Seminar 7

Calcul de efemerida
Problema calculului de efemerida consta n determinarea pozitiei aparente a unei planete pe sfera cereasca. Se presupun cunoscute elementele
orbitale ale planetei: longitudinea nodului ascendent, i nclinarea orbitei fata de ecliptica, argumentul periheliului, a semiaxa mare
a orbitei, e excentricitatea orbitei, t0 momentul trecerii prin periheliu; se cere determinarea coordonatelor ecuatoriale ale planetei si n
fiecare moment de timp t.
Prima parte a acestei probleme o constituie tocmai problema lui Kepler, discutata la curs; aceasta reprezinta
partea mecanica a problemei. In continuare vom insista asupra partii geometrice, presupunand problema lui
Kepler rezolvata (se cunosc pozitiile planetei n planul orbitei sale n coordonate polare: r(t) si V(t)) ne propunem
sa gasim pozitia acesteia pe cer, asa cum este vazuta de un observator de pe Pamant. Vom distinge mai departe
doua cazuri: calculul de efemerida pentru Soare si calculul de efemerida pentru o planeta, asteroid sau cometa.

1 Efemerida Soarelui
Cazul efemeridei Soarelui este cele mai simplu din punct de vedere geometric. Trebuie constatat nsa faptul ca
a calcula efemerida Soarelui nseamna de fapt calcularea efemeridei Pamantului n miscarea sa n jurul Soarelui.
Simplitatea problemei este data de faptul ca orbita aparenta a Soarelui n miscarea anulala este ecliptica; n
miscarea reala planul eclipticii reprezinta planul orbitei Pamantului, calculul facandu-se deci doar n acest plan.
Elementele orbitei Pamantului sunt semiaxa mare a, excentricitatea e, longitudinea periheliului (unghiul S
- fiind longitudinea ecliptica a punctului , adica a periheliului) si momentul trecerii prin periheliu t 0 . Perioada
P a revolutiei siderale a Pamantului este un paramentru utilizat n calcul, dar se considera ca acesta nu este un
parametru independent, el fiind legat de semiaxa mare prin intermediul legii a teria a lui Kepler.
Momentul trecerii prin periheliu a Pamantului (sau mai corect spus, momentul unei treceri prin periheliu)
mpreuna cu perioada orbitala permite calculul anomaliei medii M :
3600
M= (t t0 ) (1)
P
Dupa calculul anomaliei medii, se rezolva ecuatia lui Kepler

E e sin E = M = E

si apoi se calculeaza anomalia adevarata V si distanta Soare Pamant r:

r
V 1+e E
tg = tg
2 1e 2
r = a(1 e cos E)
In continuare, geometria problemei ramane extrem de simpla; longitudinea eclipta helicentrica a Pamantului
T se calculeaza cu formula
T = + V. (2)
Intre longitudinea ecliptica heliocentrica a Pamantului si longitudinea ecliptica geocentrica a Soarelui exista dupa
cum se observa n figura (1) relatia:
= 1800 T (3)
Evident, relatiile (2) si (3) trebuie adaptate calculelor cu unghiuri (modulo 360 0 ).
In continuare se pot calcula coordonatele ecuatoriale ale centrului Soarelui printr-o simpla transformare de
coordonate, avand binenteles n vedere faptul ca latitudinea ecliptica = 0, Soarele aflandu-se pe ecliptica;
coordonatele ecuatoriale pot fi transformate n coordonate orizontale si pot fi folosite pentru calculul rasaritului si
apusului Soarelui.
Distanta r pana la Soare poate fi folosita pentru a determina diametrul aparent al acestuia dupa formula:
Dap, Dap, R
tg =
2 2 r

1
 Figura 1: Longitudinea geocentrica a Soarelui si longitudinea heliocentrica a Pamantului

unde Dap, este diametrul aparent al Soarelui, iar R este raza reala a Soarelui; aproximatia este evident valida
doar pentru unghiul Dap, exprimat n radiani.
De asemenea valorile calculate cu formulele de mai sus trebuie corectate de precesie, nutatie, aberatie, refractie
si paralaxa diurna. Corectiile de precesie, nutatie si aberatie se pot aplica pentru coordonatele ecliptice; n schimb
corectiile de refractie si paralaxa diurna se pot aplica doar dupa calcularea coordonatelor orizontale.

2 Efemerida unei planete, asteroid sau comete

Calculul de efemerida pentru un corp care graviteaza n jurul Soarelui asa cum sunt planetele, are o geometrie mult
mai complicata. Complexitatea acestei probleme este data de faptul ca orbitele planetelor (ale asteroizilor sau ale
cometelor) nu coincid n general cu orbita Pamantului. Planul orbitei unui astfel de obiect (pe care l vom numi
n continuare conventional planeta) intersecteaza planul eclipticii (a orbitei Pamantului) dupa o dreapta numita
linia nodurilor. Intersectiile acestei drepte cu sfera cereasca heliocentrica se numesc nodul ascendent (prin care
planeta pare a trece din emisfera cereasca sudica n cea nordica) si nodul descendent 0

Figura 2: Elementele orbitale ale planetei

In cazul general orbita unei planete este caracterizata de sase parametri, dintre care trei de natura mecanica
au fost discutati si n cazul Soarelui: semiaxa mare a, excentricitatea e si momentul trecerii prin periheliu t 0 . Cei

2
trei parametri geometrici ai orbitei sunt:
nclinarea orbitei pe ecliptica, i, unghiul diedru format de planul orbitei planetei cu planul orbitei Pamantului.
longitudinea nodului ascendent, unghiul = S, care este longitudinea ecliptica a punctului
argumentul periheliului, unghiul = S, format de linia apsidala A cu linia nodurilor 0.

Etapa 0 - pozitia planetei n planul orbitei

Presupunem n continuare ca determinarea pozitiei planetei n planul orbitei (r, V) a fost facuta dupa metoda
prezentata n cazul Soarelui (rezolvarea ecuatiei lui Kepler). Urmeaza partea geometrica a calculului: trecerea de
la planul orbitei la planul eclipticii si apoi de la reperul heliocentric la reperul geocentric.

Etapa I - coordonate carteziene heliocentrice raportate la linia nodurilor

Pentru nceput sa gasim pozitia planetei relativa la linia nodurilor si nu la linia apsidala. Pentru aceasta introducem
notatia:
u=V +
Cum dreptele S, S si SP sunt coplanare rezulta ca u este unghiul SP, si deci perechea (r, u) ne da pozitia

Figura 3: Pozitia planetei n planul orbitei si sfera cereasca heliocentrica

planetei n planul orbitei, n coordonate polare ntr-un sistem de coordonate cu abscisa trecand prin nodul ascendent
.
In continuare ne vom ridica din planul orbitei n spatiul tridimensional. Vom construi un sistem de coordonate
S xyz cu reperul n centrul Soarelui S, cu axa S z spre polul nord ecliptic si cu axa S x spre nodul ascendent al
orbitei planetare S. Impunand si conditia ca sistemul cartezian sa fie drept, acesta este unic definit de conditiile
de mai sus. Deoarece S z este ndreptat spre polul nord ecliptic planul S xy este planul eclipticii. Sa calculam pozitia
planetei P n acest sistem. Pentru aceasta proiectam punctul P pe planul P yz n punctul P 0 . Vom demonstra
n continuare faptul ca unghiul ySP 0 este i, unghiul format de planul orbitei (SP ) cu planul eclipticii (Sy).
Intersectia dintre cele doua plane este linia nodurilor S, sau S x. Pentru a demonstra ca ySP 0 =i, vom observa
n primul rand faptul ca P 0 (SP ), deoarece dreapta P P 0 este paralela cu dreapta S (S x) fiind perpendiculare
pe acelasi plan (S xy). Daca P 0 apartine planului orbitei (SP ) nseamna ca dreapta P 0 S este perpendiculara pe
S n S din planul (P S). Deci perpendicularele n S pe muchia S a diedrului format de planele orbitei si
eclipticii n cele doua plane sunt P 0 S si evident, yS; rezulta ca unghiul diedru al celor doua plane se formeaza ntre
aceste doua drepte.
Cum P 0 S y=i si SP =u reprezinta coordonatele unghiulare sferice ale punctului P n sistemul S xyz, avem
ca SP 0 =r sin u si deci coordonatele carteziene ale punctului P n sistemul considerat sunt:

x = r cos u
y = r sin u cos i (4)
z = r sin u sin i

3
 Figura 4: Sistemul de coordonate carteziene heliocentrice raportate la linia nodurilor

Etapa II - coordonate carteziene heliocentrice ecliptice

Pentru a obtine coordonatele planetei ntr-un sistem ecliptic heliocentric trebuie ca n planul S xyplanul eclipticii
sa facem o rotatie de la linia nodurilor la linia echinoxiilor S. Construim deci sistemul Sx e ye ze cu Sze =S z spre
polul nord ecliptic dar cu axa Sxe orientata spre punctul vernal. Trecerea de la sistemul S xyz la sistemul Sxe ye ze

Figura 5: Trecerea la sistemul de coordonate carteziene heliocentrice ecliptice

este o rotatie de unghi n sens orar, deci analitic scriem o rotatie de unghi n jurul axei S z:

xe = x cos y sin
ye = x sin + y cos (5)
ze = z

4
Coordonatele xe , ye , ze reprezinta coordonatele carteziene ecliptice heliocentrice ale planetei.

Etapa III - coordonate carteziene geocentrice ecliptice

Pentru a obtine pozitia geocentrica a planetei va trebui sa facem o translatie a reperului de la S la T , n planul
eclipticii.

Figura 6: Trecerea la sistemul de coordonate carteziene geocentrice ecliptice

Vom construi un sistem de coordonate T xyz cu axele paralele cu cele ale sistemului Sx e ye ze . Directia ST face
cu axa Sx unghiul 1800 (modulo 3600 ), fiind longitudinea ecliptica a Soarelui, calculata n paragraful
precedent, efemerida Soarelui; de fapt unghiul xe ST = 1800 este T din acel paragraf. Componentele
vectorului de translatie ST vor fi a cos( 1800 ), a sin( 1800 ) si 0, unde cu a am notat distanta curenta
Pamant-Soare. Translatia se va scrie deci:

x = xe a cos
y = ye a sin (6)
z = ze ,

Trebuie remarcat faptul ca aceasta etapa nu este altceva decat corectia de paralaxa anuala aplicata pentru o
planeta.

Etapa IV - coordonate sferice geocentrice ecliptice

Coordonatele x, y si z fiind coordonatele carteziene ecliptice geocentrice ale planetei, relatia lor cu coordonatele
unghiulare sferice adica latitudinea ecliptica si longitudinea ecliptica va fi:

x = cos cos
y = cos sin (7)
z = sin

unde este distanta T P de la Pamant la planeta; aceasta poate fi calculata cu formula:

p
= x2 + y 2 + z 2 (8)

5
 Figura 7: Coordonatele ecliptice geocentrice ale planetei

si deci ecuatiile (7) pot fi inversate pentru a obtine coordonatele si :

z
sin =

x
cos = (9)
cos
y
sin =
cos
Coordonatele ecliptice pot fi apoi transformate n coordonate ecuatoriale prin procedeul cunoscut. Distanta pana
la planeta poate fi folosita pentru a determina diametrul aparent al acesteia. Ca si n cazul Soarelui, coordonatele
calculate trebuie corectate de precesie, nutatie, aberatie, refractie si paralaxa diurna.
Metoda de determinare a paralaxei descrisa aici se bazeaza pe teoria problemei celor doua corpuri. Pentru calcule mai precise trebuie
avute n vedere si interactiunile reciproce ale planetelor,n special actiunea produsa de atractiile planetelor gigante ale sistemului solar. Aceasta
presupune fie considerarea unor elemente de calcul al perturbatiilor (astfel ca elementele orbitale nu vor mai fi constante ci vor fi dependente
de timp), fie integrarea numerica a problemei celor n corpuri. Oricum, daca partea mecanica a calculului poate fi mbunatatita, partea
geometrica a calculului va ramane aceeasi.
Trebuie de asemenea precizat faptul ca elemnetle orbitale ale planetelor, cometelor sau asteroizilor se face pornind de la un set de observatii
ale pozitiilor aparente ale acestora, rezolvand problema inversa calculului de efemerida, problema numita calcul de orbita.