor şi eu. care se apropiau. se văicărea. îi porunciră cu glasmilităresc: \ . de o mie de ori mai bine. Oh! Doamne. ca s-o arate jandarmului. că nu eu! Deschide ochii... Duceţi-l acasă la voi şi îngrijiţi-l..Eu nu! repetă Pinocchio. Ar fi vrut mai bine să moară. în mijlocul acestei zăpăceligrozave..nume şi îi spunea:. ei sunt toată nenorocirea mea! Şi doar dascălul mi-a spus-o. Eugen... asmuţiră pe el .Păpuşica se duse. Din pricina asta. şi începusă fugă de-i sfârâiau picioarele spre ţărmul mării. Mâine neîntoarcem să-l vedem. .Dacă nu tu.. şi le spuseră: .Apoi se întoarseră spre Pinocchio. dar în loc s-o pună în cap.Eugen!. când auzi deodată un zgomot surd de paşi.Cu cartea asta! Şi păpuşica ridică de jos cartea de Aritmetică. aşa se pare!. păpuşa începu să meargă pe potecuţa care ducea însat. îşi luă şapca de jos. jandarmii chemară nişte pescari...Dar eu sunt nevinovat.

. lătrândstriga:. Pinocchio. dar cu cât se zbătea mai mult.Ajută-mă. bietul câine. 114 Când pescarul îşi trase plasa din mare. strigă plin de . verzi ochii. încercă numaidecât să fugă. Când mai scoase o dată capul afară. mii de mulţumiri că mai scăpat de la moarte. dar aducându-şi aminte că tatăl său îi spusese de nenumărate ori. Şi păpuşa.Şi în acelaşi timp văzu ieşind din peşteră un pescar aşa de urât. se azvârli în apă ca o broască. verde era şi pielea de petrupul lui. că părea unmonstru marin. Dacă vreodată o sosi prilejul. găsi cu cale să se arunceiarăşi în mare.. se duse înotând spre Alidor. Mi-ai făcutun mare bine. neavând încredere deplină în el. cuatât se ducea cu capul la fund. sănu se dea în lături de la o faptă bună. dar când dădu să se agate. îi spuse: .pentru că Pinocchio şi câinele ridicau în urma lor atâta praf. iar lumea ieşea la ferestre ori se năpustea în drum. dar aşa de urât. gâfâitul obosit alacelei javre. Bietul câine nu se mai putea ţine pe picioare.Noroc pentru el că ţărmul era aproape. şi marea se vedea la câţiva paşi. şi păpuşica dintr-o săritură. gonind mereu.Adio.Mă înec! Mă înec!Crapă! îi răspunse Pinocchio de departe. păpuşa. că seumflase ca un balon. sunt pierdut!Pinocchio se codi o clipă. şi aruncând o privire spre ţărm. şi îi simţea până şi aburii calzi ai respiraţiei. strigă către prietenul scăpat de la înec: . spremarea Iui mirare se pomeni prins într-o plasă cât toate zilele. vom maivorbi.Pinocchio fugea. dar era prea târziu. ştiindu-se astfel scăpat de orice primejdie. căci dacă mai întârzii puţin. văzu printre stânci un fel de peşteră din care ieşea ocoloană lungă de fum. se urcă şi îl ridică în sus. şi câinele după el. Alidor vroiasă stea locului: însă împins de furia alergatului.un câine mops care câştigase premiulîntâi la toate alergările de câinii .Odată hotărârea luată se apropie de stânci. simţi că ceva sub apă seurcă.\ La auzul acestor strigăte sfâşietoare. în sfârşit i se păru că a ajuns într-unloc sigur. se urcă.Dar dacă te scap.. şi întorcându-se către câine.să. şi. care la urma urmei avea o inimă minunată. ridicată în două picioare. Părea o şopârlăuriaşă.. începu să dea din labe ca să se ţină deasupra apei. în loc de păr pe cap avea un mănunchi de iarbă verde. şi în lumea asta binele trebuie răsplătit. seînduioşa. scapă-mă de la moarte!. verde barba lui cea lungă. înghiţise fără să vrea. Dar nenorocitul nu ştia să înoate. călătorie bună. şi multă sănătate celor de aca.Pinocchio continuă să înoate. XXVIII Pinocchio e în primejdie să fie fript în tigaie cu un peşte. avea ochii speriaţi şi rătăciţi.. în timpul acestei goane disperate fu o clipă îngrozitoare. care îi atârna de pământ. şi depărtându-se de mal. Dar nu putu să-şi satisfacă gustul. încât după câteva clipe nu se maivedea nimic. răspunse câinele.Rămâi cu bine Alidor. Pinocchio. şi apucându-l de coadă cuamândouă mâinile.Abia se văzu pe mal. Destul dacă vă spun că păpuşa auzea în urma ei la o depărtare de un pas.curioasă să vadă sfârşitul unei goane atât de îndârjite. . în mijlocul unui roi de peşti detoate felurile şi mărimile. îl duse teafăr şi nevătămat pe ţărmul stâncos al mării.Iţi făgăduiesc! Iţi făgăduiesc! Grăbeşte-te pentru Dumnezeu. o clipă în care Pinocchio se crezu pierdut: pentru că trebuie să ştiţi că Alidor (aşa îl chema pe dulău) tot gonind. ţinându-se aproape de mal. atâta apă sărată. îmi făgăduîeşti c-ai să mă laşi în pace şi n-o să mai alergi după mine? 113 . care se zvârcoleau şi se zbăteau ca atâtea suflete chinuite. era cât p-aci să-l ajungă. sări în apă şi el.

... strigând aproape înfricoşat:. .In semn de prietenie şi de stimă.Să-ţi spun drept. zise pescarul cel verde şi vârând în plasă o mână mare cât o lopată o scoase plină de roşioare.Glumeşti! Crezi c-o să pierd eu prilejul să gust dintr-un peşte aşa de rar? Nu ţi se întâmplă în toate zilele să prinzi un peşte-păpuşă în mările noastre. Şidupă ce le-a mirosit. că nu mai avea nici grai. şi pe măsură ce scotea peştii afară. gu-vizii.Cu atât mai bine: O să te mănânc şi cu mai multă poftă. adăugă pescarul.Nefericitul Pinocchio.Uite şi scrumbii. şi după ce îl legă de mâini şi de picioare..Ce bine era să mă fi dus la şcoală!.In!. scrumbiile şi lacherda se duseră cutoţii în hârdău ca să ţină de urât roşioarelor. te las să-ţi alegi singur felul cum vrei să fii prăjit. răspunse Pinocchio. încremenit c-a fost luat drept un rac. Ih!.el. făcându-şi niţel curaj!Plasa plină de peşte fu trasă în peştera dintre stânci.în ce chip? . vreau să mă port cu tine într-un chip cu totul deosebit..Oh! Ce mai roşioare frumoase! spuse. le-a arunct într-un hârdău fără apă. află căeu sunt o păpuşă. De-abia pescarul îl scoase afară.Ce fel de peşte e ăsta? Nu mi-aduc aminte să fi mâncat vreodată asemenea peşte. şi deoarece eşti un peşte înzestrat cu darul vorbirii şi al cugetării caşi mine.Păpuşa văzându-se aşa de aproape de moarte (şi ce moarte urâtă) fu apucată de un tremur şi deo spaimă aşa de grozavă. nici ..sac. calcanii.Apoi.Apoi făcu de mai multe ori acelaşi lucru..Nici lacherda nu e de lepădat! Cum lesne vă puteţi închipui. guvizii. acesta luă o frânghie.spuse peun ton cam supărat: .. bine din toate părţile. . au-zindu-şi sentinţa. chefalii. .Şi pentru că se zvârcolea ca un şarpe şi făcea sforţări de\ necrezut ca să scape din ghearelepescarului verde. Doreştisă te prăjesc în tigaie ori îţi place maibine să te coc la tingire cu zeamă de pătlăgele roşii? . peştele-păpuşă e pentru mine un peşte nou!. Să-ţi spun drept. se puse să tăvălească toţi peştii într-o strachină cu făină. privindu-le şi mirosindu-le mulţumit. e omângâiere. şiplângând spunea: . şi holbă de mirare ochii lui verzi. şi în sfârşit veni şi rândul lui Pinocchio..Să mă mănânci? Dar nu vrei să înţelegi că eu nu sunt peşte? Nu vezi că vorbesc şi cuget caşi dumneata? .mulţumire: .spuse: . să se roage.. începu să plângă. grozav aş dori să-mi dai drumulsă mă înapoiez acasă.Cel din urmă care rămase în plasă fu Pinocchio.Slavă ţie Doamne! Şi astăzi prinsei pentru o ciorbă de peşte straşnică! .D-apoi chefalii. unde o să te simţi foarte mulţumit. In!.. o peşteră întunecoasă şi îmbâcsită de fumîn mijlocul căreia sfâ-râia o tigaie mare cu untdelemn care răspândea un miros de candelă. apoi al ] scrumbiilor şi al lacherdei. apoi veni rândul calcanilor. şi îngâna mereu: . să se scâncească.apoi al chefalilor. îiarunca în tigaie să se prăjească.Ce tot dai zor cu rac de mare? Vezi cum te porţi cu mine! Dacă nu te superi matale. . dacă mă laşi să aleg. şi pe măsură ce-i tăvălea. M-am luat după colegi aşa îmi trebuie!. Să fii prăjit în tovărăşie.Foarte gustoşi şi calcanii!. o să te prăjesc în tigaie'laun loc cu ceilalţi peşti. trebuie să fie un rac de mare. de-ţi tăia respiraţia.Aşa e.. simţea cum îilasă gura apă.Sunt buni şi guvizii!. şi după ce-I privi bine. Lasă că ştiu eu ce-o să fac.. Pinocchio... îl aruncă în hârdău lângă ceilalţi peşti.Păcat numai că eu nu sunt peşte! îşi zise Pinocchio în gând.Ia să vedem acum cam ce peşte am prins!. Cei dintâi care începură să sfârâie în untdelemn fură. ca pe un'. Şi începu să se uite la el cu multă luare aminte.O păpuşă? întrebă pescarul.Am înţeles.

apucat de groază începu să strige: . întinse laba dreaptă păpuşii. chelălăind şi dând din coadă.Apoi îl apucă de cap şi.Şi tu ce crezi despre el? îl întrebă moşneagul. şi observă. intră în peşteră un câine mare. moşule. adânc îndurerat. răspunse câinele.. o haimana.Câinele. că glasul ieşea din cocoloşul plin de făină. aşa că fu nevoit să se întoarcă. ajungând la potecuţa care ducea în sat. mâncat şi mistuit. Dar bietul câine flămând cât patru. .împins de mirosul puternic şi ispititor al prăjelii...ci băiat ca toţi băieţii. strigă păpuşica. Dar pescarul cel verde. Adevărat?. şi s-a întors acasă.Bietul copil se ruga din ochi. nu se da înapoi cu una cu două. că părea o păpuşă de ipsos. unul Pinocchio.. Aşadar rana nu era primejdioasă?..... părea că zice:... serepezi după câine. îl învârti de cinci-şase ori în făină. buzna afară din peşteră. Brrr ! Mă furnică prinpiele numai când mă gândesc!Alidor... pentru c-a fost lovit în cap cu o carte cu scoarţele de carton.-Taci.Dă-mi o bucată de peşte şi te las în pace.Mie mi se pare un băiat foarte cumsecade. şi acum..care îi făgăduieşte că a doua zi n-are să mai fie păpuşă..Pe când păpuşa îndruga la minciuni.Da ce. mă prăjeşte!. când vântul mi-a adus de departe un mirosde prăjeală.. iar Pinocchio rămas singur. Atunci. râzând. sărind de bucurie.. XXIXPinocchio se întoarce la locuinţa Zânei. pe care pescarul îl ţineaîn mână.Cine e Pinocchio ăsta? .Ieşi afară. i se puse un nod de tuse în gât. îşi pipăi nasul şi băgă de seamăcă i se lungise cu mai mult de o palmă.Bârfeii! Toate sunt numai bârfeii! . tu m-ai scăpat pe mine. n-auzi! îi strigă iarăşi pescarul.Scapă-mă. ascultător şicare îşi iubeşte mult părinţii. arătându-i colţii lui cei ascuţiţi.Din vedere! răspunse păpuşa. în clipa de faţă aş fi fost prăjit. . Alidor! Dacă nu mă scapi. Mirosul mi-a deschis pofta.spre marea lui surprindere. şi sedespărţiră.Un coleg de şcoală.. Câinele recunoscu repede glasul luiPinocchio.. acum e sănătos. se întoarsemârâind la pescar.Stăteam întins pe mal.Dar ar fi putut să fie chiar mortală. cu tragere de inimă la învăţătură.. un descreierat de n-are margini. Dacă mai întârziam oclipă!. 120 ..respiraţie ca sa* se roage.Şi ce credeţi c-a făcut el atunci? Dintr-o săritură se repezi şi smulse cocoloşul din mâinilepescarului. fără nici un pic de ruşine. tremurând încă de spaimă..Se zice că e un derbedeu.. .Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc! zise păpuşa. 119 .In vremea aceasta se auzi în peşteră un glas stins care zise:.La nevoie trebuie să ne ajutăm unii pe alţii. şi ţinându-l frumos între dinţi.Ascultă.. şi m-am luat după el. îl cunoşti pe Pinocchio? . se opri şi puse încetişor jospe prietenul său Pinocchio.. n-ai auzit cumva de un copil cu capul spart.Dar cum se face de-ai nimerit în peşteră?. Ospăţ mareca să se sărbătorească această întâmplare fericită.Nu e nevoie. Pe când pescarul se pregătea să-l arunce pe Pinocchio în tigaie. care când era flămând de-a binelea. Câinele "apucă spre casă. care i-o strânse tare în semn de prietenie. Nu mai vorbi! Dacă soseai cuo secundă mai târziu..în vremea aceasta Alidor. şi întinse piciorul ca să-l lovească...Ba da! L-au adus nişte pescari în coliba asta. se duse la o colibă dinapropiere şi întrebă pe un unchiaş care stătea în prag şi se încălzea la soare:. mai mult mort decât viu. la rândul meu mi-am plătit datoria. dar nu făcu nici dbi-paşi că. Pescarul furios că i-a smuls din mână un peşte pe care ardea de dorinţa să-lmănânce. şi o luă la fugă cu iuţealafulgerului.O fi murit! întrerupse Pinocchio. care se cheamă Eugen?.Adevărat?. răspunse unchiaşul. nu mai vorbi! urlă Pinocchio.Ieşi afară! strigă la el pescarul ameninţându-l cu Pinocchio în mână. umplându-l aşa de bine din cap până în picioare.Nu.Şi cine l-a lovit?.

Ia-l dacă vrei. .Care eu! .Grăbeşte-te. şi uşa totînchisă era. ţi-am mai spus-o: eu sunt Melc şi melcii nu se grăbesc niciodată. luă repede săculeţul care era gol. Ajunse în sat când se înnoptase de-a binelea.Să vezi. răspunse melcul. aşteptă. Dar când fu aproape. pentru numele lui Dumnezeu. n-ai din întâmplare o haină.Aşteptă.. umblă cu colegii după ştrengării! Abia rosti aceste cuvinte.Pinocchio. şi că înloc să se ducă la şcoală.Copile dragă. şi se arătă acelaşi Melc. totnimic. se apropie a treia oară. hotărât să bată lai uşă ca să-i deschidă. Şiîmbrăcat astfel.sigur!. eu sunt Melc..Şi de ce eşti aşa de alb? îl întrebă deodată unchiaşul. pentru că făgăduiesc mereu să mă îndrept.Dar ce ţi-ai făcut. Oh! Nu. şi degeaba.Cum o să mă înfăţişez înaintea Zânei? Ce o să spună când m-o vedea?. apoi unu. Şimi se cuvine.Zâna e acasă? întrebă păpuşa. pierzându-şi răbdarea.. ca să mă pot. care avea J pecap o lumânare aprinsă şi care întrebă: . Atunci Pinocchio.Băiete dragă.Mi-au ieşit hoţii în cale şi m-au prădat.La această a doua bătaie se deschise o fereastră de la etajul de dedesubt. se duse drept lalocuinţa Zânei. un neascultător. în sfârşit după o jumătate de ceas se deschise o fereastră de la etajul de susde tot (casa era cu patru 1 etaje) şi Pinocchio văzu că se arată un Melc uriaş. dar . .Pinocchio n-aşteptă să-i spună de două ori. şi după ce-i tăiecu foarfecile o gaură în fund şi câte una de amândouă părţile. haina.. apucă furios mânerul de la uşă ca sătragă o lovitură să răsune casa întreagă.. şi deoarece era o vreme urâtă şi ploua cu găleata.. a patra oară. nu prea am.Sunt eu! . Apoi se întoarse încă o dată la uşă. spunea: .Care Pinocchio? . pe timpul ăsta afurisit. şi în loc să bată se depărta în goană la vreo douăzeci de paşi. şi nu mă ţin niciodată de promisiune!. şi nasul ise micşoră şi îşi recapătă forma şi mărimea de mai înainte. întoarce acasă? . nimic din ce ţi-am spus. dar uite colo un săculeţ în care ţin orzul pentru păsări. şi de rândul acesta ceva mai tare. când unul înapoi. apoi două după miezul nopţii.De băiete. . îl trase pe cap drept cămaşă.. îi răspunde de la fereastră gângania tacticoasă şi liniştită. şi melcii nu se grăbesc niciodată Trecu un ceas. .Ascultă. aşa că făceacând un pas înainte.Peste câteva clipe sună miezul nopţii. răspunsepăpuşa. Şi fereastra se închise iarăşi.Ah! Am înţeles. îşi luă inima în dinţi şi mai bătu o datăjn uşă. un descreierat.Păpuşa care locuieşte în casa Zânei. dar tu cine eşti? . strigă Pinocchio din drum.Zâna doarme şi nu vrea să fie deşteptată.. pentru că îl cunosc foarte bine pe Pinocchio şipot să te încredinţez şi eu că într-adevăr e un derbedeu. .. care tremura de frig şi defrică. n-o să mi-o ierte de. simţi că nu îndrăzneşte. . şi vorbind singur... cobor numaidecât să-ţi deschid. pantofii şi şapca? . fără să bag de seamă.Nu crede. aşteaptă niţel. m-am atins de un zid care era văruit de curând. şi bătuîncetişor. trecură două şi uşa nu se mai deschidea. moşule dragă. se îndreptă spre sat. îmi par mai lungi decât doi ani. şicum era să-l prăjească în tigaie. că mor de frig.Cine bate la ceasul ăsta? . de două ceasuri te tot aştept! Şi două ceasuri. O să-mi ierte şiştrengăria asta? Mi-e teamă că n-o să mi-o ierte!. Grăbeşte-te pentru Dumnezeu! . . moşule. Dar pe drum nu se simţea deloc la largul lui. iar păpuşa. apucă tremurând mânerul ciocănelului I de metal de la uşă. fiindu-i ruşine să povestească moşneagului cum fusese tăvălit în făină ca un peşte...Melcuşorule frumos.

Melcului cel harnic. uşa se deschise în sfârşit.Ziua aceea făgăduia să fie foarte frumoasă şi foarte veselă. Şise ţinu de cuvânt tot restul anului. . Ai înţeles?.Ah! Aşa? strigă Pinocchio şi mai orbit de mânie. vopsite ca şi cum ar fi fost adevărate. şi eu în viaţa mea n-am făcut pe dulgherul. fie din pricina durerii.Zâna doarme şi nu-i place s-o trezească nimeni. se trudi degeaba. păpuşica nu mai putea de mulţumire.De mâine încolo n-ai să mai fii o păpuşă de lemn. îi spuse: . ci un băiat ca toţi băieţii!Cine n-a văzut bucuria lui Pinocchio la auzul acestei veşti neaşteptate. dar e vai de tine dacă mai faci!. când spun ceva şi fac. când începând să mănânce.Să vedem: Ş-apoi . Şi trebuie să maiadăugăm că era leoarcă de năduşeală.. pentru căpiciorul rămăsese prins în uşă ca într-un cleşte. încât piciorul pătrunsese în lemn până la gleznă.Şi dându-se puţin înapoi trânti o lovitură puternică în uşă. Care însă nu-ifu mirarea. ce să fie! Ia vezi. . Dacă mânerul s-a făcut nevăzut. într-adevăr la examen.Roagă pe Zână din partea mea! . Pinocchio îl văzu rntorcându-se cu un vas de argint în cap. încât Zâna pe deplin mulţumită. Melcuşorule dragă. ca să serbeze împreună fericita întâmplare. şi patru sute de pâinişoare făcute cu unt. şiconduita lui a fost aşa de frumoasă şi de laudă. ./-Bagă de seamă.Te iert şi de rândul ăsta.Pinocchio îi făgădui c-o să se pună pe învăţătură. spuse Melcul.. n-a văzut nimic.îndată! spuse Melcul. Lovitura a fost atât de tare. dar de celemai multe ori nu se prea ţin de vorbă. Toţi prietenii şi colegii lui de şcoală trebuiau să fie poftiţi a doua zi la o petrecere mare în casaZânei. care.Adu-mi măcar ceva de mâncare.. Când îşi veni în fire. care strică totul..îi venea să plângă.Dar eu nu sunt ca alţii: eu.Dar ce vrei să fac toată ziulica spânzurat de uşă? . băgă de seamă că pâinea era de ipsos. un pui fript şi patru caise coapte.Uite cina pe care ţi-o trimite Zâna. Pinocchio rugă pe Zână să-i dea voie să umble prin oraş ca să-şi pofteascămusafirii. . i-au trebuit nu mai puţin de nouă ceasuri. pentru asta trebuie un dulgher.Ce faci acolo cu piciorul vârât în uşă? îl întrebă Melcul râzând.La vederea unei asemenea minuni cereşti. răspunse păpuşica. Cum era firesc. cu un picior pepământ şi cu altul spânzurat în văzduh. Dimineaţa.Iţi făgăduiesc că într-un ceas mă şi întorc. .Numără furnicile care trec pe drum.Cum asta? . şi lângă el se afla Zâna. Pinocchio. în viaţa păpuşilor. a ieşit întâiul din toată şcoala. şi când păpuşa încercă să-l tragă afară. . pleacă pe furiş cu prietenul său Fitil în „ŢaraDistracţiilor". . care curgea prin mijloculdrumului.. Zâna îi spuse: .în sfârşit mâine. fie din pricina sfârşelii de stomac. se pomeni întins pe un divan. săşi muşte degetele de turbare.mânerul care era de fier se prefăcu într-un tiparviu. dar în loc de asta. o să bat cucălcâiele. . alunecându-i din mână.Dar din păcate. îi spuse dânsa. XXXPinocchio. pentru casă coboare de la etajul al patrulea.Inchipuiţi-vă pe bietul Pinocchio! Fu silit să-şi petreacă tot restul nopţii. îi venea să azvârle cât colo vasul cu tot ceera în el. şi c-o să se poarte cât s-o putea mai bine. Şi într-adevăr după trei ceasuri şi jumătate.Dragă băiete. că mă sfârşesc de foame.. e totdeauna un „dar". când s-a luminat de ziuă. ŞiZâna pregătise două sute de ceşti cu cafea cu lapte. în loc să devină băiat. leşină.în vas era pâine.Du-te de-ţi pofteşte prietenii la petrecerea de mâine: dar bagă bine de seamă să te întorciacasă până nu se înnoptează..O nenorocire. dorinţa ta o să fie împlinită. puiul de cartonşi cele patru caise erau de piatră. dar. nu poţi să mă scapi de chinul ăsta? . se făcu nevăzut într-un râuleţ. puiule! Copiii se grăbesc întotdeauna să făgăduiască.

spuseră cu toţii:. însă nu-l găsi.. . întradevăr se duse acasă la dânsul să-l poftească la petrecere. păpuşica spuse bună ziua Zânei. Şi deoarece soarele a început să apună.Fără să mai stea mult la taifas. ce zici? . iardimineaţa o ia de la început.petrece de dimineaţă şi până seara.Las-o să te certe. în sfârşit îl văzu ascuns sub un gard. dacă nu mergi. o să venim şi noi. seîntoarse a doua oară.Rău faci.Ce vrei-cu mine? . care e ţara cea mai frumoasă din lume: un adevărat rai!. degeaba.las.Unde să dea de el? Caută-l încoace.Ei. o să te căieşti.O să vedem noi dacă e aşa.. .îi zice „Ţara Distracţiilor". şicântând şi jucând ieşi în stradă. . .Acum trebuie să ştiţi că Pinocchio. . Unde vrei să găseştio ţară mai nimerită pentru noi copiii? Acolo nu sunt nici şcoli. Zâna mea dragă mi-a spus să mă întorc până nu se înnoptează. Ei.Nu ştii noutatea cea mare? Nu ştii ce noroc a dat peste mine? -Nu! .Pentru că. Pinocchio! Ascultă-mă pe mine. avea unul mai bun şi mai drag. atunci mergi cu mine? Răspunde? Da ori nu? . nu.Şi ce face lumea în Ţara Distracţiilor? . dând din cap ca şi cum ar fi vrut să zică: Şi mie mi-ar plăcea oasemenea viaţă. printre prietenii şi colegii lui de şcoală.Eu? Niciodată.Şi eu care te-am căutat pe-acasă de vreo trei ori! . alţii. caută-l încolo. . copiilor care nu ascultă de poveţele celor mari. şi vreau să-miţin făgăduiala.. O să ţipe niţel şi o să-i treacă. . nici dascăli. De ce nu mergi şi tu? . nici cărţi. dar Fitil tot nu erea. Inchipuieşte-ţi că vacanţa începe la întâi ianuarie şi se sfârşeşte înultima zi a lui decembrie.La ce oră? .dacă n-asculţi. din pricina staturii lui slăbănoage.De mâine încolo nu mai sunt păpuşă.. atât mai rău pentru tine. . te.Se face târziu.Două minute numai.Ce faci aici? îl întrebă Pinocchio înaintând. şicălătorie bună. care îi ţinea loc de mamă.Hm!.Pentru ce?.în mai puţin d-un ceas toţi prietenii lui fură poftiţi.. lungă şi subţire ca un fitil de lampă.Mai aşteaptă. Dar acu>n m-am învăţat minte.O să mă certe Zâna. că nu mori. .Lasă c-am păţit destule! spuse Pinocchio. Fitil era copilul cel mai neastâmpărat şi mai ştrengar din toată şcoala.Dar n-auzi că plec diseară. . . Unii primiră repede şi cu dragă inimă.Aştept miezul nopţii ca să plec.Aşa că mâine te aştept la masă la mine. dar Pinocchio ţinea la elfoarte mult. . .. Seara se duce la culcare.Fiindcă stăruieşti atât..Acasă. dragul meu. . .. li se întâmplăîntotdeauna o nenorocire. dar toţi îlporecliseră „Fitil". Am făgăduit scumpei mele Zâne ca să mă fac băiat cuminte.Şi unde te duci? -'Mă duc să locuiesc într-o ţară. făcu Pinocchio... . Aşadar rămâi sănătos. departe.Nu.Se joacă toată ziulica şi..Departe.mai făcură puţine nazuri.. mai trecu şi a treia oară pe acolo. nu şi nu. . pe care îl chema Romeo. .. foarte departe! .Unde te duci aşa grăbit? .Unde? .Să-ţi fie de bine.Cât mai curând. În ţara aia binecuvântată nu se învaţă. Joia nu se ţine şcoală şi fiecare săptămână se compune dinşase joi şi o duminică. . dar când aflară că pâinişoarele erau cu unt.Si cum îi zice?. o să mă fac şi eu un băiat ca tine şi ca toţi ceilalţi. Asta mai zic şi eu ţară! Toate ţările din lume ar trebui să fie aşa!..

în vremea aceasta se înnoptase de-a binelea. Fitil dragă. şi auziră un zgomot de clopoţei şi un sunet de trompetă.Numai două minute. . .Atunci. aşa de slab şi ascuţit.Ce ţară frumoasă! repeta Pinocchio.. îi e frică să nu te mănânce liliecii? .Nu. adăugă Pinocchio... . .Nici urmă de şcoală.Şi vă duceţi pe jos?.Unii erau cenuşii'. mergi şi tu? .Dar Zâna? . .Foarte bine. .în curând..Vine carul să mă ia.Biata Zână! Ce. îl întrebă: . ridicându-se în picioare. . dar mi-o mchipui!. şi întorcându-se cătreprie. săptămâna are şase joi şi o duminică? .. ce faci.Atunci adio. căpărea zbârnăitul unui ţânţar.Singur? Suntem peste o sută de copii. .Zicând acestea. XXXIDupă cinci luni de fericire. în sfârşit sosi şi carul..Şi ştii tu bine că vacanţa începe la 1 ianuarie şi se isprăveşte la 31 decembrie? . călătorie bună..Uite-l. şi salută din parta mea toate şcolile gimnaziale!. adio şi călătorie bună. tot acolo iese. aş putea să mai stau.Doamne fereşte! . că în ţara aceea copiii nu sunt siliţi să înveţe? . strigă Fitil.Degeaba încerci să mă duci în ispită! Am făgăduit Zânei să devin cuminte.Pentru ce? .Foarte sigur. . şi nu vreau s-otrag pe sfoară. . lăsându-i gura apă. alţii albi. Apoi.. . O s-o las să mă certe! Ţipă niţel la mine şi îi trece. . petrecere frumoasă şi adu-ţi aminte din când în când şi deprieteni. .Bine. .Bietul Pinocchio! Dar dacă o să te certe? . alţii vărgaţi cu dungi galbene şi albastre. deodată văzură mişcându-se în depărtare olumină..Dar ia spune-mi. Pinocchio simte spre marea lui mirare că-i cresc urechile şi sepreface în măgar.Nici măcar unul. întrebă păpuşa.Tot am întârziat eu!.tenul său Fitil.Când o să plecaţi? .Am întârziat... vreau să mă înapoiez acasă. Ei..Nu face nimic.Nici gând de aşa ceva! .răspunse ticălosul de Fitil. alţii pestriţi. . toţi de aceeaşi mărime.Dar eşti absolut sigur că în ţara aia..Ce ţară frumoasă! exclamă Pinocchio. şi sosi fără cel mai mic zgomot. Zâna trebuie să fie îngrijorată. .Pe cine? întrebă încet Pinocchio. eşti sigur că acolo nu sunt şcoli? . .Păcat! Dacă aţi pleca cel puţin peste un ceas.. ori un ceas mai târziu. păpuşica făcu doi paşi ca să se ducă: dar se opri..Ce ţară minunată!. Şi chiar şi pe cele liceale.Adio. luându-şi inima în dinţi. pentru că avea roatele de câlţi înfăşu-raţi în pânză.Şi nici dascăli? – . dar cu pielea de altăculoare..Adio.Mai stai şi tu niţel şi o să ne vezi.Ca să vă văd şi eu plecând.De ce nu mergi şi tu? . Ce ţară minunată!... Dar lucrul mai curios era că cele . ..Ce n-aş da dacă ar sosi carul mai iute!. \Ce ţară frumoasă! N-am fostniciodată pe acolo..Şi nici nu eşti silit să înveţi? .Şi pleci singur ori ai vreun tovarăş? . dar e adevărat.Acum o să treacă pe aici carul să mă ia şi să mă ducă între îotarele acelei ţări fericite. . Ce ţară minunată!.Carul era tras de douăsprezece perechi de măgari. . . adăugă repede şi tare: . Aşa că un ceas mai devreme. dacă le întâlneşti în drum. nu.

ridicându-se furios. cum îl vedeau.Dar dacă vin cu voi.douăsprezece perechi.Să-ţi fie cu noroc! -Pinocchio! spuse atunci Fitil. Şedeau rău. până cândzise în sfârşit: .Dar vizitiul?închipuiţi-vă un pitic mai mult gros decât înalt. dar dobitocul. e plin!.. vrei să vii şi tu cu noi? . . Săritura a fost aşa de frumoasă.De-abia se opri carul. . care păreau că nu se mai sfârşesc Când deodată pe neaşteptate. dragul meu. şedeau înghesuiţi.Hohotele de râs începură iarăşi. dar . puişorule. Mângâierea că peste câteva ceasuri urmau să sosească într-o ţarăunde nu erau nici cărţi.închipuiţi-vă hohotul de râs obraznic şi deşucheat al co-piik»r.Şi dumneata? . .Ascultă. ascultă-mă pe mine. nici dascăli. apoi un al treilea oftat. îl întrebă zâmbind: .Nu face nimic! răspunse Fitil. ca să-i ducă în ţara făgăduinţei. roşcovan şi gră-suliu.. purtau în picioare'cizmuliţe albe de piele.Vezi bine că vreau! . diligenta era plină de copii între opt şi zece ani.încălecă pe hulube.Vino cu noi şi n-o să te căieşti! strigară alte patru glasuri din fundul diligentei. nimeni nu se văita. în vretţiea aceasta Pinocchio. nici hodorogeala carului. măgăruşul se ridică de picioarele dinapoi. încât copiii începură să urle: „TrăiascăPinocchio!".Dar te înştiinţez. răspunse piticul. îi smulse cu dinţii ju-mătateNdin urechea dreaptă..Zis şi făcut.Dar tu. vreau să mă pun pe carte să se mândrească şcoala cu mine.Toate locurile sunt ocupate. şi prefăcându-se că-l sărută. nici somnul. cum se mândreşte cu toţi băieţii silitori.trânti biata păpuşă în mijlocul drumului.Nu-ţi mai umple capul cu astfel de bazaconii.Ah! Nu.Numai piticul nu râse. pot să îţidau locul meu de pe capră. şi dintr-o aruncătură. nici foamea. că nu mai simţeau nici înghesuiala. pe o movilă de pietriş.Vino cu noi şi n-o să te căieşti! urlară deodată peste o sută de glasuri. ce o să zică draga mea Zână? spuse păpuşa care începuse să şovăiemototolindu-şi în gură mânecade la haină. o surită care râdea mereu si o voce subţire şi miorlăită ca a unei pisici\are se linguşeşte pe lângă stăpâ-nă-sa Toţi copiii. vino cu noi şi n-o să tecăieşti! . o să stau pe hulubele de la roţi. . se aruncă dintr-o datX călare pe spinareamăgarului.. abia puteau să răsufle.Nu. îmi place mai bine să încalec pe unul din măgăruşii ăştia! strigăPinocchio.întorcându-se cu spatele îi trase o lovitură în burtă şi îl dădu de-a berbeleacul. Vreau să mă intorc acasă. se apropie de măgăruşul de la roata din dreapta. asta n-o vreau. . spuse piticul întorcându-se ademenitor spre Pinocchio.nu! . nu.Rămân. şi izbucniră în aplauze.într-adevăr. adică cei douăzeci şi patru de măgăruşi. apoi încă unul. . Şidintr-un salt.. Gândeş-tete că mergem într-o ţară undesuntem liberi să hoinărim de dimineaţa până seara! Pinocchio nu răspunse. cunoscută pe harta geografică subnumele ispititor de Ţara Distracţiilor. şi vru să-l încalece.Eu merg pe jos.Faceţi-mi niţel loc. nici setea. îngrămădiţi unii peste alţii ca sardelele în cutie. care văzuseră întâmplarea. îi făcea atât de fericiţi şi răbdători. ce-ai de gând săfaci? Vii cu noi ori rămâi? . . se îndrăgosteau numaidecât de el şi se luau la întrecere care mai decare să se urce în diligentă. dar ca să-ţi dovedesc cât ţin la tine. în loc să fie potcoviţi ca toate animalele de muncă. dar nimeni nu ziceanici pis. şi piticul întorcându-se spre Fitil cu fel de fel de strâmbături şi ploconeli. dar scoase un oftat. că în car nu mai e loc. Cum vezi. răspunse Pinocchio. . vreau să merg şi eu!. Se apropie cu blândeţe de măgăruşul răzvrătit. dacă nu e loc înăuntru. băietele. cu obrazul roşu camărul.

. păpuşa speriată mai tare ca oricând. sări jos din şa. zilele.Vezi. a învăţat el singur să îndruge câteva slove. Măgăruşul avea gărgăuni în cap. uniistrigau.şcolilor şi dascălilor. seamestecară numaidecât în ceata derbedeilor. care călărea pe un căluţ de lemn: unii se jucau de-a baba-oarba... domnule pitic. unii râdeau. cât a stat în tovărăşia unorcâini dresaţi.Oh! Ce viaţă minunată! spunea Pinocchio de câte ori se întâlnea cu Fitil.Nu cumva l-ai învăţatşi să vorbească? . încât cu o sărutare. ca să-ţi pierzi vremea cu învăţătura! Dacă astăziai scăpat de plictiseala cărţilor şi a şcolii. . Fitil şi toţi copiii pe care-i adusese piticul. ca să se ţină numai de hoinăreală şi de joacă. cum lesne vă puteţi închipui.pe capră fredona printre dinţi: «Tontă lumea doarme noaptea Numai eu nu dorm deloc.Nu. şi sper că l-am învăţat minte. o gălăgie şi un zgomot aşa de îndrăcit. cei mai mici de-abia aveau opt ani. O să vină o zi când o să plângi şi tu. când s-au ivitzorile. Şi când te gândeşti că mai făceai mofturi.Inchipuiţi-vă însă mutra lui.» Mai merseră o jumătate de kilometru. măgăruşii galopau. să nu ne pierdem vremea jelind un măgar.. îi smulse jumătate din cealaltă ureche. strigă Pinocchio vizitiului. se uită în dreapta. Apoi spuse păpuşii:.şi'se duse să-f prindă pe -măgăruş de bot. când băgă de seamă că mă-l34găruşul plângea..Bietul dobitoc! .piticul..Haide. alţii îmbrăcaţi ca paiaţele înghiţeau foc. ştii un lucru? făgăruşul ăsta plânge.. iar carul se puse în mişcare. în loc să râdă. păpuşii i se păru că aude o voce tainică aproape neînţeleasă. Cine era mai fericit şi mai mulţumit decât ei? în mijlocul atâtorplimbări şi petreceri de tot felul. alţii se întreceau dinfugă. copiii dinăuntru dormeau. alţii umblau în mâini cu picioarele în sus. simţi atâta milă pentru bietulmăgăruş. mie . carul alerga. încalecă şi la drum. alţii cântau.. Fitil sforăiaca un trântor şi piticul.La auzul acestor cuvinte rostite în şoaptă. în sfârşit era oharababură. . Pinocchio. şi spre dimineaţă. o gălăgie de-ţi hăuia capul! Cete de ştrengari pe toate uliţele: care se jucau biloaie.. spuse piticul.. unii se jucau cu cercul..noaptea e răcoroasă şi calea destul de lungă. alţii se dădeaude-a berbeleacul.Acum poţi să încaleci. jos cu Artin Mitică (în loc de aritmetică) şi câte alte prostii de felul ăsta. alţii cântau ca găina când ouă. săptămânile treceau cu iuţeala fulgerului.. sfârşesc întotdeauna rău!.Ţara asta nu seamănă cu nici o altă ţară din lume. cum au pus piciorul în oraş. nu-ţi spuneam eu? îi răspundea acesta. se uită în stânga. care cu mingea. Carul porni iarăşi la drum. un zgomot. Populaţia ei era compusă numai din copii. dar pe când măgăruşii galopau şi carul alegaprin glodurile drumului.. Pinocchio se supuse fără o vorbă. unii băteau din palme. aşa că ţi-o pot spune şi ţie!. unii spuneau poezii. sosiră sănătoşi în Ţara Distracţiilor. dar nu văzu pe nimeni.Lasă-l să plângă. cumplâng eu acum. dar i-am şoptiteu două vorbuliţe'ia ureche. La toate răspântiile se aflau teatre de pânză.E.. că trebuia să-ţi astupi urechile ca să nasurzeşti. o să râdă el când s-o însura? . ceasurile. . şi pe zidurile caselor erau scrise cu cărbune lucruri ca acestea: Trăiască distraţile (în loc de Trăiască distracţiile). aproape îngrozit.Bagă bine la cap. şi în câteva minute. şi Pinocchio iarăşi auzi glasul cel tainic spunând:. haide. Pinocchio sări în şa.Eu sunt Stan păţitul.Cei mai în vârstă aveau paisprezece ani. să vadă de unde venea glasul. care îispuse: . Voiaiîn ruptul capului să te întorci acasă la Zână.Găgăuţă! Găgăuţă! Iar ai făcut cum ţi-a trăsnit prin cap! Lasă c-o să te căieşti tu!Pinocchio. nu mai vrem soli (în loc de nu mai vrem şcoli). care umblau pebicicletă. şi plângea ca un copil! . Pe străzi oveselie. haimana ce eşti! Copiii care fug de învăţătură şi dau cu piciorul căiţilor. şi să n-ai nici o frică. . dar atunci o să fie târziu!. pline de copii de dimineaţa până seara.se împrieteniră cu toţii.

Fitil dragă! Dacă astăzi sunt mulţumit pe deplin.La zgomotul acestor ţipete ascuţite.Ce ai.Dragă prietene.Ce fel de friguri? . trezindu-se.Friguri măgăreşti. să se dea cu capul de pereţi: dar cu cât se necăjea mai tare. Ştiu că nu putea să mă sufere.Care anume? . . şisimţea o mare plăcere să mă vorbească de rău. dar eu am inimă bună şi îl iert! . că urechile îi crescuseră de-o palmă şi mai bine. Se duse repede să caute o oglindă. XXXII Lui Pinocchio îi cresc urechile. şi nu poate să te îndemne decât la rele!". pentru că e un tovarăş primejdios. îi creşteau.Ce suflet de aur! spuse Pinocchio îmbrăţişându-şi călduros prietenul. guzgane dragă. nici scoli. numai ţie ţi-o datorez. nu-i aşa?Numai adevăraţii prieteni sunt în stare să-ţi facă asemenea servicii. . intră în odaie un guzgan mare.Ia caută de vezi dacă am friguri.. .mi-o datorezi. află că peste două cel mult trei ceasuri n-ai sămai fii nici păpuşă. Vă las să vă închipuiţi durerea. care nu i-a venit deloc la socoteală şi i-a stricat tot cheful. . văzu ce n-ar fi vrut să vadă: îşivăzu chipul împodobit cu o pereche măreaţă de urechi de măgar.. o întrebă repede: . din naştere avea urechile mici mititele: aşa de mici încât cu ochii nu le puteai vedea! închipuiţi-vă cum a rămas. umplu o putină cu apă şi oglindinduse în ea..Adevărat. adăugă guzganul. îi creşteau şi se făceau păroase la vârf. se preface în măgar şi începe să zbiere. în jocuri şi petreceri. ca acei care trag la căruţă -şiduc varza şi salata în piaţă.Sunt bolnav. tepricepi să pipăi pulsul? . scumpii şi micuţii mei cititori: Surpriza fu că lui Pinocchio.dar negăsind.Ai nişte friguri îndrăcite! .Guzganul ridică laba dreaptă de dinainte: şi după ce pipăi ml sul lui Pinocchio. ce vrei să faci? E scris în cartea destinului şia înţelepciunii..>. ruşinea şi deznădejdea bietului Pinocchio. când într-o bună dimineaţă.. sfaturilor mele. o să fii un măgăruş în carne şi oase.Oh! Săracul de mine! Săracul de mine! strigă Pinocchio.Nu înţeleg ce fel de friguri sunt astea! răspunse păpuşa care părea că înţelesese destulde bine.. Şi care credeţi că fu surpriza?O să v-o spun eu. şi sunt bollav de o boală care mă îngrozeşte. care locuia în etajul de sus.Atunci ce-o să fiu? . când pipăindu-şi urechile cu mâna.Puţin. nici băiat.începu să plângă.Trecură cinci luni de când copiii o duceau într-o petrecere de dimineaţă până seara. că toţi copiii descreieraţi care nu pot să sufere cărţile. Pinocchio. dragul meu vecin? . cu atât urechile.Dragul meu. . . spre marea lui mirare. încât păreau două foi de varză. . şi sărutându-l peamândoi obrajii.acesta văzând pe păpuşă amărâtă. dând din cap.Ia închipuiţi-vă ce?Băgă de seamă. să strige.Vai de capul lui de dascăl! răspunse celălalt. foarte bolnav. îi spuse guzganul ca să-l mângâie. apucându-se cu mâinile de urechileamândouă şi trăgând de ele şi zgâlţâindu-le furios ca şi cum n-ar fi fost ale lui. îi spuseoftând: . fără săvadă dinaintea lor nici cărţi. Şi ştiice-mi spunea dascălul de tine? îmi spunea mereu: „Nu te lua după deşucheatul ăla de Fitil. şi scărpinându-se băgă de seamă că. se pomeni cu o surpriză neaşteptată. . şcoala şi pe dascăli şi îşipetrec zilele în haimanalâc.Atunci să te lămuresc eu. îmi pare rău că sunt silit să-ţi dau o vesterea!. dimineaţa cânds-a deşteptat. îi veni să se scarpine în cap.Peste două-trei ceasuri.Ştiţi că păpuşa. mai curând orimai târziu se prefac în măgari. simţi că peste noapte ise lungiseră atât de mult. .

.Mi-e teamă că da. urmă o lungă tăcere. pe lateatre. să facem o învoială .Adică de ce-aş minţi? . când..Niciodată!.După o jumătate de ceas uşa se deschise: închipuiţi-vă cum a rămas păpuşa.Ce mai faci. vroiam să-mi văd deşcoală. şi-aduse aminte că avea urechi de măgar.Vezi bine că e! Şi acum toate văicărelile sunt de prisos. . si fără inimă. Dar când ajunse în prag.Nu. Să suferim oare de aceeaşi boală? .si pe urmă eu.. întâi tu. ce-i trăsni prin gând? Luă un capişon mare de pânză. . vroiam să fiu ascultător.. eu sunt o păpuşă fără de minte. aş fi fost şi eu un băiatîntreg ca atâţia alţii.. Dar dac-oi pune mâna pe Fitil..Atunci se duse să-l caute acasă.. şi fiindu-iruşine să se arate în lume.Oh! Bietul Pinocchio! ' -Oh! Bietul Fitil!După aceste cuvinte.Cine e Fitil ăsta? .Ia spune-mi.Să fie oare şi el bolnav de aceeaşi boală.. intrând înodaie.Vrei să-mi faci o plăcere.. n-ai fost niciodată bolnav de urechi? . îşi văzu prietenul cu un capişon mare de pânză în cap..Şi pe mine tot aşa. dar nimeni nu-l văzuse.. .Şi de ce te-ai luat după sfaturile acestui prieten prefăcut şi stricat? . dragul meu.Doctorul mi l-a dat.Şi pe tine?. îl întrebă zâmbind: .Un coleg de şcoală. şi punându-lîn cap. Dar tu? .. fiindcă mi-am jupuit genunchiul.Bucuros! Din toată inima.. în timpul căreia cei doi prieteni se uitau nedumeriţiunul la altul.Pentru ce?. în Ţara Distracţiilor: acolo n-avemgrijă de învăţat..De ce nu? Dar mai întâi să le văd pe ale tale.Ce tot umbli după plictiseala aia de carte? De ce ţii în ruptulcapului să te duci la şcoală?.Nici eu! Insă de azi dimineaţă mă doare o ureche de nu mai pot. .. . dar Fitil mi-a spus: . guzganule.Amândouă. spuse tovarăşului său: . vina toată e a lui Fitil!.. . că-ţi deschid.. Oh! Dacă as fi avut un dram deinimă.Să fie cu putinţă? întrebă sughiţând păpuşa.Apoi ieşi şi începu să-l caute pe Fitil pretutindeni.Foarte bine: ca un şoarece într-o roată de caşcaval . care ţi-acoperă pânăşi urechile? . să aibă şi el friguri măgăreşti? Şi prefăcându-se că n-a băgat de seamă nimic.Arată-mi urechile. . îl căută |pe toate uliţele. La vederea capişonului. însă nu-l găsi. Dar pe tine? .Vorbeşti serios? . dragă Pinocchio. dragă Fitil.. Dar tu.Eu sunt! răspunse prichindelul.. n-aş fi părăsit niciodată pe blânda mea Zână. e vai de el! Am să-i spun una să măţină minte. Pentru că. |Pe cine întâlnea.Dar nu sunt eu de vină crede-mă.Şi dădu să iasă. dragă Fitil? .Cine e? întrebă Fitil dinăuntru.. îl întreba de el. şi ajungând la uşă. pentru că m-am lovit la un picior. peste tot. Şi care ureche te doare? . bătu. care mă iubea ca o mamă şi care ar fifăcut orice pentru mine!.Iartă-mă. acolo o să ne jucăm de dimineaţa până seara şi b s-o ducem numai într-opetrecere". . de ce ţi-ai pusîn cap capişonul ăsta şi l-ai îndesat până între urechi? . Haide mai bine cu mine.. Trebuia să te gândeşti de la început!\ . în sfârşit păpuşa. guzgane dragă.. prietene.. în pieţe.Doctorul mi l-a dat. Vroiam să mă întorc acasă. în ceasul ăsta n-aş mai fi fost păpuşă. cu un glas şiret şi diplomat. dragă 'inocchio. îndesat până în dreptul gurii. dar pentru ce ţi-ai pus în cap capişonul ăsta de pânză.. şi-l îndesă până peste urechi. Pinpcchio se simţi mângâiat şi se gândi în sine. .Aşteaptă niţel. .Tot amândouă.. Oh!. Fitil? ..Ei bine! spuse atunci'păpuşa.

Şi după ce îi ţesălă bine şi îi făcu strălucitori ca oglinda. Iar după ce bieţii copii. umplu ieslea cu fân.Ah! Ce mai copii! Rageţi bine. în loc să rămână înmărmuriţi şi trişti. amândoi îşi scoaseră capişoanele şi le aruncară în sus. Şi pe când vorbeau astfel.Hai să ne scoatem amândoi deodată capişonul: primeşti?Primesc. izbucniră într-un nesfârşit hohot de râs. trei!Când a numărat „trei".Fitil fu cumpărat de un ţăran.La aceste cuvinte cei doi măgăruşi rămaseră nemişcaţi. care s-ar părea de necrezut. şi le scuipă repede jos. erau preschimbaţi în măgari. feţele lor în boturi de animale.S-o auzim. ca să-l înveţe să joace şi să sară princercuri. plângând şi clătinân-du-se. îi mângâie.Una. apoi scoţândţesala. din gâtlejurile lor ieşeau zbierete de măgar.Nici eu! strigă Pinocchio. şi-am şi venit. au râs până n-au mai putut: când deodată Fitil încetă.le puse căpăstrul pe cap şi îi duse în oborul de vite.Atunci stăpânul.Ajutor.Ce ai? .Ce s-a mai întâmplat cu Fitil. şi după ce-i urca în car. căruia în ajun îi murise măgarul. şi după mii şimii de glume. Pe cândalergau. le spuse cu zâmbetul lui obişnuit: . iar pe spinare le-a crescut un fel de păr cenuşiu. Şi s-a întâmplat o drăcie. Astfel că în câţiva ani strânsese grămezi deaur şi se îmbogăţise ca un cămătar. nu lipseau. La început piticul îi netezi cu mâna. şi cu fel de fel de şiretlicurişi făgăduieli aduna pe toţi copiii dezmăţaţi. în vremea aceasta cineva bătu încetişor la uşă. mormăind.Vai de mine! Nu mă mai pot ţine pe picioare. care bătea în negru.Dar clipa cea mai grozavă pentru aceşti doi nenorociţi. două. spuse prietenului său: . slavă domnului. ştiu însă că Pinocchio din prima zi dădu cu ochii de o viaţă grea şi necăjită. . micii mei cititori. începură să-şi arate unul altuia cu degetul urechile crescute din cale afară. seaplecară în jos şi mergând în patru labe începură să alerge şi să ocolească odaia. ce meserie înpărţea piticul? Ticălosul acesta. şi ovoce de-afară spuse: . S-a întâmplat căPinocchio şi Fitil când se văzură loviţi de aceeaşi nenorocire. din când în când colinda lumea cu carul lui. care îl cumpără ca să-l înveţe să joace şi să sară dimpreună cu celelalteanimale ale trupei. care la înfăţişareera dulce ca mierea. cu urechile lăsate şi cucoada între picioare. şi după ce intrăîn odaie..Şi-au râs. îl cumpără directorul unui circ. care credeţi c-a fost? A fost atuncicând au simţit că le creşte câte o coadă la spate.Aşadar primeşti! Şi Pinocchio începu să numere tare: . XXXIIIPrefăcut în măgar. dar nici fânul nu-i plăcu. mâinile li s-au preschimbat în copite. îiducea în Ţara Distracţiilor unde să-şi petreacă vremea numai în jocuri şi petreceri. Pinocchio! . cu capul în jos. care fugeau de şcoală. nu ştiu. în oborul de vite sau prin iarmaroace. nădăjduind să-i vândă şi să ia pe ei o sumuşoară cât mai mare de bani. au râs. v-am cunoscut numaidecât după voce. Deschideţi repede! Altfel evai de pielea voastră.Deschideţi! Eu sunt. piticul. şi clătinându-se şi schimbându-se la faţă. căruţaşul care v-a adus până aici. bucuroşi că au scăpat de şcoală şi că se pot astfel jucanesupăraţi de nimeni. dacă n-ar fi adevărată. dar într-o seară îşi scrânteşte picioarele şi atunci îl cumpără altul. Mai bine s-ar fi lipsit. începură să-şijelească amar soarta lor nemiloasă. ca să facă o tobădin pielea lui.Şi cumpărătorii. iar Pinocchio fu vândut directorului unui circ. Zdrobiţi de durere şi ruşine. .prietenească. noul lui stăpân îi umplu ieslea de paie darPinocchio de-abia le vârî în gură ca să le mestece. ajutor. îi pipăi. . căci în loc de bocete de plâns. începu să-i ţesale cum trebuie. se făcea frumuşel stăpânul lor şi îi scoteala vânzare. Văzând că uşa nu se deschide. Aţi înţeles. . piticul cu o lovitură de călcâi o dădu de perete. Când îl duse în grajd.

Lasă. Şi căscând făcea o gură cât gurasobei de largă.. cu următorul cuprins: MARE REPREZENTAŢIE DE GALĂ Astă-seară în afară de programul obişnuit la care vor lua partetoţi artiştii şi caii de toate felurile ai trupei. că te-am cumpărat numai ca să-ţi dau să bei şi să mănânci? Te-am cumpărat ca să munceşti şi săcâştig parale cu tine. băieţi şi fete de toate vârstele. dacă facinazuri. rosti cu glas răspicat următorul discurs fără noimă:„Onorat public. Nu cumva vei fi crezând.« Aşa îmi trebuie! zise iar mestecând mereu. nici cu pilaful de găină. Cel puţin dacă păţaniile mele ar servi de învăţătură tuturor copiilor neascultători şi cărora nu le place să înveţe. domnilor şi doamnelor. şi deoarece de multă vreme nu băgasenimic în gură... să te hrănesc cu friptură de pui şi cu prăjituri?adăugă stăpânul înfuriindu-se şi mai tare. Aici Directorul făcu încă o plecăciune adâncă: apoi întorcându-se spre Pinocchio îi spuse: . numai pielea lui ştie. . scoală-te! Vino cu mine în Circ să te învăţ să sari prin cercuri şisă joci valsul şi polca în două picioare. directorul trupei. celebrul MĂGĂRUŞ PINOGCHIO Supranumit STEAUA DANSULU I. Acum în loc de fân aş fi mâncat obucată de pâine caldă şi o felie de salam. Pinocchio de durere.Subsemnatul fiind în trecere prin acest oraş minunat. şi zbierând zicea: . îl mâncase pe tot peste noapte. dar tot ar fi fost de o mie de ori mai bine dacă îmi vedeam de şcoală!. dar nu găsi nici un firmăcar.. un măgăruşul miraculos.Aha! Nu-ţi place nici fânul? îi strigă arţăgos stăpânul.Bietul Pinocchio. Aşa îmi trebuie!. se înfăţişă înaintea numerosului public şi..Curaj. de voie de nevoie.. am vrut să am onoarea sau mai bine zis plăcerea de a înfăţişa || înaintea acestui public inteligent şi ales.. i-ha! Paiele nu pot să le mistui!. autrebuit trei luni de lecţii.. începu să plângă şisă zbiere. Pinocchio! înainte de a-ţi începe exerciţiile.. Galeria Circului furnica de copii. care ardeau de dorinţă să vadăjucând pe renumitul măgăruş Pinocchio.I-ha. închise ochii şi îl dădu pe gât. cum vă puteţi lesne închipui....Atunci mănâncă fân! îi repetă stăpânul care înţelegea foarte bine limba măgărească. care a avut ocazia să joace alături de Măria Saj împărtul celor mai de seamă ţări in Europa. se mulţumi să rumege niţel fân. «Fânul ăsta nu e tocmai rău: îşi zise în gând.. iar Pinocchio rămase singur. Afişe de toate culorile erau lipite pe străzi. şi câte lovituri de bici. băgă de seamă că paiele nu seasemănau la gust. Nu se mai găsea un loc. ştiu eu să ţi le tai!.teatrul gemea de lume. măgăruşule dragă.Sfârşindu-se partea întâi a spectacolului.Sosi în sfârşit ziua în care stăpânul lui putu să vestească o reprezentaţie într-adevăr neobişnuită. Pinocchio se linişti şi nu mai scoase o vorbuliţă măcar.Atunci luă o gură de paie tocate şi pe când le mesteca. a trebuit să înveţe toate acestea. negăsind altceva în iesle. doamne şi copii!Pinocchio se supuse: îngenunche . Aşaîmi trebuie!. Aşa îmi trebuie!. pantaloni albi şicizme de piele până peste genunchi.» . cu un ceas înainte de începutul reprezentaţiei.. se va înfăţişa înainteapublicului pentru întâia dată. şi arzându-l încă o dată cu biciul. începu să caşte că nu mai putea de foame. intrând în grajd.Apoi grajdul fu închis.. îmbrăcat în frac. în seara aceea. dar până să le înveţe.. închină-te înaintea acestui onorabilpublic compus din domni.. si ca să-l înveţe minte îl arse cu biciul peste picioare.. măgăruşule dragă.I-ha.Ia ascultă! urlă stăpânul. Circul va fi luminat ca ziua.De frica biciului. nici cu macaroanele cu brânză. închinându-sepână la pământ.La urma urmei. şi după ce îlmestecă bine de tot. Haide. .Nu cumva pofteşti. de-ai fi dat o mie de franci pe el.»Dimineaţa când s-a deşteptat. căută să vadă dacă mai e fân în iesle. măgăruşule mofturos. i-ha! De fân m-apucă durerea de burtă!.

La trap! şi Pinocchio. şi rămase astfel până când directorul trosnind din bici. Dar pe când fugea ca uniepure directoruî ridicând mâna în sus. după ce plăti cele douăzeci de parale. ce plăcere simţi măgăruşul.Atunci directorul. căzu lungit în circ.Când se ridică de jos în mijlocul unui ropor de aplauze. Crede-mă că nu-l iau ca să mă slujesc de el.Ce vrei să fac cu un măgar şchiop? Să-l ţin pe mâncare degeaba? Du-l în obor şi vinde-l. trecea frumuşel pe dedesubt. recunoscând-onumaidecât: şi nebun de bucurie.Oh! Zâna mea! Zâna mea dragă! Dar în loc de vorbe. ca şi cum arfi murit de-a binelea. . aşteptând ca măgarul să moară înecat. . Nimeni însănu băgă de seamă. dragii mei copii. care umpeauvăzduhul.«Portretul ăla e al meu!. prefăcându-se c-a fost lovit. găsiră repede un cumpărător.. Pinocchio încercă de două sau de trei ori: dar de câte ori ajungea în faţa cercului. în loc sătreacă prin el. directorul. e mâncat de peşti şi se preface iarăşi în păpuşă ca mai înainte. în sfârşit. îl iau pentru piele. strigă: . mergând la pas.Simţi că se sfârşeşte: ochii i se umplură de lacrimi şi începu [să plângă cu hohote. şi vreau să-mi fac din ea o tobă pentru banda de muzicanţi din sat de lanoi. duse măgăruşul pe o stâncă din margineamării. ca să-l înveţe minte că nu stă frumos să răgi în faţa publicului. de urlete şi strigăte. Eu îţi dau douăzeci de parale.Puţin după aceea. trase un foc de pistol. era şchiop de amândouă picioarele şi cu |mare greutate putu să se întoarcă îngrajd. începu să meargă la trap. şi pe urmă să-l jupoaie depiele. ascultând de comandă. măgăruşul. . e înghiţit de Balena cea îngrozitoare. îi strigă: -La pas!Măgăruşul se ridică în picioare şi începu să ocolească circul. adică doctoruldobitoacelor. veterinarul.pe picioarele de dinainte.Cât ceri pe măgăruşul ăsta şchiop? . care trosnind iarăşi din bici... care purta la gât un lanţ gros de aur. când auzi că o să-i facăpielea tobă.Haide.Douăzeci de galbeni. ţinând mereu funia înmână se aşeză pe stâncă.. XXXIVPinocchio aruncat în mare.să-şi arunce ochii în sus. încercă să strige: . îi dădu un brânci şi îl aruncă în apă.Cumpărătorul..Dar în seara aceea măgăruşul nu se mai arătă. Doamna aceea e Zâna!» îşi zise în gând Pinocchio. îi trase olovitură cu coada biciului peste bot.Măgăruşul cu bolovanul de gât. de care atârna un medalion. şi mai-fpuţin decât toţi.Văd că are pielea tare.Bietul măgăruş. care întrebă pe grăjdar: . îi veni fără îndoială . căzu repede la fund.în goana mare! şi Pinocchio începu să fugă de-i sfârâiau copitele.Când se sculă. şi văzu într-o lojă o cucoanăfrumoasă.aproape cinciminute crezând că poate astfel să-şi potolească durerea. a declarat că rămâne şchiop toată viaţa. scoţând limba d-un cot. şi după cei atârnă un bolovan de gât şi îl legă de un picior cu o funie pe care o avea înmână. Pe medalion erapictat portretul unei păpuşi de lemn. Atunci directorul spusegrăjdarului: . aşa că bietul măgăruş căzu grămadă lapământ. îi ieşi din gâtlej un zbieret aşa de spart şi prelung. consultându-l. începu să-şi lingă nasul şi-l linse. văzu că loja era goală şi Zânase făcuse nevăzută!.Dar care nu-i fu deznădejdea când uitându-se în sus încă o |dată.La auzul detunăturii. încât făcu să râdă petoţi spectatorii şi mai cu seamă pe toţi copiii care se aflau în Circ. Directorul strigă: . .Vă puteţi lesne închipui. A doua zi dimineaţa. darpicioarele de dinapoi îi rămaseră prinse în cerc. făcu o sforţare şi trecu prin el.dar pe când înota ca să iasă din apă.Să vină Pinocchio! Vrem să vedem măgăruşul! strigau | copiii mişcaţi şi înduioşaţi de tristaîntâmplare.La galop! şi Pinocchio o luă în galop. Pinocchio! Arată acum acestor domni cu câtă | graţie ştii să sari prin cercuri.Sosiţi în obor.. iar cumpărătorul.

Lumea e plină de măgari! .începură să mă mănânce! Şi cu câtă lăcomie! N-am crezut niciodată că peştii sunt mainesăţioşi decât copiii! Care îmi mănâncă urechile. Atunci directorul nemaiavând ce să facă cu un măgar şchiop. văzu ieşind din apă păpuşicavie care se zvârcolea ca un tipar.După ce îşi veni în fire. care . . căzui rău.. zise plângând şi bombănind: . bietului om i se păru că visează şi rămase încremenit locului. nu poţi să-ţi închipui!.Măicuţa mea.Şi pentru ce m-ai cumpărat? Ca să-ţi faci din pielea mea o tobă!. .Dar cum se face că tu. şi să facem dinpielea lui o tobă straşnică. tefăcuşi păpuşe de lemn? .. cât stătuşi în fundul apei. După ce m-ai cumpărat.Măgăruşul acela sunt eu! răspunse păpuşa râzând. când ţi-ai întocmit socotelile nu te-ai gândit şi la Zână.. până când văzu căiese la suprafaţa apei.Vezi bine. m-â scos şi el la vânzare..Bietul cumpărător păgubaş...Când dădu cu ochii de păpuşa de lemn.Simţământul ăsta de delicateţe. care până mai adineauri erai măgar.Nu te frământa degeaba. jupâne. dacă-miies din balamale. şi trase. numai două vorbe şi-am isprăvit. cine îmi plăteştemie paguba? .. şi într-o bună dimineaţă când m-am deşteptatdin somn. şi o să-ţi fiu veşnic recunoscător. crezându-mă mort de-a binelea....Nu. mi-ai legat un bolovan de gât şi m-ai aruncat în fundul apei. m-am luat după nişte haimanale de prieteni. care.Cât mi-era de ruşine. ia ghiciţi ce? In loc de un măgăruş mort. răspunse păpuşa.Dar ia spune-mi. Pinocchio simţindu-se slobod ca păsările văzduhului. chiar când copiii din pricina neascultării şi relei lor purtări. Ia să-l scoatem. Aşadar îţi spunem că Zâna.Ah! Pungaşule! Vrei să-ţi baţi joc de mine? . Vai de tine. . şi cu o coadă atât!. careîşi puse în cap să facă din mine un dansator de forţă şi să mă înveţe să sar prin cercuri. curios să cunoască povestea. Tu? -Eu. fui cumpărat de directorul unui Circ. vrei să ştii toată povestea? Dezleagă-mă de picior şi ţi-o spun.Ei bine. îi ajută în nenorocire. -Ia te rog să nu mai râzi pe socoteala mea. unde să mai găsesc eu altă piele. trase.Ţineţi gura. jupâne. ia să-mi spui. cumpărătorul îşi zise:«Până acum bietul meu măgăruş şchiop trebuie să se fi înecat. trase. cum nu ţi-aş dori-o deloc du-mitale! Scos la vânzare în oborul de vite. . Marea îţi joacă uneori asemenea feste.. începu să-i povesteascăaşa: . şi dumneatam-ai cumpărat. învins de un simţământ de milă.. dar. darîntr-o seară în timpul spectacolului.»Şi începu să tragă de funia cu care îl legase de picior. jupâne dragă. cu gura căscată ji cu ochii zgâiţi. care. O ruşine. îşi iubeşte mult copiii şi nu-i pierde din ochiniciodată..Păcatele mele! Şi te-am plătit cu douăzeci de parale.. . ca toate mamele bune. am fugit de acasă. jupâne: îţi vorbesc serios. armerita să fie lăsaţi de capul lor. ştrengar obraznic: povestea ta s-a sfârşit? . . m-ai adusaici ca să mă omori.Trebuie să ştii ca mai-nainte eram o păpuşă de lemn cum sunt acum: dar era gata gata sădevin băiat ca atâţia alţii: însă din pricină că nu prea aveam gust de carte. şi rămăsei şchiop de amândouă picioarele din faţă.Poate că din pricina apei de mare. Numaică dragă jupâne. desfăcu nodul funiei cu care eralegată păpuşa.Dar măgăruşul pe care l-am aruncat în mare.. Acuma.trimise repede în ajutorul meu o sumedenie de peşti.Să-mi bat joc de dumneata? Nicidecum.După cincizeci de minute de când măgăruşul se afla în fundul apei. cum mă văzu în primejdie de înec.. . prichindelule!. îţi face multă cinste. m-am pomenit preschimbat într-un măgar cu nişte u-rechi...Care Zână? . unde e? ..

nefericitule?. înghiţită de Balenă odată cu tine. .c-a binevoit să-mi mănânce coada. si. e mai frumos să mori în apă decât înuntdelemn!. încercă să-şi facă puţin curaj: dar când se convinse că se află închis înpântecele unui monstru marin. Dar după ce muşcară de câteva ori. De altfel trebuie să ştii că după ce peştii au isprăvit demâncat tot învelişul măgăresc.Atunci dacă nu eşti peşte.. . lui Pinocchio i se păru că vede departe. olumină. au dat bineînţelesde os.Eu sunt! Biata Lacherdă.Nu m-am lăsat eu.. fără măcar să-mi mulţumească. sau mai bine zis.Asta e părerea mea! răspunse Lacherdă şi. Eu ştiu c-am cheltuit douăzeci de parale ca să te cumpăr.Să răbdăm şi sa aşteptăm până când Balena ne-o mistui pe amândoi.Cine vrei să te scape. dar nu auzi nici o şoaptă. vreau să fug. adăugă păpuşa râzând. dacă poţi!. peştii cei lacomi băgară numaidecât de seamăcă lemnul nu era marfă pentru dinţii lor.închipuieşte-ţi că e lunga de un kilometru..Te cred.în sfârşit vreau să plec de aici. .Când îşi veni în fire.Ajutor! Ajutor! Oh! Săracul de mine! Nu e nimeni care sa vină să mă scape! .. care pielea de pe spinare. . Ştii ce am să fac? O să te vând . de ce te-ai lăsat să fii înghiţit de monstru? .. simţind că îngheaţă de frică. sorbi pe biatapăpuşă.Fugi. doar din când în când simţea că-i atingefaţa puternice adieri de vânt. cum zice orice Lacherdă care gândeşte.. fu şi un peştişor atât de delicat. Dar disputa nu dura mult si un mostru iesind din apa il prinse pe Pinocchio de picioare.Ce o fi lumina aia de acolo de departe? spuse Pinocchio...Dar eu nu vreau să fiu mistuit! urlă Pinocchio. el m-a înghiţit! Şi acum ce o să ne facem în întunericul ăsta? ..Pe când convorbeau astfel prin întuneric.. fără să socoteşti coada.Cine vorbeşte acolo? întrebă Pinocchio. La început nu se dumiri cam de unde venea vântul. carepielea de pe picioare.. mă jur să nu | mai mănânc carne de peşte. dar sunt destul de înţeleaptă şi mămângâi cu gândul că atunci când te naşti Lacherdă. departe.botul. ai găsit o păpuşe vie în loc de un măgar mort. şi când răsufla părea că urlă crivăţul. pentru că.O fi vreun tovarăş de nenorocire. cum ar fi sorbit un ou de găină şi o dădu pe gât cu atâta repeziciune şi lăcomie. adăugă Lacherdă. şi nu vreau să rămân păgubit.Nu-mi pasă de povestea ta! strigă cumpărătorul îndârjit. păreriletrebuiesc respectate! .E mare Balena asta care ne-a înghiţit? întrebă păpuşa. trăgându-şi răsuflarea.. când ai tras defunie. . răsună în întuneric o voce răguşită ca de chitară spartă. . şi printre toţi. Omul incerca sa ia-l tina dar nu izbutea decat să-i întindă picioruşele … Dar era prea târziu! Monstrul îl ajunsese. .Prostii! strigă Pinocchio. care gâtul. începând din nou să plângă. . Dar tu ce fel de peşte eşti? . se izbi aşa de tare c-a rămas năucită aproape un sfert de ceas. Şi uite cum se face că dumneata. care aşteaptă ca şi noi I . ...Pinocchio dintru-ntâi. după cum vezi. să ţipe şi plângând spunea: .. Pentru că trebuie să ştiţi că Balena sufereagrozav de înecăciune. Eu sunt păpuşă.Nici eu n-aş vrea să fiu mistuită.Eu n-am de-aface nimic cu peştii... nu putu să-şi dea seama pe ce lume se află. au dat de lemn. Trase cu urechea. dar pricepu numaidecât că ieşea din plămânii monstrului. şi scârbiţi de mâncarea asta nemistuitoare îşi căutarăde drum.. care mă acoperea din cap până în picioare. încât păpuşa căzând în trupul Balenei. în preajma lui Pinocchio eraun întuneric aşa de negru şi adânc. sunt croit dintr-un lemnfoarte tare. începu să plângă şi. încât i se părea că intrase cu capul într-o călimară cucerneală.De azi înainte. spuse cumpărătorul scârbit. care coama. . Mi-arveni greaţă să spintec o guvidă sau un calcan prăjit şi să găsesc înăuntru o coadă de măgar! ..

Pinocchio. izbuti să scoată un strigăt de bucurie. iar el îmi spuse: „Vrei să vii la tatăl tău?" şi eu îi spusei: „Vezi bine. n-am mai găsit nici unul. care împrăştia un miros de peşteprăjit. Şi când mă gândesc că eu. atunci e semn că trăieşte încă". aşa că am plecat cu Vulpoiul şiCotoiul să sădesc cei patru galbeni de aur. pentru că mi-o spunea inima. şi ţi-am făcut semn să te întorci pe mal.. Oh! Dacă ai şti câte necazuri au căzut peste capul meu. îi venea să spună mii de lucruri: şi în loc de acestea îngână cuvinteneînţelese şi încurcate. m-am dus să văd păpuşile.. de-abia îşi luă ziua bună de la prietena sa Lacherda. . se îndreptă încet-încet.Oh! Tată dragă! Te-am găsit în sfârşit! De acum încolo nu te mai părăsesc niciodată. şi tartorul lor a vrut să mă punăpe foc ca să-şi frigă berbecul.. spre lumina ce se vedea licărind în depărtare. începu să râdă şi îi plesni o vână din piept.îţi doresc din inimă. că pe-aci. până când ajunse în sfârşit.. niciodată! .. atunci mi-a scăpat o minciună şinasul a început să-mi crească de nu mai încăpea pe uşă.. ieşind. iar ei m-au dus la Hanul Racului Roşu.. până când m-au spânzurat de craca Stejarului-uriaş. Lacherdo! . ei după mine. şi mergând pedibuite prin pântecul Balenei. frecându-se la ochi.am văzut o boltă de struguri în câmp. de unde. mi-a spus: „Am văzut pe tatăl tăucă-şi cioplea o luntrişoară ca să plece să te caute" şi eu îi zisei: „Oh! Dacă aş avea şi eu aripi!". ca să dea satisfacţie hoţilor. aşa că m-am întors la Copilita ceafrumoasă. ca în postul cel mare. să plângă. chiar eu! Nu-i aşa că m-ai iertat.. şi Porumbelul văzându-mă că plâng. am fost prins în cursa dihorilor şi ţăranul mi-a pus zgarda de câine ca să-ipăzesc coteţul. începu să urle: . Mai bine nici să nu ne mai gândim! XXXVPinocchio găseşte în pântecul Balenei. şi în loc de două mii de galbeni. apoi dimineaţa toţi pescarii care se uitau pe mare mi-au spus: „E un biet tată într-o barcă.niciodată. şi începu să bâjbâie prin întuneric. unde s-au ospătat canişte lupi. şi când mi s-a recunoscut nevinovăţia mi-a dat drumul. dar m-amîntâlnit cu Vulpoiul şi Cotoiul.Da. spune? Oh Tăticul meu scump.pe-aci era să leşine.. pentru că unul îl cheltuisem la han.Pe când mergea.ia ghiciţi pe cine? Citiţi capitolul acesta şi-o să affaţi.în faţa acestei privelişti. iar la masă şedea un unchiaş cu părul alb ca zăpadacare ronţăia nişte peştişori vii. Nu s-ar putea oare să fie vreun peşte bătrân care să-mi arate pe unde săfug? . m-a băgat la închisoare. eu sunt. şi doctorii când m-au consultat. Aşadar tu eşti dragul meuPinocchio? . şicâte am pătimit! închipuieşte-ţi că în ziua în care ţi-ai vândut sumanul şi mi-ai cumpărat un Abecedar ca să mă duc la şcoală.Cu cât înainta. au spusnumaidecât: „Dacă n-a murit. care murise. da. şi papagalul aînceput să râdă. cât eşti debun!... eu amrupt-o la fugă.Când ne mai vedem? . simţea că i se afundă picioarele într-omocirlă alunecoasă şi moale. păpuşico! Şi izbândă bună. şi când ajunse. dar cine măduce?" iar el îmi spuse: „Te duc eu" iar eu îl întrebai: „Cum?" iar el îmi răspunse: „încalecă pemine" şi astfel am călătorit toată noaptea. de undeCopilita cu părul bălai a trimis o trăsurică să mă ia. şi pe măsuţă o lumânare aprinsă înfiptă într-o sticlă verde. iar şarpele cu coada dincare ieşea fum..Rămâi cu bine.Umblă sănătoasă.îi venea să râdă. cu atât lumina se făcea mai vie şi maistrălucitoare.. şi desfăcându-şi braţeleşi aruncându-se de gâtul unchiaşului. . apoi tot el îmi dete cinci galbeni de aur ca să ţi-i aduc. cecredeţi c-a găsit? Găsi o măsuţă întinsă. pe Pinocchio îl apucă o veselie aşa de mare şi neaşteptată. iar judecătorul cânda aflat c-am fost jefuit. dar aşa de vii că uneori îi scăpau din gură.Mă duc să-l găsesc.Cine ştie?. dragă păpuşo! .să fie mistuit!. în sfârşit. gata să se înece" şi eu de departe te-am recunoscutnumaidecât.Oare ochii nu mă înşeală? adăugă unchiaşul. şi plecând singur pe câmp mi-au ieşit tâlharii în cale şi s-au luat după mine.

şi m-aş fi întors bucuros la mal.. dar şi de pesmeţi. Balena doarme dusă.Te-am recunoscut şi eu. de caş.Acum.Tocmai se pregăteau să se arunce înot. peste puţin timp suntem scăpaţi. o să ne mângâiem cel puţin c-am murit împreună. spuse tatălui său: . Trebuie să ştiţi că monstrul fiind tare bătrân şi bolnav de înecăciune şi de bătaie de inimă.adică de pâine prăjită..Atunci.. de zahăr. Dar când ajunseră aproape de gura enormă a monstrului.. putu să vadă afară un crâmpei de cer şi minunata lumină a lunii.Ce are a face?. şi n-avea nici o frică. dragă Pinocchio nu ştiu să înot. Ţise pare cu putinţă ca o păpuşă. marea e liniştită şi luminată ca ziua.Degeaba încerci.. o să rămânem amândoi pe întuneric. începură să umble în vârful picioarelor pe limba lui. e singura lumânare ce mi-a mai rămas.. care în ziua aceea avea o poftă de mâncare grozavă. . săriră peste gâtlejul monstrului.Ascultă. eu ştiu să înot bine şi te duc sănătos până la ţărm.Să ieşim prin gura Balenei şi să ne aruncăm înot în mare. şi luând-o înainte ca sălumineze calea. de-abia m-a văzut în apă şi s-a repezit la mine. . făcu ozguduitură aşa de puternică încât Pinocchio şi Geppetto se pomeniră aruncaţi din nou în adâncul stomacului monstrului.Pentru ce s-a sfârşit? . spuse Pinocchio. şi m-a înghiţit ca pe-o alună.De atunci şi până acum. trebuie să fie doi ani: doi ani Pinocchio. băiatul tatei. Aşa că mulţumită lui Dumnezeu. . când. de cafea.. Trebuie să fugim repede. dar cum era să fac?Marea era înfuriată şi un val mi-a răsturnat luntrea. dragul meu.încearcă şi-o să vezi! în orice caz. întrebă Pinocchio. spuse Geppetto.O să-ţi povestesc totul. tăticule drag. Noroc pentrumine că vaporul era încărcat nu numai de carne păstrată în cutii de cositor.Acum e momentul s-o ştergem. de sticle cu vin. se opriră puţin ca să arunce o privire şi să aleagă momentul prielnic pentru fugă.. Dar cum? . întrebă Pinocchio mirat. . . era silit să doarmă cu gura deschisă: aşa că Pinocchio ducându-se până unde începea gâtlejul monstrului şi uitându-se însus. copile dragă! adăugă Geppetto dând din cap şi zâmbind cu amărăciune.înghiţi şi vaporul. Marinarii au scăpat toţi. o limbă aşa de lată şi lungă. scoţând limba afară. şi ajungând în gura lui nesfârşită. nu mai e vreme de pierdut. încât părea un bulevard. şopti el întorcându-se către tatăl său.Cum! L-a înghiţit dintr-o dată?. . lumânarea se stinse.Bine vorbeşti tu: însă eu.. Pinocchio puse mâna pe lumânare. amputut s-o duc astfel doi ani: astăzi însă toate sunt pe isprăvite: nu mai am nimic de mâncat.. . . .Iar în furia aruncăturii. s-a sfârşit cu noi..Să fugim?..Şi de câtă vreme stai închis aici înăuntru? întrebă Pinocchio. dacă ne e scris să murim. Balena strănută.Ei acum?. doi ani care mi-au părut cadouă veacuri! . şi trecură prin tot corpul şi stomacul Balenei. dar vaporul a căzut la fund şi aceeaşiBalenă. cine ţi le-a dat? \ . şi tatăl şi fiul rămaseră pe întuneric. Atunci o Balenă groaznică care se găseape aproape. şi lumânarea asta aprinsă. de struguri uscaţi. şi strănutând. mă apucădintr-o dată..Atunci?. . ţine-te după mine.. .Zis şi făcut. să aibă atâta putere sămă ducă înot în spinare? . . posomorându-se.Şi cum ai făcut să trăieşti până acum? Lumânarea unde-ai găsit-o? Chibriturile cu care aiaprins-o. a făcut să sescufunde şi un vapor eu marfă. Vino. delumânări de stearină şi de cutii cu chibrituri de ceară. Trebuie să ştii că tot furtuna care mi-a răsturnat barca. . înaltă de-abia d-un metru cum eşti tu. . deodată.Ţine-te după mine. Şi fără să mai stea la gânduri. încaleci pe mine. Merseră astfel o bună bucată de drum. .Pe tot dintr-o dată: a scuipat numai catargul pentru că-i rămăsese printre dinţi.

care nu era obişnuită.Ajunşi la ţărm. Pe când Pinocchio înota sprinten ca să ajungă la ţărm..Eu şi cu bietul tata! -Cunosc glasul ăsta! Tu eşti Pinocchio!. îi spuse: . apoi păşiră pe limbă şi trecură şi peste cele (trei şiruri de dinţi. Cine ştie? Poate şi una şi alta.Lacherdă scoase botul din apă. după cum lesne vă puteţi închipui.Şi tatăl şi fiul erau gata să se înece. Pinocchio luă pe tatăl său de mână. . dragă tăticule.Cine ţipă că moare? .. respiraţia îi era greoaie şi obosită. tată! Peste câteva minute ajungem la ţărm şi suntem scăpaţi. Tu mi-ai arătat drumul şi după tine am fugit şi eu. primiră numaidecât.Sprijină-te de mine. din toată inima. încât nu l-ar fi deşteptat nicitunul. biata Lacherdă.-Dă-mi mâna şi bagă de seamă să nu te împiedici. se simţi atât de mişcată. îi spuse cu vocea întretăiată: .. înotă până nu mai putu: apoi întorcând capul spre Geppetto. prichindelul spuse lui Geppetto.Curaj. Zicând acestea.. săriră amândoi peste gâtlejul monstrului.Tată. tremura ca şi cum ar fi fost scuturat defriguri.. Dar păpuşa. XXXVIIn sfârşit Pinocchio încetează de a mai fi păpuşă.Suntem prea grei? o întrebă Pinocchio. La această pornire de dragoste duioasă şi sinceră..Cum ai scăpat de acolo?. şi cu glasul mişcat îi spuse: ..Atunci Pinocchio. Mă tot uit în toate părţile şi nu văd decât cerşi apă. înainte însă de-a face săritura hotărâtoare.încalecă pe spinarea mea şi ţine-te bine. pentru dragostea ce-o porţi copiilor tăi: ajută-ne. Eu sunt Lacherdă. şi ţărmul era încă departe. dând braţul tatălui său. încet. mi-ai salvat tatăl! Aşa că nu găsesc cuvinte ca să-ţi mulţumesc îndeajuns! Dă-mivoie cel puţin să te sărut în semn de veşnică recunoştinţă!.Grei? Nici gând: parcă duc în spinare două coji de nucă! răspunse Lacherdă. şi strângând din ochi.Geppetto şi Pinocchio. De rest mă îngrijesc eu.. îi dădu o sărutarecălduroasă pe gură. Agăţaţi-vă amândoi de coada mea. luna străluceaîn toată măreţia ei.Am făcut ca tine. tovarăşul tău de închisoare din pântecul Balenei.Unde mă duci? . dar în loc să seagate de coadă.. . care avea untrup aşa de robust că părea un viţel de doi ani. că suntem pierduţi.cum fac croitorii când bagă aţa în urechile acului.Dar eu văd şi ţărmul! spuse păpuşa. .. Marea era liniştită ca untdelemnul. se aruncă în apă şi începu să înoate.. soseşti la vreme! Te rog. îl îmbărbăta spunându-i: . . şi umblând în vârful picioarelor. şi Balena dormea un somn aşa de adânc. care abîa se ţinea pe picioare. încât de ruşine să nu plângă ca un copil. îngenunchind la pământ. îşi vârî repedecapul în apă. în patru minute vă duc la mal. . şi îndrăzneţul Pinocchio. Vino cu mine şi navea nici o frică. \De-abia Geppetto se aşezase bine în spinarea fiului său. care stăteacălare pe spinarea lui cu picioarele pe jumătate în apă.Dar unde vezi tu ţărmul? întrebă unchiaşul devenind şi mai îngrijorat. . crezând că tremurăde frică. şi să mergem. încet. .. şi se făcu nevăzută.Prietene. că mor. băgă de seamă că tatăl său.. Trebuie să ştii că sunt ca pisica:văd mai bine noapteadecât ziua.în vremea aceasta se făcuse ziuă.Tremura de frig sau de frică?.. şi devine băiat.Trebuie să încercăm iarăşi să fugim. sigur de ce făcea. . când auziră o voce ca de chitară spartă care zise: . începu să se descurajeze: puterile îislăbeau.. Pinocchio sări pe mal ca să ajute pe tatăl său să sară şi el: apoi se întoarse spreLacherdă. ajută-mă.Bietul Pinocchio se căznea să fie vesel: dar.Bucuros. . găsiră mai nimerit să se aşeze pe spinarea Lacherdei.Lacherdo dragă.. în sfârşit nu mai putea. şi Pinocchio..

. a fost silit într-o bună zi să-şi vândă până şi coada lui frumoasă unui negustorambulant. şi când vom obosi. tot prefăcându-se orb. . Bafăcu singur singurel un cărucior minunat ca să ducă la plimbare pe bietul lui tată în zile cusoare. .Giangio duse păpuşica în grădină şi îi arătă cum să învârtească roata. şi se întoarse spre colibă. mi-a învârtit la roată. til.Cale bună. . astăzi suntem săraci lipiţi pământului.Iar seara. .Rămas bun.Crede-ne. se scula de dimineaţă. .Schilozi! repetă Cotoiul. Păpuşica. şarlatanilor! Aduceţi-vă aminte de proverbul care zice: „Cine fură hainaoaspetelui său. Amintiţi-vă de proverbul care zice: „Banul de haram. cu pielea jigărităşi buburoasă. Erau Vulpoiul şi Cotoiul: dar nu mai semănau deloc cu cei dealtădată. Din ziua aceea.Când Pinocchio intră în grajd. spuse grădinarul. După ce s-a uitat lung la el. . Acest jalnic hoţoman. . ca furnicile. era lacde sudoare din tălpi şi până în creştet..Nu făcuseră nici o sută de paşi. măgăruşul deschise ochii istoviţi.Apoi închise ochii şi îşi dădu sufletul.Bucuros.. ca să se ducă săînvârtească la roată şi să câştige astfel paharul de lapte care îi făcea atât de bine sănătăţiizdruncinate a tatălui său. izbucnind într-un hohot de râs. . nu răspunse: îşi luă paharul cu lapte aproapecald..Prieten cu tine? . şi cu banii pe care îi lua pe ele. şi răspunse silabisind pe aceeaşilimbă: . fie-ţi milă de aceşti doi bieţi schilozi! . de obicei moare fără cămaşă".Cine eşti?La întrebarea aceasta.O! Pinocchio! strigă Vulpoiul cu voce jalnică..Fie-ţi milă de noi!.. tulburându-se puţin: . M-aţi păcălit o dată. văzu întins pe paie un măgăruş plăpând. unde să ne dea un codru de pâine şi niţele paie să neculcăm. cu noaptea în cap. Ce trebuie atunci să fac eu care am dat pe el o grămadă de parale? . şarlatanilor! răspunse păpuşa. căzut în mizeria cea maiticăloasă.O să păşim încet-încet. îl întrebă pe limba măgărească: . . orbise de-a binelea.... închipuiţi-vă că Cotoiul..Foarte nenorociţi! repetă Cotoiul.Sunt Fi.. şi văzură în marginea şanţului doi cerşetori.Mă laşi să-l văd şi eu? spuse Pinocchio.Cum?! strigă grădinarul. O astfel de caznă nu încercase niciodată.Foarte bine. dar astăzi bietul dobitoce gata să-şi dea sufletul. şi luând un smoc de paie îşi şterse olacrimă care-i aluneca pe obraz. . Aşa e.Ştii de ce?.de haram se duce". îşi zise în gând. care o cumpărase ca să-şi facă o apărătoare de muşte.Pinocchio se puse numaidecât pe lucru. care cu mâinileîntinse cereau de pomană. . îndestulă cu multă chiverniseală nevoile zilnice. Cum? Aveai măgari drept colegi deşcoală?. .Şi unde mergem? întrebă Geppetto.Şi totuşi pe măgăruşul ăsta îl cunosc! Figura lui nu mi-e nouă!Şi aplecându-se spre el. şi foarte nenorociţi!. Rămas bun şarlatanilor. îmi era prieten. . Pinocchio..Să găsim vreo casă sau o colibă. cinci luni în şir. o să stăm jos să ne odihnim. . . Ne putem lesne închipui ce mai carte ai învăţat!. vina e a voastră. să mai înghită oleacă de aer.Coleg de şcoală!. se trudea să scrie şi să .. sfârşit de foame şi deoboseală.Până astăzi.Oh! Bietul Fitil! spuse Pinocchio cu glasul pe jumătate.De noi! repetă Cotoiul.. . nu mai avea nici coadă. Nu se mulţumi cu atât: încet-încet învăţă să împletească coşuleţe derăchita. acum vă pierdeţi vremeadegeaba. dar până să scoată cele o sută de găleţi cu apă. măgăruşul meu. simţindu-se atinsă de aceste cuvinte.Te prăpădeşti cu firea pentru un măgar care nu te costă nimic? spuse grădinarul..Dacă sunteţi săraci. iar Vulpoiulîmbătrânit.

după ce l-a sărutat. Melcule. dar.. începu să alerge vesel şi mulţumit. Dar n-am decât douălire.îşi cumpărase din satul vecin o carte mare. Lovită de tot felul de necazuri.. unde ai lăsat-o pe Zâna? Ce face? M-a iertat? îşi mai aminteşte de mine? Mă mai iubeşte? E departe de aici? M-aş putea duce s-o văd?La toate întrebările acestea. se servea de un fus pe care îl ascuţise în formă decondei şi deoarece n-avea nici călimară. . găsi uncostum de haine nou. Aruncă o privire în jurul lui şi în loc de colibade paie. Melcule.Şi după ce ieşi din casă. parcă nu. o să fiu aşa de frumos îmbrăcat. Pinocchio..Dar haina cea nouă? . Oh! Ce durere grozavă mi-ai pricinuit! Oh! Biata Zânişoară! Biata Zânişoară!Biata Zânişoară!.Aşa cum îţi spun. care. teaştept peste două zile. Fii cuminte de-acum încolo. Copiii careîi ajută cu drag pe părinţii lor la nevoie şi îi îngrijesc în caz de boală. Când deodată i se păru că-l cheamă cineva.Parcă da.Nu-ţi aduci aminte de melcul care era fată în casă la Zâna cu părul bălai? Nu-ţi aduci amintede atunci când am coborât să-ţi deschid. care îi veneau turnate pe picior. şi nu mai are cuce să-şi cumpere o felioară de pâine. împotriva obiceiului său. şi-o să fii fericit. începu să alerge ca o şopârlă în luna lui cuptor..N-am putut să găsesc una care să-mi vină bine. chiardacă nu pot fi luaţi drept modele de supunere şi de purtare bună.Adevărat?. o şapcă nouă şi o pereche de ghete. Pe când dormea i s-a părut că o vede în vis pe Zână. Melcul răspunse tacticos ca deobicei:.. nici cerneală.Apoi se aruncă în pat şi adormi. încât o să semăn a boier mare. s-a îmbolnăvit greu de tot. adăugă râzând. nu mai pierde vremea şi peste două zile întoarcete ca să-ţi mai dau ceva parale.citească. nu numai căizbutise sg îngrijească destul de binişor de părintele lui bolnav. văzu un Melc care ieşea din iarbă. Până acum am muncit ca să îngrijesc de tata.Pinocchio dragă! Biata Zână zace într-un pat la spital!. de-acum încolo o să muncesccinci ceasuri mai mult ca să îngrijesc şi de măicuţa mea iubită. pe care erauscrise aceste . şi întorcându-se.Unde ţi-e haina cea nouă? . Aşa că o să-mi cumpăr altă dată!. . îşi vârî mâinile în buzunar şi scoase un portofel de piele. făcute în pripă şi pe nerăsuflate. frumoasăşi zâmbitoare.într-o dimineaţă spuse tatălui său: .» Şi în clipa aceea visul se sfârşi.Mă duc colea în târgul vecin să-mi cumpăr o haină. Sărind jos din pat. băgă de seamă că nu mai era o păpuşăde lemn.. ia spune-mi.. Melcule dragă. în seara aceea. i-a spus: «Bravo Pinocchio! Pentru inima ta bună.. o şapcă şi o pereche de ghete.. Mergi cu bine. tatăl său îl întrebă: .. Melcul. . îţi iert toate ştrengăriile de până astăzi. înmuia într-o sticluţă plină cu zeamă dedude şi de cireşe. şi tu ai rămas cu piciorul prins în uşă? .Nu mă recunoşti? întrebă Melcul. Melcule. ca să-i vinîntr-ajutor! Du-te.. dar că devenise un băiat ca toţi băieţii. Când m-oiîntoarce acasă.îndată ce se îmbrăcă. merită multă laudă. uite-le! Mă duceam să-mi cumpăr o haină nouă.închipuiţi-vă mirarea lui nespusă. văzu o odăiţă curată şi gătită de ţi-era mai mare dragul.Ce îmi pasă mie de haina cea nouă? Mi-aş vinde şi zdrenţele astea de pe mine. Dacă aş avea un milion aş alerga degrabă să i-l duc. .La spital?. de a munci şi a merge mereu înainte. a stat până la miezul nopţii şiîn loc de opt coşuleţe de nuiele făcu şaisprezece. şi du-te repede de le duZânei mele scumpe.Când Pinocchio se-ntoarse acasă. în loc să stea de veghe până la zece...Aşa că mulţumită voinţei lui de a învăţa. strigă Pinocchio! Dar. iar Pinocchio se trezi cu ochii holbaţi.. şi cu eaîşi făcea lecţiile. Ia-le. ceva mai mult pusese de-oparte douăzeci de gologani ca săşi cumpere o hăinuţă nouă.Mi-aduc aminte de tot. când deşteptându-se. căreia îi lipseau scoarţele şi prima pagină. In ce priveşte scrisul..

Cum meritul meu? . Deschizând portofelul. e meritul tău. şi după ce se uită o clipă la el.Dar fostul Pinocchio de lemn unde s-o fi ascuns? . aduc veselia şi fericirea în sânul familiilor lor. când eram păpuşă! Şi ce mulţumit sunt acum c-am devenit şi eu băiatca toţi băieţii!. ci văzu chipul rumen şi frumos al unui băieţel cu părul castaniu..Pentru că atunci când copiii. Nu mai văzu chipul obişnuit alpăpuşii de lemn. găsi patruzeci de napoleoni de aur noi-nouţi. din răi se fac buni. îşi reluase vechea lui meserie de tâmplar şitocmai făcea o ramă frumoasă. . vioi şi bine dispus ca altădată.Pinocchio se întoarse să-l privească. sărindu-i de gât şi acoperindu-l de sărutări. cu capul lăsat într-o parte. cu ochiialbaştri şi cu înfăţişarea veselă şi zâmbitoare ca un buchet de trandafiri. flori şi capete de tot felul de animale.Dar tata unde e? strigă el deodată. în loc dedouă lire.cuvinte: „Zâna cu părul bălai înapoiază scumpului ei Pinocchio cele două lire. îşi zise în gând cumulţumire:«Ce caraghios păream..» - .. şi îi mulţumeşte pentru inima lui bună". şi îi arătă o păpuşă sprijinită de un scaun. şi intrând în odaia de alături.Uite-l colo! răspunse Geppetto.Lămureşte-mi un lucru tăticule: cum se explică schimbarea asta neaşteptată? îl întrebăPinocchio. găsi pe bătrânul Geppettosănătos. care. împodobită cu frunze.. răspunse Geppetto.Apoi se duse să se uite în oglindă şi i se păru că e altul. Pinocchio nu mai ştia nici el dacă era treaz ori visa cuochii deschişi.Această schimbare neaşteptată din casa noastră. care veneau una după alta. cu braţele în jos şi cu picioarele unul peste altul şi îndoite de la genunchi. în mijlocul atâtorminuni. . .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->