I

Introducere

Chirurgii, și în mod deosebit neurochirurgii, tind a fi

oameni care își asumă zilnic riscuri mari. Nimeni nu alege un
domeniu care presupune deschiderea craniului pacienţilor sau
intervenţii pe măduva spinării, care sunt atât de delicate, dacă
nu se simte confortabil în situaţii care presupun risc.
În fiecare zi iau decizii critice într-o fracţiune de secundă,
decizii care afectează longevitatea și calitatea vieţii altor oameni.
Asumarea acestui gen de riscuri mă pune pe gânduri și mă
determină să mă gândesc la viaţa mea și la riscurile cu care mă
confrunt. Experienţele de acest gen mă fac în stare să merg mai
departe și să nu mă las paralizat de frică. Drept urmare, probabil
că ajung să fac multe lucruri pe care oamenii mai precauţi nu
le-ar încerca vreodată.
Pe data de 10 septembrie 2003, un reporter de la National
Public Radio m-a întrebat cum se face că, atât ca doctor cât
și ca om, îmi asum atât de multe riscuri – cum ar fi separarea
gemenelor craniopagus, două fete unite la nivelul capului.
- De ce risc? i-am zis. Mai bine m-aţi întreba de ce să nu
risc?
Cartea aceasta abordează tocmai subiectul riscului.

Take the risk 7 9/8/08 11:25:21 PM

 8 Asumă-ți riscul
În cultura noastră, siguranţa a devenit o obsesie. Dictează
totul, de la politica publică până la panourile publicitare, de
la îngrijirea medicală până la educaţie și viaţa personală și de
familie. Cumpărăm tot felul de asigurări – de la asigurarea de
viaţă până la asigurări pentru telefoanele noastre mobile – pentru
a găsi acea siguranţă de care credem că avem nevoie. Plătim mai
mult pentru garanţii la computere și aparate electrocasnice.
Citim rezultatele testelor de siguranţă înainte de a cumpăra un
automobil. Cumpărăm scaune speciale pentru copii, astfel încât
să-i știm în siguranţă în timpul călătoriilor cu mașina, sau căști
de protecţie pe care să le poarte când merg cu bicicleta pe stradă.
Le cumpărăm copiilor noștri pijamale ignifuge și nici nu ne trece
prin cap să cumpărăm paracetamol sau aspirină (sau orice alt fel
de medicament) într-un ambalaj desigilat. Începem diete pentru
scăderea colesterolului, facem exerciţii fizice în mod regulat și
ne asigurăm că nu ratăm programările la dentist și controalele
medicale, toate acestea pentru a ne proteja sănătatea. Investim
în fonduri bazate pe acţiuni pentru a ne asigura un confort cât
mai mare la pensie. Naţiunea americană cheltuiește miliarde de
dolari pe echipament și personal, astfel încât aeroporturile și
transportul aerian să fie cât se poate de sigure.
Ceea ce cumpărăm și ceea ce ni se vinde peste tot este
promisiunea „siguranţei”. Și totuși, singurul lucru de care putem
fi siguri este acela că, într-o zi, fiecare dintre noi vom muri.
Are acest fapt vreo legătură cu modul în care privim
asumarea riscurilor? În ce fel ne influenţează el vocaţia, viaţa
personală, relaţiile sau credinţa?
Oricine refuză să-și testeze limitele, oricine nu este dispus
să iasă din zona personală de confort este condamnat să-și
trăiască viaţa într-o cutie. Cele mai importante descoperiri știin-
ţifice, istorice, tehnologice și cele mai mari capodopere artistice
sunt rezultatul asumării riscurilor. În capitolele următoare
vom privi la motivele pentru care nu ne asumăm riscuri. Vom
examina ce se întâmplă atunci când ne asumăm riscuri și vom
analiza caracteristicile personale, atitudinile și resursele de care

Take the risk 8 9/8/08 11:25:21 PM

 Introducere 9
are nevoie cineva pentru a-și asuma riscuri. De asemenea, vom
lua în calcul câteva dintre cele mai frecvente bariere în calea
asumării riscurilor.
Pe parcurs, vă voi împărtăși câteva dintre riscurile pe care
mi le-am asumat în viaţă – și altele, cu care trăiesc în fiecare zi
– nu doar ca neurochirurg, ci și ca bărbat, soţ, tată și fiu. Totuși,
nu tot ceea ce scriu pe această temă este un rezultat direct al
experienţei mele personale. Am meditat îndelung la urmările
asumării riscurilor în viaţa unor oameni mai mult sau mai puţin
apropiaţi. Făcând astfel, sper să vă motivez să vă gândiţi și să vă
inspir să vă asumaţi, la rândul vostru, riscurile necesare.
Nu cu mult timp în urmă, într-o conversaţie pe care am
avut-o după ce am luat cina împreună cu Tom Clancy, autor
de best-seller-uri, ne-am împărtășit unul altuia câteva dintre
experienţele noastre profesionale. M-a flatat, spunându-mi: „Nu
înţeleg cum îți poţi asuma atât de multe riscuri. Dar admir asta
la tine.”
Când mi-a venit rândul să-i răspund, i-am explicat un
exerciţiu simplu de analiză a riscului la care recurg ori de câte
ori mă confrunt cu o situaţie nesigură în viaţa profesională sau
personală. Este un ghid practic și rapid care ne poate fi de ajutor
fiecăruia în găsirea unui răspuns la întrebările „Când ar trebui
să-mi asum un risc?” și „Ce ar trebui să risc?”. (Acest exerciţiu
este descris pe larg în capitolele 8 și 9.)
Sper că îţi vei asuma riscul de a citi această carte și de a
medita asupra acestei teme împreună cu mine.

Take the risk 9 9/8/08 11:25:21 PM

Take the risk 10 9/8/08 11:25:21 PM
 1
Riscându-și
viaţa

De la Baltimore la Londra și apoi spre Singapore...

Nu am avut timp să mă odihnesc și să-mi revin după
călătoria de douăzeci de ore pe care tocmai o făcusem. De
îndată ce am sosit la aeroport, am fost zorit prin vămi, condus
pe bancheta din spate a Mercedesului care mă aștepta și cu care
am mers direct la Raffles Hospital, spitalul cel nou și vestit din
Singapore, pentru o primă întâlnire lungă și apoi pentru un
prânz ușor cu colegul meu, chirurgul care mă invitase.
După aceste preliminarii, am fost pregătit pentru
prima mea întâlnire – îndelung așteptată – cu pacientele
noastre speciale. Promitea a fi unul dintre consulturile cele
mai fascinante și neobișnuite din viaţa mea. Nu-mi amintesc
ce mi-a spus colegul meu, Dr. Keith Goh, în timp ce șirul de
medici, asistente și administratori medicali treceau pe coridorul
spitalului – dar nu voi uita niciodată momentul în care le-am
văzut pentru prima dată pe Ladan și Laleh Bijani.
Tinerele așteptau să mă salute în holul de la intrarea
saloanelor lor care fuseseră unite și transformate într-un mic
apartament. Locuiau deja acolo de câteva luni, timp în care o
armată de doctori, specialiști și tehnicieni le-au examinat și le-au

Take the risk 11 9/8/08 11:25:21 PM

 12 Asumă-ți riscul
făcut nenumărate analize. Gemenele Bijani erau îmbrăcate în
portul tradiţional iranian – fuste lungi, bluze cu mânecă lungă
în culori sobre, aveau faţa neacoperită și doar o eșarfă mare le
acoperea părul bogat, de un castaniu închis. Zâmbetul cald cu
care m-au întâmpinat m-a uimit de la prima privire.
Doctorul Goh, un asiatic scund, cu părul de culoare
închisă, în vârstă de aproximativ 40 de ani, m-a prezentat imediat
celor două femei. Engleza pe care o vorbeau surorile Bijani, pe
care aflasem că o învăţaseră după sosirea lor în Singapore, cu
câteva luni în urmă, era fragmentată și formală, dar mai mult
decât suficientă pentru a face conversaţie.
După ce am dat mâna și am făcut cunoștinţă cu prima
dintre gemene, am înconjurat pentru a o saluta și pe cealaltă –
un mic pas în lateral, care mi s-a părut atât de ciudat, dar care era
necesar, deoarece Ladan și Laleh nu mă puteau privi în același
timp. Într-adevăr, cele două surori în vârstă de douăzeci și nouă
de ani erau o adevărată raritate din punct de vedere medical:
gemene identice unite la nivelul capului, craniile lor fiind sudate
deasupra și în spatele urechilor, astfel încât faţa uneia privea tot
timpul în direcţia opusă celeilalte, la un unghi de aproximativ
130 de grade.
Deoarece urechile li se atingeau, iar umerii și braţele li se
frecau în mod constant, femeile erau obligate să se sprijine una
de cealaltă în partea superioară a corpului și să-și coboare umerii
care se atingeau, pentru a crea astfel un spaţiu care să permită
mobilitatea și pentru a-și păstra echilibrul necesar pentru a se
mișca și pentru a sta.
Gemenii siamezi (adică uniţi la un anumit nivel al
corpului) sunt rezultatul unui embrion fertilizat care se divide
în interiorul pântecelui mamei, dar nu se desprinde complet.
Incidenţa este de 1 la 200.000 de nașteri. Majoritatea se nasc
morţi sau mor la scurt timp după naștere. Gemenii siamezi
craniopagus (termenul provine din limba greacă – cranio
înseamnă „cască”, iar pagus „fixat”) care supravieţuiesc sunt
lipiţi la nivelul capului și reprezintă cazurile cele mai rare –

Take the risk 12 9/8/08 11:25:21 PM

 Riscându-și viața 13
poate 1 la 2.000.000 de nașteri. Șansele ca astfel de gemeni să
supravieţuiască până la vârsta de doi ani sunt mult, mult mai
mici – ceea ce face ca supravieţuirea până la vârsta adultă a lui
Ladan și Laleh să fie cu adevărat excepţională.
Și mai uimitor este faptul că aceste două tinere femei nu
doar au supravieţuit. După ce au fost adoptate de un medic
iranian căruia i se făcuse milă când a văzut că familia lor nu
putea să le poarte de grijă, lui Ladan și Laleh li s-au creat toate
condițiile pentru a se adapta și a trăi o viaţă cât se poate de
normală. Și chiar s-au adaptat!
Au urmat școala primară împreună cu colegii lor. Cu
timpul, au crescut, au absolvit liceul și au intrat la universitate,
unde au studiat jurnalistica și dreptul. Au absolvit dreptul și
acum erau avocaţi – ceea ce a dus la apariţia unei crize care a
sporit tensiunile dintre cele două surori. Doar Ladan își dorea să
profeseze ca avocat, în timp ce Laleh hotărâse că vrea să lucreze
ca jurnalist. Corpurile lor le uniseră într-o existenţă comună,
în timp ce personalităţile lor diferite – și acum, două visuri
profesionale complet diferite – le împingeau în direcţii opuse.
Timp de mai mulţi ani, Ladan și Laleh căutaseră în toată
lumea un neurochirurg care să fie de acord să le opereze și,
astfel, să le dea o șansă de a-și împlini visul, acela de a trăi o
viață normală, individuală și distinctă. Specialist după specialist
le-a refuzat cererea. Fiecare doctor care a fost de acord să le
examineze fișele le-a spus că operaţia ar fi prea riscantă, că există
riscul ca măcar una dintre ele – dacă nu amândouă – să moară.
Cazul lor era pur și simplu prea complex, aveau o vârstă prea
mare pentru operaţie, iar șansele unui rezultat pozitiv erau prea
puţine.
Dar surorile Bijani au refuzat să se dea bătute. Când
au citit că, în urmă cu câţiva ani, doctorul Goh și echipa lui
separaseră cu succes o pereche de gemeni siamezi craniopagus
din Nepal în vârstă de unsprezece luni, l-au contactat. După ce
le-a studiat fișele medicale și a ajuns la concluzia că o operaţie

Take the risk 13 9/8/08 11:25:21 PM

 14 Asumă-ți riscul
încununată de succes ar fi totuși posibilă, m-a contactat și m-a
întrebat dacă aș fi dispus să-l ajut.
Mă consultasem adesea cu doctorul Goh și, în cazul
bebelușilor nepalezi, lucrasem împreună cu el de la distanţă prin
intermediul staţiei virtuale de chirurgie pe care o avem la spitalul
Johns Hopkins. Fusesem, de asemenea, unul dintre chirurgii
principali la prima operaţie de separare a gemenilor craniopagus
uniţi la nivel occipital, care s-a soldat cu succes (băieţii Bender,
la Johns Hopkins, în 1987). Zece ani mai târziu, la Universitatea
de Medicină din Africa de Sud, am fost chirurgul principal la
operaţia de separare a fraţilor Joseph și Luka Banda din Zambia,
prima operaţie de separare a unor gemeni craniopagus verticali
tip 2, în urma căreia nu doar că au supravieţuit amândoi, dar
au rămas și indemni din punct de vedere neurologic. Datorită
acestor experienţe, doctorul Goh dorea să mă alătur lui în această
operaţie, iar gemenele Bijani ceruseră la rândul lor să particip la
soluţionarea acestui caz.
Prima dată când primisem invitaţia lor, cu câteva luni
în urmă, refuzasem. Simplul fapt că aceste femei se adaptaseră
atât de bine și supravieţuiseră deja până la vârsta de douăzeci
și nouă de ani mi se părea un motiv suficient pentru a mă
pronunţa împotriva operaţiei. Într-o încercare de a le convinge
să se răzgândească, îi sugerasem doctorului Goh să le amintească
surorilor Bijani de cazul lui Chang și Eng Bunker, primii „gemeni
siamezi”. Născuţi în Siam (Thailanda de astăzi), în 1811, acești
gemeni au devenit celebri, călătorind prin lume ca principala
atracţie a circului lui P.T. Barnum. Înainte de a se retrage din
lumea show-business-ului, fraţii au cumpărat două proprietăţi
învecinate în Carolina de Nord și au devenit fermieri de succes.
S-au căsătorit cu două surori, au avut în total douăzeci și unu de
copii și au trăit sănătoși până la vârsta de șaizeci și trei de ani.
Dacă ar fi fost să mă gândesc la o altă pereche de gemeni
siamezi care ar fi putut concura cu capacitatea uimitoare de
adaptare a gemenilor Bunker și care ar fi fost capabili să ajungă
sau chiar să depășească longevitatea lor uimitoare, m-aș fi gândit

Take the risk 14 9/8/08 11:25:21 PM

 Riscându-și viața 15
la aceste două tinere femei remarcabile care supravieţuiseră și
realizaseră deja atât de mult. Ideea de a le separa la vârsta de
douăzeci și nouă de ani pur și simplu nu avea logică și, după ce
am examinat fișele lor și am studiat pe computer tomografiile
iniţiale pe care mi le trimisese doctorul Goh, am fost convins de
faptul că riscul era pur și simplu prea mare.
Și totuși, câteva luni mai târziu, iată-mă în Singapore, faţă
în faţă cu aceste femei tinere hotărâte, inteligente și sociabile –
care întâmplător erau unite la nivelul capului – și m-am surprins
a fi incredibil de impresionat și încântat.
Ladan și Laleh zâmbeau timid și chiar chicoteau când erau
înconjurate de mulţimea de oameni care venea să le cunoască.
Am fost uimit cu câtă naturaleţe primeau toată atenţia care li se
oferea. Doctorul Goh îmi spusese că gemenele deveniseră celebre
de la sosirea lor în Singapore. Ori de câte ori se aventurau afară
din spital – să mănânce, să meargă la cumpărături sau, pur și
simplu, să viziteze orașul – gemenele Bijani atrăgeau presa și
mulţimile de curioși bine-intenţionaţi care se îngrămădeau să
facă poze cu ele, să primească autografe sau doar să le strângă
mâna. Până la momentul acesta, din spusele doctorului Goh,
cele două femei păreau să considere toată atenţia care li se acorda
ca fiind mai mult amuzantă decât deranjantă.
Totuși, mulţimea care se strânsese în holul spitalului în
după-amiaza aceea era ciudată din punct de vedere logistic, astfel
încât surorile Bijani m-au invitat împreună cu doctorul Goh și
cu alte câteva persoane să le urmăm în apartamentul lor pentru a
ne continua conversaţia. În timp ce ne arătau drumul, am putut
să observ faptul că făcuseră o știinţă din mobilitate. Le-am
urmat, urmărindu-le cu interes și minunându-mă de coregrafia
graţioasă, aproape subconștientă, de care era nevoie doar pentru
a se întoarce și a merge, pentru a intra pe ușă. S-au așezat pe
canapeaua joasă care domina camera de zi din apartamentul
lor.
Stăteam pe un scaun vizavi de ele, între noi aflându-se doar
o măsuţă pentru cafea. Din locul în care mă aflam, puteam să mă

Take the risk 15 9/8/08 11:25:22 PM

 16 Asumă-ți riscul
aplec puţin spre stânga pentru a vorbi cu una dintre surori și apoi
să-mi aplec puţin capul și să mă sprijin spre dreapta pentru a vorbi
cu cealaltă. Nu doar că îmi doream să le respect individualitatea
vorbind cu fiecare dintre ele separat și privindu-le în ochi în
timpul acesta, ci doream să pot citi expresia de pe feţele lor și
privirea din ochii lor, în timp ce îmi răspundeau la întrebări.
Un timp, am discutat generalităţi – despre timpul pe care
îl petrecuseră în Singapore, despre ușurinţa cu care se descurcau
să converseze în engleză și despre atenţia pe care o primeau din
partea mass-mediei. În momentul acela, le-am „avertizat” că
atenţia de care s-au bucurat până acum avea să pară un strop de
apă într-o găleată comparativ cu nebunia mediatică pe care ar
provoca-o o operaţie reușită. „Regina, regele și toţi oamenii își
vor dori să vă cunoască”, am spus. Au râs, dar nu au părut deloc
deranjate de o astfel de perspectivă.
În timp ce vorbeam, am observat că Ladan era de departe
cea mai sociabilă și mai comunicativă. Laleh părea dacă nu
tocmai timidă, cel puţin mai rezervată și mai gânditoare.
Când am început să discutăm despre operaţia care avea
să urmeze, gemenele au devenit ceva mai serioase. În timp ce
vorbeau cu sinceritate despre unele dintre dificultăţile cu care
se confruntaseră în viaţă, mi-am dat seama că până și cele mai
simple și obișnuite mișcări – de la a urca sau a coborî dintr-o
mașină până la a se apleca și a lua de jos un creion sau a pregăti o
gustare – necesitau o coregrafie complexă și cooperare din partea
celor două. Fiecare decizie din viaţă – de la alegerea cursurilor
pe care să le frecventeze la școală și a prietenilor cu care să-și
petreacă timpul, până la momentul când să meargă la toaletă –
necesita un vot pentru o decizie unanimă.
Cu cât petreceam însă mai mult timp în compania lor,
cu atât încercam mai puţin să-mi imaginez provocările pe care
le avuseseră de depășit. În schimb, am încercat să-mi imaginez
cât de diferite ar putea fi lucrurile pentru ele dacă operaţia de
separare reușea și le dădea șansa de a trăi vieţi diferite. După
douăzeci și nouă de ani în care fuseseră legate una de alta

Take the risk 16 9/8/08 11:25:22 PM

 Riscându-și viața 17
continuu și involuntar, ideea abstractă de intimitate părea foarte
atractivă – dar cum urma să se simtă când aveau să fie cu adevărat
singure pentru prima dată în viaţă?
Unul dintre principalele motive pentru care refuzasem
cazul Bijani prima dată când fusesem abordat de către ele a fost
faptul că mă temeam de consecinţele psihologice ale separării
a două gemene siameze după douăzeci și nouă de ani. Ce
avea să se întâmple dacă separarea producea mai multe daune
emoţionale decât situaţia actuală? Totuși, pe măsură ce aflam
mai mult despre situaţia lor, despre aspiraţiile lor diferite și
despre hotărârea de a fi operate cu orice preţ, am început să mă
răzgândesc. Știam că avuseseră parte de consiliere psihologică
intensivă în ultimele luni. Cu toate acestea, trebuia să aud
eu însumi răspunsul la reţinerile pe care le aveam în privinţa
modificărilor majore cu care urma să se confrunte dacă operaţia
de separare reușea. Așa că le-am cerut să-mi spună ce părere
aveau despre această problemă.
M-au asigurat că erau conștiente de faptul că o operaţie
reușită nu avea să pună capăt paletei de provocări cu care se
confruntau. Au recunoscut că unele dintre legăturile emoţionale
care se formaseră în decursul unei vieţi nu se puteau rupe prea
ușor. Dar, din nou, și-au exprimat dorinţa de a se supune
operaţiei. Hotărârea lor era de neclintit.
Când am cerut voie să le palpez capul, au fost imediat de
acord. În timp ce-mi treceam degetele peste partea de sus, peste
laterale și peste porţiunea occipitală a craniilor lor, le-am explicat
că după multe ore pe care le petrecusem studiindu-le computer
tomografiile, aveam o idee destul de clară despre felul în care
arătau creierele lor. Totuși, înainte de operaţia de a doua zi, le-am
spus: „Vreau să palpez joncţiunea dintre craniile voastre.”
Examinarea a durat doar câteva secunde, dar acest timp a
fost suficient pentru a-mi reaminti cât de complexă urma să fie
această operaţie. Era una să privești un film pe un negatoscop
sau să ţii în mână un mulaj din plastic în mărime naturală al
capetelor lor și să încerci să-ţi imaginezi provocările pe care avea

Take the risk 17 9/8/08 11:25:22 PM

 18 Asumă-ți riscul
să le prezinte această operaţie. Era însă cu totul altceva să-mi
trec degetele prin părul lor, încercând să simt cât de solidă era
joncţiunea osoasă a craniilor lor. Aceasta acoperea o arie de
aproape jumătate de cap – de deasupra și dinaintea urechilor
până în porţiunea laterală a capului, apoi deasupra urechilor și
în jos până aproape de baza craniană, în porţiunea occipitală.
Știam că doctorul Goh le explicase pașii complecși,
precum și procedurile care aveau să fie urmate în cadrul operaţiei,
dar voiam să mă asigur eu însumi că înţelegeau riscurile. „Trebuie
să vă spun, le-am avertizat, ceea ce cred că știţi deja – că această
operaţie este extrem de complexă și de riscantă.” Pentru a mă
asigura că au înţeles, am așteptat ca traducătorul să le repete
cuvintele mele în Farsi. „Pe baza experienţei mele și după ce
am studiat cazul vostru, în ciuda resurselor excelente care stau
la dispoziţia echipei chirurgicale de elită de aici, de la Raffle
Hospital, mai cred încă faptul că există un risc de cel puţin
50% ca rezultatul acestei operaţii să fie moartea sau sechele
neurologice grave pentru una dintre voi sau pentru amândouă.
Trebuie să mă asigur de faptul că amândouă înţelegeţi lucrul
acesta.”
La spitalul Johns Hopkins, eu și colegii mei facem unele
dintre cele mai complexe operaţii neurochirurgicale din lume.
Orice operaţie care prezintă un risc de mortalitate de doar 10%
este considerată o intervenţie extraordinar de periculoasă – un
risc înalt, până la cer. Așadar, un risc de 50% era cu adevărat
stratosferic. Voiam să mă asigur de faptul că Ladan și Laleh
înţelegeau care era miza.
Ambele femei m-au asigurat din nou de faptul că doctorul
Goh fusese foarte sincer cu ele.
Înţelegeau provocările acestei operaţii. Dar ceea ce m-a
convins a fost emoţia și convingerea din vocea lor, în timp ce
au insistat: „Preferăm să murim decât să nu încercăm și cea mai
mică portiţă care ne-ar da o șansă de libertate, astfel încât să ne
trăim fiecare viaţa. Moartea este mai bună decât o viaţă trăită
astfel!”

Take the risk 18 9/8/08 11:25:22 PM

 Riscându-și viața 19
Deoarece noi punem un preţ atât de mare pe viaţă, am
tresărit să le aud pe aceste două tinere femei sănătoase, pline de
viaţă, exprimându-și sentimentele într-un mod atât de hotărât
cu doar câteva ore înainte de operaţie. Cei mai mulţi dintre
noi, chiar dintre cei care ne confruntăm cu decizii de viaţă și
de moarte în fiecare zi, nu ne oprim să ne gândim prea mult la
cât preţ punem pe calitatea vieţii. Dar, în timp ce vorbeam, îmi
dădeam seama din ce în ce mai mult de faptul că aceste femei se
gândiseră mult timp, cu toată seriozitatea la acest subiect și că
ar fi foarte dificil ca oricine altcineva care nu era în situaţia lor
să poată înţelege sentimentele care le încercau.
Auzisem deja de la echipa medicală din Singapore, care
aflase la rândul ei de la una dintre persoanele care aveau grijă
de gemene, că tensiunea dintre cele două femei crescuse foarte
mult în ultimele luni. Unele certuri dăduseră loc chiar la lovituri.
Încercam să-mi imaginez cât de rău trebuie să fie să te cerţi cu
cineva de care nu te poţi dezlipti.
Mulţi dintre noi înţelegem cu ușurinţă de ce unii oameni
aflaţi în sclavie sau în închisoare și-ar risca viaţa pentru a fi liberi.
Situaţia în care se aflau Ladan și Laleh semăna foarte mult cu
închisoarea. Doreau cu disperare să scape de ceea ce pentru ele
ajunsese să fie o situaţie insuportabilă. Speranţa libertăţii merita
orice risc. Pe măsură ce începeam să înţeleg lucrul acesta, am
început să mă simt mai confortabil în privinţa participării mele
la o acţiune care presupunea un pericol atât de mare.
Faptul că le-am întâlnit pe cele două femei – și că am auzit
hotărârea din vocea lor, că am recunoscut disperarea din viaţa
lor și că am văzut speranţa într-o rezolvare în ochii lor – m-a
făcut să iau o hotărâre. Spre sfârșitul conversaţiei noastre, mă
gândeam: „Să le separăm cât mai repede pe aceste femei pentru
a-și putea continua viaţa!”
Cu toate că le asigurasem pe Ladan și pe Laleh în timpul
consultaţiei că îmi păsa de bunăstarea lor, înainte de a le părăsi
apartamentul, le-am privit încă o dată în ochi și am mărturisit
că ne aventuram într-o operaţie lungă, complicată și extrem

Take the risk 19 9/8/08 11:25:22 PM

 20 Asumă-ți riscul
de periculoasă; că, deși șansele erau împotriva noastră și nu le
puteam promite un rezultat pozitiv, mă simţeam suficient de
optimist pentru a afirma că aveam totuși motive să sperăm. Am
spus: „Există multe lucruri în viaţă care depășesc aptitudinile și
cunoștinţa umană, care scapă controlului nostru. Dar nimic nu
este mai mare decât Dumnezeu.”
În timp ce le strângeam mâinile și le spuneam „la
revedere!” – până când aveam să le revăd în blocul operator a
doua zi dimineaţa – le-am spus lui Ladan și Laleh ceea ce le spun
tuturor pacienţilor mei în timpul ultimei consultaţii dinainte de
o operaţie: „Nu am întâlnit încă vreun caz în care îngrijorarea să
aducă vreun beneficiu. Așa că îmi voi spune rugăciunea în seara
asta, înainte de a merge la culcare. Sper că veţi face același lucru.
Cred că dacă facem lucrul acesta, cu toţii vom avea mai puţine
motive de îngrijorare mâine.”
În timp ce mă întorceam să ies din cameră, eram convins
de faptul că atât Ladan, cât și Laleh Bijani înţelegeau cu adevărat
ceea ce le stătea în faţă. Abordau această operaţie periculoasă,
pentru care nu exista precedent, cu aceeași hotărâre de care
dăduseră dovadă în întâmpinarea altor provocări cu care se
confruntaseră în viaţă.
Mai mult decât atât, eram convins că înţelegeau riscul.

Take the risk 20 9/8/08 11:25:22 PM