Mihai Eminescu - Scrisoarea III

Visul su se-nfiripeaz i se-ntinde vulturete,

An cu an mpria tot mai larg se sporete,
Iar flamura cea verde se nal an cu an,
Neam cu neam urmndu-i zborul i sultan dup sultan.
Astfel ar dup ar drum de glorie-i deschid...
Pn-n Dunre ajunge furtunosul Baiazid...
La un semn, un rm de altul, legnd vas de vas, se leag
i n sunet de fanfare trece oastea lui ntreag;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah i spahii
Vin de-ntunec pmntul la Rovine n cmpii;
Rspndindu-se n roiuri, ntind corturile mari...
Numa-n zarea deprtat sun codrul de stejari.
Iat vine-un sol de pace c-o nfram-n vrf de b.
Baiazid, privind la dnsul, l ntreab cu dispre:
- Ce vrei tu?
- Noi? Bun pace! i de n-o fi cu bnat,
Domnul nostru-ar vrea s vaz pe mritul mprat.
La un semn deschis-i calea i s-apropie de cort
Un btrn att de simplu, dup vorb, dup port.
- Tu eti Mircea?
- Da-mprate!
- Am venit s mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroan ntr-o ramur de spini.
- Orice gnd ai, mprate, i oricum vei fi sosit,
Ct suntem nc pe pace, eu i zic: Bine-ai venit!
Despre partea nchinrii ns, Doamne, s ne ieri;
Dar acu vei vrea cu oaste i rzboi ca s ne ceri,
Ori vei vrea s faci ntoars de pe-acuma a ta cale,

S ne dai un semn i nou de mila Mriei tale...

De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris i pentru noi,
Bucuroi le-om duce toate, de e pace, de-i rzboi.
- Cum? Cnd lumea mi-e deschis, a privi gndeti c pot
Ca ntreg Aliotmanul s se-mpiedice de-un ciot?
La Nicopole vzut-ai cte tabere s-au strns
Ca s steie nainte-mi ca i zidul nenvins.
Cnd vzui a lor mulime, ct frunz, ct iarb,
Cu o ur ne'mpcat mi-am optit atunci n barb,
Am jurat ca peste dnii s trec falnic, fr ps,
Din pristolul de la Roma s dau calului ovs...
i de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
i, purtat de biruin, s m-mpiedec de-un moneag?
- De-un moneag, da, mprate, cci moneagul ce priveti
Nu e om de rnd, el este domnul rii Romneti.
Eu nu i-a dori vrodat s ajungi s ne cunoti,
Nici ca Dunrea s-nece spumegnd a tale oti.
Eu? mi apr srcia i nevoile i neamul...
i de-aceea tot ce mic-n ara asta, rul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iar ie duman este,
Dumnit vei fi de toate, fr-a prinde chiar de veste;
N-avem oti, dar iubirea de moie e un zid
Care nu se-nfioreaz de-a ta faim, Baiazid!