Victor CRISTEA Nicolae RETI Mugurel ENACHE

CURS DE
TOPOGRAFIE-CARTOGRAFIE
Capitolul 1 – Noţiuni generale

1. NOTIUNI GENERALE.

1.1 Obiectul si importanta topografiei în domeniul tehnic.

Nevoia de cunoastere, caracteristica esentiala a omenirii, dar mai ales necesitatea ca suma cunostintelor
acumulate în timp sa fie transmisa generatiilor viitoare s-a facut simtita si în domeniul masuratorilor terestre atât prin
gasirea modalitatilor de reprezentare a unor zone prin care oamenii au calatorit cât si a celor în care îsi desfasurau
activitatea în mod curent. Sunt cunoscute necesitatile omenirii pentru satisfacerea cerintelor militare, economice, de
navigatie, religioase, etc.
Evolutia în timp a masuratorilor terestre a fost conditionata de dezvoltarea stiintelor exacte - matematica si
fizica. Instrumentul teoretic al masuratorilor terestre este furnizat de matematica prin principiile si metodele de
prelucrare a masuratorilor, instrumentele necesare observatiilor sunt construite pe baza cunostintelor de mecanica,
optica si electronica, astronomia permite obtinerea datelor primare necesare prelucrarii retelelor de sprijin pe suprafete
mari si stabilirea formei si dimensiunilor Pamântului, pentru ca la sfârsit sa obtinem imaginea micsorata a zonei de
interes prin intermediul cunostintelor de cartografie.
Respectarea cerintelor privitoare la fidelitatea reprezentarii pe harta a formelor naturale existente în teren nu se
poate face fara legatura cu geografia, geologia si geomorfologia. Cunoasterea geografiei permite o tratare
corespunzatoare a elementelor naturale ale terenului cum ar fi relieful, vegetatia, natura solurilor, hidrografia, în timp
ce apelând la geologie si geomorfologie se ajunge la formele reliefului si legile de modificare a lor.
Domeniul masuratorilor terestre se poate împarti în urmatoarele ramuri principale:
• geodezia - care se ocupa cu studiul, masurarea si determinarea formei si dimensiunilor globului pamântesc sau a
unor portiuni întinse ale acestuia. Pentru a se realiza acest lucru, pe suprafata terestra se determina coordonatele
spatiale ale unor puncte care prin unirea din aproape în aproape determina vârfurile unor triunghiuri. Odata
determinate coordonatele geografice sau rectangulare ale acestor puncte, acestea devin puncte de sprijin pentru
toate celelalte masuratori terestre. Totalitatea acestor puncte alcatuieste reteaua de puncte geodezice. Datorita
suprafetei mari pe care se desfasoara aceste lanturi de triunghiuri, este necesar ca la prelucrarea masuratorilor sa se
tina seama de influenta curburii Pamântului.
• topografia - care pornind de la datele furnizate de geodezie (coordonatele unor puncte într-un sistem unitar, care
însa nu delimiteaza detalii din teren), sa stabileasca pozitia relativa a obiectelor din teren si sa le reprezinte pe harti
sau planuri. Caracteristic pentru lucrarile topografice este ca acestea se desfasoara pe suprafete relativ mici în care
influenta curburii Pamântului este considerata neglijabila.
• fotogrametria - poate fi considerata ca o tehnica noua în masuratorile terestre în sensul ca pozitia unor detalii se
obtine direct pe fotografii speciale, metrice, numite fotograme, executate în anumite conditii, fie din avion
(denumite fotograme aeriene) fie de la nivelul solului (fotograme terestre). Ca si topografia, exploatarea
fotogramelor se face utilizând reteua de sprijin creata cu ajutorul geodeziei.
Prin produsele pe care le furnizeaza - harti si planuri - masuratorile terestre sunt indispensabile diverselor
domenii de activitate, indiferent de stadiul de executie al unei lucrari; sunt folosite la constructia si sistematizarea
teritoriala, la organizarea teritoriului agricol, la amenajarea silvica sau hidrologica, în prospectarea si exploatarea
zacamintelor de substante utile, precum si la elaborarea de studii si cercetari în domeniul hidrografic, pedologic,
geologic, geografic.
Importanta stiintifica a masuratorilor terestre consta în aceea ca furnizeaza date necesare studierii formei si
dimensiunilor reale ale Pamântului si modificarile în timp ale acestora.

1.2 Elementele topografice ale terenului.

V N Suprafata topografica 1.2.1 Forma si dimensiunile

Suprafata marii Ho Pamântului.
Sectionarea cu un plan
vertical a scoartei terestre permite
Geoidul Elipsoidul observatia ca se disting trei curbe
N' V' care intereseaza si anume : suprafata
topografica, geoidul si elipsoidul de
referinta (fig.1.1).
V V' - verticala la geoid N N' - normala la Suprafata topografica este
de fapt urma terenului lasata pe
Figura 1.1 - Suprafata topografica, geoidul si elipsoidul de referinta. planul de sectiune, urma care
datorita neregularitatilor nu se poate
exprima printr-un model matematic. Este suprafata care face obiectul reprezentarilor pe harti si planuri.

3
 Notiuni generale

Geoidul reprezinta locul geometric al punctelor care materializeaza nivelul marilor si oceanelor, nivel
neafectat de miscarea valurilor, curenti sau mareelor, prelungit pe sub continente. Numit si suprafata de nivel zero, nu
se poate exprima printr-un model sau formula matematica. Datorita faptului ca nu reprezinta nici macar aproximativ
Pn configuratia terenului natural, nu face obiectul reprezentarii pe harti si
Sensul rotatiei planuri, fiind de fapt o forma geometrica ipotetica din punct de vedere
al exprimarii.
Elipsoidul de referinta a aparut ca urmare a imposibilitatii
reprezentarii terenului sau a geoidului pe harti şi planuri prin
a coordonate. Fiind descris de o relatie matematica, corespondenta
E reciproca între puncte din teren şi omoloagele lor pe elipsoid permite
E'
raportarea acestora pe harti şi planuri prin coordonate, într-un sistem
b
unic şi unitar. În timp, s-au folosit o serie de elipsoizi de referinta care
Cercul Ecuatorului au purtat numele celor care le-au descris prin marimile lor
caracteristice: Delambre, Bessel, Heyford, Krasovski. Pentru toate
tipurile de elipsoizi cunoscuti, elementele caracteristice cu valorile
Ps acestora numai pentru elipsoidul Krasovski,sunt:
a = 6378245 m (semiaxa mare)
Figura 1.2 - Elipsoidul de referinta. b = 6356863 m (semiaxa mica)
a = (a-b)/a = 1/298,3 (turtirea elipsei)

1.2.2 Proiectia punctelor în geodezie si topografie.

Elementul care defineste modalitatea de proiectare a punctelor pe o suprafata este marimea acesteia în sensul
ca la suprafetele mari se impune sa se tina cont de curbura Pamântului (cazul unor regiuni, tari, continente sau întreg
globul), în timp ce daca suprafata determinata de puncte este mica, influenta curburii se poate neglija. În primul caz
avem de-a face cu ceea ce se numeste proiectie geodezica iar în al doilea caz cu o proiectie topografica a punctelor.
Prin proiectia geodezica a punctelor
A B A B de triangulatie A, B, C, D pe suprafata
C D
elipsoidului în punctele a, b, c, d se obtin
C D
triunghiuri cu laturi curbe, laturi care se
numesc si linii geodezice.
x
a
a Se poate observa (figura 1.3) ca în
b b acest caz proiectantele punctelor de
c d c
d triangulatie sunt convergente catre o zona din
suprafata elipsoidului plan orizontal de proiectie y
O centrul globului pamântesc.
Daca suprafata pe elipsoid este mica
Figura 1.3 - Proiectia geodezica si proiectia topografica a punctelor (cazul punctelor apropiate), putem asimila
elipsoidul cu o suprafata plana fara ca precizia
coordonatelor si pozitia punctelor sa sufere. În acest caz proiectantele punctelor vor fi paralele între ele, iar pozitia
punctelor de triangulatie se defineste prin coordonatele rectangulare plane x, y precum si prin cota H reprezentand
distanta pe verticala de la suprafata de nivel zero la punctul din teren. Se poate observa ca totdeauna distantele care se
pot determina pe planuri reprezinta de fapt proiectii orizontale ale distantelor înclinate corespondente.

1.2.3 Proiectii cartografice.

Deoarece în cazul general se impune reprezentarea grafica a unor suprafete întinse ale globului, se constata
existenta a doua dificultati mari:
• suprafata globului este curba, apropiata de o sfera;
• reprezentarea reliefului ar trebui sa fie tridimensionala.
Aceste dificultati se pot elimina prin alegerea unui numar suficient de puncte caracteristice, proces numit si
geometrizarea terenului, dupa care suprafetele curbe se transforma, prin calcule, în suprafete plane. O astfel de
transformare nu se poate face însa fara ca distantele de pe elipsoid sa nu sufere modificari. Functie de sistemul de
proiectie adoptat se pot modifica si alte elemente cum sunt unghiurile sau suprafetele. Clasificarea proiectiilor
cartografice se va face deci functie de elementele care se pastreaza nemodificate, astfel:
• conforme sunt cele care pastreaza unghiurile nedeformate;
• echivalente sunt cele care pastreaza suprafetele nedeformate;
• echidistante sunt cele care pastreaza numai anumite distante nedeformate;
• arbitrare sunt cele care nu pastreaza nici un element nedeformat.
Din cele prezentate putem constata ca deformatiile pot fi liniare, unghiulare sau areolare (deformarea
suprafetelor). Un alt criteriu de clasificare al proiectiilor cartografice este cel al modului de realizare a reprezentarii,
care conduce la aspectul retelei cartografice; în acest caz clasificarea se prezinta astfel:

4
 Notiuni generale

• azimutale sunt proiectiile în care reprezentarea se face pe un plan tangent sau secant la sfera în punctul central al
zonei de reprezentat;
• cilindrice sunt cele în care reprezentarea se face pe un cilindru care are o pozitie oarecare fata de sfera (nu este
obligatoriu sa fie tangent).
• conice sunt cele la care reprezentarea se face pe un con tangent sau
m secant la sfera. Ca variante ale acestora sunt cunoscute proiectiile
PN
M policonice si cele pseudoconice.
Din prima categorie face parte proiectia stereografica, care, pentru
teritoriul României a fost aplicata şi cunoscuta initial ca "proiectia
r C stereografica 1933" şi mai recent "proiectia stereografica 1970"; pozitia
punctului central în cele doua proiectii difera în sensul ca prima avea acest
D punct în zona Brasov pentru ca a doua sa-l aiba în zona Fagaras.
Ro În figura 1.4 sunt ilustrate elementele ce caracterizeaza o proiectie
stereografica :
V C - centrul de proiectie,
V - punctul de vedere,
R0 - raza medie de curbura la centrul de proiectie,
PS CD - adâncimea planului de proiectie,
M - un punct pe elipsoid,
Figura 1.4 - Proiectia stereografica. m - proiectia pe planul secant a punctului M,
r - raza cercului de secanta
Din a doua categorie, pentru tara noastra a fost folosita "proiectia Gauss". Reprezentarea elipsoidului se face în
acest caz prin zone denumite fuse având
Meridianul origine Meridiane axiale (31) (32) (33) (34) în general 6° pe longitudine. Meridianul
Greenwich N 1 2 3 4 origine, numit şi "meridian 0", este cel
care trece prin Observatorul Greenwich.
G Facilitatile acestei proiectii constau în
G aceea ca permite reprezentarea întregului
E E'
glob pe zone cuprinse între cei doi poli.
Dezavantajele se refera la
situatia teritoriilor relativ mici care se
reprezinta uneori pe doua fuse vecine
S (cazul tarii noastre în L - 34 şi L - 35),
precum şi la faptul ca deformatiile sunt
Figura 1.5 - Proiectia Gauss. uneori mai mari decât în alte proiectii.

1.2.4 Elementele topografice ale

terenului.
În mediul înconjurator se afla o serie de obiecte naturale ( vai, dealuri, munti, ape) şi artificiale, aparute
datorita omului (constructii, limite între folosinte sau proprietati), toate alcatuind detalii topografice.
Pentru determinarea formei şi pozitiei
acestora, se aleg pe detaliu puncte caracteristice
a denumite topografice, reprezentând schimbari de
directie ale unui contur sau a pantei terenului, sau
minimum de puncte în functie de care sa se poata
reprezenta orice detaliu sau forma de teren (figura
b 1.6). La stabilirea minimului de puncte este necesar
sa se cunoasca scara planului sau a hartii.
Detaliile topografice sunt în general
Figura 1.6 - Geometrizarea terenului alcatuite din linii sinuoase a caror determinare şi
exprimare matematica ar fi practic imposibila şi apoi
chiar şi inutila. Aceeaşi linie sinuoasa se poate transforma într-o linie frânta care sa îmbrace şi sa înlocuiasca cu
suficienta fidelitate conturul initial. În fugura 1.6 sunt prezentate doua moduri de a geometriza un contur sinuos : în
cazul "a", datorita faptului ca s-au ales putine puncte pe contur, geometrizarea este incorecta, în timp ce în cazul "b",
datorita numarului adecvat de puncte alese, linia frânta care aproximeaza conturul sinuos este mult mai aproape ca
forma de acest contur. Operatiunea poarta denumirea de geometrizarea terenului şi se poate face atât în plan orizontal,
când un punct se determina prin coordonate x şi y, cât şi în plan vertical, situatie în care determinarea se face prin cota
şi distanta fata de un reper ales.
Doua sunt categoriile de elemente care se masoara în teren şi anume cele liniare respectiv unghiulare.
Intersectia suprafetei topografice cu un plan vertical ce trece prin punctele M şi N se numeste aliniament, fiind
o linie sinuoasa în plan vertical, în timp ce în plan orizontal este o linie dreapta.

5
 Notiuni generale

Materializarea unui aliniament între doua puncte şi reprezentarea lui într-o sectiune verticala (fig.1.7)
conduce la definirea urmatoarelor elemente topografice ale terenului:
• distanta înclinata, L, între punctele A şi B, este lungimea liniei drepte între punctele marcate în teren; ea este
linia geometrizata între punctele A şi B din teren.
• distanta orizontala, D, reprezinta proiectia într-un plan orizontal a distantei înclinate L.
• unghiul de panta α este unghiul format de orizontala ce trece printr-un punct si directia catre cel de-al doilea punct.
Unghiurile de panta, la fel ca si diferenta de nivel, pot fi pozitive sau negative. Pozitive sunt unghiurile de panta catre
toate punctele situate deasupra liniei orizontului, dupa cum unghiurile de panta sunt negative pentru toate punctele
situate sub liniei orizontului. Daca directia de
referinta nu este orizontala ce trece printr-un punct
Z N
ci verticala locului, atunci unghiul format de
α(−) verticala cu directia MN se numeste unghi zenital,
∆HMN notat cu "z". Între unghiul zenital si unghiul de panta
al unei directii date exista totdeauna relatia:
M α(+) N' HN
z + α = 100g [1.1]
DMN • diferenta de nivel ∆HMN = HN - HM,este distanta
HM pe verticala între planele orizontale ce trec prin
So punctele M si N. Din figura 1.7 se observa ca
diferenta de nivel poate fi pozitiva ( de la M la N)
Figura 1.7 - Elementele topografice ale terenului. sau negativa ( de la N la M). Marimea diferentei de
nivel între punctele M si N se poate calcula, functie
de lungimea înclinata L si unghiul de panta α cu relatia :
∆HMN = L. sinα = D.tgα
[1.2]
+x
V(N) V(P) sau, daca se cunoaste marimea unghiului zenital, Z:
∆HMN = L. cosZ = D.ctgZ
[1.3]
N P • cota unui punct se defineste ca distanta pe
M
verticala de la suprafata de referinta la planul
orizontal ce trece prin acel punct. Din figura 1.7
β se poate deduce cota punctului N, HN, functie de
cota punctului M, HM, presupusa cunoscuta si
xN diferenta de nivel ∆HMN calculata cu relatiile [1.2]
sau [1.3].
δyNM +y • unghiul orizontal β (figura 1.8), între directiile
yN MN si MP este unghiul diedru format de planele
verticale ce contin punctele M si N (planul VN),
Figura 1.8 - Unghiul orizontal între doua aliniamente.
respectiv M si P (planul VP). Marimea lui se
obtine din diferenta directiilor catre punctele P si
N, putând avea valori cuprinse între 0g si 400g.
• orientarea directiei MN, θΜΝ, se defineste ca unghiul format de directia nordului cu directia de masurat (MN),
unghi masurat în sensul orar. Orientarea unei directii se calculeaza din coordonatele punctelor ce determina
directia, cu relatii de tipul :
δ y MN y N − y M δ x MN x N − x M
tgθ MN = = sau ctgθ MN = = [1.4]
δ x MN x N − x M δ y MN y N − y M
• pozitia unui punct în plan se defineste fie prin coordonatele rectangulare x si y, fie prin coordonatele polare.
Coordonatele punctului M din figura 1.8 se calculeaza functie de coordonatele punctului N cu relatiile:
XM = XN + δxNM = XN + dNM . cos θNM [1.5]
YM = YN + δyNM = YN + dNM . sin θNM

1.2.5 Unitati de masura.

Functie de elementele care se determina în operatiile topografice, în tara noastra se folosesc unitatile de masura
ale sistemului international şi anume:
• pentru lungimi, metrul cu multiplii şi submultiplii sai;
• pentru suprafete, unitatile ce deriva din cele folosite la lungimi, metrul patrat, kilometrul patrat; se mai folosesc
însa şi arul,respectiv hectarul, astfel:
10 m x 10 m = 1 a (un ar) [1.6]
100 m x 100 m = 100 a = 1 ha (un hectar)

6
 Notiuni generale

• pentru unghiuri,gradele şi radianii. Datorita dificultatilor de exprimare în sistemul zecimal, gradatia sexagesimala
a fost înlocuita cu gradatia centesimala. Astfel, un cerc are 400 grade centesimale, (notate 400 g ), iar un cadran
100g. Submultiplii sunt minutul centesimal, egal cu 1/100 dintr-un grad (notat 1c ), respectiv secunda, egala cu
1/100 dintr-un minut ( notata 1cc ). Pentru transformari dintr-un sistem în altul, se folosesc urmatoarele relatii:
din sexagesimal în centesimal : 1° = 1,111111g [1.7]
din centesimal în sexagesimal : 1g = 0,9° [1.8]
Radianul este unghiul caruia i se opune un arc egal cu raza cercului pe care-l descrie. Legatura între radian şi
unitatile de masura în grade este:
sexagesimal ρ '' = 206265 '' [1.9]
centesimal ρcc = 636620cc [1.10]

1.3 Suprafete de referinta şi sisteme de coordonate.

1.3.1 Suprafete de referinta.

Determinarea în plan vertical a pozitiei punctelor se face prin raportare la geoid, caz în care suprafata se
numeste suprafata de nivel zero. Pozitia acesteia se obtine prin observatii multianuale. Aparatele cu care se determina
cota marii sau oceanului se numesc medimaregrafe sau medimaremetre. Ele constituie punctele fundamentale pentru
originea cotelor în lucrarile de masuratori terestre.
Suprafata care este normala în fiecare punct al ei la directia
verticalei se numeste suprafata de nivel. Altitudinea sau cota absoluta a
punctului topografic se defineste ca fiind distanta pe verticala între
N suprafata de nivel zero şi suprafata de nivel ce trece prin punctul
M considerat.
În cazul suprafetelor mari se poate considera ca Pamântul este
aproximativ sferic, iar suprafetele de nivel, inclusiv suprafata de nivel zero
sunt sfere concentrice în centrul Pamântului (figura 1.9). Pentru suprafete
mici, se considera ca suprafetele de nivel, inclusiv cea de nivel zero, sunt
plane paralele şi orizontale între ele.
Pentru anumite lucrari desfasurate pe suprafete mici si precis
definite, este posibil ca suprafata de nivel, considerata originea în
determinarea cotelor, sa fie alta decât suprafata de nivel zero, aleasa
Figura 1.9 - Suprafete de nivel.
conventional; în acest caz spunem ca avem de-a face cu o altitudine
conventionala a punctului. În acest caz, cotele tuturor punctelor de pe
aceasta suprafata, vor diferi fata de cotele absolute cu aceeaşi cantitate, egala cu distanta pe verticala între suprafata de
nivel zero şi suprafata conventional aleasa. În aceste conditii, relieful terenului este reprezentat pe harti sau planuri
identic, indiferent de sistemul de referinta ales pentru cote (absolut sau conventional).

1.3.2 Sisteme de coordonate.

90 0
Pentru a cunoaste directiile cardinale ale
hartilor şi planurilor, acestea trebuie sa fie
II I IV I orientate. Acest lucru înseamna ca directii
identificate pe o harta sau plan sa fie facute
180 0 300 100 paralele cu omoloagele lor din teren prin
III IV III II rotirea în mod convenabil a hartii sau
planului. Directia care se foloseste în
orientarea lucrarilor de masuratori terestre,
270 200 numita directie de referinta, este directia
CERCUL TRIGONOMETRIC CERCUL TOPOGRAFIC nordului geografic. Deoarece determinarile se
fac în sens orar, pentru a se pastra relatiile
Figura 1.10 - Cercul trigonometric si cercul topografic. cunoscute din trigonometrie, s-a adoptat
cercul topografic, la care numerotarea
x Nm N g cadranelor se face în sens orar, pornind de la directia nordului.
B Deoarece exista nordul geografic (stabil în timp) şi nordul magnetic
δ (variabil în timp îndelungat), rezulta ca şi orientarile pot fi geografice (fixe în
θg timp) şi magnetice (usor variabile în timp). Prin orice punct de pe suprafata
terestra pot fi duse un meridian geografic şi unul magnetic; implicit, o directie
θm
oarecare, într-un sistem de axe de coordonate este orientata fata de o paralela la
meridianul axial şi nu fata de meridianul geografic al locului respectiv.
Considerând (figura 1.11) o directie A-B în teren, fata de aceasta se disting
urmatoarele orientari:
A
y
7
Figura 1.11 - Tipuri de orientari.
 Notiuni generale

• orientarea magnetica (sau azimutul magnetic), care este unghiul format de directia nordului magnetic cu directia
A-B;
• orientarea geografica (sau azimutul geografic) care este unghiul format de directia nordului geografic cu directia
A-B;
Unghiul format de cele doua orientari poarta denumirea de deviatie magnetica δ. Acest unghi este necesar în
cazul determinarii orientarilor cu busola, în vederea corectarii acestora pentru a se putea raporta la orientari geografice.

1.4 Notiuni de teoria erorilor de masurare.

Având în vedere ca orice masuratoare, oricât de precis ar fi executata, este însotita de mici diferente fata de
valoarea reala a marimii respective, vom defini erorile ca fiind micile diferente care apar la masurarea repetata a unei
marimi. Este de mentionat ca valoarea reala a marimii masurate nu este niciodata cunoscuta.
Cauzele care conduc la aparitia erorilor se refera la:
• imperfectiunilor constructive ale aparaturii sau dispozitivelor cu care se executa masuratorile, erorile numindu-se
erori instrumentale;
• datorita operatorului care executa masuratorile, caz în care erorile se numesc erori personale;
• datorita conditiilor de mediu în care se efectueaza masuratorile, situatie în care erorile se numesc erori datorate
conditiilor exterioare;
Este de remarcat ca niciodata, categoriile enumerate mai sus nu actioneaza singure, ci apar toate la un loc.
Eroarea se defineste matematic ca diferenta între valoarea eronata şi valoarea justa, iar corectia este totdeauna diferenta
între valoarea justa şi valoarea eronata. Daca notam cu vj valoarea justa si cu ve valoarea eronata, putem scrie:
e = ve - vj [1.11]
dupa cum :
c = vj - ve [1.12]
Din expresiile [1.11] si [1.12] se poate scrie ca :
e = -c sau c = -e [1.13]
Daca asupra unei marimi se vor face un numar mare de
determinari, se vor calcula abaterile fiecarei determinari fata de
media aritmetica si se va întocmi un grafic pe care se vor raporta pe
abscisa marimea erorilor si pe ordonata frecventa aparitiei unei
valori a erorii, se va obtine un grafic al unei curbe, cunoscuta sub
numele de "curba clopot GAUSS', reprezentând de fapt curba de
distributie normala a erorilor întâmplatoare.
Clasificarea erorilor se poate face dupa:
1. marimea lor:
• erori propriu-zise, care sunt acceptate în procesele de
-3 -2 -1 0 1 2 3 masurare;
• erori grosolane, numite şi greseli, care nu se accepta în şirul de
Figura 1.12 - Distributia normala a erorilor.
masuratori, motiv pentru care, la prelucrare, sunt eliminate.
2. modul de propagare:
• sistematice, caracterizate prin aceea ca sunt constante ca semn şi marime. Acest tip de erori nu se pot elimina, dar
influenta lor poate fi anulata prin calcul.
• întâmplatoare sau accidentale, apar aleator ca semn şi valoare, iar influenta lor nu se cunoaste şi nu se poate
diminua.
3. valoarea de referinta:
• reale, care reprezinta diferentele între diversele valori din şirul de determinari şi valoarea reala a marimii masurate.
Se poate lesne constata ca deoarece valoarea reala a marimii nu este cunoscuta, nici erorile reale nu se pot
determina.
• erori aparente, care reprezinta diferenta între fiecare valoare din şirul de masuratori şi valoarea cea mai probabila,
definita ca media aritmetica a celor "n" determinari. În cazul unui numar de determinari facute asupra aceleasi
marimi, de un singur operator, cu un singur instrument de masura si în conditii meteo aproximativ identice, suma
erorilor aparente tinde la 0. Vom nota cu v erorilor aparente, cu Mi masuratorile propriu-zise si cu M media celor
"n determinari, putem scrie:
v1 = M1 - M
v2 = M2 - M
........... [1.14]
vn = Mn - M
v1 + v2 +. . .+ vn = M1+M2+. . . + Mn - n . M [1.15]
Daca notam suma erorilor vi cu [v] si suma masuratorilor cu [M], relatia [1.15] se poate scrie sub forma:
[ v ] = [ M ] - n.M = 0

8
 Notiuni generale

si deci:
[ v ]= 0 [1.16]
care constitue criteriul de apreciere a corectitudinii prelucrarii masuratorilor.
Pornind de la considerentul ca un şir de masuratori este reprezentat ca o functie de cele "n" determinari,
asimilate ca "n" variabile, erorile sunt derivatele de ordinul I în raport de aceste determinari.
Diferenta între oricare doua masuratori din şirul de masuratori efectuate, se numeste ecart; daca aceasta
diferenta se face între valoarile extreme, se numeste ecart maxim.
Pentru a putea fi prelucrat, şirul determinarilor trebuie sa se încadreze în toleranta T, care se defineste ca fiind
ecartul admisibil între masuratori. Valoarea tolerantei se precizeaza prin instructiuni tehnice şi valoarea ei este
obligatoriu de respectat în orice gen de lucrari de masuratori terestre. Tehnica care se ocupa cu modul de prelucrare a
masuratorilor şi ajungerea la valoarea cea mai probabila se numeste teoria erorilor de masurare, iar procedeul se
numeste al celor mai mici patrate.
Dupa modul în care se obtin, marimile masurate pot fi:
1. directe, caracterizate prin aceea ca observatiile sunt facute direct cu instrumentul asupra marimii care se masoara,
de exemplu, masurarea cu ajutorul ruletei a unei distante;
2. indirecte, în care, prin calcul, din marimi determinate direct se obtin marimile care intereseaza. Un exemplu este
determinarea a doua laturi într-un triunghi în care se cunosc toate unghiurile si o latura.
3. conditionate, în care marimile masurate direct trebuie sa raspunda unor conditii, ca de exemplu, suma unghiurile
masurate într-un triunghi sa fie egala cu 200g.
Din punct de vedere al modului de efectuare a observatiilor sau al aparaturii folosite, se disting:
a) masuratori de aceeaşi precizie, în care determinarile se fac cu aceeaşi metoda, de un singur operator care foloseste
un singur aparat se numesc masuratori de ponderi egale.
b) masuratori ponderate care se efectueaza cu aparate diferite, de catre operatori diferiti, în conditii şi cu instrumente
diferite.

1.4.1 Eroarea medie patratica individuala.

Pornind de la forma generala a ecuatiilor de erori,şi anume:
v1 = M1 - M
v2 = M2 - M
........... [1.17]
vn = Mn - M
pentru a se înlatura incertitudinile datorate semnelor + şi - ale erorilor vi, se ridica la patrat suma erorilor şi prin
însumare se ajunge la eroarea medie patratica individuala:

v 2 + v 22 +K v n2
eq = ± 1 =±
[v ]
2

[1.18]
n n
Aceasta eroare constituie un criteriu de apreciere calitativa a şirului de masuratori luate individual. Asupra valorii
erorii medii patratice individuale actioneaza preponderent erorile întâmplatoare cu valoare absoluta mare, tocmai cele
care determina gradul de siguranta al masuratorilor. Datoritafaptului ca aceasta eroare este relativ stabila, este practic
suficient un numar relativ mic de determinari pentru a obtine aceasta eroare cu o precizie satisfacatoare.

1.4.2 Eroarea medie a mediei aritmetice.

Pornind de la "i" masuratori efectuate în aceleaşi conditii asupra unei singure marimi M, valoarea cea mai probabila
se accepta a fi media aritmetica. Se poate deci scrie ca:
M 1 + M 2 +K + M n
M= [1.19]
n
1 1 1
sau: M = M 1 + M 2 +K + M n [1.20]
n n n
daca acceptam ca fiecare masuratoare este afectata de aceeasi eroare, eq, în timp ce eroarea medie patratica a valorii M
va fi eM, prin ridicare la patrat si neglijând termenii de ordinul II (adica produsele între termenii "i" si "j"), atunci putem
scrie ca :
1 2 1 2 1 n 1
e 2M = e + 2 eq +K + 2 e q2 = 2 eq2 = eq2 ⇒
2 q
n n n n n
[1.21]
⇒ eM = ±
eq
=±
[vv]
n n(n − 1)
Acesta marime este este un criteriu de apreciere a preciziei masuratorilor.

9
Capitolul 2 – Hărţi şi planuri

Capitolul 2

Planul topografic este o reprezentare convenţionala, micsorata şi asemenea a unei porţiuni relativ restrînse a
terenului, care prin detaliile pe care le conţine, permite formarea unei imagini sugestive asupra planimetriei şi reliefului
terenului. La întocmirea lui nu se ţine seama de influenţa curburii Pamîntului.
Harta topografica, spre deosebire de plan, reprezinta o suprafaţa mai mare de teren, imaginea pe care o reda
este generalizata, adica nu contine toate detaliile dintr-un plan, iar la întocmirea ei se ţine seama de curbura Pamîntului.
Pentru aceasta este necesar mai întâi sa se creeze o reţea geografica de paralele şi meridiane în vederea reprezentarii
suprafeţelor curbe de pe sferoid.

2.1 Scara planurilor şi harţilor.

Raportul constant între o distanţa de pe harta şi omoloaga ei din teren poarta denumirea de scara. Dupa modul
de prezentare, se disting:
a).scara numerica,cu forma generala :
d 1
Sc = = [2.1]
D n
în care cunoscând doua valori, se poate determina a treia. Dupa marimea numitorului scarii, n, se disting:
• scari mari, la care numitorul este mic, folosite la planurile topografice;
• scari mijlocii, folosite la harţile topografice;
• scari mici, la care numitorul este mare, folosite la harţile geografice.
b)scara grafica, care este reprezentarea grafica a scarii numerice, permiţând determinarea directa, în unitaţi din
teren, a lungimii ce se doreste a se determina. Dupa construcţie pot fi scari grafice:
• simple, la care este posibila citirea
pâna la 1/10 din valoarea bazei. Orice
scara grafica simpla este alcatuita dintr-un
20 0 20 40 60 80 100 numar întreg de baze situate în dreapta

talon baza
scara 1:1000, baza b = 2 cm D = 95 m originii scarii si un talon situat la stânga
originii. Acesta este divizat în 10 intervale
Figura Error! No text of specified style in document..1-Scara grafica de lungimi egale, lungimea talonului fiind
simpla. egala cu lungimea unei baze.
Determinarea distantei între doua puncte
de pe harta se face luându-se aceasta lungime în deschiderea unui compas sau distantier si asezând apoi compasul cu un
vârf pe o baza întreaga astfel ca al doilea vârf sa se gaseasca în interiorul talonului. Distanta se determina prin
însumarea numarului de baze cu partea fracþionara reprezentata de distanta determinata în interiorul talonului. Distanta
corespunzatoare figurii 2.1 este de 95 m compusa fiind din 4 baze a câte 20 m fiecare si din partea zecimala
reprezentata de 7,5 diviziuni a câte 2 m fiecare.
20 • compuse sau transversala, la care este
16 posibila citirea pina la 1/100 din valoarea
12
8
bazei. Acest tip de scara este perfectionata
4 faţa de scara grafica simpla. Modul de
0
20 0 20 40 60 80 100 utilizare este asemanator cu cel prezentat
anterior : distanta de pe harta se ia în
Figura Error! No text of specified style in document..2-Scara grafica
deschiderea compasului si se aplica apoi pe
transversala. scara grafica astfel ca un capat al
compasului sa se afle pe o baza întreaga iar
cel de al doilea capat în interiorul talonului exact pe un punct de intersectie al orizontalelor cu transversalele. Trebuie
avut grija ca ambele capete ale compasului sa se afle pe aceeasi orizontala.
Scarile grafice servesc fie la determinarea unei distante de pe harta fie la raportarea pe harta a unei distante
masurata în teren.Contracţia hîrtiei planului şi modalitaţi de eliminare a acesteia, constitue un fenomen inerent, datorat
condiţiilor de pastrare şi manipulare a harţilor ca urmare a condiţiilor de temperatura şi umiditate care sunt permanent
modificate. Fenomenul poate afecta harţile pîna la un cuantum de 2% pe orice direcţie. Pentru eliminarea acestui
inconvenient, fie odata cu tiparirea harţii se tipareste şi scara grafica, fie înainte de tiparire hîrtia se lipeste pe un suport
nedeformabil (zinc, sticla, material plastic, etc.)
Precizia grafica a scarii este un rezultat al faptului ca este imposibil de determinat distanţa d cu o precizie mai
mare de 0,1mm, dar care în mod obisnuit are valori de 0,2-0,3mm. Acestor erori le corespunde în teren o lungime ce
depinde de scara harţii. Pentru determinarea acestei marimi se porneste de la definiţia scarii numerice şi anume:

10
Capitolul 2 – Hărţi şi planuri

e 1
= ; Ps [m] = ± e ⋅ n ⋅ 10 −3 [m] [2.2]
Ps n
Din relatia [2.2] se poate observa ca cu cât numitorul scarii este mai mare, deci scara este mai mica, cu atât precizia de
citire si raportare a distantelor este mai mica.
Functie de scara la care sunt redactate, produsele cartografice se clasifica în:
• planuri topografice cu scara cuprins în general între 1:1000 si 1:10000;
• harti topografice cu scara mare, pâna la 1:100000;
• harti topografice de ansamblu cu scari medii, pâna la 1:200000 sau 1:1000000;
• harti geografice la scari mai mici de 1:1000000

2.2 Semnele convenţionale

Detaliile din teren se reprezinta pe planuri si harti prin semne astfel concepute încât safie cât mai sugestive, mai usor de
reprezentat prin desen. Acestea pot reprezenta pe planuri sau harţi detalii planimetrie şi altimetrice, într-o forma cît
mai sugestiva, putându-se clasifica dupa destinaţia detaliilor pe care le reprezinta în semne de planimetrie si semne de
altimetrie.
a).semne pentru planimetrie,care se impart în :
• de contur, care permit desenarea la scara harţii a naturii detaliilor (mlastini,paduri,etc). În cazul padurilor se
reprezinta numai conturul padurii nu si pozitia arborilor în padure.
• de poziţie sau de scara, care folosesc pentru redarea detaliilor care nu se pot reprezenta la scara.Ele arata însa
poziţia exacta a detaliului pe care-l reprezint.
• explicative, care "explica" anumite detalii de pe harta. Aceasta categorie se foloseste numai împreuna cu celelalte
semne convenţionale. La reprezentarea unei paduri, în afara conturului paduri, din loc în loc se foloseste un semn
conventional care precizeaza specia preponderenta a arborilor.
b).semne pentru altimetrie, care folosesc la reprezentarea formelor de relief, cum ar fi dealurile, vârfurile, vaile,
râpele, etc.
Semnele conventionale folosite la redactarea hartilor sau planurilor sunt cuprinse în atlase de semne
conventionale. Câteva exemple sunt prezentate în figura 2.3.
Semnul Obiectul Semnul Obiectul
Punct geodezic Zid de piatra sau beton

Punct topografic bornat Autostrada

Reper de nivelment 7(12) As Sosea asfaltata cu latime de 7m

Cale ferata in rambleu Dc 264 Drum comunal

Cale ferata in debleu Linie electrica pe ferme metalice

8 tunel Tunel de 8m latime si 58 lungime Conducta de gaze la suprafata

58
0.35
8
Padure de conifere sau foioase cu inaltimea Islaz
medie de 8 m si diametrul mediu de 0,35m

Vie Parloaga

Fineata Tufisuri compacte

Figura Error! No text of specified style in document..3 - Semne conventionale.

2.3 Reprezentarea reliefului.

Relieful cuprinde totalitatea neregularitaţilor, convexe şi concave ale terenului, iar reprezentarea lui cît mai
corecta şi expresiva este foarte importanta. Pentru aceasta se folosesc urmatoarele metode:
• curbe de nivel;
• planul cotat
• planuri în relief;
• umbre cu tente;
Dintre toate metodele, cea mai folosita este cea a curbelor de nivel. O curba de nivel este locul geometric al
punctelor care au aceeaşi cota, proiectat în plan orizontal. Se obţin prin secţionarea terenului cu plane orizontale, iar
11
Capitolul 2 – Hărţi şi planuri

proiecţia în plan orizontal al urmei secţiunii este chiar curba de nivel. Pentru reprezentarea curbelor de nivel, în funcţie
de scara harţii, se alege o echidistanţa, E, reprezentând distanţa pe verticala între doua plane de secţionare a terenului
(figura 2.4). Aceasta marime se numeste echidistanta numerica sau naturala; ea depinde de accidentatia terenului, de
scara hartii şi de precizia cu care se doreste a fi reprezentat relieful. Se considera ca între doua curbe de nivel panta
terenului este constanta. Curbele de nivel se clasifica în functie de valoarea echidistantei E. Valoarea acesteia este
functie de scara planului sau hartii si este în general de 5m pentru scara 1:25000, 10m pentru scara 1:50000 si 20m
pentru scara 1:100000. Indiferent de scara, culoarea pentru prezentarea curbelor de nivel pe planuri sau harti este
culoarea sepia (maro-roscat).
Functie de echidistanta dintre ele, curbele de nivel se
P5 împart în :
E • normale, reprezentate prin linii subtiri, dispuse în
P4
E
P3 contururi închise, distanta pe verticala între doua
P2 E
E curbe de nivel normale fiind egala cu echidistanta.
P1 • principale, reprezentate prin linii mai groase, distanta
pe verticala între doua curbe principale fiind egala cu
5E;
• ajutatoare, trasate prin linii subtiri, întrerupte, având
distanta pe verticala egala cu 1/2E. Se traseaza numai
atunci când se considera ca densitatea curbelor
normale este insuficienta şi nu reda exact configuratia
terenului;
• auxiliare, trasate prin linii întrerupte, mai scurte
decât cele ajutatoare, la care echidistanta este 1/4E.
Normala aproximativa la doua curbe de nivel se
numeste linie de cea mai mare panta. Pentru a se indica
Figura Error! No text of specified style in document..4 - sensul de scurgere al apei, curbele de nivel sunt însotite de
Obtinerea curbelor de nivel. mici linii numite bergstrich-uri.

2.4 Forme tip de relief.

2.4.1 Forme tip de înaltimi.
• Mamelonul este o ridicatura de înaltime 50-150 metri fata de terenul înconjurator, cu vîrf rotunjit şi pante relativ
simetrice care sunt dispuse în toate directiile. Se reprezinta prin curbe de nivel închise.
180
180
170
170
160
160
150 150
140 140

179,8
170 180
170
160
150
140

Figura Error! No text of specified style in document..5 - Forme tip de ridicaturi : mamelonul, botul de
deal, saua.

• Piscul se reprezinta asemanator cu mamelonul numai ca pantele fiind mai abrupte, curbele de nivel vor fi mai dese
decât la reprezentarea mamelonului.
• Dealul este o ridicatura cu doi versanti, despartiti prin culme sau creasta. Se reprezinta ca un diedru convex.
Elementele caracteristice sunt linia de despartire a apelor, vîrful şi piciorul crestei. Se poate întâlni si sub
denumirea de crupa, creasta sau bot de deal.

12
Capitolul 2 – Hărţi şi planuri

• Saua este forma de relief care racordeaza doua creste sau mameloane. Centrul seii se numeste gît şi formeaza
originea a doua sei care sunt dispuse
180 180
transversal pe linia de creasta.
170 170
160 160
2.4.2 Forme tip de adâncimi.
150 150 • Caldarea este forma inversa a
140 140
mamelonului. Se caracterizeaza prin
margine, perete şi fund. Reprezentarea
se face prin curbe de nivel închise, ale
140,3
140
caror valori cresc din interior spre
170
150
160
exterior.
170
180 180 • Valea este depresiunea formata de doi
versanti care coboara şi se unesc pe fundul
vaii. Este reprezentata de un diedru concav.
Figura Error! No text of specified style in document..6 - Reprezentarea
adînciturilor. Caracteristicile vaii sunt determinate de
firul vaii sau talvegul, originea şi gura vaii.
Ca arie, valea se desfasoara pe suprafete întinse. Ca mod de reprezentare prin curbe de nivel, acestea sunt alungite, cu
concavitatea spre firul vaii (talveg).
Viroaga sau crovul este o vale de întindere mai mica, caracteristica regiunilor de ses, formarea ei datorându-se actiunii
erozive a torentilor în roci moi. Este omoloaga vaii pentru zonele de
câmpie.Aceste forme de relief se reprezinta prin curbe de nivel asa cum
este aratat în figura 2.6.
2.4.3 Bazinul hidrografic.
este o forma complexa, închisa pe trei parti de linia de despartire a apelor
şi deschisa pe o latura. În interiorul unui bazin hidrografic, apele sunt
colectate de pe versanti şi evacuate prin latura deschisa, iar din punct de
vedere al alcatuirii, acesta se compune din mai multe forme de relief
simple : mameloane, sei, vai. Din cele prezentate în figura 2.7, se poate
vedea ca bazinul hidrografic este definit ca suprafata de pe care în mod
natural apa pluviala este colectata si evacuata la vale. Importanta
cunoasterii întinderii bazinului hidrografic pentru un curs de apa este utila
în cazul proiectarii constructiilor hidrotehnice sau cailor de comunicatii în
vederea stabilirii debitelor de apa ce trec pe sub un pod ce urmeaza a se
Figura Error! No text of specified style in proiecta si apoi construi sau pentru stabilirea volumului potential de apa
document..7 - Bazinul hidrografic. dintr-un viitor lac de acumulare pentru o hidrocentrala.

2.5 Folosirea planurilor şi hartilor.

2.5.1 Determinarea coordonatelor rectangulare.
Se utilizeaza caroiajul kilometric, care este o retea de patrate, trasata numai pe harta şi inexistenta în teren,
având latura de 1km în teren, trasate pentru valori kilometrice întregi. Determinarea poate sa tina sau poate sa nu tina
cont de deformatia hârtiei. Pentru al doilea caz se determina coeficientii pe cele doua directii - x şi y - ale planului,
coeficienti care au expresiile:
x DT
kx =
5128 DR x
a b DT
ky =
A DR y
[2.3]
în care DT = distanta teoretica între doua linii de caroiaj succesive, DRx ,
respectiv DRy , distantele reale între aceleasi doua linii de caroiaj, pe
directia x respectiv y. Distantele de mai sus se calculeaza functie de scara
planului în cazul lui DT, respectiv se masoara cu mare atentie cu o rigla în
5127 cazul lui DRx , respectiv DRy
SV y Relatiile de calcul pentru coordonatele plane X,Y sunt :
XA = XSV + ∆x = XSV + c . n . kx
YA = YSV + ∆y = YSV + a . n . ky
Figura Error! No text of specified style in
[2.4]
document..7 - Determinarea coordonatelor.
13
Capitolul 2 – Hărţi şi planuri

în care XSV şi YSV reprezinta coordonatele coltului sud-vest al caroiajului în care se gaseste punctul ale carui coordonate
se vor determina; n reprezinta numitorul scarii; a şi c reprezinta segmentele masurate pe harta pe paralelele duse prin
punct la axele de coordonate.
Dar problema se poate pune si invers, în sensul ca date fiind coordonatele unui punct din teren se cere sa fie
raportat pe harta. Pentru rezolvarea problemei se vor calcula segmentele corespunzatoare fractiunilor de kilometri
pentru cele doua coordonate, se va alege coltul de sud-vest si se vor raporta segmentele calculate pe axele de
coordonate. La intersectie se va gasi punctul determinat în teren.
2.5.2 Determinarea distantei între doua puncte pe harta.
Pentru solutionarea problemei, se vor analiza mai întâi datele referitoare la configuratia distantei sub aspect
geometric si apoi elementele cunoscute. Se pot distinge urmatoarele cazuri:
a).cînd distanta între cele doua puncte este un aliniament, acesta se poate determina fie:
• folosind coordonatele punctelor care determina distanta, cu relatia :
DAB2 = (XB - XA)2 + (YB - YA)2 [2.5]
• folosind scara numerica a hartii : se masoara cu o rigla distanta dintre capetele distantei, iar valoarea se multiplica
cu numitorul scarii. Masurarea se va face cu mare atentie, pîna la zecime de milimetru.
• folosind scara grafica a hartii : se ia în deschiderea compasului distanta ce se doreste a se determina şi prin
pozitionarea convenabila a compasului pe scara grafica, se obtine direct distanta corespunzatoare în unitati din
teren.
b).cînd distanta între puncte are un traseu sinuos, pentru determinarea distantei se foloseste un instrument, numit
curbimetru, care permite urmarirea traseului cu ajutorul unei rotite cuplate la un contoar ce afiseaza direct distanta
functie de scara hartii.
2.5.3 Determinarea orientarii unei directii.
Acest tip de problema se poate rezolva fie folosind raportorul si procedând la o masurare directa, fie folosind
functiile trigonometrice, tangenta sau cotangenta, calculate din coordonatele punctelor între care se doreste a se afla
orientarea, astfel:
yB − y A xB − x A
tgθ AB = sau ctgθ AB = [2.6]
xB − x A yB − y A
Se va utiliza acel raport care este subunitar. Relatiile sunt valabile în situatia în care axa Ox este pe verticala si Oy pe
orizontala.
2.5.4 Orientarea în teren a hartilor sau planurilor.
Este operatiunea prin care linii de pe harta sau plan devin paralele cu omoloagele lor din teren şi au aceeaşi
directie. În aceasta situatie, toate detaliile ce se afla de o parte a unei directii în teren se afla de aceeaşi parte a directiei
şi pe harta.
Acesta operatiune se poate face şi cu busola, situatie în care directia nordului magnetic al hartii este suprapusa
peste directia nordului magnetic determinata în teren cu ajutorul busolei.
2.5.5 Determinarea cotei unui punct prin interpolarea curbelor de nivel.
Daca punctul este chiar pe curba de nivel, cota lui va fi egala cu valoarea curbei de nivel. În caz contrar, se
duce prin punct linia de cea mai mare panta (numita şi normala aproximativa la cele doua curbe), reprezentata de cea
mai scurta distanta între cele doua curbe, trecînd prin punct. Se masoara cu o
D rigla distanta D între curbe, precum şi distanta d de la una din curbe la punct.
d Utilizînd relatia:
d
a p b δ h AP = ⋅E [2.7]
110 D
unde E este echidistanta curbelor de nivel. Cota punctului P se calculeaza
120
însumând algebric valoarea calculata cu valoarea curbei de nivel
130
B corespunzatoare segmentului d. Valoarea obtinuta pentru δhAP trebuie sa fie
P E
mai mica decât echidistanta.
A P' δhAP
d
D
B' 2.5.6 Determinarea pantei liniei terenului între doua puncte.
Panta terenului reprezinta înclinarea suprafetei terenului fata de
Figura Error! No text of specified style in orizontala şi este chiar tangenta unghiului de înclinare.
document..8 - Determinarea cotelor.

14
Capitolul 2 – Hărţi şi planuri

δ h AB
p = tgα = [2.8]
D AB
în care δh reprezinta diferenta de nivel cu semn algebric între punctele de
B capat, iar D reprezinta distanta orizontala din teren între cele doua puncte.Ca
A mod de exprimare, aceasta se poate prezenta sub forma procentuala, adica:
δ h AB
p% = 100tgα = 100 [2.9]
D AB
sau în grade,minute şi secunde de arc.
2.5.7 Trasarea liniei de panta constanta între doua puncte
pe harta.
HB Aceasta problema apare cînd se doreste trasarea axului unei cai de
α DAB
comunicatie, axul unui canal, sau orice situatie în care se impune alegerea
HA nivel 0
unui traseu a carui panta trebuie sa fie egala sau mai mica decât o valoare
Figura Error! No text of specified style in impusa. Problema se reduce la calculul unor distante di pe plan, astfel ca
document..9 - Determinarea pantei. omoloagele lor Di din teren sa aiba panta p% egala sau mai mica decât
valoarea impusa. Pornind de la formula pantei exprimata sub forma
procentuala:
δ h AB
1 p% = 100 ⋅ tgα = 100 [2.10]
D AB
2 100 ⋅ δ h AB
se obtine : D AB = [2.11]
⋅ p%
3 careia îi corespunde distanta di de pe harta,
d3 4 D AB 100 ⋅ δ h AB
5 d= = [2.12]
B n n ⋅ p%
d2 Se disting trei situatii, functie de valorile pe care le poate lua δh,
d1 d2
d2 şi anume:
• când valoarea lui δh este egala cu echidistanta curbelor de nivel,
A distanta pe harta este data de :
100 ⋅ E
d1 = [2.13]
n ⋅ p%
• când punctul A nu se afla pe curba de nivel, valoarea distantei d se
Figura Error! No text of specified style in calculeaza cu relatia:
document..10- Trasarea liniei de panta data. 100 ⋅ δ h A1
d2 = [2.14]
n ⋅ p%
• când punctul B nu se afla pe curba de nivel, valoarea distantei d se calculeaza cu relatia:
100 ⋅ δ h5 B
d3 = [2.15]
n ⋅ p%
Distantele d se numesc pas de proiectare.Trasarea pe plan sau harta a liniei se face astfel : în deschiderea
compasului se ia distanta d2 şi cu vârful compasului în punctul A se descrie un arc de cerc care intersecteaza prima
curba de nivel în doua puncte. Se ia în deschiderea compasului distanta d1, se aseaza vârful succesiv în punctele
obtinute anterior şi se descriu arce de cerc, obtinând pe a doua curba de nivel în total patru puncte. Din aceste puncte se
vor trasa cu acelaşi pas de proiectare punctele de intersectie cu urmatoarea curba de nivel, şi asa mai departe. Se
observa ca numarul variantelor se dubleaza de fiecare data. Pentru a nu se încarca desenul inutil, se vor alege la trasare
numai acele puncte care raspund la celelalte conditii de proiectare. De exemplu, pentru trasarea axului unui drum se
vor alege acele variante care asigura unghiuri obtuze între aliniamentele succesive.

15
Capitolul 2 – Hărţi şi planuri

2.5.8 Intocmirea profilului longitudinal

Prin sectionarea terenului cu un plan vertical trecând prin doua punctele se obtine profilul terenului între acele
puncte. Pentru o reprezentare sugestiva, se alege scara
înaltimilor de 10 ori mai mare decât scara lungimilor, de
exemplu daca scara lungimilor este 1:25000, scara
înaltimilor se va alege 1:2500. Cele doua scari reprezinta
axe de coordonate, în care scara lungimilor se reprezinta
pe orizontala şi scara înaltimilor pe verticala. Se unesc
A
B printr-o dreapta punctele A şi B şi se noteaza punctele de
intersectie ale dreptei cu curbele de nivel. Se iau în
150 140 130 120 110 110 120 130 140 150 deschiderea compasului, succesiv, distantele de la
punctul A la fiecare curba de nivel şi se marcheaza
punctele pe profilul longitudinal. Se determina
corespondentul în teren al acestor distante şi se
precizeaza în rubrica corespunzatoare din cartusul
profilului longitudinal. Se calculeaza cotele punctelor A
şi B prin interpolarea curbelor de nivel, trecând valorile
pe linia corespunzatoare cotelor din cartus. Se
Nr.pct. A 1 2 3 4 5 6 7 8B
Cota pct. 147.7 140 130 120 110 110 120 130 140 1 42.4
completeaza cotele punctelor de intersectie ale dreptei A-
Dist. 80.2 115.7 108.5 103.0 153 .7 78.6 73.4 68.8 22.1 B cu curbele de nivel. Originea axei cotelor se alege
Dist.cum. 0 80.2 195.9 304.4 407.4 561.1 639.7 713.1 781.9 804.0 astfel ca cea mai mica cota sa se reprezinte la circa 1-1,5
Panta
centimetri deasupra axei distantelor. Pozitia punctului A
Figura Error! No text of specified style in document..11 - pe profilul longitudinal se obtine la intersectia
Întocmirea profilului longitudinal. perpendicularei ridicate pe axa lungimilor cu
perpendiculara pe axa cotelor care marcheaza valoarea
cotei punctului A. Pozitia celorlalte puncte se obtine similar, la intersectia perpendicularelor pe cele doua axe. Punctele
astfel obtinute pe profilul longitudinal se unesc prin linii drepte.

2.6 Determinarea suprafetelor pe harti şi planuri.

O astfel de problema se rezolva functie de elemente geometrice ce se obtin prin masuratori pe harta sau plan.
În principiu, se pot folosi metode numerice, grafice sau mecanice, iar unele din metodele ce se vor descrie se pot folosi
si pentru determinarea suprafetelor din teren.
2.6.1 Metodele numerice.
Aceste metode utilizeaza relatii analitice, geometrice sau trigonometrice.
relatiile analitice se aplica în situatia în care sunt cunoscute coordonatele rectangulare ale tuturor punctelor ce
definesc conturul a carui suprafata se cere determinata. Conturul se descompune în triunghiuri pornind de la unul din
vârfurile conturului. Suprafata unui triunghi se determina prin calcularea unui determinant continând pe primele doua
coloane coordonatele x şi y ale vârfurilor triunghiului iar pe coloana a treia termenul 1.Pentru un triunghi cu vârfurile
notate cu i, j, k se obtine relatia :
xi yi 1
2 S (i ) = x j yj 1 = x i y j + x k y i + x j y k - x k y j - x j y i - x i y k [2.16]
xk yk 1
Întreaga suprafata va rezulta ca suma suprafetelor triunghiurilor componente; prin însumarea şi gruparea
termenilor din relatiile de tipul de mai sus se obtine o relatie de tip generalizat de forma:
n n
2 S = ∑ xi ( yi +1 − yi −1 ) = ∑ yi ( xi −1 − xi +1 ) [2.17]
i =1 i =1
Prima suma apare când gruparea termenilor se face dupa xi, iar a doua când gruparea se face dupa yi.
relatiile geometrice se aplica în situatia în care conturul suprafetei de determinat se poate împarti în
triunghiuri la care se cunosc numai elementele liniare, fie ca este vorba de baze şi înaltimi, fie ca este vorba numai de
laturi. In cazul în care se cunosc numai laturi,relatia de calcul a suprafetei unui triunghi este:
S= p( p − a )( p − b)( p − c) [2.18]
unde p este semiperimetrul, iar a, b şi c sunt laturile unui triunghi. Suprafata totala va fi suma celor "n" triunghiuri
componente.
Daca se cunosc baze şi înaltimi în triunghiurile în care s-a descompus conturul, relatia de calcul a suprafetei
unui triunghi va fi:
16
Capitolul 2 – Hărţi şi planuri

B⋅I
S= [2.19]
2
unde B si I sunt baza respectiv înaltimea unui triunghi, iar suprafata conturului este data de suma suprafetelor celor "n"
triunghiuri componente.
relatiile trigonometrice se folosesc în situatia în care în urma descompunerii conturului în triunghiuri, pentru
acestea se cunosc atât elemente liniare cât şi elemente unghiulare. Suprafata unui triunghi se va calcula în acest caz cu
relatii de tipul:
b⋅c a ⋅c a ⋅b
S= sin A = sin B = sin C [2.20]
2 2 2
iar suprafata conturului va rezulta ca suma suprafetelor triunghiurilor componente.
2.6.2 Metode grafice.
În situatia în care nu dispunem de coordonatele punctelor, elementele necesare determinarii suprafetelor
urmând a se determina grafic, prin citire de pe plan. În acest context este evident ca suprafata va fi cu atât mai precisa
cu cât lungimile de pe plan sau harta vor fi mai precise, deci scara hartii va fi mai mare.
descompunerea în figuri geometrice simple, triunghiuri sau
S4 trapeze (figura 2.12) necesita masurarea pe plan a bazelor si înaltimilor
S2 S3 în cazul triunghiurilor, respectiv a bazelor mici, bazelor mari si
S1 S7 înaltimilor în cazul trapezelor. Functie de scara hartii, aceste lungimi se
S6 transforma în lungimi din teren ce vor fi utilizate la calcule.
S5 Indiferent de figurile geometrice alese, se recomanda ca
verificarea determinarilor sa se faca alegându-se o alta varianta de
Figura Error! No text of specified style in descompunere, cu repetarea operatiunilor privind determinarea
document..12 - Descompunerea în triunghiuri lungimilor si apoi a suprafetelor, urmând ca rezultatele celor doua
determinari sa se compare între ele.
metoda paralelelor echidistante sau metoda trapezelor se aplica pentru suprafete alungite (figura 2.13).Pe o
foaie de hârtie transparenta se traseaza o retea de linii paralele si echidistante. Se recomanda ca pentru o mai usoara
folosire, sa se traseze si paralelele situate la jumatatea distantelor determinate de primele paralele.
Aceasta retea se suprapune peste conturul de pe plan. În urma acestei
operatiuni, conturul de pe plan a fost descompus într-o succesiune de
trapeze care vor avea toate înaltimile egale între ele iar baza mare a unui
trapez devine baza mica în trapezul alaturat. Suprafata totala se obtine
însumând suprafetele trapezelor, adica :
b1 b2 b3 b4 b5 b6 b7 b8 b9 S = a ⋅ b1 + a ⋅ b2 +K + a ⋅ bn [2.21]
sau :
S = a ⋅ ∑ bi [2.22]
Daca este cazul, la aceasta valoare se adauga suprafata ramasa dintr-un
Figura Error! No text of specified style in trapez incomplet. Pentru controlul determinarii se procedeaza la o alta
document..13 - Metoda paralelelor echidistante. pozitionare a retelei de paralele si determinarea suprafetei functie de
aceeasi înaltime a trapezelor, dar cu alte valori pentru bi.
metoda patratelor module este folosita la determinarea
suprafetelor cu contur neregulat. Pe o foaie de hârtie transparenta se
construieste o retea de patrate cu latura “a” (figura 2.14). Se suprapune
reteaua de patrate peste suprafata cu contur neregulat si se numara
patratele întregi, n1, apoi prin aproximare se determina n2 , numarul
patratelor incomplete. Suprafata totala va fi deci :
S = a2 (n1 + n2) [2.23]
2
în care a este suprafata unui patrat. Pentru verificare, reteaua se
amplaseaza într-o alta pozitie si se face o noua determinare a suprafetei.

Figura Error! No text of specified style in

document..14 - Metoda patratelor module

17
Capitolul 2 – Hărţi şi planuri

2.6.3 Metoda mecanica.

Ca si metodele grafice, metoda mecanica se foloseste în situatia în care nu dispunem de coordonatele punctelor
de pe contur. Se va folosi în acest caz un instrument denumit planimetru. Functie de constructie, acesta poate fi polar,
cu disc, liniar sau digital. Principiul metodei este aratat în figura 2.15. Se poate vedea astfel ca polul planimetrului este,
în cazul descris în afara suprafetei de masurat; se poate însa ca acest pol sa fie situat si în interiorul suprafetei S.
Planimetrul polar se compune din bratul polar P si bratul trasor T sau bratul caruciorului, articulate între ele în punctul
brat polar O. Bratul trasor T, de lungime reglabila, urmareste cu un capat
pol prevazut cu un vârf conturul suprafetei S, iar la celalalt capat
contor de ture se înregistreaza miscarea stiletului pe conturul suprafetei prin
intermediul unui contoar sau dispozitiv înregistrator. Polul
suprafata
bratului polar, cu lungime constanta, se fixeaza cu ajutorul
articulatie stilet S
polului. Dispozitivul de înregistrare miscarii planimetrului se
brat trasor compune dintr-un contoar si a ruleta integratoare. Citirile pe
aceasta ruleta se fac cu ajutorul unui vernier (figura 2.16).
Figura Error! No text of specified style in document..15 - Pentru determinarea marimii suprafetei se porneste
Schema de principiu a planimetrului polar.
de la faptul ca suprafata unei figuri oarecare, planimetrate,
este egala cu suprafata unui dreptunghi de lungime egala cu
0 7 lungimea L a bratului trasor si latime egala cu o diviziune, r, a ruletei.
S = n (r.L) [2.24]
10 Din aceasta relatie se constata ca unitatea de masura folosita la
8
planimetrul polar este egala cu 10-3 din (r.L), valoare ce provine din cele 10
diviziuni ale contoarului, 10 diviziuni ale ruletei si 10 diviziuni ale vernierului.
Ea poarta denumirea de constanta de scara Ks, fiind functie de scara planului si
V R C constanta pentru o lungime L a bratului trasor.
Valoarea numarului generator n din relatia [2.24] se determina prin
Figura Error! No text of specified style
diferenta între citirea finala Cf si citirea initiala Ci, citiri efectuate la sfârsitul,
in document..16 - Constructia
caruciorului.
respectiv începutul parcurgerii conturului suprafetei S cu ajutorul stiletului.
Daca se înlocuieste n = Cf - Ci în relatia [2.24], se obtine:
S = Ks (Cf - Ci)
[2.25]
În vederea determinarii constantei de scara Ks, în trusa planimetrului polar exista o rigleta ce permite ca prin
fixarea stiletului pe unul din orificiile existente pe rigleta, sa se parcurga un cerc de raza data. În acest caz suprafata
cercului este cunoscuta, iar prin efectuarea diferentei între citirile de la sfârsitul si de la începutul parcurgerii
circumferintei cercului sa se determine numarul generator, n. Utilizând relatiile [2.24] si [2.25], se poate scrie ca:
S π r2
Ks = = [2.26]
C f − Ci (
C f − Ci ) mediu
Pentru o cât mai corecta valoare a diferentei
citirilor C f − Ci se procedeaza la parcurgerea de mai multe
ori a conturului si calculul unei valori medii a diferentei
S=πr2 (
citirilor C f − Ci ) mediu
. În situatia când valoarea obtinuta
pentru constanta de scara nu este o valoare întrega (2, 5, 10,
20) se calculeaza o noua lungime a bratului trasor L’ cu
r relatia:
L
L' = ⋅ K s' [2.27]
Figura Error! No text of specified style in document..17 - Ks
Determinarea constantei planimetrului. unde K’s este noua constanta de scara având o valoare
întrega. Dupa fixarea noii lungimi a bratului L’, se
procedeaza la o verificare si eventual reajustare a planimetrului.
În cazul în care suprafata de planimetrat este mare, este posibil ca polul planimetrului sa fie amplasat în
interiorul suprafetei. Relatia de calcul în acest caz va fi :
S = (C ± n) K s [2.28]
în care C reprezinta constanta planimetrului si este egala cu suprafata cercului de baza functie de lungimea bratelor,
valoarea constantei fiind data în fisa tehnica a planimetrului. Semnele + sau - se folosesc functie de pozitia reciproca a
suprafetei de planimetrat si a cercului de baza. Daca cercul de baza este în interiorul suprafetei se foloseste semnul +,
iar daca cercul de baza este în exteriorul suprafetei se foloseste semnul -.
Pentru ca planimetrarea safie corecta, se impune respectarea urmatoarelor reguli:

18
Capitolul 2 – Hărţi şi planuri

• planul sau harta se fixeaza pe o planseta orizontala si neteda;

• bratele planimetrului sa formeze unghiuri cuprinse între 30° si 150°;
• ruleta se va deplasa pe o suprafata suficient de rugoasa pentru a asigura o aderenta optima;
• deplasarea stiletului în sens orar pe conturul suprafetei conduce la obtinerea de valori pozitive ale suprafetelor
determinate, în timp ce deplasarea în sens antiorar conduce la determinari negative.
Marimea suprafetei determinata mecanic este afectata de o serie de erori care depind de scara planului, metoda
de planimetrare si marimea suprafetei. Toate aceste erori vor trebui sa fie mai mici cel mult egale cu toleranta admisa
Ts. Pentru determinari ale aceleasi suprafete, se impune o toleranta de :
[ ]
Ts ≤ 0,02 S , cm 2 [2.29]
iar daca se tine cont de scara planului, toleranta este data de relatia :

Ts ≤ 0,0002 ⋅ n ⋅ S , m 2[ ] [2.30]

19
Capitolul 03 - Masurarea distantelor

3. JALONAREA ALINIAMENTELOR.
Pentru masurarea corecta a unor lungimi din teren ce sunt mai mari decât lungimea instrumentului de masurat,
este necesar ca determinarea sa se faca pe aliniamentul
Sensul jalonarii determinat de punctele ce delimiteaza lungimea de masurat.
Determinarea pozitiei unor puncte intermediare situate pe acest
sectiune verticala aliniament poarta denumirea de jalonare. Punctele ce se vor
jalona sunt astfel alese încât sa fie situate fie la distante egale cu
lungimea ruletei cu care se vor face masuratorile fie la
schimbarea de panta în vederea determinarii distantelor
orizontale corespunzatoare lungimilor înclinate masurate.
A 3 2 1 B
vedere in plan
3.1 Jalonarea aliniamentelor accesibile.
Operatiunea presupune ca între punctele ce marcheaza
aliniamentul sa existe vizibilitate directa, adica privind dintr-un
Figura -3-13-2 - Jalonarea aliniamentelor
capat al aliniamentului, celalalt capat sa fie vizibil (figura 3.1).
accesibile.
Punctele de capat, A si B sunt materializate în teren prin jaloane,
urmând ca punctele 1, 2, 3 sa fie aliniate începând cu punctul 1. În punctul A se afla un operator, care privind tangential
pe lânga jalonul din A astfel încât sa vada jalonul din B, dirijeaza
portjalonul 1 pâna ce acesta se va afla într-o pozitie în care
jalonul este tangent la planul vertical ce trece prin A si B. Dupa
ce jalonul 1 a fost înfipt în pamânt, port jalonul va deplasa
C B jalonul 2 pâna la aducerea în aliniament. Se va proceda identic cu
toate celelalte puncte alese pentru a fi marcate pe aliniamentul
AB. Dupa cum se observa, operatiunea se desfasoara de la B
catre A, motiv pentru care spunem ca se procedeaza la o aliniere
“spre sine”. Ordinea operatiilor este numai cea descrisa mai sus;
daca jalonarea s-ar face tot din punctul A dar începând cu
1 punctul 3, atunci acest jalon va face imposibila determinarea
corecta a pozitiei punctelor 1 si 2, deoarece acestea nu ar mai fi
vizibile din punctul A datorita dimensiunilor jalonului din 3.
A D Un caz particular este cel prin care se va jalona
Figura 3-3 - Jalonarea intersectiei aliniamentelor. intersectia a doua aliniamente (figura 3.2). În aceasta situatie, un
operator situat în punctul A va alinia pe directia AB portjalonul
1. Simultan un al doilea operator situat în C,va dirija si el portjalonul din 1 pe aliniamentul CD. Operatiunea de jalonare
a intersectiei va fi deci o operatiune succesiva în A si B si se considera încheiata atunci când operatorul din A constata
ca jalonul din 1 este pe directia lui B si operatorul din C constata ca jalonul din 1 este pe directia lui D.

3.2

1'

2'
1''
2 ''
1'''

A 2 1 B

Figura 3-4 - Jalonarea peste un deal.

20
Capitolul 03 - Masurarea distantelor

3.3 Jalonarea aliniamentelor cu capetele inaccesibile.

3.3.1 Jalonarea aliniamentelor peste un deal.

Daca situatia din teren este de asa natura încât punctele A si B nu sunt vizibile între ele (figura 3.3), atunci se
vor alege doua puncte 1 si 2 astfel ca portjalonul din 2 sa vada punctele 1 si B, iar portjalonul din 1 sa vada jaloanele
din A si 2. Initial, portjalonul din punctul 1' aliniaza portjalonul 2 în pozitia 2', pe aliniamentul 1'-A. Portjalonul 2'
aduce portjalonul 1 în pozitia 1" pe aliniamentul 2'-B. Operatiunile se repeta succesiv pâna ce portjalonul 1 priveste
spre A si constata ca portjalonul 2 se afla pe
aliniament, iar portjalonul 2 privind spre B constata
ca portjalonul 1 este pe aliniament.
Exista însa posibilitatea ca desi capetele
aliniamentului au vizibilitate reciproca, totusi,
1' datorita unor obstacole aflate în afara aliniamentului
sa nu se poata face jalonarea dupa procedeul aratat
2' mai sus. În acest caz, în punctele 1 si 2, arbitrar alese,
1'' se vor pozitiona jaloane manevrate de câte un
2 ''
1''' portjalon. În faza initiala port jalonul 1 aflat în pozitia
2 1 1’ va dirija jalonul 2 în pozitia 2’, pe aliniamentul 1’-
A B
A. Portjalonul din 2’ va dirija acum jalonul din 1’ în
Figura 3-5 - Jalonarea aliniamentelor cu capete inaccesibile. 1”, pe aliniamentul 2’-B. Operatiunile se repeta pâna
când din 1 privind spre A, jalonul 2 nu mai trebuie
miscat, respectiv din 2 privind spre B, jalonul 1 nu mai trebuie miscat.

3.3. MASURAREA LUNGIMILOR.

3.3.1. Masurarea directa a lungimilor.

Elementele liniare necesare determinarii coordonatelor punctelor topografice, constând fie în distante înclinate
fie în distante orizontale, se pot determina fie prin masurare directa cu ajutorul ruletelor, panglicilor sau a firelor de
invar (aliaj cu coeficient de dilatare termica foarte mica), fie indirect folosind procedee optice sau electronice.
Aparatura si tehnica de masurare care se adopta tin cont de precizia ceruta la determinarea distantei.

3.3.2 Instrumente pentru masurarea directa a distantelor.

Instrumentele folosite la masurarea directa a distantelor sunt :
• instrumente pentru determinarea precisa a distantelor, numite fire de invar, folosite la masurarea bazelor geodezice;
• instrumente pentru determinarea cu precizie medie a lungimilor, folosite în lucrarile curente de topografie, numite
rulete sau panglici.
• instrumente pentru determinarea cu precizie redusa a distantelor orizontale, cum ar fi lata (mira de nivelment) si
bolobocul.

3.3.2.1 Panglicile si ruletele de otel.

Ambele instrumente sunt benzi de otel sau material sintetic rezistent la întindere,cu grosimi de de 0,2 - 0,7
mm, latimi cuprinse între 10 - 13 mm si lungime variabila de 20, 25, 50 sau 100 m pentru panglici sau de 10, 20, 25 sau
50 m pentru rulete. Diferenta între o panglica si o ruleta consta ca panglica este mai lata decât ruleta, fiind divizata din
decimetru în decimetru, prin gauri circulare în axul benzii de otel,în timp ce ruleta este divizata cel putin centimetric pe
toata lungimea cu exceptia capetelor unde divizata milimetric. Pentru marcarea valorilor rotunde, reprezentând
jumatatile de metru, respectiv metrii întregi, pe banda panglicilor sunt atasate placute stantate cu valoarea diviziunii
corespunzatoare. Ruletele, în schimb, au inscriptionate, prin stantare pe banda metalica, toate informatiile necesare.
Pentru depozitare si transport, panglicile sunt rulate pe un cadru metalic, care prin rotire permite desfasurarea pentru
utilizare sau înfasurarea în vederea depozitarii. Ruletele au banda metaliza înfasurata pe un tambur montat fie într-o
carcasa metalica sau din piele, fie pe furci metalice, ambele fiind prevazute cu mici manivele pentru mânuire comoda.
În mod obisnuit panglicile sunt etalonate la o temperatura de + 20°C si o forta de întindere de 15 daN, în timp
ce ruletele sunt etalonate la o temperatura de + 20°C si o forta de întindere de 5 daN.
La efectuarea masuratorilor directe de lungimi, se folosesc o serie de accesorii :
1. termometru pentru determinarea temperaturii panglicii în momentul masurarii;
2. dinamometru pentru întinderea ruletei sau panglicii cu o tensiune identica celei din momentul etalonarii;
3. set de fise (vergele) metalice cu lungime de 20 - 30 cm si diametru de 3 - 5 mm care se folosesc la marcarea
tronsoanelor (panourilor) egale cu lungimea panglicii sau ruletei când distanta decât aceasta.

21
Capitolul 03 - Masurarea distantelor

4. întinzatoare pentru întinderea panglicii sau ruletei în momentul masurarii. Sunt confectionate din lemn, prevazute
cu un sabot metalic la capatul
inferior pentru a se putea înfige
5
în pamânt
1 1
2 50
0 3.3.3 Masurarea directa
B a lungimilor.
A l = 50 m 3 4 Operatiunea de
masurare se desfasoara de catre
Figura 3.3-1 - Masurarea directa a lungimilor. o echipa formata din operator si
doua ajutoare asa cum se vede în
figura 4.1. Se vor folosi si
accesoriile, aduca întinzatoarele 1, panglica sau ruleta 2, fisele 3, dinamometrul 4 si jaloanele 5. Pentru efectuarea unei
masuratori corecte se impune curatirea terenului de vegetatie si jalonarea aliniamentului AB.
Operatorul din A va înfige în pamânt întinzatorul din A astfel ca diviziunea 0 a panglicii sau ruletei sa se suprapuna
peste A. Operatorul, care merge înainte, spre punctul B, va alinia întinzatorul si dinamometrul pe directia AB, iar
ajutorul va înfige vertical,în pamânt, o fisa în dreptul diviziunii de 50m a ruletei. Operatiunea se repeta în acelasi mod
pâna la masurarea completa a distantei AB.

3.3.4 Corectii ce se aplica distantelor masurate cu panglica sau ruleta.

1. corectia de etalonare - ∆lk - apare datorita diferentelor între lungimea nominala (valoarea citita pe banda de otel)
şi lungimea reala (obtinuta prin etalonarea panglicii pe un banc de proba, de lungime etalonata). Avînd în vedere
ca este o eroare care se comite la fiecare aplicare a panglicii, corectia va fi:
∆lk = lo - ln [4.1] unde : ∆lk -
corectia ce se calculeaza; lo - lungimea reala; ln - lungimea nominala a panglicii pentru o aplicare a sa. Pentru
întreaga lungime masurata, compusa din n aplicari de ruleta, corectia va fi data de relatia:
∆Lk = ∆lk L = ∆lk . n [4.2] unde n =
ln
L
ln
2. corectia de întindere - ∆lP - apare datorita inegalitatii între forta cu care se întinde panglica în timpul masurarii şi
tensiunea aplicata la momentul etalonarii. Relatia de calcul este:
1000 ⋅ l n
∆lP = [4.3] unde: ln -
S ⋅ E ⋅ ( F − F0 )
2
lungimea nominala, S - sectiunea transversala a ruletei, exprimata în cm , E - modulul de elasticitate al otelului (
2
2,1. 104 kg/mm ), F - forta în timpul masurarii, F - forta la etalonare. Se recomanda ca tensionarea panglicii în
o
timpul masurarii să se faca la aceeaşi valoare cu cea de la etalonare, aceasta din urma fiind specificata în buletinul
de etalonare al fiecarei panglici.
3. corectia de temperatura - ∆lt - apare datorita diferentei între temperatura la etalonare şi cea de la momentul
masurarii. Relatia de calcul este :
∆lt = lt - letal = l . α (t° - t°o) [4.4]
unde : l - lungimea panglicii, α - coeficientul de dilatare termica liniara a otelului avînd valoarea de
0,0115mm/grad celsius/m, t - temperatura la momentul masurarii, to - temperatura la momentul etalonarii (se
specifica în certificatul de etalonare).În cazul panglicilor de 50m, înlocuind valorile lungimii si coeficientului de
dilatare termica liniara, relatia [4.4] devine:
∆lt = 0,6mm (t° - 20°) [4.5]
4. corectia de reducere la orizont - ∆L0 - apare datorita pantei terenului ce are drept consecinta faptul ca în teren se
masoara lungimi înclinate iar la prelucrarea masuratorilor se folosesc proiectiile lor în plan orizontal.
Distanta orizontala se va calcula cu relatia :
∆l0 = d - l [4.6]
unde : d = l ⋅ cos α = l 2 − h 2 [4.7]

22
Capitolul 03 - Masurarea distantelor

din acesta cauza, calculul corectiei se va putea face fie functie de

unghiul de panta α, fie functie de diferenta de nivel, δh, între
B capetele lungimii înclinate. Astfel :
• functie de unghiul de panta:
α
∆l 0 = l ⋅ cos α − l = − l(1 − cos α ) = −2l sin 2 [4.8]
∆h 2
α • functie de diferenta de nivel:
A ∆l 0 = − l − l 2 − δ h 2  [4.9]
 
Figura 3.3-2 - Reducerea la orizont a lungimilor. care, dupa dezvoltare în serie şi efectuarea calculelor, conduce la
relatia finala:
δ h2 δ h4
∆l 0 = − − 3 [4.10]
2l 8l
Corectia de reducere la orizont este totdeauna negativa.
Este de mentionat ca la aplicare corectiilor de temperatura şi etalonare se va tine cont de semnul algebric al
corectiei, care rezulta din efectuarea parantezelor continute în relatiile de calcul pentru corectiile respective. Valoarea
finala a distantei orizontale, va fi deci:
D = L + ∆Lk + ∆LP + ∆lt + ∆l0 [4.11]

3.4 Masurarea directa a lungimilor orizontale.

Când panta terenului între doua puncte este mare si neregulata, iar precizia ceruta nu este mare, se poate
determina distanta între doua puncte folosind unul
d
din urmatoarele procedee :
A • lata si bolobocul (figura 4.3) - se foloseste o
scândura dreapta, lata de 15 cm, groasa de 5
cm si lunga de 3, 4 sau 5 m.Aceasta scândura
d' se aseaza orizontal, cu un capat în punctul A.
Pentru orizontalizarea ei se va folosi un
B boloboc. Celalalt capat se va marca pe teren
D cu ajutorul unui fir cu plumb lasat sa plonjeze
pe langa scândura. Originea urmatoarei
Figura 3.3-3 - Masurarea distantei orizontale cu lata si aplicari a latei va fi locul în care firul cu
bolobocul. plumb atinge pamântul. Operatiunea se repeta
pâna la terminarea tronsonului AB. Distanta
orizontala între A si B va fi data de relatia: DAB = n . d
+ d’ [4.12] unde d’ se determina prin masurare pe
lata, iar d reprezinta lungimea latei.
• metoda cultelatiei - este asemanatoare cu metoda descrisa mai sus, cu singura deosebire ca în locul firului cu
plumb se foloseste o a doua lata sau o mira de lemn. În acest ultim caz este posibil ca pe lânga distanta orizontala
sa se determine si diferenta de nivel între A si B prin citire pe mira asezata vertical.

3.5 Masurarea electronica a distantelor.

Acest procedeu se bazeaza pe principiul determinarii timpului de propagare a unei unde de lumina modulata
intre o statie de emisie si una de receptie, pe traseul dus - întors. Dar în locul luminii modulate se pot folosi si unde
radio. În ambele cazuri distanta D este data de relatia:
v ⋅t
D= [4.13]
2
în care v este viteza de propagare a undei (luminoasa sau radio), iar t este timpul de propagare pe traseul dus-întors.
antena
reflector Cum însa masurarea timpului de propagare a undei se face cu
emisie erori mari, acesta se determina indirect, prin masurarea
bloc emitor
defazajului între modulatia de iesire si cea de intrare. Deoarece
bloc masurare unghiul de faza ϕ se poate exprima functie de frecventa f si de
defazaj timpul t parcurs de o unda prin relatia :
bloc receptor ϕ = 2πft [4.14]
antena se deduce :
receptie
ϕ
Figura 3.3-4 - Determinarea electronica a t= [4.15]
2π t
distantelor.
obtinându-se pentru distanta relatia:
23
Capitolul 03 - Masurarea distantelor

ϕ ⋅v ϕ ⋅λ v
D= = unde λ =
4π ⋅ f 4π f
[4.16]
Tendinta actuala a constructorilor de aparatura topografica este sa cupleze aparatele de masurat distante cu
aparatele pentru masurarea unghiurilor (teodolite), astfel ca rezultatul sa fie un produs capabil sa furnizeze elementele
necesare calculului coordonatelor punctelor topografice. Astfel de aparate poarta denumirea de statii totale si se
adreseaza utilizatorilor ce au de determinat distante de pâna la 2 - 3 km cu precizie centimetrica. În general precizia
acestor aparate se înscrie în limita m D = ±0,5cm + 10 −6 D .

3.6 Masurarea indirecta a distantelor.

3.6.1 Determinarea stadimetrica a distantelor.
Un instrument topografic care are trasate în câmpul vizual al lunetei atât firele reticulare cât sI firele
stadimetrice, va permite determinarea optica a distantelor.
Considerând cazul particular când axa de vizare a lunetei este perpendiculara pe mira, firele stadimetrice a' si
b', ale lunetei se vor proiecta pe mira în punctele A si B (figura 4.5). Privind prin luneta instrumentului amplasat într-un
capat al distantei de masurat, vizând mira amplasata în celalalt capat, distanta de determinat, D, este data de relatia:
D = D ' + (∂ + f ) [4.17]
Din asemanarea triunghiurilor se poate scrie:
B D' H
= [4.18]
a' a 1060
f h
a'
Cv F unde: h - distanta între firele reticulare
b' b b' f - distanta focala;
1.0 H - numarul generator.
δ f D' A 0998 Relatia [4.18] se poate scrie sI sub forma:
D
f
0935 D' = ⋅H = K⋅H [4.19]
h
0.9 În relatia 4.19, K poarta denumirea de coeficient
stadimetric sI are valoarea 100 ( este posibil ca valoarea sa
fie sI 200 sau 50).
Figura 3.3-5 - Determinarea stadimetrica a distantelor. Relatia 4.17 devine astfel:
D = K ⋅ H + (∂ + f ) [4.20]
unde δ reprezinta distanta de la centrul optic al lentilei obiectiv la axa verticala a teodolitului sI este cunoscuta. Notând
δ + f = c, formula distantei devine:
D = K⋅H +c [4.21]
Prin utilizarea lentilelor analatice, imaginea unui obiect se formeaza pe axa verticala a aparatului, iar relatia
4.21 devine:
D = K • H = 100 H [4.22]
Relatia 4.22 este valabila numai în cazul vizelor orizontale pe mira; daca viza nu îndeplineste aceasta conditie
sI face cu orizontala un unghi α, atunci numarul generator H devine H' = H cos α, iar lungimea înclinata L va fi:
L = K H cosα = 100 H cosα [4.23]
iar distanta orizontala D va fi:
D = L cosα = 100 H cos 2 α [4.24]
Precizia determinarii distantelor prin acest procedeu este cuprinsa între 0,10m sI 0,20m pentru distante de pâna
la 100m.

3.6.2 Determinarea telemetrica a distantelor.

Principiul de functionare este cel al coincidentei
semiimaginilor unui acelasi obiect. Din figura 4-6 se vede ca un
C’
γ punct situat la distanta L1, care este vizat prin luneta de constructie
C speciala, are o imagine “rupta“ în doua. Acest lucru este posibil
γ datorita existentei a doua prisme pentagonale, una fixa sI alta
L1 L2 mobila. Prisma fixa vede punctul sub un unghi de 100g - γ, în timp
γ
P2 campul lunetei necoincidenta coincidenta
ce prisma mobila vede punctul sub un unghi drept. Cele doua raze
P1 trec prin acelasi punct numai atunci când imaginile obiectului vizat
b1
b2 sunt în coincidenta. Distanta de la aparat la punctul vizat va fi data
de relatia:
Figura 3.3-6 - Principiul tahimetriei telemetrice.
L = b.ctgγ = b.K [4.25]
24
Capitolul 03 - Masurarea distantelor

Deoarece γ este constant, marimea lui se alege astfel încât ctgγ = K = 200. Valoarea lui b, numit sI baza variabila, se
citeste pe o rigla dispusa pe aparat dupa ce s-a realizat coincidenta semiimaginilor. Instrumentul BRT 006 este un
exemplu de aparat care utilizeaza principiul descris mai sus.

3.6.3 Determinarea paralactica a distantelor.

Distanta AB (figura 4-7) se poate determina sI în conditiile în

M care în punctul A este amplasat un teodolit, iar în punctul B,
b/2 perpendicular pe directia AB sI simetric fata de B, este asezata
γ/2 mira orizontala MN. Prin vizarea cu teodolitul a capetelor M sI
A γ/2 B
b/2
N se determina unghiul γ sub care se vede mira. În triunghiul
ABN se poate scrie ca:
N b
D D= ctgγ [4.26]
2
Daca b=2m, rezulta ca distanta intre A sI B va data de
Figura 3.3-7 - Principiul paralactic. cotangenta unghiului paralactic γ. Mira astfel constriuta poarta
denumirea de mira BALA. Teodolitul folosit la astfel de
determinari va fi unul de precizie (1cc....5cc), iar marimea unghiului paralactic se va obtine ca medie a mai multor
determinari. Pentru a putea obtine determinari precise, latura AB nu va fi mai mare de 80m...100m. Daca lungimea de
masurat este mai mare atunci se va apela la una din schemele din figura 4-8.
La lungimi mai mici de 200m, mira se aseaza
aproximativ la jumatatea distantei de masurat.
γ2/2
Teodolitul va determina unghiurile paralactice sub
γ1/2 γ2/2
γ2
β care se vede mira din cele doua capete ale distantei,
iar distanta se va determina pornind de la relatia 4.26,
γ1/2+χτγγ2/2
D=ctg D<400m cu formula:
πεντρυ ∆<200µ
D = D1 + D2 = ctgγ 1 + ctgγ 2 [4.27]
Figura 3.3-8 - Determinarea paralactica a lungimilor mari. Daca lungimea este cuprinsa între 200m sI
400 m, atunci la unul din capete se va alege o latura
auxiliara, mai mica de 100m, care se va masura cu mira BALA. În triunghiul format se vor masura toate unghiurile
interioare. Distanta care dorim sa o determinam va rezulta prin rezolvarea triunghiului.

25
Capitolul 04 - Studiul teodolitului

4. Studiul teodolitului.
Este instrumentul care permite masurarea directiilor la doua sau mai multe puncte din teren, precum şi
înclinarea acestor directii. Determinarile se raporteaza la un plan orizontal care trece prin punctul în care se stationeaza
cu teodolitul, numit punct de statie.
Clasificarea teodolitelor se face dupa :
• modul de citire a directiilor;
• precizia determinarilor;
• gradele de libertate ale miscarilor cercului orizontal.
Dupa modul de citire a directiilor, se cunosc doua categorii de teodolite:
• clasice, la care cercurile sunt gravate pe metal, citirile facându-se cu ajutorul vernierului, microscopul cu scarita
sau microscop cu tambur. Acest ultim tip de aparat nu se mai construieste.
• moderne, la care cercurile sunt gravate pe sticla, iar lecturile se fac centralizat pentru ambele cercuri, într-un singur
microscop, fixat pe luneta.
• electronice, la care cercurile sunt digitale, valoarea indicatiei fata de un reper de pe cercul gradat fiind afisata pe un
ecran cu cristale lichide.
Clasificarea dupa precizia de determinare a unghiurilor conduce la urmatoarele categorii:
• teodolite de mare precizie, sau astronomice, la care lecturile se fac pâna la zecime de secunda de arc(Theo
002,Wild T4,Kern DKM 3);
• teodolite propriu-zise, la care determinarile se fac pâna la o secunda de arc (Theo 010,Wild T2,Kern DKM2) ;
• teodolitele tahimetrice la care determinarile se fac la minut de arc (Theo 020, Theo 030, Wild T1A, Wild T16,
Kern DKM 1) precum şi teodolite tahimetrice de santier, la care determinarile se fac la 10 minute de arc.
Clasificarea dupa gradele de libertate ale miscarii cercului orizontal gradat se face în:
• teodolite simple, la care numai cercul alidad se poate misca în jurul axei verticale;
• teodolitele repetitoare, la care atât cercul alidad cât şi limbul au posibilitatea misca în jurul axei verticale;
• teodolitele reiteratoare, la care miscarea limbului în jurul axei verticale se face prin intermediul unui surub exterior,
numit reiterator,

.1. Schema generala a teodolitului clasic.

V Întregul aparat se compune din infrastructura şi
suprastructura. Infrastructura este cuprinsa între ambaza teodolitului
3 2 1 20
şi limb inclusiv, iar suprastructura este compusa din restul partilor
Cv componente, toate putându-se misca în jurul axei verticale V-V).
O O Partile componente, asa cum sunt prezentate în figura 5.1
4 4 sunt:
1 - luneta teodolitului; 2 - cercul vertical; 3 - axa de rotatie a lunetei; 4 -
furcile lunetei; 5 - cercul alidad; 6 - cercul gradat orizontal (limbul); 7 - axul
16 teodolitului; 8 - coloana tubulara a axului teodolitului; 9 - ambaza
5 15
Vs teodolitului; 10 - suruburi de calare; 11 - placa de tensiune a ambazei; 12 -
N N 17 placa ambazei; 13 - surub de prindere (surub pompa); 14 - dispozitiv de
17
prindere a firului cu plumb; 15 - nivela torica a cercului orizontal; 16 -
nivela sferica a cercului orizontal; 17 - dispozitiv de citire a cercului
6
orizontal; 18 - surub de blocare a cercului alidad; 19 - surub de blocare a
18 7
8 19 limbului; 20 - surub de blocare a miscarii lunetei; 21 - ambaza trepiedului;
VV - axa principala a teodolitului (verticala); OO - axa secundara a lunetei;
9 NN - directricea nivelei torice; VsVs - axa nivelei sferice; Cv - centrul de
10 vizare al teodolitului.
11 La vizarea unui obiect îndepartat, teodolitul are posibilitate
12 de miscare în jurul axei principale de rotatie, V-V si posibilitate de
21 miscare a lunetei si cercului vertical într-un plan vertical în jurul axei
14 13 orizontale secundare O-O.

.2. Axele teodolitului.

Din punct de vedere constructiv teodolitul are trei axe şi
anume:
V 1. axa V-V, numita şi principala, care este axa de rotatie a
suprastructurii aparatului. În timpul masuratorilor, aceasta
Figura 4.1- Schema generala a teodolitului. trebuie sa fie verticala;

26
Capitolul 04 - Studiul teodolitului

2. axa O-O, numita şi secundara, care este axa în jurul careia se roteste luneta împreuna cu cercul vertical;
3. axa r-O (reticul-obiectiv) numita şi de vizare, care este linia materializând directia spre care se efectueaza
masuratoarea.
Toate cele trei axe trebuie sa se întâlneasca în acelaşi punct, Cv, numit centrul de vizare al teodolitului.

.1. Parti componente ale teodolitului.

.2. Luneta topografica.
Lunetele instrumentelor topografice sunt constituite ca un dispozitiv optic ce serveste la vizarea, la distanta, a
obiectelor numite şi semnale topografice, a caror imagine obtinuta prin luneta este clara şi marita, imposibil de obtinut
cu ochiul liber. În afara de aceasta, luneta poate servi şi la determinarea distantelor (masurare) pe cale optica, procedeul
numindu-se determinarea stadimetrica a distantelor.
Dupa modul de alcatuire, se disting lunete:
• cu focusare exterioara, la care planul imaginii este fix iar planul reticulului este mobil. Au fost folosite la aparatele
vechi, iar acum nu se mai construiesc.
• cu focusare interioara, la care planul imaginii este mobil iar cel al reticulului este fix.
Luneta cu focusare exterioara (figura 5.2) se compune din:
1- tub obiectiv; 2 - tub ocular; 3 - obiectiv; 4 - ocular; 5 - reticul; 6 - lentila divergenta de focusare; 7 - surub de focusare; 8 - surub
cremaliera; 9 - suruburi de rectificare a firelor reticulare; 10 - locul de formare al imaginii în absenta lentilei de focusare; O1 - centrul
optic al obiectivului; O2 - centrul optic al ocularului; r - centrul reticulului; xx - axa geometrica a lunetei; O1O2 - axa optica a lunetei;
a - distanta variabila între lentila de focusare şi obiectivul fix ; p' - distanta variabila între obiectiv şi imagine.

1 9
3 8
7 2
5

x r O x
2

a (variabil)
4
p' (constant) 6 10 9
O
1
Figura 4.2 - Luneta topografica.
Spre deosebire de luneta cu focusare exterioara, la cea cu focusare interioara, planul firelor reticulare este fix,
iar claritatea imaginii se realizeaza prin deplasarea unei lentile numita de focusare. Lungimea lunetelor este variabila la
cele cu focusare exterioara şi constanta la cele cu focusare interioara.
Pentru a nu se pierde timp cu cautarea obiectului ce se doreste a se viza, pe luneta se amplaseaza un dispozitiv,
tip cui - catare sau mai nou un colimator, care odata suprapus peste obiectul vizat asigura existenta în câmpul vizual al
lunetei a obiectului vizat.
Axele lunetei, care trebuie sa coincida între ele, sunt materializate de:
1. axa optica, determinata de centrele optice ale obiectivului şi ocularului şi nu este materializata;
2. axa geometrica, sau de simetrie, este determinata de centrele celor doua sau trei tuburi concentrice şi deasemeni nu
este materializata;
3. axa de vizare, determinata de centrul r al firelor reticulare şi centrul optic al obiectivului, fiind singura axa
materializata.
Reticulul lunetei este format dintr-o placa de sticla pe care sunt gravate foarte fin trasaturi numite fire
reticulare. În cazul în care se constata descentrarea centrului firelor reticulare de la axa geometrica a lunetei, aceasta
este prevazuta cu suruburi de rectificare în plan orizontal, respectiv vertical, care prin actionare permit readucerea
centrului pe axa geometrica. La lunetele moderne reticulul este fix şi se afla în planul focal anterior al ocularului.
Punerea la punct a lunetei se executa în doua faze şi anume:
a).punerea la punct a imaginii firelor reticulare se realizeaza prin îndreptarea lunetei spre o suprafata de culoare
deschisa, iar prin rotirea ocularului se tinde la obtinerea unei imagini clare a firelor. Operatiunea se executa la începutul
unei zile de masuratori şi ramâne valabila atât timp cât nu se schimba operatorul la aparat.
b).punerea la punct a imaginii obiectului vizat urmareste sa realizeze o claritate maxima a imaginii prin actionarea
surubului de focusare. Acest lucru se realizeaza când planul imagine se suprapune cu cel al firelor reticulare.
Operatiunea se numeste focusare şi se executa la fiecare vizare cu luneta, deoarece depinde de distanta de la obiect la
aparat.
Ordinea operatiilor este strict obligatorie în succesiunea în care este prezentata mai sus; inversarea ordinii
conduce la alterarea claritatii imaginii obiectului vizat când se realizeaza claritatea firelor.

27
Capitolul 04 - Studiul teodolitului

Punctarea obiectelor vizate este operatiunea prin care se aduce centrul firelor reticulare pe punctul matematic
al obiectului vizat. Operatiunea se realizeaza în etape succesive:
4. se suprapune dispozitivul de vizare aproximativa (cui-catare sau colimator) peste imaginea obiectului vizat.În
acest moment în câmpul vizual al lunetei apare imaginea neclara a obiectului. Se focuseaza imaginea cu ajutorul
surubului de focusare.
5. se deplaseaza luneta în plan vertical pâna ce firul reticular orizontal se suprapune peste punctul vizat, actionând
din surubul de fina miscare în plan vertical.
6. se deplaseaza firul reticular vertical pâna ce se ajunge pe punctul vizat, prin actionarea surubului de fina miscare
în plan orizontal.
.1. Nivelele teodolitului.
Sunt dispozitivele care servesc la orizontalizarea sau verticalizarea unor drepte, precum şi la masurarea unor
unghiuri mici de panta. Se disting urmatoarele tipuri de nivele:
sferica, (figura 5.3) formata dintr-o fiola de forma cilindrica, având la partea superioara forma unei calote
sferice. Interiorul este umplut cu eter sau alcool, lasându-se un mic spatiu ce formeaza o bula de vapori saturati de
lichid. Partea centrala a calotei reprezinta punctul central al nivelei prin care trece axa verticala Vs -Vs a acesteia. Pe
calota fiolei se graveaza cercuri concentrice cu diametrul marit cu 2 mm. Întregul ansamblu se fixeaza într-o montura
protectoare din material plastic dur sau metal.
6 1
5 Vs
Pn M Pn 1 - Fiola de sticla
2 - Montura
2 3 - Suport
3
4 - Cercul alidad
5 5 - Suruburi de rectificare
M
3 6 - Cerc reper
M - Punctul central al fiolei
Vs PnPn - Plan director tangent
6 5 VsVs - Verticala cercului de
Sectiune transversala
4 curbura a nivelei
Vedere in plan
5

Figura 4.3 - Nivela sferica.

torica, (figura 5.4.) formata dintr-o fiola în forma de tor (cilindru curbat dupa un arc de cerc), umpluta cu
aceleaşi lichide ca şi nivela sferica. La partea superioara a fiolei se graveaza trasaturi simetrice fata de mijlocul ei, la
interval de 2 mm una de cealalta. Atunci când centrul bulei coincide cu centrul fiolei, tangenta la centrul fiolei devine
orizontala. Tangenta poarta denumirea de directrice a nivelei.
a - sectiune verticala N M N
7 2 1
N N b - vedere in plan a
1 - montura metalica M'
a 3 m m
5 2 - fiola de sticla
4 3 - surub de rectificare R
4 - suportul nivelei R
6 7
5 - articulatie α
b 6 - reperele nivelei
7 - bula nivelei
NN - directricea nivelei C

Figura 4.4 - Nivela torica.

Marimea ce caracterizeaza o nivela se numeste sensibilitate şi reprezinta unghiul la centru de înclinare a fiolei
pentru o deplasare a bulei de 2 mm. Cu cât unghiul este mai mic cu atât sensibilitatea este mai mare şi invers. Acest
lucru se obtine la nivelele cu raza de curbura cât mai mare.
Un caz particular al acestui tip de nivela este nivela cu coincidenta, (figura 5.5),la care semiimaginile capetelor
bulei nivelei sunt aduse, printr-un sistem de prisme, într-un ocular sectionat în doua jumatati pe verticala. Când
capetele sunt în prelungire, centrul bulei coincide cu centrul nivelei. Procedeul prin coincidenta este de pâna la 10 ori
mai precis decât cel cu repere gravate.
a,b - campul ocularului nivelei cu coincidenta

a b a - pozitia in necoincidenta a bulei nivelei

b - pozitia in coincidenta a bulei nivelei

Figura 4.5 - Nivela cu coincidenta.

28
Capitolul 04 - Studiul teodolitului

Daca vom realiza o nivela compusa din doua toruri dispuse cu curburile opuse una fata de cealalta, deci
ambele fete vor fi convexe, realizam o nivela butoias, care atasata unui dispozitiv ce-i va permite rotirea convenabila,
va putea sa lucreze prin rasucire fie pe o fata fie pe cealalta.

.2. Metode de masurare a unghiurilor.

Operatiunile necesare masurarii unghiurilor constau din urmatoarea succesiune:
• verificarea şi eventual rectificarea teodolitului;
• asezarea în statie a teodolitului;
• vizarea punctului, facuta pentru determinari azimutale la baza semnalului, prin suprapunerea peste acesta sau
bisectare a firului reticular vertical, iar pentru determinarea unghiului zenital prin suprapunerea firului reticular
orizontal peste semnal, fie la înaltimea (I) a instrumentului, fie la înaltimea (S) a semnalului. Anterior însa este
necesara vizarea aproximativa cu ajutorul colimatorului, punerea la punct a imaginii firelor reticulare şi apoi a
imaginii obiectului vizat (semnal geodezic).
• efectuarea determinarilor propriuzise.
.3. Masurarea unghiurilor orizontale.
Functie de numarul punctelor spre care se vor face determinarile, metodele de masurare se refera la masurarea
unghiurilor izolate, daca este vorba de unghiul format de doua puncte vizate, sau de unghiuri dispuse în tur de orizont
daca este vorba de mai mult de 2 puncte vizate.
metoda diferentei citirilor sau simpla - se foloseste la determinarea unghiului format de directiile catre doua
puncte, fara o precizie deosebita. Pentru
A A
aceasta (figura 5.6) se procedeaza
0 (200) astfel: se elibereaza miscarea
0 C'1
C1 C1 înregistratoare a cercului orizontal
gradat, se vizeaza punctul A în pozitia I
a lunetei (cerc vertical stânga) şi se
ω ω' ω" efectueaza citirea c1; se deblocheaza
miscarile generale ale aparatului şi se
C2 C2 vizeaza punctul B, cu luneta tot în
C'2 pozitia I; se efectueaza citirea c2.
B Valoarea unghiului format de directiile
B
catre punctele A si B va fi data de
Figura 4.6 - Metoda diferentei citirilor. diferenta citirilor :
ω = c2 − c1 [5.1]
Daca operatiunile descrise mai sus se completeaza cu vizarea în pozitia a doua a lunetei, se va obtine o valoare mai
precisa a valorii unghiului dintre cele doua directii. Pentru aceasta a doua faza se rotesc aparatul şi luneta cu câte 200g,
cercul vertical fiind acum în dreapta lunetei (pozitia a II-a), dupa care se vizeaza punctul B şi se efectueaza citirea c2';
se vizeaza punctul A, prin rotirea aparatului în sens antiorar şi se efectueaza citirea c1'. Unghiul masurat în pozitia I va
fi:
ω ' = c2 − c1 [5.2]
iar în pozitia a II-a va fi :
ω " = c2 ' − c1 ' [5.3]
Daca diferenta celor doua determinari se încadreaza în toleranta admisa, atunci valoarea cea mai probabila a
unghiului va fi media aritmetica a celor doua determinari.
ω '+ω "
ω= [5.4]
2
Un caz particular al acestei metode este cel în care pe directia initiala, în pozitia I se aduce valoarea zero a
cercului orizontal gradat.În acest caz, citirea initiala devenind 0,rezulta ca citirea facuta pe punctul B este chiar marimea
unghiului ce se doreste a se masura, în pozitia I a lunetei. Prin aducerea aparatului în pozitia a II-a a lunetei, valoarea
unghiului va fi data de diferenta între c2' şi 200g. Cu cele doua valori obtinute, daca acestea se înscriu în tolerante, se
calculeaza media ca fiind valoarea cea mai probabila a unghiului ω.
metoda repetitiei - se foloseste la determinarea cu precizie sporita a unghiurilor izolate, atunci când pentru
masuratori este folosit un instrument repetitor ( figura 5.7). Ne propunem sa determinam unghiul sub care se vad din
punctul de statie punctele A si B prin trei repetitii.Principial, metoda foloseste de fiecare data drept origine a citirilor,
valoarea directiei determinata
c1 c2 în masuratoarea anterioara.
c1 Pentru determinarea unghiului
c1 A c 2
A c 3
A
c2 c3 c 4 între doua directii concurente
B B B în punctul de statie, cu

Figura 4.7 - Metoda repetitiei. 29

Capitolul 04 - Studiul teodolitului

instrumentul în pozitia I a lunetei se vizeaza punctul A si se efectueaza citirea c1; se vizeaza punctul B caruia i-ar
corespunde citirea c2 care însa nu se efectueaza; în schimb dupa vizarea punctului B se blocheaza miscarea
înregistratoare, se deblocheaza miscarea generala în plan orizontal si se vizeaza punctul A. Se deblocheaza miscarea
înregistratoare si se revizeaza punctul B; citirea corespunzatoare ar fi c3, care la fel ca si c2 nu se efectueaza. Dupa
aceasta secventa am efectuat doua "repetitii" pentru masurarea unghiului între directiile spre punctele A si B. În sfârsit,
dupa vizarea punctului B se blocheaza miscarea înregistratoare, se deblocheaza miscarea generala în plan orizontal, se
vizeaza A, se deblocheaza miscarea înregistratoare si cea generala în plan orizontal si se vizeaza B. Numai acum se
poate face citirea la dispozitivul de citire a cercului orizontal. Valoarea cea mai probabila a unghiului masurat prin cele
trei repetitii va fi obtinuta cu relatia :
c −c
ω= 4 1 [5.5]
3
Metoda se aplica în cazul masurarii unghiurilor izolate, în ambele pozitii ale lunetei, în situatia în care se
dispune de un aparat cu o precizie de citire mai mica decât precizia ceruta pentru determinarea unghiului.
200
metoda seriilor (sau reiteratiilor) se foloseste de
A
fiecare data când se urmareste determinarea marimii
0 unghiurilor dintr-un punct de statie în care converg mai
C"1
D C'4 C'1 multe vize (figura 5.8). Din totalitatea vizelor, se alege ca
C4 C"'1
C1 directie de referinta (initiala) viza cea mai lunga, de la care
se vizeaza toate celelalte puncte,în ordine, în sens orar,
C2 încheindu-se turul de orizont tot pe viza initiala. Pentru
C3 C'2
C'3 acest tur de orizont, luneta aparatului este în pozitia I (cerc
B vertical stânga). Se aduce aparatul în pozitia a doua, se
C vizeaza aceeaşi directie initiala, dupa care vizarea se
desfasoara în sens antiorar pâna la închiderea pe aceeaşi
Figura 4.8 - Metoda seriilor.
viza initiala. Valorile masurate se prelucreaza, procedându-
se la calculul mediilor între cele doua pozitii, a neînchiderii
si a corectiei totale si unitare si prin aplicarea celei din urma la obtinerea valorilor compensate pentru directiile
masurate. Pentru exemplificare se prezinta mai jos (tabelul 5.1) un exemplu de prelucrare.
Prin efectuarea diferentei între directia initiala (considerata valoare justa) catre punctul A sI directia finala
(considerata viza afectata de erori) tot catre
Pct st. Pct.vizat Pozitia I Pozitia II Medii Corectie Unghi comp. punctul A, se obtine valoarea corectiei totale:
A 1 10.123 210.13 10.126 0 10.1263 c = 10,1263g - 10,1375g = - 1c12cc
2 95.568 295.57 95.566 -0.0028 95.5635 Acesta valoare se va repartiza proportional
3 153.23 353.23 153.23 -0.0056 153.2194 fiecarei vize, cu o cantitate cu adica :
4 301.18 101.18 301.18 -0.0084 301.1741 c
cu = = −28 cc
1 10.135 210.14 10.138 -0.0112 10.1263 n
Tabelul 4.1-Compensarea seriilor Viza initiala fiind neafectata de erpri nu va
primi nici o corectie, viza catre punctul B va
primi cu, viza catre punctul C va primi 2.cu sI asa mai departe pâna la viza de închidere care va primi 4.cu. Se observa ca
prin aplicarea coretiei corespunzatoare la valoarea masurata, viza finala devine egala cu viza initiala.
Daca se doreste o crestere a preciziei determinarilor se pot executa mai multe serii, însa cu origini diferite ale directiei
initiale. Intervalul între serii se stabileste cu relatia:
400 g
I= [5.6]
m⋅n
unde I reprezinta intervalul între serii; m - numarul dispozitivelor de citire (în general 2); n - numarul de serii ce se
executa.
Daca observatiile se fac numai într-o singura pozitie a lunetei, de obicei în sens orar, metoda se numeste a
turului de orizont.
.4. Masurarea unghiurilor verticale.
Pentru masurarea unghiurilor verticale se procedeaza în felul urmator:
• se instaleaza aparatul în punctul de statie, se centreaza şi se caleaza;
• se masoara înaltimea aparatului (notata cu i);
• se vizeaza semnalul din punctul B, fie la înaltimea aparatului fie la înaltimea s a semnalului, prin aducerea firului
reticular orizontal la unul din cele doua repere mentionate mai sus; se citeste unghiul vertical la dispozitivul de
citire.
Dupa pozitia originii diviziunilor cercului vertical, se pot determina, fie unghiuri zenitale, când originea este
îndreptata spre zenit (în sus, pe verticala) fie unghiuri de panta, daca originea este pe directia orizontalei ce trece prin
centrul de vizare al aparatului.
Masurarea unghiurilor de panta se face cu luneta în ambele pozitii, calculându-se media:

30
Capitolul 04 - Studiul teodolitului

pozitia I α1 = c1 [5.7]
pozitia a II-a α2 = 200g - c2 [5.8]
de unde rezulta:

α=
α1 +α 2
=
(
c1 + 200 g − c2 )=c
1 − c2
+ 100 g [5.9]
linia de vizare
2 2 2
ca valoarea cea mai probabila a determinarilor.
s În cazul masurarii unghiurilor zenitale relatiile de calcul
Z i
devin:
α(+)
pozitia I Z1 = c1 [5.10]
pozitia a II-a Z2 = 400g - c2 [5.11]
B
i de unde rezulta:
α(+)
A
Z= =
(
g
Z 1 + Z 2 c1 + 400 − c2 c −c )
= 1 2 + 200 g [5.12]
Figura 4.9 - Masurarea unghiurilor verticale. 2 2 2
Pentru calculul unghiului de panta prin masurarea unghiului zenital se foloseste relatia:
α = 100g - Z [5.13]
din care se poate constata ca unghiul de panta este o marime algebrica; acesta este pozitiv pentru toate punctele situate
deasupra liniei orizontului şi negativ pentru toate punctele situate sub linia orizontului ce trece prin centrul de vizare al
unui teodolit instalat într-un punct de statie. Pornind de la relatia [5.13], se poate scrie ca:
α1 = 100g - Z1 ; α2 = Z2 - 300g [5.14]
iar controlul citirilor se face cu relatia :
Z1 + Z2 = 400g [5.15]
.5. Precizia masurarii unghiurilor cu teodolitul.
Daca urmarim succesiunea operatiunilor efectuate într-o statie pentru masurarea unui unghi, indiferent de
metoda, vom constata ca la toate metodele a trebuit sa :
1. centram aparatul pe punctul de statie, operatiune care atrage dupa sine comiterea unei erori mc = eroare de centrare
a aparatului în statie;
2. vizam un semnal instalat în punctul vizat, deci sacomitem eroarea mr = eroarea de centrare a semnalului vizat (de
reductie)
3. efectuam masuratoarea propriuzisa, citind valorile directiilor la dispozitivele de citire, ocazie cu care am comis
eroarea mm = eroarea de masurare propriuzisa;
4. am utilizat un instrument care oricât de precis ar fi are totusi erori constructive, sau erori instrumentale mi;
5. efectuam masuratorile în conditii meteo mai mult sau mai putin favorabile, dar în nici un caz ideale, motiv pentru
care observatiile sunt influentate de mCE = eroarea datorita conditiilor exterioare.
Orice directie masurata într-o pozitie a lunetei este influentata de erorile mentionate mai sus cu o cantitate:

m1 = mc2 + mr2 + mm2 + mi2 + mCE

2
[5.16]

Deoarece unghiul este compus din doua directii, rezulta ca eroarea unui unghi va fi dublul erorii unei directii,
şi deci:
mω = m12 + m22 [5.17]
Pentru unghiurile masurate în ambele pozitii ale lunetei, eroarea unghiului va fi egala cu eroarea directiei .

31
Capitolul 05 - Planimetrie

5. PLANIMETRIE.
5.1 Retele de sprijin planimerice.
Problema principala a topografie este determinarea coordonatelor tridimensionale (x, y, H) pentru punctele de
detaliu existente în teren, astfel ca aceste puncte sa poata fi reprezentate apoi pe harti si planuri. Cerinta majora pentru
aceasta operatiune este ca reprezentarea sa fie asemenea cu cea din teren, fapt ce necesitata calitati cum ar fi
continuitatea, omogenitatea si unitatea. Aceste calitati nu se pot realiza decât prin realizarea unei retele de puncte de
coordonate cunoscute, ce constituie reteaua de sprijin fata de care se leaga, din punct de vedere geometric detaliile.

5.1.1 Reteaua geodezica.

Planurile si hartile topografice reprezinta, la scara, o figura asemenea cu proiectia orizontala a figurilor din
teren, reprezentare ce trebuie sa fie unitara, continua si omogena ca precizie. Pentru îndeplinirea acestor conditii, este
necesar ca pe suprafata de ridicat să existe un numar de puncte de coordonate cunoscute, numita osatura, de la care să
plece toate determinarile, constituind o retea locala. Daca se extinde teritoriul
de ridicat în plan la suprafata unei tari, este necesara îndeplinirea aceleeaşi
conditii privind existenta unei osaturi omogene, care de data acesta se va
constitui într-o retea geodezica de stat.
Reteaua de triangulatie de stat se compune din lanturi de triunghiuri,
organizate, functie de distantele dintre ele, pe ordine de marime si precizie de
determinare. Se considera ca triangulatia de ordine I-IV constituie reteaua de
triangulatie de stat, numita triangulatie superioara, iar reteaua de ordinul V
reprezinta triangulatia de ordin inferior.
Reteaua de triangulatie de ordinul I se desfasoara aproximativ pe
directia meridianelor şi paralelelor, alcatuind lanturi de triangulatie (figura
Figura 5.1 - Lanturi de triangulatie.
6.1). La intersectia lantului desfasurat pe meridian cu cel de pe paralel, se
fixeaza pozitia unor laturi care se masoara, numite baze de triangulatie. În
aceleaşi zone se fac şi determinari de coordonate geografice - latitudine şi longitudine - pentru unele puncte, care se vor
numi puncte "Laplace". Lungimea laturilor în triangulatia de acest ordin este de 20-60 km.
II Din punctele de triangulatie de ordinul I
II se deternina puncte de triangulatie de ordinul II,
I în conditii de precizie cu o clasă inferioara, având
I laturile de 15-20 km; în continuare se obtine
II triangulatia de ordinul III, cu laturile de 10-15
II km, respectiv ordinul IV cu lungimile laturilor de
I
III
ordinul a 5-10 km.
III Punctele triangulatiei de ordinul V
III II
îndesesc ordinul IV, având laturile de 1-5 km,
astfel încât să asigure o densitate de un punct la
III
II 50 ha.
II Pentru lucrari cu caracter special
I
(baraje, metrouri, obiective industriale mari)
Figura 5.2 - Dezvoltarea retelei de triangulatie. apar retele de triangulatie cu forme speciale, care
se lucreaza separat de triangulatia de stat, dar
cara pot avea puncte de racordare cu acesta. Precizia unor astfel de retele locale este mult mai buna decât precizia
retelei geodezice de stat.
Chiar daca distanta dintre punctele de triangulatie de ordinul V este de 1...1,5 km, aceasta nu poate asigura în
toate cazurile distante convenabile pâna la punctele de detaliu. Se impune în astfel de situatii, ca între punctele de
triangulatie sa se realizeze retele poligonometrice, ale caror puncte trec prin apropierea detaliilor. O astfel de metoda
este denumita drumuire.
5.1.2 Marcarea punctelor topografice.
Este operatiunea prin care se urmareste materializarea în teren a unor puncte, carora initial să li se determine
coordonate şi ulterior să serveasca drept puncte de coordonate cunoscute pentru efectuarea unor lucrari topografice.
Dupa durata în timp care se prezumeaza ca este necesara să o acopere se disting:
• marcare provizorie, care se efectueaza cu taruşi de lemn, cu sectiune rotunda sau patrata de 5 cm, confectionati din
lemn de preferinta de esenta tare. La partea superioara a tarusilor se materializeaza, printr-o cruce sau prin cherneruire,
punctul topografic. Acest tip de marcare se foloseste la drumuirile planimetrice în extravilan (figura 6.3).
• marcare definitiva, care urmeaza să permita utilizarea punctului pe o durata de timp mare şi care se realizeaza cu
taruşi metalici sau borne de beton armat, functie de natura solului în care se instaleaza.

33
Capitolul 05 - Planimetrie

În cazul bornarii punctelor în terenuri obisnuite, în extravilan, se recomanda ca sub borna de beton sa se
instaleze o placa martor cu rolul de a face posibila rebornarea în cazul distrugerii punctului. Borna, odata montata, se
acopera cu pamânt, lasând libera doar partea superioara circa 5-10 cm. Daca bornarea se face în terenuri cu mult pietris,
se recomanda montarea a doi martori, iar la suprafata borna se fixeaza într-o zidarie de piatra. În acest ultim caz, zidaria
va cuprinde si un mic sant de garda pentru scurgerea apelor pluviale. În schimb, în terenuri stâncoase nu se mai
foloseste martorul, iar borna se fixeaza cu ajutorul mortarului de ciment.
În cazul marcarii punctelor în intravilan, bornele vor fi prevazute cu un capac metalic protector. Se mai pot
folosi la marcarea punctelor în localitati fie tarusi metalici, fie chiar tevi încastrate în beton, protejate cu o cutie
metalica.
Pentru a asigura pozitionarea
φ5
pe aceeasi verticala atât a martorului cât
5 cm φ2
si a bornei, dupa saparea gropii în care
se vor monta cele doua piese, cu
ajutorul a patru tarusi se construiesc
diagonalele gropii; se întind doua sfori
între tarusii de pe diagonala, iar cu un
fir cu plumb se centreaza atât centrul
martorului cât si centrul bornei la
Figura 5.3 - Marcarea punctelor intersectia celor doua diagonale ale
gropii. Între martor si borna se aseaza
un strat semnalizator din sticla sparta sau caramida pisata si apoi pamânt.
Pentru marcarea punctelor de nivelment se folosesc marci metalice încastrate în constructii solide,care în timp
40-80 să nu se deplaseze în înaltime.
5.1.3 Semnalizarea punctelor topografice.
Semnalizarea punctelor topografice este operatiunea prin care
se urmareste punerea în evidenta a unui punct topografic astfel ca
acesta să fie vizibil de la distanta mare. La fel ca şi marcarea,
semnalizarea poate fi :
• provizorie, pentru care se utilizeaza jaloanele (figura 6.4). Acestea
0.8-1m sunt construite din lemn sau aluminiu, cu vîrful ascutit, colorate
e
alternativ în culori contrastante cu mediul înconjurator (rosu-alb).
În sectiune, jalonul poate fi de forma octogonala, hexagonala sau
triunghiulara. Jalonul se aseaza în pozitie verticala fie "din ochi"
fie cu ajutorul unui fir cu plumb si se mentine în aceastapozitie cu
Figura 5.4 - Semnalizarea punctelor.
portjalonul.
• definitiva sau permanenta, care urmareste vizualizarea la distanta
a punctului pentru o perioada mai lunga de timp. Se poate face prin:
1. balize la sol, centrice sau excentrice (figura 6.4) - sunt construite din lemn
de esenta moale, de preferinta brad. Piesele componente sunt fie manele cu
diametru de 10-15 cm fie rigle cu sectiuni de pâna la 10x10cm. Pentru a fi
vizibil de la distanta, la partea superioara se monteaza perpendicular una pe
alta, patru scânduri vopsite în negru si alb. Montajul pe verticala se
realizeaza cu o cutie de circa 0,80m adâncime, ce se îngroapa lânga borna.
Pentru a fi vertical, la montarea semnalului se foloseste un fir cu plumb pe
e doua directii perpendiculare între ele. Un astfel de semnal poate avea
înaltime de pâna la 6 metri. Distanta la care se amplaseaza baliza se
Figura 5.5 - Semnalizare cu baliza în pom. numeste excentricitate si marimea ei se masoara.
2. balize în pom, deasemeni centrice sau excentrice (figura 6.5). Pentru a
Linia de vizare
a inaltimilor spori înaltimea semnalului, în locul popului folosit la baliza la sol, se
foloseste înaltimea unui arbore situat în apropierea bornei. Din acest motiv,
este posibil ca baliza în pom sa fie centrica sau excentrica. Datorita pozitiei
sale, balizele în arbori au inconvenientul instabilitatii: fixarea se face pe
ramurile arborelui, iar adierile de vânt pot constitui prilej de instabilitate a
semnalului. Avantajul consta în aceea ca permite economisirea materialului
lemnos ce ar fi necesar pentru constructii de semnale.
3. piramide la sol sau piramide cu poduri. Acest tip de semnal (figura 6.6) se
foloseste cu precadere pentru semnalizarea punctelor din reteaua geodezica
de stat, iar în cazul în care vizele între puncte strabat trasee ce întâlnesc
obstacole, se impun realizarea unor constructii mai înalte, cu poduri.
Piramidele sunt semnalizari centrice, care pot fi, în sectiune triunghiulare
Figura 5.6 - Piramida la sol.
(pentru cele la sol) sau patrate (pentru toate tipurile). Picioarele se unesc la

34
Capitolul 05 - Planimetrie

partea superioara a piramidei si se consolideaza cu un pop pe care se afla fluturele piramidei. Montarea piramidei
trebuie sa se faca astfel ca picioarele ei sa nu se suprapuna peste vizele ce se vor observa din punctul respectiv.
4. pilastri pe cladiri, în localitati. Datorita spatiului
redus, acoperirii mari a terenului si înaltimii
constructiilor, aglomerarile urbane presupun gasirea
de solutii specifice pentru materializarea si
semnalizarea punctelor topografice. În cele mai
multe cazuri, problema se rezolva prin amplasarea
punctelor pe acoperisul sau pe terasa cladirilor mai
înalte din zona. Pentru o astfel de materializare,
pilastrii ce vor servi atât la semnalizare cât si la
Figura 5.7 - Semnalizare cu pilastru pe case sau terase.
materializare, se pot construi din beton, caramida
sau lemn, obtiunea finala fiind determinata de
conditiile specifice fiecarei situatii în
parte. Caracteristic tuturor situatiilor
este faptul ca pilastrii amplasati pe
acoperis sau terasa trebuie saasigure un
acces facil, o vizibilitate buna catre alte
puncte si nu în ultimul rând o securitate
totala pentru operator si instrument.
Ultima conditie presupune realizarea de
poduri de lucru si balustrade de
protectie, suficient de solide pentru a
elimina orice risc privind integritatea
corporala a operatorului si cea tehnica a
Figura 5.8 - Vizarea semnalelor topografice. instrumentelor de masurat.
Indiferent de situatie si tipul de semnal,
acesta trebuie sa satisfaca o serie de conditii minime : sa contrasteze cu mediul înconjurator, si sa fie stabil în conditii
de vânt de intensitate medie.

5.2 Determinarea coordonatelor retelei de sprijin.

5.2.1 Principiul intersectiei.
Metoda intersectiei are ca scop determinarea coordonatelor unor puncte, altele decât cele din reteua de
triangulatie, în scopul apropierii de punctele de detaliu care servesc la întocmirea hartilor sau planurilor; ea consta în
utilizarea coordonatelor şi determinarilor unghiulare efectuate cu ajutorul punctelor de coordonate cunoscute aflate în
zona, (numite "puncte vechi") în vederea determinarii pozitiei planimetrice a altor puncte din zona (numite "puncte
noi"). Prin utilizarea acestei metode, distanta între puncte se micsoreaza la circa 0,5 - 1,5 km. Deoarece aceasta
apropiere nu este suficienta, din punctele determinate prin intersectii, reteaua se îndeseste în continuare prin drumuiri.
5.2.2 Principiul intersectiei înainte.
Considerînd existente minim doua puncte de coordonate cunoscute, deci puncte vechi, între care exista vizibilitate în
teren şi un punct materializat şi semnalizat în teren, ale carui coordonate dorim să le determinam. Pentru rezolvarea
problemei (figura 6.9) se stationeaza punctele vechi şi în urma determinarilor unghiulare efectuate în teren, se
y calculeaza unghiurile în plan orizontal dintre directiile determinate de
punctele vechi şi directiile determinate de un punct vechi şi punctul nou
ce se doreste a fi determinat. Coordonatele punctelor fiind XA, YA, XB,
YB pentru punctele vechi, respectiv XP, YP pentru punctul nou, se
N P poate scrie ca:
yP
∆ x AB x − xA
N tgθ AB = = B [6.1]
∆ y AB yB − y A
yB θAP β B θBP respectiv functia tangenta aplicata celor doua orientari din punctele
vechi catre punctul nou :
A
yC  ∆ x AP x − xA
α
tgθ AP = = P
 ∆ y AP yP − yA
 [6.2]
O xA xP xB x tgθ ∆ x BP x − xB
BP = = P
Figura 5.9 - Intersectia inainte.  ∆ y BP yP − yB

Se constata ca din acest sistem de doua ecuatii cu necunoscutele XP, YP, tgθAP, tgθBP numai aparent nu poate fi

35
Capitolul 05 - Planimetrie

rezolvat. Tinând cont de relatia [6.1], putem scrie ca:

tgθ AP = tgθ AB + α − 400 g
[6.3]
tgθ BP = tgθ BA + β
în care θΒΑ = θAB + 200g. Cu valorile astfel cunoscute ale orientarilor, sistemul [6.2] devine:
xP - xA = (yP - yA) . tgθAP ⇔ xP = xA + (yP - yA) . tgθAP [6.4]
xP - xB = (yP - yB) . tgθBP ⇔ xP = xB + (yP - yB) . tgθBP [6.5]
Egalând relatiile [6.4] si [6.5] functie de yP, rezulta:
x B − x A + y A ⋅ tgθ AP − y B ⋅ tgθ BP
yP = [6.6]
tgθ AP − tgθ BP

valoarea lui xP urmând a se calcula cu relatiile [6.4] si [6.5]. Cele doua valori pentru xP trebuie să fie riguros egale,
acest fapt constituind un element de control al corectitudinii calculelor.
Deoarece functia tangenta are o reprezentare asimptotica, se poate întâmpla ca în anumite situatii (orientari apropiate
de 0g şi 200g ), valoarea functiei să tinda la infinit; în aceasta situatie, pentru calcule, se va utiliza formula cotangentei,
relatiile folosinte fiind:
yP - yA = (xP - xA) . ctgθAP ⇔ yP = yA + (xP - xA) . ctgθAP [6.7]
yP - yB = (xP - xB) . ctgθBP ⇔ yP = yB + (xP - xB) . ctgθBP [6.8]
respectiv :
y B − y A − x B ⋅ ctgθ BP + x A ⋅ ctgθ AP
xP = [6.9]
ctgθ AP − ctgθ BP

Daca pentru rezolvarea matematica a problemei sunt suficiente doua puncte de coordonate cunoscute, din punct de
vedere topografic se impune existenta unui al treilea punct de coordonate conoscute astfel ca punctul nou P sa fie
determinat din cel putin doua combinatii de puncte vechi. Acest lucru se impune pentru a exista posibilitatea verificarii
corectitudinii determinarii punctului P. Deoarece fiecare combinatie folosita produce un set de coordonate xP, yP,
coordonatele finale ale punctului P vor fi reprezentate de media aritmetica a valorilor rezultate din combinatiile
utilizate. Pentru a putea fi utilizate la determinarea coordonatelor unor puncte noi prin intersectie unghiulara înainte,
punctele vechi trebuie sa permita stationarea lor cu teodolitul.
5.2.3 Principiul intersectiei înapoi.
Spre deosebire de intersectia înainte, la care se stationeaza punctele vechi, vizând puncte noi, aceasta metoda
se deosebeste prin aceea ca se stationeaza puncte noi din care se vizeaza puncte vechi. Matematic, problema este
rezolvabila prin vizarea a trei puncte vechi dintr-un punct nou (figura 6.10). Din punct de vedere topografic însă,
problema se rezolva prin vizarea a minimum patru puncte vechi dintr-un punct nou.
N Stationând punctul P cu teodolitul, se vizeaza punctele vechi
y θ A(xA, yA), B(xB, yB) si C(xC, yC). Se pot scrie ecuatiile asemanatoare cu
A AP

cele de la intersectia înainte, în care necunoscutele vor fi coordonatele

punctului nou P(xP, yP) şi orientarile din punctul nou spre punctele vechi.
B N θAP Se constituie astfel un sistem de trei ecuatii cu cinci necunoscute.

α  ∆ x AP x − xA
tgθ AP = = P
 ∆ y AP yP − yA
β CN
θAP  ∆ x BP x − xB
α
tgθ BP = = P [6.10]
β  ∆ y BP yP − yB
P  ∆ x CP x − xC
tgθ CP = = P
 ∆ y CP y P − yC
O x

Figura 5.10 - Intersectia înapoi. Nedeterminarea care apare se elimina daca se noteaza unghiurile facute
de directia catre unul din puncte, succesiv, cu directiile catre celelalte
puncte. Directiile PA si PB formeaza între ele unghiul α, iar directiile PA si PC formeaza unghiul β. Ducând paralele la
AP prin B si C, putem scrie ca :
θBP = θAP + α [6.11]
θCP = θAP + β [6.12]
Dupa acest artificiu, se constata ca se obtine un sistem de trei ecuatii, în care necunoscutele sunt coordonatele
punctului nou, xP, yP şi orientarea θAP, aleasă ca fiind de referinta. Rezolvând sistemul prin metoda substitutiei, se
ajunge la expresia orientarii θAP, de forma :

36
Capitolul 05 - Planimetrie

tgθ
( x B − x A )ctgα + ( x A − x C )ctgβ + y C − y B [6.13]
AP =
( y B − y A )ctgα + ( y A − y C )ctgβ − x C − x B
La fel ca în cazul intersectiei unghiulare înainte, deoarece functia tangenta tinde la infinit pentru valori ale
unghiului apropiate de 100g respectiv 300g, se poate folosi o relatie functie de cotangenta:

ctgθ
( y B − y A )tgα + ( y A − y C )tgβ + x C − x B [6.14]
AP =
( x B − x A )tgα + ( x A − x C )tgβ − y C − y B
Marimea orientarii initiale devenind cunoscuta, se rezolva relatiile [6.11] si [6.12], problema fiind adusa la
cazul intersectiei înainte.
Un caz aparte de intersectie este cel în care se stationeaza un punct vechi din care se vizeaza un punct nou. În
continuare se vizeaza din punctul nou puncte vechi, inclusiv cel din care s-au facut initial determinarile, iar metoda
poarta denumirea de intersectie laterala. Se rezolva ca o intersectie înainte, deoarece vizele se pot acum orienta.

5.3 Drumuirea planimetrica.

Avînd în vedere ca distantele între punctele de triangulatie, fiind mari, nu asigura vizibilitate la toate punctele
de detaliu din teren, iar îndesirea retelei nu este posibila din considerente economice, se pune problema determinarii
coordonatelor unor puncte care prin amplasamentul lor să asigure determinarea unor puncte din care să se poata
masura toate detaliile terenului; acesata tehnica se numeste metoda drumuirii. Din punct de vedere geometric,
drumuirea este o linie frînta care începe şi se termina (se sprijina) pe puncte din reteaua de triangulatie de ordinele I-V,
sau între puncte ale caror coordonate au fost determinate prin intersectii. Coordonatele care se determina prin acesta
metoda sunt coordonatele punctelor de frîngere.

5.3.1 Clasificarea drumuirilor.

Clasificarea drumuirilor se poate face dupa:
1. felul punctelor între care se executa drumuirea:
• principale, când capetele drumuirii sunt puncte de triangulatie sau puncte determinate prin intersectii;
• secundare, când capetele drumuirii sunt puncte de triangulatie şi puncte din drumuiri principale sau ambele
capete sunt puncte din drumuiri principale.
a 2. forma traseului :
N • sprijinita la capete cu orientare
a N initiala si orientare finala (figura
N 6.11a).
• sprijinita la capete cu orientare
initiala (figura 6.11b).
N b
• închisa pe punctul de plecare
b N (figura 6.12a)
N • drumuirea deschisa sau în vânt
(figura 6.12b) - este forma de drumuirea
cel mai putin folosita deoarece nu asigura
Figura 5.12 - Drumuirea închisa si
Figura 5.11 - Drumuirea sprijinita la capete.
drumuirea în vânt. controlul masuratorilor.
3. marimea unghiurilor de frângere:
• întinse, cînd unghiurile de frângere sunt cuprinse între 180g şi 220g .
• frânte, cînd unghiurile de frângere nu sunt cuprinse în intervalul mentionat mai sus. Aceasta clasificare este
necesara numai la compensarea riguroasă a drumuirilor.
4. forma pe care o au:
N • unice,când se desfasoara o singura drumuire sprijinita la
capete;
N nod
• cu punct nodal (figura 6.13), când doua sau mai multe
drumuiri se intersecteaza în unul sau mai multe puncte dupa
care fiecare continua traseul sau, punctele de întretaiere
N numindu-se puncte nodale.
N 5. modul de determinare a lungimii laturilor:
• cu laturi masurate direct, când laturile drumuirii se
masoara cu panglica sau ruleta;
• cu laturi masurate indirect, când laturile se masoara
Figura 5.13 - Drumuirea cu punct nodal.
stadimetric, paralactic, electonooptic.
6. modul de determinare a orientarilor laturilor:
• cu orientari determinate prin calcul şi unghiuri orizontale masurate în teren;

37
Capitolul 05 - Planimetrie

• cu orientari masurate în teren;

• cu orientari magnetice, când determinarea orientarilor se face folosind busola.
5.3.2 Operatii preliminare la drumuirile planimetrice.
Traseul drumuirilor se stabileste pe planuri scara 1:5000 sau mai mari, pe care sunt raportate punctele de triangulatie
din zona. Functie de aceste puncte şi de suprafata ce trebuie ridicata în plan, se aleg traseele drumuirilor care, daca
lungimile laturilor de drumuire sunt masurate cu ruleta, trebuie să respecte urmatoarele conditii:
• traseul să fie cât mai aproape de linia dreapta;
• lungimile drumuirilor să nu depaseasca 3000 m şi în cazuri exceptionale, cînd densitatea punctelor de triangulatie
este mica 4000 m.
• lungimea maxima a laturilor să nu fie peste 300 m, iar cea minima sub 50 m.
• lungimile laturilor să fie aproximativ egale, iar trecerea de la laturi lungi la laturi scurte sau invers să fie treptata.
Definitivarea traseului, deci a punctelor de statie, se face la teren, în acest scop fiind necesara recunoasterea
terenului. La recunoastere se vor verifica:
1. integritatea bornelor care marcheaza punctele de sprijin din reteaua de triangulatie sau drumuiri principale,
2. pozitionarea definitiva a punctelor de statie din drumuirile ce se vor efectua,
3. verificarea vizibilitatii efective între punctele consecutive ale drumuirii.
La alegerea pozitiei definitive a punctelor de statie se va avea în vedere ca acestea să asigure :
a) aliniamente situate în apropierea detaliilor ce se vor ridica;
b) marcarea definitiva cu borne sau taruşi martori de dimensiuni mai mari. Punctele astfel marcate se vor musuroi.
Când drumuirile se executa în localitati, marcarea se va face cu taruşi metalici sau borne. În timpul
masuratorilor punctele vecine se vor semnaliza astfel ca sa fie posibila materializarea directiilor din a caror diferenta
să se poata determina unghiurile orizontale între laturile de drumuire ce converg într-un punct;
directiile verticale se vor determina masurând înaltimea "i" a instrumentului, iar prin efectuarea citirilor verticale la
aceasta înaltime cu unghiurile verticale sau zenitale se va trece la calculul corectiei de reducere a distantelor la orizont.
5.3.2.1 Operatii de teren la drumuiri.
Masurarea laturilor drumuirii. Lungimea laturilor drumuirii se poate determina fie prin masurare directa fie prin
masurare indirecta. Masurarea directa se executa cu panglici sau rulete, etalonate în prelabil. Determinarile se vor face
în sensul dus şi în sensul întors, în prelucrarea ulterioara folosindu-se media celor doua determinari, dupa ce fiecarei
valoari masurate i-au fost aplicate corectiile pentru lungimile masurate direct. Toleranta admisă între cele doua
determinari, daca lucrarea se executa în teren plan cu panta pîna la 5g , va fi data de relatia:
1
T = ±0,004 L km + L km [6.15]
7500
pentru extravilan, sau:
T = ±0,003 Lkm [6.16]
pentru intravilan. Daca ecartul ∆l ≤ T, se vor folosi la calcule lungimile medii rezultate din cele 2 determinari:
l '+ l "
l= [6.17]
2
Valorii astfel determinate pentru l i se aplica corectiile pentru lungimi masurate direct : etalonare, întindere,
temperatura, si reducere la orizont.
Masurarea unghiurilor de panta. Deoarece unghiul de panta se masoara în ambele capete ale laturii de drumuire,
pentru calculele ulterioare se va folosi media lor, adica:
α '+α "
αi = [6.18]
2
Masurarea unghiurilor orizontale. Indiferent de tipul
N drumuirii, se vor masura în doua pozitii ale lunetei toate
unghiurile între laturile de drumuire, precum si, acolo
unde este cazul, unghiurile dintre laturile ce constituie
δhMN orientarile de plecare si închidere si laturile de drumuire.
M α(+) N' Se va folosi în calculele ulterioare valoarea medie, adica:
dMN β '+ β "
βi = [6.19]
2
Figura 5.14 - Reducerea distantelor si calculul diferentei de nivel. 5.3.2.2 Calcule si compensari la drumuiri.
Etapa include:
• calculul distantelor orizontale si a diferentelor de nivel între punctele drumuirii planimetrice (figura 6.14) :
d i = li cos α ; δ hi = li sin α i = d i tgα i [6.20]
• calculul orientarilor între punctele de coordonate cunoscute cu relatiile:

38
Capitolul 05 - Planimetrie

y B − y A ∆y AB y D − y C ∆y CD
tgθ coord
AB = = ; tgθ coord
CD = = [6.21]
x B − x A ∆x AB x D − x C ∆x CD
din care rezulta valorile orientarilor între
x
puncte de coordonate cunoscute, adica
B orientarea de plecare si cea de închidere.
θ101−102 Fiind valori calculate din coordonate,
θΑ−Β acestea vor fi considerate în etapa de
θΑ−101 β1 θ103−C compensare, valori juste, neafectate de
θ102−103
β0 101 β3 erori.
xA θ C-D D • calculul orientarilor provizorii ale
A β2 103
laturilor de drumuire cu ajutorul
βf
xC 102 unghiurilor βi masurate. Pâna la aceasta
C etapa însa vom constata ca raportul între
y
yA yD orientarea directa θij si cea inversa θji
este dat de relatia:
Figura 5.15 - Drumuirea planimetrica : calculul si compensarea orientarilor.
θji = θij + 200g [6.22]
la care se ajunge prelungind directia “ij” dincolo de punctul j. Cum θji este definita ca unghiul format de directia
nordului cu directia de masurat, ea se compune din orientarea directa θij la care se adauga 200g. Conform figurii 6.15,
se pot scrie urmatoarele relatii:
θ A −101 = θ AB +β0
g
θ 101−102 = θ A −101 + 200 + β 1 − 400 g = θ AB + β 0 + β 1 − 400 g
g g g
θ 102 −103 = θ 101−102 + 200 + β 2 − 400 = θ AB + β 0 + β 1 + β 2 − 400 [6.23]
θ 103− C = θ 102 −103 + 200 g + β 3 − 400 g = θ AB + β 0 + β 1 + β 2 + β 3 − 400 g
θ C − D = θ 103− C + 200 g + β f − 400 g = θ AB + β 0 + β 1 + β 2 + β 3 + β f − 400 g

Dar θCD rezulta si din relatiile [6.21] sub forma unei valori juste, rezultate din calcul, în timp ce valoarea
obtinuta din relatiile [6.23], fiind obtinuta cu ajutorul unghiurilor masurate, va fi afectata de erori. Se poate calcula
eroarea pe orientari, ca differenta între cele doua valori:
coord
eθ = θ CD − θ CD [6.24]
Daca valoarea calculata este mai mica decât toleranta
Tθ = ± p n [6.25]
unde "p" este precizia dispozitivului de citire al teodolitului si "n" numarul de statii de teodolit, atunci, se poate calcula
corectia unitara pentru orientari, cu relatia :
eθ
cθ = − [6.26]
n
unde n = 5 statii (A,101,102,103,C)
Calculul orientarilor compensate se face pornind de la orientarile calculate cu relatiile [6.23] la care se aplica
corectia pentru orientari,cθ:
θ comp
A −101 =θ A −101 + 1 ⋅ cθ
θ comp
101−102 =θ 101−102 + 2 ⋅ cθ
θ comp
102 −103 =θ 102 −103 + 3 ⋅ cθ [6.27]
θ comp
103− C =θ 103− C + 4 ⋅ cθ
θ comp
C− D = θ C − D + 5 ⋅ cθ = θ coordonate
C− D
Egalitatea între orientarea calculata din coordonate si cea transmisa cu ajutorul unghiurilor de frângere,
egalitate exprimata în ultima conditie din ecuatiile [6.27] constituie un control al corectitudinii calculelor.
Cu valorile compensate ale orientarilor, asa cum rezulta din relatiile [6.27], se trece la calculul si compensarea
cresterilor de coordonate. Expresiile cresterilor de coordonate sunt de forma:
δx1=dA-101cosθA-101 δy1=dA-101sinθA-101 δh1=dA-101tgαA-101

δx2=d101-102cosθ101-102 δy2=d101-102sinθ101-102 δh2=d101-102tgα101-102

δx3=d102-103cosθ102-103 δy3=d102-103sinθ102-103 δh3=d102-103tgα102-103 [6.28]

39
Capitolul 05 - Planimetrie

δx4=d103-Ccosθ103-C δy4=d103-Csinθ103-C δh4=d103-Ctgα103-C

care prin însumare conduc la relatiile:
ΣδxA-C=Σd.cosθ ΣδyA-C=Σd.sinθ ΣδhA-C=Σd.tgα [6.29]
Valorile de mai sus sunt valori eronate provenind din masuratori; valoarea justa corespunzatoare se calculeaza
x din diferenta coordonatelor. În acest fel se
poate ajunge la valoarea erorii pe x, y,
B
respectiv h si implicit la valoarea corectiei:
θ101−102
θΑ−Β 101 ex= Σd.cosθ - (xC-xA)
θΑ−101 β 1 103 θ103− C ey= Σd.sinθ - (yC-yA) [6.30]
θ102−103
β0 102 e h = Σd.tgα - (H C-H A )
β3
xA C θC-D D Daca valorile cresterilor de
A β2
coordonate calculate se înscriu în toleranta
βf
xC data de relatia:
D
y Tx , y = ±0,003 D + [6.31]
yA yD 500
Figura 5.16 - Calculul si compensarea cresterilor de coordonate.
iar cele pentru cote în toleranta data de
relatia
Th = ±0,25 Dhm [6.32]
se vor calcula corectiile unitare cu relatiile:
e ey eh
cx = − x cy = − ch = − [6.33]
∑d ∑d ∑d
Prin aplicarea corectiilor în relatiile [6.28], se ajunge la cresterile de coordonate compensate :
δx1comp= δx1+ dA-101cx δy1comp= δy1+ dA-101cy δh1comp= δh1+ dA-101ch
comp comp
δx2 = δx2+ d 101-102cx δy2 = δy2+ d101-102cy δh2comp= δh2+ d101-102ch
δx3comp= δx3+ d102-103cx δy3comp= δy3+ d102-103 cy δh3comp= δh3+ d102-103 ch [6.34]
comp comp
δx4 = δx4+d103-Ccx δy4 = δy4+ d103-Ccy δh4comp= δh4+ d103-Cch
Pentru control se va verifica respectarea egalitatii între suma cantitatilor corectate cu valorile omoloage
determinate din coordonate.
Calculul coordonatelor absolute se face cu relatii de forma :
x101=xA+ δx1comp y101=yA+ δy1comp H101=HA+ δh1comp [6.35]

5.4 Ridicarea detaliilor planimetrice.

5.4.1 Metoda radierii.
Aceasta metoda consta în determinarea, în vederea raportarii pe plan, a coordonatelor punctelor de detaliu din
teren. Se foloseste atunci când punctele sunt dispuse în jurul unui punct de coordonate cunoscute ( punct de triangulatie
sau din drumuire) la distanta de maxim 150m (figura 6.17).
x Se vor masura lungimea înclinata de la punctul de statie la
punctul radiat, unghiul de panta catre punctul radiat precum si unghiul
1001 1002
orizontal facut de o latura de drumuire (101-102) cu directia catre
θ101−1001
1005 punctul radiat. Daca distantele au fost masurate direct, se vor aplica
1003
θ101−102
1004 toate corectiile cunoscute.
101
103
Etapa de calcule de birou include fie raportarea punctelor în
A coordonate polare, situatie în care se folosesc unghiurile orizontale
masurate în teren si lungimile reduse la orizont, fie cu aceste valori se
102
calculeaza coordonate rectangulare pentru punctele radiate. În acest
ultim caz este nevoie sa se calculeze orientarile catre punctele radiate
y
cu relatii de forma:
Figura 5.17 - Metoda coordonatelor polare. θ101-1001 = θ101−Α + βA-1001 − 400g [6.36]
iar lungimile înclinate sa fie reduse la orizont cu relatii de forma:
d i = li cos α i [6.37]
Cu aceste valori, se vor calcula pentru fiecare punct în parte,cresterile de coordonate:
δ xi = d i ⋅ cosθ
δ yi = d i ⋅ sin θ [6.38]
δ hi = li sin α i = d i tgα i
si respectiv coordonatele rectangulare fata de punctul de statie din care au fost masurate la teren:

40
Capitolul 05 - Planimetrie

Xi = Xstatie + δxi Yi = Ystatie + δyi Hi = Hstatie + δhi [6.39]

Din punct de vedere practic, este posibil ca punctele radiate sa fie masurate simultan cu determinarile în
vederea realizarii drumuirii planimetrice. Coordonate pentru punctele radiate se calculeaza însa dupa calculul si
compensarea drumuirii planimetrice. Când un punct radiat este determinat din doua statii de drumuire diferite, spunem
ca acel punct este radiat dublu.
5.4.2 Metoda coordonatelor rectangulare (echerice).
Metoda presupune determinarea directa a coordonatelor echerice - abscisa si ordonata, de obicei fata de o
latura de drumuire considerata axa de operatie. Pentru a putea fi aplicata, este necesar ca detaliile sa fie situate la
x distante mai mici decât lungimea ruletei cu care se fac
+x determinarile ( de obicei ruleta de 50m).
104
În exemplu din figura 6.18, detaliile din teren,
102 reprezentate de colturile proprietatilor si colturile
y1001
-x 1001
103 constructiilor se vor determina functie de pozitia lor fata
1001
+y
de o axa arbitrara, numita axa de operare, care este
latura de drumuire 102 - 103. Abscisele punctelor vor fi
101 reprezentate de distanta de la punctul 102, considerat
-x originea axei, pâna la piciorul perpendicularei coborât
dintr-un punct de detaliu pe axa de operare. Ordonatele
se raporteaza pe o axa perpendiculara pe prima, la care
y am convenit ca sensul pozitiv sa fie în stânga laturii de
drumuire, iar cel negativ în dreapta. Pentru verificarea
Figura 5.18 - Metoda coordonatelor rectangulare.
masuratorilor se recomanda perimetrarea detaliilor, iar
dupa raportarea punctelor se va proceda la compararea
dimensiunilor pe perimetru determinate pe plan dupa raportarea punctelor cu cele masurate în teren.
Metoda coordonatelor echerice presupune obtinerea absciselor si ordonatelor în valori orizontale; din acest
motiv, metoda este recomandabil sa fie aplicata pentru ridicari în zone de ses.
x 104 5.4.3 Metoda aliniamentului.
102 Daca o serie de detalii sunt dispuse în linie dreapta ( de
103 exemplu stâlpii de sustinere din retelele electrice sau de iluminat
d
stradal), este mai comod sa se determine coordonate numei
1001
1 +y
d
1002 2
d 3
d
pentru punctele de capat, celelalte puncte fiind amplasate pe
1003
4
101 1004
1005

y
dreapta astfel definita, se vor raporta numai prin distanta la care
se afla fata de unul din capetele aliniamentului. În exemplul din
Figura 5.19 - Metoda aliniamentului.
figura 6.19, se vor determina coordonatele punctelor de capat
prin metoda radierii, iar punctele intermediare se raporteaza pe
plan prin distanta fata de unul din capete, toate punctele fiind situate pe dreapta ce uneste capetele aliniamentului.
La fel ca la metoda coordonatelor rectangulare, distantele se vor determina în valoare orizontala, deci metoda
este recomandat sa se aplice în terenuri plane.

41
Capitolul 06 - Altimetrie

6. ALTIMETRIE

6.1 Generalitati.
Daca notiunile prezentate în capitolele anterioare se refereau la determinarea pozitiei în plan a punctelor,
altimetria vine sa completeze aceasta imagine prin a treia dimensiunea reprezentata de cote. Putem spune deci ca
altimetria se ocupa cu studiul aparatelor, metodelor si reprezentarea pe planuri si harti a altitudinii punctelor.
Planurile topografice fara reprezentarea reliefului au o utilizare limitata si în plus nu ofera o imagine completa
a terenului.
Functie de metoda folosita la determina diferenta de nivel între doua puncte, nivelmentul se poate clasifica în:
1. nivelment geometric de mijloc sau de capat, metoda ce foloseste pentru determinarea diferentei de nivel sau a cotei
principiul vizelor orizontale;
2. nivelment trigonometric cu vize ascendente sau vize descendente, folosind pentru determinarea diferentelor de
nivel sau a cotelor distanta orizontala dintre puncte precum si unghiul de panta sau unghiul zenital al
aliniamentului determinat de cele doua puncte;
3. nivelment hidrostatic foloseste la determinarea diferentelor de nivel între puncte principiul vaselor comunicante;
4. nivelment fotogrammetric foloseste imaginea (pozitia) punctelor de pe doua fotogramme ale terenului;
5. nivelment barometric foloseste principiul variatiei presiunii aerului funtie de altitudine;
Din procedeele enumerate mai sus, numai primele patru prezinta interes din punct de vedere topografic;
nivelmentul barometric, deoarece furnizeaza date cu erori mari, practic de neacceptat topografic, se foloseste în
navigatie, în special pentru determinarea altitudinii de zbor a avioanelor.

6.2 Instrumente de nivelment.

Aparatele folosite în nivelmentul geometric poarta denumirea de nivele, iar principala lor caracteristica este
aceea ca realizeaza orizontalizarea precisa a axei de vizare. Acest lucru este de o importanta deosebita deoarece la
nivelul axei de vizare se fac citirile pe mira.
Dupa modul de orizontalizare a axei de vizare, instrumentele de nivelment se clasifica în :
1. nivel rigid simplu;
2. nivel rigid cu surub de basculare;
3. nivel cu orizontalizare automata a axei de vizare.
V 6.2.1 Nivelul rigid.
N N'
Schema unui astfel de instrument este prezentata în figura
O r
5.1. El se compune din luneta topografica, nivela torica si sferica,
ambaza, suruburi de calare si placa de tensiune. Poate fi dotat
obtional cu cerc orizontal gradat. Pentru a se efectua masuratori cu
un astfel de aparat trebuieca dupa efectuarea unei calari
aproxomative cu nivela sferica, înainte de efectuarea unei citiri pe
mira trebuie sa se procedeze la orizontalizarea axei de vizare cu
ajutorul suruburilor de calare convenabil amplasate, orizontalizare
V ce se constata cu ajutorul nivelei torice a aparatului. Aceasta
operatiune se repeta înainte de fiecare citire efectuata pe mira.
1. Figura 6.1- Nivelul rigid.
V
N N' 6.2.2 Nivelul rigid cu surub de basculare.
O r
Din punct de vedere al partilor componente are aceleasi
componente la care se adauga surubul de basculare cu rolul de a
înclina fin luneta astfel ca aceasta sa capete o pozitie orizontala.
Acest dispozitiv este situat între luneta si pivotul instrumentului.
La fel ca si la nivela rigida, calarea se face aproximativ, cu
suruburile de calare si dupa vizarea mirei dar înainte de efectuarea
citirilor se procedeaza la aducerea bulei nivelei torice între repere.
Pentru o cât mai buna orizontalizare, nivela torica folosita este una
cu coincidenta.
V
Figura 6.2- Nivelul rigid cu surub de basculare.
Exemple de astfel de nivele sunt Ni 030 si Ni 004
fabricate de Karl Zeiss Jena.
Acestor nivele li se poate atasa un dispozitiv cu placi plan
paralele care permite sporirea considerabila a preciziei masuratorilor pâna la sutime de milimetru. Pentru aceasta însa
este nevoie sa se foloseasca mire de invar.
42
Capitolul 06 - Altimetrie

6.2.3 Nivele cu orizontalizare automata a axei de vizare.

Acest tip de instrument foloseste pentru orizontalizarea axei de vizare fenomene fizice cum ar fi pozitia
V
verticala a unui pendul. Dar se pot folosi si alte fenomene ca de
exemplu nivelul orizontal al unui lichid într-un vas indiferent de
pozitia vasului. Spre exemplificare se prezinta în figura 7.3
O r schema de constructie a nivelului automat Ni 025.
Aparatul poate asigura o precizie de 2,5 mm pe
kilometrul de dublu nivelment. La acest tip de aparat o raza
orizontala ce vine de la mira, trece prin obiectiv, este clarificata
de lentila de focusare si ajunge la compensator. Acesta se
compune dintr-o prisma fixata pe corpul aparatului si doua
prisme fixate pe pendul. La înclinari mici ale axei de vizare, tija
pendulului are tendinta sa se aseze pe directia verticalei sub
V actiunea fortei gravitationale. Pentru a amortiza rapid oscilatiile
tijei, aceasta este introdusa într-un piston în care se formeaza vid
Figura 6.3 - Nivela cu orizontalizare automata a axei de vizare.
ce duce la amortizarea oscilatiilor. O raza înclinata cu unghiul
α, ce intra prin obiectiv, este deviata de prima prisma pendul cu un unghi 2α catre prisma fixa (pentaprisma), care la
rândul ei deviaza raza cu înca 2α spre a doua prisma pendul. Compensatorul intra în functiune numai dupa ce s-a
procedat la calarea apriximativa dupa nivela sferica.
Aceste tipuri de aparate conduc la un randament sporit în lucrarile de teren, dar trebuie avut în vedere faptul ca
un compensator nu poate lucra în medii cu vibratii (hale industriale, cai de comunicatie cu trafic intens greu, etc.),
situatie în care se vor folosi numai aparate rigide.

6.3 Nivelmentul geometric.

Este cunoscut si sub denumirea de nivelmentul vizelor orizontale. Functie de pozitia instrumentului de
nivelment fata de mirele de nivelment, se disting nivelmentul geometric de mijloc si nivelmentul geometric de capat.
Indiferent de tip, nivelmentul geometric se executa cu instrumentele de nivelment numite nivele si cu mire centimetrice
sau de invar ( pentru determinari precise).

6.3.1 Nivelmentul geometric de mijloc.

mira Pentru determinarea diferentei de nivel
niveleu
între doua puncte sau pentru determinarea cotei
portee portee unui punct când se cunoaste cota unui alt punct
mira
altitudinea planului de vizare aflat în apropiere se poate amplasa pe fiecare din
cele doua puncte câte o mira, iar aproximativ (în
b
limita a 2-3m diferenta) la mijlocul distantei, fara
a a fi obligatoriu sa fie si pe aliniamentul format de
B δ
h AB cele doua puncte, se amplaseaza o nivela. Prin
HB citirile efectuate pe cele doua mire se pot
sensul masuratorilor
HA A determina marimile descrise mai sus. Distanta
Suprafata de nivel "0" între aparat si una din mire se numeste portee, în
Figura 6.4 - Principiul nivelmentului geometric de mijloc.
timp ce distanta între mire se numeste niveleu.
Din figura 7.4 se vede ca HA si HB sunt cotele
celor doua puncte, dintre ele numai prima fiind cunoscuta. Pe mire se fac citirile a si b. Daca notam cu δhAB diferenta de
nivel între A si B, rezulta ca:
δhAB = a-b [7.1]
Spunem ca diferenta de nivel este totdeauna diferenta între citirea înapoi si cea înainte.Într-adevar, daca
terenul ar avea panta inversa decât cea din figura 7.4, datele problemei fiind aceleasi, diferenta de nivel ar fi negativa,
lucru ce se abtine facând diferenta “ a-b” a citirilor pe mira.
Considerând acum cunoscuta cota punctului A, cota HB a punctului B va fi :
HB = HA + δhAB = HA + a - b [7.2]
în care definim altitudinea planului de vizare ca fiind distanta pe verticala între suprafata de nivel zero si axa de vizare a
instrumentului de nivelment:
HV = HA + a [7.3]
de unde rezulta ca :
HB = HV - b [7.4]
Relatia [7.3] devine utila atunci când dintr-o statie se impune calculul cotelor mai multor puncte.

43
Capitolul 06 - Altimetrie

6.3.2 Nivelmentul geometric de capat.

Pozitia instrumentului în acest caz este pe un capat al niveleului, sau la o distanta foarte mica de acesta.
mira Principiul este aratat în figura 7.5. Se accepta
portee = niveleu a se categorisi tot ca nivelment de capat si nivelmentul
altitudinea planului de vizare
în care instrumentul nu este asezat deasupra punctului
A ci foarte aproape de acesta ( circa 2-3 m).
b Dupa cum se observa, aparatul este asezat
i deasupra punctului A. Înaltimea “i” a instrumentului
B
δhAB se masoara cu o ruleta.Relatiile de calcul devin :
HB δhAB = i-b [7.5]
sensul masuratorilor
HA A HB = HA + δhAB = HA + i - b [7.6]
Suprafata de nivel "0"
HV = HA + i [7.7]
HB = HV - b [7.8]
Precizia nivelmentului geometric de capat
Figura 6.5 - Principiul nivelmentului geometric de capat.
este net inferioara celei obtinute prin nivelmentul
geometric de mijloc datorita impreciziei masurarii înaltimii ”i” a instrumentului (± 5 mm) precum si erorilor de
sfericitate si refractie atmosferica.

6.4 Nivelmentul trigonometric.

Deoarece se efectueaza cu ajutorul unui teodolit, se mai numeste si nivelment cu vize înclinate. Dupa directia
vizei, se disting nivelmentul trigonometric cu vize ascendente, când punctul ce se va determina este situat deasupra
liniei orizontului si nivelmentul trigonometric cu vize descendente, când punctul este situat sub linia orizontului.
Principial, diferenta de nivel se calculeaza functie de unghiul de panta sau unghiul zenital si distanta orizontala.

6.4.1 Nivelmentul trigonometric cu vize ascendente.

Pentru determinarea diferentei de nivel si a cotei unui punct, se instaleaza un teodolit în punctul A.
Instrumentul are înaltimea “i” si vizeaza un semnal
instalat în punctul B cu înaltimea “s”. Considerând
Dtgα s cunoscuta distanta DAB, se poate calcula cota punctului B
din figura 7.6 observând ca :
HA + i + D.tgα = HB + s [7.9]
α B de unde rezulta :
δhAB HB = HA + D.tgα + i - s [7.10]
i
HB dar mai rezulta din figura si expresia diferentei de nivel:
A sensul masuratorilor
δhAB + s = i + D.tgα [7.11]
HA δhAB = D.tgα + i - s [7.12]
Suprafata de nivel "0"
Daca se tine cont ca relatia între unghiul de panta α si
Figura 6.6 - Nivelment trigonometric cu vize ascendente. unghiul zenital z este :
α + z = 100g [7.13]
putem sa exprimam relatiilr [7.10] si [7.12] functie de unghiul zenital z :
HB = HA + D.ctg z + i - s [7.14]
respectiv: δhAB = D.ctg z + i - s [7.15]

6.4.2 Nivelmentul trigonometric cu vize descendente.

Daca punctul B este situat sub linia orizontului
ce trece prin punctul A, problema se rezolva, conform
figurii 7.7, astfel:
α
Dtgα
i HA + i = HB + s + D.tgα [7.16]
si rezulta expresia pentru HB :
A HB = HA - D.tgα + i - s [7.17]
s Diferenta de nivel se determina din la egalitatea:
δhAB
δhAB = HB - HA [7.18]
HA unde valoarea lui HB se înlocuieste cu relatia [7.17]:
B sensul masuratorilor δhAB = -D.tgα + i - s [7.19]
HB
Suprafata de nivel "0"
Relatiile de calcul pentru diferenta de nivel si a
Figura 6.7 - Nivelment trigonometric cu vize descendente. cota punctului, asa cum sunt prezentate mai sus, sunt
valabile numai în cazul în care distanta orizontala D este

44
Capitolul 06 - Altimetrie

mai mica de 500m. Daca aceasta valoare este mai mare, atunci intervine o corectie datorata sfericitatii si refractiei
atmosferice, ce are expresia :

D2
C = (1 − k ) [7.20]
2R
în care: k este coeficientul de refractie atmosferica (k=0,13
B
pentru teritoriul României),
R este raza medie a pamântului (R = 6379 km)
δh
b Aceasta corectie este totdeauna pozitiva si se
A adauga la diferenta de nivel.
a
6.5 Nivelmentul hidrostatic.
Principiul de lucru este cel al vaselor comunicante,
iar cel mai cunoscut si folosit mod de lucru cu nivelul
hidrostatic este cel al furtunului cu apa folosit pe santiere
Figura 6.8 - Nivelmentul hidrostatic. pentru transmiterea unei cote în mai multe puncte. Din
figura 7.8 se observa de pe zidul pe care se afla punctul A
se transmite pe zidul punctului B cota lui A. Pentru determinarea diferentei de nivel între punctele A si B, se vor masura
cu o rigla sau ruleta segmentele a si b, rezultând :
δhAB = b-a [7.21]
si cota punctului B cu relatia:
HB = HA + δhAB = HA -a + b [7.22]
Pentru determinarile efectuate cu furtunul cu apa, precizia determinarilor se înscrie în limita a ± 0,5...1cm
pentru distante de sub 50m.

6.6 Drumuirea de nivelment geometric.

Prin aceasta metoda se urmareste determinarea cotelor unor puncte intermediare situate între doua puncte de
cota cunoscuta. Daca masuratorile se efectueaza cu determinarea numai o singura data a diferentelor de nivel,
drumuirea va fi una simpla de nivelment; daca diferentele de nivel se determina de doua ori ( fie prin schimbarea
altitudinii planului de vizare fie prin efectuarea masuratorilor "dus-întors". Pentru a se putea vedea modul de calcul al
unei drumuiri se vor analiza datele prezentate în figura 7.9.
Operatiile de teren la o astfel de lucrare
constau din alegerea pozitiei si marcarea
a4 b4 punctelor intermediare 1,2, 3, instalarea
de mipe punctele A si 1 si alegerea si
B
a3 b3 asezarea în statie a instrumentului de
a2 b2 δh4
a1 b1 3 nivelment în statia S1. Din aceasta statie
2 δh3 δhAB se fac citirile a1 si b1 pe cele doua mire. Se
1
δh2 muta apoi mira din A în punctul 2,
A δh1
aparatul se instaleaza în statia S2, iar mira
din punctul 1 se orienteaza cu fata catre
Figura 6.9 - Drumuirea de nivelment geometric sprijinita la capete.
aparatul din statia S2. Se vor efectua
citirile a2 si b2. Operatiunile se repeta
pâna la terminarea traseului pe punctul B. Ca date initiale cunoscute se considera cotele punctelor A si B, respectiv HA
si HB. Pe teren se vor efectua citirile pe mirele amplasate pe punctele A, 1, 2, 3, B, notate cu ai respectiv bi.
Calculul diferentelor de nivel functie de citirile pe mira se face cu relatiile:
δh1 = a1 - b1
δh2 = a2 - b2
........... [7.23]
δhn = an - bn
∑δ h = ∑ a − ∑b
În acelasi timp însa se poate calcula diferenta de nivel între A si B din cotele punctelor care sunt valori cunoscute:
δhABcoord. = HB - HA [7.24]
Din punct de vedere matematic, daca masuratorile nu ar fi însotite de erorile de masurare, între relatiile [7.23]
si [7.24] s-ar putea pune semnul egalitatii. Din punct de vedere topografic însa, aparitia erorilor de masurare conduce la
nerespectarea conditiei matematice. Pentru calculul erorii vom folosi valoarea obtinuta prin relatia [7.23] ca valoare
afectata de erori, fiind rezultata din valorile citite pe mire si valoarea obtinuta din relatia [7.24] ca valoare justa,
obtinuta din valori considerate neafectate de erori. În aceasta situatie, eroarea drumuirii va fi data de relatia:

45
Capitolul 06 - Altimetrie

eh = valoarea eronata - valoarea justa = ∑ δh -δhABcoord. [7.25]

Daca valoarea este mai mica cel mult egala cu toleranta T= ekm Dkm , unde :
• ekm - eroarea pe kilometru conform cartii tehnice a aparatului,
• Dkm - lungimea în kilometrii a traseului de nivelment,se calculeaza corectia totala :

ch = - eh = δ h AB − ∑ δ h [7.26]

ch
respectiv corectia unitara cu = . Pentru un niveleu cu lungimea di corectia ce se va aplica diferentei de nivel va fi
D
data de relatia :
ci = cu . di [7.27]
iar pentru o diferenta de nivel compensata, δhicomp. , relatia de calcul va fi:
δhicomp. = δhi + ci [7.28]
Cu valorile astfel calculate se vor obtine cotele definitive (compensate) ale punctelor drumuirii de nivelment:
H1comp = HA + δh1comp
H2comp = H1 + δh2comp
............... [7.29]
HBcomp = Hn + δhncomp = HBdat ( control)
Compensarea se poate face însa si pe cote, nu numai pe diferente de nivel; în acest caz:
H1comp = HA + δh1 + c1
H2comp = H1comp + δh2 + c2
............... [7.30]
HBcomp = Hncomp + δhn + cn = HBdat ( control)

6.6.1 Drumuirea de nivelment închisa pe punctul de plecare.

Daca vom considera ca într-o drumuire de nivelment geometric punctul initial coincide cu punctul final, între
ele determinându-se cotele unor puncte intermediare, atunci drumuirea este închisa pe punctul de plecare. În acest caz,
conditia matematica este ca suma diferentelor de nivel sa fie nula. Acest fapt conduce la determinarea valorii juste a
diferentei de nivel care trebuie sa fie nula, în timp ce suma diferentelor de nivel calculata conform relatiilor [7.23]
reprezinta valoarea eronata. Putem scrie asadar ca:
eh = valoarea eronata - valoarea justa = ∑ δh [7.31]
iar expresia corectiei totale va fi de forma:
ch = - eh = - ∑ δh [7.32]
Toate celelalte calcule se desfasoara dupa modelul celor de la drumuirea de nivelment geometric sprijinita la
capete.
6.6.2 Drumuirea cu punct nodal.
Considerând situatia în care se dau trei puncte de cota cunoscuta, între care se efectueaza drumuiri, iar acestea
se întâlnesc într-un punct, acest punct este considerat un nod al celor trei drumuiri efectuate. Cota sa va putea fi
determinata cu o precizie mai mare datorita faptului ca pentru el este posibil sa se determine cota din fiecare drumuire.
Considerând ca cele trei valori sunt apropiate între ele, încadrându-se în toleranta, atunci valoarea cea mai probabila a
cotei punctului nodal va fi de forma :

H 1N ⋅ p1 + H N2 ⋅ p 2 + H N3 ⋅ p 3
HN = [7.33]
p1 + p 2 + p 3

în care pi reprezinta ponderile sau gradul de încredere ce se acorda masuratorilor din fiecare drumuire. Aceste ponderi
sunt invers proportionale cu lungimile drumuirilor, astfel :
1 1 1
p1 = ; p2 = ; p3 = ; [7.34]
D1 D2 D3

Dupa ce a fost calculata cota punctului nodal, drumuirile între punctele de cota cunoscuta si punctul nodal se
calculeaza si se compenseaza ca drumuiri sprijinite la capete.

6.7 Ridicarea detaliilor altimetrice.

Procedeele care permit determinarea pozitiei pe înatime a detaliilor din teren sunt : radierea de nivelment,
profile si combinatii de drumuire cu profile.Aceste metode sunt folosite functie de configuratia suprafetei de teren ce se

46
Capitolul 06 - Altimetrie

va masura si functie de destinatia lucrarii. Astel, radierile de nivelment se vor folosi pentru suprafete mari, în timp ce
metoda profilelor se preteaza foarte bine cerintelor proiectarii cailor de comunicatie terestra (drumuri sau cai ferate), în
general acelor lucrari care necesita ridicari sub forma unor benzi.

6.7.1 Radieri de nivelment.

1002 Prin aplicarea acestei metode este posibila
1003 determinarea cotelor mai multor puncte din aceeasi
101 102 statie de nivelment. Se considera date cunoscute
1001
cota punctelor 101 si 102 (figura 7.10). Acestea
provin fie dintr-o drumuire de nivelment ce se
executa simultan cu radierile dar se prelucreaza
fiecare separat, fie sunt puncte de nivelment de cota
ai Hv c1 c2 c3 bi 102 cunoscuta.
Dupa asezarea pe punctele cunoscute a
1003 mirelor si efectuarea citirilor ai si bi din statia de
1002
1001 nivelment, se executa si citirile ci catre punctele
101 1001, 1002, 1003, etc. Deoarece cota punctului 101,
H1001 H1002 H101 este cunoscuta, se poate calcula altitudinea
H101
planului de vizare Hv cu relatia:
Figura 6.10 - Radieri de nivelment.
Hv = H101 + ai [7.35]
Fata de aceasta valoare se vor putea calcula
cotele punctelor radiate nivelitic cu relatii de tipul :
H1001 = Hv - c1
H1002 = Hv - c2 [7.36]
Daca instrumentul de nivelment are si cerc orizontal, prin efectuarea lecturii la cerc si calculând distanta de la
aparat la punct pe cale stadimetrica, se poate proceda la raportarea în coordonate rectangulare sau polare a punctelor
radiate nivelitic.

1000
1001 S3 6.7.2 Metoda profilelor.
1002
101 1003 axul drumului 103 Se foloseste la lucrarile în vederea
104

102 1004 proiectarii de drumuri sau cai ferate. Dupa

S1
1005
felul lor, profilele pot fi longitudinale sau
S2 transversale. În proiectare, primele se folosesc
Figura 6.11 - Metoda profilelor.
la stabilirea profilului în lung al caii de
comunicatie, în timp ce profilele transversale
permit stabilirea amprizei (latimea totala) caii. Din punct de vedere al executarii lucrarilor topografice, aceasta metoda
este o combinatie de drumuire de nivelment, care urmareste sa determine cotele punctelor situate în axul caii, simultan
cu radierile de nivelment executate asupra unor puncte ce se situeaza pe un aliniament perpendicular pe axul caii. Atât
punctele de drumuire cât si cele situate pe profilele transversale se aleg la schimbarile de panta ale terenului. Cotele
punctelor de pe profilele transversale se calculeaza cu ajutorul altitudinii planului de vizare din statia corespunzatoare.

6.8 Nivelmentul suprafetelor.

Daca metodele descrise pâna acum se pot aplica în terenuri cu o accidentatie mare la fel de bine ca si în
terenuri aproximativ plane, în cele ce urmeaza se vor prezenta posibilitati de executare a nivelmentului pe suprafete cu
a accidentare nesemnificativa, pe care urmeaza sa se amplaseze constructii industriale, civile sau agricole ce necesita o
sistematizare verticala. Functie de precizia ceruta, marimea
RN (HRN) suprafetei sau de relief, nivelmetul suprafetelor se poate executa pe
patrate mici sau mari.
c1 c2
1c1' 2c2' 3 4 5
6.8.1 Nivelmentul suprafetelor prin patrate mici.
Acest procedeu se foloseste la suprafete relativ mici ( sub
5 ha), când terenul nu are o panta mai mare de 5° si fara o
acoperire mare.
Metoda presupune realizarea unei retele de patrate cu
S1 latura pâna la 50m (figura 7.12), colturile patratelor urmând a se
S2 folosi drept puncte carora li se va determina cota. În zona de lucru
se presupune ca exista un punct RN, de cota cunoscuta HRN, sau în
lipsa lui se va efectua o drumuire de nivelment de la un reper la
unul din punctele retelei de patrate (de exemplu la punctul 1). Daca
lungimea vizelor (maxim 200m) permite, se va instala aparatul în
10-30m

Figura 6.12 - Nivelmentul suprafetelor prin patrate mici. 47

Capitolul 06 - Altimetrie
statia S1 din care se vor efectua citirile pe mirele amplasate pe punctele 1, 2, ... etc. Se vor obtine lecturile c1, c2, ..., cn.
Se muta aparatul pe un nou amplasament,S2, din care se fac citirile c1’, c2’, ..., cn’. Daca diferentele ci - ci’ sunt
constante în limita a maximum 4 mm, atunci se poate trece la calculul cotelor punctelor. Pentru aceasta se va calcula
pentru fiecare punct media celor doua citiri ci si ci’, valoarea cu care se vor calcula cotele punctelor din reteaua de
patrate.
HV = H1 + cm1 [7.37]
unde cm1 reprezinta media citirilor pe punctul 1. Cotele punctelor se calculeaza, functie de altitudinea planului de
vizare, cu formula:
Hi = Hv - cmi [7.38]
Daca suprafata este la limita superioara sau acoperirea terenului este mare, cotele punctelor se vor determina
printr-o drumuire de nivelment cu puncte radiate.

RN (HRN) 6.8.2 Nivelmentul suprafetelor prin patrate mari.

Calculul cotelor punctelor este functie de metoda aleasa
1 pentru efectuarea lucrarilor de teren: fie se determina citirile pe
c2 2 c2' 3 4 5
mirele amplasate în colturile fiecarui patrat, fie se executa o
drumuire de nivelment închisa pe punctul de plecare.
S2 Patratele vor avea laturile de pâna la 200 de metri, iar
S1 S3 S4 constructia se va realiza cu ajutorul uni teodolit sau a unui
10 9 8 7 6 tahimetru.
Ridicarea altimetrica în patrate izolate se efectueaza
instalând instrumentul de nivelment la intersectia diagonalelor
S10 S5
patratului (cu abatere de 2-3m). Din aceasta statie se radiaza toate
11 12 13 14 15 cele patru colturi ale patratului. Din figura 7.13 se observa ca nu
este necesara stationarea în toate patratele ci numai în cele care
S9 S8 S7 S6 asigura determinarea cotei colturilor. Punctul 8 este determinat
20 19 18 17 16 din statiile S2 sI S3, astfel ca nu mai este necesara stationarea în
50-200m patratul delimitat de punctele 8, 9, 12 sI 13.
Controlul citirilor se face pe diagonala fata de o latura sI
Figura 6.13 - Nivelmentul suprafetelor prin patrate mari.
anume :
c2 + c9' = c2' + c9 [7.38]
Aceasta egalitate daca este satisfacuta cu o toleranta de ± 3mm, masuratorile se considera bune sI se pot folosi la
calculul cotelor. Cotele se determina prin drumuire închisa pe punctul de plecare pentru punctele situate pe conturul
suprafetei sI prin drumuire sprijinita la capete pentru punctele situate în interiorul suprafetei.
Un alt mod de efectuarea masuratorilor este sI cel în care pe colturile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 15, 16,17, 18, 19, 20, 11
sI 10 se executa o drumuire închisa, iar cotele punctelor 7,8,9,12,13,14 se determina ca puncte radiate.

6.9 Nivelmentul în conditii speciale.

O serie de lucrari de nivelment urmaresc fie sa transmita o cota peste un curs de apa, sa se efectueze lucrari de
nivelment prin terenuri mlastinoase sau cu pante mari. Fiecare din lucrarile enumerate mai sus au un specific al lor, fapt
ce conduce la tratarea diferita a fiecarui caz în parte.

6.9.1 Nivelmentul peste cursuri de apa.

Aceasta operatiune se impune când latimea luciului de apa este sub 300m. Se poate apela pentru rezolvarea
problemei fie la metodele clasice, constând din efectuarea unor drumuiri de nivelment geometric ce traverseaza apa pe
podurile existente, sau sunt efectuate iarna când apa este înghetata, dar se pot rezolva sI cu ajutorul nivelului luciului de
apa sau prin efectuarea de masuratori de pe un mal pe altul.
14 În primul caz se vor amenaja pe maluri mici incinte protejate în care
nivelul apei nu este afectat de curenti sau valuri, iar în acesta incinta se
materializeaza cu câte un tarus nivelul apei la un anumit moment. Pe ambele
15 maluri, nivelul apei fiind acelasi, daca se cunoaste cota pe un mal, pe celalalt
mal cota va fi aceeasi.
Pentru cazul în care cursul de apa are latime mai mare de 300 m, pe
16 mira se monteaza un panou glisant negru (figura 7.14) ce are la mijlocul lui o
fanta cu latime de 2...5 cm. Datorita conului creat de grosimea firului reticular
orizontal, acesta practic se suprapune peste mai multe diviziuni centimetrice.
Inconvenientul este rezolvat prin vizarea fantei din panoul glisant, fanta ce este
17 adusa prin deplasarea panoului, pe firul reticular orizontal. Citirea se considera
a fi media citirilor de la partea superioara respectiv inferioara a fantei suprapusa
Figura 6.14 -Panou glisant pe mira. pe mira.
Aceeasi problema se poate rezolva prin alegerea pe fiecare mal a câte
unei statii, S1 sI S2, iar la distanta de sub 30m de fiecare statie se aleg puncte care se materializeaza prin tarusi (figura
48
Capitolul 06 - Altimetrie

7.15). Din fiecare statie se efectueaza lecturi pe mirele instalate pe punctele

bornate, A sI B, lecturi ce se folosesc la determinarea diferentei de nivel. Daca
valorile obtinute difera cu mai putin de 10mm între ele, atunci diferenta de
nivel între cei doi tarusi se considera media aritmetica a determinarilor.
S1 S2
b1 Astfel :
b2 a2
a1 δhAB' = a1 - b1 [7.39]
B
A pentru statia S1, respectiv din statia S2 diferenta de nivel va fi :
δhAB" = a2 - b2 [7.40]
iar diferenta de nivel definitiva este :
δ h AB '+δ h AB "
δ h AB = [7.41]
2
Figura 6.15 - Transmiterea cotelor peste apa.
Pentru diminuarea influentei conditiilor de mediu în determinarea
diferentelor de nivel, se vor efectua masuratori dimineata în zori sI dupa
amiaza în jurul orei 16.

6.9.2 Nivelmentul în terenuri mlastinoase.

Deoarece stabilitatea operatorului, a instrumentului de nivelment sI a
mirelor este practic inexistenta, se impune ga sirea de solutii pentru a asigura
stabilitatea instrumentului, mirelor sI operatorilor. Acest lucru conduce la
gasirea unei solutii pentru a crea posibilitatea ca sI în astfel de zone sa se
poata executa lucrari. Solutia o reprezinta :
• instalarea instrumentului de nivelment pe pari de lemn, batuti oblic,
Figura 6.16 - Nivelment în teren mlastinos.
• instalarea mirelor deasemeni pe pari de lemn,
• construirea de podine de lucru, pentru operatori,independente de parii pe care se instaleaza nivela,
• efectuarea lecturilor se va face de doi operatori, unul pentru sensul înainte sI altul pentru sensul înapoi.
Instrumentele de nivelment folosite se recomanda sa fie din
categoria instrumentelor cu orizontalizare automata a axei de vizare.
A δh1

δh2
6.9.3 Nivelmentul terenurilor cu panta mare.
δ h3 Daca dorim sa determinam diferenta de nivel între doua
δh4 puncte situate pe un versant cu panta mare, în conditiile în care
B precizia determinarii nu trebuie sa fie mare, se poate folosi o metoda
Figura 6.17 - Nivelmentul terenurilor accidentate. expeditiva. Aceasta necesita doua mire sI un boloboc (figura 7.17).
Una din mire se aseaza orizontal pe punctul A, orizontalitate care se
realizeaza cu ajutorul bolobocului, iar pe a doua mira, asezata vertical cu ajutorul unui fir cu plumb, se citeste diferenta
de nivel δhi. Operatiunea se repeta pâna la punctul B. Diferenta de nivel între A sI B se determina ca suma a diferntelor
de nivel pe fiecare tronson în parte.
δhAB = δh1 + δh2 + δh3 + δh4 [7.42]
Metoda descrisa mai sus permite sI determinarea distantei orizontale între A si B, simultan cu determinarea
diferentei de nivel.
Precizia nivelmentului geometric.
Pornind de la relatia [7.23], pentru calculul diferentei de nivel functie de citirile pe mira, putem scrie ca :
δhAB = a1 - b1 + a2 - b2 + . . . . + an - bn [7.43]
sI daca vom considera ca citirile pe mira sunt afectate de erorile e1, e1', e2, e2', . . . en, en', diferenta de nivel δhAB va fi
afectata de aceste erori astfel:
δhAB + eδh = (a1 + e1) - (b1 + e1') + (a2 + e2) - (b2 + e2') + . . . . + (an + en) - (bn + en') [7.44]
Prin scaderea relatiilor [7.43] si [7.44], se ajunge la :
eδh = e1 - e1' + e2 - e2' + . . . . + en - en' [7.45]
Deoarece masuratorile sunt efectuate cu acelasi aparat, de catre un singur operator, în conditii exterioare
aproximativ identice, putem considera ca erorile sunt egale între ele, adica:
e1 = e1' = e2 = e2' = . . . . = en = en' = e [7.46]
Eroarea totala va fi suma erorilor componente, sau :
E=±e±e+....±e [7.47]
care prin ridicare la patrat sI neglijarea produselor partiale ca capata forma:

E= e 2 + e 2 +L + e 2 = ± e 2n [7.48]
Dar lungimea drumuirii D = 2.n.d unde n este numarul de statii sI d reprezinta lungimea unei portei. În acest
fel relatia [7.48] devine :

49
Capitolul 06 - Altimetrie

D e
E = ±e =± D = ± e'⋅ D [7.49]
d d
în care e’ reprezinta influenta preciziei aparatului.

6.10 Obtinerea curbelor de nivel pe plan.

Principiul de obtinere a curbelor de nivel a fost stabil în capitolul referitor la probleme ce se pot rezolva pe
harti sI planuri. Cum însa nu dispunem de mulajul care sa reprezinte la scara terenul, pe care sa-l putem sectiona cu
planuri paralele situate la distante egale cu echidistanta curbelor de nivel, vom rezolva problema pornind de la cotele
unor puncte situate în teren.
Pornind de la conditia ca punctele de cota cunoscuta sunt
A
109.83 astfel alese încât sa reprezinte schimbarile de panta, vom accepta ca
110.00 între doua puncte de cota cunoscuta terenul creste uniform. Pentru
110.50
interpolare se va desena pe un suport transparent (calc sau folie) o
111.00
retea de 15...20 de linii paralele la distanta de 3...5 mm una de alta
111.50
(figura 7.18). Numarul de linii precum sI distanta dintre ele este
112.00
functie de accidentatia terenului pentru care dorim sa interpolam
112.50
curbe. La un teren cu accidentatie pronuntata distanta între linii va fi
113.00
B mai mica, în timp ce la un teren cu relief plan liniile vor fi la distanta
113.15 mai mare una de alta. Liniile paralele se vor inscriptiona cu cotele
Figura 6.18 - Interpolarea curbelor de nivel cu izograful. corespunzatoare echidistantei curbelor de nivel ce se vor desena.
Aceasta folie se suprapune peste desenul ce contine punctele cotate
astfel ca punctul A de cota 109,83m de pe desenul cu puncte sa se pozitioneze corespunzator pe izograf. Acesta se
roteste pâna ce punctul B de cota 113.15m de pe desenul cu puncte se pozitioneaza pe izograf. Cu un ac se înteapa
punctele de intersectie între aliniamentul AB sI paralele izografului. Repetând operatiunea pentru toate perechile vecine
de puncte sî unind punctele întepate, de aceeasi valoare, se obtin curbele de nivel.

50
Capitolul 07 - Topografie aplicata

7. TOPOGRAFIE APLICATA.
Totalitatea notiunilor abordate în primele capitole se concretizau în posibilitatea de a determina pozitia unor
detalii din teren într-un sistem de coordonate unitar si omogen; cu alte cuvinte pâna acum nu am facut altceva decât sa
consemnam o situatie existenta în teren. Cum însa nimic nu este vesnic, în capitolul de fata vom vedea cum se pot
transpune în realitate proiectele de investitii ce urmaresc realizarea de noi constructii, fie ca este vorba de constructii
civile, industriale, hidrotehnice sau de cai de comunicatii. Cu studiul metodelor de transpunere în teren a proiectelor se
ocupa topografia inginereasca sau topografia aplicata.

7.1. Lucrari topografice la proiectarea constructiilor.

Orice lucrare de investitii parcurge o serie de etape care sunt, din punct de vedere al continutului identice. O
prima etapa este cea în care, dupa ce a aparut ideea investitiei se impune sa se studieze daca si în ce conditii tehnice,
economice si financiare este posibila realizarea investitiei. Pentru aceasta, din punct de vedere topografic, este necesar
sa existe planuri de situatie care sa permita studierea investitiei în conditiile exacte ale terenului. Aceste planuri fie ca
pot exista din lucrari anterioare si, pentru ca nu au aparut elemente noi sau acestea sunt putine, pot fi folosite ca atare,
sau, în cazul în care aceste planuri nu exista vor trebui întocmite. În general aceste planuri sunt fie la scara 1:25000 -
1:5000 pentru studiile de amplasament, fie la scari mari, 1:1000 - 1:5000 pentru elaborarea proiectului. Pe astfel de
planuri, proiectantul va gândi toata investitia. Aceasta este etapa numita “studiu tehnico-economic - S.T.E.” si ea poate
contine una sau mai multe variante de executie a investitiei. În baza acestei documentatii, factorii de decizie hotarasc
care este varianta ce se va transpune în practica. Odata hotarârea luata, proiectantul va detalia varianta finala în vederea
executiei propriuzise a investitiei, acum solutiile prezentate fiind concrete si urmeaza sa se execute. O astfel de faze se
numeste “proiect de executie - P.E.” Exista situatii în care cele doua etape se contopesc, deoarece investitia este una
comuna, nu ridica probleme de proiectare sau executie deosebite, nu are decât o singura solutie, astfel ca se ajunge la
un “proiect faza unica - P.F.U.”.
Nu numai lucrarile topografice sunt necesare în aceasta faza, ci si cele legate de geologia si geotehnica locului
(pentru a se vedea daca si în ce conditii terenul suporta constructia) si de hidrologie.
Partea care presupune transpunerea în teren a investitiei începe dupa ce a fost elaborat si avizat proiectul de
executie. Din acest moment, întreaga lucrare se va materializa si cu aportul activitatii topografice. Activitatea însa, cu
toata complexitatea ei, se poate reduce la trasari de elemente pe teren : distante, unghiuri, cote, linii de panta,
transmiteri de cote la etaj sau în fundatii, etc.

7.2. Trasarea pe teren a elementelor topografice.

7.1.1. Trasarea unghiurilor.
Indiferent de precizia cu care se va trasa unghiul, datele cunoscute sunt aceleasi pentru toate cazurile. Se
considera cunoscute coordonatele punctelor A,B si C, iar în teren exista doua puncte A si B, care constituie directia de
referinta fata de care se va trasa unghiul β. Din coordonatele punctelor se vor calcula orientarile θAB si θAC cu relatiile
∆x AB ∆x AC
tgθ AB = ; tgθ AC = [8.1]
∆y AB ∆y AC
Valoarea unghiului β va rezulta ca diferenta celor doua orientari (figura ..7.17.27.3) si va reprezenta marimea
proiectata a unghiului ce se va trasa.
B 7.1. Trasarea unghiurilor cu precizie redusa.
Se instaleaza teodolitul în punctul A, se vizeaza punctul B si ce face
citirea CB, care în general este diferita de 0. La valoarea citita se aduna
marimea calculata a unghiului β, obtinându-se citirea catre punctul C. Se va
roti teodolitul în sens orar pâna ce la dispozitivul de citire se obtine valoarea
calculata a citirii CC. La o distanta oarecare, un jalon ce va materializa unghiul
β trasat se deplaseaza convenabil pâna când se suprapune peste firul reticular
verticat al lunetei teodolitului. Vârful jalonului va materializa directia AC.
A C Trasarea se poate face si procedând la aducerea diviziunii “0” a
cercului orizontal gradat pe directia initiala, AB. În acest caz, initial se va gasi
Figura 7.1 - Trasarea cu precizie redusa.
diviziunea “0” a cercului gradat, se va bloca miscarea înregistratoare si se va
B viza punctul B. Citirea catre punctul C va fi acum identica cu marimea unghiului
β, dupa care se va proceda identic ca în cazul general. Din punct de vedere al
preciziei rezultatului final, ambele metode sunt comparabile, aducerea lui "0" pe
directia initiala necesitând însa timp în plus fata de cazul general.
7.2. Trasarea unghiurilor cu precizie medie.
C' Datele cunoscuta si elementele ce se calculeaza sunt aceleasi. Pentru
β
C trasare se instaleaza teodolitul în punctul A, se vizeaza, cu luneta în pozitia I
(cerc vertical stânga-CS) punctul B si ce face citirea C’B. . Se roteste teodolitul
A C"
Figura 7.2 - Trasarea cu precizie medie. 51
Capitolul 07 - Topografie aplicata

în sens orar pâna ce la dispozitivul de citire se obtine valoarea calculata a citirii C’C; la o distanta oarecare, un cui sau
un ac vor materializa unghiul trasat. Se aduce aparatul în pozitia a II-a (cerc vertical dreapta-CD) si se vizeaza punctul
B facându-se citirea C”B; aceasta va diferi de citirea din pozitia I cu aproximativ 200g. La aceasta citire se adauga
valoarea unghiului β calculat si se obtine citirea C"C care se va introduce la dispozitivul de citire prin rotirea
teodolitului în sens orar. Se va obtine o directie AC", apropiata de AC'. Unghiul proiectat β, trasat cu precizie medie, va
fi determinat de directiile AB si AC, unde punctul C se afla la jumatatea segmentului C'C".
Un caz particular este cel în care pe directia initiala, în pozitia CS se aduce diviziunea "0" a cercului orizontal.
În continuare, se procedeaza identic ca în cazul general.
7.3. Trasarea unghiurilor cu precizie ridicata.
B Metoda permite obtinerea celor mai bune precizii la trasarea unghiurilor
si este de fapt o combinatie de trasare de unghi si trasare de elemente liniare de
lungime mica. Teodolitul instalat în punctul A va viza punctul B, viza careia îi va
corespunde citirea CB. Fata de acesta directie se va trasa, cu precizie scazuta
unghiul β, obtinând directia AC', dupa care unghiul astfel trasat se va masura cu
β' precizie, folosind, de exemplu una din metodele de masurare a unghiurilor
β C' izolate, cum este metoda repetitiei, sau folosind metoda seriilor. Dupa
q prelucrarea masuratorilor si obtinerea valorii celei mai probabile, unghiul trasat
∆β cu precizie scazuta dar masurat precis, β', va diferi de unghiul proiectat, β, cu o
A C cantitate ∆β;
Figura 7.3 - Trasarea cu precizie ridicata. ∆β = β − β' [8.2]
Acestei marimi unghiulare îi corespunde o marime liniara q, care se poate calcula, cu relatia:
q = d ⋅ tgβ [8.3]
sau, deoarece unghiul este foarte mic, cu relatia:
∆β cc
q = d ⋅ cc [8.4]
ρ
Cantitatea q se aplica în teren construind pe aliniamentul AC’ o perpendiculara; prin aplicarea cantitatii q, se
obtine pozitia punctului C, care defineste unghiul proiectat β.
Indiferent de metoda de trasare aplicata, unghiurile vor fi afectate de erorile directiilor ce compun unghiul. La
rândul lor directiile vor fi eronate, eroarea medie patratica pentru o directie având forma:
mdir = ± mc2 + mr2 + mi2 + mm2 + mCE
2
[8.5]
unde:
• mc reprezinta eroarea datorata centrarii aparatului pe punctul de statie;
• mr eroarea de centrare a marcii sau semnalului vizat (eroare de reductie);
• mi eroarea instrumentala a aparatului folosit la trasare;
• mm eroarea de masurare;
• mCE eroarea datorata conditiilor exterioare.
La rândul lor, mi - eroarea instrumentala are expresia:
2 2 2 2 2
mi = ± mco lim + mv + mi + md + mex [8.6]
unde:
• mcolim este eroarea de colimatie a lunetei teodolitului
• mv este eroarea de înclinare a axei verticale a teodolitului
• mi eroare de înclinare a axei secundare, a umerilor lunetei,
• md eroarea de divizare a cercului orizontal si a dispozitivului de citire,
• mex eroarea de excentricitate a cercurilor orizontale (alidad si limb),
iar eroarea de masurare are expresia:
mm = ± mc2 + mviz
2
[8.7]
unde:
• mc este eroarea de citire datorata aproximatiei dispozitivului de citire,
• mviz este eroarea de vizare.
8.Trasarea pe teren a distantelor.
Trasarea distantelor pe teren se poate face, la fel ca si masurarea, direct sau indirect. Indiferent de procedeul ce
se va adopta, fie din coordonatele proiectate ale punctelor ce definesc distanta, fie din proiect, se cunoaste marimea ce
urmeaza a fi trasata, totdeauna valoarea reprezentând distanta orizontala. Aceasta înseamna ca daca avem de trasat o
distanta si punctele ce o definesc se afla la cote diferite, va fi necesar sa trecem de la distanta orizontala la lungimea
înclinata. Trasarea propriu-zisa se va compune, indiferent de metoda aleasa, din doua etape: prima în care se traseaza o
distanta apropiata ca valoare cu cea proiectata si a doua în care se traseaza diferenta pâna la valoarea proiectata.
7.4. Trasarea pe cale directa.
52
Capitolul 07 - Topografie aplicata

Pentru a putea face o trasare de distanta pe cale directa va trebui sa dispunem de o ruleta, sau pentru trasari
foarte precise de un fir invar.
În figura 8.4 se arata ca într-o faza initiala s-a trasat distanta orizontala
D, diferita de cea proiectata Dproiect.. Dupa masurare, distantei D i se
calculeaza toate corectiile necesare:
B
A D ∆d
• de etalonare : ∆lk = lo - ln unde lo - lungimea reala; ln -
Dproiect lungimea nominala;
Figura 7.4 - Trasarea directa a distantelor orizontale. 1000 ⋅ l n
• de întindere : ∆lP = unde: ln - lungimea
S ⋅ E ⋅ ( F − F0 )
2
nominala, S - sectiunea transversala a ruletei, exprimata în cm , E - modulul de elasticitate al otelului ( 2,1. 104
2
kg/mm ), F - forta în timpul masurarii, Fo - forta la etalonare;
• de temperatura : ∆l = lt - letal = l . α (t° - t°o)
t
unde : l - lungimea panglicii, α - coeficientul de dilatare termica
liniara a otelului avînd valoarea de 0,0115mm/grad celsius/m, t - temperatura la momentul masurarii, to -
temperatura la momentul etalonarii;
δ h2 δ h4
• de reducere la orizont : ∆l 0 = − − 3 unde l este lungimea înclinata si δh este diferenta de nivel între
2l 8l
capetele distantei de trasat.
Toate aceste corectii se vor aplica cu semnul schimbat fata de cele ce s-ar aplica în cazul masurarii.
7.5. Trasarea pe cale indirecta.
În practica se pot întâlni fie cazul în care avem de
aplicat distanta orizontala si între punctele A si B (figura 8.5)
B' B terenul este orizontal, fie terenul între punctele A si B are o
δh diferenta de nivel δh sau face un unghi de panta α. Când
α valorile pentru δh sau α nu se dau prin proiect, ele se vor
A determina prin masurare la teren.
D ∆d
Dproiect Trasarea propriu-zisa presupune aplicare unei distante
D sau a unei lungimi înclinate L, care vor diferi de valoarea
Figura 7.5 - Trasarea indirecta a distantelor.
proiectata. Diferenta pâna la valoarea proiectata se va aplica cu
o ruleta, direct în teren fata de punctul B'.
9.Trasarea cotelor proiectate.
Datele cunoscute în acest caz se refera la existenta în teren a reperului de nivelment a carui cota este
cunoscuta, HA, cota punctului ce urmeaza a fi trasat pe înaltime, HB, precum si distanta orizontala D, între reperul de
nivelment si punctul ce se va trasa pe înaltime (acolo unde este cazul). Trasarea se poate face prin nivelment geometric,
de mijloc sau de capat, nivelment trigonometric sau nivelment hidrostatic.
7.6. Trasarea cotelor prin nivelment geometric.
La trasarea cotelor folosind acest procedeu, se foloseste principiul vizelor orizontale; la fel ca si la masurarea
cotelor, nivelmentul poate fi de mijloc sau de capat. Cel de al doilea se foloseste foarte rar datorita erorilor ce intervin la
determinarea înaltimii aparatului. Aparatura necesara se compune din instrunebtul de nivelment si cel putin o mira.
7.7. Trasarea prin nivelment geometric de mijloc.
În figura 8.6, se cunoaste pozitia altimetrica a punctului A, în teren, precum si valorile cotelor punctelor A si
B. Se cere sa se traseze pe înaltime punctul B.
Din figura se poate scrie ca:
bpr H A + a = H B pr + b pr [8.8]
bteren
unde a se citeste pe mira amplasata pe reperul de nivelment. Din relatia [***]
a
B se poate afla valoarea lui bpr :
b pr = H A + a − H B pr [8.9]
HBpr. HBteren
HA A Pentru trasare, mira amplasata în punctul B, se va
deplasa în sus sau în jos pâna când la firul nivelor orizontal se
suprafata de nivel "0"
citeste valoarea calculata a lui bpr.. În acel moment, la talpa
Figura 7.6 - Trasarea cotelor prin nivelment geometric de mijloc.
mirei se va însemna cu creionul sau cu creta, cota proiectata a
punctului B.
7.8. Trasarea prin nivelment geometric de capat.
Pentru trasarea cotelor prin acest procedeu, instrumentul de nivelment se va instala deasupra reperului de
nivelment, A. Din figura 8.7, putem scrie ca:
H A + i = H B pr + b pr [8.10]
de unde rezulta valoarea lui bpr :
b pr = H A + i − H B pr [8.11]

53
Capitolul 07 - Topografie aplicata

Pentru trasarea propriuzisa se procedeaza ca în cazul trasarii prin nivelment geometric de mijloc.

Trasarea pe înaltime a punctului B se poate face si

daca se cunoaste cota punctului B la nivelul terenului. În acest
bpr bteren caz, diferenta între cota proiectata si cota terenului determina
i
cota de lucru cl dupa relatia:
B cl = H B pr − H Bteren [8.12]

HBpr. HBteren
Odata calculata aceasta valoare, ea este aplicata cu o
HA A
ruleta pe un tarus sau o stinghie batute în pamânt, în
apropierea punctului B. Pe santier aceasta marime este mult
Figura 7.7 - Trasarea cotelor prin nivelment geometric de capat.
utilizata, deoarece da posibilitatea ca odata punctul marcat
planimetric în teren, fata de cota terenului sa se poata aplica usor cantitati ce se pot masura cu un metru.
7.9. Trasarea cotelor prin nivelment trigonometric.
În cazul trasarii cotelor prin aceasta metoda, se
presupune ca, fie prin masurare directa fie prin calcul din
coordonatele punctelor, se cunoaste distanta orizontala între
reperul de nivelment si punctul a carui cota trebuie trasata.
i
Metoda presupune de fapt trasarea unui unghi de panta care, la
cl distanta D, asigura cota proiectata a punctului.
α Din figura 8.8 putem scrie ca:
B
HBpr. H B pr − H A
i
HBteren
tgα = [8.13]
D
A D din care rezulta valoarea lui α. La teren se instaleaza teodolitul în
HA
punctul A si se masoara înaltimea "i" a instrumentului. Se vizeaza
punctul B, astfel ca la cercul vertical sa citim valoarea unghiului
Figura 7.8 - Trasarea cotelor prin nivelment trigonometric.
de panta α. În B se instaleaza o mira, care poate fi miscata pe
verticala, în sus si în jos, astfel ca la firul reticular orizontal al teodolitului din A sa citim înaltimea "i". La talpa mirei se
afla cota proiectata a punctului B.
7.10. Trasarea cotelor prin nivelment hidrostatic.
Hpr Cea mai cunoscuta si folosita dintre metodele de trasare a
cotelor pe santier este cea care foloseste principiul vaselor
cl
comunicante, cunoscuta sub denumirea de furtunul cu apa.
Cunoscându-se valorile cotelor reperului de nivelment si
HRN
a punctului ce se va trasa, se poate calcula valoarea cotei de lucru
cl cu relatia:
c l = H pr − H RN [8.14]
Prin nivelment hidrostatic (figura 8.9), se transmite pe
verticala punctului proiectat cota reperului de nivelment, dupa
Figura 7.9 - Trasarea cotelor prin nivelment hidrostatic.
care cu un metru sau o ruleta, fata de aceasta cota transmisa se
aplica valoarea cotei de lucru calculate. Pentru aplicarea corecta a procedeului, se impune ca pe timpul trasarii furtunul
cu apa sa nu fie expus inegal la soare si sa nu prezinte strangulari care ar împiedica circulatia libera a lichidului.
7.11. Trasarea cotelor la etaj si în groapa de fundatie.
În cazul în care cotele de trasat au diferente mari fata
c'
de cota reperului de nivelment, asa cum se întâmpla în cazul
a gropilor de fundatie sau a transmiterilor la etajele constructiei,
RN S1 nivelmentul geometric efectuat cu mirele clasice nu mai poate
fi utilizat comod. Se va proceda deci la înlocuirea citirilor pe
mira cu citiri pe o banda gradata de otel, cea mai comoda fiind
HRN c" banda unei rulete.
bpr Bproiect Un instrument de nivelment este instalat în statia S1
(figura 8.10) si face citirile a, pe mira amplasata pe reperul de
HBpr.
Bteren S2 nivelment si c’ pe o ruleta suspendata. Pentru a se mentine
Figura 7.10 - Trasarea cotelor în groapa de fundatie. ruleta în pozitie verticala si a-i asugura stabilitate, de capatul de
jos al sau se va lega o greutate ce se va scufunda într-un vas cu
lichid vâscos (ulei auto).Un al doilea instrument de nivelment este instalat în groapa de fundatie si face citirea c” pe
ruleta suspendata. Din figura se poate scrie ca:
HRN + a = HBpr + bpr + (c” - c’) [8.15]
În ecuatia de mai sus, cotele punctelor sunt cunoscute din proiect, citirile a, c” si c’ se fac pe mira sau ruleta.
Rezulta:

54
Capitolul 07 - Topografie aplicata

bpr = HRN + a - HBpr - (c” - c’) [8.16]

0 Odata aceste calcule efectuate, trasarea presupune ca mira
c' amplasata pe punctul B sa fie ridicata sau coborâta pâna când la firul
bpr reticular orizontal se va citi valoarea lui bpr.
B S2 Trasarea cotelor la etaj se face, principial, identic. Difera însa
pozitia reperului de nivelment si a punctului ce se traseaza pe înaltime.
Astfel, din statia S1 se fac citirile a, pe mira amplasata pe reperul de
HBpr nivelment si c” pe ruleta suspendata. Din statia S2 se face citirea c’ pe
c" ruleta suspendata. Din figura 8.11 se poate scrie egalitatea:
a HRN + a + (c” - c’)= HBpr + bpr [8.17]
de unde rezulta:
S1 RN HRN bpr = HRN + a + (c” - c’) - HBpr [8.18]
Pentru trasare, se ridica sau se coboara mira din punctul B pâna
Figura 7.11 - Transmiterea cotelor la etaj. când la firul reticular orizontal se citeste valoarea calculata a lui bpr.
Atât la transmiterea cotei în groapa de fundatie cât si la transmiterea la etaj, se recomanda ca citirile pe ruleta
din cele doua statii de nivelment sa fie simultane.
10. Trasarea liniilor de panta data.
O linie de panta data se poate trasa prin nivelment geometric, nivelment trigonometric sau, mai rar, prin
nivelment hidrostatic. Indiferent de metoda aleasa, problema se reduce la a trasa un punct a carui cota sa asigure panta
proiectata. Se considera ca date cunoscuta ale problemei pozitia în teren a punctului A, lungimea d si valoarea pantei ce
urmeaza sa fie trasata.
7.12. Trasarea liniilor de panta data prin nivelment geometric.
Aparatura folosita presupune un
a instrument de nivelment si cel putin o mira. Din
figura 8.12 rezulta :
a s
bpr p = tg α = [8.19]
b d
A s teren
de unde se obtine valoarea lui s :
B k s = d.tg α [8.20]
Pentru trasare se instaleaza o nivela aproximativ la
d jumatatea pantei de trasat si se citeste "a" pe mira
Figura 7.12 - Trasarea liniilor de panta data prin nivelment geometric de mijloc. amplasata în punctul A. Se calculeaza bpr
corespunzator pantei "p" cu relatia:
bpr = a + s [8.21]
Valoarea calculata a lui bpr se aplica în teren prin ridicarea sau coborârea mirei din B pâna ce la firul nivelor se
citeste valoarea lui bpr.. La talpa mirei se gaseste al doilea punct ce materializeaza linia de panta "p".
Trasarea liniilor de panta data se poate face si prin nivelment geometric de capat, rezolvarea si relatiile fiind
identice cu constatarea ca în acest caz citirea "a" pe mira se transforma în înaltimea "i" a instrumentului.
7.13. Trasarea liniilor de panta data prin nivelment trigonometric.
Aparatura folosita presupune un teodolit, a carui
înaltime “i” se masoara si o mira. Din figura 8.13
rezulta :
p = tg α [8.22]
de unde rezulta valoarea unghiului de panta α:
i α = arctg α [8.23]
Unghiul astfel obtinut se introduce la cercul
vertical al teodolitului care vizeaza o mira instalata pe
cl
punctul B. Mira se ridica sau se coboara pâna când la
α B firul reticular orizontal se citeste pe mira valoarea
înaltimii aparatului. În acel moment, la talpa mirei se
i afla trasat altimetric punctul B care asigura linia de
panta proiectata între A si B.
O atentie deosebita se va acorda valorii
A D
unghiului de panta α, care poate fi pozitiv (pentru
Figura 7.13 - Trasarea liniilor de panta data prin nivelment trigonometric toate punctele situate deasupra liniei orizontului) sau
negativ (pentru toate punctele situate sub linia orizontului).
În situatia în care distanta între punctele ce marcheaza capetele liniei de panta este mare si necesitatile de
santier o cer, vor trebui trasate si o serie de puncte intermediare. În acesta situatie se va proceda la trasarea capetelor
liniei de panta, dupa care se vor trasa punctele intermediare fie ca mai sus fie utilizând completul de teuri. În figura
8.14, punctul B a fost astfel trasat altimetric încât sa asigure panta proiectata p.

55
Capitolul 07 - Topografie aplicata

Pentru trasarea punctelor intermediare 1 si 2, în punctul A se va

A instala un teu de o înaltime oarecare, terminat la partea superioara cu o
sipca orizontala vopsita în culoarea alba. În punctul B se va instala un al
2 doilea teu care are sipca orizontala de latime dubla fata de cea a teului
1
B din A, vopsita jumatatea de jos în negru si jumatatea de sus în alb.
Înaltimea teului din B, pâna la zona de separare a culorilor este aceeasi
Figura 7.14 - Utilizarea completului de teuri. cu înaltimea teului din A. Un al treilea teu se instaleaza pe un tarus batut
în punctul 1. Operatorul din punctul A va privi tangent la partea superioara a teului din A catre teul din B. Un al doilea
operator va misca în sus sau în jos teul din 1 pâna ce operatorul din A va vedea partea superioara a teului din 1 peste
linia de demarcatie a culorilor negru si alb a teului din B. Pentru teul din punctul 2 se va proceda în acelasi mod.

11. Reteaua de constructii.

Asa cum am vazut în capitolul “Planimetrie”, lucrarile topografice referitoare la ridicarea deteliilor din teren se
executa pornind de la punctele retelei de triangulatie, care, daca este necesar, se pot îndesi prin drumuiri. În general
preciziile pe care le pot asigura aceste puncte nu satisfac în totalitate cerintele de precizie necesare în cazul amplasarii
unor obiective de investitii. Pentru a rezolva acest inconvenient se impune realizarea unei retele locale de puncte, care
se vor masura cu precizii superioare punctelor de triangulatie. Pe de alta parte, constructiile care se vor realiza în cadrul
unui ansamblu de locuinte sau în cadrul unei viitoare fabrici sau uzine
sunt, în general, dispuse paralel unele fata de altele. Daca se tine seama
de aceste considerente, vom concepe o retea de puncte astfel alcatuita
încât sa ofere o serie de avantaje fata de retelele de triangulatie în
sensul ca reteaua ce se va realiza si care se va numi “retea de
constructie”, va fi formata din figuri geometrice regulate.
A B
Într-o dispunere a constructiilor ca în figura 8.15, laturile
a b retelei ce constructie, ce formeaza figuri sub forma patratelor sau
dreptunghiurilor, sunt paralele sau perpendiculare pe fatadele
constructiilor. Axele de coordonate au originea, (0, 0), în coltul din
II stânga, jos, al retelei.În zona exista însa si puncte de triangulatie,
I notate cu I si II, din care se va trasa în teren baza retelei de constructie,
Figura 7.15 - Retea de constructii. delimitata de punctele A si B. Aceasta va fi paralela cu latura ab a celei
mai importante contructii. Functie de amplasamentul constructiilor, reteaua se va proiecta astfel ca laturile ei sa fie
valori întregi si sa aiba lungimi de zeci de metri, iar în cazuri exceptionale lungimi ce sunt multiplii de 5 metri. Nu se
vor accepta deci laturi decât de forma 120,00m si în nici un caz de forma 123,45m. Dupa ce reteaua a fost proiectata se
va trece la trasarea în teren a bazei retelei din punctele I si II, iar restul punctelor retelei se vor trasa numai din cele doua
capete ale bazei. Va rezulta o retea trasata provizoriu la teren, care însa nu va fi o retea de patrate sau dreptunghiuri si
având laturile cu valori de zeci de metri. Aceasta retea se va masura foarte precis, se va compensa si în urma acestei
faze vom obtine coordonatele punctelor retelei de constructii care vor fi putin diferite de varianta proiectata. Pentru a
ajunge la ceeace am gândit initial, va trebui sa calculam “reductiile” punctelor, adica niste corectii unghiulare si liniare
care odata aplicate vor face ca reteaua noastra sa aiba forma si dimensiunile proiectate. Punctele ce definesc reteaua
definitiva vor servi la trasarea în teren a tuturor punctelor constructiilor, prin metode ce se vor prezenta în cele ce
urmeaza.
Considerentele pentru care se realizeaza o retea de constructie sunt legate de :
• usurinta cu care se determina coordonatele plane într-o retea cu forma regulata si implicit, cresterile de coordonate
între doua puncte;
• posibilitati multiple de control la trasarea unui punct;
x • datorita densitatii mari a punctelor de sprijin, trasarea unui
5 6 punct sau a unor elemente devine deosebit de comoda, deoarece
se dispune de suficiente posibilitati de alegere.

12. Metode de trasare a punctelor

C constructiilor.
x 13. Metoda coordonatelor rectangulare.
Punctul de trasat prin metoda coordonatelor rectangulare, C, are
β
coordonate date prin proiect, iar în teren exista punctele retelei de
y C' y
10 11 constructie, 5, 6, 10, 11, ce alcatuiesc un ochi al retelei de
Figura 7.16 -Trasarea prin coordonate rectangulare. constructie. Din coordonate, se va calcula marimea abscisei si
ordonatei punctului C fata de punctul 10, cu relatiile:
x = xC - x10

56
Capitolul 07 - Topografie aplicata

y = yC - y10 [8.25]
Pentru trasare, se va aplica în teren lungimea y, pe aliniamentul determinat de punctele 10 si 11 ( latura a retelei de
constructie), obtinând punctul C’. În acest punct se va trasa unghiul drept β, si fata de punctul C', la lungimea x se
obtine pozitia punctului C. Este de remarcat ca exista si posibilitatea de a se aplica întâi lungimea x pe latura 10-5 si
apoi lungimea y. Daca s-ar proceda asa, erorile în pozitionarea punctului C ar fi mai mari ca în primul caz si s-ar datora
exclusiv trasarii unghiului drept. Concluzia este ca nu se recomanda trasarea unor laturi lungi din laturi scurte. Metoda
este folosita în special la trasarea punctelor constructiilor.
14. Metoda coordonatelor polare.
Punctul de trasat prin metoda coordonatelor polare, C,
x are coordonate date prin proiect, iar în teren exista punctele
retelei de constructie, 5, 6, 10, 11, ce alcatuiesc un ochi al
5 6
retelei de constructie. Din coordonate, se vor calcula distanta
intre punctul retelei de constructie si punctul de trasat, precum
si marimea unghiului polar, β. Astfel:
d C −10 = ( x C − x10 ) 2 + ( y C − y10 ) 2 [8.26]
C β = θ10-C − θ10-5 [8.27]
unde θ10-C se obtine cu relatia:
β
y − y10
tgθ 10− C = C [8.28]
x C − x10
10 11 y
Figura 7.17 - Trasarea prin coordonate polare. Pentru trasare (figura 8.17), se stationeaza cu teodolitul în 10,
se vizeaza punctul 5 si se traseaza unghiul β; pe aceasta directie
se traseaza lungimea dC-10, la capatul careia se va afla punctul C.
Precizia trasarii este legata atât de precizia trasarii unghiului cât si de precizia trasarii lungimii. Ca si metoda
coordonatelor rectangulare, metoda coordonatelor polare se foloseste la trasarea punctelor constructiilor.
15. Metoda intersectiei înainte.
Punctul de trasat prin metoda intersectiei înainte, C,
x are coordonate date prin proiect, iar în teren exista punctele
retelei de constructie, 5, 6, 10, 11, ce alcatuiesc un ochi al
5 6
retelei de constructie. Din coordonate, cu relatii de forma [8.27]
α
1 si [8.28], se vor calcula unghiurile α si β.
Pentru trasare se va stationa cu un teodolit în punctul 5
si un al doilea teodolit în punctul 10 (figura 8.18). Se vor trasa
directiile 5-C si 10-C prin trasarea unghiurilor α1 si β1. La
C
intersectia celor doua aliniamente se va afla punctul C.
Verificarea trasarii se face prin alegerea unei alte
β
combinatii de trasare, de exemplu din punctele 10 si 11. În acest
1

α 2 2 β caz se vor calcula unghiurile de intersectie corespunzatoare,

y
10 11 α2 si β2.
Figura 7.18 - Trasarea prin intersectie unghiulara înainte . Metoda se recomanda a fi folosita în special atunci
când masurarea distantelor se face greu sau este chiar imposibila.
Metoda intersectiei se poate folosi si în situatia în care în locul unghiurilor se folosesc distante: astfel din
punctul 5 se va trasa un arc de cerc de raza R1 = d5-C care se va intersecta cu un al doilea arc de recr de raza R2 = d10-C.
Punctul C se va afla la aceasta intersectie.
16. Metoda intersectiei reperate.
b
Metoda se foloseste fie în cazul trasarii
a 5
5 punctelor constructiilor care presupun gropi de fundatie,
fie în cazul podurilor, pentru trasarea punctelor centrale
C ale pilelor (picioarele pentru sprijin, altele decât cele de
C capat, numite culee). În primul caz, punctul de trasat, C,
10 11
se afla la intersectia a doua aliniamente perpendiculare
C'
între ele. Aceste puncte au fost anterior trasate astfel ca
6
prin întinderea unor sârme sau sfori între punctele 10-
b" 6 a' a"
b' 11 si 5-6, sa se poata reconstitui în orice moment pozitia
Figura 7.19 - Trasarea prin intersectie reperata . punctului C.
În cazul aplicarii metodei la trasarea infrastructurii podurilor (figura 8.19), axa podului este definita de
aliniamentul 5-6. Pe unul din maluri se aleg punctele a si b, carora li se calculeaza coordonatele în sistemul local al
podului. Coordonatele centrelor pilelor, C si C’ sunt cunoscute din proiect, astfel ca din coordonate se pot celcula
orientarile din punctele a si b catre punctele 5, C si C’. Din diferenta orientarilor se vor calcula unghiurile facute de
aliniamentele existente în teren, determinate de punctele a si b catre punctul 5 si aliniamentele din punctele a si b catre

57
Capitolul 07 - Topografie aplicata

C si C’.Pentru trasarea pe teren a punctului C se vor stationa concomitent punctele a si b cu câte un teodolit, se va viza,
pentru orientare punctul 5, si se vor trasa unghiurile catre punctul C.
Metodele de trasare a punctelor constructiilor, prezentate mai sus sunt cele mai des folosite, dar nu si
singurele. Astfel, trasarea punctelor se poate face si prin intersectie înapoi (folosita în special la trasarea barajelor de
beton), metoda triunghiului ( pentru trasari precise de utilaje) sau metoda aliniamentelor.

17. Trasarea fundatiilor si a stâlpilor.

Pentru aplicarea pe teren a
proiectelor de constructie, în faza
1 2 3 4
preliminara constructiei propriu-zise,
A
proiectantul va elabora proiectul de
B executie al acesteia cu toate detaliile
necesare. Fiecare fundatie, asa cum se vede
C din figura 8.20, are o pozitie planimetrica
bine definita. Aceasta se va materializa în
D
teren prin doua aliniamente perpendiculare,
de exemplu aliniamentele B si 3, la
intersectia carora se afla una din viitoarele
fundatii. Amplasarea în teren a acestor
Figura 7.20 - Fundatii proiectate.
aliniamente este necesara deoarece datorita
sapaturilor, trasarea în teren a centrului gropii de fundatie si mentinerea lui în timp este un lucru imposibil de realizat;
centrul gropii va dispare cu ocazia sapaturilor. Pentru
a se preîntâmpina acest neajuns, trasarea se face prin
intersectie reperata, materializarea aliniamentelor
facându-se pe o împrejmuire construita în jurul gropii
de fundatie. Functie de natura lor, fundatiile pot fi
turnate sau prefabricate (de tip pahar). Indiferent de
tipul fundatiei, din punct de vedere topografic,
trasarea fundatiilor înseamna respectarea distantelor
proiectate între axele fundatiilor precum si trasarea pe
Figura 7.21 - Tipuri de stâlpi si trasarea lor pe teren. înaltime a acestora la cota proiectata. În fundatiile
astfel trasate urmeaza sa se monteze stâlpii de sustinere ai viitoarei constructii. Materialul din care sunt confectionati
acestia poate fi metalul sau betonul armat si se pot realiza fie la fata locului fie pot fi prefabricati. Îndiferent de material
sau locul de realizare, stâlpii vor fi prevazuti cu rizuri verticale pentru pozitionarea lor pe aliniament, precum si cu un
riz orizontal pentru pozitionare pe cota. În cazul stâlpilor prefabricati din beton, montati în fundatii de tip pahar, pentru
corecta pozitionare a lor se vor folosi pene de lemn care vor fixa stâlpul pâna ce betonul de legatura a facut priza. Dupa
montare dar înainte de fixarea cu beton în fundatie, pozitia stâlpilor va fi verificata cu un teodolit, prin vizare laterala.
18. Trasarea împrejmuirilor.
A B C D Deoarece constructiile presupun
B C
a a realizarea unor fundatii, deci a unor
1 1 A 1 1 D sapaturi, materializarea colturilor
2 2 constructiei în teren nu va avea o viata prea
lunga. În vederea conservarii în timp a
acestor puncte, chiar si dupa realizarea
2 2 3 3 sapaturilor pentru fundatie, se impune
gasirea unei modalitati de marcare a
A B C D A B C D
punctelor astfel ca ele sa poata fi utilizabile
Figura 7.22 - Tipuri de împrejmuiri.
în orice moment, functie de cerintele de
santier. Acest lucru este posibil prin realizarea unor împrejmuiri în jurul constructiei, împrejmuiri ce pot fi continue sau
discontinue (figura 8.22). Ele sunt constituite dintr-o succesiune de stâlpi de lemn, batuti în pamânt în lungul unui
aliniament, toti având partea superioara la aceeasi înaltime, între care se fixeaza scânduri, tot ansamblul fiind amplasat
la o distanta de constructie functie de adâncimea fundatiei, de circa 1,5h unde h reprezinta adâncimea fundatiei. Din
cele aratate mai sus rezulta ca împrejmuirea are la nivelul partii superioare a scândurilor aceeasi cota. În cazul
amplasarii lor pe terenuri în panta, realizarea împrejmuirii continue nu mai este recomandata, astfel ca se va trece la
realizarea împrejmuirilor discontinui.
Transmiterea punctelor constructiilor pe împrejmuire se realizeaza concomitent sau imediat dupa trasarea
punctelor pe teren. Astfel, punctul a, la fel ce toate celelalte puncte ce delimiteaza constructia, se traseaza pe teren
printr-o metoda oarecare. Cu teodolitul instalat în punctul a se vizeaza succesiv capetele aliniamentului 1-1, ocazie cu
care se marcheaza cu cuie acest aliniament pe împrejmuire prin plonjarea lunetei cu firul reticular vertical la partea

58
Capitolul 07 - Topografie aplicata

superioara a împrejmuirii. Operatiunea se repeta si pe aliniamentul B-B, cu marcarea acestuia pe împrejmuire. Din acest
moment punctul a se poate identifica în teren prin întinderea unor sârme pe aliniamentele 1-1 respectiv B-B.
La realizarea împrejmuirilor, indiferent ca sunt continue sau discontinue, trebuie tinut seama ca cele continue
necesita un volum mare de masa lemnoasa care nu este totdeauna justificat.

19. Axele constructiilor.

Forma generala a unei constructii este fie dreptunghiulara fie patrata. Fiind figuri geometrice regulate, acestea
accepta axe de simetrie, care se pot folosi în santier pentru trasarea punctelor constructiilor.
Daca o constructie este de forma dreptunghiulara, atunci se accepta o axa longitudinala ca fiind dispusa pe
lungimea cea mai mare si o a doua axa, transversala pe prima. În cazul în care constructia are intrânduri sau
proeminente ale fundatiilor, acestea nu se iau în considerare la stabilirea axelor; axele vor fi stabilite dupa tendinta
generala a constructiei si nu dupa situatiile particulare si nesemnificative. Daca totusi necesitatile o cer, se pot adopta o
serie de axe secundare ale constructiei, care se vor trasa la fel ca axele principale.
În cazul constructiilor de alte forme, cum ar fi cele de forma circulara sau de figura geometrica regulata, axele
se vor stabili dupadoua diametre perpendiculare.

20. Calculul volumului de terasamente si trasarea platformelor.

Configuratia terenului pe care urmeaza sa se faca constructii este în general neregulat, situatie ce nu convine
din punct de vedere constructiv. Aceste neregularitati ale terenului vor trebui îndepartate prin nivelare fie sub forma
unei platforme orizontale (care nu este totdeauna indicata) fie sub forma unei platforme ce urmeaza sa aiba o anumita
panta. Pentru a putea rezolva problema se impune un calcul al volumului de
h2 pamânt ce se va disloca, volum care se traduce fie prin aplicarea unei cote
h1 impuse a platformei, fie prin egalarea volumelor de sapatura cu cele de
1
2 umplutura.
În figura 8.23 este prezentata situatia unei sectiuni a terenului de
forma patrata, având latura de lungime L. Se accepta, desi aparent nu pare
riguros matematic, ca volumul prismei delimitata de punctele 1, 2, 3, 4 este
L
dat de relatia:
S
h4 h3 V = ( H1 + H 2 + H 3 + H 4 ) [8.29]
4
unde S reprezinta suprafata bazei prismei ( deci suprafata unui patrat de
4 L 3 latura L), iar Hi reprezinta cotele colturilor patratului. Deoarece aceste
Figura 7.23 - Calculul terasamentelor în patrat.
calcule se fac în general printr-un nivelment al suprafetelor prin metoda
patratelor, functie de accidentatia terenului si de precizia ceruta laturile patratelor având lungimi între 10 si 50 m,
cresterea preciziei se face prin reducerea laturii patratului.
Pentru calculul terasamentelor într-o retea de forma celei din figura 8.24, vom scrie relatii de tipul [8.29]
pentru fiecare din patratele componente, astfel:
1 2 3 S
V I = ( H1 + H 2 + H 4 + H 5 )
4
I II S
V II = ( H 2 + H 3 + H 5 + H 6 )
4
4 5 6 7
S
V III = ( H 4 + H 5 + H 8 + H 9 ) [8.30]
4
III IV V S
V IV = ( H 5 + H 6 + H 9 + H10 )
4
8 9 10 11 S
VV = ( H 6 + H 7 + H10 + H11 )
Figura 7.24 - Calculul terasamentelor într-o retea. 4
Volumul total va fi suma volumelor partiale:
n
S
V = ∑ Vi = ( H1 + 2 H 2 + H 3 + 2 H 4 + 4 H 5 + 3H 6 + H 8 + 2 H 9 + 2 H10 + H11 ) [8.31]
i =1
4
O prima constatare se refera la cotele punctelor retelei care apar în relatia finala de un numar diferit de ori:
colturile 1, 3, 7, 8 si 11 apar o singura data, punctele de contur 2, 9, 10 apar de doua ori, punctul de frângere 9 de trei
ori, iar punctul interior 5 de patru ori. Se va putea deci scrie o relatie generala de forma:
n
S
V = ∑ Vi =
i =1
(
4
)
∑ H colturi + 2∑ H m arg ini + 3∑ H frangeri + 4∑ H int erior [8.32]

Cu volumul astfel determinat se poate calcula o cota medie a platformei cu relatia :

59
Capitolul 07 - Topografie aplicata

V
H mediu = [8.33]
n⋅S
unde n reprezinta numarul patratelor retelei iar S suprafata unui patrat. Cota astfel calculata reprezinta de fapt
altitudinea la care se va trasa platforma în varianta în care volumul de sapatura este egal cu volumul de umplutura.
Trasarea cotei Hmediu se va face printr-una din metodele de trasare pe verticala a punctelor, în contextul in care
cota de lucru, cl, se calculeaza ca diferenta între cota medie si cota terenului cu semnul algebric care rezulta din relatia
8.34.
cl = Hproiectat - Hteren [8.34]
În cazul trasarii unei platforme înclinate, trebuie avut în vedere ca platforma este definitape directia pantei de o
infinitate de linii de panta constanta, iar pe directie perpendiculara de o infinitate de linii orizontale. Acest fapt se
traduce prin trasarea printr-o metoda cunoscuta a unei linii de panta constanta.
Calculele prezentate mai sus se pot face si pe planuri cu curbe de nivel. În exemplul din figura 8.25 conturul
ABCDE este suprafata care intereseaza, marcata pe un plan cu curbe de nivel. Pentru calculul cotei medii avem:
A B • masurarea, printr-un procedeu oarecare, a suprafetelor Si,
delimitate de curbele de nivel în interiorul suprafatei ABCDE;
• calculul volumului dintre doua curbe de nivel succesive cu
S1 S2 S3 S4
relatii de forma:
C Vi = Si . Hi’ [8.35]
E
unde Hi’ este media cotelor curbelor de nivel ce delimiteaza
D suprafata Si.
• calculul volumului total cu relatia :
A
B ∑
V = S1 H1 + S 2 H 2 +K + S n H n [8.36]
E C • calculul cotei medii cu relatia:
D
H mediu =
∑V [8.37]
Figura 7.25 - Calculul terasamentelor pe planuri cu curbe S
de nivel.
• se calculeaza cota de lucru lucru cu relatia:
hi = Hi - Hmediu [8.38]
• calculul volumelor cu relatii de tip:
Vi’ = Si . hi [8.39]
care prin însumare permit calculul volumului de sapatura egal cu cel de umplutura:

V s = Vu =
∑V ' [8.40]
2
Trasarea platformei se rezolva identic ca în cazul prezentat anterior.

21. Lucrari topografice în timpul exploatarii constructiilor.

22. Determinarea înaltimii constructiilor înalte.
C În cazul general vom considera ca distanta de la aparat la
constructia a carei înaltime dorim sa o determinam nu se poate masura
(figura 8.26). Se vor alege doua puncte, A si B, astfel ca distanta între ele
α1 sase poata masura si ele sa formeze cu punctul C situat pe constructie doua
α2 directii aproximativ perpendiculare. Din punctele A si B se vor masura:
C' • distanta dAB între punctele de statie;
dBC • unghiurile orizontale catre constructie, β si γ;
α1' α2'
δ γ • unghiurile verticale αi si αi' facute de directia de vizare din fiecare
B
dAC statie cu partea superioara respectiv partea inferioara a constructiei.
Cu aceste date masurate vom calcula:
1. δ = 200g - (β + γ) [8.41] relatie ce
β rezulta din conditia îndeplinita de unghiurile dintr-un triunghi;
2. din teorema sinusului se pot calcula acum distantele dAC si dBC:
d AB d d
= AC = BC [8.42]
A sin δ sin γ sin β
Figura 7.26 - Determinarea înaltimii constructiilor. 3. calculul înaltimilor partiale ale constructiei din statiile A si B cu
relatiile:
h1 = dBC . tg α1
[8.43] h2 = dBC . tg α2
relatii ce se aplica atât în statia A cât si în statia B

60
Capitolul 07 - Topografie aplicata

4. calculul înaltimii totale a constructiei cu relatia :

HC = h1A + h2A [8.44]
HC = h1B + h2B
C2 Valoarea cea mai probabila va fi media celor doua determinari.
În situatia în cale distanta de la aparat la constructie este accesibila în
sensul ca se poate masura, problema se reduce la rezolvarea punctelor 3
si 4 de mai sus cu masurarea elementelor corespunzatoare necesare.
δ
.1. Determinarea verticalitatii constructiilor.
A S2 În general aceasta problema apare la constructiile înalte, în
timpul constructiei si exploatarii lor. Masuratorile efectuate în timpul
exploatarii este indicat sa se faca cel putin anual sau ori de câte ori au
γ
loc miscari tectonice. Principiul de determinare este prezentat în figura
C1
8.27 si consta în amplasarea a doua statii aproximativ perpendiculare, S1
S1
Figura 7.27 - Principiul determinarii verticalitatii.
si S2, cu vizibilitate catre puncte de triangulatie C1 si C2 , statii din care
se vizeaza baza si vârful constructiei, ca în figura 8.28.
A' Distanta la care se amplaseaza statiile de teodolit este de
1...1,5H unde H este înaltimea constructiei, cea mai simpla
modalitate de stabilire a doua directii perpendiculare fiind directiile
determinate de prelungirile a doi pereti. Din cele doua statii se vor
masura unghiurile orizontale formate de directiile de referinta cu
directia catre baza, respectiv vârful constructiei. Se vor masura
deasemeni si distantele de la statii la baza constructiei.
Considerând ca :
A ∆γ = γbaza - γvârf [8.45]
∆δ = δbaza - δvârf
reprezinta abaterile unghiulare de la verticalitate ale vârfului fata
de baza, putem calcula abaterile liniare corespunzatoare:
S1 S2
∆q1 = d1A . tg ∆γ = d1A . ∆γ / ρcc [8.46]
Figura 7.28 - Vizarea cu teodolitul din cele doua statii. ∆q2 = d2A . tg ∆δ = d1A . ∆δ / ρcc
unde ρcc = 636620cc. Abaterea totala de la verticala se va calcula cu relatia :
Q = ∆q12 + ∆q 22 [8.47]
Metoda descrisa mai sus este aplicabila numai la constructiile prevazute cu muchii. Cum în practica se
întâlnesc situatii în care constructiile pot avea si forma circulara (cosuri de fum, turnuri de racire, utilaje petrochimice,
etc.), partea de calcule si semnificatia notatiilor ramâne neschimbata, în schimb tehnica masuratorilor se modifica.
Pentru determinarea abaterilor unghiulare de la verticala se va proceda la vizarea tangentiala stânga si dreapta a
conturului constructiei, atât la baza cât si la vârf. Media citirilor de
C la baza va fi omoloaga directiei γbaza din primul caz, dupa cum
media citirilor de la vârf va fi omoloaga directiei γvârf din statia A
(figura 8.29). Identic, se procedeaza si cu citirile din statia B. Din
acest moment calculele se desfasoara conform relatiilor 8.45 si
C'
urmatoarele.
Pentru o corecta determinare a abaterilor de la verticalitate
dBC ale constructiilor înalte, atunci când aceste masuratori se efectueaza
B la anumite intervale de timp, este bine ca statiile de observatie sa
fie marcate cu borne, astfel ca ele sa fie stationate la fiecare serie
B de masuratori, iar punctele de pe constructie sa fie si ele
materializate prin marci de vizare.
Verticalitatea constructiilor se poate determina si prin
procedeul plonjarii unui fir cu plumb de la partea superioara a
constructiei. Metoda are o serie de inconveniente, cum ar fi:
A • dependenta de conditiile meteorologice -masuratorile sunt mult
Figura 7.29 - Verticalitatea constructiilor circulare. îngreunate de vântul în rafale;
• necesitatea existentei unor utilaje specializate cum ar fi firele pentru observatii, dispozitive de suspendare, greutati
pentru lestarea firului, personal mai numeros.
Singurul avantaj al acestei metode este ca el da posibilitatea obtinerii abaterii de la verticala chiar în momentul
masurarii, fara alte prelucrari.
.2. Determinarea tasarii constructiilor în timpul exploatarii.
Orice constructie, pe masura edificarii ei, sau, în continuare, pe parcursul exploatarii, exercita asupra terenului
de fundare o anumita presiune, care poate fi constanta sau variabila (în cazul depozitelor de materiale). În cazul halelor
industriale de mari dimensiuni, care presupun realizarea pe tronsoane a fundatiilor, este necesar ca pe parcursul

61
Capitolul 07 - Topografie aplicata

exploatarii sa se poatavedea dacatoate tronsoanele constructiei se mai afla la cota proiectata sau în tolerantele permise.
Cea mai comoda modalitate de determinare a acestor deplasari pe verticala este oferita de nivelmentul geometric.Într-o
retea ca cea prezentata în figura 8.30, doua baterii de câte patru celule ale unui siloz de cereale sunt încadrate într-o
retea de trei repere de nivelment, RNi.
Pe peretii exteriori ai celulelor silozului s-au amplasat prin
încastrare în beton (ideal este ca operatiunea sa se faca înca
RN1 RN2 din faza de constructie),marci de tasare, notate cu numere de
I
la 1 la 16. Rolul acestor marci este acela de a permite
1 2 9 10 asezarea mirelor de nivelment pe toata durata masuratorilor
3 4 11 12 în aceleasi puncte. Marcile de tasare sunt confectionate din
IV V metal inoxidabil, fiind compuse dintr-o parte fixa ce se
5 6 13 14 II incastreaza si o parte mobila prevazuta la o extremitate cu o
7 8 15 16 terminatie sferica iar la cealalta extremitate cu un filet. O
III astfel de constructie permite ca pe timpul masuratorilor
partea sferica sa fie în esterior, iar între masuratori în
interior, asa cum se poate vedea în figura 8.31.
RN3 Reperele de nivelment RN1, RN2 si RN3 sunt
Figura 7.30 - Retea de urmarire a tasarilor. amplasate în teren stabil, în afara zonei de influenta a
constructiei. Ele au rolul de a asigura puncte de cote
cunoscute, stabile în timp. Reperele se vor încadra în drumuiri efectuate între ele pe traseele RN1 - RN2 -RN3 - RN1. Pe
de alta parte marcile de pe conturul fiecarei baterii de celule se vor încadra în drumuiri închise pe traseele 1-2-4-6-8-7-
5-3-1 respectiv 9-10-12-14-16-15-13-11-9, cu legatura între ele prin punctele 4 si 11. În
sfârsit, între unele marci de tasare si reperele de nivelment se vor efectua bretele de
legatura, ca de exemplu RN1-3, RN2-12 si RN3-8. Cu o astfel de retea de urmarire se vor
putea realiza urmatoarele poligoane închise :
• poligonul I format pe traseul RN1-3-1-2-4-11-9-10-12-RN2-RN1;
• poligonul II format pe traseul RN2-12-14-16-15-13-11-4-6-8-RN3-RN2;
• poligonul III format pe traseul RN3-8-7-5-3-RN1-RN3;
• poligonul IV format pe traseul 3-1-2-4-6-8-7-5-3;
• poligonul V format pe traseul 12-14-16-15-13-11-9-10-12;
• poligonul VI format pe traseul RN1-RN2-RN3-RN1;
În urma prelucrarii masuratorilor vor rezulta cotele cele mai probabile ale
punctelor retelei, deci atât pentru repere cât si pentru marci. Fie aceste cote notate cu Hi0.
Masuratorile descrise mai sus este bine sa se faca cel mai târziu la sfârsitul executiei
silozului, rezultatele reprezentând cote de referinta pentru masuratorile viitoare.
Dupa terminarea executiei, silozul începe sa fie umplut cu cereale, deci asupra
Figura 7.31 - Marca de tasare. fundatiilor sale se vor exercita forte suplimentare. Dupa ce silozul a fost umplut în
proportie de 50%, de exemplu, se efectueaza o noua serie de masuratori, dupa acelasi model cu cele descrise mai sus.
Se vor obtine noi cote pentru marcile de tasare, care sunt mai mici decât cele initiale. Fie aceste cote notate cu Hi1.
Se continua încarcarea silozului pâna la plin, se repeta masuratorile, se prelucreaza si se obtin cotele notate cu
Hi2. Operatiunile se repeta la anumite intervale de timp si se obtin cotele notate cu Hii.
Din setul de cote obtinute se vor putea determina o serie de valori, cum ar fi:
1. tasarea relativa între doua cicluri de masuratori ( de obicei intereseaza tasarea între ciclul actual si cel precedent):
Trelat. = Hik - Hik-1 [8.48]
2. tasarea absoluta, care este diferenta cotelor unei marci în ciclul actual fata de ciclul initial:
Tabsolut. = Hik - Hi0 [8.49]
3. tasarea medie a constructiei:
T S + T2 S 2 +K + Tn S n
Tmedie = 1 1 [8.50]
S1 + S 2 +K + S n
unde : Ti - reprezinta tasarea totala a marcii i;
Si - reprezinta suprafata talpii fundatiei aferenta elementului de rezistenta pe care a fost amplasata marca i.
Tasarile absolute si tasarile medii ale constructiei se pot reprezenta grafic, pe diagrame ale tasarilor. Este de
remarcat ca evolutia tasarilor în timp nu este numai o linie frânta descendenta; în cazul silozului din exemplul de mai
sus, daca acesta era încarcat cu produs în ciclul precedent si în ciclul actual este numai partial încarcat, atunci diagrama
tasarii marcilor va prezenta o tendinta crescatoare.
Pentru proiectantul constructiei, ca si pentru beneficiar, important este ca tasarile marcilor sa fie constante,
pericolul aparând atunci când marcile de pe o parte a constructiei prezinta valori mai mari decât marcile de pe restul
conturului.

62
Capitolul 07 - Topografie aplicata

.1. Lucrari la trasarea axelor cailor de comunicatii terestre.

Proiectarea si constructia unor cai de comunicatie - drumuri sau cai ferate - presupune parcurgerea unor etape
obligatorii pentru fiecare obiectiv:
1. faza de proiectare care presupune
• lucrari preliminare care constau din culegerea de informatii asupra materialelor existente cum ar fi harti si
planuri cât mai recente la diverse scari (1:100000 ... 1-2000), informatii asupra geologiei regiunii, perspective si
necesitati economice ce urmeaza sa se dezvolte. Pe materialul astfel cules se aleg variantele informative ale
traseului viitorului obiectiv. Aceste variante trebuie sa tina seama ca traseul trebuie sa aiba o panta longitudinala
care nu trebuie sa depaseasca o anumita valoarea impusa, iar racordarea aliniamentelor sa se faca cu raze mai mari
decât o valoare minima stabilita de proiectant.
• lucrari definitive care constau din trasarea axei drumului, masurarea unghiurilor de frângere ale aliniamentelor
si calculul elementelor principale ale curbelor de racordare, calculul si trasarea în detaliu a curbelor de racordare,
nivelmentul traseului pichetat si calculul elementelor de racordare în plan vertical
2. faza de executie care presupune:
• trasarea pe teren a profilului longitudinal al drumului pe varianta definitiva;
• trasarea profilelor transversale
• orice alte trasari curente solicitate de activitatea de santier.
.1. Alegerea traseului.
Stabilirea traseului se va face în faza preliminara pe harti sau planuri cu curbe de nivel, cea mai folosita fiind
metoda axei zero. Traseul astfel ales nu va putea ramâne definitiv deoarece are prea multe schimbari de directie.
În exemplul din figura 8.32, între punctele
V1 B
A si B se cere sa se proiecteze un traseu de drum
care nu va avea panta mai mare de p%, iar viteza
de proiectare cu care vor circula vehicolele pe acest
O1
O2 O3 tronson va fi de vkm/h. Pentru rezolvare vom apela
V3 la cunostintele din capitolul referitor la probleme
rezolvabile pe harti si planuri. De acolo stim sa
A V2
trasam o linie de panta constanta între punctele A
si B, panta ce are valoarea p% ( de obicei mai mica
de 7% si în mod exceptional, pentru portiuni
scurte, de maxim 10%). Din multitudinea de trasee
Figura 7.32 - Alegerea axului zero si înlocuirea lui cu aliniamente succesive.
obtinute am ales varianta figurata cu linii punctate.
P7 Se constata ca aceasta varianta prezinta multe
P5
P6 inflexiuni, care fac circulatia imposibila. Din acest
V1 B
P4 motiv vom stabili o succesiune de aliniamente,
P3 reprezentând tendinta generalaa liniei de panta
P2 P12 constanta. Vom stabili astfel aliniamentele A-V1,
P1
V1-V2, V2-V3, V3-B ce se vor racorda între ele prin
P8 P11 arce de cerc cu centrele în O1, O2 si O3. Traseul
V3
V2 care rezulta este deci o succesiune de aliniamente
A si arce de cerc. Acesta va fi masurat în teren (figura
P9 P10 8.33) de exemplu printr-o drumuire planimetrica
Figura 7.33 - Ridicarea topografica a treseului prin drumuire cu profile. executata între punctele A si B, care va trece prin
V1, V2 si V3. Simultan cu drumuirea se vor masura si o serie de profile transversale. Arcele de cerc ce descriu traseul se
caracterizeaza printr-o serie de elemente care vor trebui calculate si trasate în teren.
.2. Calculul si trasarea elementelor principale ale curbelor de racordare.
Doua aliniamente concurente în punctul V (figura 8.33) trebuiesc racordate cu un arc de cerc. Datele initiale
cunoscute se refera la marimea razei de racordare, R si la masura unghiului între aliniamente, β. Elementele
caracteristice curbei sunt:
• raza de racordare, cunoscuta din faza de proiectare;

63
Capitolul 07 - Topografie aplicata

• unghiul de frângere, ϕ, cu valoarea:

ϕ = 200 − β [8.51]
V unde β este masurat în teren.
ϕ • lungimea tangentelor, T, calculate cu relatia:
ϕ
β T = R ⋅ tg [8.52]
b β/2 2
• lungimea bisectoarei, b, obtinuta cu relatia:
B
 ϕ 
b = VO - VB = R sec − 1 [8.53]
 2 
Ti Te
A ϕ/2 • lungimea curbei :
ϕ
π Rϕ
lc = [8.54]
O
200 g
Figura 7.34 - Elementele curbelor circulare de racordare. • depasirea tangentelor : DT = 2T - lc
[8.55]
• coordonatele pe tangente ale punctului bisector B :
ϕ
abscisa xB = R ⋅ sin [8.56]
2
 ϕ
ordonata yB = OTi - OA = R 1 − cos  [8.57]
 2
Pentru trasare se va amplasa un teodolit în vârful V cu care se va masura unghiul β. Valoarea unghiului si raza
de racordare permit calculul elementelor principale. Pentru trasarea lor, din punctul V, la lungimea calculata a
tangentelor, T, se obtin punctele de intrare, respectiv iesire din curba, Ti si Te. Pentru trasarea bisectoareai, se traseaza
fata de unul din aliniamente, jumatatea unghiului β. Pe acest aliniament, la distanta calculata b se obtine punctul B.
Situatia prezentata este valabila când vârful V este accesibil.
.3. Metode de trasare în detaliu a curbelor circulare.
Atunci când racordarea aliniamentelor se face cu arce de cerc cu raza mare de curbura, trasarea în teren numai
a punctele de intrare si iesire, respectiv a bisectoarei nu sunt suficiente pentru realizarea curbei. În aceasta situatie,
conditiile de santier reclama existenta mai multor puncte amplasate pe curba. Acest lucru se poate face prin diverse
metode de trasare în detaliu cum sunt : coordonate rectangulare pe tangenta, coordonate polare, coordonate pe coarda,
tangente succesive, corzi prelungite, toate fiind metode riguroase, sau prin metode aproximative dar foarte rapide cum
este metoda sfertului. Dintre metodele enumerate mai sus vom prezenta numai acelea care sunt cel mai des folosite.
.4. Metoda absciselor egale.
O Aceasta metoda face parte, alaturi de metoda arcelor egale, din
x2 2 categoria metodelor de trasare în detaliu cu ajutorul coordonatelor
2' rectangulare pe tangenta. Aceasta denumire este urmarea faptului ca se
foloseste drept axa a absciselor chiar tangenta. Elementele ce se calculeaza
pentru a trasa în detaliu o curba se refera la coordonatele rectangulare ale
y2 punctelor 1, 2, ..., n si rezulta din figura 8.35.
x1 1 Abscisele punctelor se aleg de 2, 5, 10 sau 20 metri, iar acestora le
1'
y1 vor corespunde ordonatele. Din figura calculam coordonatele punctului 1 :
Ti x V x1 = x
2x [8.58]
Figura 7.35 - Metoda absciselor egale. y1 = OTi − O1' = R − R 2 − x 2
Analog, calculam coordonatele punctului 2:
x2 = 2 x
2
[8.59]
y 2 = OTi − O2' = R − R 2 − (2 x )
iar relatiile pentru calculul coordonatelor punctului “i” de pe curba sunt de forma:
xi = i ⋅ x
2
[8.60]
y i = OTi − Oi ' = R − R 2 − (ix )
Trebuie observat ca se vor calcula si trasa atâtea puncte de detaliu pâna când se ajunge la punctul bisector
pornind de la Ti, ramura curbei de la B la Te fiind simetrica, se vor trasa aceleasi puncte pornind de aceasta data din Te
spre B.
Trasarea se executa prin pichetarea pe aliniamentul Ti - V a absciselor egale; din punctele astfel marcate se
traseaza unghiuri drepte pe care se aplica ordonatele.

64
Capitolul 07 - Topografie aplicata

.5. Metoda arcelor egale.

Din geometria plana se stie ca la arce egale corespund unghiuri la centru egale. Acest fapt se poate folosi în
cazul trasarii în detaliu a curbelor de racordare. Astfel, la arce egale de 5, 10, 20m, corespund unghiuri la centru λ,
egale.
Considerând exemplul din figura 8.36, coordonatele punctelor 1, 2,
O ..., i se vor calcula pornind de la o valoare aleasa a arcului l care subîntinde
unghiul λ ce se poate calcula cu relatia:
λ
λ l
λ = ρ cc [8.61]
2 R
2'
unde ρcc = 636620cc, reprezentând marimea în secunde centesimale de arc a
1 unui radian. Cu valoarea obtinuta se calculeaza coordonatele punctului 1:
y2
1' y1 x1 = R ⋅ sin λ
[8.62]
x1 V y1 = OTi − O1' = R(1 − cos λ )
Ti
x2 Coordonatele punctului 2 se calculeaza asemanator, obtinând :
Figura 7.36 - Metoda arcelor egale.
x 2 = R ⋅ sin(2λ )

[
y 2 = OTi − O2' = R 1 − cos(2λ ) ]
[8.63]
si analog pentru punctul "i"
x i = R ⋅ sin(iλ )
[8.64]
[
y i = OTi − Oi ' = R 1 − cos(iλ ) ]
Trasarea punctelor de detaliu se face si în acest caz similar cu metoda prezentata anterior, iar punctele fiind
simetric dispuse fata de punctul bisector, se vor calcula puncte numai pentru una din ramuri, acestea fiind folosite si la
trasarea în detaliu a celeilalte ramuri a arcului de cer.
.6. Metoda coordonatelor polare.
În situatia în care nu exista accesibilitate în lungul tangentelor, datorita fie vegetatiei fie altor obstacole, se
recomanda folosirea metodei coordonatelor polare. În acest caz este necesar sa existe acces în lungul corzii TiB
respectiv TeB (figura 8.37).
Impunând o lungime a corzii s de 5,10, 20 metri, se calculeaza unghiul la centru corespunzator cu relatia :
s λ λ s
O = R ⋅ sin ⇒ sin = [8.65]
2 2 2 2R
λ Din relatia [8.65] se obtine valoarea unghiului λ/2. Pentru trasare
λ/2 se va instala un teodolit în punctul Ti care va trasa fata de directia catre V
λ/2
2 unghiul λ/2; pe aceasta directie, la lungimea s se va meterializa punctul 1. În
continuare, teodolitul va trasa fata de acelasi aliniament TiV unghiul 2(λ/2).
2(λ/2) Din punctul 1, deja materializat se va trasa lungimea s pâna la intersectia cu
1 λ/2 directia trasata cu teodolitul; se obtine astfel punctul 2.
La fel ca la celelalte metode de trasare în detaliu, cealalta ramura a
Ti V curbei fiind simetrica, elementele calculate vor fi aceleasi, iar trasarea se va
Figura 7.37 - Metoda coordonatelor polare. face pornind din punctul TeB.
Fiecare din metodele de trasare descrise mai sus au aplicabilitate functie de conditiile de relief de la locul
trasarii si de configuratia curbei de trasat.

65
Capitolul 08 - Tehnologie GPS

8. SISTEME DE POZITIONARE GLOBALA CU SATELITI(GPS).

8.1. Principii de baza.

Dezvoltarea tehnicii militare, în special dupa cel de al II-lea razboi mondial, a condus inevitabil la aparitia necesitatii
unei orintari permanente în spatiu. Astfel, avioanele, sau rachetele sau vasele militare aflate în mars pe mare, puteau fi
mai usor urmarite si îndrumate daca s-ar fi dispus de un sistem care sa permita determinarea pozitiei lor în orice
moment. Datorita distantelor mari fata de bazele de comanda, se impunea conceperea unui sistem global de pozitionare,
care sa faca legatura între diversele locuri de pe glob cu alte locuri de pe glob prin intermediul satelitilor. Pentru a putea
determina coordonatele vectorilor militari, se impunea realizarea unei
retele de puncte de coordonate cunoscute. Daca pentru a determina
coordonatele unor puncte de detaliu aflate pe suprafata terestra, a fost
creata reteaua geodezica, similar a fost conceputa o “retea de puncte”
aflate în spatiu, puncte ce aveau coordonate cunoscute, denumit Sistem
de Pozitionare Globala (G.P.S).
Asa cum am vazut în capitolul referitor la metode de îndesire a
retelelor geodezice, prin stationarea unui punct în vederea determinarii
coordonatelor lui, avem nevoie de cel putin (matematic) trei puncte de
coordonate cunoscute. În mod similar, daca aceste trei puncte sunt
situate nu pe suprafata terestra ci pe bolta cereasca, problema pare
aparent rezolvabila. Numai ca, datorita distantei mari, punctele de pe
bolta vor trebui sa fie “vizibile”. Acest lucru este posibil numai daca
Figura 8.1 - Principiul de functionare GPS. aceste puncte vor emite un semnal care sa permita atât identificarea
punctului cât si determinarea pozitiei lui la un anumit moment. Pentru a
putea ajunge la un receptor terestru, un astfel de semnal are nevoie de un timp, timp în care însa satelitul se deplaseaza
si ajunge într-o pozitie cu alte coordonate. Problema timpului necesar pentru a parcurge diatanta de la satelit la
receptorul terestru se rezolva prin “vizarea” unui al patrulea satelit (figura 10.1). În ca din faza de început, s-a stabilit ca
tema de rezolvat pentru acest sistem de pozitionare, o precizie de 10 cm pentru distante de ordinul a 2000 km.

8.2. Segmentele componente ale sistemului.

Daca principiile de baza au fost aratate mai sus, realizarea practica presupune realizarea unei retele compacte
de sateliti, cu o traiectorie de miscare posibil de definit în orice moment. Acest lucru va fi posibil urmarind segmentele
ce contribuie la exploatarea sistemului de pozitionare globala.
RECEPTOARE STATII DE CONTROL
INREGISTRARI DE COD SI FAZA SINCRONIZAREA TIMPULUI
CALCULUL POZITIEI PREDICTIA ORBITEI
EXTRAGEREA DE MESAJE STAREA SATELITULUI
INJECTAREA DE DATE

SATELITI
24 SATELITI
12 ORE PERIOADA
20000 KM ORBITA

Figura 8.2 - Segmente componente ale GPS.

Dupa cum se vede din figura 10.2, sistemul contine atât partea tehnica cât si cea comerciala : satelitii si statiile
de urmarire si control au costat suficient de multi bani pentru ca dupa satisfacerea necesitatilor militare, sistemul sa nu
produca bani. În prezent el este folosit pentru foarte multe aplicatii civile, iar prin precizia si randamentul lucrarilor pe
care îl asigura, sistemul este din ce în ce mai mult folosit în lucrarile de topografie, produsele rezultate fiind extrem de
precise.
Aplicatiile sistemului nu sunt numai în domeniul militar si cel al masuratorilor terestre. O serie de firme
constructoare de automobile au început sa livreze pe piata masini echipate cu sisteme de pozitionare, atât de
performante încât conducatorul indicând punctul de plecare si destinatia, poate capata un traseu optim de urmat care sa
fie cel mai scurt, sau cel mai rapid, sau cel cu cele mai mari sanse de evitare a locurilor predispuse blocajelor rutiere.
Acelasi sistem echipeaza vehicolele ce participa la raliuri de anduranta, cu trasee ce strabat zone aride, fara puncte de
reper, iar prezenta echipamentului GPS asigura o orientare extrem de rapida.
Daca echipamentele descrise mai sus sunt toate stationare pe masinile pe care sunt montate, tehnica a mers mai
departe si s-au produs receptoare GPS pentru personal, care pot fi folosite pentru determinarea pozitiei în orice punct cu
erori de ordinul a 10-15 metri dupa o receptionare de semnal satelitar ce dureaza 2 minute.
Practic, putem afirma ca în prezent se poate determina pozitia unui obiect oriunde pe glob.
66
Capitolul 08 - Tehnologie GPS

8.2.1. Segmentul spatial.

Pe de alta parte, acesti sateliti vor fi astfel distribuiti încât sa asigure o acoperire uniforma a întregului glob terestru. O
astfel de distrubutie presupune existenta a 6 orbite pe care graviteaza câte patru sateliti. Cei 24 de sateliti, împreuna cu
traseele lor constituie segmentul spatial al GPS.
Caracteristicile tehnice ale satelitilor din sistemul GPS se refera la:
•altitudine - 20200 km
•perioada - 12 ore
•frecvente - 1575 MHz
- 1228 MHz
•date de navigatie - 4D, X, Y, Z, t
•înregistrare - continua
•precizie - 15m (codul P)
•constelatie de sateliti - 24
•geometrie - repetabila
•ceasul satelitului - rubidium, cesium
Orbitele satelitilor sunt înclinate fata de ecuator cu un unghi de 30°. Unghiul
între doi sateliti de pe aceeasi orbita este de 120°, iar unghiul între doua
orbite vecine este de 60°. Satelitii GPS au 845 kg si dispun de sisteme de
stabilizare a orbitei. Pentru determinarea cu precizie a timpului, sunt folosite
Figura 8.3 - Satelitii GPS. oscilatoare din clasa de precizie 10-12 - 10-13, pe baza de cesium sau
rubidium. În afara frecventei de baza de 10,23 Mhz, sunt folosite alte doua
frecvente purtatoare cu valori de :
L1 = 154 x 10,23 MHz = 1575,42 Mhz
L2 = 120 x 10,23 MHz = 1227,60 Mhz
fiecare satelit emitând ambele frecvente, folosite semnale de navigatie ca si pentru mesaje de date .
8.2.2. Segmentul de control.
Rolul acestui segment este poate
cel mai important din întregul sistem. El
Colorado Springs
este cel ce controleaza satelitii, verifica
timpul satelitilor, calculeaza efemeridele
Hawaii
Kwajalein (traiectoriile) si corectiile de timp ale
satelitilor, precum si datele de navigatie
Diego Garcia
Ascension precum si continutul fiecarui mesaj emis
de sateliti.
Segmentul se compune dintr-o
statie principala (Master Control Station
MCS) situata în Colorado Springs, trei
statii de monitorizare si antene terestre în
Figura 8.4 - Alcatuirea segmentului de control. Kwajalein, Ascension si Diego Garcia,
precum si doua statii de monitorizare în
Colorado Springs si Hawaii(figura 10.3).
Statiile de monitorizare receptioneaza semnalele de la sateliti si le trimit la statia centrala împreuna cu datel
meteorologice. Aici, informatiile primite sunt preluate si prelucrate, obtinându-se efemeridele si corectiile de ceas astfel
ca sa se poata alcatui mesajele satelitare. Aceste date prelucrate se redirectioneaza catre statiile de antene care le retrimit
sub forma de mesaje la fiecare satelit în parte.
Statia principala are rolul de a calcula efemeridele satelitilor, pentru ca apoi aceste date sa fie “injectate” în
mesajele catre sateliti. Un alt obiectiv este acela de a testa starea de “sanatate” a ficarui satelit, iar în momentul în care,
din diverse motive ceva nu este normal cu un satelit, prin mesajele ce acesta le va transmite, va avertiza utilizatorii ca
nu este disponibil pentru a putea fi utilizat în masuratori.

8.3. Structura semnalului GPS.

Deoarece în masuratorile cu sateliti este nevoie de informatii foarte precise asupra timpului sI frecventelor, de
ordinul a ± 1µs, se impune ca frecventele sa fie deosebit de stabile, cu valori de 1.10-15 s, pe durata mai multor ore. Din
acest motiv, singurele dispozitive care pot asigura o astfel de precizie sunt ceasurile atomice. Cum în sistemul
international de unitati de masura, secunda de timp este definita ca parte a perioadei de oscilatie a atomului de Cesiu133,
atât statiile terestre cât sI sateliti sunt echipati cu ceasuri pe baza de cesiu (sau ribidiu).
Semnalele folosite la comunicare între sateliti sI statiile terestre, sau între sateliti sI utilizatori, sunt semnale
modulate. Vom avea astfel de-a face cu semnale purtatoare, coduri sI date pentru toate informatiile receptionate. Astfel,
frecventa de baza este de 10,23 Mhz sI apartine ceasului atomic.Frecventele semnalului purtator sunt doua sI anume
L1 cu valoarea 1575,42 Mhz, ceeace corespunde unei lungimi de unda de 19,05 cm si L2 cu valoarea 1227,60 Mhz, cu o
67
Capitolul 08 - Tehnologie GPS
timp
lungime de unda de 24,45 cm. Codurile folosite sunt denumite P, cu o
unda frecventa de 10,23 Mhz, cu o lungime de unda corespunzatoare de
purtatoare
29,31 m sI o ciclicitate de 267 zile, respectiv codul C/A cu aceeasi
valoare a frecventei, lungime de unda de 293,1 m sI ciclicitate de 1
1
coduri milisecunda. Pentru date, frecventa de 50 bps sI durata 30 s.
PRN
-1
Structura semnalului emis de satelitii GPS este prezentata în
figura 10.5. La sol, semnalele sunt receptionate prin intermediul
semnal
antenelor, de receptoarele GPS. Daca în masuratorile clasice, se
impunea ca între punctele retelei de sprijin sa existe vizibilitate
Figura 8.5 - Structura semnalului GPS. directa, acum se impune ca vizibilitatea sa fie catre sateliti. Pentru a
putea fi receptionate, semnalele trebuie sa nu fie perturbate de
eventuale obstacole, cum sunt constructiile înalte sau vegetatia. Dar perturbarea semnalului se poate datora sI reflectarii
lui de catre sol sau constructiile aflate la oarecare distanta
de antena. Pentru a elimina posibilitatea receptionarii unor
semnale parazite, antenele sunt prevazute cu un "guler"
care ecraneaza semnalele venite de sub linia orizontului sI
în plus operatorul are posibilitatea sa seteze unghiul de
panta minim peste care se pot observa satelitii. De obicei,
se receptioneaza satelitii aflati la peste 15° unghi de panta.
A B În vederea determinarii cu precizie a
coordonatelor punctelor prin observatii la sateliti, este
Figura 8.6 - Influenta pozitiei satelitilor asupra PDOP. necesar ca acestia sa fie dispusi uniform pe bolta cereasca;
o conformatie a satelitilor grupati, conduce la rezultate
proaste ale determinarilor. Functie de marimile care se vor determina, o serie de coeficienti arata acuratetea
determinarilor :
• pentru pozitia orizontala - HDOP
• pentru pozitia verticala - VDOP
• pentru determinari tridimensionale - PDOP
• pentru timp - TDOP
În configuratiile de sateliti din figura 10.6, pentru punctul A vom beneficia de determinari tridimensionale bune,
satelitii fiind dispusi sub unghiuri mari unul fata de celalalt, în timp ce determinarile punctului B vor fi mai putin
precise.

8.4. Locul tehnologiei GPS în cadrul masuratorilor terestre.

O evaluare corecta a pozitiei masuratorilor GPS în cadrul tehnicilor de masurare a terenului trebuie sa se
bazeze pe de o parte pe o analiza atât a posibilitatilor legate de domeniul lungimilor extreme ce se pot determina, pe de
alta parte pe preciziile obtinute cu tehnicile respective sI nu în ultimul rând pe criteriul costurilor pentru aparatura sI
Precizia (cm) personal. Aceasta comparatie se poate urmari în figura 10.7.
Metodele clasice permit determinari ce nu depasesc
40
lungimi de 60 km cu precizii de circa 0,25-0,30m.
TRANSIT
INERTIAL Aproximativ în acelasi domeniu de lungime se înscriu
30
metodele inertiale respectiv metodele tranzit. La cealalta
extrema a distantelor se afla interferometria cu baze foarte
20 lungi sau masuratori laser de distante la sateliti. Ambele sunt
CLASIC
metode extrem de sofisticate sI costisitoare, greu de utilizat în
10 GPS
SLR activitatea cotidiana. Între aceste categorii se situeaza
VLBI tehnologia GPS, cu posibilitati de masurare atât în domeniul
Distanta (km)
masuratorilor clasice cât sI în cel al distantelor foarte lungi
10 100 1000 10000
(de ordinul miilor de kilometri). Daca ne raportam la
Figura 8.7 - Compararea tehnicilor de masurare. preciziile determinarilor, observam ca domeniul clasic sI cel
al GPS sunt comparabile numai în domeniul distantelor mai
mici de 15 km, deoarece peste aceasta valoare, tehnica GPS este mult mai precisa. Un alt amanunt care trebuie avut în
vedere este cel care se refera la manevrabilitate. Deoarece au fost facuti pasi importanti în domeniul miniaturizarii
receptoarelor, practic acestea au devenit extrem de comod de folosit, indiferent de pozitia pe glob sau conditiile de
relief.

68
Cuprins
Cuprins

CAPITOLUL 1 – Noţiuni generale...................................................................................... 3

1.1.Obiectul şi importanţa topografiei în domeniul tehnic..................................................... 3
1.2.Elementele topografice ale terenului................................................................................ 3
1.3.Suprafeţe de referinţă şi sisteme de coordonate................................................................ 7
1.4. Noţiuni de teoria erorilor de măsurare............................................................................. 8

Capitolul 2 – Hărţi şi planuri............................................................................................... 10

2.1. Scara planurilor şi hărţilor............................................................................................... 10
2.2. Semnele convenţionale ................................................................................................... 11
2.3. Reprezentarea reliefului................................................................................................... 11
2.4. Forme tip de relief............................................................................................................ 12
2.5. Folosirea hărţilor şi a planurilor....................................................................................... 13
2.6. Determinarea suprafeţelor pe hărţi şi planuri................................................................... 16

Capitolul 3 – Măsurarea distanţelor................................................................................... 20

3.1. Jalonarea aliniamentelor accesibile.................................................................................. 20
3.2. Jalonarea aliniamentelor cu capetele inaccesibile............................................................ 21
3.3. Măsurarea lungimilor....................................................................................................... 22
3.4. Măsurarea directă a lungimilor orizontale....................................................................... 23
3.5. Măsurarea electronică a distanţelor................................................................................. 23
3.6. Măsurarea indirectă a distanţelor..................................................................................... 24

Capitolul 4 – Studiul teodolitului......................................................................................... 26

4.1. Schema generală a teodolitului clasic.............................................................................. 26
4.2. Axele teodolitului............................................................................................................. 26
4.3. Părţile componente ale teodolitului.................................................................................. 27
4.4. Metode de măsurarea unghiurilor cu teodolitul............................................................... 29

Capitolul 5 – Planimetrie...................................................................................................... 33
5.1. Reţele de sprijin planimetrice........................................................................................... 33
5.2. Determinarea coordonatelor reţelei de sprijin.................................................................. 35
5.3. Drumuirea planimetrică................................................................................................... 37
5.4. Ridicarea detaliilor planimetrice...................................................................................... 40

Capitolul 6 – Altimetrie........................................................................................................ 42
6.1. Generalităţi....................................................................................................................... 42
6.2. Instumente de nivelment.................................................................................................. 42
6.3. Nivelmentul geometric..................................................................................................... 43
6.4. Nivelmentul trigonometric............................................................................................... 44
6.5. Nivelmentul hidrostatic.................................................................................................... 45
6.6. Drumuirea de nivelment geometric.................................................................................. 45
6.7. Ridicarea altimetrică a detaliilor...................................................................................... 46
6.8. Nivelmentul suprafeţelor ................................................................................................. 47
6.9. Nivelmentul în condiţii speciale....................................................................................... 48
6.10. Obţinerea curbelor pe plan............................................................................................. 50

69
Cuprins

Capitolul 07 – Topografie aplicată...................................................................................... 51

7.1. Lucrări topografice la proiectarea construcţiilor ............................................................. 51
7.2. Trasarea pe teren a elementelor topografice.................................................................... 51
7.3. Reţeaua de construcţii...................................................................................................... 56
7.4. Metode de trasare a punctelor construcţiilor .................................................................. 56
7.5. Metode de trasare a fundaţiilor şi a stâlpilor.................................................................... 58
7.6. Trasarea împrejurimilor................................................................................................... 58
7.7.Axele construcţiilor .......................................................................................................... 59
7.8. Calculul volumului de terasamente şi trasarea platformelor............................................ 59
7.9. Lucrări topografice în timpul exploatărilor construcţiilor............................................... 60
7.10. Lucrări la trasarea axelor căilor de comunicaţie terestre............................................... 63

Capitolul 08 – Tehnologia GPS............................................................................................ 66

8.1. Noţiuni de bază................................................................................................................ 66
8.2. Segmentele componente ale sistemului........................................................................... 66
8.3. Structura sistemului GPS................................................................................................. 67
8.4. Locul tehnologiei GPS în măsurătorile terestre............................................................... 68

Cuprins................................................................................................................................... 69
Bibliografie ............................................................................................................................ 71

70
Bibliografie

1. ***********, Măsurători terestre. Fundamente. 3 volume. Colectiv Facultatea de Geodezie.

Editura MatrixRom Bucureşti, 2005
2. Coşarcă, C. – Topogafie inginerească, Editura Matrixrom, Bucureşti, 2005
3. Gagea, V. – Calcule Topografice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1973
4. Guţescu, D. ş.a. – Îndrumar de practică topografică şi laborator, Facultatea de construcţii
1981.
5. Leu, I., s.a. – Ghid practic de măsurători topografice. Editura Pheonix, Braşov, 2002
6. Munteanu, C. – Cartografie matematică, Editura Matrixrom, Bucureşti, 2005
7. Onose, D. – Topografie, Editura MatrixRom, Bucureşti, 2004
8. Sărăcin, A. – Topografie. Note de curs şi aplicaţii. Editura Matrixrom, Bucureşti, 2005
9. ***********, diverse documentaţii internet

71