ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE COMERT

PROIECT DE LICENTA
“ TENDINTE IN DEZVOLTAREA COMERTULUI
MONDIAL CU SERVICII TURISTICE IN
HOTELURI SI RESTAURANTE ”.

COORDONATOR: STUDENT:
Prof. Univ. Dr. GABRIELA VASILE IONEL POPESCU
STANCIULESCU

BUCURESTI
2004
 CUPRINS

CAPITOLUL I: TENDINTE ACTUALE PRIVIND COMERTUL

INTERNATIONAL CU BUNURI SI SERVICII

I.1. CLASIFICARI SECTORIALE ALE ACTIVITATII

ECONOMICE
I.2. TIPOLOGIA SI DEFINITII ALE SERVICIILOR
INCLUSE IN SECTORUL TERTIAL
I.3. METODE CLASICE DE IMPORT EXPORT AL
SERVICIILOR

CAPITOLUL II: PRINCIPALELE GRUPE DE SERVICII

TURISTICE SI PARTICULARITATILE LOR
2.1. SERVICII DE BAZA
2.2. SERVICII SUPLIMENTARE
2.3. PARTICIPAREA PRESTARII SERVICIILOR IN
TURISM

2
CAPITOLUL I: TENDINTE ACTUALE PRIVIND COMERTUL
INTERNATIONAL CU BUNURI SI SERVICII

I.1. Clasificari sectoriale ale activitatii economice

In conditiile epoci contemporane, participarea activa la diviziunea

mondiala a muncii reprezinta o latura inseparabila a procesului de dezvoltare a
oricarei natiuni si aceasta constituie o necessitate obiectiva pentru toate statele
lumii, indifferent de nivelul dezvoltarii lor economico-sociale sau de sistemul
social-politic dominant. Se impune ca o necesitate obiectiva intensificarea
participarii la diviziunea mondiala a muncii, in primul rand, pentru tarile ramase in
urma din punct de vedere al deyvoltarii economice pentru ca numai astfel ele vor
putea inlatura decalajul considerabilcare le desparte de tarile puternic
industrializate si bine ancorate in diviziunea mondiala a muncii.
Diviziunea mondiala a muncii este o categorie economica care exprima
relatiile ce se stabilesc intre statele lumii in procesul dezvoltari productiei si
comertului international, precum si locul si rolul fiecarui stat in circuitul mondial de
valori materiale.
Astfel spus, diviziunea mondiala a muncii este un process de specialiyare
internationala in productie a economiilor nationale, statornicit de-a lungul
timpuluiosi care reprezinta baza legaturilor dintre ele. Ea arata, deci, locul pe
care diferite tari ale lumii il ocupa in economia mondiala si reprezinta temelia
materiala a fluxurilor economice internationale. Acest process de specializare
internationala in productie are ca scop adaptarea potentialului economic national
al statelor la cerintele in continua schimbareale pietei mondiale si este determinat
de o serie de factori, cum sunt: conditiile naturale fizico-geografice, marimea
teritoriului si populatiei fiecarei tari; nivelul ethnic si gradul de diversificare al
aparatului productive din fiecare tara; traditiile economice; apropierea geografica
a statelor si stabilirea anumitor raporturi de complementaritate economica
dinamica intre ele; o serie de factori extraeconomici (dominatia coloniala, relatiile
de productie, razboaiele etc.) .
Diviziunea mondiala a muncii a inceput sa se formeze in conditiile aparitiei
si dezvoltarii capitalismului si s-a adancit ulterior unui cumul de factori.
Exprimand procese economice obiective, ea este, prin excelenta, un fenomen
mondial, atotcuprinzator, care actioneaza in cadrul unei economii mondiale
mondiale unice si tot mai interdependente, daqr si foarte eterogena.
Adancirea diviziunii mondiale a muncii si formele concrete pe care le-a
imbracat intr-o etapa sau alta au depins si de depend de nivelul de dezvoltareal
fortelor de productie si in primul rand, de dezvoltatea industriala anumeroaselor
state ale lumii.
Inlaturarea dominatiei economice straine din tarile in curs de dezvoltare,
trecerea in patrimonial national a bogatiilor de care dispun acestea, intensificarea
procesului lor de industrializare, pe baza tehnicii actuale, concomitant cu
inlaturarea specializarii economice unilaterale ce le-a fost impusa de fostele
metropole, dezvoltareade sine statatoare a acestora (fara ca aceasta sa
presupuna o dezvoltare autarhica), fara ingerintele altor state, toate acestea vor

3
exercita o influenta pozitiva asupra diviziunii mondiale a muncii si implicit in
directia atenuarii decalajuluio multilateral care separa aceste state de cele
puternic dezvoltate.
Un alt factor cu o puternica influenta asupra dinamizarii economiei
mondiale si a comertului international, precum si asupra diviziunii mondiale a
muncii, este revolutia tehnico-stiintifica(inclusive cea informationala) care a
strabatut o serie de etape si forme concrete de manifestare.
Este unanim recunoscut faptul ca revolutia tehnico-stiintifica
contemporana este cel mai important factor al dinamizarii economiei mondiale si
comertului international cu implicatii commune, dar si specifice, pentru fiecare
compartiment al economiei mondiale.
Extindera diviziunii mondiale a muncii de tip industrial, sub influenta
revolutiei tehnico-stiintifice contemporane, pe deplin echitabile, reclama
dezvoltarea economica multilaterala a tuturor statelor, crearea unei industrii
moderne, diversificate in fiecare tara, pe baza eforturilor propii – ca factor
primordial – si a unei largi colaborari internationale, bazata pe respectarea stricta
aprincipiilor si normelor dreptului international. Aceasta nu trebuie sa intre in
contradictie cu accentuarea tendintelor de globalizar3e economica care are loc
prin internationalizarea productiei si a tehnologiei, si prin internationalizarea
pietelor de marfuri, capitaluri si servicii.
Revolutia tehnico-stiintifica contemporana a determinat in acelasi timp o
asemenea crestere a nivelului ethnic, a complexitatii si diversificarii productiei in
general, a industriilor de varf in special (constructii de masini, electrotehnica,
electronica, telecomunicatii, chimie, metalurgie, etc.), incatorganizarea in fiecare
tara a productiei tuturor tipurilor de produse (din toate ramurile si
subramurileindustriei, care se gasesc intr-un permanent procesde modernizare,
specializare si diversificare) a devenit practice imposibila si in acelasi timp
ineficienta din punct de vedere economic chiar si pentru cele mai dezvoltate tari
ale lumii.
Ca urmare, revolutia tehnico-stiintifica contemporana a determinat o
accentuare a interdependentelor economice dintre state ( consecinta a diviziunii
mondiale a muncii) si a impus in mod obiectiv o larga specializare si cooperare
cu implicatii directe nu numai asupra structurii economiei mondiale, ci si asupra
comertului international cu bunuri si servicii.
De aceea, in conditiile epocii contemporane, toate tarile lumii, indifferent
de natura oranduirii sociale, de marimea si forta lorm economica, de gradul lor de
inzestrare cu resurse naturale si forta de munca, de asezarea lor geografica etc.
trbuie sa participle, intr-o masura mai mare sau mai mica, intr-o forma sau alta, la
circuitul economic mondial, aceasta fiind o consecinta fireasca, de ordin obiectiv,
a interconditionarii economice generale dintre roate statele lumii.
Schimbarile care au intervenit in structura economiei mondiale in perioada
postbelica, ca urmare a modificarilor ce s-au inregistrat pe harta politica a lumii si
a revolutiei tehnico-stiintifice contemporane, precum adancirea
interdependentelor economice dintre state, au generat conditii noi in
desfasurarea circuitului economic mondial. El a imbracat si continua sa
imbrace forma unor relatii economice multiplen atat in cadrul fiecaruio grup de
tari, cat siintre taqrile apartinand diverselor grupari.

4
 Istoria dezvoltarii economiei mondiale a demonstrat, fara putinta de
tagada, ca progresul economic al unei tari depinde, inainte de toate , de gradul
de mobilizare si folosire tot mai intense a resurselor proprii (umane, materiale si
financiare), de eforturile fiecarui popor. Dar, tot istoria dezvoltarii economiei
mondiale a demonstrate ca nici o tara din lume, chiar si cele mai dezvoltate, nu
pot promova o politica economica autarhica fara consecinte profundedaunatoare
asupra propriei dezvoltari, nu se poate izola de circuitul economic mondial.
Participarea la diviziunea internationala a muncii si implicit la circuitul economic
mondial, este de natura sa potenteze eforturile proprii ale fiecarui popor sis a
accelereze progresul economic al tuturor statelor.
Ca urmare, progresul general al omenirii este rezultatul progresului
economic al fiecarei tari in parte si al schimbului de valori materiale si spirituale
intre acestea. Nivelul de dezvoltare economica al diferitelor tari si gradul de
diversificare si specializare a productiei lor materiale sunt factori principali care
determina proportiile participarii tarilor respective la circuitul economic mondial si
reflecta locul pe care il ocupa in cadrul diviziunii internationale a muncii. De
aceea , este unanim recunoscut pe plan international ca ca, in conditiile epocii
contemporane, una dintre cerintele fundamentale ale progresului fiecarei tari in
parte este intensificarea participarii la diviziunea mondiala a muncii si, pe baza
ei, la schimbul international de valori.
Colaborarea internationala,asistenta economica fara nici un fel de conditii,
constituie un factor important pentru progresul rapid al tarilor mai slab dezvoltate
din punct de vedere economic. In actuala etapa a revolutiei tehnico-stiintifice,
colaborarea, participarea la diviziunea mondiala a muncii in conditiile
tendintei de globalizare a economiei, sunt o necessitate obiectiva. De
aceea, nici un popor nu se poate izola, nu poate renunta la colaborarea
internationala fara grave urmari in dezvoltarea sa economico-sociala.
Una dintre problemele cele mai actuale ale lumii contemporane care
trebuie sa-si gaseasca o solutionare corespunzatoare este lichidarea
subdezvoltarii, rezultat nemijlocit in principal al politicii de dominatie coloniala’
de deceniisi chiar secole, consecinta a unor relatii economice inechitabile
generate de diviziunea internationala capitalista a muncii. Experienta arata ca
mentinerea decalajelor economice afecteaza deosebit de grav insasi evolutia
generala a economiei mondiale, constituie un factored ingustare a pietei
mondiale, de declansare a unor crize economice, reducand in cele din urma
posibilitatile de dezvoltare chiar si pentru tarile puternic industrializate. De acea,
lichidarea subdezvoltarii, egalizarea relative a nivelurilor de dezvoltare
economica a statelor lumii, in conditiile globalizarii economiei la scara mondiala.
Analiza atenta a evolutiei economice mondiale arata ca in viitor
interdependentele economice dintre state se vor accentua si mai mult. Ca
urmare, perpetuarea unor disproportii mari in nivelul de dezvoltare economica a
statelor va genera instabilitate economica si fenomene de criza care se va
reflecta pana la urma asupra tuturor statelor.
Inacest context este necesar sa mai subliniem cel putin doua aspecte
privind prezentul si viitorul economiei mondiale. Aluat si va continua sa ia
amploare transnationalizarea economiei mondiale prin activitatea pe care o
desfasoara cele peste 40.000 de societati transnationale mama si cele peste

5
270.000 filiale ale acestora, implantate in marea majoritate a tarilor lumii. Volumul
activitatilor acestora este urias. Ele controleaza peste 50% din productia
mondiala si au un volum al vanzarilor anuale care, in 2003, depasea cifra de
8000 miliarde dolari, in timp ce exportul mondial de marfuri abia s-a cifrat la cca.
6000 miliarde dolari. Acesta este primul aspect.
Un al doilea aspect care trebuie avut in vedere este trecerea de la era
industriala, care a durat peste doua secole, la era informationala de la sfarsitul
acestui mileniu si inceputul mileniului urmator, process de natura tehnologica
determinat de progresul exploziv in tehnica informationala. Toate acestea
vor conduce la accentuarea fenomenelor de globalizare economica si la noi
mutatii in evolutia diviziunii internationale a muncii, darn u in aceeasi masura si la
inlaturarea decalajelor economice si tehnologice. Aceste fenomene vor avea
urmari dintre cele mai diverse si in plan social-politic, care ar putea deveni o
frana in calea progresului economic la scara mondiala. Discrepantele enorme in
ce priveste nivelul de trai al populatiei din cele aproape 200 de state ale lumii, din
care mai mult de jumatate traiesc sub pragul saraciei, ar putea deveni o “bomba
sociala” cu efecte dintre cele mai imprevizibile asupra viitorului economiei
mondiale. Tarile bogate nu trebuie sa uite sau sa neglijeze aceste aspecte pentru
ca insasi viitorul lor depinde de rezolvarea acestor probleme care tind sa se
acutizeze.
Analiza comertului international din perioada postbelica prilejuieste
desprinderea unor trasaturi si tendinte specifice acestei perioade, determinate de
factori care au influentat in general relatiile economice internationale cum sunt:
urmarile politice si economice ale celui de-al doilea razboi mondial, evolutia
economiei mondiale in perioada postbelica, revolutia tehnico-stiintifica ce se
desfasoara pe plan mondial si implicatiile acesteia asupra diviziunii mondiale a
muncii , aparitia proceselor de integrare economica din diversele regiuni ale
lumii, masurile de politica comerciala promovate de catre diversele state si
grupari integrationiste, criza economica cu care s-a confruntat economia
mondiala cu cel de-al optulea deceniu (cele doua socuri petroliere – 1973/74,
1989/90; socul dobanzilor inalte, socul aprecierii si apoi al deprecierii dolarului;
crizele economice ciclice din anii 1974/1975, 1981-1982 si 1990-1991) si
colapsul comunismului din europa la sfarsitul deceniului noua si inceputul
deceniului zece.
Sub influenta cumulata a factorilor subliniati mai sus, precum si a altora,
sau conturat trei trasaturi principale ale dinamicii si volumului comertului
international in perioada postbelica.
O prima trasatura caracteristica rezida in faptul ca, in perioada
postbelica, comparativ cu perioadele anterioare, comertul international a
inregistrat cel mai inalt ritm de crestere, cea mai sustinuta dinamica.
A doua trasatura caracteristica a comertului international rezida in
faptul ca in perioada postbelica, spre deosebire de perioadele anterioare, acesta
a devansat ca ritm de crestere nu numai PNB ( respectiv PIB ), ci si productia
industriala si agricola, la nivel mondial.
A treia trasatura caracteristica a dinamicii si volumului comertului
international rezulta din compararea cestuia cu evolutia rezervelor de aur si
devize centralizate ( la nivel de stat ) ale lumii nesocialiste.

6
 Dincolo de economia nationala a fiecarei tari, la etajul superior al
economiei mondiale, format din unitatea si interdependenta tuturor tarilor lumii,
apare mondoeconomia sau sistemul economiei mondiale ce cuprinde
economiile nationale in unitatea si interdependentele lor multiple, impreuna cu
toti agentii economici internationali si transnationali, cu fluxurile tehnico-stiintifice,
economice, financiar-valutare, social-culturale si ecologicepe care diviziunea
mondiala a lumii le impune.
La nivelul fiecarei tari, sistemul economic este format din ansamblul
relatiilor economice istoriceste constituite, in cadrul unei economii nationale, intre
institutii, organizatii si alte elemente ale activitatii economice, impreuna cu
mijloacele si parghiile corespunzatoare pe care piata le impune pentru
desfasurarea normala a vietii economice.
Economia nationala a unei tari poate fi impartita in trei sectoare de
activitate:
1. Sectorul primar, care cuprinde agricultura, silvicultura, pescuitul si
industria extractive;
2. Sectorul secundar, care cuprinde ramurile prelucratoare ale
industriei si constructiile;
3. Sectorul tertiar, care cuprinde transporturile si telecomunicatiile,
comertul, turismul, finantele si alte servicii.
In ultima perioada de timp, ca expresie a cresterii fara precedent a rolului
stiintei si tehnicii, a transformarilor intr-un factor sigur si de neinlocuit de progres
si de prosperitate, se contureaza un nou sector al economiei nationale, sectorul
cuaternar ( al materiei cenusii ), al cercetarii stiintificii si dezvoltarii
tehnologiei, cunoasterii stiintifice.De asemenea, trebuie sa avem in vedere si
faptul ca pe masura ce stiinta si tehnica se dezvolta tot mai puternic, impactul
generalizat al tehnologiilor avansate poate sa duca la distrugerea rapida a
delimitarii traditionale a municii in sector primar, secundar, tertiar, cuaternar, in
munca fizica si intelectuala, in munca productive si neproductiva. Acest aspect
prezinta importanta deosebita pentru elaborarea si infaptuirea strategiei de
dezvoltare a microeconomiei, pentru masurarea si interpretarea eficientei
acesteia.
Sistemul economic poate fi descompus in trei trepte diferite, dar
interdependente: institutii, organizatii si unitati.
Institutia, de obicei, este o formatie sociala, economica complexa, spre
exemplu o mare intreprindere moderna, un minister, etc. Ea reprezinta un
subsistem al sistemului economic, care din punct de vedere organizatoric si
juridic se delimiteaza de alte institutii. Deosebim institutie simpla si institutie
complexa. Prima se suprapune cu organizatie, a dica este formata dintr-o
singura pereche de unitati ( de exemplu, o gospodarie casnica). Institutia
complexa este formata din mai multe organizatii, in care functioneaza unitati.
Organizatia este o formatie sociala compusa din oameni uniti in vederea
infaptuirii unor obiective economice si sociale stabilite ( determinate).
Organizatiilese afla in interiorul institutiilor. Spre exemplu, in cadrul unei
intreprinderi, ca institutie, o unitate producatoare este o organizatie, sau in
cadrull unui minister, ca institutie serviciile functionale pot reprezenta organizatii.
In cadrul organizatiei casnice, organizatia si institutia coincid.

7
 Fiecare organizatie are o functie bine definita, iar fiecare persoana poate
face parte din mai multe organizatii; in calitate de muncitor, o persoana apartine
de o intreprindere ca membru al familiei, ea aparyine de o gospodarie etc.
Organizatia este formata din unitati.
Unitatea reprezinta un element al sistemului economic, ce nu mai poate fi
descompus, comportandu-se cu regularitate determinate si raspunzand, pe baza
unor reguli, la impulsurile primite. In timp ce organizatia este o formatie sociala
reala, a carei sfea de activitate este de obicei stabilita juridic, unitatea este o pura
abstractie, ea servind la modelarea activitatilor desfasurate in caderul
organizatiei. Asadar, unitatea este o parte componenta a organizatiei careia ii pot
apartine doua unitati, in timp ce o unitate nu poate face parte decat dintr-o
singura organizatie.
In ansamblul legaturilor care exista in sistemul economic, o importanta
majora o are conexiunea inversa. In esenta, conexiunea inversa exprima
actiunea output-urilor asupra input-urilor sistemului economic.

I.2. Tipologia si definitii ale serviciilor incluse in sectorul tertiar

I.2.1. Conceptul de serviciu

Mult timp importanta activitatii de servicii nu a fost recunoscuta, serviciile
fiind neglijate de economisti si incadrate in sfera neproductiva.
Aceasta stare de fapt s-a schimbat in ultimele doua- trei decenii, pe baza
urmatoarelor date: numai serviciilepot crea locuri de munca in numar sufficient
pentru a rezolva sau limita problema somajului; sectorul tertial nu este ingradit
decat de reglementari,care sunt repuse in discutie in cadrul unui proces de
liberalizare a schimburilor internationale; oferta de servicii differentiate si
adaptate la cerere este un element esential al competitivitatii intreprinderilor
oricare ar fi domeniul lor de activitate.
Preocuparile specialistilor de a depasii relative ramanere in urma a teoriei
economice in raport cu dezvoltarea rapida a sectorului serviciilor au intampinat
greutati mai ales in privinta definirii conceptului de serviciu. Acestea sunt
determinate, pe de o parte, de marea eterogenitate a activitatilor economice
cuprinse in categoria de servicii, iar pe de alta parte, de numeroasele acceptiuni
a termenului de serviciu in vorbirea curenta.
Definitiile date varieaza de la cele bazate pe un singur criteriu de
diferentiere intre bunuri si servicii pana la cele detaliate care enunta cateva
caracteristici ale serviciilor.
Majoritatea definitiilor accentueaza in principal ca serviciile sunt “activitati
al caror rezultat este nematerial si deci nu se concretizeaza intr-un produs cu
existenta de sine statatoare”. De exemplu, Asociatia Americana de Marketing
defineste serviciul ca: “activitatea oferita la vanzare care produce avantaje si
satisfactii fara a antrena un schimb fizic sub forma unui bun. Cu toate acestea
definitiile de genul celor de mai sus, sunt destul de ambigue. Astfel exista foarte
multe servicii care se concretizeaza in bunuri materiale cum ar fi: serviciile
cinematografice editoriale, de informatica, alimentatie publica.

8
 Cand vorbim despre materialitatea sau nematerialitatea serviciului, trebuie
clarificat daca este vorba de activitatea propriu zisa, de suporturile sale si
rezultate.
Serviciul ca act reprezinta prestarea efectiva si pune in legatura activitatea
prestatorului, mijloacele materiale ale prestatiei si obiectul serviciului, respective
realitatea materiala sau sociala detransformat sau modificat. Interactiunea
elementelor mentionate si faptul ca prestatiile de servicii au caracteristici spatiale
si temporale le confera trasaturi de materialitate. Astfel ca si in cazul bunurilor
materiale si in cazul serviciilor este nevoie de mana de lucru, de capital ethnic si
este necesar un beneficiar adica un client.
Principala diferenta intre procesul de productie a serviciilor si cel fabricare
a bunurilor materiale rezida in faptul ca clientul face parte din sistemul de
productie. Acest sistem ar trebui denumit dupa, opinia unor specialisti, cu
termenul specific de “servuctie”.
Astfel in practica, toate activitatile pot fi plasate pe o scala undeva intre a fi
un serviciu pur (rezultate intangibile) si un bun pur, relevand existenta unei
continuitati bunuri-servicii.
Din punct de vedere al marketingului, majoritatea definitiilor accentueaza
asupra utilitatilor, beneficiilor, avantajelor, respective satisfactiilor pe care
activitatile de servicii le procura consumatorilor.
De asemenea, pornind de la o alta caracteristica principala a serviciilor si
anume faptul ca productia si consumul, utilizarea lor simultane, serviciile sunt
private ca efecte ale muncii sau ale actiunii unor factori (conditii) naturali. Astfel,
in Dictionarul Academiei de Stiinte Comerciale din Franta serviciile sunt definite
ca ansamblul de avantaje sau satisfactii procurate fie direct, fie prin folosirea unui
bunpe care l-a achizitionat beneficiarul serviciului (alimente, aspiratoare), sau a
dreptului de a-l utiliza.
Demersul de definire al serviciilor este dificil si pentru ca acesta are loc si
in interiorul intreprinderilor producatoare de bunuri materiale. Astfel, Hill (1977)
defineste serviciile ca “ schimbari in conditia unei personae sau a unui bun, care
sunt rezultatul activitatii, pe baza de comanda, a unei alte activitati economice”.
Dificultatea de a distinge precis serviciile, printr-o caracteristica cu
adevarat comuna a adus pe multi specialisti la adoptarea unei definitii
negative.astfel, serviciile sunt definite ca fiind acele activitati economice care nu
sunt nici productie industriala, nici minerit, nici agricultura.
O ultima remarca se impune referitor la notiunea de “sector al serviciilor”
sau “sector tertiar”. Aceasta are doua acceptiuni: pe de o parte, ansamblul de
“meserii” (contabili, secretare, vanzatori, etc.) care se exercita in societati de
servicii (banci, companiiaeriene…) sau in intreprinderi industriale sau agricole;
pe de alta parte, ansamblul unitatilor de productie statistic isolate, a caror
activitate principala consta in oferirea de servicii. Acest al doilea sens
corespunde notiunii statistice de ramura.

I.2.2. Tipologia serviciilor

Analiza structurii si tentintelor in evolutia serviciilor se bazeaza pe datele
statistice furnizate de numeroasele clasificari sau nomenclatoare, nationale si
internationale, ale activitatilor din economie.

9
 Clasificarile statistice, nationale si internationale ale serviciilor sunt
importante deoarece permit reflectarea stadiului dezvoltarilor economice,
inclusive prin comparatii la nivelul tarilor sau pe categorii de tari, dar mai
importanta di punct de vedere al implicatiilorasupra masurilor de politica
economica este desprinderea unor categorii de servicii dupa criterii specifice.
O prima grupare a serviciilor, dupa sursele lor de procurare, le imparte in
servicii marfa (market sau de piata) si ne-marfa (non-market sau necomerciale).
Serviciile marfa sunt cele procurate prin acte de vanzare-cumparare, prin
intermediul pietei, iar cele ne-marfa ocolesc relatiile de piata. In aceasta a doua
categorie sunt cuprinse serviciile publice dar si cele furnizate de organizatii
private non-profit sau pe care si le fac oamenii insisi (“self-service”).
Referitor la serviciile non-market prestate de organizatii sau institutii non-
profit, este vorba de servicii religioase, de caritate, ale unor organizatii sindicale.
In ceea ce priveste rapoturile intre “self-service” si serviciile de piata,
relatiile sunt complexe fiind influentate de o serie de factori ca: aparitia de bunuri
si echipamente performante care “ajuta” indivizii si familiile in “autoproductia” de
servicii, evolutia puterii de cumparare a populatiei, schimbarile de ordin social
etc.
Legata de aceasta clasificare este si structura serviciilor dupa natura
nevoilor satisfacute in servicii private si servicii publice.
Serviciile private sunt cele care satisfac nevoi particulare ale indivizilor sau
familiilor, iar serviciile publice sunt definite ca activitati organizate, autorizate de o
autoritate administrative centrala sau locala, pentru satisfacerea de nevoi
sociale in interes public. Prin interes public se intelege totalitatea intereselor
exprimate de o colectivitate umana cu privire la cerintele de organizare,
convietuire, asistenta sociala, transport, etc. In acelasi timp, servicii publice sunt
considerate si acele activitati care se adreseaza unor nevoi individuale dar sunt
finantate de la bugetul statului ( invatamantul public, sanatatea publica, etc), cu
mentiunea ca asemenea nevoi se afla la granite intre “ individual” si “social”.
Impartirea in “privat” si “public” vizeaza, natura prestatorilor, serviciile
private fiind furnizate de societati sau organizatii private, iar cele publice fiind
oferite de institutii, organizatii publice.
Cu toate ca, distinctia intre servicii private si cele publice nu este ata de
clara, este importanta prin implicatiile practice pe care le are asupra masurilor de
politica economica, atat la nivel macro cat si la nivel micro-economic.
Astfel, conceptii neo-liberale, care par sa castige din ce in ce mai mult
teren, sustin ca privatizarea unui numar cat mai mare de servicii publice
( incepand cu transporturile, posta si telecomunicatiile si sfarsind cu
invatamantul, sanatatea s.a.) ar conduce la cresterea eficientei acestor activitati
si a calitatii prestarilor.
Pe de alta parte relatiile de piata si prestarea de societati private nu pot fi
generalizate, pentru servicii care satisfac nevoi cu caracter pregnant social si de
care individul in sine nu poate sa nu fie interesat (constient) cum ar fi: apararea si
siguranta nationala, justitia, ordinea publica, administratia publica, protectia
mediului, asistenta sociala etc.

10
 Astfel, un mare numar de servicii sunt publice in toate tarile cu economie
de piata pentru ca exista intr-un anumit fel o gestiune publica “ naturala” in
opozitie cu una “ institutionala”.
Implicatii deosebite asupra organizarii, finantarii, gestiunii resurselor,
tehnicilor de marketing, tendintelor de evolutie, o au si categoriile e servicii
structurate dupa beneficiarul (utilizatorul) acestora. Din acest punct de vedere
exista mai multe clasificari ale serviciilor.
O prima clasificare, imparte serviciile in intermediare si finale.
Serviciile intermediare ( de productie, de afaceri, pentru intreprinderi sau
pentru agentii economici si sociali) sunt activitati care folosescpentru productia
bunurilor sau a altor servicii. Intra ina aceasta categorie: stocajul, transporturile,
distributia, asigurarile si reasigurarile, finantele, telecomunicatiile, dar si serviciile
juridice, contabile, de formare si perfectionare profesionala.
Serviciile de productie, la randul lor, dupa locul unde se desfasoara se
clasifica in:
1. Servicii integrate ale intreprinderii ( internalizate sau interiorizate) cum
ar fi cele de reparare si intretinere a utilajelor, de proiectare, de
cecetare, de evidenta contabila si financiara etc.
2. Servicii de productie prestate de unitati specializate ( externalizate) ca
de exemplu: servicii de leasing, de marketing,de asigurari etc.
Serviciile finale sunt acelea care contribuie la satisfacerea nevoilor de
consum ale populatiei, fiind un element constitutiv al calitatii vietii acesteia.
Dupa natura nevoilor satisfacute si modul lor de satisfacere, serviciile
finalepot fi la randul lor.
1. Servicii pentru consumul individual al populatiei, obtinute prin
cumparare in cadrul relatiilor de piata sau prin “ self-service”;
2. Servicii publice, care sunt finantate prin redistribuirea veniturilor
“socializate” la nivelul bugetelor centrale sau locale si se adreseaza
unor nevoi sociale sau mixte ( cu character atat individual cat si social).
La randul lor pot fi colective cum ar fi armata, politia, protectia
mediului etc. sau individualizate ( personalizate) invatamant,
sanatate, cultura s.a.
O clasificare a serviciilor are drept criteriu functiile economice
indeplinite acestea, functii ce deriva din circuitul productiei sau sferelor
reproductiei sociale. Dupa acest criteriu serviciile pot fi:
• De distributie: transport, comunicatii, comert cu ridicata si cu
amanuntul;
• De productie ( de afaceri): banci, asigurari, contabilitate, publicitate;
• Sociale ( colective): sanatate, educatie, posta, servicii publice non-
profit;
• Personale: casnice, hoteluri si restaurante, reparatii, ingrijire
personala.
Natura efectelor activitatilor de servicii reprezinta un alt criteriu frecvent
utilizat de clasificarea acestora. Astfel serviciile pot fi materiale si nemateriale.

11
 Serviciile materiale sunt cele incorporate in bunuri dar si cele care
vizeaza direct productia materiala, cum ar fi: transportul, distributia, repararea si
intretinerea echipamentelor industriale si casnice etc.
Serviciile nemateriale nu se concretizeaza in bunuri materiale si nici
transformari de natura materiala, ele contribuind de regula, la satisfacerea unor
nevoi spirituale ale indivizilor sau a unor nevoi sociale, colective.
Natura, efectele activitatii de servicii, influenteaza si posibilitatile si
modalitatile de comercializare a acestora.
Din acest punct de vedere, serviciile pot fi clasificate in:
• Transferabile (comercializabile)
• Netransferabile (necomercializabile)
Serviciile transferabile sunt cele care pot fi schimbate la distanta,
incorporate fie in bunuri materiale, fie cu ajutorul unui suport electronic sau de
alta natura. Aceste servicii pot astfel “calatorii” si chiar trece frontierele. Este
vorba de servicii editoriale (incorporate in carti, reviste, ziare), cinematografice si
servicii care pot fi transmisibile prin folosirea unor echipamente fizice (servicii de
telecomunicatii, transporturi, informatica).
Tot in legatura cu modalitatile de furnizare aserviciilor se afla si gruparea
acestora in:
• Servicii care necesita deplasarea producatorului (persoana fizica sau
juridica)
• Servicii care presupun deplasarea consumatorului la locul ofertei
(turisti, studenti)
Un alt criteriu de clasificare a serviciilor este acela in functie de raportul
capital/ munca in procesul de productie a serviciilor. Dupa acest criteriu se
disting;
• Servicii care se bazeaza pe personal (forta de munca mai mult sau
mai putin specializata
• Servicii care se bazeaza pe echipamente (mai mult sau mai putin
mecanizate sau automatizate)
Un numar important de clasificari ale serviciilor au drept criteriu de baza
natura prestatorului. Astfel, in concordanta cu forma de proprietate si modul
de organizare a prestatorilor de servicii, se disting:
• Sectorul public: tribunale, spitale, cazari, posta, scoli, etc.
• Sectorul asociativ constituit din organisme de ajutor si asistenta:
biserici, muzee;
• Sectorul privat: companii aeriene, organismele financiar bancare si de
asigurari, etc.
Dupa momentul aparitiei in sfera vietii economice exista: servicii
traditionale si servicii moderne.
Pe langa clasificarile de mai sus exista alte numeroase posibilitati de
structurare a serviciilor dupa criterii cum ar fi: motivatia de cumparare, gradul de
diferentiere si personalizare a serviciilor (servicii standard si servicii
individualizate), numarul de beneficiary si multe altele.

12
 In incheiere, trebuie subliniat ca multitudinea clasificarilor serviciilor
demonstreaza diversitatea tipologica deosebita a acestora si complexitatea
functionatrii sectorului tertiar.

I.3. Metode clasice de import/ export al serviciilor

Desii, in mod traditional, a fost considerat un element al economiei

nationale, mai précis un accesoriu al procesului de productie si distributie de
bunuri, sectorul serviciilor si-a sporit continuu importanta si ponderea
schimburilor economice internationale din ultimele decenii.
Preocuparile pentru definirea comertului international cu servicii au sporit
la sfarsitul anilor ’70 dupa deciziile de a negocia problema serviciilor sub
auspiciile GATT.
Astfel, dezbaterile in cadrul rundei Uruguay de negocieri multilaterale in
comert, incepute la Punta del Este in anul 1986, s-au concentrate mult asupra
trasarii liniei de demarcatie intre comert si investitii in servicii.
Prin analogie cu comertul cu bunuri, comertul international cu servicii este
definit ca activitatea de export si import de servicii, respective de vanzari si
cumparari ce depasesc efectiv frontiera vamala a tarii.
Problema este insa ca in multe situatii vanzarea sau cumpararea
serviciilor in strainatate presupune deplasarea in acest scop a producatorilor,
deci miscarea factorilor de productie si in principal a muncii si capitalului.
De fapt, prin continutul lor, serviciile internationale implica atat operatiuni
comerciale, cat si operatiuni investitionale, ceea ce face ca schimburile
internationale de servicii sa fie constituite concomitant atat din comertul
international cu servicii propriu-zise, cat si din fluxurile determinate de
miscarea capitalului si a muncii.
Prin urmare, definite in sens mai larg, serviciile pot fi considerate ca
facand obiectulcomertului international cand sunt de origine externa, deci
cand sunt furnizate de o intreprindere (firma, companie) ce nu apartine tarii
consumatoare (tara care plateste serviciile).
In unele situatii realizarea proximitatii dintre consumstori si producatori
implica deplasarea in strainatate a consumatorilor.
Gary Sampson si Richard Snape clasifica tranzactiile cu servicii din punct
de vedere al necesitatii proximitatii furnizorilor si consumatorilor, in felul urmator:

Consumatorul nu se Consumatorul se
deplaseaza deplaseaza
Producatorul nu se A B
deplaseaza
Producatorul se C D
deplaseaza

Tipul A cuprinde serviciile transferabile (comercializabile), respectiv

serviciile incorporate in bunuri sau care pot fi transmise cu ajutorul unor suporturi

13
electronice sau de alta natura (transporturile, telecomunicatiile dar si serviciile
bancare, de asigurari, etc.)
Tipul B are ca exemple tipice: turismul, educatia si serviciile de sanatate.
Tipul C implica miscarea internationala a factorilor de productie (capital
si/sau munca). Investitiile de capital si miscarea temporara a fortei de munca
reprezinta principalele moduri de realizare a acestor tranzactii.
In sfarsit, tipul D de tranzactii se intalneste, de exemplu, in cazul unui turist
care merge la un hotel apartinand unei corporatii transnationale intr-o a treia tara.
Acest sens mai larg de definire a comertului cu servicii este cuprins si in
cadrul GATS (General Agreement on Trade in Services), care institutionalizeaza
urmatoarele modalitati de livrare a serviciilor in schimburile internationale:
1. Transfrontiere (cross-border supply) – este vorba de serviciile
transferabile;
2. Consumul in strainatate (consumption abroad) – in acest caz se
deplaseaza consumatorul. In unele cazur, ca de exemplu reparatiile de
nave in strainatate numai proprietatea consumatorului se “deplaseaza”
sau este situate in strainatate;
3. Prezenta comerciala (commercial presence) – acest mod se refera la
prezenta persoanelor juridice pentru furnizarea serviciilor in
strainatate;
4. Prezenta persoanelor fizice (presence of natural persons) – este
vorba de personae fizice care sunt furnizoare de servicii in strainatate.
In functie de aceste modalitati de furnizare, pot fi clasificate si restrictiile
si respective masurile de reglementare si politicile de liberalizare care pot
viza comertul cu servicii in sine, miscareafactorilor de productie sau miscarea
consumatorilor de servicii.
Tot in legatura cu modalitatile de furnizare, serviciile care fac obiectul
tranzactiilor internationale sunt clasificate in servicii “factor” si “non-factor”.
Serviciile factor se refera la venituirile provenite din miscarea peste
granite a factoriloor de productie. Veniturile din investitii, redevente si veniturile
din munca sunt usual incluse in aceasta categorie.
Serviciile non-factor sunt clasificate in trei categorii: “transporturi”,
“colatorii”(turism) si “alte servicii”.
Categoria “alte servicii” include comertul cu servicii de comunicare,
financiare,asigurari non-marfare, reparatii, servicii culturale (filme, video), leasing,
constructii si inginerie, consultanta, reclama, servicii de informatica, redevente si
venituri din licente, alte servicii de afaceri.
O categorie aparte o reprezintă serviciile guvernamentale (oficiale) care
cuprind cheltuielile ambasadelor si consulatelor, unitatilor militare, altor entitati
publice, in strainatate si acelea ale personalului lor, ca si incasarile provenind de
la ambasade, consulate etc.
Expansiunea schimburilor transfrontiere de servicii presupun o puternică
centralizare a producţiei acestor servicii in cateva unităti de producţie cu vocaţie
internationala. Aceasta structura previzibila tehnic vine in contradictie cu cerinta
de diferentiere si personalizare a serviciilor care este din ce in ce mai evidentă şi
implica o productie in contact cu consumatorul. Deci problema furnizarii serviciilor
“in situ” si a liberei stabiliri in strainatate va ramane mult timp de actualitate.

14
 Structura schimburilor internationale cu servicii deasemenea variaza
semnificativ intre tarile dezvoltate si cele in dezvoltare.
In ceea ce priveste exportul, principala sursa de venit pentru economiile
dezvoltate o reprezinta “venituri din investitii” si “alte servicii”, in timp ce “turismul
international” tinde sa fie principalul “ articol” de export pentru cele mai multe tari
in dezvoltare, alaturi de serviciile de transport. In prezent, anumite tari in
dezvoltare sunt specializate pe turism, realizand mai mult de ½ din exporturile lor
de servicii din aceasta activitate.
Platile sau cheltuielile sunt dominate, pentru tarile dezvoltate, de servicii
de turism, transporturi (mai ales maritime), iar pentru tarile in dezvoltare de
dobanzi si dividende la investitii straine, servicii de asigurare, oficiale, de
inginerie.
Prin liberalizarea schimburilor internationale cu servicii, tarile pot obtine
beneficii similare celor realizate prin liberalizarea comertului cu bunuri.
Astfel, reducerea barierelor comerciale conduce ca firmele interne sa se
confrunte cu concurenta internationala, iar preturile interne cu preturile
internationale. Aceasta va obliga firmele la o alocare mai eficienta a resurselor si
o specializare in conformitate cu avantajele lor comparative. Intr-un mediu liberal,
firmele vor fi determinate sa foloseasca productiv resursele iar consumatorii vor
beneficia de produse mai ieftine si corespunzator calitativ.
In acelasi timp, liberalizarea tranzactiilor internationale cu servicii este
importanta si pentru ca poate contribui la difuzarea cunostiintelor stiintifice,
culturale, artistice, etc., dezvoltarea turismului international si in general a tuturor
categoriilor de servicii internationale.

15
 CAPITOLUL II: PRINCIPALELE GRUPE DE SERVICII TURISTICE SI
PARTICULARITATILE LOR

Exprimat in general prin ansamblul activitatilor, relatiilor si masurilor

determinate de organizarea si desfasurarea calatoriilor de agrement sau in alte
scopuri, turismul se manifesta ca un fenomen economico-social complex, rezultat
din integrarea mai multor subdiviziuni ( ramuri distincte) ale economiei; este
vorba de activitatea din hoteluri si restaurante, transporturi, agentii de voiaj si
tour operatori, etc., domenii angajate in principal in servirea turistilor, ca si din
telecomunicatii, cultura si arta, sport sanatate si altele, implicate in mai mica
masura si indirect in aceasta privinta.
Ca parte integranta a sectorului serviciilor, turismul are o serie de trasaturi
comune cu cele ale celorlalte ramuri ale acestuia, dar se si individualizeaza prin
specificitatea si complexitatea continutului sau, prin formele de concretizare si
tendintele de evolutie.
Avand ca obiect satisfacerea nevoilor persoanelor aparute, cu ocazia si pe
durata calatoriilor, turismul poate fi privit, in continutul sau, si ca o succesiune de
servicii (prestatii), cum sunt cele de organizare a voiajului, de transport, de
odihna si alimentatie, de recreere, etc. O parte a acestora vizeaza acoperirea
unor necesitati obisnuite, cotidiene (odihna, hrana), altele sunt destinate unor
trebuinte specific turistice si, respectiv, formelor particulare de manifestare a
acestuia (agrement, tratament, organizarea calatoriilor)
Produsul turistic este considerat a fi rezultatul asocierilor,
interdependentelor dintre activitatea unei zone (resurse) si facilitatile (serviciile)
oferite cumparatorului; resursele vor lua forma diferitelor produse numai prin
intermediul prestarilor de servicii specifice (gazduire, alimentatie, transport,
agrement). Se desprinde de aici importanta deosebita a serviciilor, faptul ca in
crearea si mai ales, in individualizarea produselor turistice accentul cade pe
servicii. Experienta mondiala a demonstrat ca existenta unui patrimoniu turistic
valoros nu inseamna automat si un turism dezvoltat, deoarece resurse de
exceptie pot ramane in afara circuitului economic, in absenta serviciilor care sa le
puna in valoare, sa le faca accesibile turistilor.
Continutul particular al produsului turistic, modul sau de determinare
demonstreaza nu doar caracteristica a turismului de activitate prestatoare de
servicii, dar si nota sa de specificitate.
Turismul reprezinta unul din domeniile tertiarului, poate chiar singurul,
unde se opereaza cu servicii pure; activitatea are un continut complex, luand
forma unui complex de elemente tangibile si intangibile, iar produsul turistic este
unitatea organica a efectelor resurselor, bunurilor si serciciilor. Totodata, fiecare
coponenta avand trasaturi proprii, mecanisme specifice de functionare si intrand
in proportii variate in alcatuirea ofertei turistice, influenteaza diferit realizarea
efectului global, imprimandu-I o multitudine de forme de manifestare.
Serviciile reprezinta componenta dominanta si determinanta a ofertei
turistice, partea flexibila a complexului de activitati, elementul cel mai dinamic, iar
caracteristicile acesora se regasesc in forme specifice, in intraga activitate.

16
 2.1.1. MODALITATI DE CLASIFICARE A SERVICIILOR TURISTICE

Eterogenitatea activitatilor ce dau continut produsului turistic, genereaza

numeroase probleme in abordarea unitara a ofertei, in evaluaraea importantei
fiecarei componente, in elaborarea unor standarde de structura si calitate. Apare
astfel, necesitatea unor grupari ale serviciilorin categorii omogene, usor de
identificat, localizat si comparat.
Astfel, serviciile inglobate in continutul produsului turistic pot fi grupate in
functie de etapele principale din desfasurarea unei calatorii, in servicii legate de
organizarea voiajului si servicii determinate de sejur. Serviciile care asigura
calatoria sunt constituite in mare parte de prestatiile oferite de agentiile de voiaj
si touroperatori (publicitate-informare, conceperea de produse la cererea expresa
a turistilor, comercializarea vacantelor, facilitati de plata). Serviciile de sejur sunt
mai complxe si au ca obiectiv satisfacerea necesitatilor de odihna, alimentatie si
agrement ale turistului.
In raport cu importanta in consum si motivatia cererii serviciile turistice
pot fi: de baza (transport, cazare, alimentatie, tratament sau orice alta activitate
ce reprezinta chiar scop primar al vacantei ca: schi, vanatoare, iahting) si
suplimentare (informatii, activitati cultural-sportive, inchirieri de obiecte). Potrivit
acestui mod de grupare, de altfel unul dintre cele mai utilizate, serviciile de
cazare si masa detin ponderile cele mai mari urmate de cele de transport si
agrement si apoi de cele suplimentare. Raportul general dintre serviciile de baza
si celelalte, variaza in functie de continutul formelor de turism practicate.
O alta posibilitate de clasificare a serviciilor foloseste drept criteriu forma
de manifestare a cererii si, modul de formare a deciziei de cumparare. Din
acest punct de vedere, se poate vorbi despre servicii ferme (transport, cazare)
angajate anterior desfasurarii consumului turistic prin intermediul agentilor de
specialitate si pentru care decizia de cumparare este formulat in localitatea de
resedinta a turistului si servicii spontane, solicitate in momentul intra in contact
direct cu oferta (de regula in locul de petrecere a vacantelor).
In functie de natura relatiilor financiare angajate intre prestatori si clienti,
serviciile turistice pot fi cu plata si gratuite. Prestatiile gratuite, foarte diverse –
gratuitati si scutiri de taxe pentru copii, cursuri pentru invatarea unor sporturi – au
drept scop stimularea circulatiei turistice si asigurare accesului la vacante pentru
unele categorii ale populatiei.
Serviciile turistice se mai diferentiaza si dupa categori de turisti carora se
adrseaza: astfel, se poate vorbi servicii pentru turistii interni si servicii pentru
turistii internationali.
Dupa natura lor, se poate face delimitarea intre serviciile specifice
(cazare, alimentatie, transport, agrement), determinate de desfasurarea propriu-
zisa a activitatii turistice si servicii nespecifice (transport in comun,
telecomunicatii, reparatii, prestatii cultural-artistice), rezultat a existentei unei
infrastructuri generale, care se adreseza atat turistilor cat si rezidentilor.

17
 Caile si directiile diversificarii serviciilor turistice sunt numeroase ca efct al
complexitatii acestora. Diversificarea se poate realiza prin antrenarea in circuitul
turistic a unor zone noi si alcatuirea unor programe mai variate, in legatura cu
fiecare dintre serviciile de baza prestate, crearea de noi forme de agrement si
servicii suplimentare.

2.1.2. SERVICII TURISTICE DE BAZA SI SUPLIMENTARE

In categoria serviciilor de baza sunt incluse acelea la care turistul nu

poate renunta (transport, gazduire, agrement) ele sunt destinate satisfacerii unor
nevoi generale (odihna, hrana). Deasemenea ele detin o pondere importatnta in
structura consumurilor turistice; toate celelalte prestatii sunt considerate
suplimentare si vizeaza fie mai buna adaptare a prestatiilor de baza la nevoile
turistilor, fie ocuparea placuta a timpului liber al vacantei.

Structura consumului turistic pe principalele grupe de servicii

Grupa de servicii Ponderea in structura consumului

Transport 20 – 25 %
Cazare ~ 30%
Alimentatie ~30%
Agrement 10 – 15%
Alte servicii 5 – 10%

In ordinea derularii lor serviciile de baza incep cu organizarea si

realizarea transporturilor. Acestea cuprind serviciul de transport propriuzis,
oferit in timpul calatoriei, iar in cazul deplasarii cu mijloace proprii – servicii de
intretinere si repararea acestora.
Serviciile de cazare (gazduire) se refera la crearea conditiilor pentru
odihna turistilor. Ele presupun existenta unuor mijloace de cazare adecvate
(hoteluri, hanuri, vile, casute) si dotarile necesare asigurarii confortului; ele
privesc deasemenea, activitatile determinate de intretinerea si buna functionare a
spatiilor de cazare.
Serviciile de alimentatie (de restauratie) se inscriu, deasemenea, in
categoria prestatiilor de baza si au ca destinatie satisfacerea trebuintelor de
hrana ale turistilor, dar si a unor nevoi de recreere si distractie. Ele se dezvolta in
relatie cu serviciile de cazare sau independent de acestea.

18
 In realizarea efectiva a acestor servicii trebui avuta in vedere adaptarea lor
fiecarui moment al calatoriei, specificului formelor de turism si particularitatilor
segmentelor de turisti.
Serviciile de agrement – acceptate ca prestatii de baza numai de catre o
parte a specialistilor – sunt concepute sa asigure petrecerea placuta, agreabila a
timpului de vacanta. Ele sunt alcatuite dintr-o paleta larga de activitati avand
caracter distractiv-recreati, in concordanta cu specificul fiecarei forme de turism
sau forma de sejur. Serviciile de agrement reprezinta elementul fundamental in
satisfacerea nevoilor turistilor modalitatea de concretizare a motivatiilor deplasarii
si capata un rol tot mai important in structura consumurilor turistice.
Alaturi de serviciile de baza, o contributie in crestere la succesul actiunilor
turistice revine serviciilor suplimentare. Acestea sunt chemate sa sporeasca
confortul vacantei, sa stimuleze odihna activa, recreerea, fara a se substitui
serviciilor de agrement. In general, ele au o pondere modesta in structura
consumului turistic si un rol auxiliar. Cu toate acestea, serviciile suplimentare
reprezinta o sursa deloc de neglijat de crestere a incasarilor.
Indiferent de forma de prezentare cele mai importante grupuri de servicii
suplimentare sunt: de informare a clientelei turistice, de intermediere (inchirieri,
rezervari), cu caracter special (congrese, targuri si expozitii, festivaluri,
vanatoarea), cultural artistice, sportive, financiare, diverse.
Serviciile de informare intervin in perioada de pregatire si angajare a
prestatiei turistice avand un rol important in formare si concretizarea deciziei de
cumparare, dar se manifesta si pe parcursul desfasurarii voiajului. Prin continutul
lor trebui sa permita cunoasterea rapida, complexa si de calitate a celor mai
diverse aspecte legate de deplasare si sejur (derularea programului pe zile,
orariile mijloacelor de transport, facilitati de pret, conditii obligatorii de calatorie,
oferta de prestatii suplimentare).
Serviciile de informare intra in atributiile tuturor organizatorilor de turism,
cu precadere in cele ale agentiilor de voiaj si touroperatorilor. Ele se realizeaza
prin mijloacele clasice ale publicitatii scrise (a fise plianta, brosuri, cataloage) sau
orale (anunturi consilierea turistilor).
Serviciile de intermediere sunt costituite de cele de rezervare de locuri
(in unitati hoteliere, mijloace de transport, la diverse manifestri cultural-artistice,
sportive) si cele de inchiriere a unor obiective de inventar pentru cresterea
confortului calatoriei sau pentru distractie aparatura de gimnastica, echipament si
material sportiv, jocuri, etc.); tot in aceasta grupa unii autori include si reparatiile,
serviciile de comision si altele.
Din categoria serviciilor de intermediere, un rol deosebit au cunoscut in
ultima vreme cel de rezervare, prin introducerea si promovarea pe scara larga a
sistemelor de rezervare computerizata.( CRS – Computer Rezervation Sistems)
si mai recent a GDS – Global Distribution Sistems) care permit informarea,
rezervare si achizitionarea rapida a locului. De mare interes, se bucura serviciile
de inchiriere a automobilelor (rent a car), mai ales in conditiile dezvoltarii unor
retele internationale de centre de inchiriere si conectarii la CRS.
Servicii cultural-artistice sunt gandite din perspectiva rolului recreativ
distractiv si educativ al turismului. Ele au menirea de asigura ocuparea placuta,

19
agreabila a timpului de vacanta. Dintre acesteaa pot fi evidentiate ca fiind mai
importante:
• Participarea la diferite spectacole sau evenimente
• Vizite la case memoriale, muzee, galerii de arta, expozitii
• Vizitarea unor obiective istorice cuklturale stiintifice,etc.
O mentiune distincta se imppune in legatura cu organizarea programelor
(excursiilor) tematice, care au capatat o frecventa tot mai mare si o diversificare a
subiectelor abordate. Acestea au unrol formativ-educativ deosebit, mai ales cand
se adreseaza elevilor si studentilor, completand in mod fericit cunostintele
teoretice. Organizarea acestora trebuie facuta cu grija astfel incat, sa nu fie
afectata motivataia principala a vacaantei (tratament balnear, cura helio-marina,
schi)
Servicii sportive vin in completarea formelor consacrate ale agrementului
si se subsumeaza eforturilor organizatorilor de turism de creare a unor conditii
necesare unei odihne active. Aceste servicii sunt de o mare diversitate, ele se
diferentiaza in functie de pregatirea turistilor si pot fi de asistenta si supraveghere
(in cazul celor experimentati) sau de initiere (pentru incepatori).
Servicii avand caracter special sunt determinate in majoritatea lor de
natura particulara a turismului si se asociaza unor forme mai deosebite de
manifestare a acestuia. Ca urmare, ele se prezinta intr0o structura diversa,
printre cele mai importante numarandu-se:
• Servicii traditionale proprii turismului (ghid, animator)
• Servicii generate de forme specifice de turism (organizarea de
partide de vanatoare, de festivaluri, targurisi expozitii);
• Servicii de ingrijire a copiilor, persoanelor cu handicap, animalelor
domestice proprietatea turistilor;
• Servicii de asigurare a securitatii turistului si de salvare in caz de
pericol.
Servicii de cura si tratament balneo-medical sunt prestatii suplimentare
in situatiile in care turistul isi completeaza sejurul intr-o statiune (motivat de
odihna, cura helio-marina, schi) cu efectuarea unor tratamente simple
(gimanstica, kinetoterapie, aerosoli, cure de ape minerale), avand caracter
preventiv. De asemenea, serviciile de asistenta medicale, prilejuite de astfel de
situatii, fac parte din aceasta categorie.
Serviciile financiare se refera la cele de asigurare a turistului, acoperind
o gama larga de situatii, da la starea de sanatate la pierderea banilors sau
bagajelor, precum si la diverse tranzactii (sisteme de plata, operatiuni bancare,
schimb valutar) si facilitati (reduceri de tarife, servicii pe baza de abonament,
credite, etc.).
In categoria serviciilor suplimentare mai pot fi incluse si alte prestatii
precum: comercializarea produselor in sistem “duty free”, pastrarea obiectelor de
valoare, efectuarea diverselor comisioane.
Largirea gamei serviciilor,de baza si suplimentare, oferite turistilor si
cresterea calitatii lor se reflecta pozitiv asupra activitatii turistice, conducand la
mai buna folosire a bazei materiale si fortei de munca, la sporirea eficientei
intregii activitati. Totodata, se impune sublinierea ca serviciile suplimentare au o

20
contributie suplimentara in a cest sens prin prelungirea sejurului si a sezonului
turistic, prin cresterea incasarilor medii pe zi-turist.

21