MINISTERUL EDUCAIEI, CERCETRII, TINERETULUI I SPORTULUI UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918 DIN ALBA IULIA FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOX

CONVERTIREA MEA LA ORTODOXIE

MARTURIA UNUI CALUGAR FRANCISCAN

-RECENZIE-

Coordonator tiinific: Pr.lect.univ.dr. JAN NICOLAE

STUDENT: SALA PETRU LAURENTIU SECTIA CONSILIERE PASTORALA ANUL II

ALBA-IULIA 2012

"Sa fiti gata totdeauna sa raspundeti oricui va cere socotealadespre nadejdea voastra." (I Petru 3,15) Cartea de fata a fost scrisa de Prea Sfintitul Pavel de Ballester, spaniol de origine si fost calugar catolic, care infatiseaza experienta sa launtrica personala legata de cunoasterea Ortodoxiei. Aceasta intalnire cu Ortodoxia l-a condus catre Adevar, Care nu este altul decat Hristos. Aflandu-l pe Hrsitos mai bine zis, aflat fiind el insusi de Hristos autorul si-a dat seama de lipsurile si de indepartarea de Dumnezeu a Bisericii-Catolice, fapt pentru care -sa si indreptat spre Ortodoxia Rasaritului, a Bizantului, a Sfintei Traditii. Aceasta convertire a fost consemnata si publicata in anul 1954. Cartea are 110 pagini si a fost editata la editura Nepsis in anul 2010 iar traducerea in limba romana a acestei carti a fost realizata dupa originalul in limba greaca, editata in Sfanta Stavropighie Mahera din Cipru de catre Maria Catalina Muraru. Aceasta carte reprezinta de fapt o marturie autentica si cutremuratoare a unui fost calugar catolic care si-a stabilit ca proritate in viata gasirea Adevarului. Punctul de plecare a fost un document pe care l-a descoperit pe cand ordona si evalua cartile din biblioteca manastirii de care apartinea. Acest document a declansat inlauntrul sau o criza de constiinta, care l-a pus in conflict cu duhovnicul sau, cu prietenii, cu fratii din manastire, cu ierarhia si chiar cu Biserica sa, cu toate dogmele si "adevarurile" ei. Anevoiosul drum al acestu calugar, asa cum e infatisat in cartea Convertirea mea la Ortodoxie, constituie inca o pilda ca pentru dobandirea Adevarului, orice om este dator sa jertfeasca totul. Asa cum vom vedea in cele ce urmeaza, Prea Sfintitul Pavel a fost asasinat, insa asasinarea lui nu a putut pune capat lucrarii sale. Cartea lui ramane o marturie impotriva ratacirii papale, toate cel afirmate fiind probate deplin prin documentele papale si arhivele oficiale ale papalitatii. Este extrem de important faptul ca cineva a putut vedea atat de limpede ca papismul nu este o erezie izvorata pur si simplu din ratacire, ci si din falsificarea intentionata a adevarului, jertfit pe altarul puterii papale. Marturia Prea Sfintitului Pavel este structurata pe opt capitole la acestea adauganduse la finalul cartii un capitol ce contine anumite note explicative asupra continutului cartii. Inainte de a parcurge pe scurt cele opt capitole ale cartii as vrea sa ne aplecam putin atentia asupra persoanei Prea Sfintitului Pavel: Prea Sfintitul Episcop Pavel, pe numele sau civil Francisc de Ballester, s-a nascut in anul 1927 la Barcelona, intr-o familie de romano-catolici conservatori. In timpul razboiului civil din Spania, desi era doar elev de gimnaziu, si-a insotit mama, trimisa ca medic pe front, in primele linii ale luptei. Adanca marcat de grozaviile razboiului, tanarul baiat si-a reluat studiile cu hotararea de a deveni calugar si a propovadui pacea si dragostea crestina. Asa s-a si intamplat astfel incat cativa ani mai tarziu tanarul de atunci Francisc a intrat intr-o manastire a ordinului franciscan si a urmat cursurile Facultatii de Filosofie din oarsul sau natal, Barcelona. In urma unor framantari dramatice de constiinta iscate de cercetarea mai elaborata a

funfamentelor crestine ale Bisericii sale, paraseste Romano-Catolicismul si se converteste la Ortodoxie, primind numele de Pavel. Studiaza Teologia la Atena, este hirotonit diacon si preot, iar in 1954 devine arhimandrit. Apreciind vasta sa cultura, caci arhimandritul Pavel cunostea foarte bine limbile greaca, spaniola, latina, portugheza si franceza, pregatirea teologica si mai ales calitatile lui misionare, Prea Sfintitul Iacob, Arhiepiscopul grec al Americii, l-a chemat la sine, incredintandu-i grija pastoririi ortodocsilor din Mexic si America Centrala. Aici Arhimandritul Pavel a desfasurat o vasta activitate misionara in toate parohiile ortodoxe, propovaduind cu timp si fara timp cuvantul Adevarului. A scris numeroase articole, carti, studii teologice, a tradus Dumnezeiasca Liturghie in limba spaniola, a predat la Universitatea din Mexic. Pentru slujirea sa pastorala rodnica a fost inaltat la vrednicia arhiereasca, fiind hirotonit Episcop de Nazianz, la 15 martie 1970. Au urmat alti paisprezece ani de truda misionara ca episcop ortodox in America Centrala. In ziua de duminica, 22 ianuarie 1984, dupa ce a slujit Dumnezeiasca Liturghie in catedrala Sfanta Sofia din Mexic, Prea Sfintitul Pavel a fost tinta unui atac criminal al unui fost militar mexican, in varsta de 70 de ani, acesta din urma fiind bolnav psihic. Autoritatile nu au exclus posibilitatea fanatismului religios ca mobil al crimei. Grav ranit, Epsicopul a fost transportat de urgenta la spital, unde zece zile mai tarziu a trecut la Domnul. In capitolul I al cartii, denumit foarte elocvent Primele indoieli, Prea Sfintitul dezvaluie cum intr-una din zilele in care muncea la reorganizarea cataloagelor din biblioteca manastirii in care vietuia, nu mica i-a fost mirarea, dupa cum insusi marturiseste, cand a descoperit un plic ce continea documente referitoare la Inchizitia din anul 1647, copia unui edict al papei Inocentiu X, redactat in latina, prin care era antematizat ca eretic orice crestin care ar fi indraznit sa creada, sa urmeze sau sa raspandeasca invatatura Sfantului Apostol Pavel despre autenticitatea demnitatii sale apostolice. Mai mult decat atat acest document ii obliga pe credinciosi, sub amenintarea cu pedeapsa de dincolo de moarte, sa creada ca Apostolul Pavel, in toata viata si slujirea sa apostolica, adica de la convertirea sa la crestinism si pana la moarte, nu si-a exrcitat lucrarea apostolica liber si independent de stapanirea lumeasca. Ba chiar dimpotriva, toti trebuiau sa creada ca acesta se afla in fiecare clipa sub puterea suverana a Sfantului Apostol Petru, presupus a fi primul intre papi si ocarmuitorul Bisericii. Desigur, era prevazut si faptul ca acesta putere absoluta a fost mostenita, prin succesiune directa, exclusiv de urmatorii papi, episcopii Romei. Nestiind sigur daca este un act autentic tanarul calugar franciscan de atunci a comparat textul cu originalul din biblioteca ce se afla in Barcelona si astfel si-a dat seama ca nu poate fi vorba de vreun fals sau vreo plastografiere. De aici nu a mai fost decat un singur pas pana ce intr-ansul s-a nascut o dureroasa problema de constiinta deoarece ii era cu neputinta sa creada ca Sfantul Apostol Pavel putea fi condus de vreo autoritate lumeasca avand in vedere independenta si libertatea cu care isi desfasura lucrarea apostolica printre neamuri. Capitolul II intitulat Sfaturile duhovnicului ne infatiseaza dialogul pe care tanarul calugar il are cu duhovnicul sau caruia isi expune toate framantarile ce il macina si toate intrebarile la care nu gaseste raspunsurile in cadrul Bisericii Catolice. Raspunsul din partea duhovnicului sau, care era unul dintre cei mai intelepti calugari din manastire, nu a fost

tocmai unul asteptat caci acesta il sfatuieste pe tanarul calugar sa lase Scripturile, caci acestea i-au tulburat viziunea si sa se indrepte mai mult catre invatatura Bisericii Catolice in care nu exista urma de greseala. Acest raspuns nu a facut decat sa trezeasca o mai mare neintelegere in sufletul viitorului episcop Pavel dar mai ales o nemultumire din ce in ce mai apasatoare. In incheierea dialogului sau cu duhovnicul acesta din urma il sfatuieste sa citeasca anumite carti care ii vor lumina mintea spre invatatura corecta a Bisericii, carti pe care insusi duhovnicul i le-a recomandat. Monarhia Papei este cel de-al III-lea capitol in care vedem ca tanarul calugar franciscan asculta de dihovnicul sau si citeste cartile recomandat insa pe langa acestea mai studiaza si alte carti din care reiese clar autoritatea monarhica a papei ca "suveran suprem si cap al Bisericii", "piatra din capul unghiului", "vicarul lui Dumnezeu pe pamant", "pastorul pastorilor", "mare arhiereu", autoritate pe care tanarul Francisc refuza sa o accepte considerandu-o una despotica, dictatoriala, ce vrea sa se intinda peste toti credinciosii de pretutindeni indiferent daca e mirean sau cleric, chiar si asupra fiecarei Biserici de orice tip liturgic si limba. Ii scrie apoi o scrisoare duhovnicului sau in care ii explica faptul ca a citit cartile recomandate dar ca totusi constiinta nu il lasa sa traiasca in greseala. Incepe si studiaza cu mare seriozitate dogama infailibilitatii si constata cu stupoare faptul ca episcopii de pretutindeni, de-a lungul timpului au consimtit la limitarea autoritatii lor si la transformarea lor in servitori muti ai Papei. In capitolul IV, "Tu esti Petru", aflam ca tanarul calugar primeste sfaturi de la cei mai apropiati ai sai sa studieze bazele scripturistice ale papalitatii, adica pasajele evanghelice pe care catolicismul le invoca pentru a demonstra si justifica asa-numitul "primat al lui Petru". Desi el respecta sfatul celor apropiati, adancindu-se in studiu nu reuseste decat sa-si limpezeasca din ce in ce mai mult ideea conform careia primatul papal si infailibilitatea papala sunt invataturi nascocite de Biserica Catolica. Capitolul V are un titlu deosebit de reprezentativ, Temeiul disputei, caci in urma ideilor sale pe care si le sustinea, calugarul Francisc a fost numit in public "fiu nerecunoscator al Bisericii Catolice". El se mangaia totusi cu invatatura Sfantului Irineu care spunea ca "doar din faptul ca au succesiunea apostolica nu pot avea pretentia sa fim adeptii lor, referindu-se la pretentia papilor de a fi infailibili. Iata ca in cele din urma in capitolul VI, ""Iesiti din ea, poporul Meu...", adunand destule dovezi pentru a-si multumi constiinta, calugarul franciscan refuza sa mai faca parte din sanul Bisericii Catolice si pleaca din manastire reusind totusi sa trezeasca numeroase intrebari in mintea fratilor de manastire care insa nu au reusit sa aiba taria tanarului Francisc si au ramas in continuare in Biserica Catolica. Hotararea sa de a parasi Biserica Catolica s-a concretizat in capitolul VII, intitulat Spre lumina, unde aflam ca Francisc se refugiaza in sanul Bisericii Anglicane care ii ofera o deosebita ospitalitate, prin intermediul carora vine in contact cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor. In cadrul acestei Biserici in jurul lui se aduna un cerc de persoane in care, desigur, majoritatea erau impotriva papei. In cadrul acestui capitol aflam cum incearca Biserica Catolica sa il aduca inapoi la "adevarata credinta" si totodata aflam si raspunsul sau la aceasta ultima chemare.

In capitolul VIII si ultimul, numit foarte frumos Intalnirea cu Adevarul regasim experienta pe care tanarul Francisc o traia prin corespondenta pe care o intretinea cu un vestit ierarh ortodox din Apus. Aici aflam inspre ce l-au sfatuit ortodocsii sa-si canalizeze atentia si desprindem nenumarate convingeri ale lui despre autenticitatea si frumusetea Ortodoxiei dar si cum au decurs evenimentele in viata sa pana cand bunul Dumnezeu a randuit ca cel ce a fost odata calugarul romano-catolic Francisc sa devina Prea Sfintitul Episcop Pavel. Insusi Prea Sfintitul marturiseste in incheierea cartii sale: "...pot spune ca ma simt fericit, in mijlocul dragostei, simpatiei si intelegerii cu care ma inconjoara Sfanta Biserica a Greciei, cinstita ierarhie, diferitele organizatii religioase si, in general, toti cei care mi-au facut pana acum cinstea de a se numara printre cunoscutii mei. Tuturor acestora, parinti si frati ai mei intru credinta, si tuturor acelora care prin intermediul scrierilor mele au luat cunostinta cu intelegere de cazul meu si de intreaga mea odisee, le cer sprijinul prin rugaciune, ca sa primesc Har de Sus spre a ramane vrednic cu statornicie de o atat de minunata binefacere a Atotbunului Dumnezeu catre mine." In incheiere as vrea sa recomand tuturor aceasta carte deoarece este intr-adevar on tratat prin care ni se demonstreaza clar faptul ca de-a lungul istoriei Biserica Catolica a trait si traieste in greseala mai ales prin plastografiile si falsurile pe care in mod voit le-a desemnat ca fiind documente a caror autenticitate nimeni vreodata nu are dreptul sa o puna la indoiala caci in caz contrar va fi exclus numaidecat din sanul Bisericii. Cartea scrisa de catre Prea Sfintitul Pavel de Ballester reprezinta o adevarata convertire la Ortodoxie caci el insusi exclama dimpreuna cu Sfintii Parinti, si ne indeamna totodata si pe noi sa o facem, zicand ca noi, ortodocsii, "credem in ceea ce am primit de la Apostoli, in ceea ce Apostolii au primit de la Hristos si in ceea ce Hristos a primit de la Dumnezeu Tatal."