Codrii

Cea mai veche rezervatie stiintifica din Moldova "Codrii" se gaseste in preajma
comunei Lozova, cca 50 km de Chisinau, si a fost infiintata la 27 septembrie 1971.
Rezervatiile stiintifice au cel mai inalt grad de protectie si sunt impartite in trei zone
functionale: zona strict protejata, zona de tampon si zona de tranzitie. Natura de aici
impresioneaza prin abundenta de forme si specii, unele dintre ele sunt rare sau pe cale
de disparitie. In rezervatia "Codrii" sunt puse sub protectie ca 1000 specii de plante,
adica jumatate din numarul speciilor florei Moldovei, 43 specii de mamifere, 145
specii de pasari, 7 specii reptile, 10 specii de amfibii si peste 10 mii de specii de
insecte. Principalele specii de arbori in padure sunt stejarul pedunculat, gorunul si
fagul. In perimetrul rezervatiei mai exista o zona reprezentativa de lunca si
functioneaza un bogat "Muzeu al naturii".

Codrii Orheiului-Se stie ca orice forma de habitat existenta se dezvolta numai in

situatia daca poseda gama de factori necesari pentru asigurarea efectiva a vietii. Unul
dintre acesti factori de prima importanta este cadrul natural favorabil, fara de care este
de neconceput dezvoltarea vietii umane. Mediul fizic stimuleaza realizarile societatii
umane prin asigurarea conditiilor favorabile de viata, comunicatii interioare
lesnicioase si adapost in caz de primejdie. In aceasta privinta spatiul codrilor
Orheiului din partea centrala a spatiului pruto-nistrian prin insusirile sale a asigurat in
permanenta habitatului satisfacerea acestor conditii. Acest areal geografic constituie o
parte a unui platou primitiv, taiat de un numar restrans de vai, intretaiate in toate
directiile, care au infatisarea unei aglomerari nesfarsite de dealuri mai mult sau mai
putin rotunjite.

Aceste dealuri sunt bucati mai mari sau mai mici, rupte din podisul de calcar sarmatic.
Dealurile codrilor Orheiului au forma lunguiata cu capatul de nord la Visoca, iar cel
de sud la Ustia. Lungimea lor e de 250 km. Vaile cuprinse in acest areal au directia
nord-sud si vest-est si se deschid in valea Nistrului sau a Rautului, izoland cateva
verigi de dealuri care in timpurile preistorice au fost insule si movile cu stanci
submarine. Un element constitutiv al reliefului sunt hartoapele - niste depresiuni cu
diametrul de 3-5 km in forma de amfiteatre mari. Pe Raut, incepand de langa or.
Orhei, se afla un chei cu o lungime de cca 41 km.

La geneza sistemului climateric din spatiul mentionat au conlucrat diversi factori din
a caror interactiune a rezultat o clima continental-moderata. Pentru regiunea codrilor
Orheiului este stabilita temperatura medie anuala de plus 9 grade; medie de iarna
minus 4, pentru iulie plus 21,3. Cantitatea medie de precipitatii este de 460-500 mm.

Regimul hidrologic al regiunii codrilor Orheiului cuprnde rauri, lacuri, iazuri etc.
Axul spatiului codrilor Orheiului este fluviul Raut. Rautul face parte din cele patru
rauri care isi incep istoria hidrografica dupa epoca sarmatiana, dar mai ales in cea
meotiana. Dupa cum afirma T. Porucic, "numai vaile Nistrului, Rautului, Prutului si a
Siretului poarta urmele tuturor epocilor de la meotian incoace; numai ele tin minte
evenimentele ce s-au desfasurat pe acest teritoriu, poarta urmele glaciatiunii de pana
si dupa". Rautul a simtit putemic aceasta epoca care a influentat asupra vaii sale foarte
largi si un curs sarac in apa, un curent cam repede, un bazin larg dezvoltat si foarte
ramificat, iar gura lui este foarte aproape de gura altor paraie mari ce dreneaza codrii
Lapusnei, Orheiului - Ichelul, Bac, Botna. Rautul, colecteaza apele Solonetului,
Ciulucului, Cula s.a.

La acest parametru este necesara relevarea insemnatatii apelor in stabilirea legaturilor

dintre oameni, cu atat mai mult ca rolul apelor curgatoare intr-o epoca indepartata a
fost determinant in constituirea diferitor forme de civilizatie. Ele au oferit
posibilitatea de a se iriga vaile, servind si ca surse de hrana si mijloace de transport.

Solurile zonei codrilor Orheiului se caracterizeaza printr-o mozaicare si diversitate

majora. Procesul de pedogeneza are loc sub actiunea unui complex de factori, la care
participa activ relieful, rocile (de diverse varste si componenta), astfel formandu-se
urmatoarele tipuri de soluri: brune, cenusii silvestre si de padure, cernoziomuri, soluri
aluviale. Solurile se succed conform legitatii zonalitatii orizontale, adica de la nord
spre sud. Daca privim schema pedologica, observam ca primele soluri sunt cele
cenusii si cenusii de padure. Urmeaza, in majoritate, cernoziomurile levigate, care
sunt potrivite pentru livezi, cultivarea sfeclei de zahar si a cerealelor. De-a lungul
Rautului se gasesc cernoziomurile tipice sau obisnuite. La nord-vest este o fasie
ihgusta de cernoziomuri calcaroase. La gurile Rautului sunt soluri aluviale si de
faneata, adesea saraturate care favorizeaza recoltarea efectiva a legumelor si a altor
culturi farajere.

Structura covorului vegetal ca si cea a lumii faunistice din codrii Orheiului a fost
influentata pregnant de relief si de conditiile pedoclimatice, caracterizandu-se prin
varietate si diferentieri zonale. Padurea ca element cardinal al ecosistemului, in
masura sa genereze influente favorabile asupra principalilor factori ai mediului, este
deosebit de importanta prin functiile sale economice si de protectie si fortificare.

Padurii i se atribuie un rol semnificativ in mentinerea continuitatii populatiei

romanice in spatii carpato-dunarean in timpul migratiilor nomade. Or, padurile care
"pe vremuri acopereau ca o panza imensa aproape intreg spatiul, coborand de la
munte spre stepa goala in perdele groase de brazi, stejari si fagi, provocau groaza
popoarelor in migratie, astfel se explica existenta unor toponime semnificative ca
teleorman(a) -padure nebuna s a.

In arealul de codri s-au conturat primele formatiuni politice. Nu este o surprindere ca

cea mai veche padure in tara noastra poarta denumirea de Vlasca, Vlasia. Probabil
triburile slavilor cand au venit au gasit in acest teritoriu comunitati de populatie
romanica. Un alt codru poarta denumirea de padure a pecenejilor si romanilor. Dupa
acceptarea revendicarilor otomanilor de a dezafecta cetatile tarii, ceea ce a conditionat
slabirea militara a statului, adapostirea in codri devine o forma frecventa de aparare.
Erau folositi si ca arma de razboi - "taiau copacii pana se tineau abia-abia, iar cand
trecea dusmanul, copacii erau doborati peste ei fara mari eforturi".

Nu intamplator, in ultimele decenii in disputa istoriogafica s-a pledat pentru

substituirea formulei traditionale anterior "refugiului localnicilor in regiunile de
munte in timpul invaziilor nomade" cu ideea "retragerii la padure", care oferea
posibilitati de subzistenta cu mult mai mari, iar practicarea indeletnicirilor agricole
mai eficiente. Disponibilitatile padurilor din zonele deluroase si de ses de a asigura
resurse de hrana si protectie sunt infinit mai mari. In acest context sunt remarcante
afirmatiile lui C. C Giurescu: "...pentru ca muntele fara padure nu inseamna nimic.
Cei care cunoasteti si iubiti muntele v-ati putut da seama ce inseamna piatra seaca,
stanca goala. Nu e loc nici de ascuns, nu e loc nici de trai acolo. Daca e padure e
altceva". Astfel, constatam ca in aceasta regiune deluroasa, acoperita de paduri,
densitatea populatiei este mai mare.

La 1936 N. Dascalescu mentiona ca sub denumirea de codrii Orheiului nu se intelege

numai dealuri si vai paduroase, ci soluri cu anumite caracteristici care astazi sunt in
mare parte lipsite de invelis foios fie din cauza defrisarii, fie din cauze naturale. In
vechime insa regiunea a fost toata acoperita cu paduri. 0 confirmare a existentei acelor
paduri seculare in judetul Orhei o ofera P. Cazacu la "zece ani dupa unire", adica la
1928: "Aici se afla renumitele paduri ale codrilor Orheiului si Bacului... cu arbori
seculari de stejar pur sau in amestec cu frasin sipaltin, material de cea mai buna
calitate, excelent pentru industrie". Din dictionarul geografic intocmit pentru
Basarabiala 1904 depistam referiri privind spatiul forestier al judetului Orhei:
"Colinele, dealurile si multe din vaile Basarabiei au mai pastrat ceva din maiestoasele
sale paduri de alta data... aceste ramasite a vechilor codri sunt aproape distruse...".

Codrii Orheiului isi gasesc confirmare in documentele epocilor. Astfel, este

importanta marturia din 1587 a unei solii unguresti care plecata de la Suceava se
indrepta spre pamantul Rusiei: "Dupa ce am trecut raul... ni s-a ivit in fata o padure
foarte mare pe care trebuia s-o strabatem, dar...acea padure era foarte de temut...".

Printre informatiile privind padurile Moldovei, furnizate de harta tiparita la Paris

(1667) si de alta tiparita la Amsterdam (1683), apar si codrii Orheiului, inregistrati la
est - nord-est de Iasi. Comparabila sub raportul importantei este harta lui D. Cantemir
ca anexa la lucrarea sa, alcatuita la 1716, prin care este confirmata existenta codrului
Orheiului.
Inca un argument la cele enuntate ar fi si constiinta de codreni a locuitorilor din
aceasta microzona, atestata de M. Sadoveanu in una din calatoriile sale la l921,
ramanand impresionat de uriasul codru al Orheiului si urmasii codrenilor: "Trecem
printr-un sat mare si frumos de razesi si strabatem codri mereu suind si coborand
pripoare de munte. E o regiune framantata si salbatica aceasta parte a Orheiului, o
ramasita din vechiul codru al cronicii, cu stancoase poteci de zimbru... E salasul
acelor codreni care sareau cei dintai pe cai sirepi la navala tatarilor".

Prin urmare, la adapostul natural oferit de codri care asigurau protectia si ocrotirea s-
au constituit, structurat si dezvoltat primele asezari.

In aceasta situatie nu este de mirare faptul ca aproape fiecare localitate actuala din
microzona mentionata pastreaza urme de habitat (asezari, cetatui, necropole) cu
bogate si variate vestigii. in acest context ideatic trebuie de relevat marea densitate a
monumentelor arheologice: pe suprafata a 73 de localitati actuale existente in acest
spatiu au fost descoperite cca 204 monumente arheologice ce conserva urme de
habitat, dintre care 155 asezari, 53 necropole plane si tumulare si 10 cetatui.

Cercetarea arheologica curenta atesta vechimea, permanenta si continuitatea de viata,

locuire mobila in aria codrilor Orheiului. Marturii certe in aceasta privinta servesc,
prin vestigiile arheologice de o paleta larga, localitatile Branesti, Butuceni, Lopatna,
Lucaseuca, Pohorniceni, Trebujeni, Seliste etc., astfel reliefandu-se faptul ca in aria
codrilor Orheiului istoria s-a derulat statornic, necontenit, fara intrerupere din cele
mai vechi timpuri.

Cele mai vechi urme depistate in aria codrilor Orheiului sunt din epoca paleolitica,
confirmate prin 16 statiuni din cadrul localitatilor Peresecina (cca 10 statiuni),
Lopatna, Trebujeni. Vestigiile culturii materiale si spirituale din epoca neo- si
eneolitica sunt mult mai numeroase si mai bogate, inserand cca 31 de asezari,
descoperite la Braniste, Bulaiesti, Ivancea, Lopatna, Marzesti, Pohorniceni, Seliste
etc.

Dezvoltarea comunitatii umane in aria mentionata in epoca bronzului poate fi

confirmata prin vestigiile materiale din cca 8 asezari: Pohorniceni, Seliste, Trebujeni
etc. Deosebit de numeroase si variate sunt vestigiile arheologice din epoca fierului,
reprezentate, in special, prin orizontul getic, atestat in cca 66 de puncte topografice
(asezari, cetatui, necropole), care constituie certe marturii de civilizatie autohtona. Se
remarca siturile arheologice de la Braniste, Butuceni, Ivancea, Pohorniceni, Seliste,
Trebujeni etc.

In aria codrilor Orheiului sunt depistate cca 46 de tumuli si grupuri tumulare -

marturie a unor stravechi rituri funerare din epoca bronzului si perioada medievala
timpurie. Bogate vestigii materiale conserva orizontul antic tarziu de tipul Santana de
Mures-Cernjahov, provenite din cca 53 de puncte topografice, dintre care mentionam
Braniste, Braviceni, Bulaiesti, Ivancea, Lucaseuca, Mana, Peresecina, Seliste,
Trebujeni etc. In rezultatul studierii repertoriului arheologic al monumentelor
medievale timpurii din 29 puncte topografice, 13 asezari s-au perpetuat cu certitudine
din sec. III-IV pana-n sec. V-VII.

Din cele expuse constatam ca majoritatea siturilor arheologice din aria codrilor
Orheiului sunt pluristratigrafice, continand vestigii materiale din epoca paleolitica
pana in evul mediu tarziu, printre care mentionam Lopatna, Seliste, Trebujeni.
Atestam situri arheologice care insereaza cca 10 niveluri de locuire. Cel mai
reprezentativ in aceasta privinta este situl arheologic Pohorniceni-Petruha care include
12 niveluri de locuire, calificat ca o "frumoasa dovada a unei sederi continuie,
incepand cu epocile preistorice" si ca un "monument deosebit din aceasta regiune care
ar putea constitui un etalon al continuitatii romanilor pentru aceasta zona...", or, in
asezarea Pohorniceni-Petruha sunt prezente si toate orizonturile culturale,
caracteristice epocii medievale din V-XIII. In general, cadrul geografic a oferit
habitatului medieval timpuriu din aria codrilor Orheiului resurse naturale alimentare
si naturale productive suficiente, utilizate de ei ca materie prima si combustibili
energetici, materiale de constructie etc.; unul din importantele beneficii, oferite de
codrii acestui spatiu, a fost ocrotirea si protectia, insistam asupra ideii de codru ca
mod de fortificatie. Prin urmare, factorul geografic prin elementele sale constitutive a
influentat densitatea de locuire, ocupatiile, modul de trai, tipologia asezarilor si a
locuintei, determinand in ultima instanta mentalitatea habitatului.