Draga stapane,

Dupa cum vei constata, am plecat din ceea ce am crezut ca este si casa mea. Am pus in bagaj doar strictul
necesar, o hainuta sa imi tina de cald pe vremea rece, un pic de mancare, cat pentru vreo doua zile,
castronul si o sticluta cu apa. Nu am vrut sa abuzez prea mult de bunavointa ta. Daca totusi te vei intreba
de ce am luat aceasta decizie, iti pot hamai cate ceva dintre motive.

In primul rand, prea des m-ai pedepsit pentru lucruri de care nu ma faceam vinovat. Nu ai stat nici o clipa sa
te intrebi, ci m-ai pedepsit exact asa cum stii ca nu imi place deloc: m-ai pus sa stau ore in sir doar pe
metrul meu patrat de paturica. Apoi, dupa ce ca te vad rar cand vii acasa, in sfarsit, nici nu m-ai scos si pe
mine la o plimbare suficient de lunga ca sa imi dezmortesc labutele. Si apoi tot pe mine ai dat vina ca am
facut pisu in casa. Si, uite-asa, iar am ajuns pe acelasi metru patrat de paturica.

Daca am mai ros cate un fir din casa, nu te-ai intrebat niciodata daca nu cumva am facut-o din plictiseala,
pentru ca stateam si mai bine de opt ore singur. Jucarii nu prea capatam, asa ca eram nevoit sa ma
multumesc cu ce imi era mai la indemana. Ei bine, eram invariabil pedepsit si pentru asta. Si mai e ceva
extrem de important pentru mine: nu te-ai intrebat nicodata daca eu am nevoie de afectiune? Sa imi dai si
mie putina atentie, putina dragareala, te-ai gandit? Ca eu cred ca nu M-am simtit singur de-atatea ori si
aveam atata nevoie de afectiunea tadar nu am primit-o!

Drept urmare, am decis sa plec. Mai bine o viata de caine pe strazi decat sa ma simt abandonat in propria
casa. Daca totusi te razgandesti, ma gasesti timp de doua zile pe presul de la magazinul alimentar. Mai am o
speranta!

Al tau (?) Puc