1

Ministerul Educaiei Naionale

Proiect de obinere a certificatului
de calificare profesional
nivel 3



Profesor ndrumtor: Elev:
Popa Florica Nume: ?????
Clasa: XII





2014

2


Mass-Media



















3

Continut:

I. ARGUMENT.............................................................................................................4
II. Definitie Mass-Media..............................................................................................5
III. Tipologia mijloacelor de informare in masa..........................................................13
IV. Functii Mass-Media...............................................................................................18
Functia publicitara..........................................................................................18
Functia de informare...................................................................................19
Functia de corelare (interpretare).....................................................................20
Functia de comunicare (de "legatura")............................................................21
Functia educativ-culturala...........................................................................22
Functia de divertisment..............................................................................23
V. Studiu de caz la Agentia de Monitorizare a Presei............... ..................................24
VI. Concluzii si propuneri...........................................................................................29
VII. Bibliografie............................................................................................................30













I ARGUMENT


4

Mass media reprezinta totalitatea mijloacelor de informare precum : ziare, reviste ,
televizor,Internet , etc.
Ziarul este o publicaie care conine tiri, informaii i publicitate, de obicei tiprit pe foaie
de ziar, o hrtie de o calitate inferioar i la un cost mai mic. Ziarul poate fi general sau de un
interes special, de cele mai multe ori publicat zilnic sau sptmnal. Primul ziar tiprit a fost
publicat n 1605 i s-a dezvoltat chiar i n faa competiiei din partea tehnologiei precum radioul
i televiziunea. Dezvoltarea recent a internetului este o ameninare real pentru materia ziarului,
ns cumprarea ziarelor scade n cele mai multe ri, n timp ce ctigurile din publicitate, care
mresc considerabil veniturile ziarului, se mresc nlocuindu-se ntre forma tiprit i sursa
online.
Televiziunea poate fi definit ca un ansamblu de principii, metode i tehnici utilizate pentru
transmiterea electric pe un canal de comunicaie a imaginilor n micare. Ca i radioul,
televiziunea este este o invenie a perioadei interbelice, dei primele principii au nceput s se
studieze din secolul al XIX-lea. Au trecut mai mult de aizeci de ani de cnd, pe un ecran sferic,
aprea prima imagine a unei prezentatoare.
Radioul este o metoda de transmitere a sunetului prin unde radio care sunt unde
electromagnetice. Undele radio calatoresc prin aer. Nicola Tesla, un fizician sarb din America, a
inventat undele radio, dar existenta lor a fost promovata de Guilermo Marconi, un inventator
italian.
Prin toate aceste mijloace ,jurnalistii ne prezinta diverse everimente culturale,sportive,
sociale.Ne sunt aduse la cunostiinta unele descoperiri stiintifice si ne sunt prezentate carti.Putem
spune ca presa ne apara de pericolele la care ne-am putea expune prin prezentarea cazurilor in
care oameniilor le sunt incalcate drepturile acestia fiind jefuiti, agesati fizic sau chiar ucisi din
diverse motive.
Pe langa aceste informatii, sunt discutate si probleme politice .De cele mai multe ori , mass
media critica deciziil si actiunile celor ce sunt la conducerea tarii, ea reusind uneori sa le schimbe
deciziile celor de la putere prin criticile pe care le fac.Politicienii sunt nevoiti sa isi schimbe
declaratii pentru a nu supara poporul ce ar putea fi influientat de articolele din ziare si de
reportajele Tv.Presa poate fi considerata a patra putere in stat ,ea avand posibilitatea sa-i oblige
pe oamenii politici sa actioneze conform dorinelor sale si ale cetatenilor care i-au votat.
Democratia este aparata de mass media , aceasta fiind considerata cainele de paza al
democratiei.Intr-un stat democratic, presa este libera sa informeze cetatenii cu privire la
problemele politice ale statului.Astfel atunci cand sunt incalcate principiile democratice, presa
anunta poporul care poate lua masuri .In regimurile comuniste, presa nu putea transmite decat
stiri pozitive despre sistemul politic, oamenii neputand fi informati despre situatia reala.

5

De multe ori, jurnalistii exagereaza stirile sau transforma viata privata a oamenilor in stire
acest lucru fiind un aspect negativ al presei.Totusi mass media este si va ramane cel mai rapid
mijloc de informare.



II Definitie Mass-Media

Termenul mass-media, uneori formulat ca media, este o expresie englez la plural, care a fost
preluat i n romn, avnd traducerea i semnificaia medii (de comunicare) de mas.
Cuvntul se poate folosi eventual i la singular, cnd se spune n englez medium i n
romnete un mediu. De exemplu: Pentru a face reclam, compania Xyz utilizeaz ca mediu
de mase n special radioul.. Alt exemplu: ... n mass-media romneasc ....
Media (sau: mediile de mase) cuprinde toate sursele/mediile de informaie publice care ajung
la un numr foarte mare de persoane, ca de exemplu televiziune, radio, Internet, pres inclusiv
apariiile periodice ca ziare, reviste sau foiletoane. Aceasta presupune c produsul respectiv este
uor de obinut i are un pre accesibil pentru toate grupurile sociale.
Conceptul de mass-media este mai nou si este necesara o definire a lui: "Mass-
media (lat.massa - "o cantitate mare de entitati agregate"; medium, pl. media - mijloc de
transmitere a ceva), termen consacrat mai nti n limba engleza referitor la mijloacele de
comunicare n masa; seturi de tehnici si metode de transmitere, de catre furnizori centralizati, a
unor mesaje unei audiente largi, eterogene si dispersate geografic. ntr-o perspectiva
institutionala, mass-mediasunt considerate institutii sociale, att culturale ct si economice"
Opinia teoreticianului Jean Cazeneuve: "Termenul medium (la plural media) este un cuvnt
de origine latina, transplantat ntr-un ansamblu anglo-saxon. El desemneaza n principiu
procesele de mediere, mijloacele de comunicare si se traduce, n general, cu expresia comunica-
tiile de masa Deci: media = mijloace de comunicare; mass-media = mijloace de comunicare
pentru un mare public, un public de masa, inventate si utilizate n civilizatiile moderne si avnd
drept caracteristica esentiala marea lor forta, putere, vasta lor raza de actiune. Nu exista nici o
ndoiala ca trebuie sa se nscrie n aceasta categorie radiodifuziunea si televiziunea (.)
Cinematograful se nscrie n aceeasi categorie. Presa, pentru aceleasi motive, este
considerata ca fiind unul dintre principalele mass-media . Cartea
discurile, benzile, casetele sau videocasetele pot, de asemenea, sa fie ncadrate n categoria
mass-media. De asemenea, afisul publicitar. Se poate considera, asa cum pe buna dreptate
procedeaza Marshall McLuhan, ca si cuvntul, telefonul, telegraful, scrisul sunt mijloace de
comunicare. Chiar daca ele servesc mai curnd la stabilirea de relatii interpersonale dect ca
emitatori catre marele public".
Se impun unele precizari. ntre notiunile de mass-media si comunicare de masa, mijloace ale
comunicarii de masa nu exista o sinonimie perfecta. Din aceasta cauza, se fac unele confuzii care
limiteaza sensurile conceptelor printr-un reductionism simplist, inadecvat. ntre comunicare de masa,

6

nteleasa ca mesaje si procese de comunicare, si mijloace de comunicare (instrumentele comunicarii,
mijloacele tehnice de transmitere a mesajelor) exista diferente sensibile, care trebuie avute n vedere.
Expresia mass-media nu trebuie sa nlocuiasca notiunea de comunicare de masa. nsasi
expresia mass-media contine mai mult dect pe aceea de mijloace.
Conceptul de mass nseamna un public numeros, dar poate fi nteles si ca o amplitudine sociala a
mesajului, ca o simultaneitate a receptarii pe o arie larga, ca o standardizare a consumului cultural
si, n acelasi timp, ca un nivel scazut de receptivitate. n acest fel, conceptul de comunicare de
masa este definit n sens unilateral, simplificator, crendu-se n mod artificial o despartire ntre cultura
nalta, a elitelor sociale, si cultura de masa, productia de masa, receptarea de masa, consumul demasa.
Din aceasta cauza, unii teoreticieni prefera notiunile de tehnici de difuzare colectiva, canale de
difuzare colectiva.
n definirea conceptului de comunicare de masa, trebuie sa tinem seama de faptul ca este vorba
despre un ansamblu de fenomene socio-cul-turale strns legate de civilizatia tehnicista, ceea ce implica
unele trasaturi specifice. Comunicarea de masa apare n secolul nostru, dupa primul razboi mondial, odata
cu dezvoltarea mijloacelor tehnice. Ea face posibila transmiterea unui mesaj catre un public variat si
numeros, care l recepteaza simultan, fiind despartit spatio-temporal de sursa. Emitatorul, n cazul acesta,
este un profesionist al comunicarii, un ziarist, o "persoana institutionalizata" (W. Schramm) sau o
organizatie de comunicare, un post de radio, un canal de televiziune, un ziar (grupari sociale specializate -
antreprenorii de presa si personalul lor). Aceasta este si prima trasatura a co-municarii de
masa: emitatorul, o "persoana institutionalizata", care reprezinta, de obicei, un grup de persoane, este
un mare producator de mesaje.
n toate celelalte modalitati de comunicare (directa, indirecta, multipla), emitatorul de
mesaje este unul singur.
Diferenta dintre modurile de comunicare este data de mijloacele prin care se realizeaza
comunicarea, ca si de numarul destinatarilor, al receptorilor de mesaje.
n cazul comunicarii de masa, comunicarea se socializeaza, devine colectiva. Emitatorii de
mesaje nu mai sunt indivizi, ci grupuri formate din indivizi, iar mesajele, care nu mai reflecta
doar parerea unui singur individ, ci a grupului ntreg, trec printr-un mijloc de informare (ziarul,
radioul, televiziunea). La rndul lor, destinatarii comunicarii formeaza grupuri vaste,
colectivitati umane, ceea ce constituie socializarea audientei (a receptarii).
Mesajul nsusi se socializeaza. Modalitatea de comunicare este mai complexa: ea este
indirecta, multipla si colectiva. Aceasta este a doua trasatura distinctiva a comunicarii de masa.
Bernard Voyenne precizeaza: "Socializarea audientei (a receptiei), orict de importanta ar fi,
ea nu constituie cu toate acestea dect o diferenta de grad, n timp ce
socializarea emisieicomporta o deosebire de natura, de continut. ntr-adevar, autorii mesajelor nu
mai sunt indivizi ca atare, ci si purtatori de cuvnt, avnd comportamente individuale n raport cu
cele ale grupurilor, exprimnd opinia acestor grupuri si, n ultima instanta, exprimnd societatea
n ansamblul ei. Presa de masa, contrar celei pe care o precedase, reprezinta conversatia tuturor
cu toti si a fiecaruia cu celalalt" (Bernard Voyenne, 1962, p.24).
O alta trasatura a comunicarii de masa vizeaza caracterul unidirectional si mediat al
comunicarii. Emitatorii si receptorii de mesaje sunt separati spatial si temporal, iar informatiile
se transmit prin intermediul unei tehnologii moderne, specifice "erei electronice".
n sfrsit, reactia grupului receptor de mesaje fata de grupul emitator (feed-back-ul) este
lenta, chiar de indiferenta. Cnd ea se produce, receptorii devin, la rndul lor, purtatori ai unor
noi mesaje.

7

Conceptul de comunicare sociala este mai larg si el vizeaza toate sectoarele vietii sociale,
toate formele de relatii sociale n care exista o participare constienta a indivizilor si a grupurilor,
reporturile interpersonale care dobndesc o dimensiune sociala, preluata si amplificata de un
mijloc social de comunicare, de mass-media.
Avnd n vedere relatiile ce se stabilesc ntre partenerii comunicarii, precum si numarul lor,
se poate vorbi despre cteva tipuri de comunicare:
a) Comunicarea intrapersonala, a dialogului interior, comunicarea cu noi nsine, o comunicare
de profunzime, realizata de cele mai multe ori n tacere, n meditatie, n reculegere. Emitatorul si
receptorul se confunda, ceea ce nu nseamna ca avem mai putin de-a face cu o comunicare. (Se
poate adauga monologul interior din teatru - aparteul).
b) Comunicarea interpersonala, ntre doi indivizi (one-to-one). Cea mai veche forma de
comunicare o reprezinta comunicarea interpersonala. Bazata pe dialog, aceasta modalitate
traditionala constituie si astazi o ipostaza fundamentala a relatiei de comunicare. Este o forma
completa de comunicare, care se realizeaza prin intermediul privirii, al gestului si, mai ales, al
cuvntului. Comunicarea directa presupune o apropiere fizica ntre emitator si receptor, deci o
limita spatiala si temporala. Caracteristica ei esentiala consta n reciprocitatea comunicarii, n
conexiunea inversa (feed-back-ul), n schimbarea rolurilor dintre emitator si receptor n procesul
de transmitere a mesajului.
c) Comunicarea de grup, ca forma a comunicarii interpersonale. n cazul comunicarii directe,
ntre parteneri se stabileste un anume tip de relatii, pe care sociologia le numeste relatii
primare. Iata cum descrie Bernard Voyenne procesul comunicarii directe: "O persoana -
emitator - intra n contact direct cu o alta persoana - receptor - sau, eventual, cu un numar dintre
acestia din urma, prin intermediul unui sistem de transmitere fizic, al unuia simbolic (limbajul)
cu conditia ca aceasta cheie sa fie cunoscuta de ambele parti care comunica".
Comunicarea are loc imediat, dar si reciproc. Se realizeaza astfel conexiunea inversa (feed-back-
ul), prin care raporturile dintre emitator si receptor se modifica, primul devenind receptor, iar
receptorul emitator. Are loc, deci, un schimb permanent de idei, un dialog sau o conversatie fara
nici un intermediar. Comunicarea directa este o forma completa de comunicare. Toate celelalte
tipuri de comunicare nu reprezinta dect substitute ale acesteia. Ea este nsa limitata n timp si
spatiu, fiind conditionata de obligativitatea existentei unui sistem fizic de legatura ntre parteneri,
fara a putea asigura continuitatea relatiilor dintre ei. Este o
comunicare directa, orala,interpersonala si trebuie spus ca, de-a lungul mileniilor si chiar
astazi, forma principala de comunicare ntre oameni este comunicarea directa.
Ca un remediu al discontinuitatii, o serie de societati primare sau mai putin avansate din punct
de vedere tehnic au gasit solutia unor procedee empirice, prin care se ncearca prelungirea
comunicarii directe prin retransmiterea mesajelor de-a lungul unui sir de indivizi. Desigur, acest
gen de comunicare poate saraci sau deforma mesajul, lipsindu-l de orice fel de semnificatie sau,
uneori, modificndu-i continutul prin adaos sau, dimpotriva, omisiune, adaptndu-l si
traducndu-l, n mod voit sau nu, n raport direct cu interesele lor personale, cu dorintele sau
necesitatile lor. E vorba de transmiterea n lant a unui mesaj , sistem imediat reversibil, care duce
la aparitiazvonului, adica a deformarii mesajului, a dezinformarii, ceea ce pentru epoca moderna,
prin mijloacele comunicarii colective specifice "erei electronice", a devenit o modalitate
esentiala a luptei politice, a bataliei pentru putere, prin abaterea voita a atentiei opiniei politice de
la marile si gravele probleme ale contemporaneitatii la zone periferice sau cu caracter
senzational, realizndu-se ceea ce se cheama "manipularea".

8

Comunicarea directa, interpersonala, se realizeaza mai ales prin cu-vnt (comunicarea verbala),
dar si prin gest, privire, mimica (comunicarea non-verbala).
Se vorbeste n ultimul timp tot mai mult despre eticheta si regulile de politete, despre salut, despre
"limbajul trupului", ca manifestari gestuale care diferentiaza oamenii n functie de aria geografica si
gradul de cultura, vrsta si temperament. "Tot asa cum limbajul verbal difera de la o cultura la alta, si
limbajul non-verbal poate fi diferit n diferite culturi", afirma Allan Pease n cartea sa de curnd tradusa n
limba romna.
Autorul da si numeroase exemple, convins ca prin "gesturi, tinuta, pozitie a trupului si prin distanta
mentinuta se realizeaza o cantitate mai mare de comunicari interumane dect pe orice alta cale ".
Allan Pease demonstreaza ca "limbajul trupului" este fascinant, ca el poate comunica un
mesaj mult mai convingator dect cuvintele, pentru ca este mai autentic, mai sincer, mai deschis
si ncarcat de o anume emotivitate, care i se transmite si receptorului. Mai mult dect att, atunci
cnd sensul mesajului non-verbal intra n conflict cu cel verbal, suntem nclinati sa dam crezare
mesajului non-verbal.
Comunicarea de grup nseamna comunicarea ntre grupuri mici, care pastreaza nealterate
relatiile interpersonale.
d) Comunicarea publica (one-to-many) presupune un singur emitator si mai multi receptori.
Daca n comunicarea interpersonala si de grup vorbim despre prezenta dialogului, n cazul
comunicarii publice, este vorba despre discurs, care intra n sfera retoricii, ca arta producatoare de
persuasiune.
Dialogul reprezinta esenta limbajului. Numai omul este capabil sa dialogheze cu ceilalti, prin
conversatie, cu sine nsusi, prin meditatie.
"Desfasurndu-se att n prezenta vorbitorului ct si a ascultatorului, dialogul, prin intonatie, accent,
debit, mimica si gesturi, este singurul mijloc de comunicare capabil sa pastreze un oarecare echilibru
ntre sensibilitate si intelect", afirma Henri Wald n cartea sa Ideea vine vorbind (Henri Wald, 1983,
p.12). Dialogul realizeaza cel mai bine feed-back-ul si, totodata, echilibrul dintre individual si social,
afectiv si rational, mijloc si scop.
Dialogul nseamna o confruntare libera de pareri, capacitatea de a pune ntrebari si de a primi
raspunsuri, un schimb dialectic de argumente, o demonstratie a caracterului democratic al relatiilor
dintre parteneri.
Democratia cere fiecaruia capacitatea de a-si argumenta punctul de vedere. Simetria dialogala
cere ca partenerii sa se afle n sfera aceluiasi limbaj, sa aiba acelasi nivel de cultura, astfel nct,
n procesul comunicarii, sa-si poata schimba oricnd rolurile. Simetria dialogala presupune
o situatie dialogala, care poate fi definita ca ansamblul conditiilor si parametrilor psihosociali,
ce determina o discutie ntre cel putin doi parteneri. Situatia dialogala poate fi favorabila sau
nefavorabila, inedita (irepetabila), iar, n functie de aceasta, se pregateste o strategie dialogala,
care este constituita dintr-un set de principii, de norme si conditii prin care subiectul pregateste
un dialog, anticipnd reactiile interlocutorului. Din acest punct de vedere, el poate avea loc cu
un partener real, care face opozitie si a carui argumentare are caracter activ, de lupta. Dialogul
poate avea loc cu un ascultator imaginar, situatie n care dialogul se transforma n monolog,
n discurs monologal, atunci cnd contralocutorul e inventat de subiect pentru trebuintele sale de
analiza n vederea sustinerii tezei sale, celalalt partener fiind redus la functia de ascultator. n
discursul monologal se combat imaginare optiuni opinabile, ncercndu-se sa se impuna o teza
prin avansarea n sprijinul acesteia a ct mai multe argumente. Teza iese ntarita din abordarea
tehnica a lui PRO si CONTRA, cu scopul de a se evita respingerea publica din partea unui
partener real.

9

Dialogul poate avea loc cu martori-asistenti, care trebuie convinsi, si cu u ascultator-
colectiv, care se constituie n judecator si are rolul de a decide cine are dreptate si a nvins ntr-o
confruntare.
Exista mai multe tipuri de dialog:
a) de informare reciproca (atunci cnd pozitiile partenerilor coincid);
b) de influentare (intentia de a schimba opinia interlocutorului);
c) de comunicare (asumarea reciproca a unei solutii).
n toate tipurile de dialog, foarte importante sunt conditiile desfasurarii lui: intentia, contextul,
auditoriul (gradul lui de cultura), starea sufleteasca, adecvarea la subiect, obisnuinta de a te adresa unui
auditoriu.
Dialogul nseamna - asa cum aratam - capacitatea de a pune ntrebari si de a primi raspunsuri, dar
si aici intervin nuante de care depinde natura persuasiva a comunicarii. Astfel, ntrebarile pot fi:
de explorare a datelor, de stabilire a alternativelor, deschise, divergente, convergente, directe,
indirecte, sugestive, imperative, retorice etc. Ele pot fi incitante, derutante, captivante, inhibante,
explicative, descriptive etc.
Tot asa cum raspunsurile, la rndul lor, au un rol fundamental n sustinerea argumentarii.
Ele pot avea un sens retoric (replica la replica), un sens explicativ, orientativ, lamuritor, cu
scopul de a convinge.
Convingerea tine, mai ales, de discurs, de arta retoricii, discipli-na veche, studiata nca din
Antichitate.
Structura oricarui discurs presupune, conform elocintei clasice, un exordium (prin care se
urmareste captarea atentiei si a bunavointei), o naratio (o expunere, n care se enunta abrupt sau
pe ocolite o tema, talonata uneori de o contratema, urmata de laitmotive si de argumentatio)
prin care oratorul si desfasoara forta cuvntarii, pentru ca n recapitulatio sa realizeza
o peroratie, o concluzie a ntregului discurs.
Despre arta retoricii vorbeste si Platon, n Dialogurile sale, prin intermediul lui Gorgias (483-
375 .Hr.), inovator al elocintei. n prima parte a dialogului, discutia dintre Socrate si Gorgias,
definindu-se obiectul retoricii, se spune ca aceasta este arta de a cuvnta, este arta n care
cuvntul are rolul esential (forta ei sta n cuvinte), ca obiectul ei este domeniul vietii politice, ca
este arta de a convinge tribunalele si adunarile cetatenesti asupra lucrurilor care sunt drepte si
nedrepte.
Cel mai mare bine pe care-l realizeaza retorica, zice Gorgias, este acela de "a fi n stare sa convingi
prin discursuri pe judecatori n tribunale, pe senatori n senat, n ecclesia pe membrii ecclesiei, precum si
n orice alta adunare care ar fi o adunare cetateneasca". (Platon, 1974, p.302).
Un mare orator al antichitatii latine, Quintilian (nascut prin anii 30-40 d. Hr., mort n jurul anului 96
d.Hr.), ntelege termenul discurs "n sensul de vorbire organizata asupra unui anumit subiect", iar din
acest punct de vedere, "discursul este un produs al artei". si retorica moderna este nteleasa ca arta de
a convinge un auditoriu printr-o argumentatie bogata, bine structurata, ntr-un stil expresiv, o
expunere clara, care sa impresioneze ascultatorii.
Discursul este, deci, comunicarea orala a unui mesaj ntr-o forma unitara, riguros organizata.
n discurs intervin elemente ale comunicarii non-verbale, care pot nuanta transmiterea mesajului,
cum ar fi: gesturile, mimica, accentele, pauzele, tacerile, debitul verbal, repetitiile, modulatiile
tonului, ordinea specifica a cuvintelor, interjectiile, replicile n suspensie, ambiguitatea, elemente
interogative si afective, enunturi incomplete etc., care nuanteaza si coloreaza comunicarea, avnd
asupra auditoriului o mare putere de persuasiune.

10

Scopul unui discurs oral este acela de a convinge si de a emotiona. Pentru aceasta, vorbitorul
trebuie sa respecte regulile logicii formale (ale gndirii corecte si limpezi), ca si acelea ale
procedeelor stilistice, prin care se realizeaza expresivitatea comunicarii: interogatia si invocaia
retorica, exclamatia, apostrofa, reticenta, suspensia, aluzia, dubitatia, deprecatia etc.
Exista mai multe tipuri de comunicare orala, fiecare cu trasaturile sale
caracteristice: interventia, alocutiunea, toastul si discursul. Interventia este exprimarea unui
punct de vedere personal, cu argumente, ntr-o discutie libera. Alocutiunea este o comunicare
scurta, ocazionala, spontana, prilejuita de un eveniment festiv si avnd o mare ncarcatura
afectiva. Toastul este un discurs foarte scurt, avnd o formula de nceput si de sfrsit, prin care
se exprima urari, cu prilejul unei mese festive, n cinstea cuiva, prin ridicarea
paharului. Discursul sau cuvntarea este comunicarea prin care se sustine sau se dovedeste
argumentat, n fata unui auditoriu, o problema sau un adevar. Discursurile pot fi: politice,
stiintifice, culturale, solemne (discursul academic, de receptie), ocazionale. Din categoria
cuvntarilor cu caracter academic fac parte conferinta, lectia publica sau prelegerea.
e) Comunicarea de masa
n cazul comunicarii colective, se vorbeste despre comunicarea de masa si, mai nou, despre
mass-media (mijloace de comunicare de masa), concept comentat de noi pe parcursul acestei
carti si ntre care nu exista o suprapunere totala de sensuri.
Trebuie sa facem unele delimitari: cnd avem n vedere obiectul comunicarii, vorbim despre
comunicare de masa, difuzare colectiva, difuzare masiva (masa de mesaje), difuzare de masa
(mesaje pentru masa), informatie (colectiva, masiva sau de masa), adica, n engleza, despre mass
communication.
Cnd avem n vedere instrumentele, ntelegem mijloacele, tehnicile de difuzare colectiva,
masiva sau de masa, mijloacele instrumentale sau tehnice de informare colectiva sau de
informare de masa, adica, n engleza, mass-media.
n sfrsit, cnd avem n vedere produsele, adica ansamblul mesajelor destinate unui mare public
sau unei mase socio-culturale, vorbim despre comunicatiile sociale, colective sau de masa,
mesaje de difuzare sociala, colectiva sau de masa, informatiile colective, masive sau de masa,
adica, n engleza, mass communications.
Pentru Gina Stoiciu, "mass-media este o expresie formata din doua cuvinte, n care primul
termen mass (de masa) semnifica un atribut al celui de al doilea, media(mijloace de
comunicare)".
Termenul de baza, este, pentru cercetatoare, media si el semnifica doua lucruri: "pe de-o
parte, o tehnologie specifica de comunicare si, pe de alta parte, un limbaj specific de
comunicare" .
n ceea ce priveste tehnologia de comunicare, "ea este specifica n raport cu un canal de
comunicare sau altul: aparatura tehnica necesara unei emisiuni TV nu este aceeasi cu aparatura
tehnica necesara realizarii unui film si este specifica si n raport cu etapele de comunicare. n
acest al doilea sens, este vorba mai degraba de un set de tehnologii si nu de una singura:
tehnologiile de elaborare si producere a mesajelor (camera de luat vederi, banda de nregistrat),
mesajele ca purtatoare de informatii (imaginile, sunetele) si tehnologiile de receptare a mesajelor
de catre public (aparatul de radio, televizorul, casetofonul etc.)" .
Media constituie nu numai un mijloc tehnic al comunicarii, ci si unul de semnificatii. La
nivelul comunicarii interumane, termenul media are si conotatia de limbaj.
Fiecarui canal de comunicare i corespund: un limbaj specific, un cod, o gramatica anume.

11

Termenul de mass are, n acceptiunea cea mai larga, sensul de public. Dar el mai are si alte
acceptiuni:
1. marimea audientei de care se bucura mijloacele de comunicare moderna
(amplitudinea sociala a mesajului);
2. simultaneitatea transferului de informatie spre o larga audienta;
3. societatea de masa, ca tip de societate n raport cu practicarea unui consum cultural
de masa;
4. atributul de masa capata, uneori, un sens peiorativ, acela de gustul maselor (Gina
Stoiciu, 1981, p.16).
n definirea conceptului mass-media, trebuie sa avem n vedere doua aspecte esentiale:
a) ansamblul de mesaje culturale difuzate pe scara de masa n conditiile civilizatiei
tehniciste (drept continut);
b) mijloacele tehnice de creare, elaborare si difuzare de mesaje (ca instrumente de
comunicare).
Pentru Francis Balle, comunicarea sociala mbraca diferite forme:
"Prima, spontana si neaxiomatizata, pare sa nu se supuna nici unei alte reguli, cu exceptia
deprinderii sociale; ea se nscrie n cadrul relatii-lor interpersonale, fiind limitata, precara,
artizanala, spontana si prescriptiva".
La cealalta extrema, comunicarea institutionalizata, caracterizata prin aceea ca "relatiile inter-
si intraorganizationale sunt conduse de institutii: ntre natiuni, ntre orase, ntre ntreprinderi,
ntre guvernanti, n interiorul fiecarei organizatii sociale si n afara lor. Comunicarea institu-
tionalizata defineste regimul economic, social si politic cu care este nzestrata o societate".
Comunicarea de masa se situeaza ntre aceste doua forme de comunicare sociala. "Unicitatea sa
tine de recurgerea la utilizarea tehnicilor cu un grad diferit de sofisticare, accesibile pentru stabilirea si
amplificarea dialogului dintre indivizi sau grupele care o alcatuiesc" (Idem).
Comunicarea de masa, precizeaza Balle, "tine si de natura unei anumite culturi. nsa ea nu are
nici autonomie, nici echivalentul unui principiu constituent; ocupnd numai spatiul lasat vacant
de comunicarea interpersonala si de comunicarea institutionalizata, admitnd n schimb
posibilitatea de a le influenta pe fiecare, ea devine ceea ce si una si cealalta, mpreuna, permit si
doresc sa fie".
Bernard Voyenne vorbeste despre trei caracteristici ale comunicarii
sociale prin intermediul presei, care o diferentiaza de toate celelalte forme de comunicare, si
anume:
a) caracterul instantaneu (sau quasiinstantaneu), pentru ca aduce vesti despre un
eveniment aproape n acelasi timp cu desfasurarea lui sau cu un decalaj foarte mic;
b) permanenta, pentru ca nu cunoaste nici o ntrerupere si jaloneaza istoria n
continuitatea ei;
c) caracterul universal, pentru ca este prezenta peste tot si n orice moment.
"Daca obiectivul presei l constituie schimbul de informatii ntre constiinte (comunicarea),
adauga Bernard Voyenne, se poate spune ca si constiinta colectiva se fundamenteaza, edificndu-
se din ce n ce mai mult prin presa".
Un alt cercetator, Roger Clausse, definind presa drept o comunicatie sociala, considera ca
aceasta ndeplineste urmatoarele conditii:
1. Periodicitate pregnanta (aparitie cotidiana);
2. Consum imediat, fara ntrziere. Mesajul ziaristic este extrem de perisabil. El
trebuie consumat imediat, altfel si pierde orice savoare.

12

3. Eterogenitatea continuturilor efemere si varietatea incoerenta a
functiilor. Ziarul este un amalgam; satisface gusturile cele mai diverse.
4. Grija pentru actualitate, dominanta si coplesitoare. Totul porneste de la actualitatea
imediata si se reduce la ea. Cotidianul, prin faptele, opiniile, evenimentele, ntmplarile si
incidentele sale, "invadeaza" totul, cuprinde totul, se impune pretutindeni.
5. Productie-difuzare cu mare densitate pentru o mare si enorma conglomeratie
de persoane: colectivitate n omogenitate, masa n eterogenitate
Cercetatorul american H.D. Lasswell, n lucrarea sa Structura si functia comunicarii n
societate (1948), a determinat directiile majore ale cercetarii comunicarii de masa, pornind de la
ideea ca, n orice actiune de comunicare, trebuie sa avem n vedere cele cinci ntrebari
fundamentale: cine spune? ce spune? prin ce canal? cui? cu ce efect?
Din aceasta perspectiva, fiecare element al actului comunicarii poate fi supus analizei, avnd n
vedere cele doua componente: structura si functia.
Astfel, cine? vizeaza analiza de control, adica studiul emitato-rului, al celui care initiaza si
controleaza procesul comunicarii; ce? vizeaza analiza canalelor de comunicatie, a mediumului
(presa scrisa, cinema, radio, televiziune, video etc.); cui? vizeaza analiza publicului, audienta,
modul de receptare a mesajelor; cu ce efect? vizeaza analiza scopului, a efectelor si a eficacitatii
comunicarii.
n esenta, modelul comunicarii, n viziunea lui Lasswell, se reduce la someone says
something on somebody (cineva spune ceva cuiva).
Colectivitatea sursa (emitatorul) difera de auditoriu, fiind organizata ca un grup de munca, cu
o structura de relatii diferentiata intern, cu o retea de comunicare interna organizata, cu norme si
valori comune, cu un spatiu comun.
Emitatorul si receptorul nu sunt indivizi, asa cum am mai subliniat cu un alt prilej, dar ei nu
sunt nici colectivitati de acelasi tip, ceea ce afecteaza relatia dintre ei.
Organizatia transmitatoare (emitatorul) si cunoaste foarte bine scopurile, audienta, drepturile
si obligatiile, n timp ce receptorii nu au aceeasi perceptie. ntre emitatori si receptori se
stabileste o relatie asimetrica, neechilibrata.
Audienta este lipsita de reprezentare si puterea de a raspunde direct.
A doua deosebire esentiala ntre comunicarea de masa si cea interpersonala este "interpunerea
unei tehnologii complexe de un anume tip; . aceasta tehnologie de produse si difuzare a fost
proiectata pentru a facilita comunicarea ntr-o singura directie. Presa scrisa si audio-vizuala au
capacitatea relativ redusa de feed-back".
A treia deosebire priveste trasaturile tipice ale relatiei dintre transmitator si receptor n procesul
comunicarii de masa. Relatia nu poate fi cu adevarat interactiva. "Participantii se afla la distanta, n sens
fizic, si, adesea, social, si initiativa revine numai uneia dintre parti"..
Evenimentului comunicativ i lipseste "caracterul negociabil" al contactelor interpersonale,
care face comunicarea mai deschisa.
Totodata, comunicatorul si auditorul si construiesc fiecare cte o imagine despre celalalt, pe
care o modifica si o ncarca cu stereotipuri, definind n mod diferit situatiile si semnificatiile lor.
n al patrulea rnd, continutul comunicarii de masa este fabricat si multiplicat. "Deoarece mass-
media constituie un sistem relativ deschis, mesajele sunt publice, n sensul ca pot fi receptate de
toata lumea, iar continutul lor priveste subiecte din sfera publica - asa cum sunt evenimentele de
larg interes, probleme asupra carora trebuie sa se exprime opinia publica, persoane care joaca un
rol public recunoscut.

13

n paractica, mass-media reprezinta un mijloc important de definire a problemelor publice,
diferite de cele personale sau cele care stau n atentia expertilor"..
Desigur, conceptul de comunicare de masa implica o mare varietate de opinii, de teorii si
modele, asupra carora ne vom opri mai pe larg n capitolele urmatoare. Deocamdata, noi ne-am
propus aici, n acest capitol, doar o ncercare de definire, din mai multe unghiuri, a acestui
concept complex, fara de care nu putem ntelege, n toate nuan-
tele sale, sistemul mass-media pe un plan mai general.




III Tipologia mijloacelor de informare in masa


Expresia mijloace de informare in masa denumeste in egala masura un sector al comunicarii
sociale- presa scrisa, audiovizual-, un sub-sector- cotidiene, reviste, radio in FM, televiziune prin
cablu- sau un organ anume- un ziar, o revista, un post de radio sau tv-. In acceptiunea actuala, un
mijloc de informare in masa este o intreprindere care, prin mijloace tehnice specifice, difuzeaza
un produs, informativ sau distractiv, unui ansamblu de indivizi raspanditi in diverse zone.
Institutiile din sistemul mass-media pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

in functie de scopul activitatii- institutii orientate catre obtinerea profitului (comerciale)
institutii non- profit (cele de serviciu public)

institutiile comerciale nu depind, in general, de o sursa externa de finantare, fapt care le
asigura o mai mare independenta in ceea ce priveste pozitia politica si alegerea
continuturilor ce vor fi difuzate. La randul lor ele pot fi independente sau pot fi integrate
in grupuri economice mai mari.
institutiile non- profit sunt subventionate din diverse surse- partide, structuri
guvernamentale, organisme filantropice, organizatii ale societatii civile, organizatii
economice sau administrative.

! indiferent de tipul institutiei media, acesta trebuie sa tina cont de reactiile si capriciile
publicului.

in functie de pozitia politica
institutii media partizane si neutre
cele care nu adera in mod explicit la un la op anumita doctrina si grupare politica sunt
mai echilibrate si echidistante, in timp ce acelea care promoveaza in mod evident anumite
valori, partide sau persoane au o atitudine militanta si un ton mai degraba propagandistic.


14

in functie de suportul prin care isi difuzeaza mesajul
Presa scrisa si audiovizual

Presa scrisa
Exista mai multe criterii de clasificare a intreprinderilor din presa scrisa:

a. periodicitatea- publicatii cotidiene, saptamanale, lunare, trimestriale, anuale. Exista si
formule hibrid, gen publicatii bisaptamanale, bilunare, etc.
cotidienele pot avea sase editii pe saptamana sau sapte, plus editia de duminica.
b. tirajul- depinde de dimensiunile populatiei unei tari, de suprafata acesteia, de gradul de
alfabetizare, de dezvoltarea celorlalte forme de media, etc.
cel mai mare tiraj din lume revine cotidianului japonez Yomuri Shimbun, cu un total de
14,5 milioane de exemplare pe zi, iar in Europa cotidianului german Bilt Zeitung.
un indicator mai interesant este numarul de ziare vandute la 1000 de locuitori, adica
gradul de lectura: Norvegia- 610, Elvetia-592, Japonia- 575, Suedia- 472, Finlanda- 471,
SUA- 226, Franta- 156, etc.
c. format- format de ziar (A2), de saptamanal (tabloid A3), de revista (A4) sau chiar mai
mic. Aceste dimensiuni, derivate initial din cerinte tipografice, au devenit acum marci ale
anumitor formule-tip de presa- scrisa.
d. aria de difuzare- publicatii cu circulatie locala (cele din marile aglomeratii urbane sunt
numite metropolitane), regionala, nationala si internationala.
putine publicatii produc editii internationale: USA Today, Herald Tribune, The Times.
din perspectiva prestigiului, a traditiei sau a importantei politice, titlurile cele mai
reprezentative pentru o tara sunt cele cu circulatia internationale, dar din perspectiva
economica, tiraje si venituri, adesea titlurile cu circulatie regionala sunt mai importante.
Cele mai importante titluri, fie ele nationale sau regionale, din Germania sunt
Westdeutsche Allgemeine, Freie Presse, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Die Welt; in
Franta Ouest- France, La Voix du Nord, Le Figaro, Le Monde, France Soir, Liberation; in
Italia Corriere della Sera, La republica, La Stampa; in SUA New York Times,
Washington Post, Chicago Tribune, etc.
e. continut- publicatii generaliste sau specializate.
majoritatea cotidienelor sunt generaliste. Exista insa si exceptii semnificative, cotidiene
specializate, de mare circulatie, cum ar fi cele sportive- La Gazzetta dello Sport,
LEquipe; economice- Financial Times, Handelsblatt, Wall Street Journal; confesionale-
La Croix, Christian Science Monitor, etc.
f. natura materialelor difuzate- publicatii de calitate si altele populare.
cele de calitate abordeaza subiecte cu impact social major- evenimente politice lae
vietii nationale sau internationale, situatii economice si sociale- si mentin un ton neutru
echilibrat.

15

cele populare ataca in deosebi subiectele de tip senzational- intamplari legate de viata
personala a vedetelor sau a oamenilor politici- si promoveaza un stil afectiv bazat de
naratiuni, cu unghi de abordare de tip senzational, pe exagerari, pe aluzii, pe afirmatii
nedemonstrate etc.
desi aceasta diferentiere categorica este cel mai evidenta in presa anglo-saxona,
fenomenul s-a generalizat in toata lumea. In anglia, in prima clasa intra cotidiene precum
Daily Telegraph, The Times, The Guardian, The Independent, in timp ce in a doua se
integreaza titluri ca The Sun, Daily Mirror, Daily Mail, etc.
saptamanalele si lunarele, in zdrobitoarea lor majoritate, sunt specializate. In prezent
revistele sunt mult mai bine vandute decat ziarele, desi calitatea superioara a hartiei,
numarul de pagini si alte cauze, le fac mult mai scumpe decat ziarele.

Analizand paleta revistelor franceze Roland Cayrol a structurat urmatoarele categorii:
1. reviste de informare politica si generala- The Observer, News of the World, Gente,
LEspresso, Stern, Der Spiegel, Paris-Match, Figaro Magazine, Newsweek, Time.
2. reviste economice- The Economist, LExpansion, Capital, sau publicatii strict delimitate pe
finante, turism, afaceri imobiliare, etc.
3. reviste feminine-- de informare si divertisment- Elle, Prima, Femme Actuelle, Oggi; pt casa
si familie- Das Haus, Better Homes and Gardners, Family Circle, sentimentala- Noua Deux,
Bonheur, Brigitte, Famiglia Cristiana, publicatii de moda- Marie-Claire, Modes et travaux,
Burda.
4. reviste pentru copii si adolescenti- reviste ilustrate sau de benzi desenate si revistele cu
tematica muzicala, sportiva, cinematografica, adresata in deosebi adolescentilor.
5. presa confesionala- abordeaza, din perspectiva religioasa, subiecte legate de viata spirituala
sau de alte aspecte ale existentei cotidiene.
6. presa de divertisment- presa sportiva, presa de vulgarizare stiintifica: National Geographic,
Science et vie; presa de hobby: filaterie, pescuit, crescut animale; presa de arta, de informare in
legatura cu noutatile cinematografice, de radio sau de televiziune: TV Guide, TV-Movie, Whats
on TV, Tele 7 Jours, TeleStar, etc.

g. momentul aparitiei- publicatii de dimineata, de pranz si de seara. In conditiile aparitiei
audiovizualului, care pune la dispozitia audientei informatii la orice ora din zi si din noapte,
editiile de pranz si de seara au devenit inutile.
Audiovizualul
Exista mai multe criterii de clasificare a intreprinderilor din presa audiovizuala:
a. zona de acoperire- locale, regionale, nationale si internationale.
b. Modul de transmitere- pe unde hertziene sau prin cablu.
c. Forma de finantare- serviciu public sau comercial.
d. Modul de organizare- posturi independente sau afiliate.
e. Continut- generaliste si specializate.

16


RADIOUL prin aparitia sa, la inceputul anilor 20, a marcat intrarea intr-o noua era, pe care
McLuhan avea sa o numeasca galaxia . Radioul este mijlocul de informare cel mai
accesibil si, deci, cel mai utilizat in ziua de azi, chiar si in tarile dezvoltate- in SUA 98% din
populatie il asculta cel putin a data pe saptamana. El nu necesita infrastructuri si solicita putine
investitii din partea celor care il folosesc si care, in plus, nu au nevoie sa fie alfabetizati.
Programele radio sunt diverse si se adreseaza tuturor categoriilor de ascultatori: muzica, stiri,
dezbateri, foiletoane, teatru radiofonic, emisiuni culturale, jocuri si concursuri, transmisii
sportive sau de la diferite manifestatii, etc.
Gratie undelor scurte si mai nou a satelitilor, aria de acoperire a radioului a devenit imensa.
La scara mondiala se regasesc organizatii uriase, infiintate de toate tarile bogate, ca- Voice of
America, Radio France Internationale, Deutsche Welle, BBC. O data cu aparitia radioului FM, in
locul vechiului AM, dotat cu o sonoritate superioara si cu o arie de acoperire mai scurta, s-au
inmultit spectaculos numarul statiilor locale si regionale. Dupa aparitia televiziunii, radioul a
trebuit sa-i cedeze suprematia, specializandu-se pe muzica, informatii si educatie, dar radioul are
un viitor sigur si un public fidel.
TELEVIZIUNEA a fost lansata in anii 40 si este regina mass-media moderne. Datorita
impactul emotional al imaginilor video, in tarile dezvoltate, 95% din locuinte sunt echipate cu un
aparat tv. Toate tarile care aveau un teatru sau o industrie cinematografica prolifice produc
pentru micul ecran, chiar si tari relativ sarace ca India sau Egipt. Incepand din anii 70,
televiziunea foloseste tot mai mult satelitii de comunicare pt. a-si transporta programele pe
distante lungi, pt distante scurte folosind in continuare reteaua hertziana si prin cablu. La sfarsitul
secolului, se pregatea digitizarea, care avea sa mareasca de zeci de ori numarul de programe
disponibile, facand posibila comprimarea semnalelor. Internetul a devenit un mijloc de
distribuire a muzicii si al patrulea mod de difuzare a imaginii video.
Acum posturile tv sunt specializare in distributia de stiri- CNN, BBC International,
EuroNews; de filme artistice- HBO, Cinemax, TNT, Discovery Channel, Canal +, Pro7; de sport-
EuroSport; de muzica- MTV, MCM, VIVA; de stiinta- Discovery, History, Animal Planet, de
programe pt copii- Cartoon Network, Fox Kids; de informatii financiare, de moda, de stare a
vremii, de vanzari, de retete culinare, etc
Cand vorbim de mass-media trebuie sa luam intotdeauna in calcul mediul in care ele se
manifesta. De aceea exista mai multe modele fundamentale de presa:
a. Modelul chinez- exista doar in tarile comuniste si scopul institutiilor media nu este sa
informeze sau sa distreze, ci sa indoctrineze si sa mobilizeze populatia in conformitate cu
ideologia Partidului Unic.
b. Modelul american- toate cotidienele sunt locale, scopul institutiilor este sa obtina profit.
Presa e mult mai uniforma, mai nationala decat ne-am putea astepta. In afara unei divizari pe
orizontala- de la presa nationala, pana la cea a uzinei sau a fermei, exista o diviziune verticala-
presa de partid, de sindicat, a armatei, feminina, etc.

17

c. Modelul britanic, centralizat- Marea Britanie este, in afara de Japonia, singura tara care are
o presa cu adevarat nationala. Presa de provincie nu reprezinta decat o treime din cifra totala de
difuzare. Exista o diferentiere neta intre presa de calitate si yellow- press.
d. Modelul german, tricefal- presa e segmentata in trei compartimente foarte diferite intre ele-
presa nationala, regionala si locala. Fata de restul Europei, in Germania lumea inca mai citeste
ziare. Presa suedeza se inscrie tot aici.
e. Modelul francez, feudal- cotidienele franceze si-au impartit tara in fiefuri. Presa e regionala
si o concurenta reala nu se inregistreaza decat in zona Capitalei. Ziarele pariziene se pretind
nationale, dar in provincie au o vanzare de 10%. Se pune acut problema imixtiunii statului in
structura programelor institutiilor media. Asemanator e si in Italia si Spania.
f. Modelul austriac, multinational- este cazul tarilor mici Austria, Irlanda, Luxemburg sau
Monaco, care au vecini mari, Germania, Marea Britanie, si pe care au tendinta de a-l imita.
g. Modelul elvetian, multicultural- in tari cu puternic clivaj etnic, gen Elvetia si Belgia, nu
exista ziare bilingve, ci editii in limbi diferite, de unde si numarul mare de publicatii.
h. Modelul indian- este cazul natiunilor unde coexista grupuri etnice foarte numeroase care
folosesc idiomuri diferite si care scot publicatii proprii.
Gradul de dezvoltare al noilor mijloace de informare depinde de regimul politic al unei tari,
de politica guvernamentala in materie de telecomunicatii, de resurse tehnologice si financiare si
nu in ultimul rand de mentalitatile si traditiile oamenilor. O data insa cu inregistrarea tuturor
semnalelor , stocarea, comprimarea si difuzarea lor in regim digital, toate mijloacele de
informare, utilizand acelasi limbaj, vor putea fi puse in legatura cu usurinta. Cel putin in
democratiile industrializate, consumatorii de media vor beneficia de aceste servicii prin
intermediul ordinatorului personal. Banalitatea abonamentului la cablu si a accesului la satelit,
multiplicarea canalelor cu acces platit pentru aceste doua noi mijloace de comunicare si plata
emisiunilor la unitate vor face in curand desueta distinctia intre televiziunea pretinsa privata(
platita numai prin publicitate) si cea publica (platita prin abonament, la care se adauga, de
obicei, publicitatea).












IV Functii mass-media


18


Functia de informare

In vorbirea curent-lejera, dar si in multe carti de jurnalism, expresii precum "nevoia de
informatii" ori "necesitatea de a fi informat" nu par a pricinui vreun motiv de neliniste sau de
indoiala, dimpotriva, aceste sintagme pot fi catalogate drept cum nu se poate mai nimerite,
stenice si pozitive. Cu atat mai mult cu cat se intalnesc, in cuprinsul lor, doua (vocabule) cuvinte
care focalizeaza puternic semnalizarea: necesitatea (nevoia) si informatia insasi. Insa, fiziologia
n-a putut retine printre nevoile fundamentale de supravietuire ale umanului si pe aceea legata de
informatii. In schimb, nevoia oamenilor de a supraveghea (controla) mediul inconjurator este
reala, iar supravegherea mediului poate fi realizata cu ajutorul informatiilor primite prin mass-
media. Omul cantareste o mare parte a evenimentelor de zi cu zi sau din viitorul existetei sale pe
baza analizelor si prognozelor realizate datorita informatiilor economice, politice ori sociale
difuzate de presa. Aici, prin receptare si prelucrare de informatii, se realizeaza, de fapt,
satisfacerea nevoii de securitate, care este cu adevarat fundamentala, corespunzandu-i "functia de
supraveghere a mediului inconjurator", postulata, cum am amintit deja, in 1948, de politologul
american Harold D. Lasswell.
Cele mai multe dintre mesajele pe care le primim zilnic, in cadrul interactiunii continue pe
care am "contractat-o" cu mass-media, sunt informatii cu caracter neutru, informatii generale,
care se adreseaza mai putin sensibilitatii noastre (informatii de avertisment sau de prevenire) ori
nevoilor noastre curente (informatii utilitare). Dorinta noastra de a fi informati este, in general,
constanta, caci constante sunt preocuparile cotidiene legate de politic, economic, mediu, starea
vecinatatilor noastre, sanatate, parinti, copii, recreere, timp liber, educatie, vreme, stabilitate
bancara si monetara etc .
Daca se intelege acum ca functia de informare este expresia unui intreg evantai de preocupari,
cerinte si interese de tot felul ale publicului, putem arunca o rapida privire catre comunicator,
catre cel care asigura promptitudinea, sanatatea informatiei si sa-l urmam pe David Randall intr-
o declaratie concludenta: "Rolul unui ziar este de a afla informatia proaspata despre chestiuni de
interes public si de a o transmite cititorilor cat mai repede si cu cat mai multa acuratete posibil, in
mod cinstit si echilibrat. Asta-i tot".
In acest atat de simplu si de firesc asta-i tot locuieste partea cea mai vie a jurnalisticii
dintotdeauna, parte in spatiul careia din ce in ce mai putini ajung sa se mentina, oriunde in lume,
nu numai in Romania.
"Activitatea de supraveghere consta in producerea de informatii utile puterii si cetatenilor
(informatii asupra evenimentelor care se produc in mediu), pentru a-i preveni asupra unor
pericole si pentru a contribui la dezvoltarea culturala si a relatiilor interculturale".
Dar aceste "informatii asupra evenimentelor care se produc in mediu" nu au toate aceeasi valoare
de intrebuintare pentru consumatorul mass-media. De aceea, am rafinat abordarea informatiilor,
detectand (cel putin) trei niveluri sau trei tipuri: informatiile generale (neutre), informatiile
utilitare (de serviciu sau instrumentale) si informatiile de avertisment sau de prevenire.


19

Functia de corelare (interpretare)

In anii '50, mass-media era in plina ascensiune in America, in special audio-vizualul, ca peste
tot in lumea civilizata, iar increderea in comunicarea de masa nu avea fisuri, in context general.
Astazi, mediile nu mai sunt creditate a functiona atat de pozitiv pentru societate si nici nu mai
starnesc entuziasme ori sustineri pline de optimism. Acum, desi timpul alocat de indivizi
"consultarilor" mediatice a crescut, mass-media sunt utilizate mai mult pentru recreere,
divertisment, evaziune si mai putin pentru informare propriu-zisa, dar si mai putin pentru
confirmari de opinie, interpretare a informatiilor. Acest fapt pare a se contura in acest fel si din
studiile si volumele "de atitudine" ale multor oameni de presa din lume.
Apoi, dorinta de a avea cat mai multe evenimente in direct, "live", goana dupa instantaneu, dupa
senzational, accentul pus pe stirile "calde", fac din mass-media instrumente ale alertei continue
care au redus drastic timpul destinat analizelor, comentariilor si meditatiei. De aceea se si
intampla atat de frecvent derapajul atentiei catre fenomenul mediatic, un narcisism de
circumstanta, in stransa relatie cu dezinteresul real fata de evenimentele asupra carora tocmai
refera. Nu mai conteaza ce s-a petrecut, ci ceea ce se vede pe micul ecran sau ceea ce se scrie in
paginile presei tiparite. Media devin, in modernitate, evident autarhice, preocupate obsesiv de
propriile norme de conduita, multiplicandu-si habitudinile si autopropunandu-se ca principal
subiect de difuzare. Suntem tot mai aproape de relizarea plenara a sintagmei din anii '60 a lui
Marshall McLuhan: The media is the message!
Informatie, comentariu, stire au fost intotdeauna termeni cheie ai jurnalisticii, iar accentele s-
au pus in mod diferit de-a lungul istoriei presei pe o valoare sau alta. Comentariile, opiniile,
punctele de vedere au fost privilegiate in perioada de inceput, un public avizat intretinand
interesul pentru dezbaterile de idei pe diverse teme de interes general, pentru ca ultimul secol sa
puna accent preponderent pe valoarea de informare a presei. "Fara informatie proaspata nu am
avea decat un comentariu asupra unor lucruri deja stiute. Interesant, probabil, chiar stimulativ;
dar comentariul nu este stire. Informatia este. O afirmatie citata adesea pe marginea acestui
subiect ii apartine lui C.P. Scott, editorul ziarului "Manchester Guardian": Comentariul este liber,
dar stirile sunt sfinte".
Insa problema comentariilor este delicata, fiind mai totdeauna dificil de "indepartat" opiniile din
celelalte genuri jurnalistice. Si aceasta datorita faptului ca natura umana este profund subiectiva,
iar natura jurnalistului nu face exceptie, bineinteles. De aceea, apar comentarii in texte
jurnalistice uneori chiar si fara dorinta autorilor lor.
Comentariile pot fi: deschise, mascate si accidentale.
Comentariile deschise implica puncte de vedere personale care apartin autorilor, spre deosebire
de editorial care reprezinta punctul de vedere al redactiei. Ele nu sunt prezente niciodata in
paginile informative si nimeni nu le asimileaza informatiei. De obicei, comentariile sunt facute
de personalitati ale cate unui domeniu si se axeaza, totusi, pe chestiuni de interes general sau
local, interes generat de aparitia unei probleme intr-o sfera care priveste publicul, direct ori
indirect. Sunt permise comentariile subiective, polemice ori chiar partizane. Aici trebuie sa

20

functioneze numai regula onestitatii, adica sa fie limpede cine afirma, la vedere, atribuirea sa nu
comporte ezitari. Sunt specialisti care afirma ca presa tiparita se va intoarce la preponderenta
comentariilor si opiniilor, asa cum stateau lucrurile la inceputurile presei. De ce se va intampla
acest fapt? Pentru ca mijloacele audiovizuale si noile media au capacitatea de a transmite un
volum enorm de informatii, intr-un timp scurt si cu o promptitudine evident superioara presei
tiparite, oferind, de asemenea, detaliile cele mai semnificative (in special, imaginile). Publicul ar
putea, astfel, sa caute interpretarile si semnificatiile de profunzime in presa tiparita pentru stirile
si informatiile capatate pe celelalte canale.
Comentariile mascate (cu caracter intentional), ca si cele accidentale (intamplatoare si lipsite de
intentie) sunt clandestine si pot fi detectate in limbajul folosit, in redactarea materialului, in
realizarea documentarii (sursele apelate) sau chiar in prezentarea grafica si in alegerea titlurilor.
In special, pentru evitarea comentariilor accidentale se recomanda atentia continua la
semnificatiile implicite (subiacente) ale cuvintelor, la sensurile lor originare, ca si la sensurile
dobandite intr-un segment de timp si pentru grupuri sociale sau profesionale distincte.
Semnificatiile in miscare ale cuvintelor, intelesurile multiple ale unora dintre ele ori conotatiile
pe care le accepta limbajul in diverse contexte fac necesara precautia atenta in redactarea
moderna. Nu-i deloc usor sau simplu sa gasesti un limbaj neutru chiar si pentru cele mai anodine
intamplari, deoarece cuvintele s-au incarcat de semnificatii cu mult inainte de a le utiliza noi. Si
chiar sub ochii nostri, vrajiti, isi augmenteaza sau isi pierd o parte a intelesului traditional, pentru
ca necontenit se schimba opiniile, conceptiile, modurile de gandire asupra unei problematici tot
mai complexe cu care omul modern vine in contact sau macar de a carei existenta ia nota.


Functia de comunicare (de "legatura")
Functia de comunicare sau de "legatura" mai este numita si functie de integrare sociala,
deoarece se crede ca a comunica inseamna implicit a integra. Intr-unul din dialogurile sale, in
Republica, Platon proiecteaza un model asiguratoriu al faptului ca viitorii conducatori ai cetatii
ideale isi vor desavarsi virtutile personale, prin instructie continua si sistematica. Astfel, Platon
este intaiul care percepe si explica procesul de socializare. Prin socializare dobandim intelegerea
necesara interpretarii lumii pe care o percepem, ne adaptam oricarui mediu si ne raportam la
semeni. Socializarea presupune existenta unor importante posibilitati de comunicare, devenite
deprinderi, intre individ si societate. Satul global pe care l-a imaginat Marshall McLuhan, inca
din 1962, in cartea sa, Galaxia Gutenberg, prinde astazi un contur evident, dar nici problemele pe
care le prefigureaza "satul" nu sunt putine si nici neglijabile. Pentru Romania, cel mai cunoscut si
spectaculos exemplu de solidarizare, de existenta a "legaturii", creata de mass-media, a fost, pana
in prezent, campania PRO TV, "Noua ne pasa" , din primavara lui 2000, de ajutorare a oamenilor
din nordul tarii afectati de inundatii. A fost un succes mediatic enorm. Sute de mii de cetateni au
tinut sa participe la aceasta campanie. Pentru intaia oara, la noi, un post de televiziune "regiza" o
actiune de o asemenea amploare si tot el o gestiona. S-au ivit, cu aceasta ocazie mai multe
dileme. Una a privit solidaritatea romanilor despre care se spune, indeobste, ca nu exista. De
aceasta data, solidaritatea a fost regasita, dar cu ajutorul si prin intermediul mass-media. Ceea ce

21

autoritatile alese democratic, incepand cu seful statului, n-au reusit sa starneasca, s-a intrupat
datorita unui canal mediatic. Aici este evidenta si claritatea mesajului, acuratetea lui.
Presedintele a propus ajutorarea sinistratilor prin sistemul cumpararii unui loz special destinat
acestora, dar nu se stia exact cum se va realiza acest ajutor. Se lua cetateanului si dorinta de a
ajuta prin faptul ca, de fapt, cumpara un loz, care putea fi si castigator. Mediatizarea lozului
pentru sinistrati avea un aer care amintea de anii '50 si de Bumbesti-Livezeni. Un alt post de
televiziune, TVR1, a voit "sa sara" in ajutorul sinistratilor, dar intr-un mod pasiv, neangajant: a
afisat doua numere de telefon la care cetatenii puteau suna si oferi, la primul, 50.000 lei si
100.000 lei, la cel de-al doilea. S-a obtinut, astfel, o suma de aproape doua miliarde, dar
spectacolul si cimentarea solidaritatii au lipsit. Ce sa filmezi ? TVR1 a neglijat, aici, faptul ca
detine camere de filmat si ca le poate chiar folosi. In vreme ce echipe de reporteri PRO TV
adunau bunuri in tiruri si apoi formau coloane pe care le insoteau in Nordul tarii, doi angajati ai
TVR primeau telefoane. Au fost chiar persoane, din judetele in care PRO TV nu au posturi, care
au protestat ca nu li s-a oferit si lor posibilitatea sa ajute. N-a protestat nimeni la TVR ca nu li s-a
inregistrat un telefon pentru ajutor. Oricum, pe langa depistarea si masurarea solidaritatii cu cei
aflati in suferinta, s-a putut constata solidarizarea publicului cu televiziunea favorita, care a stiut
sa declanseze, sa controleze si sa gestioneze un spectacol mediatic de zile mari, constituindu-se
intr-un liant social vizibil, cu efecte imediate. S-au inregistrat succese pe toata linia :
1) influenta pozitiva asupra societatii, semnalizandu-i ca solidaritatea exista, ca valorile culturale
ale natiunii pot functiona, daca se amenajeaza un cadru adecvat si se gestioneaza corect
motivatiile subiacente unui anume moment, ca aceste valori garanteaza oricui ca, in viitor, poate
fi beneficiarul exprimarii acestei solidaritati,
2) ajutor substantial adus unor oameni ajunsi in necaz (dar care constituie un posibil segment al
publicului-tinta),
3) promovarea siglei si imaginii proprii (camioanele au circulat prin mai multe judete, purtand
emblemele PRO TV, desenate mare si vizibil),
4) autopromovarea (toata desfasurarea campaniei - de dimineata pana seara a fost filmata si
transmisa in direct),
5) realizarea cu forte proprii a unui "spectacol" live, care a cuprins o buna parte din teritoriul
tarii,
6) redefinirea implicita a relatiilor dintre puteri in societatea noastra,
7) repunerea in discutie a eficientei clasei politice si regandirea notiunii de autoritate.

Functia educativ-culturala
In general, lumea intelectuala a acceptat ca intreg comportamentul uman este ghidat de norme
culturale, explicit dar, mai ales, implicit. Indivizii, care suporta efectele acestui "ghidaj", nu-i pot
constientiza, cel mai adesea, prezenta, deci, nici limitele influentei. Prin implicarea in difuzarea
suporturilor culturale pe care se sprijina intreaga istorie a omenirii si a modelelor culturale
dominante in societate, mass-media influenteaza indirect conduita umana. Eficacitatea mediilor
in vulgarizarea teoriilor stiintifice si diseminarea, in cercuri largi, a modelelor culturale ne

22

ingaduie sa afirmam dubla lor functie, pe care am dorit sa o sugeram si in titlu, de educare si de
culturalizare (inclusiv prin transmiterea mostenirii culturale colective). Transmiterea mostenirii
culturale inseamna transmiterea valorilor si a modelelor sociale de la grupuri catre indivizi, de la
o generatie la alta si numara printre consecintele sale cresterea coeziunii sociale, integrarea
sociala a indivizilor, impunerea normelor culturale, amortizarea tendintei indivizilor de a se lasa
luati in stapanire de indistinctie ori anomie paralizanta.
Functia educativ-culturala este aceea care da masura capacitatii mass-media de a socializa
explicit indivizii, prin emisiuni, articole, campanii create in acest scop si, implicit, prin obtinerea,
pe diverse teme, a solidaritatii sau consensului. Educatia si informarea (transmiterea mostenirii
sociale si culturale) sunt distincte, dar intre ele exista un grad de coerenta si unul de
complementaritate, astfel incat datele furnizate de informare si curiozitatea starnita de
problemele constientizate in acest mod, ca si intelegerea si solutionarea lor sunt favorizate de
catre educatie.
Apar, aici, socializarea (din nou), procesul psihosocial al shimbarii de atitudine si doua
derivate ale socializarii: aculturatia si enculturatia.
1) primul pas in schimbarea atitudinala il constituie captarea atentiei asupra mesajului, trebuie
deci organizate conditiile optime;
2) captarea atentiei receptorului este necesara, dar nu si suficienta: trebuie ca mesajul sa fie
inteles;
3) ultima faza a procesului de schimbare a atitudinilor este data de acceptarea continutului
respectivului mesaj; pentru aceasta stimularea joaca un rol important, fie ca se are in vedere
recompensa morala (aprobarea sociala), fie ca se vizeaza stimularea materiala (dobandirea unei
sume de bani)".
Sa mai notam doar ca se poate conta pe o schimbare de atitudine puternica doar in conditiile
unei credibilitati mari a sursei care emite mesajul si a unei pronuntate contradictii (discrepanta
mesajului) intre afirmatiile mesajului si pozitia persoanei-tinta.

Functia de divertisment
Uriasa dezvoltare a mediilor audiovizuale i-a condus pe unii cercetatori la consideratia ca
"rolul global al media se defineste prin functia de transpunere a realului in spectacol, receptand
mijloacele de comunicare mai curand ca o sursa si ca un mijloc de evaziune".
In ultimii ani, utilizarile si gratificatiile sunt studiate alaturi de efecte, desi ele par a fi, de fapt,
cauze ale consumului mediatic si nu efecte. Intalnim, pentru utilizari si gratificatii, si formularea
foloase si recompense. Daca efectele raspund intrebarii "Ce fac mediile cu oamenii?",
gratificatiile rastoarna aceasta intrebare: "Ce fac oamenii cu mass-media?" Intrebarea se
revendica de la traditia care postuleaza libertatea publicului de a interpreta si folosi mesajele
dupa bunul plac in existenta proprie, ca si orice alt produs pe care-l "utilizeaza". Daca cercetarile
clasice pareau a studia un public pasiv - o victima usoara a mass-media, viziunea implicita
propusa de perspectiva "foloaselor si a recompenselor" audientei este una a receptorului activ,
care cauta, selecteaza si-si afirma libertatea optiunilor. Inca de la inceputurile lor, mediile au

23

oferit publicului prilejuri de a folosi produsele mediatice in viata cotidiana. In contemporaneitate,
se constata o sporire a numarului acelora care declara ca, prin mass-media, doresc sa evadeze din
problemele lor zilnice. Astfel, conceptul de evaziune a devenit o prezenta frecventa in discutiile
relative la functiile si efectele comunicarii de masa si la relatiile care se stabilesc intre public si
media. "Termenului de evaziune ii sunt asociate, in principal, patru sensuri:
1. functia de evaziune a consumului culturii de masa (spre exemplu, divertismentul masiv oferit
de tv si alte media) consta in deturnarea practicantilor acesteia de la "lumea reala in profitul
imaginarului", mediile oferind stereotipuri care favorizeaza idealizarea vietii, evitarea realitatilor
dezagreabile;
2. mass-media actioneaza mai curand ca un "narcotic social", tinzandu-se spre generalizarea unui
uzaj identificat de Merton si Lazarsfeld (1948);
3. exista indivizi care utilizeaza mass-media mai mult ca mijloace de evaziune (cei mai expusi
consumului evazionist sunt anxiosii, nelinistitii, frustratii, cei care resimt mai frecvent tot felul de
insatisfactii, care isi fac mereu tot felul de griji);
4. consumul culturii de masa si, in special, al divertismentului produce ca efect pasivitatea
sociala si conformismul".

Functia publicitara
Functia publicitara poate fi asimilata cu functia psihoterapeutica a media, relevata in 1951 de
catre autorul francez Jean Stoetzel, fiind suficient de bine definita prin doua principale
caracterisici: proiectarea si identificarea.
Prin proiectare, individul isi transporta in afara irealizarile si frustrarile, isi transfera
neimplinirile in universul imaginar oferit de mass-media, in aventurile, in rezolvarile uneori
fabuloase propuse, bucurandu-se de posibilitatea de a trai in imaginar ceea ce in viata cotidiana,
reala este interzis ori imposibil.
Identificarea, urmand proiectarii si finalizand-o, este mecanismul prin care consumatorul
produselor mediatice se elibereaza de inconfortul refularii dorintelor sale "lipindu-se" de eroii
reali ori imaginari care ii sunt propusi de media.
Deci, functia psihoterapeutica (pe care o putem asimila, pe un important segment al
manifestarilor ei, functiei publicitare) se manifesta in doi timpi :
1) proiectare simbolica a insatisfactiilor (neputintelor) din viata cotidiana in
universul mediatic,
2) identificare cu personajele exceptionale din acelasi univers.







Studiu de caz

24




Consumul de televiziune

Infrastructura necesar accesului la informaiile provenite prin televiziune este deosebit de
bine dezvoltat n mediul urban. Din totalul respondenilor, doar 1% au declarat c nu au un
aparat TV n gospodrie. Cei mai muli dintre respondeni au unul (39%) sau dou (43%)
televizoare n gospodrie. Cei mai muli dintre locuitorii din mediul urban recepioneaz
programele de televiziune prin intermediul serviciilor de televiziune prin cablu (82% dintre
respondeni au declarat c recepioneaz programele de televiziune prin intermediul acestuitip
servicii)
ntr-o zi obinuit de lucru, cei mai muli dintre respondeni (56%) se uit la televizor ntre una
i trei ore. O pondere semnificativ o au i cei care urmresc emisiunile de televiziune ntre patru
i ase ore n timpul zilelor lucrtoare (26% dintre respondeni). 10% dintre respondeni se uit la
televizor peste ase ore n timpul zilelor de lucru, n timp ce 6% se uit sub o or pe zi, iar 2% nu
urmresc deloc emisiunile difuzate la televizor pe parcursul zilelor lucrtoare. n weekend, 34%
dintre respondeni se uit la televizor ntre una i trei ore, 37% petrec ntre patru i ase ore n
faa televizorului, n timp ce 20% dintre respondeni urmresc programele de televiziune mai
mult de ase ore.
Pentru a analiza variaia ponderilor celor care au un consum ridicat de televiziune am ales s
stabilim un prag minim de patru ore de vizionare a programelor de televiziune pe parcursul unei
zile lucrtoare. Astfel, analiza pe categorii sociale se refer la acei respondeni care au declarat
c n timpul unei zile obinuite de lucru urmresc programele de televiziune ntre 4-6 ore sau
peste 6 ore.

25


n ceea ce privete timpul alocat urmririi de programe la televizor n timpul sptmnii, cele
mai mari diferene ntre categoriile sociale se observ n cazul celor delimitate dup nivelul de
educaie. n timpul unei zile obinuite de lucru, regsim mai puini respondeni cu un consum
ridicat de televiziune n rndul celor cu studii superioare.
Cei care urmresc cel puin patru ore zilnic programele de televiziune au nregistrat ponderi
mai mari n rndul persoanelor aflate n omaj, persoanelor casnice i n rndul pensionarilor.
Ponderea cea mai mic a celor care urmresc emisiunile de televiziune cel puin patru ore n
timpul zilelor de lucru o regsim n intervalul de vrst cuprins ntre 30 i 44 de ani.
Televiziunea rmne principalul canal media accesat, att pentru informare, ct i pentru
divertisment sau relaxare. n timpul sptmnii, mai mult de jumtate dintre respondeni (56%)
se uit la televizor n fiecare zi ntre 1 i 3 ore. n week-end, consumul de programe TVcrete
(34% urmresc programele TV ntre 1 i 3 ore, 37% ntre 4 i 6 ore). Cele mai urmrite canale de
televiziune sunt cele generaliste romneti, cu coninut pronunat de divertisment, chiar i n
cadrul programelor de tiri6 (ProTV, Antena1, AcasTV).
De ce ne uitm la televizor? Dintre persoanele care urmresc programe TV, majoritatea
prefer emisiunile informative, filmele artistice, documentarele i emisiunile de divertisment. De
altfel, respondenii se uit la televizor n primul rnd pentru a se informa (69%), apoi pentru a se
relaxa (54%) i pentru a-i umple timpul (41%). n ceea ce privete cea de-a treia motivaie,
coninutul sau calitatea programelor TV sunt mai puin relevante. Motivul ales indic mai
degrab o opiune de petrecere a timpului n defavoarea altor activiti cotidiene, indiferent de ce
se difuzeaz la televizor.
Funcia de socializare a televizorului (timp petrecut mpreun cu familia, subiect de discuie
cu prietenii etc.) este mai puin reprezentat n rndul celor care au rspuns ntrebrilor din

26

chestionar (vezi Anex, p. 38). Motivele principale pentru care respondeniideschid televizorul
au strns legtur cu satisfacerea propriilor dorine i nevoi care nu includ tere persoane
(pentru a m informa, pentru a m relaxa, pentru a-mi umple timpul).

Tineri, 15-20 ani. Pentru respondenii cu vrsta ntre 15 i 20 de ani, ierarhizarea
motivelor nu este att de distinct. Nevoia de informare i nevoia de relaxare i disput
primul loc pe scara celor trei motive pentru care respondenii tineri se uit la televizor
(46% informare, respectiv, 43% relaxare). Altminteri, acest lucru este vizibil i n
rspunsurile la ntrebarea n general, dvs. ce tipuri de emisiuni preferai?. Emisiunile de
divertisment ocup locul favorit n topul emisiunilor preferate pentru 84% dintre
respondenii tineri.

Dei participanii la studiul nostru au spus c nu se uit la TV ca s fie mpreun cu familia
(nu este unul dintre motivele lor principale), totui, n cea mai mare parte a timpului,programele
de informare i divertisment sunt urmrite mpreun cu familia.
Tot membrii familiei sunt primele persoane cu care respondenii comenteaz emisiunile i
programele urmrite la TV, n special tirile, emisiunile pentru copii i dezbaterile politice.
Prietenii sunt a doua categorie de persoane cu care respondenii care se uit la TV comenteaz
dezbaterile politice, emisiunile de divertisment i cele informative. Emisiunile sportive sunt
singurele programe care sunt comentate n principal cu prietenii. Vecinii sunt puin reprezentai
ntre interlocutorii cu care respondenii comenteaz emisiuni i programe TV.






27

Consumul de radio
Dei mai puin prezent dect televizorul n gospodriile locuitorilor din mediul urban,
aparatul de radio are totui o rspndire larg la nivelul gospodriilor. Mai mult de trei sferturi
dintre respondeni (79%) au declarat c dein cel puin un aparat de radio n gospodrie.
Cea mai mare pondere dintre respondeni (36%) au spus c nu ascult deloc radioul pe
parcursul unei zile de lucru. 22% dintre acetia ascult radioul mai puin de o or pe parcursul
unei zile lucrtoare, n timp ce 24% au susinut c ascult radioul ntre 1 i 3 ore pe parcursul
unei zile de lucru. Ponderile cele mai reduse au fost nregistrate de acei respondeni care au
declarat c ascult emisiunile radio ntre 4 i 6 ore, respectiv, peste 6 ore n timpul unei zile de
lucru (8%, respectiv, 10% dintre respondeni).
Pentru a analiza variaiile ponderilor acelor respondeni cu un consum ridicat de radio, am
procedat ntr-o manier similar celei de la televiziune i am stabilit pragul minim de urmrire a
emisiunilor radio la patru ore n timpul unei zile lucrtoare. Astfel, analiza pe categorii sociale se
refer la acei respondeni care au declarat c n timpul unei zile obinuite de lucru ascult
emisiunile de la radio ntre 4-6 ore sau peste 6 ore.


Diferenele privind consumul de radio ntre categoriile delimitate aici sunt minore. Se pot
observa variaii reduse n funcie de vrst (un consum mai sczut n rndul celor tineri) i n
funcie de nivelul de educaie (un consum mai ridicat n rndul celor cu studii superioare).

28

De ce ascultm radio? Primele trei motive datorit crora respondenii ascult programe de
radio coincid cu cele care stau la baza urmririi de programe TV: pentru a m informa/pentru a
afla ceva nou, pentru a m relaxa, pentru a-mi umple timpul.Respondenii care ascult radio
prefer n principal emisiunile de muzic idivertisment (88%) i jurnalele de tiri (73%).
Majoritatea asculttorilor urmresc aceste emisiuni singuri, i nu cu familia sau prietenii.
Tineri, 15-20 ani. Dac primul motiv pentru care tinerii se uit la TV rmne informarea (e
drept, la o distan de numai 3 procente de motivul relaxare), n cazul radioului, respondenii
ntre 15-20 ani au plasat acelai motiv pe primele dou locuri pentru a m relaxa (53% pe
primul loc, respectiv, 34% pe locul al doilea). Pentru a-mi umple timpul este al treilea motiv
pentru care 34% dintre respondenii tineri deschid radioul. Totui, alturi de nevoia de relaxare,
34% dintre respondeni au indicat informarea ca fiind primul motiv pentru care ascult
programele de radio.
Membrii familiei sunt primele persoane cu care respondenii comenteaz informaiile primite
n cadrul programelor radio, iar prietenii a doua categorie de interlocutori n discuiile pe teme
politice.














29


Concluzii

Accesul locuitorilor din mediul urban la mass media este cel mai bine reprezentat de
dezvoltarea infrastructurii de acces la canalele de televiziune (99% dintre locuitorii din mediul
urban au cel puin un televizor n gospodrie, iar 82% au acces la serviciile furnizorilor de
televiziune prin cablu). n concordan cu aceast stare de fapt, televiziunea este i cel mai
consultat mediu de comunicare n mas (92% dintre respondeni se uit cel puin o or la
televizor pe parcursul unei zile de lucru).
n principiu, nevoile publicului legate de informare, relaxare i de umplere a timpului
determin consumul de media. Acest fapt a reieit att din rspunsurile directe oferite de ctre
respondeni la ntrebrile legate de motivele pentru care se uit la televizor, ascult radio sau
citesc presa, ct i din perspectiva tipurilor de emisiuni urmrite (96% dintre cei care se uit la
TV, respectiv, 73% dintre cei care ascult radio urmresc emisiunile de tiri difuzate prin
intermediul acestor dou tipuri de media).
Din perspectiva respondenilor, tirile (unele dintre cele mai urmrite emisiuni att la
televiziune, ct i la radio) ar trebui s prezinte informaii exacte i noi, s prezinte soluii atunci
cnd aduc n discuie probleme i s nu fie controlate de interese politice.
Cei mai muli dintre cei care se uit la tirile de televiziune urmresc pe parcursul aceleiai
zile emisiunile informative a dou sau mai multe canale de televiziune (70%), consumul de tiri
fiind, din aceast perspectiv, caracterizat de diversitate. Nu acelai lucru putem afirma despre
consumul de tiri radio (16% ascult tirile mai multor posturi n aceeai zi) sau despre cel de
pres scris (32% citesc articolele a mai mult de o publicaie zilnic).
Atunci cnd observ diferene ntre informaiile obinute de la diferite posturi de televiziune,
radio sau publicaii, cei mai muli dintre respondeni le ignor sau opteaz pentru informaiile de
la postul preferat ori publicaia preferat. O mic pondere dintre consumatorii care observ
diferene ntre informaiile aprute n mass media caut s le verifice i din alte surse.
ncrederea acordat informaiilor provenite din mass media este evaluat de ctre respondeni,
n primul rnd, dup modul n care acestea interacioneaz cu cunotinele deinute anterior.
Instituia media care transmite informaia conteaz mai mult n evaluarea ncrederii acordate
uneiinformaii dect jurnalistul care transmite informaia. La nivelul ntregului eantion,
televiziunea este tipul de media considerat a transmite informaiile cele mai de ncredere.
Majoritatea persoanelor intervivate sunt de prere c mass media ar putea s aib influen
asupra opiniilor i comportamentelor indivizilor (alii dect ei nii), n special, princoninuturile

30

violente prezentate n programele de tiri i n filme. Numai o mic parte dintre respondeni au
declarat c s-au gndit la influena pe care mass media ar putea s o aib asupra lor nii. n
aceast privin, tinerii consider c mass media ar avea o influen asupra opiniilor i
comportamentelor lor, mai ales, atunci cnd promoveaz modele de reuit n via.
Informaiile preluate din mass media sunt cel mai adesea comentate mpreun cu membrii
familiei. Discuiile cu prietenii sunt, de asemenea, importante n ceea ce privete utilizarea
informaiilor din media n interaciunile sociale. De multe ori, acestea sunt un motiv important
pentru care respondenii consult articolele din presa scris.
Internetul reprezint o surs important de informare n special pentru tinerii cu vrste
cuprinse ntre 15 i 20 de ani din mediul urban (aproape trei sferturi dintre respondenii cuprini
n acest interval de vrst declar c navigheaz pe internet aproape zilnic). Internetul este, de 8
asemenea, plasat de cei mai muli dintre respondenii cu vrste cuprinse ntre 15 i 20 de ani pe
primul loc n ordinea ncrederii acordate informaiilor provenite pe diferitele canale media.
Publicul din mediul urban cunoate n bun msur care este instituia cu rol de sanciune n
cazul abaterilor constatate n cazul televiziunilor i al radiourilor, ns nu arat o bun cunoatere
n ceea ce privete reglementarea activitii editoriale n presa scris. Din diverse motive,
respondenii nc nu i-au dezvoltat practica de a sesiza instituiile abilitate atunci cnd observ
coninut ofensator/jignitor n programele de radio i televiziune.
Datele prezentate aici sunt cu att mai relevante pentru nevoia de educaie media cu ct numai
4% din totalul eantionului de respondeni au urmat un curs despre mass media. n rndul
tinerilor, procentul este i mai mic (2,5%).




Bibliografie
1. Bertrand, Claude-Jean- O introducere in presa scrisa si vorbita, Polirom, Iasi, 2001.

2. Coman, Mihai- Introducere in sistemul mass-media, Polirom, Iasi, 1999.

3. Cayrol, Roland- Les Medias,