Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
D Paralelul punctului D
Meridianul Greenwich Paralelul punctului C
C
Meridianul punctelor Gr
A, B, C si D R
Paralelul punctului B
B Paralelul punctului A
O
V A R E
Ecuatorul
R
S
Arcul AB - arc de meridian de 10 latitudine masurat la Ecuator
Arcul CD - arc de meridian de 10 latitudine masurat la polul Nord
Figura nr. 1.1 Sfera terestră
a
a O a
V E
Suprafata geoidului
Suprafata elipsoidului de
referinta
XA
O YA Y
ZA
Gr A
R
V
R O YA E
A0 Y
XA
R
X
S
Figura nr. 1.4 Coordonatele rectangulare plane pe sfera terestră
ZA
Gr A
a
V
a O YA E
A0 Y
XA
b
X
S
Figura nr. 1.5 Coordonatele rectangulare plane pe elipsoidul de referință
Sistemul de coordonate geografice este un sistem global de referință, cu
ajutorul căruia poziția unui punct este exprimată față de planul meridianului origine
(meridianul Greenwich) și de planul Ecuatorului.
Z
Gr B
B= A
A
O
V E
R Y
A
Gr A
C B= A
O
V
C= A A E
Y
R
X
S
Figura nr. 1.7 Latitudinea geografică pe sfera terestră
Coordonatele geografice pe sferă (figura nr. 1.8) sau pe elipsoid (figura nr. 1.9)
sunt unghiuri.
Z
Gr B
C B= A
A
R
O
V
C= A A E
R Y
R A R
R
X
S
Figura nr. 1.8 Coordonatele geografice pe sfera terestră
Z
N
N
Gr A
V
a O BA E
Y
LA
b
X
suprafața de referință este geoidul, punctele sunt definite prin coordonate geografice
astronomice (latitudine geografică astronomică -ϕ- și longitudinea geografică
astronomică -λ-).
X
27°
Nord
cercul deformatiilor
48°
nule-d=201,718km
Satu
Mare Baia Suceava
Mare
Iasi
Oradea
47°
Cluj
x=500000m
21°
Arad
Est
46°
O y=500000m
Timisoara Y
Fagaras Brasov
Galati
21°
45°
Drobeta
Bucuresti
Craiova
22° Constanta29°
44°
27°
23° 28°
24° 26°
25°
X H
O Y D (XOY)
Plan orizontal Plan vertical
1. Aliniamentul AB (figura nr. 1.11) este direcția materializată pe teren între
cele două puncte A și B. În plan orizontal aliniamentul este o linie dreaptă, care
reprezintă proiecția orizontală a liniei sinuoase obținută prin intersecția terenului cu un
plan vertical ce trece prin punctele A și B.
A
H
2. Distanța înclinată LA-B (figura nr. 1.12) este lungimea segmentului de dreaptă
care unește cele două puncte A și B în spațiu.
B
L A-B
A
H
(XOY)
Figura nr. 1.12 Distanța înclinată
Măsurarea unei distanțe înclinată (figura nr. 1.13) poate fi făcută fie la nivelul
solului, între țărușii din capetele segmentului fie la o anumită înălțime, paralel cu
terenul, între verticalele celor două puncte.
ha
L A-B
B
L A-B
ha
A
H
(XOY)
Figura nr. 1.13 Distanța înclinată măsurată între punctele A și B pe teren
3. Distanța orizontală sau distanța redusă la orizont DA-B (figura nr. 1.14) este
proiecția distanței înclinate pe un plan orizontal. Această distanță se reprezintă pe
hărți și planuri.
B
L A-B
DA-B Plan
H
orizontal
(XOY)
Figura nr. 1.14 Distanța orizontală dintre punctele A și B de pe teren
4. Unghiul vertical (figura nr. 1.15) este un unghi care exprimă înclinarea
aliniamentului de pe teren (deci a terenului) față de o direcție de referință.
Dacă direcția de referință este verticala locului (dată de firul cu plumb) atunci
unghiul vertical măsurat este unghi vertical zenital VA-B.
Dacă direcția de referință este o dreaptă orizontală (conținută într-un plan
orizontal) atunci unghiul vertical măsurat este unghi vertical de pantă ϕA-B.
Tahimetrele care sunt produse în prezent măsoară unghiul vertical zenital VA-B.
Dacă în calcule este necesară mărimea unghiului vertical de pantă ϕA-B, acesta poate fi
calculat ca diferență între un unghi drept și unghiul vertical zenital VA-B, deoarece cele
două unghiuri sunt complementare.
AB 100 g VAB
După cum se poate observa din figura alăturată, unghiul vertical (zenital sau de
pantă) poate fi măsurat într-un capăt al aliniamentului, sau în celălalt capăt, în funcție
de sensul în care este privit aliniamentul.
VB-A
VA-B ha
A-B
B
ha
VA-B
A A-B
H
D (XOY)
Figura nr. 1.15 Unghiurile verticale (zenital și de pantă) al aliniamentului A-B de pe
teren
5. Cercul trigonometric (figura nr. 1.16) și cercul topografic (figura nr. 1.17)
Deoarece sistemul de axe de coordonate utilizat în topografie, este diferit de cel
învățat anterior la trigonometrie, pentru a păstra definițiile cunoscute ale funcțiilor
trigonometrice, se va proceda și la înlocuirea cercului trigonometric cu cercul
topografic.
Cercul trigonometric (figura nr. 1.16) este caracterizat prin:
Orientarea axelor: axa OX este pe direcția Est, iar axa OY este pe direcția
Nord;
Direcție de referință (axă origine) pentru măsurarea unghiurilor și numerotarea
cadranelor este axa OX;
Sensul de măsurare a unghiurilor și de numerotare a cadranelor este sensul
trigonometric (sens invers de rotație a acelor unui ceasornic);
Unitatea de măsură pentru unghiuri este gradul sexagesimal, cu submultiplii
săi: minutul sexagesimal (10 = 60’) și secundele sexagesimale (1’ = 60’’).
900
Cadranul II Cadranul I
O 00
X
1800 3600
Cadranul III Cadranul IV
2700
X
Ngo
400 0 g g
Cadranul IV Cadranul I
O 100
g
300 g Y
Cadranul III Cadranul II
200 g
6. Direcția azimutală sau direcția orizontală HzA-B (figura nr. 1.18 a și b) este
unghiul citit pe cercul orizontal (denumit și limb) între direcția gradației zero a
limbului și direcția către punctul B din teren, unghi măsurat în sens direct de rotație a
acelor unui ceasornic (sens topografic). Pentru măsurarea direcției azimutale HzA-B,
teodolitul se instalează, în poziție corectă de lucru, pe verticala punctului A. Așadar în
proiecție orizontală centrul limbului va coincide cu punctul A materializat la sol.
Directia gradatiei 0
zero a limbului HzA-B B
100g
300g
200g
Vedere de sus (in plan
orizontal) a limbului
HzA-B A
Directia gradatiei
zero a limbului
Vedere de sus (in plan
orizontal) a limbului
concurente de pe teren, este unghiul diedru format de planele verticale, care conțin cele
două aliniamente, și se obține prin proiectarea aliniamentelor din teren, pe un plan
orizontal, care conține cercul orizontal gradat (limbul).
Zenit
B
A
B0
C0
Planul orizontal care contine limbul
Directia gradatiei 0
zero a limbului HzA-C B
HzA-B
B
Directia gradatiei
zero a limbului
0
HzA-B
A HzA-C
C
X B
A
O Y
Figura nr. 1.22 Orientări geografice
-B
A
O Y
Sm
Sg
Figura nr. 1.23 Orientarea magnetică, geografică și topografică a unui aliniament
X
Ngo Ngo
C YA-B B
B-A
XA-B A-B
XB A
XA
O YA Y
YB
Din figura nr. 1.24, considerând coordonatele punctelor: xA, yA pentru punctul A
şi xB, yB pentru punctul B, orientarea directă se calculează în grade centezimale cu
relaţia:
200 g y A B
AB arctg k 200 g
x A B
unde:
K = 0, 1, 2
X AB X B X A
YAB YB YA
Valoarea coeficientului k se stabilește în funcție de cadranul în care este situat
segmentul A-B, astfel:
k = 0 în cadranul I;
k = 1 în cadranele II și III;
k = 2 în cadranul IV;
Cadranul se stabilește în funcție de semnele algebrice, pozitive sau negative, ale
coordonatelor relative ΔX și ΔY (tabelul nr. 1.1).
X
Ngo
XA YA
A
XA XA
O YA
YA Y
Figura nr. 1.25 Coordonatele absolute
10. Coordonatele rectangulare plane relative (coordonatele relative) ΔX A-B și
ΔY A-B definesc poziția punctului B în raport cu punctul A pe planul orizontal al
proiecției stereografice 1970 prin distanțele de-a lungul celor două axe (figura nr.
1.26).
X
Ngo
YA-B
B
XA-B
XA
A
O YA
Y
Figura nr. 1.26 Coordonatele relative
XA-B XA-B
B
XA A XB
YA YB O YA YB Y
YA-B Y YA-B
O
X X
N N
XA go A XB go B
XA-B XA-B
A
XB B XA
O YB YA-B
YA Y O YB YA-B
YA Y
B
A-
A-B
D
XA
A
O YA
Y
Figura nr. 1.28 Coordonatele polare
12. Suprafața de nivel a unui punct este o suprafață care reunește punctele de
același potențial gravitațional și are proprietatea că în orice punct al ei este normală
(perpendiculară) pe direcția gravității locului (dată de firul cu plumb). Pe porțiuni
limitate suprafața de nivel poate fi considerată un plan orizontal (figura nr. 1.29).
A B
A Supr. de nivel a pct A
Suprafata de nivel zero
A0 B1
B1
s.n.0
B0
H A0 B0
O
D(xoy)
13. Suprafața de nivel zero (s.n.0) este suprafața geoidului și servește drept
suprafață de referință pentru exprimarea cotelor (altitudinilor) punctelor de pe
suprafața topografică. În România, punctul prin care trece suprafața de nivel zero este
reperul zero fundamental, situat în portul Constanța, sistemul de cote purtând
denumirea de Sistemul Marea Neagră 1975 (figura nr. 1.29).
14. Cota (Z) sau altitudinea (H) punctelor reprezintă distanța pe verticală între
suprafața de nivel zero și suprafața de nivel a punctului respectiv (figura nr. 1.30).
Z A AA0
Z B BB0
s.n.B
ZA-B
A B
s.n.A
ZB
Suprafata de nivel zero A
A B1
0
B
1
ZA
s.n.0
B0
H A0 B0
O
D(xoy)
Figura nr. 1.30 Cota punctelor de pe suprafața topografică
15. Diferența de nivel (ΔZ A-B) este distanța pe verticală între suprafețele de
Z A B Z B Z A
și poate avea orice semn algebric (pozitiv sau negativ) în funcție de cotele punctelor
care o definesc (figura nr. 1.31).
Zenit Zenit
B A VA-B
VA-B LA-
LA-B ZA-B ZA-B B
VA-B
ZB ZB
A
B1 A1 B
ZA ZA
s.n.0 s.n.0
H A0 B0 H A0 B0
D(xoy) D(xoy)
Figura nr. 1.31 Diferența de nivel dintre două puncte
Z A B
p % A B *100
D A B
Zenit
ZA-B
A A-B
DA-B B1
H A0 B0
D(xoy)
Figura nr. 1.32 Panta terenului
CAP. 2 Hărți și planuri topografice
2.1 Definiții
A0 B0 C0 D0 E0
B D
A E
C
(xoy)
Suprafata de proiectie
A0 B0 C0 D0 E0
B D
A E
C
H
(xoy)
unde :
d este distanța orizontală măsurată pe plan sau hartă;
D este distanța orizontală din teren corespunzătoare distanței măsurată pe plan;
N este numitorul scării și arată de câte ori sunt micșorate în reprezentare
distanțele din teren.
Hărţile se întocmesc de obicei, la scări care au valoarea numitorului (N) rotundă,
cum ar fi: 1:25000, 1:50000, 1:100000, 1:200000, 1:500000, 1:1000000. Planurile
topografice, se întocmesc de obicei, la scări care au deasemenea o valoare rotunda a
numitorului (N), cum ar fi: 1:100, 1:500, 1:1000, 1:2000, 1:5000, 1:10000. Dacă
numitorul scării este mic scara este mare iar dacă numitorul este mare scara este
mica (de exemplu 1:100 > 1:1000).
2.2.1.2 Scara grafică este reprezentarea grafică a scării numerice și folosește la
măsurarea grafică a distanțelor pe hărți și planuri cu ajutorul compasului distanțier.
Din punctul de vedere al construcției, scara grafică poate fi:
- scară grafică simplă (liniară);
- scară grafică transversală (compusă).
Scara grafică liniară este o reprezentare grafică a scării numerice, sub forma
unei axe cu o origine și constă din talon și scara propriu-zisă (figura nr. 2.2). Scara
propiu-zisă este formată dintr-un număr întreg de baze, iar talonul are valoarea bazei.
Baza reprezintă o distanță rotundă reală (din teren), a cărei mărime grafică se
calculează în funcție de scara numerică. În stânga originii se reprezintă talonul, care
are mărimea bazei și este împărțit în diviziuni, având deasemenea valori rotunde. În
dreapta originii este reprezentată scara propriu-zisă.
unde:
p = precizia scării;
m = valoarea bazei;
n = numărul diviziunilor de pe talon.
Scara grafică transversală (compusă) este construită din două scări grafice
simple, dispuse paralel (figura nr. 2.3). Precizia acesteia este superioară preciziei de
măsurare a distanțelor folosind scara grafică simplă.
P
O
N
M
L
K
4
A
A
B
C 5
D
1
3
U
Figura nr. 2.4 Împărţirea sferei terestre în trapeze în proiecţia Gauss- Krüger
1- meridianul zero ; 2- Ecuator ; 3- fuse de 60 pe longitudine ; 4- zone de 40 pe
latitudine ; 5- trapezul L-35
Nomenclatura foii de hartă la scara 1:1 000 000 constă dintr-o literă a alfabetului
latin, care definește zona și dintr-un număr care indică fusul.
Pentru țara noastră foaia de hartă București la scara 1 : 1000000 are
nomenclatura L-35-București (figura nr. 2.5).
Figura nr. 2.5 Nomenclatura unei foi de hartă la scara 1 :1 000 000
Suprafaţa României este cuprinsă în trapezele K-34, K-35, L-34, L-35, M-34,
M-35, deci pentru harta României sunt necesare 6 foi de hartă la scara 1 : 1 000 000.
Foaia de hartă la scara 1 : 1 000 000 constituie baza nomenclaturii foilor de
hartă la scări mici.
O foaie de hartă la scara 1 : 1 000 000 conține 4 foi de hartă la scara 1 : 500 000,
nominalizate cu literele majuscule ale alfabetului latin A, B, C și D. Nomenclatura foii
de hartă la scara 1 : 500 000 constă din nomenclatura foii la scara 1 : 1 000 000, la care
se adaugă litera majusculă corespunzătoare foii de hartă la scara 1 : 500 000 (figura nr.
2.6).
Figura nr. 2.6 Nomenclatura unei foi de hartă la scara 1 : 500 000
O foaie de hartă la scara 1 : 1 000 000 contine 36 ( 6x6 ) de foi de hartă la scara
1 : 200 000, nominalizate cu cifrele romane I, II, ..., XXXVI. Nomenclatura unei foi de
hartă la scara 1 : 200 000 constă din nomenclatura foii de hartă la scara 1 : 1 000 000,
la care se adaugă numărul scris cu cifre romane corespunzător foii de hartă la scara
1 :200 000 (figura nr. 2.7).
Figura nr. 2.7 Nomenclatura unei foi de hartă la scara 1 : 200 000
O foaie de hartă la scara 1 : 1 000 000 conține 144 ( 12x12 ) foi de hartă la scara
1 : 100 000 nominalizate prin numere scrise cu cifre arabe, de la 1 la 144.
Nomenclatura unei foi de hartă la scara 1 : 100 000, constă din nomenclatura foii de
hartă la scara 1 : 1 000 000, la care se adaugă numărul scris cu cifre arabe,
corespunzător foii de hartă la scara 1 : 100 000 (figura nr. 2.8).
Figura nr. 2.8 Nomenclatura unei foi de hartă la scara 1 : 100 000
Foaia de hartă la scara 1 : 100 000 constituie baza nomenclaturii foilor
hărților și planurilor la scări mari.
Schema dispunerii și nomenclatura foilor de hartă la scările 1 : 50 000, 1 :25 000
și 1 : 10 000 în cadrul foii de hartă la scara 1 : 100 000, în cazul proiecției Gauss-
Kruger, se prezintă în figura nr. 2.9.
Figura nr. 2.9 Schema dispunerii și nomenclatura foilor de hartă la scările 1 : 50 000,
1 : 25 000 și 1 : 10 000
13
Paralele la axa OY
12
Cadrul geografic
Cadrul interior
470
54'
470 15' 63 72 73 74 75
Cadrul ornamental
13
24 25 30 Y
Scara 1:25000
515
M'
510
505
500 O
500 505 510 515 Y (km)
Figura nr 2.13 Caroiajul geometric
M'
0 M'
l3
l4
Figura nr. 2.14 Determinarea coordonatelor geografice ale unui punct de pe hartă
Pentru deteminarea diferenței de latitudine M ' , se aplică regula de trei simplă,
segmentului măsurat cu rigla pe harta l1, între piciorul perpendicularei și capătul
spațiului alb sau negru de pe cadrul geografic unde s-a citit latitudinea 0 , știindu-se
mărimea segmentului l2, deasemenea măsurată cu rigla pe cadrul geografic,
corespunzătoare unei diferențe de latitudine de 1’. Pentru determinarea diferenței de
longitudine M ' se procedează în mod asemănător.
l1
M 0 M ' 0 1'
l2
l3
M 0 M ' 0 1'
l4
M'
M' d1
d2
X0
M0 M0
Y0
Figura nr. 2.15 Determinarea coordonatelor rectangulare plane ale unui punct de pe
hartă sau plan
yM yM ' y0 y
x d1 * N
y d 2 * N
xM xM ' x0 x x0 d1 * N
y M y M ' y0 y y0 d 2 * N
Deşi harta este o reprezentare în plan, formele de relief ale terenului se pot
desena prin intermediul semnelor convenţionale. Reprezentarea reliefului pe hărți si
planuri topografice se face în prezent prin una din următoarele metode:
Curbe de nivel;
Modelul digital al terenului;
Plan cotat;
Profile, etc.
Cea mai utilizată metodă de reprezentare a reliefului pe hărți și planuri
topografice este metoda curbelor de nivel. Curbele de nivel sunt linii sinuoase închise,
de culoare sepia, care reunesc puntele de aceeaşi cotă și reprezintă proiecțiile pe un
plan orizontal ale intersecției terenului cu plane paralele echidistante (figura nr. 2.16).
Pe hartă se reprezintă de obicei curbe de nivel ale punctelor cu altitudini de valoare
rotundă, care diferă cu un anumit interval tot de valoare rotundă, numit echidistanţă.
Echidistanța reprezintă distanța pe verticală dintre două plane de secționare
consecutive (figura nr. 2.16). Echidistanța este specifică fiecărui plan și depinde de
precizia care se urmărește, de scara de reprezentare și de accidentație terenului. În
general, pentru hărțile la scara 1 : 25 000 echidistanța este de 5 m, pentru hărțile la
scara 1 : 50 000 echidistanța este de 10 m, iar pentru hărțile la scara 1 : 100 000
echidistanța este de 20 m. Corespunzător echidistanței, curbele de nivel sunt de mai
multe feluri:
Curbe de nivel normale care se trasează pe hartă sau plan cu linie continuă
subțire la echidistanța normală E;
Curbe de nivel principale care sunt unele curbe de nivel normale, trasate
îngroșat la cote rotunde mari (la scara 1 : 25 000 de obicei a 5-a curbă normală) și care
sunt întrerupte pentru a trece valoarea altitudinii;
Curbe de nivel ajutătoare care se trasează acolo unde relieful este puțin
accidentat și curbele de nivel normale nu reușesc să reprezinte corect relieful, prin linii
întrerupte, la jumătatea echidistanței normale (E/2).
Se consideră o formă de relief (de exemplu o colină), planul de proiecţie situat la
nivelul mării şi mai multe plane paralele cu planul de proiecţie, situate la altitudini
crescătoare cu un interval constant, E. Prin intersecţia între forma de relief şi aceste
planuri se obţin contururi închise (figura nr. 2.16) care, pot fi proiectate pe planul de
proiecţie, rezultând curbele de nivel. Pe fiecare curbă de nivel se înscrie valoarea
altitudinii planului orizontal, care prin intersecţie cu terenul a generat curba respectivă.
În acest mod se obţin contururi închise incluse unul în celălalt (care nu se
intersectează). Dacă se studiază atent forma în plan a acestor contururi şi altitudinile pe
care le reprezintă se obţin informaţii despre tipul formei de relief şi înclinarea terenului
în zona respectivă.
E
E
E
Z1 Z2 Z3 Z4 Z5
Z5 Z4
Z4
Z3
Z2
Z1
B'
M'
A'
Cota punctului M se obține adunând (sau scăzând dacă cota punctului față de
care am calculat diferența de cotă este mai mare) diferența de cotă dintre punctele A și
M ( Z AM ) la cota curbei de nivel ce trece prin punctul A, astfel :
Z M Z A Z AM
E A' M '
ZM Z A
A' B'
unde diferența de nivel dintre două curbe de nivel consecutive (Z B – ZA) este
echidistanţa planelor care au generat curbele de nivel (echidistanţa curbelor de nivel).
Pl. oriz. B
Pl. oriz. M
Pl. oriz. A
Pl. oriz.
ZB
ZM
ZA
Figura nr. 2.18a Determinarea altitudinii unui punct cu ajutorul curbelor de nivel
(vedere în spațiu)
Figura nr. 2.18b Determinarea altitudinii unui punct cu ajutorul curbelor de nivel
(secțiune cu un plan vertical)
2.7 Determinarea pantei liniei terenului între două puncte de pe o hartă sau
plan topografic
Panta terenului în lungul aliniamentului A-B (figura nr. 2.19) este tangenta
trigonometrică a unghiului de înclinare al terenului față de orizontală și se poate
calcula cu relaţia:
Z A B Z B Z A
p tg
D A B A' B' N
unde N este numitorul scării hărţii iar ϕ este unghiul de înclinare a aliniamentului faţă
ZA-B
ZB
A
DA-B B"
ZA
Plan de referinta pentru cote (sn0)
H
A' B'
D(xoy)
3.1 Generalități
e rti cal
Pl an v
A
A
L S-
VS-A A'
HzS-A
Gradatia zero
a limbului
S
Plan orizontal
1
7
HzmS A
HzSI A HzSII A 200 g
2
a limbului
A
HzS II
-A
HzS I
-A
Axa orizontala
VmS A
VSI A 400 g VSII A
2
5) Luneta - este un dispozitiv optic de tip cilindric, care permite vizarea la
distanţă a punctelor topografice. Puterea de mărire a lunetei indică de câte ori este
mărit obiectul vizat prin lunetă și reprezintă raportul dintre distanța focală a
obiectivului și cea a ocularului. Puterea de mărire a lunetelor variază de la 15X la 60X.
Constructiv, luneta unui teodolit se aseamănă cu luneta prezentată în figura nr. 3.4, cu
deosebirea că reticulul său nu este prevăzut cu fire stadimetrice.
În principiu, luneta teodolitului se compune dintr-un tub metalic prevăzut la
extremităţi cu două sisteme de lentile: obiectivul la un capăt şi ocularul la celălalt
capăt. Între obiectiv şi ocular este fixată o plachetă circulară de cristal, numită reticul,
pe care sunt trasate niște linii foarte subţiri (diametre ale reticulului), orizontale și
verticale, numite fire reticulare (figura nr. 3.5).
6 3 2
5
4 1
a) Fire reticulare
D O D
D O D
a) b)
221 222
00 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Hz
233
Hz=221g 73c Hz
Hz=233g 37c 50cc
a) b)
Microscopul cu scăriţă (figura nr. 3.7b) are în câmpul vizual două scale gradate
în 100 diviziuni, câte una pentru fiecare cerc. Teodolitele cu un astfel de microscop au
cercurile divizate în 400g. Lungimea arcului corespunzător la 1g este egală cu lungimea
scalei gradate. Imaginile diviziunilor de pe cercuri se suprapun cu imaginile scalelor
gradate. Se citeşte direct numărul de grade de pe diviziunea cercului observată în
câmpul vizual (apare o singură diviziune a cercului). Tot direct se citeşte numărul de
diviziuni întregi cuprins între capătul 0 al scalei şi linia diviziunii cercului. Acest
număr reprezintă minute centezimale. În continuare se apreciază de către observator
fracţiunea de diviziune rămasă până la diviziunea cercului. Aceasta reprezintă
numărul de secunde centezimale. Suma celor trei valori reprezintă citirea.
citire unitati de minute
15 214
reper fix
9 80 (citire unitati de secunde)
citire grade
2 9 90
citire zeci
de minute
coincidenta
diviziuni
Din punct de vedere constructiv, teodolitul are trei axe importante care sunt
concurente într-un punct, M, numit punctul mecanic al aparatului (figura nr. 3.9). Axa
verticală V-V, numită axă principală este perpendiculară pe planul limbului în centrul
acestuia. Pentru a fixa diviziunea zero a limbului pe o anumită direcţie, acesta poate fi
rotit faţă de axa V-V, însă în timpul măsurătorilor el rămâne blocat în raport cu ambaza.
Partea superioară a aparatului (alidada) se roteşte complet în jurul axei verticale V-V
independent de limb.
V
M
H H
V I 400 g V II
S1
S2
Vedere de sus asupra partii superioare a ambazei
Figura nr. 3.12 Operaţia de calare a teodolitului
a c e
b d f
Figura nr. 3.13 Vizarea directă a unui punct
a – imagine pusă la punct;
b – punctare pentru citirea direcției azimutale și a unghiului vertical
c, d – punctare pentru citirea direcției azimutale
e, f – punctare pentru citirea unghiului vertical
a b c
Hz Hz II
S-B I S-
HzS-AI HzS-AII B
A A
B Limb
0 100 0 100
I II
I II
Limb S
S
300 200 300 200
B B
A
a b
Figura nr. 3.16 Măsurarea direcțiilor azimutale
a) în poziția I a lunetei
b) în poziția a II-a a lunetei
Zenit Zenit
II
I
g -V S-A
A V S-A A 400
V S-A
V S-A
0 200
300
II
S Indice S
Eclimetru Indice Eclimetru
200 100
0
Nadir Nadir
a b
Figura nr. 3.17 Măsurarea unghiului vertical zenital
a) în poziția I a lunetei
b) în poziția a II-a a lunetei
HzmS A
HzSI A HzSII A 200 g
2
HzmS B
HzSI B HzSII B 200 g
2
Unghiul orizontal α se obține ca diferență între direcția azimutală medie
a laturii din dreapta a unghiului și direcția azimutală medie a laturii din stânga
unghiului (figura nr. 3.18), astfel:
HzmS B HzmS A
Dacă mărimea unghiului orizontal este mai mică decât zero, înseamnă că
gradația zero a limbului este între cele două aliniamente din teren și este necesar să se
adune valoarea unui cerc centezimal, astfel:
HzmS B HzmS A 400 g
0 100
Limb S
300 200
B I
II
Figura nr. 3.18 Calculul unghiului orizontal prin diferența citirilor
VmS A
VSI A 400 g VSII A
2
VmS B
VSI B 400 g VSII B
2
În general, într-un punct de stație este necesară determinarea mărimii mai multor
unghiuri orizontale. În cazul în care în punctul de stație S (figura nr. 3.19) se dorește
determinarea mărimii unghiurilor orizontale α, β, λ, δ, pe teren se măsoară direcțiile
azimutale, în ambele poziții ale lunetei, către toate cele cinci puncte (A, B, C, D și E).
EII
EI E AI
A AII
S
DII D
DI B B I
BII
C
I
CII C
Vedere de sus
A HzSI A HzSII A
HzmS A
HzSI A HzSII A 200 g -
2
B HzSI B HzSII B
HzmS B
HzSI B HzSII B 200 g HzmS B HzmS A
2
S
C HzSI C HzSIIC
HzmS C
HzSI C HzSIIC 200 g HzmS C HzmS A
2
D HzSI D HzSII D
HzmS D
HzSI D HzSII D 200 g HzmS D HzmS A
2
E HzSI E HzSII E
HzmS E
HzSI E HzSII E 200 g HzmS E HzmS A
2
În același tabel (tabelul nr. 3.1) se calculează direcțiile azimutale medii (coloana
5) și unghiurile orizontale (coloana 6).
După cum se poate observa în coloana 6 a tabelului nr. 3.1, pentru calculul
tuturor unghiurilor orizontale este necesar să se scadă direcția azimutală medie
măsurată către punctul A ( HzmS A ), care poartă denumirea de direcție de referință.
Calculele ar fi mult simplificate dacă pe direcția de referință valoarea direcției
azimutale ar fi 0g.
Procedeul de măsurare a direcțiilor azimutale (și implicit a unghiurilor
orizontale care se măsoară direct pe teren) când pe direcția de referință valoarea
direcției azimutale este 0g, poartă denumire de procedeul cu zerouri în coincidență.
În cazul în care se dorește măsurarea unghiului orizontal α, dintre direcțiile S-A
și S-B prin procedeul cu zerouri în coincidență, se procedează astfel:
Teodolitul se instalează în punctul de stație S în poziție corectă de lucru (centrat
și calat);
În dispozitivul de citire a direcțiilor azimutale de pe limb se caută gradația 0 a
limbului, prin rotirea alidadei în plan orizontal; când valoarea zero a limbului
apare în dispozitivul de citire, se blocheză mișcarea înregistratoare (mișcarea
alidadei în plan orizontal în jurul axei verticale a teodolitului);
Cu șurubul de fină mișcare în plan orizontal se aduce reperul din dispozitivul de
citire în coincidență cu gradația zero a limbului; în acest moment axa optică a
lunetei este pe direcția gradației zero a limbului;
Se acționează pîrghia reiteratoare a aparatului și pîrghia care bloca mișcarea
alidadei în plan orizontal și în acest moment limbul se rotește odată cu alidada
aparatului (și implicit odată cu indecșii de citire ai limbului) în plan orizontal;
cu mișcarea generală, rotind alidada în sens orar, se îndreaptă luneta teodolitului
în poziția I, către punctul A. Când cătarea aparatului se suprapune peste
imaginea punctului A se blochează mișcarea înregistratoare a aparatului. Se
acționează din manșonul de focusare a imaginii până când imaginea din lunetă a
punctului A devine clară. Dacă firele reticulare nu se văd foarte bine, se
acționează din manșonul pentru imaginea firelor reticulare. Cu șurubul de fină
mișcare în plan orizontal se aduce firul reticular vertical peste imaginea
punctului A. Se apasă pîrghia reiteratoare a aparatului și din acest moment
gradația zero a limbului va fi pe direcția punctului de rererință A. În
I
dispozitivul de citire a unghiurilor se citește direcția azimutală Hz S-A = 0g
(figura nr. 3.20 a) ;
g
I =0 A A
A
Hz S-
300 B 300
0 0
I II
I HzS-BI II
Limb S Limb
S
200 200
100 B 100 B
A
HzS-AII
HzS-BII
b
Figura nr. 3.20 Măsurarea direcțiilor azimutale prin procedeul cu zerouri în
coincidență
a) în poziția I a lunetei
B) în poziția a II-a a lunetei
În continuare măsurătorile se desfășoară în mod analog procedeului prin
diferența citirilor, descris anterior. După cum se poate observa, pe direcția punctului B,
valoarea direcție orizontale citite în poziția I va fi aproximativ valoarea unghiului
orizontal α dintre cele două direcții, iar în poziția a II-a a lunetei valoarea direcției
azimutale va fi aproximativ valoarea unghiului orizontal α ± 200g.
Firește pe direcția punctului de referință poate fi introdusă orice mărime a
direcție azimutale. Acest procedeu de măsurare este folosit îndeosebi la măsurarea
direcțiilor azimutale prin metoda seriilor complete.
Această metodă este utilizată atunci când se dorește măsurarea mai multor
unghiuri într-un punct de stație sau la drumuiri, când se dorește măsurarea unui singur
unghi în stație.
În cazul metodei turului de orizont, pe teren se măsoară direcțiile azimutale către
toate punctele din turul de orizont (figura nr. 3.19). Măsurătorile se realizează astfel:
Cu luneta în poziția I se măsoară direcția azimutală către punctul A care este
direcția de referință ( HzSI A( PLECARE ) ); se recomandă ca punctul de referință să fie
un punct îndepărtat care are condiții optime de vizibilitate;
Cu luneta în poziția I, rotind alidada în sens orar de măsoară, în ordine, direcțiile
azimutale către puntele B, C, D și E;
Cu luneta în poziția I, rotind alidada în sens orar se închide turul de orizont
măsurând, din nou, direcția azimutală către punctul de referință ( HzSI A( INCHIDERE ) );
HzmS A( PLECARE )
HzSI A( PLECARE ) HzSII A( PLECARE ) 200 g
2
HzmS B
HzSI B HzSII B 200 g
2
HzmS C
HzSI C HzSIIC 200 g
2
HzmS D
HzSI D HzSII D 200 g
2
HzmS E
HzSI E HzSII E 200 g
2
HzmS A( INCHIDERE )
HzSI A( INCHIDERE ) HzSII A( INCHIDERE ) 200 g
2
Se observă că, direcția azimutală către punctul de referință este măsurată de
două ori, la plecare în turul de orizont și la inchidere (sau la sosire) în turul de orizont.
Între valorile medii ale direcțiilor azimutale măsurate la plecare și la închidere în turul
de orizont, va exista o diferență, care poartă denumirea de eroarea de neînchidere în
turul de orizont, ce se calculează cu relația:
e HzmS A( PLECARE ) HzmS A( INCHIDERE )
Valoarea erorii de neînchidere în turul de orizont trebuie să fie mai mică decât
mărimea toleranței:
e T
unde:
p = precizia aparatului de măsurare a direcțiilor azimutale;
n = numărul direcțiilor azimutale vizate în turul de orizont (în cazul figurii nr.
3.19 n = 5).
Dacă modulul erorii de neînchidere în turul de orizont este mai mare decât
toleranța admisă se reiau măsurătorile.
Dacă modulul erorii de neînchidere în turul de orizont este mai mic decât
toleranța admisă, direcțiile azimutale din teren sunt compensate (corectate) astfel:
se calculează corecția care trebuie aplicată tuturor măsurătorilor:
c e
se calculează corecția unitară care se aplică fiecărei direcții medii
calculată:
c e e
cu
n n 5
calculul direcțiilor azimutale medii compensate:
B HzmS B 1* cu
c
HzmS
C HzmS C 2 * cu
c
HzmS
D HzmS D 3 * cu
c
HzmS
E HzmS E 4 * cu
c
HzmS
Acestă metodă este cea mai utilizată pentru măsurarea pe teren a unghiurilor
orizontale.
3.8.2 Metoda repetiției
A
HzS-Bn-1
HzS-B2
HzS-B1
HzS-A
n
2 3
1
S
HzS-B1
HzS-B2
HzS-B3
HzS-Bn
B
Vedere de sus
Figura nr. 3.21 Măsurarea unui unghi orizontal prin metoda repetiției
1 Hz1S B HzS A
2 HzS2 B Hz1S B
3 HzS3 B HzS2B
…………………………………
n HzSnB HzSn1B
Este utilizată pentru măsurarea mai multor unghiuri când este necesară o
precizie ridicată (la îndesirea rețelelor de triangulație de ordinul III, IV sau V). Metoda
reiterațiilor este de fapt metoda turului de orizont, aplicată de mai multe ori, în mai
multe serii de măsurători, de fiecare dată originea de măsurare a direcției de referință
(direcția azimutală citită la plecare în turul de orizont) fiind diferită.
Numărul de serii de măsurători care se execută (t) este stabilit de instrucțiunile
tehnice și este în funcție de precizia urmărită și de aparatul folosit la măsurători.
Intervalul dintre seriile de măsurători (I) se calculează cu relația:
200 g
I
t
Originile de măsurare ale seriilor (Oi) se calculează în funcție de numărul seriei
(i) și în funcție de intervalul dintre serii (I) care se decalează cu 10c pentru eliminarea
erorilor de perioadă scurtă a gradațiilor limbului. Spre exemplu, pentru îndesirea
rețelelor de triangulație geodezică de ordinul IV cu un teodolit THEO 010.A se
recomandă 6 serii de observații (t=6). Intervalul dintre două serii consecutive de
măsurători va fi:
200 g 200 g
I 33 g 33c 33cc
t 6
Originile celor șase serii se calculează cu relația:
Oi 0 g 00c i 1 I 10c
sau dezvoltat:
O1 0 g 00c 1 1 33g 33c33cc 10c 0 g 00c 00cc
O3 0 g 00c 3 1 33 33 33
g c cc
10 66 86 66
c g c cc
O4 0 g 00c 4 1 33 33 33
g c cc
10 100 29 99
c g c cc
O5 0 g 00c 5 1 33 33 33
g c cc
10 133 73 32
c g c cc
O6 0 g 00c 6 1 33 33 33
g c cc
10 167 16 65
c g c cc
B
h
A
Figura nr. 4.1 Măsurarea directă a distanței înclinate
În cazul în care, lungimea ruletei este mai mică decât lungimea distanței
înclinate de pe teren dintre punctele A și B, sau panta terenului nu este uniformă între
cele două puncte, este necesară jalonatea terenului pe aliniamentul dat de cele două
puncte. Astfel, în cazul figurii nr. 4.2, pe teren se vor măsura cinci distanțe înlinate. De
regulă, pe teren este necesară măsurarea distanței înclinate (L) pentru determinarea
distanței orizontale (D), care se reprezintă pe hărți și planuri. Pentru calculul distanței
orizontale, pe teren este necesar să fie măsurate și unghiurile verticale ale
aliniamentelor cu un teodolit.
V3-4 L 4-B
V1-2 L 2-3 L3- V4-B
V2-3 4
VA-1 L A-1 L1
-2
B
3
1
A 4
2
2m
Firul invar este un instrument foarte precis pentru măsurarea distanţelor, folosit
în trecut, îndeosebi la măsurarea distanțelor în geodezie. El este realizat dintr-un aliaj
fier-nichel (64% fier şi 36% nichel) şi are un coeficient de dilatare termică foarte
redus. Lungimea obişnuită a firului este de 24m. La măsurare firul este întins între
două trepiede iar la capete i se aplică tensiuni de întindere de 100N.
Pentru măsurarea directă a diferenţelor de nivel se utilizează mirele
topografice (denumite și stadii). Acestea sunt rigle gradate centimetric cu lungimi de
2-4m, realizate din lemn. Ele sunt prevăzute cu nivelă sferică cu bulă de aer pentru
verticalizare. Gradarea se realizează ca în figura nr. 4.4.
11
9
12
10
Figura nr. 4.4 Modul de gradare a mirelor topografice
unde D1 este distanţa de la obiectiv la miră, P este distanţa focală principală și F este
distanţa focală conjugată a obiectivului.
F D1
P 1
1'
O O'' O''' H
O'
2'
1' L2
O' h k1 2
L0
2'
L1
DA-B
A B
L2 L'2=L2
L'2
A-B A-B
H'
L0 H H
H'
LA-B
ha=hv L'1
L1 L'1 L1
VA-B
A-B
B
VA-B
ha LA-B ZA-B
A-B
H A B'
DA-B
D(XOY)
DA-B
L0
L1
m
A-B
hv
L
VA-Bm
B
VA-B
LA-B ZA-B
ha
A B'
H
DA-B
D(XOY)
În toate cele trei situații amintite mai sus, măsurarea optică a distanței presupune
3 citiri pe miră:
citirea L1 la firul stadimetric inferior;
citirea L0 la firul reticular orizontal;
citirea L2 la firul stadimetric superior.
14
13
L2=1.277
L0=1.235
12
L1=1.193
11
10
În momentul de faţă, cele mai utilizate dispozitive electronice de acest gen sunt
de tip fazic (cu emisie continuă) cu frecvenţa de modulaţie fixă sau variabilă. Distanţa
este calculată cu relaţia:
DN
2 2 2
unde N este numărul de perioade complete consumate între momentul emisiei şi cel al
recepţiei; λ -lungimea de undă a emisiei electromagnetice modulate; Δφ - diferenţa de
fază între unda emisă şi cea recepţionată, care depinde proporţional de timpul de
parcurs al undei.
La valoarea D rezultată din relaţia de mai sus se aplică corecţii legate de natura
constructivă a dispozitivului electronic şi a reflectorului şi de condiţii meteorologice
(temperatura şi presiunea).
Dispozitivele electronice permit măsurarea distanţelor de ordinul a 1-20 Km, cu
o eroare absolută de 2-10 mm.