GREGG BRADEN - Ziua 1

Când vorbim despre modul în care ne rezolvăm problemele despre relaţiile pe care ni le facem şi
despre alegerile din viaţă,oricât de diferite ar fi una de cealaltă, toate au o temă comună. Dacă v-
aş spune că răspunsul la o singură întrebare este cheia, aţi dori să ştiţi care e acea întrebare?
Dacă v-aş spune că răspunsul la o singură întrebare e cheia fiecărei convingeri pe care v-aţi
dezvoltat-odespre voi, respectul de sine, relaţiile, finanţele, sănătatea voastră, modul de viaţă şi
alegerile voastre...Dacă aş spune că răspunsul la o singură întrebare e cheia tuturor acestor
lucruri, oricât de diferite ar fi acestea, aţi vrea să aflaţi întrebarea? Toţi oamenii care au trăit
vreodată, de când au fost conştienţi de ei şi de relaţia cu lumea din jur, şi-au pus această
întrebare, conşitient sau subconştient. Iar întrebarea este: cine sunt eu? Cine sunt eu? Vă invit să
vă întrebaţi personal.
Cine sunteţi? Şi suntem mulţi pe lumea asta.
Cine suntem noi? De ce e întrebarea importantă?
Acesta e subiectul de azi. Felul în care am fost condiţionaţi să ne răspundem la întrebarea asta
vine deseori din ideile, convingerile şi gândirea altora.Gândiţi-vă la viaţa voastră. Dacă vă întreb
cine sunteţi, de unde vin răspunsurile voastre? De obicei, ele vin din cele auzite de la alţii. Vin
din manuale, de la şcoală, de la familii, de la vecini. Vin de la instituţiile religioase, din tradiţiile
spirituale. Toate aceste convingeri formează lentila perceptuală prin care ne vedem pe noi
înşine, relaţia cu propriul corp, cu ceilalţi, cu lumea din jur, cu trecutul, cu viitorul, cu universul,
cu Dumnezeu, Ce poate fi mai important decât să răspundem acestei întrebări în mod sincer,
adevărat şi factual.
Cine sunt eu? Listaţi câteva idei şi convingeri despre voi înşivă.
Noi descoperiri au dat peste cap 150 de ani de gândire ştiinţifică, referitor la întrebarea asta.De
150 de ani, am fost îngropaţi într-o poveste despre noi şi relaţia noastră cu lumea. Povestea ne-a
folosit, a funcţionat ca să ne aducă unde suntem azi. Dar acum, când trăim o perioadă a
extremelor, povestea trebuie să se schimbe şi să reflecte noile descoperiri, sinceritatea şi
adevărul acestora, astfel încât să putem ţine piept acestei perioade a extremelor într-un mod
eficient şi sustenabil, care să ne permită să înflorim în noua lume care se dezvoltă.
Timp de peste 30 de ani, am avut ocazia să cercetez unele dintre cele mai izolate, pure şi
magnifice locuri rămase în lume, ca să găsesc secretele ascunse în mânăstiri şi în texte,
înţelepciunea strămoşilor noştri pe care abia acum începem să o înţelegem. Prin descoperirile
mele, am scris 11 cărţi esenţiale care analizează principiile, înţelepciunea strămoşilor, prin
ştiinţă şi spiritualitate. Cinci dintre ele sunt best-selleruri New York Times. Sunt publicate în 38
de limbi. Pe lângă ele, am avut şi cariere la corporaţii. Am fost geolog în timpul primei crize
energetice din anii 1970. Am lucrat în industria de apărare ca ofiţer de legătură pentru
Comandamentul Spaţial SUA în anii 80 şi în timpul Războiului Rece. În 1991, am devenit
primul manager tehnic la Cisco System. Vă spun toate acestea fiindcă fiecare dintre cariere a
fost asociată cu un moment de criză. A trebuit să găsesc răspunsurile, în moentul unei crize, care
ne ajută să depăşim, nu să supravieţuim, ci să înflorim într-un moment de criză. Azi, nu mai
lucrez pentru corporaţii. Sunt autor independent şi împărtăşesc cu voi descoperirile mele din
ultimii 30 de ani, fiindcă trăim un moment de criză. Un moment în care ciclurile converg şi
creează extremele din viaţa noastră. Ciclurile climei, ale ecomoniei, ale conflictului şi
războiului. În timp ce explorăm aceste principii ale tradiţiilor noastre cele mai sacre şi le
asociem cu cele mai bune descoperiri ştiinţifice actuale, ne oferim un ascendent evolutiv pe care
strămoşii nu l-au avut. Tot ce e mai bun din ştiinţă şi din cinci milenii de experienţă umană,
îngemănat într-o singură înţelepciune, care înseamnă mai mult decât ştiinţa. Înseamnă mai mult
decât pot fi principiile spirituale, separat. Făcând asta, trezim înăuntrul nostru cele mai profunde
adevăruri ale existenţei noastre. Ceea ce am descoperit în mânăstiri, cu călugării, măicuţele,
abaţii, şamanii şi cei cu care m-am întâlnit… E că totul se întoarce la noi. E vorba de noi. Cine
suntem în lumea asta? Care e relaţia cu corpul nostru, adevărata relaţie? Avem puterea să
participăm, nu să controlăm şi să manipulăm, ci să participăm la vindecarea corpului? Avem
puterea să influenţăm circumstanţele vieţii noastre sau suntem victimele unei lumi pe care n-o
putem controla? Acestea sunt întrebările la care strămoşii noştri au căutat răspunsuri vreme de
cinci milenii. Deşi nu erau savanţi, ei au dezvoltat o înţelegere, tradiţii spirituale, care le-au
răspuns, la vremea lor, acestor întrebări, într-un mod care funcţiona pentru ei, ca să devină mai
buni şi să aibă familii şi comunităţi mai puternice. Eu şi voi trăim într-o lume a ştiinţei. Ea nu
are 5000 de ani. E un mod relativ nou de a privi lumea. Are doar vreo 300 de ani. De 3 secole,
ştiinţa a încercat să răspundă întrebării "cine suntem?" Ştiinţa ne-a spus o poveste. Ea stă la baza
modului în care ne trăim viaţa, modul în care gândim, în care ne rezolvăm problemele, tipurile
de relaţii în care ne implicăm, experienţele cele mai intime, lucrul, educaţia, prieteniile,
vindecarea şi sănătatea. Noi descoperiri de la sfârşitul secolului 20 şi începutul secolului 21 au
dat peste cap 150 de ani de gândire ştiinţifică şi au scris o nouă poveste despre mine şi despre
voi. Acea poveste stă la baza acestei serii de cursuri. Să vă dau un exemplu în legătură cu
importanţa acesteia şi rolul important pe care l-a avut în viaţa mea. Am avut un supervizor care
mi-a zis: "Greg, nu poți servi doi stâpâni în acelaşi timp." "Nu poţi servi şi ştiiinţa, şi
spiritualitatea. Trebuie să alegi." A fost o alegere grea. Muncisem mult ca să ajung unde
ajunsesem, să-mi iau diploma, să intru la firme, să obţin siguranţa din acel moment. Mi se cerea
să aleg. Ori să-mi urmez inima, ori să respect acea siguranţă. Aşa că mi-am luat o perioadă
liberă. Călătoria m-a dus pe un pisc minunat, pe Muntele Sinai, din peninsula deşertică a
Egiptului. În vârful Muntelui Sinai, chiar când soarele dispărea sub orizont, s-a întâmplat ceva.
M-a pătruns un sentiment de deschidere între inima şi mintea mea şi, deodată, am ştiut că, prin
acea deschidere, aveam ocazia să primesc. Să primesc răspunsul la orice întrebare pe care aş
putea-o pune. Am închis ochii şi am spus: "Dacă aş părăsi lumea în această clipă" "şi nu m-aş
putea întoarce niciodată" "la locul, oamenii şi experienţele trăite în viaţa mea..." "Dacă aş părăsi
lumea asta şi aş rememora tot ce am făcut" "şi nu m-aş putea întoarce niciodată," "aş simţi că am
avut o viaţă completă? M-aş simţi complet?" Nici n-am terminat bine întrebarea în gând, am
simţit în corp şi în inimă că răspunsul ţâşnea din mine, ca un urlet. "Nu, nu!" Nu m-aş simţi
complet! Următoarea întrebare a fost, ce mi-ar trebui ca să spun "Da." Ce ar trebui ca să spun
"Da, simt că am avut o viaţă completă? Pun întrebarea asta fiindcă mie mi s-a prezentat o
alegere în legătură cu cariera mea. Ori să respect ştiinţa, în puritatea ei, ori să-mi urmez inima şi
să explorez tradiţiile spirituale. Răspunsul la întrebarea "Ce mi-ar trebui ca să spun DA" a
devenit instrumentul de măsură pentru orice alegere, fiecare oportunitate întâlnită vreodată, din
acel moment din 1980, până la conversaţia noastră de azi. De aceea împărtăşesc acest lucru cu
voi. Intuiţia pe care am trăit-o în acea clipă, " care mi-a dat puterea să iau o alegere înţeleaptă în
viaţa mea, pe baza a ceva ce ştiam că e adevărat pentru mine, nu pe spusele celorlalţi… A fost
rezultatul unei experienţe intuitive. Totuşi, a fost şi rezultatul frumuseţii apusului şi a peisajului
din jur. S-a întâmplat spontan. M-am întrebat cum pot avea experienţa asta când o vreau, când
am nevoie? Dacă soarele nu e acolo? Dacă deşertul nu e acolo? Cum creăm aceste profunde
experienţe intuitive la cerere, la alegerea noastră, fără ca lumea să trebuiasă să le declanşeze în
noi? Răspunsul la această întrebare se află în noile descoperiri care au dat peste cap 150 de ani
de gândire ştiinţifică despre oameni. Adevărul e că suntem programaţi exact pentru aceste
exprienţe şi tot ceea ce cuprind acestea. Răspunsul scurt e acesta: nu eşti ceea ce ţi s-a spus că
eşti şi eşti mai mult decât îţi imaginezi. În clipurile viitoare, vă voi povesti în detaliu ce am
descoperit în acele mânăstiri şi ceea ce ne spun acele descoperiri ştiinţifice Acele detalii ne vor
spune, mie şi vouă, că suntem, la propriu, programaţi pentru aceste experienţe extraordinare.
Suntem programaţi să fim oameni. Dacă acceptăm asta în viaţa de zi cu zi, vom deveni mai buni
şi vom crea o lume mai bună.

Ziua 2
Când ştiinţa încearcă să răspundă la întrebarea "Cine sunt eu?" sau "Cine suntem noi?", se spune
că trebuie, mai întâi, să răspunzi la 6 sub-întrebări, numite "întrebările perene ale vieţii". Se
numesc astfel fiindcă au fost puse de fiecare civilizaţie, de când există izvoare istorice privind
acest mod de înţelegere. Şase sub-întrebări. Savanţii spun că, dacă le găsim răspunsul, vom
putea răspundem întrebării esenţiale: cine suntem? Salut, sunt Gregg Braden şi vă urez bun venit
la al doilea clip al seriei. În clipul anterior, am explorat o întrebare foarte puternică. Era o
întrebare simplă. Cine sunt eu? Dar suntem mulţi pe lume. Întrebarea a devenit "Cine suntem
noi?". Timp de cinci milenii, strămoşii noştri au răspuns la întrebare într-un mod care avea
logică pentru ei. Nu era ştiinţă, dar funcţiona pentru ei. Îi ajuta să-şi creeze o viaţă mai bună,
familii şi comunităţi mai puternice. Noi trăim în lumea modernă, în Occident, în lumea ştiinţei.
Ştiinţa are o vârstă de doar 300 de ani. De 300 de ani, ştiinţa a pus aceeaşi întrebare. Cine sunt
eu, ca individ? Cine suntem noi, împreună? Ştiinţa a dezvoltat o poveste pe baza a ceea ce a
crezut că e adevărat, pe parcursul ultimilor 300 de ani. În ultimul clip am menţionat că noi
descoperiri au dat peste cap 150 de ani ai acelui mod de gândire, 150 de ani ai poveştii
ştiinţifice.
Se întrevede o nouă poveste. E despre noi, despre nu nou mod de a ne vedea şi de a vedea
lumea. Despre asta vom vorbi acum. Vă invit ca, pe "tabla" minţii voastre, să vizualizaţi o
piramidă inversată, deci cu vârful în jos. Din vârf, vom începe cu întrebarea fundamentală dintre
cele şase. Apoi, voi trece prin restul întrebărilor, în timp ce urcăm pe piramidă. Prima întrebare,
din josul piramidei, este "care e originea vieţii?" De unde vine viaţa? Prima întrebare. A doua
întrebare: care e originea vieţii umane? Poate că ea nu vine de unde vin şi restul formelor de
viaţă. Interesantă întrebare. Vom vorbi despre asta în câteva minute. A treia întrebare: care e
relaţia noastră cu corpul nostru? Suntem separaţi de corp? N-avem putere să-l întreţinem şi să-l
vindecăm, sau se mai întâmplă şi altceva? Următoarea întrebare: ce relaţie avem cu lumea de
dincolo de corpul nostru? Seamănă cu întrebarea anterioară, dar se referă la noi şi la relaţia cu
lumea exterioară.Suntem conectaţi la acea lume, sau separaţi şi fără puterea de a ne influenţa
circumstanţele vieţii? Lucrurile se întâmplă fără motiv? Următoarea întrebare: ce relaţie avem
cu trecutul? Avem o relaţie liniară cu civilizaţia? Ea s-a întâmplat o singură dată? Civilizaţia a
început acum 5000 de ani, cum am învăţat la şcoală în ultimii 150 de ani, apoi a existat o
progresie liniară către culmile sofisticării pe care le găsim în lumea de azi? Asta înseamnă
civilizaţia? Sau mai există şi altceva? Ultima întrebare este: ce relaţie avem cu natura? Care e
regula fundamentală a lumii naturale? Iată întrebările folosite de ştiinţă pentru a răspunde la
"Cine sunt eu?". Dacă aţi fost educaţi în occident, ca mine şi majoritatea dintre noi, în ultimii
150 de ani, am fost blocaţi în povestea ştiinţifică. E o poveste a separării, a competiţiei şi a
conflictului. Ea spune, la baza piramidei, că originea vieţii e total aleatorie. Acum, ştim că
dovezile fizice nu mai susţin povestea asta. Care e originea vieţii umane? Ni s-a spus că şi ea e
întâmplătoare. Iar teoria evoluţiei a fost folosită pentru a justifica asta. Vă voi spune de ce acea
teorie nu mai confirmă aceste idei, atunci când e vorba de oameni. Să fie clar:evoluţia e un fapt,
pentru unele forme de viaţă. Ca geolog, ştiu asta. Dar, la oameni, dovezile se prăbuşesc. Vom
aprofunda ideea asta imediat. Următoarea întrebare: ce relaţie avem cu corpul nostru? Am fost
învăţaţi că suntem separaţi de corpul nostru, că suntem neputincioşi când vine vorba de
vindecare şi de abilitatea de a vindeca ce se întâmplă cu corpul. Următoarea întrebare: ce relaţie
avem cu lumea din jur? Am învăţat că suntem separaţi de ea şi nu putem influenţa evenimentele
din jur. Următoarea întrebare. 150 de ani, am fost învăţaţi că civilizaţia e liniară, s-a întâmplat o
singură dată, că a început acum 5000-5500 de ani, în timpul Sumeriei antice, şi că a existat o
progesie liniară (aşa am fost învăţaţi), care a evoluat către sofisticarea pe care o vedem azi.
Ultima întrebare. În 1859, Charles Darwin a publicat cartea "Originea speciilor". În ea, a definit
ceea ce am crezut că este regula fundamentală a naturii. Aceea e regula supravieţuirii celui mai
puternic. Sunt cuvintele lui Darwin. "Supravieţuirea celui mai puternic". Natura e bazată pe un
model al competiţiei şi al conflictului. Cu ochiul minţii, dacă puteţi vedea asta în piramidă, pe
stânga, dacă luaţi notiţe, în vârful piramidei, scrieţi: "false presupuneri ştiinţifice" şi tăiaţi cu un
"X" toate lucrurile pe care le-am menţionat. Acum, studii confirmate de savanţi, şi nu vorbim de
opinia sau teoria mea. Nu e vorba de "povestea lui Gregg"… Studii ştiinţifice au răsturnat toate
ideile şi convingerile cu care am fost învăţaţi, Povestea care ni s-a spus. Dar aici e problema.
Există o reticenţă, şi, în multe cazuri, o rezistenţă a media tradiţionale de a prezenta noile
descoperiri în clasele şcolilor publice, în manuale publice, în documentare pentru public. Ne
agăţăm, poate că noi nu, dar lumea academică se agaţă de vechea poveste. Noi descoperiri au
răsturnat toate acele idei. Vi le voi împărtăşi acum. În vârful piramidei inversate, ştim că
originea vieţii nu e întâmplătoare. Originea vieţii umane nu e întâmplătoare. ADN-ul ne
dovedeşte asta. Cât despre corp, ştim că suntem profund conectaţi cu corpul nostru. Gânduri,
sentimente, emoţii, convingeri, declanşează agenţii chimici din inimă şi din creier, care sunt
eliberaţi în corp. Acele emoţii se bazează pe ce simţim, pe percepţiile noastre, pe reacţia noastră
la evenimentele din viaţă şi din lume. Următoarea întrebare: relaţia cu lumea de dincolo de corp.
Acum, ştim că suntem profund conectaţi cu lumea de dincolo de corpul nostru Ştiinţa ne spune
asta. Ştiinţa nu se mai întreabă dacă suntem sau nu total conectaţi unii cu ceilalţi. Fizica cuantică
ne-a sus că această conexiune există. Întrebarea e cât de profundă e acea conexiune. Câtă
influenţă avem, de fapt, când vine vorba de noi şi de relaţia cu lumea din jur? Iată lucrurile pe
care le vom explora pe parcursul acestei serii. Apropo de civilizaţie. E liniară? Nu. Noile
descoperiri ne spun că civilizaţia e ciclică. Trăim cel mai recent ciclu de 5000 de ani al
civilizaţiei, care a început acum 5500 în Sumeria antică. Dar dovezile arheologice, confirmate şi
acceptate de lumea ştiinţifică ne spun că a mai existat un ciclu înaintea acestuia. Un alt ciclu de
5000 şi, probabil, încă unul înaintea lui. Asta împinge data apariţiei civilizaţiilor avansate
tehnologic până la ultima epocă glaciară şi înaintea ei. Deci, acum 10-12000 de ani, au existat
civilizaţii avansate din punct de vedere tehnologic. Şi ultima întrebare, care e foarte puternică.
Care e regula fundamentală a naturii? Ni s-a spus: competiţia şi conflictul. Cele mai bune studii
din secolul 20 şi acum, din secolul 21, arată că, deşi există competiţie, iar noi vedem cu
siguranţă asta, natura e bazată pe un model de cooperare şi pe ceea ce biologii numesc ajutor
reciproc. Măsura în care vedem competiţia şi conflictul ne spune cât de mult am deviat de la
ordinea naturală, de la adevărurile cele mai profunde ale naturii. Luând toate acestea în
considerare, această piramidă devine lentila percepţiei prin care putem răspunde la întrebarea
"cine sunt eu?". Când încemep să ne vedem conectaţi unii cu ceilalţi, cu corpul, cu lumea, într-o
lume a cooperării, trăind într-o civilizaţia ciclică, cu o istorie din care putem învăţa, asta
schimbă totul. Totul! Vă dau un exemplu. Mă voi concentra pe un aspect care e foarte puternic
şi poate schimba radical viaţa mea şi a voastră. E vorba de ideea evoluţiei şi a originii noastre.
Am fost învăţaţi, din 1859, de când Darwin a publicat "Originea speciilor", că suntem produsul
unei lungi călătorii evolutive, care a apărut prin mutaţii întâmplătoare. Când mutaţiile ne convin,
le păstrăm. Când nu, le înlăturăm. Dar dovezile nu mai susţin asta. ADN-ul nu mai arată asta.
Vă spun pe şleau. Oamenii, oamenii moderni, noi, am apărut pe Pâmânt acum 200 000 de ani.
Nu ştim unde, cum sau unde am apărut. Nu pare să existe nicio cale evolutivă care a condus la
apariţia noastră. Am apărut intacţi, cu tot ceea ce avem azi. Am apărut brusc cu un creier cu
50% mai mare decât cea mai apropiată primată, un sistem nervos avansat, o capacitate avansată
pentru limbaj cu o abilitate tactilă avansată, cu degetul mare şi arătătorul opozabile. Şi iată
cheia. Am apărut cu abilitatea de a accesa intenţionat o reţea neuronală extinsă, într-un mod pe
care nu-l are nicio altă formă de viaţă.Ce înseamnă asta pentru noi? Aici vrem să ajungem. În
1991, savanţii au descoperit în inima umană 40000 de celule specializate, numite neuriţi
senzoriali. Sunt celule asemănătoare celor cerebrale, doar că nu în cap, ci în inimă. Şi sunt atât
de concentrate, încât sunt numite "micul creier din inimă". Iată de ce e imporant. Neuriţii
senzoriali, descoperiţi abia în 1991… Descoperirea a fost publicată în 94. Informaţia e foarte
recentă. Aceste celule specializate gândesc independent de neuronii din creier. Au amintiri
independente de creier. Învaţă independent de creier. Toţi am învăţat să gândim şi să simţim cu
creierul. De ce nu şi cu inima ? Ştiţi să accesaţi limbajul inimii, ca să puteţi profita de
înţelepciunea şi de intuiţia inimii? Ştiţi care e acel limbaj? Aici intervine frumuseţea acestor
descoperiri. La şcoală, am învăţat că creieru e organul principal al corpului. Probabil că şi voi.
Sigur, creierul e important dar acum ştim că el primeşte multe instrucţiuni de la inimă. Inima
trimite semnale creierului, iar acesta răspunde la ele. Aici lucrurile devin interesante. Acum,
ştim că putem să funcţionăm cu ajutorul creierului, ca putem să gândim, să învăţăm şi să ne
amintim doar cu creierul. Există culturi şi tradiţii care au învăţat să facă fix opusul, încă de la
naştere. Gândesc, învaţă, îşi amintesc, intepretează lumea prin inimă, din copilărie. Abia apoi
învaţă să interpreteze lumea prin creier. Iată cum putem să beneficem de ambele căi. Ne putem
armoniza inima şi creierul. Ne putem acorda sistemul nervos, între inimă şi creier. Putem acorda
neuriţii senzoriali din inimă cu neuronii din creier. Vorbim de două organe, să fie clar. Două
organe… ...şi o singură, puternică reţea neuronală. Când facem asta, când ne acordăm inima cu
creierul, două organe într-o singură şi puternică reţea neuronală, deschidem uşa către
experienţele extraordinare despre care am citit, de la călugări, şamani, din tradiţiile antice şi
indigene. Experienţe deseori considerate mistice, trăite doar de oameni speciali, cu abilităţi
speciale. Acum ştim că nu e adevărat. Acum 200 000 de ani, am apărut pe Pământ cu
programarea intactă pentru aceste abilităţi. Ea nu s-a dezvoltat în mult timp, ca proces evolutiv.
Asta înseamnă să suntem programaţi, suntem creaţi să avem aceste experienţe şi să le folosim în
viaţa de zi cu zi. În timpul care ne-a rămas, aş vrea să avem o experienţă, una singură, prin care
să accesăm începutul, uşa către toate aceste experienţe intuiţia profundă, accesul la subconştient,
precogniţia…toate acestea derivă din abilitatea de ne accesa inima. Asta nu e o surpriză. Acolo
se află neuriţii senzoriali. Dacă v-aş invita să intraţi în inimă, ştiţi ce să faceţi? Ştiţi cum să o
faceţi? Unii mi-au zis, Gregg, e o prostie. Sigur că ştiu cum să accesez inima. Dar, când sunt
testaţi în laborator, descoperim următorul lucru: noi, cei din occident, ca populaţie generală,
suntem atât de condiţionaţi să trăim în creier, încât, atunci când suntem invitaţi să ne mutăm în
inimă, rămânem în creier şi ne gândim cum ar fi să fim în inimă, dar tot cu creierul gândim.
Pentru mine, în asta rezidă avantajul şi puterea petreceri timpului cu familia noastră indigenă, cu
fraţii din mânăstiri, din jungla din Yukatan şi din Munţii Anzi, fiindcă şi ei au aceleaşi întrebări
şi trec prin acelaşi proces ca noi, când încercăm să accesăm inima. Iar ei au trebuit să înveţe.
Deşi putem găsi lucruri în cărţi, nimic nu se compară cu momentul când stai cu şaman sau un
călugăr, la mânăstirea lui, în locul lui sacru, îi priveşti în ochi şi îi întrebi: cum faci asta ? Cum
treci în inimă? Să facem asta. Să profităm împreună de acest monent de intimitate şi să începem
primul pas care deschide calea către aceste uimitoare, puternice experienţe mistice. Să trecem în
inimă! Mai întâi, vă voi invita să închideţi ochii. ca să schimbaţi focusul de la exterior câtre
lumea interioară. Asta trimite un puternic mesaj corpului.ior. E primul pas. Un semnal puternic
că vă concentraţi conştient către interior. Vă invit să vă schimbaţi focusul de la minte către
inimă. Aici intervine puterea perspectivei indigene. Familia indigenă ne spune că, dacă putem
atinge uşor centrul inimii, într-un fel care e comod pentru noi…Poate fi cu palma deschisă, ca în
Orientul Mijlociu sau în jungla din Yukatani. Aşa se salută oamenii dimineaţa. Budiştii crează o
mudra, cu mâinile împreunate. Se numeşte "mudra de rugăciune". Astfel, îşi ating centrul inimii.
Mulţi ating centrul inimii cu un deget. Iată cheia. Iată de ce facem asta. Oriunde simte corpul
senzaţia, conştienţa ta se va transfera automat către acel punct. Conştienţa se va direcţiona către
locul senzaţiei.Când îţi atingi centrul inimii, sternul, chiar aici, conştienţa ta va trece direct în
inimă. Asta e una din cheile indigenilor pentru iniţierea procesului intrării în inimă. Odată intraţi
în inimă, chiar aici, începeţi să respiraţi mai rar decât de obicei. Cum vă e mai comod. Eventual,
inspiraţii şi expiraţii de 5 secunde. Această acţiune simplă trimite corpului un al doilea semnal
foarte puternic. Fiindcă singura dată când îţi încetineşti respiraţia la intervale de 5 secunde e
atunci când eşti în siguranţă, sau când te simţi într-un loc sigur. Acest semnal de siguranţă pe
care îl creezi în inimă îţi străbate corpul şi îi schimbă compoziţia chimică. Vom mai vorbi
despre asta pe parcursul seriei. Deodamdată, iată ce am făcut. Ne-am transferat conştienţa din
minte în inimă şi respirăm un pic mai rar, ca şi cum respiraţia vine din inimă. Vă voi acorda un
moment pentru asta. Voi face şi eu acelaşi lucru. Acum, că sunteţi în această stare, ea e doar
începutul. Mai există paşi. Vi-i voi arăta în clipuri viitoare. Ăsta e începutul, pentru că dacă nu
putem intra în inimă, ceilalţi paşi nu vor avea acelaşi impact. Odată intraţi în inimă, vă amintiţi
de neuriţii senzoriali, care gândesc, simt şi îşi amintesc independent? Vă invit să îi puneţi inimii
o întrebare. Oricare. Ceva ce aţi vrut dintotdeauna să ştiţi, dar la care primiţi alt răspuns de la
fiecare persoană,şi de aceea nu ştiţi care e corect, şi vă simţiţi traşi din toate direcţiile, ca mine,
când mă pregăteam să plec din corporaţii şi nu ştiam ce e bine pentru mine. Când eram în inimă,
pe Muntele Sinai, cum v-am descris în primul clip,asta s-a întâmplat pentru mine. Deci acum
aveţi această oportunitate. Inima voastră ştie. În clipa asta sunteţi în inimă şi accesaţi 40000
neuriţi senzoriali care gândesc, simt şi îşi amintesc lucruri independent de celulele din creier.
Puneţi-i inimii o întrebare. PUNE-I INIMII O ÎNTREBARE Răspunsul vine rapid, fiindcă inima
nu vă spune o poveste. Inima răspunde în declaraţii scurte şi concise, care nu te judecă, nu au
teamă şi au sens pentru voi. Cum v-aţi simţit când v-aţi trecut conştienţa în inimă, aţi respirat
altfel şi aţi închis ochii? Ce aţi simţit? Ce a fost diferit faţă de lumea voastră de zi cu zi? Asta va
fi important pentru voi în părţile viitoare ale seriei, fiindcă vă deschile calea către aceste
posibilităţi extraordinare.

Ziua 3

Ca să recapitulăm, în clipurile anterioare am început să punem o întrebare puternică care ne

afectează toate aspectele din viaţă, în fiecare clipă. Simpla întrebare "cine sunt eu?". Am început
să înţelegem că modul în care suntem condiţionaţi să răspundem la ea Am început să înţelegem
că modul în care suntem condiţionaţi să răspundem la ea ce acum a fost desfiinţată de noi
descoperiri. Dintre ele, ne-am concentrat pe tema "tu", "eu" şi evoluţia umană, şi pe faptul că
noile descoperiri nu mai susţin vechea idee de evoluţie. Pe scurt, noi am apărut aşa. Noi,
oamenii moderni, am apărut pe Pământ acum circa 200 000 de ani. Nu ştim clar de unde am
venit. Ştim că nu există un parcurs evolutiv clar care a dus la apariţia noastră dar iată care e
cheia. E foarte important. Am apărut cu toate abilităţile avansate de azi intacte, complet
dezvoltate. Ele nu s-au dezvoltat într-o perioadă lungă de timp. Sistemul nervos avansat, creierul
avansat, abilitatea de a regla sistemul nervos în moduri foarte precise, par să fie abilităţi pe care
le-am avut încă de la început. Cu alte cuvinte, suntem programaţi să avem experienţele care sunt
posibile prin intermediul acestui sistem nervos avansat, mai ales prin cele 40000 celule
specializate din inima omului, numite "neuriţi senzoriali". Ele sunt celule asemănătoare cu cele
din creier. Gândesc, îşi amintesc, simt independent de creier şi pe putem accesa independent sau
le putem acorda. Putem, la propriu, să unim inima cu creierul. Putem combina aceste două
puternice reţele neuronale, ca să ne ofere experienţele extraordinare care păreau mistice în
trecut, rezervate celor cu o pregătire îndelungată, cei care trăiesc în mânăstiri şi indigenii din
intreaga lume. Data trecută, am încheiat cu o experienţă ca să vedem cum e când începem să
accesăm această reţea neuronală. Ne-am transferat conştiinţa din creier, în inimă. Înainte să
continuăm, vă voi spune de ce acest lucru e aşa de important. Trăim într-o lume compusă din
câmpuri electrice şi magnetice. Acesta e un adevăr ştiinţific. Iar organul din corp care are cel
mai puternic câmp eletric şi cel mai puternic câmp magnetic nu este creierul, ci inima. Primul
organ care se formează în corp,când eşti în pântecul mamei, e inima. Nu m-a surprins, când am
început să înţeleg interacţiunea corpului cu aceste câmpuri energetice, că avem nevoie de
organul creat să interacţioneze cu substanţa lumii. Avem nevoie de acel organ mai întâi şi
continuăm să-l folosim în timpul vieţii în moduri foarte precise. Dacă alegem să facem
următorul pas, ne putem perfecţiona, rafina aceste abilităţi, şi putem obţine oportunităţi
extraordinare privind intuiţia profundă, autovindecare la cerere, sistem imunitar puternic,
abilitatea de super-învăţare activarea hormonilor anti-îmbătrânire, pe care îi avem deja în corp.
Toate acestea, oricât de diferie ar părea, accesul direct la subconştient.. Oricât de diferite ar
părea, toate provin din abilitatea noastră de a ne acorda creierul şi inima. În clipul anterior, am
făcut primul pas în acest sens. Ne-am transferat conştiinţa din minte către inimă şi i-am pus
inimii o întrebare pentru a permite neuriţilor senzoriali să ne răspundă.pentru a permite
neuriţilor senzoriali să ne răspundă. Acum, vă invit să facem împreună următorul pas. Să trecem
la următorul nivel. Odată ajunşi în inimă,Odată ajunşi în inimă, cum putem armoniza inima cu
creierul? Cum le acordăm? În fiecare clipă, între inimă şi creier se derulează o conversaţie.
Chiar şi acum. Inima trimite creierului o mulţime de informaţii iar creierul răspunde şi retrimite
informaţii către inimă, dar mai puţine. Creierul comunică cu inima mai puţin decât inima, cu
creierul. Asta se întâmplă îm fiecare clipă. Întrebarea e: ştiţi ce îi spune inima creierului vostru?
Ştiţi ce îi spune inima creierului în clipa asta? Revoluţionarul Institut HeatMath, din California
de Nord, care cercetează înţelegerea inimii în moduri netradiţionale, care nu se practică în
universităţi… Cercetarea lor ne-a deschis calea către înţelegerea acestei comunicări şi a
modului în care o putem accesa în viaţă. De exemplu, unul dintre lucrurile pe care le putem
vedea e că conversaţia dintre inimă şi creier, atunci când avem sentimente precum frustrare,
supărare, ură, gelozie, furie, considerate de obicei o experienţă negativă, de fapt, trimitem un
semnal creierului
prin acea experienţă negativă. E un semnal haotic, arată ca o zi proastă la bursă. Când creierul
primeşte semnalul, eliberează compuşii chimici aferenţi. Un semnal haotic eliberează compuşii
aferenţi stresului, niveluri ridicate de adrenalină şi de cortizon. Asta e bine, pe perioade scurte,
Asta e bine, pe perioade scurte, Când trebuie să răspundem rapid la o ameninţare, ele ne trebuie.
Dar nu vreţi să trăiţi fiecare zi cu compuşii stresului constant prezenţi. Iată de ce. Când suntem
supuşi chimiei stresului, corpul nostru face o alegere. Dacă ceva e îndeajuns de important ca să
creeze acea chimie a stresului atunci, acum nu avem atâta nevoie de un sistem imunitar puternic.
Nu ne trebuie aşa de tare hormonii anti-îmbătrânire. Aşa că le oferim mai puţină energie
şi o dedicăm cauzei stresului. Deci, vedeţi, pe termen scurt
e un lucru bun. Dar nu vreţi să trăţi tot timpul aşa.
Poate că ştiţi oameni care o fac, colegi sau rude. Şi eu am lucrat
cu oameni în situaţia asta. Ei sunt cei mai expuşi
la dificultăţile vieţii. Când gripa bântuie prin
birou, ei o iau primii. Par mai bătrâni decât sunt, fiindcă
îşi poartă stresul pe faţă. Deci, când transformăm semnalul
dintre inimă şi creier, într-unul cu ritm regulat,
numit "ritm coerent", toată chimia se schimbă. Când trecem la acel ritm, corpul spune "nu mai
am atâta
nevoie de chimia stresului." "Mă pot opri din producţia
de adrenalină şi cortizol". "Să stimulez hormonii
anti-îmbrătrânire," "pentru ca omul să fie
tânăr, sănătos şi vioi." Să stimulăm sistemul imunitar pentru ca persoana să poată duce copiii
la creşă, să stea cu oameni în aeroport, la şcoală, la serviciu şi la mall. Să facă ce doresc, fiindcă
sistemul
imunitar e atât de puternic, încât ei nu mai sunt atât de expuşi la
germenii oportunişti din locuri publice. Iată întrebarea:
cum facem trecerea? Cum trecem de la semnalul haotic,
incoerent, la semnalul constant, regulat
şi coerent? Aici devine interesant. E
vorba de emoţia pe care alegi s-o creezi şi s-o experimentezi
în inimă. Tu alegi emoţia, iar corpul o
reflectă prin chimia acelei emoţii. Când ne gândim la asta în lumina
noilor descoperiri, ce aflăm? Când începem procesul, tehnica de a ne transfera conştiinţa
din creier în inimă, acesta e primul pas către armonizarea acestor două puternice reţele
neuronale. Vreau să vă împărtăşesc al doilea pas. Pentru asta, vom retrăi
experienţa din clipul anterior. O vom face mai rapid, nu voi
intra în atât de multe detalii. Dar acesta e primul pas din procesul
care ne va permite să facem asta. Ca data trecută, vă invit
să închideţi ochii, ca să vă orientaţi conştiinţa
spre interior. Eliminaţi ceea ce vă distrage
atenţia din lumea exterioară. E un semnal puternic pentru corp.
Acesta e primul. Vă orientaţi conştiinţa spre interior. Al doilea pas e transferul conştiinţei
din minte către inima voastră. Cum am arătat în clipul
anterior, una dintre metode e să atingeţi centru inimii
într-un fel care vă e comod, cu un deget, cu două,
cu palma deschisă. Budiştii fac aşa la mânăstiri.
Dar aici nu e vorba de religie. E vorba de o puternică tehnologie internă pe care o avem la
dispoziţie
de peste 200 000 de ani şi pe care abia acum o retrezim
în viaţă, în lumea modernă. Atingeţi-vă uşor centrul inimii,
aşa cum vă este mai comod. O faceţi deoarece conştiinţa va merge
în locul în care simţi atingerea. Dacă îmi ating braţul, conştiinţa merge
în braţ.Dacă ating genunchiul, la fel. Îmi ating inima. Acum,
conştiinţa (awareness) se mută în inimă. Vă invit să respiraţi un pic mai rar, de aici, ca şi cum
respiraţia
ar veni din inimă. Puteţi inspira şi expira
la interval de 5 secunde. Cum vă este mai comod. Acest lucru trimite
un al doilea semnal puternic, ce îi spune corpului că sunteţi
într-un loc şi un timp sigur, fiindcă acela e singurul moment
în care aţi respira mai rar. Iar respiraţia mai eliberează semnalul
către corp, care spune că e în regulă. Nu trebuie
să fim stresaţi sau să ne certăm. Aici am rămas cu clipul anterior.
Următorul pas e cel care stabileşte comunicarea
dintre inimă şi creier. V-am zis că în fiecare zi există o permanentă conversaţie
între inimă şi creier. Acum, vom prelua controlul
asupra acelei conversaţii. Noi hotârâm ceea ce inima
îi spune creierului. Facem asta invocând un sentiment,
un sentiment foarte precis. Vă voi invita,
după cum poate fiecare, să simţiţi în inimă, sentimente ca
aprecierea pentru orice sau oricine, recunoştinţă pentru orice şi oricine,
grijă, compasiune. Apreciere, recunoştinţă,
grijă, compasiune. Cercetărorii au descoperit
că aceste patru cuvinte, indiferent pe care-l alegeţi, tind să declanşeze,
la majoritaea oamenilor, semnalul optim dintre inimă şi creier.
El se numeşte coerenţă. E un semnal de frecvenţă foarte joasă.
Sub 1 Hz. De dapt, e 0,1 Hz. Deci simţiţi emoţia unui semnal
de frecvenţă joasă, dar nu e nevoie să ştiţi asta. Simţiţi emoţia semnalului de 0,1 Hz coerenţa
optimă
dintre inimă şi creier. Acum acordăm aceste două
reţele neuronale separate, obţinând o singură reţea puternică. Asta este cheia experienţelor
extraordinare şi mistice despre care aţi citit toată viaţa,despre care aţi auzit de la strămoşi
şi de la indigenii întâlniţi în viaţă Asta e cheia. Odată stabilită
această conexiune, ea este uşa, este portalul către o miriadă de experienţe,
Despre unele am vorbit deja. Stări profunde de intuiţie, la cerere,
atunci când alegi să ai acea intuiţie. Un portal foarte puternic
către subconştient. Dacă aţi folosit vreodată afirmaţii
în viaţă, acestea sunt menite să restructureze
o convingere subconştientă. Pentru ca afirmaţia să fie eficientă,
trebuie să comunicăm cu subonştientul într-o limbă pe care acesta o înţelege.
Are sens, nu-i aşa? Această experienţă e portalul care
deschide calea către subconştient. Când te afli în acest spaţiu,
atunci ai acele afirmaţii. De exemplu, partenerul ideal
se manistestă pentru mine acum, sau "corpul meu e în formă perfectă".
Sau orice afirmaţie alegeţi. Super-învăţarea. Savanţii au aflat că,
atunci când stabilim această relaţie, ea ne aduce inima şi creierul, împreună, într-o stare care
permite
o memorie mai puternică, o acumulare mai mare de învăţare,
o durată mai mare de reţinere şi un acces mai bun la ceea ce deja
am experimenta. Super-învăţarea. Dacă aţi analizat stările creierului, aceasta implică starea
gamma
a undelor cerebrale, o stare superioară de conştienţă. Chiar dacă nu vă interesează asta,
poate că priviţi acest clip, poate că e chiar primul pe
care îl vedeţi, şi vă spuneţi:"Chestiile astea nu mă interesează,
dar vreau doar să fiu sănătos-tun."Procesul funcţionează şi pentru voi,
pentru că acum vă invit să accesaţi portalul
către sănătatea optimă. Chiar dacă restul nu vă interesează,
prin realizarea acestei conexiuni, în primul rând, declanşaţi
şi amplificaţi răspunsul imunitar. Savanţii au descoperit
că indicele de SIgA din gură, adică prima linie de apărare
a sistemului imunitar,creşte fulminant după trei minute ale
procesului pe care-l facem acum. Declanşează acel răspuns imunitar
foarte puternic. Nu doar că putem vindeca
legături ADN rupte, dar avem abilitatea de regenera
ADN-ul din corpul nostru. Pe lângă toate acestea, am început seria vorbind cu voi
despre contextul vieţii noastre în lume. Trăim o epocă numită de experţi
"o epocă a extremelor" Trebuie să gândim şi să trăim diferit,
mai mult decât vreodată în trecut. Şi toţi avem un nivel de referinţă
a rezistenţei, al modului în care am învăţat
să ne raportăm la viaţă şi la schimbările din viaţa noastră. Azi, viaţa noastră se rezumă
la schimbare. Sigur vedeţi şi voi asta. Prin ceea ce facem noi acum, ne ridicăm nivelul de
referinţă al rezistenţei. Nu schimbăm ce se întâmplă în
lume, ci ne schimbăm reacţia. Căpătăm puterea de a răspunde
într-un mod conştient, sănătos nu ca să supravieţuim, ci ca să putem
să ne dezvoltăm odată cu schimbările. Toate acestea, deschizând portalul,
reglând această comunicare, armonizându-ne inima cu creierul. Acesta e doar un exemplu, un
motiv
pentru care e important să înţelegem răspunsul
la întrebarea "Cine sunt eu?". Noile descoperiri ne spun cine suntem. Ne spun că nu suntem cine
ni s-a spus în trecut, ci mult mai mult
decât ne-am imaginat vreodată. Vă voi împărtăşi un exemplu care
arată unde putem ajunge astfel. În următorul clip, vă voi arăta
cum puteţi accesa cursul online care analizează fiecare
dintre aceste funcţii, fiecare dintre aceste
experienţe extraordinare la un nivel şi mai profund,
astfel încâ să puteţi să le accesaţi şi să le aplicaţi imediat
în viaţa de zi cu zi, într-un mod semnificativ, sincer,
adevărat, factual, şi foarte distractiv.

Ziua 4

Voi şi cu mine suntem produsul unui mod

de gândire vechi de circa 300 de ani E vorba de falsele presupuneri ştiinţifice
bazate pe separare, pe competiţie şi pe conflict. Vă întreb ceva. Sunteţi gata
să renunţaţi la acele idei? Cele mai bune studii moderne ne spun
că aceastea nu mai sunt adevărate. Sunteţi dispuşi să îmbrăţişaţi noile
descoperiri în viaţa voastră? Sunteţi dispuşi să îmbrăţişaţi
cea mai adâncă înţelepciune acumulată de înaintaşii
noştri timp de 5 000 de ani? Sunteţi pregătiţi şi dispuşi
să îmbrăţişaţi noua ştiinţă şi ceea ce e ne spune despre relaţia
cu corpul nostru şi cu lumea din jur? Despre relaţia vostră
cu corpul vostru şi lumea voastră. Prezenţa voastră cu mine
acum îmi spune ceva. Îmi spune că sunteţi gata să
faceţi o schimbare în viaţă. Că sunteţi curioşi, cercetători, probabil şi prevăzători sau sceptici.
Asta e bine. Pentru că astfel
ne onorăm pe noi înşine, în timp ce adoptăm noi informaţii
în viaţa noastră.
am discutat trei segmente
foarte puternice. Trei chei fundamentale, care schimbă
modul în care ne gândim la noi înşine, la ceilalţi, la relaţia cu lumea, la relaţia cu Pământul,
cu trecutul şi cu universul. Ele încep cu cu întrebarea
cea mai fundamentală pe care ne-o putem pune.
Acea întrebare, acea întrebare înşelător de simplă,
este: "Cine sunt eu?".Fiecare relaţia din viaţă, fiecare
om cu care alegeţi să trăiţi, modul în care alegeţi
să vă vindecaţi corpul prieteniile, slujbele, carierele voastre, toate acestea, modul în care alegeţi
să rezolvaţi problemele de zi cu zi se bazează pe convingerile
conştiente şi subconştiente în legătură cu răspunsul
la întrebarea "Cine sunt eu?". Am învăţat că suntem separaţi de
corp, de ceilalţi, de Pământ. În acea separare, am învăţat
că competiţia şi conflictul reprezintă modurile de a rezolva
problemele noastre în lume. Problema e că noile descoperiri ştiinţifice
ale secolului 21 au răsturnat ideea asta. Ele ne spun că nu trăim într-o lume
a separării, ci a conexiunilor, şi că natura pe bazează
pe o regulă fundamentală a cooperării. Iar asta schimbă totul. Tocmai aici converg cu adevărat
ştiinţa şi spiritualitatea. Ştiinţa ne spune acum că avem
în inimă celule specializate menite să facă exact asta.
Să comunice cu lumea cum ar face-o celulele cerebrale.
Doar că ele sunt în inimă. Tradiţiile noastre cele mai vechi
şi mai îndrăgite conţin tehnicile prin care să trezim
aceste lucruri viaţa noastră. Acum, ştiinţa confirmă multe
dintre aceste tehnici. Am avut ocazia, în anii 1980, să citesc şi să interpretez
un text vechi de 3 000 de ani. Un text care ne vorbeşte despre noi despre cum a fost creată
lumea,
în viziunea autorilor de atunci, prin tradiţii indigene şi spirituale. Nu e un text ştiinţific, dar
ne spunea lucruri adevărate. Totuşi, dacă un savant l-ar citi
fără context, informaţiile nu ar avea niciun sens. Am avut ocazia să iau acelaşi text şi să-l citesc
prin prisma celor mai
bune studii ştinţifice ale secolului 21. Să vă spun ce s-a întâmplat. Când am combinat
înţelepciunea
trecutului cu ştiinţa secolului 21 am obţinut cheile, indiciile necesare pentru a privi altfel în
ADN-ul nostru
şi al tuturor formelor de viaţă, Un mod imposibil doar cu ajutorul
ştiinţei sau al spiritualităţii. Astfel, am descoperit că, în ADN-ul
oricărei forme de viaţă, găsim un mesaj care a fost în noi
încă de la începuturi. Citim acel mesaj ca pe
literele dintr-o carte, care spune: "Domnul e etern în corp."
Domnul e etern în corp. Nu spune cine e Dumnezeu
sau de unde vine El, dar faptul că acest mesaj există
în ADN-ul oricărei forme de viaţă şi faptul că acum îl putem citi e posibil fiindcă am împletit
ştiinţa
cu spiritualitatea, descoperind un nou mod de privi
lumea şi vieţile noastre Am fost învăţaţi că ştiinţa şi
spiritualitatea sunt incompatibile. Dar acum aflăm că sunt
feţe ale aceieiaşi monede, două moduri diferite de a privi
o realitate fundamentală, pe care noi o trăim şi o împărtăşim
în fiecare clipă a vieţii noastre. Aş vrea să vorbim despre modul în care
aceste informaţii pot schimba viaţa, cum pot avea ele un impact direct
asupra indivizilor sau grupurilor. Fiindcă vorbim de conexiuni legate
de multe faţete ale vieţii noastre…Vorbim despre corp, despre lume,
despre trecut, despre viitor. Atunci, putem vorbi despre modul
în care conectarea inimii cu creierul trezeşte hormononii anti-îmbărânire.
Asta a ajutat mulţi oameni. Sau putem vorbi despre modul
în care înţelegerea cooperării a ajutat vieţile oamenilor
şi le-a rezolvat problemele, fiindcă, acum, ei nu mai cred
că soluţia e competiţia. Dar eu vreau să evidenţiez ceva
foarte precis şi personal. Când vorbim despre câmpul energetic
care conectează toate lucrurile, acel câmp are trei funcţii
în lumea noastră. E un pod dintre noi şi lumea exterioară, este rezervorul tuturor
evenimentelor din viaţa noastră şi este o oglindă care arată
lumii exterioare a convingerilor din inimă şi minte,
fie ele conştiente sau inconştiente. Gândiţi-vă la asta. O oglindă în lumea de zi cu zi a
convingerilor noastre profunde, de care poate că nici nu suntem conştienţi. Am avut ocazia să
lucrez cu oameni şi cu o persoană în special, care credea că tot stresul şi conflictul
pe care îl trăia în viaţa ei… Credea în vechea tradiţie care spunea că tot ceea ce vezi în lume
te reflectă pe tine. Deci, în căsnicia ei, cu copii, cu
sora, cu prietenii, cu colegii, trăia întotdeauna conflicte. Aşa că s-a întrebat:
"Îmi arată ei conflictul meu?" Dar oglinzile nu funcţionează chiar aşa.
Există niveluri ale oglinzilor. Uneori, ele ne arată ceea ce judecăm. Alteori, ceea ce am pierdut,
la care am renunţat sau care ni s-au
luat în viaţă, la cel mai intim nivel. Asta s-a întâmplat cu această femeie. A început să înţeleagă
că prietenii,
oamenii cei mai apropiaţi de ea, nu îi spuneau ce era
ea în acel moment. Îi arătau ce judeca ea în acel moment.
Iar asta a schimbat totul. Ea a zis: "Doamne! Nu ştiam că
judec oamenii la atâtea niveluri!" Frumuseţea înţelegerii acestor oglinzi stă în faptul că, dacă
vindecăm judecata într-un moment
al vieţii, apare un efect de cascadă. Judecata se vindecă şi la alte niveluri.
Nu trebuie să te împaci cu toată lumea, fiindcă judecata fundamentală e
vindecată în interiorul nostru. Lumea nu mai are de ce
să o reflecte către noi. Iată un exemplu concret al impactului
pe care îl are această înţelegere. Vă întreb, în general, cum ar arăta
viaţa voastră de zi cu zi, cum ar arăta la serviciu, în clasă,
în relaţiile cele mai intime, dacă modul în care aţi fost învăţaţi
să vă gândiţi la voi înşivă s-ar schimba, ar trece de la separare şi
conflict la unitate şi cooperare? Ce ar însemna asta
pentru viaţa voastră?
e valoroasă alăturarea
ştiinţei cu spiritualitatea. Astfel, devenim dărâmători de mituri. Începem să dărâmăm miturile
a 300 de ani de gândire, de separare, de competiţie, şi spunem noua poveste
a unităţii şi cooperării. Astfel, trecem de la falsele
presupuneri ale ştiinţei la noile descoperiri ale lumii moderne. Deci ne bazăm schimbările
pe care le facem în viaţă pe ceva real, solid, concret. Nu trebuie să ne facem griji
dacă schimbările noastre vor reflecta ceva care este
adevărat în viaţa noastră.