Academia de Studii Economice din Republica Moldova

Specialitatea: Economie Mondială și Relații Economice Internaționale

LUCRU INDIVIDUAL
Economie Mondială
Tema: ”Tendințe contemporane ale economiei mondiale în
sec.XXI - internaționalizarea și globalizarea”

Conducător ştiinţific:

Autor:

Chişinău 2021
 CUPRINS

INTRODUCERE..................................................................................................................................3

Interdependențele economice și procesul internaționalizării...............................................................4

Esența și factorii determinanți ai globalizării.......................................................................................8

Efectele globalizării economice.........................................................................................................12

Avantajele și dezavantajele globalizării.............................................................................................14

Concluzie............................................................................................................................................16

2
 INTRODUCERE
Internaționalizarea, globalizarea, transnaționalizarea sunt noțiuni care exprimă trăsături
importante şi dinamice ale economiei mondiale contemporane. Ele nu sunt sinonime, deşi au fost
deseori utilizate cu acelaşi sens. Interdependenţele economice reprezintă totalitatea interacţiunilor
reciproce dintre economiile naţionale, precum şi a fluxurilor economice internaţionale, în cadrul
economiei mondiale. Ele s-au constituit în timp pe baza unor factori obiectivi şi subiectivi, printre
care:

a) diviziunea internaţională a muncii;

b) deschiderea economiilor naţionale spre exterior, caracterizată îndeosebi prin
ponderea exportului şi importului in produsul intern brut;
c) dezvoltarea revoluţionară a tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii în
economie;
d) nivelul şi evoluţia preţurilor pe piaţa mondială;
e) gradul de dezvoltare şi de diversificare a schimburilor şi fluxurilor economice;
f) schimbările intervenite în economia mondială şi în raporturile de putere pe plan
internaţional;
g) factori politici şi sociali, etc.

3
Interdependențele economice și procesul internaționalizării
Există trei tipuri de interdependenţe şi anume: a) funcţionale (spre exemplu, în cadrul
UNCTAD, interacţiunea problemelor comerciale, financiare şi valutare pe plan
mondoeconomic şi regional); b) între politicile de dezvoltare pe termen scurt şi cele pe
termen lung promovate de state şi grupări de state; c) ale economiilor naţionale, în cadrul
relaţiilor economice desfăşurate pe piaţa mondială.

Interdependenţele dintre economiile naţionale pot fi simetrice şi asimetrice.

Interdependenţa simetrică se caracterizează prin: 1) specializare intraramurală şi 2)

diviziune internaţională a muncii pe plan orizontal. Se desfăşoară între ţări cu nivel de
dezvoltare economic apropiat.

lnterdependenţa asimetrică presupune: 1) specializare interramuri; 2) diviziune

internaţională a muncii pe plan vertical; 3) cooperare între ţări cu nivele diferite de
dezvoltare; 4) caracter inegal ce ia forma unor relaţii de independenţă a ţărilor Sud faţă de
Nord.

Economistul olandez Jan Tinbergen, laureat al Premiului Nobel pentru economie, în

cel de-al treilea Raport al Clubului de la Roma intitulat „Restructurarea ordinii
internaţionale", scoate în evidenţă patru feluri de interdependenţe legate de: 1) nevoia de
alimente - unele ţări au surplusuri, în timp ce altele au deficite alimentare; 2) nevoia de
energie şi minerale, în condiţiile în care cererea şi oferta au traiectorii geografice diferite;
3) problemele apărării mediului înconjurător; 4) speranţele de a reduce decalajele mari
dintre ţările bogate şi ţările sărace.

Internaţionalizarea activităţii economice desemnează o treaptă sau un grad avansat

de dezvoltare a interdependenţelor dintre diferite domenii de activitate, ramuri şi ţări ale
lumii. Unele surse denumesc acest proces mondializare. Mai recent, în lucrările de orientare
liberală, care absolutizează rolul liberalizării pieţelor şi al dereglementării vieţii economice,
procesul este denumit globalizare şi este abordat în opoziţie cu dezvoltarea naţională.
J.K.Galbraith, cu referire la procesul de globalizare şi implicaţiile acesteia afirma:
„Ameninţarea pe care o reprezintă internaţionalizarea vieţii economice - denumită globalism
- poate părea iminentă. Ţările, beneficiind de condiţii sociale şi de muncă mai bune, sunt
silite să concureze cu ţările în care salariile sunt mici, vulnerabilitatea economică este mai
mare iar costurile de producţie sunt mai scăzute".

4
 Încercând o etapizare a procesului de dezvoltare a internaţionalizării şi globalizării
economice, Renato Ruggiero, fostul director general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului,
afirma că economia lumii a parcurs două faze de dezvoltare şi a intrat, recent, într-o a treia
fază, toate reprezentând etape ale procesului de internaţionalizare a vieţii (activităţii)
economice. Primele trei decenii ale perioadei postbelice considerate prima fază a economiei
internaţionale (figura 1.), s-au caracterizat printr-o dezvoltare a schimburilor dintre
economiile naţionale, care îşi păstrau însă caracterul naţional, datorită faptului că în
interiorul statului-naţiune se derula cea mai mare parte a schimburilor; ponderea
schimburilor externe în producţia globală reprezentând doar 7%. În acea perioadă,
schimburile comerciale dintre ţări erau dominate de materiile prime, în timp ce ponderea
produselor manufacturate era în continuă creştere.

În anii '70 ai sec.XX economia mondială a intrat în cea de-a doua fază de
dezvoltare, considerată a fi etapa, internaţionalizării profunde. O caracteristică importantă a
acestei etape este divizarea de către societăţile transnaţionale a procesului de producere şi de
localizare a producerii unor componente ale 2 produsului finită în diferite ţări ale lumii. Are
loc o creştere importantă a procesului de transnaționalizare , care dupa unele surse este
definita ca "forma specifica de manifestare a procesului de adancire a interdependentelor
economice intre doua sau mai multe tari in plan subregional, regional si uneori interregional,
dar si continuitatea acestora, convenite si programate prin intelegeri intre state". Procesul de
transnationalizare determina stabilirea unor raporturi noi intre stat si firme - unitati/agenti
economici, intre puterea politica si cea economica. Transnationalizarea, va merge mult mai
departe: miza ei reala o reprezinta sfarsitul nationalului si inceputul erei post-nationale. Dar,
acest proces de transnationalizare nu se produce uniform, fara contradictii; fenomenele care
se petrec in multe tari, chiar tari dezvoltate, arata ca, statul national joaca, inca, un rol
important.

Fenomenul de transnationalizare a vietii economice este strans legat de alte doua

aspecte: a) Existenta si activitatea societatilor transnationale, b) Fluxul de investitii directe.
Acestea din urmă devenind un factor de bază în deplasarea produselor şi serviciilor peste
frontierele ţărilor. Ca rezultat, activele investitorilor străini, începând cu anul 1987 şi până în
prezent s-au triplat, iar vânzările anuale generate de aceste active au depăşit valoarea
exportului mondial: în 1992 stocul mondial de investiţii străine directe constituia 2000
miliarde de dolari, determinând vânzări de 5.500 miliarde de dolari. În acelaşi an, s-au
exportat bunuri şi servicii la nivel mondial în valoare de 4.000 miliarde de dolari, iar în
1998, aceste exporturi au ajuns la o valoare de 6.500 miliarde de dolari. Totodată, au crescut
5
şi schimburile dintre societăţile (filialele) aceluiaşi grup transnaţional, ponderea acestora
reprezentând doua treimi din comerţul mondial. O caracteristică a acestei faze o reprezintă şi
creşterea substanţială a ponderii schimburilor dintre state în producţia mondială de la 7 % în

1950 la 22 % în 1998.

Figura 1. Etapele procesului de internaționalizare

Cea de-a treia fază, care a început în anii '90 a sec.XX, este denumită „economia
fără frontiere". Sintagma respectivă vrea să scoată în evidenţă creşterea operaţiunilor
comerciale şi financiare derulate prin mijloace tehnice moderne, datorită revoluţiei în
domeniul informaticii şi telecomunicaţiilor, care permit desfăşurarea schimburilor „24 ore
din 24” şi la scara întregii planete.

Aşadar, ceea ce se nume te astăzi cel mai adesea globalizare ș reprezintă, pe de o

parte stadiul la care a ajuns procesul real, îndelungat al dezvoltării internaţionalizării vieţii
economice sau al mondializării schimburilor economice şi a interdependenţelor dintre
economiile naţionale i state, proces care cuprinde nu ș numai schimburile, ci i celelalte laturi
ale vie ii economice.

La baza acestui proces se află câţiva factori esenţiali precum: accelerarea

schimbărilor tehnologice; multiplicarea şi diversificarea schimburilor economice; viteza
sporită cu care circula capitalurile; exigenţele mari ale pieţei mondiale; evoluţia rapidă a
esenţei procesului de management, atât în producţie cât şi în procesul de organizare a
tranzacţiilor comerciale.

Pe lângă faptul că globalizarea determină creşterea interdependenţelor dintre ţări şi

intensificarea internaţionalizării, aceasta reprezintă şi un proces de redistribuire a puterii
economice şi de accentuare a decalajelor şi diferenţierilor sociale la nivel mondial. De
aceea, ea formează, îndeosebi în ultimii ani, obiectul unor aprige dispute teoretico-
ideologice. În aceste dezbateri globalizarea este legitimată de ideologia liberală care
6
consideră piaţa drept singurul reglator al vieţii economice, atât pe plan naţional, cât şi la
scara economiei mondiale.

Alături de rolul important pe care îl au dezvoltarea vertiginoasă a schimburilor

internaţionale şi circulaţia rapidă a inovaţiilor, ştiinţei şi tehnologiilor moderne şi accesul
tuturor ţărilor la resurse financiare pentru dezvoltare, sunt puse în evidenţă, înainte de toate,
efectele de ordin social şi economic ale acestui proces: accentuarea pe plan intern şi
internaţional a inegalităţilor economice şi sociale; accentuarea concurenţei şi a unor forme
neloiale ale acesteia; creşterea supremaţiei pieţelor financiare de capital în raport cu puterea
organelor reprezentative, alese democratic din fiecare ţară şi, nu în ultimul rând, afectarea
suveranităţii naţionale -- toate acestea conducând, după opinia unui analist, la „o lume în
care o cincime din populaţia cea mai bogată de pe glob deţine 80 % din resurse, în timp ce
cincimea cea mai săracă doar 0,5 %.

Globalizarea impune exigenţe deosebite pentru economiile naţionale. La nivel

macroeconomic este necesară o strategie capabilă să asigure orientarea activităţii atât spre
macrostabilizarea economică, cât şi spre impulsionarea procesului de modernizare a
structurii tehnologice şi productive a economiei, ţinând seamă de cerinţele fructificării
superioare a potenţialului naţional, dar şi de încadrarea eficientă a ţărilor în diviziunea
mondială a muncii şi în competiţia mondială.

La nivel microeconomic, direcţia hotărâtoare trebuie să reprezinte ridicarea

nivelului de competitivitate şi management. În acest context, trebuie de pornit de la premisa
că pe piaţa mondială nu pot pătrunde, şi mai ales, nu se pot menţine decât firme viabile,
puternice şi capabile să se adapteze la exigenţele pieţei mondiale şi să facă faţă concurenţei
globale. În ultimii ani, această condiţie devine din ce în ce mai evidentă pentru întreprinderi,
ceea ce a determinat ca numărul fuziunilor să crească considerabil în special în ţările
dezvoltate şi între companii mari. Printre factorii ce au determinat intensificarea fuziunilor
se menţionează: teama de restrângere a pieţei (îndeosebi în industria de apărare); reducerile
mari 4 de preţuri pe piaţa mondială la unele produse, supra-acumularea capacităţilor de
producţie şi creşterea puternică a ofertei (industria constructoare de automobile);
incertitudinea şi costurile tot mai mari ale schimbărilor tehnologice (telecomunicaţii, bănci,
etc.); creşterea necesităţilor şi cheltuielilor de cercetare (îndeosebi în domeniul produselor
farmaceutice) etc.

7
 Esența și factorii determinanți ai globalizării
Termenul „globalizare” a fost utilizat pentru prima dată într-un dicţionar (Webster) în 1961.

De la mijlocul anilor ’80, acest termen câştigă o circulaţie considerabilă: el se alătură ca adjectiv

altor termeni ca: pieţe, instituţii, ecologie, finanţe, stiluri de viaţă, comunicaţii, migraţie, conferinţe,

societate civilă, evenimente şi riscuri.

Martin Albrow defineşte globalizarea drept ”totalitatea proceselor prin care popoarele

lumii sunt încorporate într-o singură societate mondială, societatea globală” .

Un alt cercetător – Anthony Gidees – afirmă că globalizarea reprezintă „intensificarea

relaţiilor sociale în lumea întreagă, care leagă într-o asemenea măsură localităţile îndepărtate,

încât evenimente care au loc pe plan local sunt privite prin prisma altora similare, petrecute la

multe mile depărtare şi invers” .

Accentual asupra dimensiunii geografice este pus şi de Emanuel Richter în încercarea sa de

a defini globalizarea: „Globalizarea este reţeaua globală care a adunat laolaltă comunităţi de pe

această planetă, altădată dispersate şi izolate, într-o dependenţă mutuală şi o unitate ale „unei

singure lumi”.

Pe lângă aspectul geografic, cercetătorul român Ioan Bari, în definiţia sa cu privire la

globalizare face referinţă şi la procesul de intensificare a interdependenţelor dintre state, precum şi

la problemele globale: „ Procesul deosebit de dinamic al creşterii interdependenţelor dintre statele

naţionale, ca urmare a extinderii şi adâncirii legăturilor transnaţionale în tot mai largi şi mai

variate sfere ale vieţii economice, politice, sociale şi culturale având drept implicaţie faptul că

problemele devin mai curând globale decât naţionale, cerând la rândul lor, o soluţionare mai

curând globală decât naţională” .

Analiza acestor definiţii scoate în evidenţă atât aspecte obiective, cât şi subiective pe care le

implică conceptul de globalizare:

8
  Pe de o parte „aspectul geografic” pierde din relevanţa sa datorită noilor tehnologii,

noilor strategii utilizate de actorii economici, precum şi politicilor acestora, atît de

ordin naţional, cît şi internaţional;

 Pe de altă parte, globalizarea se intensifică continuu datorită faptului că oamenii au

început să perceapă tot mai clar oportunităţile deschise de utilizarea noilor

tehnologii, precum şi de aplicarea în practică a noilor strategii şi politici.

Alte aspecte caracteristice procesului de globalizare:

 Crearea unui sistem global în care oamenii, mărfurile, capitalul, simbolurile etc. sunt

eliberate de contextul geografic;

 Internaţionalizarea producţiei;

 Noul mediu competitiv;

 Noua diviziune mondială a muncii;

 Noile mişcări migratoare dinspre Sud spre Nord;

 Internaţionalizarea statului şi noile sisteme de guvernare globală;

 Societatea civilă globală;

 Intensificarea procesului de integrare economică;

 Transnaţionalizarea vieţii economice etc.

Totodată, globalizarea nu vizează, pur şi simplu, procesul obiectiv de creştere a

intercomunităţii, ea vizează conştientul şi subiectivitatea individului, adică scopul şi

intensitatea conştientizării lumii ca spaţiu unic. Globalizarea se referă la procesul prin care

relaţiile sociale devin relativ lipsite de factorii distanţă şi graniţe, în aşa fel încât viaţa umană

se desfăşoară din ce în ce mai mult în largul unei lumi văzute ca loc unic. Această

posibilitate de extindere a relaţiilor pe plan internaţional implică o serie de termeni,

rezistenţă, acţiuni şi reacţiuni. În acelaşi timp, temerile şi reacţiile cauzate de dezvoltarea

procesului de globalizare sunt realităţi simţite de indivizi care privesc acest proces cu

9
ostilitate, chiar teamă, considerând că el determină creşterea inegală între naţiuni, provoacă

şomajul şi ameninţă standardele de viaţă şi procesul social.

Globalizarea nu este un factor în totalitate negativ. Globalizarea oferă oportunităţi

extinse pentru o dezvoltare reală la nivel global, dar se manifestă printr-un progres inegal pe

regiuni. Unele ţări devin din ce în ce mai integrate în economia mondială, cu o viteză mult

mai mare decât altele. Ţările care au reuşit să 6 devină parte a sistemului unic global se

bucură de creşteri economice mult mai însemnate şi de o reducere mult mai considerabilă a

sărăciei. Politicile de orientare spre integrarea globală au indus un dinamism ridicat şi chiar

prosperitate pentru multe dintre ţările din Asia de Est, convertind regiunea, care cu 40 de ani

în urmă era considerată una dintre cele mai sărace, în una din zonele cu cel mai ridicat

potenţial de dezvoltare. Şi, pe măsura creşterii standardelor, democraţia şi problemele

economice (cum ar fi mediul înconjurător şi standardele de muncă) au intrat pe un trend de

creştere calitativ tot mai evident.

În acest context, trebuie de precizat faptul că în anii ’70 – ’80, când multe ţări din

America Latină şi Africa au urmat politici de orientare spre interior, dezvoltarea economică

a acestora a stagnat sau s-a canalizat pe un trend descrescător, au înregistrat creşteri

impresionante ale sărăciei şi valori ridicate ale inflaţiei. În multe cazuri, mai ales în Africa,

nivelul de dezvoltare înregistrat la nivelul ţărilor celor mai bogate au determinat agravarea

problemelor ţărilor mai sărace. Pe măsură ce aceste regiuni şi-au schimbat politicile,

veniturile au început să crească. În momentul de faţă au loc mari transformări în această

direcţie. Încurajarea trendului este cel mai bun curs pentru promovarea creşterii economice,

dezvoltare şi reducerea sărăciei. Totuşi, crizele înregistrate pe pieţele emergente din anii ’90

au demonstrat că oportunităţile asociate procesului de globalizare presupun şi riscuri

provenite din volatilitatea pieţei de capital, la care se adaugă riscurile de ordin social,

economic şi de degradare a mediului înconjurător, care sunt determinate de accentuarea

sărăciei.
10
 Aşadar, globalizarea este o realitate, iar orice ţară care-şi pregăteşte temeinic viitorul se vede

nevoită să se interfereze în ea. Neadaptarea la noul „mediu” al globalizării înseamnă nu numai o

şansă pierdută, ci şi riscul de a pierde poziţii şi segmente de piaţă dobândite. Termenul de

globalizare a dobândit o forţă emoţională destul de mare, fiind considerat un proces cu efecte

benefice - o adevărată soluţie pentru viitoarea dezvoltare economică mondială dar, în acelaşi timp,

majoritatea autorilor consideră acest proces inevitabil şi ireversibil. Altfel, orice s-ar întâmpla,

procesul în sine nu poate fi stopat. Dincolo de argumentul favorabil al globalizării prin care

avantajele ar depăşi costurile induse, remarcăm aici un anume determinism tehnologic, prin care

integrarea pieţelor şi creşterea importanţei actorilor transnaţionali sunt 7 puse, în principal, pe

seama progresului tehnologic. Tehnologiile moderne, evoluţia ideologiilor politice şi transformările

economice au declanşat acest proces în care distanţa geografică a devenit un factor neesenţial în

stabilirea şi susţinerea legăturilor transfrontaliere, a relaţiilor internaţionale de ordin economic,

politic şi sociocultural. Conştientizând acest lucru, toate reţelele, relaţiile şi dependenţele

interumane şi statale au devenit virtual mondiale.

Factorii economico-comerciali care au influenţat adâncirea procesului de globalizare a

economiei mondiale sunt:

 Liberalizarea comerţului internaţional cu mărfuri, care a permis realizarea schimburilor

internaţionale cu tot mai puţine obstacole, la această evoluţie favorabilă contribuind, în mod

hotărâtor, sistemul GATT/OMC.

 Liberalizarea comerţului cu servicii, în special în domeniul telecomunicaţiilor,

asigurărilor şi bancar, a constituit tendinţa dominantă a anilor ’70 în SUA, fiind continuată

în anii ’80 în MareaBritanie şi ulterior în Uniunea Europeană şi Japonia. Tendinţa continuă

şi în prezent, incluzând şi ţările Europei Centrale şi de Est.

 Liberalizarea pieţelor de capital ca urmare a eliminării treptate aobstacolelor impuse

circulaţiei devizelor şi a capitalului, reprezintă unpas favorabil în vederea formării unor

pieţe financiare globale. Această mobilitate a capitalului reduce riscul repatrierii capitalului
11
 în special încazul companiilor transnaţionale şi înregistrează, totodată, o reducere acosturilor

în condiţii normale.

 Liberalizarea investiţiilor străine directe. Începând cu anii ’70, interesul comun al

umanităţii de prezervare (apărare)a mediului înconjurător s-a concretizat prin apariţia unor

concepte, cu vocaţieglobală: bunurile comune ale umanităţii, dezvoltarea durabilă şi

securitateaecologică, care au constituit noi factori ce au dinamizat procesul de globalizarea

economiei mondiale.

 Bunurile comune ale umanităţii sunt spaţii cum ar fi oceanele, fondurile marine, care din

diverse motive nu sunt susceptibile a fi divizate şi nici nu cads ub incidenţa suveranităţii

statelor. Cu excepţia oceanelor, nici unul din acestebunuri comune nu au fost polizate,

deoarece este relativ faptul că oameniiposedă capacităţi tehnice de exploatare şi deteriorare.

 Securitatea ecologică este una dintre dimensiunile fundamentale ale securităţii globale.

 Progresul tehnic, care a permis creşterea gamei de produse, diminuarea costurilor de

transport, creşterea vitezei, a siguranţei, transmiterea cu rapiditate a informaţiilor etc.

Dezvoltarea reţelei Internet reprezintă, din acest punct de vedere, un factor decisiv în

procesul globalizării, dar si cel mai mare eveniment tehnologic şi social, în acelaşi timp.

Internetul nu este numai un fenomen tehnologic, ci şi unul social, prin participarea

utilizatorilor, din ce în ce mai numeroşi, la structura lui actuală. Odată instaurat în fibrele

societăţii, Internetul a produs şi produce consecinţe noi pentru societate, cel mai important

dintre acestea fiind procesul de globalizare.

Efectele globalizării economice

Analizând efectele globalizării economice, pot fi menţionate următoarele:

1. Globalizarea influenţează capacitatea unei ţări de a produce bogăţie. Aceasta depinde tot

mai mult de măsura în care statul poate favoriza crearea de noi resurse sau active

(informaţie, capacitate tehnologică, tehnici manageriale şi organizatorice) şi de a le combina

12
 cu cele naturale. Resursele noi sunt create în primul rând de firme, dar producerea lor este

puternic influenţată de guverne, chiar într-o măsură mai mare decât folosirea resurselor,

naturale. Guvernele intervin, de asemenea, pentru a apropia condiţiile de pe pieţele interne

de condiţiile concurenţei perfecte. În consecinţă, globalizarea influenţează specializarea

internaţională a ţărilor şi generează o nouă diviziune mondială a muncii;

2. Globalizarea acutizează tensiunea dintre relaţiile STN cu guvernele naţionale ale ţărilor

gazdă. Cauza principală este aceea că ele au deseori scopuri diferite: STN să –şi maximizeze

rata profitului pe seama activităţii lor globale (indiferent de ţările de implantare), guvernele -

să maximizeze valoarea adăugată (nou-creată) de STN în interiorul graniţelor naţionale ale

statului respectiv;

3. Diminuarea rolului guvernului naţional ca urmare a extinderii acţiunii capitalului

investiţional internaţional, a societăţilor transnaţionale, precum i datorită accentuării

competiţiei pe ș pieţele internaţionale de resurse create. Competiţia dintre state este

influenţată de politicile lor 9 economice; simultan însă, globalizarea obligă la o coordonare

internaţională tot mai strânsă a unor politici economice. (De pildă, pentru a evita o recesiune

mondială, după atentatele din 11 septembrie 2001, băncile centrale ale S.U.A., U.E. şi

Japonia şi-au coordonat politica ratei dobânzii). Politica macroeconomică trebuie să fie

concepută ca un joc strategic cu subiecţi internaţionali, ai căror acţiuni trebuie anticipate.

4. Globalizarea creşte costul unei acţiuni guvernamentale necorespunzătoare şi neinformate. În

concluzie, statul trebuie să joace un rol important în fructificarea oportunităţilor create de

globalizare, dar şi în contracararea efectelor ei negative;

5. Deşi economiile naţionale sunt tot mai deschise şi resursele tot mai mobile, coerenţa şi

inerţia sistemelor de producţiei naţionale fac ca spaţiul naţional să rămână în continuare un

element de referinţă pertinent (formarea mâinii de lucru, conţinutul muncii, modelele de

retribuire şi stimulare sunt coerente cu obiectivele de producţie şi structurile de organizare

13
 specifice fiecărui sistem naţional de producţie). Chiar dacă transferurile sunt totuşi posibile

pentru a fi deplin eficace ele trebuie adaptate mediului în care sunt aplicate;

6. Gestionarea de către stat a suveranităţii naţionale, definită în perioadele anterioare ca un

control total al activităţilor economice desfăşurate pe teritoriul naţional, este profund

modificată de globalizare. Specialiştii au semnalat faptul că discuţiile privind suveranitatea

economică naţională se concentrează în această etapa a globalizării asupra securităţii

economice naţionale. În concepţia statelor privitor la conţinutul securităţii naţionale, în

contextul globalizării survin două modificări esenţiale.

Avantajele și dezavantajele globalizării

Important este de remarcat unele beneficii (avantaje), sfidări (dezavantaje) şi perspective ale

globalizării. Sintetic exprimate, cele mai importante beneficii ale globalizării sunt:

 Liberalizarea şi creşterea transparenţei economie mondiale, care a dus la limitarea politicilor

protecţioniste şi a impulsionat comerţul mondial cu mărfuri şi servicii, fluxurile

internaţionale de capital şi a forţei de muncă. Ca rezultat, a crescut semnificativ volumul

investiţiilor directe la nivel mondial, rolul corporaţiilor transnaţionale.

 Posibilitatea atragerii de investiţii străine directe;

 Acces lărgit şi liber la pieţe externe de desfacere pentru firme şi ţări;

 Intensificarea concurenţei internaţionale - adâncirea specializării şi diviziunii internaţionale

a muncii ceea ce determină creşterea productivităţii nu numai la nivel naţional, dar şi la cel

mondial.

 Diversificarea considerabilă a domeniilor de activitate a întreprinderilor, fapt ce a devenit

posibil atât în rezultatul progresului tehnologic, cât şi a posibilităţilor mai largi de gestionare

în baza noilor mijloace de comunicare.

14
  Accesul facil la finanţare externă în condiţii uneori mai avantajoase decât cele oferite de

pieţele interne de credit sau de capital (având în vedere argumentarea lor în celelalte capitole

ale cărţii, nu vom mai insista asupra lor).

 Impulsionarea dezvoltării progresului tehnologic, raţionalizarea producerii la nivel global,

difuzarea tehnologiilor moderne şi, de asemenea, presiunea din partea concurenţilor în

favoarea implementării continue a inovaţiilor.

 Acces mai facil la tehnică şi tehnologiile moderne, la metodele moderne de management,

marketing ş.a.;

 Creşterea volumului şi mărirea vitezei de transmitere a informaţiei, crearea reţelei mondiale

- Internet. Scăderea bruscă a cheltuielilor de transport şi de comunicaţie, diminuarea

considerabilă a cheltuielilor de prelucrare, păstrare şi utilizare a informaţiei. În rezultat a fost

pusă baza unei infrastructuri informaţionale internaţionale;

Dintre dezavantajele globalizării pot fi distinse:

 Creşterea bruscă a polarizării Nord – Sud, Centru - Periferie;

 Deformarea mecanismelor financiare de piaţă;

 Expansiunea haotică a capitalului global, mai ales a capitalului speculativ.

 Instabilitatea regională sau globală, cauzată de interdependenţele economiilor naţionale la

nivel mondial.

15
 Concluzie
Referindu-ne la perspectivele globalizării de menţionat, că două dintre procesele ce

caracterizează procesul de globalizare: liberalizarea şi integrarea economică, pot deveni

contradictorii în evoluţia lor ( la limită).

Astfel, liberalizarea internaţională totală ar presupune în final eliminarea tuturor obstacolelor

naţionale din calea fluxurilor internaţionale. Într-o situaţie de acest gen graniţele statale ar avea doar

o importanţă formală, în fapt, autorităţile statale nu ar mai avea nici un fel de control asupra

activităţilor economice derulate pe teritoriul lor. Evoluţia la limita extremă a liberalizării economiei

ar putea conduce la anarhie economică şi politică.

Cealaltă evoluţie la limită ar fi o formă de guvernare totalitară (autoritară) globală, ca

urmare a unui posibil exces de integrare economică la nivel mondial. În opinia autorilor, c rearea

unui guvern mondial este o soluţie inacceptabilă, necăutând la faptul că au părut simple exerciţii

retorice şi voci care au propus crearea acestui drept soluţie crizelor globale prefigurate încă din anii

'70.

Doar prin evitarea evoluţiilor către extreme a procesului de globalizare se va putea menţine

o ordine mondială tolerabilă. Alternativa evoluţiei către extreme a globalizării o constituie

cooperarea internaţională. Menţinerea proceselor de globalizare şi a relaţiilor economice

internaţionale sub controlul statelor naţionale şi realizarea ordinii economice internaţionale prin

cooperarea între state ar crea mai multe şanse de realizare a unei împărţiri mai echitabile a

beneficiilor şi a costurilor acestui proces. Procesele economice de orice tip nu sunt tolerate la

nesfârşit de către oameni, dacă ele nu asigură o împărţire echitabilă, atât a beneficiilor, cît şi a

costurilor între membrii comunităţii internaţionale.

16