Sensul vietii

Ionel Cristi - XII C

Poate cel mai covarsitor subiect cu care orice om trebuie sa lupte la un moment dat, sensul vietii, ramane cel mai mare mister al lumii noastre. Inca din cele mai vechi timpuri omul, fiinta rationala, a incercat sa inteleaga de ce exista pe acest pamant. De-a lungul mileniilor s-au lansat mii de ipoteze; mii de filozofi, intelepti sau oameni de rand au meditat asupra acestei probleme. Biologic vorbind, la fel ca oricare alta fiinta, omul se naste, creste, se inmulteste, imbatraneste si moare. Dar oare nu e omul mai presus de alte fiinte? Oare omul cu mintea sa ilustra, cu dorinta sa apriga de supravietuire si evolutie, e sortit sa duca o viata efemera asemenea unei banale furnici? O fiinta superioara nu are un destin superior? Dar viata unui om este predestinata dinainte de nasterea sa, sau omul prin deciziile sale isi alege propriul destin? Religiile lumii au oferit o serie de raspunsuri la aceasta dilema existentiala, avand in comun faptul ca sensul vietii umane e dat de o viata viitoare spre care aspiram cu totii. Dar aceasta idee, in lumea moderna tot pierde teren in mintea individului ce prefera sa inteleaga si sa se bucure de viata sa actuala, pe acest pamant, pe care il cunoaste, pe care il poate vedea si il poate atinge. In fata problemelor cotidiene prea putin ne mai pasa de o posibila viata viitoare. Suntem aproape obligati sa gandim mai putin si sa actionam mai mult, pentru a putea tine pasul cu lumea ce ne inconjoara, iar astfel sensul vietii se reintoarce la dorinta de a supravietui. Multi oameni isi gasesc sensul vietii in munca lor, conceptul de cariera fiind mai des folosit ca niciodata. Omul nu mai munceste ca sa traiasca, ci tarieste ca sa munceasca. Munca zilnica, acel orar prestabilit, capata conotatii magice in mintea inividului ajungand sa il motiveze suficient incat sa creada ca de asta traieste. Dar oare aceasta dorinta de a munci tot mai mult nu e doar o alta forma a lacomiei? Muncim ca sa traim mai bine, dar uitam sa mai traim. Strangem si adunam bani pentru lucruri ce nu avem timp sa le folosim, plecam in

calatorii si vacanta de relaxare in care nu ne putem desprinde telefonul de ureche . Si totul in final pentru ce? Oare e chiar acesta sensul vietii? O lunga si nesfarsita viata de sclavie? Daca ne gandim la oameni completi precum Leonardo da Vinci ce si-au dedicat viata intelegerii a tot ceea ce e in jurul lor, suntem tentati sa spunem ca sensul vietii e cunoasterea. Invatam zilnic cum sa traim, unde traim, de ce traim, dar intr-un final nu ne invata nimeni de ce sa traim. O viata intreaga de invatatura poate ca ii poate satisface pe unii, dar pentru cei mai multi ar fi doar o viata irosita. Si cine stie daca mai primim o sansa la o alta viata. Subiect descris cu atata finete de poeti si scriitori de-a lungul istoriei, iubirea trebuie luata in calcul ca fiind un posibil motiv de a trai. De fapt daca generalizam dragostea chiar ar putea acoperi toate aspectele sensului vietii : dragostea de cunoastere, dragostea pentru munca, iubirea de a trai, iubirea pentru familia ta, iubirea pentru tot ce e in jurul tau, dragostea de libertate, dragostea pentru o speranta la alta viata alta sansa. Dar desi asta il face fericit, omul nu poate trai numai in romantism si suntem pusi in fata problemei oare chiar toti oamenii ar putea iubi?. Se poate gasi raspunsul la sensul vietii in dogma crestina de a iubi tot ce te inconjoara? Evident unii ar spune ca da, altii ca nu. Toti suntem iubiti si iubim la randul nostru, dar pana la urma ne nastem singuri si murim singuri. Deci ce relevanta mai are toata aceasta dragoste din timpul vietii? Cea mai simpla explicatie la problema existentei ar fi sa credem ca tot ceea ce facem si tot ceea ce ni se intampla ne era scris de la bun inceput. Ar fi mai simplu de inteles, dar mult mai greu de a accepta. Nimeni nu doreste sa se simta ca jucaria unui copil fara vreo putere de a decizie. In concluzie sensul vietii, nu il vom afla niciodata, dar vom putea crede ca l-am gasit in ceea ce ne face fericiti si sa ne simtim impliniti.