UNITATEA DE ÎNVĂTARE NR.

2a:

Elementele sferei terestre şi ale elipsoidului terestru. Sistemul de

coordonate geografice.
Instructiuni si timp mediu necesar de studiu: studentul va parcurge materialul pus
la dispozitie, va reprezenta si in mod individual elementele grafice prezentate si nu se va
limita la o simpla vizionare. Studiul individual aferent unitatii este acoperit in 2-3h.

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 2a sunt:

• să prezinte elementele definitorii ale sferei terestre: axa de rotaţie, polii
geografici; ecuatorul terestru, cercul terestru mare, paralelul de latitudine,
meridianul, antimeridianul, linia de schimbare a datei;
• să prezinte sistemul terestru de coordonate geografice: latitudinea şi
longitudinea, modul lor de măsurare şi limitele între care ele se măsoară pe
sfera terestră;
• să prezinte corelaţia dintre două puncte distincte de pe glob prin intermediul
diferenţei de coordonate geografice care este dată de diferenţa de latitudine şi
diferenţa de longitudine;

Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 2a 13
2.1 Elementele sferei şi elipsoidului terestru 14
2.2 Sisteme de coordonate 16
2.2.1 Sistemul de coordonate geografice 16
2.3 Poziţiile reciproce ale două puncte. Diferenţe de coordonate 18
2.4 Deplasarae est-vest 21
2.5 Lungimea unităţii de arc pe elipsoid 22
Test de autoevaluare – Unitatea de învăţare nr. 2 26
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 26
Bibliografie – Unitatea de învăţare nr. 2 27

Pagina 13
 2.1. ELEMENTELE SFEREI ŞI ELIPSOIDULUI TERESTRU
În Fig.1 şi Fig.2 sunt reprezentate în perspectivă modelele sferic, respectiv elipsoidal ale
Pământului. Pentru ambele modele matematice se definesc următoarele elemente comune ale
acestora :
PN PN

M M

O O

PS PS

[Fig. 1] Sfera terestră [Fig. 2] Elipsoidul terestru

Axa de rotaţie a Pământului este axa în jurul căreia se realizează mişcarea diurnă de rotaţie a
Pământului. Numim mişcare diurnă a Pământului mişcarea în jurul axei sale în cursul unei perioade
de timp egală cu 24 de ore. Prelungirea imaginară spre nord a axei Pământului se apropie de Steaua
Polară.
Polii geografici sunt puncte unice care se află la intersecţia axei de rotaţie a Pământului cu
calota superioară şi cea inferioară a sferei terestre. Alături de această primă linie imaginară există o
întreagă reţea trasată în mod convenţional pe suprafaţa Pământului. Ea este realizată cu ajutorul unor
cercuri perpendiculare unele pe altele.
Aceste cercuri, după cum vom vedea în continuare, se clasifică în cercuri mari şi cercuri mici şi cu
ajutorul caroiajului realizat de ele se pot defini în mod corect şi unitar elementele caracteristice ale
suprafeţei globului terestru. În acelaşi timp ele permit stabilirea cu exactitate a coordonatelor
geografice ale tuturor punctelor de pe Terra, inclusiv cele ale navelor aflate în marş sau în staţionare.
Planul ecuatorului terestru reprezintă planul perpendicular pe axa polilor ce trece prin centrul
Pământului. Intersecţia acestui plan imaginar cu suprafaţa terestră determină un cerc denumit
ecuatorul terestru. Planul ecuatorului terestru împarte sfera terestră în două emisfere: emisfera
nordică şi emisfera sudică.
Intersecţia sferei terestre cu un plan oarecare, paralel cu planul ecuatorului terestru şi deci
perpendicular pe axa polilor, reprezintă un cerc mic denumit cerc paralel sau paralel.
Pagina 14
 Cercul terestru mare este linia imaginară determinată de intersecţia suprafeţei sferei terestre
cu un plan care trece prin centrul său. Acesta este cel mai mare cerc care poate fi trasat pe suprafaţa
sferei terestre. Drumul cel mai scurt dintre două puncte este reprezentat de o porţiune de arc de cerc
mare. În termeni geodezici el este considerat a fi o linie geodezică.
Din acest punct de vedere, ecuatorul terestru poate fi definit ca fiind cercul terestru mare al cărui plan
este perpendicular pe axa polilor.
Cercul terestru mare al cărui diametru este axa polilor este cercul care conţine meridianul şi
antimeridianul. S-a ales ca meridian origine, meridianul care trece prin centrul optic al
instrumentului meridian al observatorului astronomic Greenwich (the Old Greenwich Astronomical
Observatory). Acest meridian se numeşte meridianul Greenwich, primul meridian sau meridianul
zero. Meridianul zero separă suprafaţa terestră în emisfera estică şi emisfera vestică. Antimeridianul
meridianului zero este meridianul de 180° şi este denumit meridianul de schimbare a datei.
Paralela sau paralela de latitudine este un cerc mic, paralel cu planul ecuatorului. Ea conţine
punctele de egală latitudine. Putem defini ecuatorul terestru ca fiind cercul mare a cărui latitudine
este 0° iar polii Pământului ca fiind puncte unice având latitudinea egală cu 90°. Cu excepţia polilor
care sunt două puncte şi a ecuatorului care este un cerc mare, toate cercurile de latitudine sunt cercuri
mici.
Meridianul reprezintă o jumătate de cerc mare care uneşte cei doi poli trecând prin punctul la
care facem referinţă.
Verticala
Ca urmare, prin orice punct de pe locului

suprafaţa sferei (elipsoidului) trec un

meridian şi un paralel. Se definesc deci, pe
Raza
geocentrică

sfera terestră, o infinitate de meridiane şi,

respectiv, de paralele. φ
Verticala unui punct oarecare M este ψ

dreapta determinată de direcţia firului cu λ

plumb. În practică, direţia firului cu plumb
materializează tangenta la verticală în punctul
M de pe suprafaţa fizică a Pământului. În mod
normal verticala unui punct de pe elipsoid este [Fig.3] Normala şi verticala la un elipsoid
o curba strâmbă convergentă în geocentru O al
elipsoidului (se aproximează faptul că centrul elipsoidului coincide cu centrul de masă al Pământului,
numit şi geocentru).
Segmentul OM se numeşte raza sferei terestre (R) pe sfera, respectiv raza vectoare
geocentrică (ρ) pe elipsoid.
Normala la elipsoid este perpendiculara pe tangenta dusă la suprafaţa elipsoidului prin
punctul M. Raza vectoare geocentrică (OM = ρ) nu este perpendiculară pe planul tangent la elipsoid.
Pe elipsoid, verticala unui punct nu coincide cu raza geocentrică.
Pe scurt, normala într-un punct M de pe suprafaţa Pământului este perpendiculară pe
suprafaţa elispoidului de referinţă iar verticala în acelaşi punct M este perpendiculară pe suprafaţa
geoidului.

2.2 SISTEME DE COORDONATE

Coordonatele unui punct reprezintă parametrii ce caracterizează poziţia acestuia faţă de un
sistem de referinţă ales. Sistemul de referinţă este un sistem de plane, axe, curbe etc., ce serveşte ca
reper faţă de care se poziţionează punctele.
Pagina 15
 Poziţia punctelor faţă de sistemul de referinţă se determină prin distanţa la planele (sau axele)
sistemului ori prin distanţa la origine şi unghiul faţă de o axă. Aceşti parametri (ex. distanţe, unghiuri
etc.) constituie coordonatele punctului.
Ca sistem de coordonate pentru poziţionarea pe sfera terestră a navei, a reperelor şi
pericolelor de navigaţie etc., s-a ales sistemul de coordonate sferice, (având în vedere forma sferică a
modelului matematic al Pământului acceptat în navigaţie). Pentru studiul problemelor de cartografie
matematică şi în general al problemelor de geodezie şi hidrografie se utilizează alte sisteme (sistemul
de coordonate rectangulare plane, geocentrice, ecuatoriale, geodezice etc.)

2.2.1 SISTEMUL DE COORDONATE GEOGRAFICE

Sistemul de coordonate geografice este sistemul utilizat în general în navigaţie, pentru
poziţionarea diferitelor puncte de interes pe sfera terestră.
Sistemul de referinţă este format din două plane perpendiculare, şi anume:
• planul ecuatorului;
• planul meridianului Greenwich.
Urmele lăsate de aceste două plane pe sfera terestră sunt:
• Ecuatorul;
• meridianul Greenwich.
Diversele puncte de interes se vor poziţiona faţă de aceste două cercuri mari care reprezintă în
fapt axele sistemului de referinţă al sistemului de coordonate geografice.

[Fig.4] Sistemul de coordonate geografice

Poziţia unui punct oarecare de pe suprafaţa sferei terestre se va defini prin două coordonate
(ϕ, λ), numite coordonate geografice, definite astfel (fig.9)
Latitudinea geografică (ϕ) a punctului A este arcul de meridian sau unghiul la centrul sferei
corespunzător, măsurat de la Ecuator până la paralelul locului.
Latitudinea geografică se măsoară în unităţi de arc sexagesimale şi ia valori de la 000°(când
punctul A este situat pe Ecuator) la 090°(când punctul A este situat în unul din polii geografici).
Când punctul A se află în emisfera nordică, valorii latitudinii geografice a acestuia i se
atribuie convenţional semnul algebric (+), iar când acesta se afla în emisfera sudică terestră, semnul
algebric este (–).
În consecinţă latitudinea geografică se exprimă precizând numele emisferei (N sau S) sau
precizând semnul algebric corespunzător (+ sau -). În navigaţie, precizia de determinare a latitudinii
geografice este de zecime de minut de arc. Deci :
ϕ M = 043°46'. 2 N , sau
ϕ M = +043°46'. 2 .

Pagina 16
 PN
Meridianul Greenwich
λB
λA Paralelul
Gr
punctului A
A
Meridianul
φA punctului A

O φA
Q Q’
λB λA
M
N
λA
λB T
Paralelul
φB Vest Est
punctului B

Meridianul
B
punctului B
PS

[Fig.5] Coordonate geografice.

Longitudinea geografică (λ) a punctului A este arcul de ecuator sau unghiul la centrul
sferei corespunzător, măsurat de la meridianul Greenwich până la meridianul locului.
Se măsoară în unităţi de arc sexagesimale şi ia valori de la 000° (când punctul se află pe
meridianul Greenwich) până la 180° (când punctul se găseşte pe antimeridian).
Pentru punctele situate în emisfera estică, longitudinii acestora i se atribuie convenţional
semnul (+), iar pentru puncte situate în emisfera vestică, semnul (-). Longitudinea geografică a unui
punct se exprimă deci precizând numele emisferei terestre în care acesta se găseşte (E sau W) sau
precizând semnul algebric (+ sau -). Valoarea longitudinii se exprimă la o precizie de zecime de
minut. Deci :
λ M = 149°23'. 7 W , sau
λ M = -149°23'. 7 .
Se observă că atât latitudinea cât şi longitudinea sunt arce de cerc orientate.
În concluzie, coordonatele geografice caracterizează poziţia verticalei punctului faţă de
planul Ecuatorului şi faţă de planul meridianului Greenwich.
În situaţiile în care coordonatele geografice sunt folosite ca elemente de calcul, se recomandă
să fie notate cu semnele lor algebrice (+ sau -) şi nu cu sensurile de contare (N, S, E, W), pentru a
uşura efectuarea operaţiunilor.

2.3 POZIŢIILE RECIPROCE A DOUĂ PUNCTE. DIFERENŢE DE

COORDONATE
În practica navigaţiei, pe lângă determinarea poziţiei unui punct izolat pe sfera terestră, apare
necesitatea determinării poziţiilor reciproce a mai multor puncte. Din acest motiv a apărut ca
necesară introducerea noţiunii de diferenţe de coordonate geografice. De asemenea, deplasarea navei
pe sfera terestră presupune modificarea permanentă a coordonatelor sale geografice; pentru a preciza
la un moment dat poziţia navei faţă de punctul iniţial (ale cărui coordonate se presupun a fi
Pagina 17
cunoscute), este necesară introducerea şi utilizarea noţiunii de diferenţe de coordonate geografice.
Poziţiile reciproce a două puncte pe sfera terestră se determină cu ajutorul diferenţelor lor de
coordonate: diferenţa de latitudine şi diferenţa de longitudine.
Să considerăm că o navă merge de-a lungul meridianului locului, din punctul de plecare A
(Fig. 6) până în punctul de sosire B; se observă că longitudinea rămâne neschimbată pe tot parcursul,
latitudinea însă se schimbă. Latitudinea punctului B este diferită de cea a punctului A cu o cantitate
egală cu măsura arcului AB = <AOB, care poartă denumirea de diferenţă de latitudine.

PN PN
Meridianul
Greenwich

B
φB
∆φ

A
O O
Q Q’ Q Q’
φA ∆λ B
M λA A
λB

PS PS

[Fig. 6] Diferenţa de latitudine [Fig. 7] Diferenţa de longitudine

Diferenţa de latitudine (∆ϕ) dintre punctele A şi B (unde punctul A este considerat punct de
plecare sau punct iniţial, iar punctul B este considerat punct de aterizare sau punct final) este arcul de
meridian, sau unghiul la centrul sferei corespunzător, măsurat de la paralelul punctului de plecare
(A) până la paralelul punctului de sosire (B).
Diferenţa de latitudine este deci un arc de meridian orientat.
Diferenţa de latitudine primeşte convenţional semnul algebric (+), atunci când orientarea
vectorului AB este nordică şi invers, se considera a fi negativa şi va primi semnul (-) când orientarea
vectorului AB este sudică. Cu alte cuvinte, va fi pozitivă când nava se deplasează către nord, şi
negativă când nava se deplasează către sud.
Diferenţa de latitudine ia valori de la 000° (când nava se deplasează de-a lungul unui paralel)
până la 180° (când punctele A şi B se găsesc în cei doi poli tereştri), şi se exprimă în grade, minute şi
zecimi de minut. Exemplu :
∆ϕ = 029°46'. 8 N
∆ϕ =+029°46'. 8 .
Cunoscând coordonatele geografice ale punctelor A şi B, diferenţa de latitudine dintre ele se
va calcula cu relaţia:
∆ϕ = ϕ B − ϕ A
Relaţia este valabilă şi pentru cazul în care A şi B se găsesc în emisfere diferite (nava trece
din emisfera sudică în emisfera nordică, ori invers). În practică, diferenţa de latitudine se va calcula
după următorul tip de calcul :
Exemplu: O nava pleacă de la ancora din punctul A (ϕ A = 041°25' 5 N şi aterizează în punctul

Pagina 18
B (ϕ B = 046°55' 2 N). Să se calculeze diferenţa de latitudine.
1) Calculul ∆ϕ
ϕ B = +046°55'. 2
-ϕ A = +041°25′. 5
∆ϕ= +005°29'. 7
Diferenţa de longitudine (∆λ) dintre punctele A şi B, unde A este punct de plecare sau punct
iniţial, iar B este punct de aterizare sau punct final, este arcul de ecuator sau unghiul la centrul
sferei corespunzător, măsurat de la meridianul punctului A până la meridianul punctului B.
Diferenţa de longitudine este deci un arc de ecuator orientat. Astfel, ∆λ se considera a fi
pozitivă şi primeşte semnul algebric (+) dacă orientarea vectorului AB este estică, sau negativă, şi va
primi semnul algebric (–), dacă orientarea vectorului AB este vestică. Cu alte cuvinte, ∆λ este
pozitivă când nava se deplasează în sensul rotaţiei Pământului şi negativă când nava se deplasează în
sens opus sensului rotaţiei Pământului.
Diferenţa de longitudine ia valori de la 000° (când nava se deplasează pe acelaşi meridian)
până la 180° (când punctul B se găseşte pe meridianul opus punctului A). Diferenţa de longitudine
se măsoară în grade, minute şi zecimi de minut :
∆λ = 076°32'. 9 W
∆λ = -076°32'. 9 .
Cunoscând coordonatele geografice ale punctului de plecare A şi ale punctului de sosire B,
diferenţa de longitudine dintre cele două puncte se calculează cu relaţia algebrică:
∆λ = λB − λ A
În practică, diferenţa de longitudine se va calcula utilizând următorul tip de calcul:
Exemplu: O nava pleacă de la ancora din punctul A (λ A = 034°35'. 2 E) şi aterizează în punctul
B (λ B =041°44' . 1 E). Se cere să se calculeze ∆λ .

Calculul ∆λ___
λ B = +041°44' 1
- λA = +034°35'2
∆λ = +007°08'9

Relaţia şi tipul de calcul sunt valabile pentru toate situatiile, mai puţin cazul trecerii navei din
emisfera estică în cea vestică (ori invers) prin intersectarea meridianului de 1800.
În această situaţie, aplicând relaţia de calcul, rezultatul va fi întotdeauna mai mare decât 180°,
şi ca urmare, rezultatul final:
• se adună cu 360° dacă ∆λ are valoare (-); se păstrează semnul algebric al ∆λ;
∆λ+360°=
• se scade din 360 dacă ∆λ are valoare (+): se păstrează semnul algebric al ∆λ;
∆λ-360°=
Punând ∆λ în faţă si scăzând sau adunând, după caz 360°, se schimbă şi semnul lui ∆λ,
indicând astfel corect sensul de deplasare al navei la trecerea antimeridianului.

Pagina 19
 180°

A B

Emisfera
vestică Emisfera
estică
90° 90°

Gr

Ecuator

0°

[Fig. 8] Stabilirea semnului lui ∆λ.

Se va analiza cazul trecerii navei dintr-o emisferă în alta prin intersectarea antimeridianului
Greenwich (Fig.12) pe un exemplu practic :
Exemplu: Nava pleacă de la ancoră din punctul A (ϕA=005°38'.7N, λA=177°25'.8W) şi
aterizează în punctul B (ϕB = 003°12'4 S ,λB=175°29'4E). Să se calculeze diferenţele de coordonate
geografice dintre punctele A şi B.
Rezolvare:
1) Calculul ∆ϕ 2) Calculul ∆λ
ϕ B = -003°12'.4 λ B = +175°29'4
- ϕA = -005°38'.7 - λA = +177°25'8
∆φ= -008°51'1 ∆λ = +352°55'2
360° = 359°59'10
- ∆λ = -352°55'2
∆λ = -007°04'8

Pentru verificarea semnului obţinut din calculul algebric, se compară sensul de deplasare a
navei (vectorul AB) cu sensul de rotatie a sferei terestre în jurul axei proprii (sensul direct). Dacă
cele două sensuri coincid, atunci semnul lui ∆λ este (+), iar dacă sensurile sunt opuse, atunci ∆λ va
avea semnul (–) .
În cazul analizat, sensul de deplasare a navei se opune sensului de rotaţie a sferei terestre în
jurul axei proprii, deci semnul lui ∆λ este minus.

2.4 DEPLASAREA EST-VEST

Deplasarea est-vest reprezintă arcul de paralel cuprins între meridianele a două puncte de pe
sfera terestră definite prin coordonatele lor geografice. Deplasarea est-vest nu trebuie confundată cu

Pagina 20
diferenţa de longitudine care reprezintă arcul de Ecuator cuprins între meridianele a două puncte
(vezi fig. 7).

B r A

φ
Q Q
O R

[Fig. 9] Calculul deplasării est-vest

Pentru calculul mărimii deplasării est-vest vom apela la Fig. 9 în care este prezentată o
secţiune în globul terestru, axa polilor, Ecuatorul terestru şi un paralel de o latitudine oarecare φ.
Notăm cu R raza terestră şi cu r raza paralelului de latitudine φ pe care este situat unul din cele două
puncte între care se execută deplasarea pe glob.
Din triunghiul OBA rezultă valoarea lui r funcţie de R, astfel:
r = R ⋅ cos ϕ
Înmulţind ambii membri ai egalităţii cu 2π obţinem:
2 ⋅ π ⋅ r = 2 ⋅ π ⋅ R ⋅ cos ϕ
Relaţia de mai sus ne arată că lungimea unui paralel de o latitudine oarecare este egală cu
produsul dintre lungimea Ecuatorului şi cosinusul latitudinii respective.
Dacă aşa stau lucrurile pentru un paralel, înseamnă că lungimea unui arc de paralel (pe care îl
notăm cu "e") cuprins între două meridiane va fi egală cu produsul dintre arcul de ecuator (Δλ) şi
cosinusul paralelului în cauză. Aşadar, se poate scrie:
e = ∆λ ⋅ cos ϕ
În relaţia de mai sus, dacă vom introduce valoarea lui Δλ în minute-arc, valoarea lui e va
rezulta în mile marine. Cu această relaţie se poate determina o altă relaţie, care ne pune la dispoziţie
o modalitate de calcul pentru diferenţa de longitudine a punctelor de plecare şi de sosire exprimată în
minute-arc:
∆λ = e ⋅ sec ϕ

2.5 LUNGIMEA UNITĂŢII DE ARC PE ELIPSOID

Determinarea valorii lungimii unui arc subîntins de un unghi la centrul Pământului de 1' are o
deosebită importanţă în navigaţie, deoarece aceasta constituie baza sistemului de unităţi de măsură
pentru distanţe.
Dacă modelul Pământului ar fi sfera, atunci lungimea în metri a unui minut arc de cerc mare
(meridian sau Ecuator) este constantă, şi se poate deduce imediat:

Pagina 21
 2 ⋅π ⋅ R 2 ⋅ 3,1415926536 ⋅ 6371000,79
L1' sferă = = = 1853,24878m
360° ⋅ 60' 21600'
Dacă însă modelul Pamântului se consideră elipsoidul de revoluţie, atunci lungimea unui
minut arc de ecuator nu va mai fi egală cu lungimea unui minut arc de meridian. În plus, ca urmare a
turtirii la poli a elipsoidului, lungimea minutului arc de meridian nu este constantă, ci variază cu
latitudinea.
Pentru a determina valoarea în metri a unui minut arc de meridian la o latitudine oarecare,
vom apela la Fig. 10 care prezintă o secţiune prin elipsoidul terestru care are forma unei elipse. După
cum se ştie, raza de curbură a unei elipse, comparativ cu cercul, este variabilă, ea luând valori
minime la Ecuator şi maxime la poli.
Reţinem că raza de curbură este întotdeauna normală la suprafaţa elipsei.
PN

1'

Q O Q

PS
[Fig. 10] Lungimea unităţii de arc pe elipsoid

Afirmaţia de mai sus conduce la concluzia că unui unghi de un minut la centrul Pământului îi
va corespunde un arc de elipsoid de valoare diferită pe meridian, funcţie de latitudine, astfel că
minutul de meridian măsurat la Ecuator va avea valoarea minimă în timp ce arcul de meridian
măsurat la pol, corespunzător unui unghi la centrul Pământului de 1’ va fi mai mare decât cel de pe
Ecuator. Aşadar, minutul de meridian variază de la Ecuator la pol în sens crescător.
Din cele enunţate mai sus, rezultă că este necesar să determinăm o relaţie matematică, cu
ajutorul căreia să putem calcula valoarea lungimii unui minut de meridian la o latitudine dată.
Vom apela la formula aproximativă a razei de curbură (ρ) a meridianului eliptic, exprimată funcţie de
latitudinea la care se măsoară şi semiaxele elipsei:
a+b a −b
ρ= − 3⋅ ⋅ cos 2ϕ
2 2
Dând valori pentru φ, 0° la Ecuator şi 90° la pol, obţinem:
a+b a −b
ρ Ecuator = − 3⋅ pentru φ = 0°
2 2
a+b a −b
ρ poli = + 3⋅ pentru φ = 90°
2 2
Se observă şi din cele două relaţii de mai sus că raza de curbură a arcului eliptic este mai
mare la pol decât la Ecuator. Lungimea unui arc de meridian de 1', pe care îl notăm cu "l" la o

Pagina 22
latitudine oarecare φ, unde raza de curbură ρ este şi raza arcului de cerc se poate scrie ca fiind egală
cu:
a+b a −b
− 3⋅ ⋅ cos 2ϕ
ρ ρ
l = ρ ⋅ sin1, ⇒ l = = = 2 2 ⇒
cos ec1, 3437,7468 3437,7468
Prin înlocuirea valorilor semiaxelor elipsoidului de referinţă WGS 84 se obţine formula de
mai jos care se va folosi pentru calcularea lungimii unui minut arc de meridina pe elipsoid:
l = 1852,3 − 9,3 ⋅ cos 2ϕ

Test de autoevaluare la Unitatea de Învăţare

nr.2a
1. Ce este diferenţa de longitudine dintre două puncte şi care este relaţia
cu care se calculează?
2. Ce este deplasarea est-vest?
3. Care este diferenţa dintre deplasarea est-vest şi diferenţa de
longitudine?

Rezumate, concluzii, răspunsuri şi comentarii la

întrebările din testul de autoevaluare nr.1
Cunoaşterea formei Pământului şi a parametrilor acestuia a apărut ca
o necesitate a dezvoltării societăţii omeneşti din timpuri extrem de
îndepărtate.

1. diferenţa de longitudine dintre cele două puncte se calculează cu relaţia

algebrică:
∆λ = λB − λ A
2. Deplasarea est-vest reprezintă arcul de paralel cuprins între meridianele a
două puncte de pe sfera terestră definite prin coordonatele lor geografice
3. Deplasarea est-vest nu trebuie confundată cu diferenţa de longitudine care
reprezintă arcul de Ecuator cuprins între meridianele a două puncte

Încă din cele mai vechi timpuri omenirea a căutat să descopere

mijloace şi procedee adecvate orientării pe mare deoarece reperele existente
la tot pasul pe o cale de comunicaţie terestră nu pot fi întâlnite pe întinderile
nesfârşite ale mărilor şi oceanelor. Acestea trebuie să fie sigure ca folosire şi
nealterabile în timp.

Pagina 23
Bibliografie
1. Cojocaru, S., Tratat de navigaţie maritimă, vol. I, Ed. Ars Academica,
Bucureşti, 2008;
2. Balaban, G., Tratat de navigaţie maritimă, Ed. Sport turism, Bucureşti,
1981;
3. Atanasiu, T., Bazele navigaţiei. Navigaţie estimată şi costieră, Ed.
Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", 2005.

Pagina 24