Francois Villon
BALADĂ ŞUGUBEAŢĂ
DESPRE CRÂŞMARI
De junghi să aivă parte şi de lance,
De bâtă noduroasă şi de spată,
De paloş zdravăn, de cârlig de cange,
De ghiont cu ghioagă-n ghinturi
fericată,
De suliţă călită, de săgeată,
De furcă, de ţapină, de baltag,
De furi pândind la coturi de drumeag
Să-i hăcuie, să-i jefuie de pungă,
Să-i spintece, în inimi să-i împungă.
La beregăţi să-i sângere puţin;
În beciuri de Ghehenă să ajungă,
Crâşmarii care toarnă apă-n vin !
De arc păgân, de iatagan, de prăştii,
Să aivă lotrii parte, şi de bardă ;
Tu, creierii lor, trăsnet, să-i
împrăştii!...
Iar părul, elinescul foc li-l ardă;
În ştreang le-atârne hoitul, rug să-i
piardă :
Mă rog la cer să piară de podagră,
Ori şi mai bine, bată-i buba neagră ;
Scurma-i-ar ţepi încinse-n măruntaie,
Şi zece gâzi, de vii să mi-i jupoaie,
Să-i fiarbă în oloi la focul lin,
Sirepi să-i rupă, face-s-ar gunoaie,
Crâşmarii care toarnă apă-n vin !
1
BALADĂ VESELĂ DESPRE
CRÂŞMARI
De suliţă, de lance aruncată,
de ghioagă şi de buzdugan strunjit,
de bardă, de săgeată ferecată,
de paloş, de baltag şi de cuţit,
de ţeapă şi de furcă otrăvită,
de iatagan, de cange, de custură
şi de bandiţi pândind la cotitură
să fie daţi grămadă la pământ,
străpunşi în inimi, sfârtecaţi pe rând,
tăiaţi la beregăţi să-i rupă chinul
şi-n fund de iad să stea cât mai curând
crâşmarii care ne botează vinul!
De arc turcesc, de spadă-ncovoiată
le fie-mpuns burtoiul ghiftuit;
de foc grecesc le ardă chica toată
şi creierii le urle-n nesfârşit;
În ştreang le-atârne hoitul împuţit
şi ciuma bată-i cu vătămătură;
ba m-aş ruga să fie traşi, cu ură,
În ţepi aprinse, să-i aud zbierând;
beli-i-ar zece gâzi de vii, rânjind
şi în ulei încins să-şi uite cinul;
legaţi de patru cai să văd crăpând
crâşmarii care ne botează vinul!
Plesni-le-ar tunul căpăţâna boată,
lovi-i-ar trăsnetul pe drum, cumplit
şi-apoi o haită de dulăi, turbată,

Să-i prinză vijeliile pe uliţi;
Le farme, balimezul, căpăţâna;
Orbească-i ale fulgerelor suliţi:
Zăvozii facă-i una, cu ţărâna,
Le rupă beregata, şoldul, mâna;
Îngheţe-i gerul bocnă, bată-i grindeni,
Şi ploaia biciuiască-i pretutindeni;
Să n-aivă mantii, nici dulame groase;
Îi sfâşie-ascuţişe lungi de coase,
Şi leşul prăvălit le fie-n Rhin;
Zdrobiţi să fie de-op'zăci de baroase,
Crâşmarii care toarnă apă-n vin !
ÎNCHINARE:
Crăpa-le-ar Domnul, – Principe, –
ficaţii
Şi setea ogoi-le-ar cu venin,
Căci n-au păreche-n lume blestemaţii:
Crâşmarii care toarnă apă-n vin !
Traducere de Romulus Vulpescu
(Opurile magistrului Francois Villon
adică Diata Mare şi Lăsata Adaosul
Jergul şi Baladele,
Editura Tineretului, Bucureşti, 1958)
le rupă hălci din trupul hăcuit;
orbească-i fulgerul ca un cuţit,
zăpezi şi grindeni bată-i pe căldură,
uda-i-ar ploile fără măsură
când umblă goi şi-n preajmă n-au
veştmânt
să piară de pumnal făr 'un cuvânt
şi hoitul lor să-l vălurească Rhinul;
de optzeci de ciocane piară-n vânt
crâşmarii care ne botează vinul !
ÎNCHINARE:
Stăpâne, blestema-i-ar Domnul sfânt
să sugă, până or crăpa, veninul,
că necinstiţi şi făr’delege sunt
crâşmarii care ne botează vinul !
Traducere de Neculai Chirica
(Operele complete ale magistrului
Francois Villon tălmăcite, prezentate şi
adnotate,
Editura Minerva, Bucureşti, 1983,
colecţia "Biblioteca pentru toţi")