4.

Măsurarea indirectă a distanţelor :

Măsurarea indirectă a distanţelor constă în determinarea distanţei dintre două puncte, fără
parcurgerea propriu-zisă a acestei distanţe, presupune ca într-un punct să fie instalat un aparat
topografic, iar în punctul celălalt un semnal specific tipului de aparat utilizat.

Măsurarea distanţelor pe cale optică

Măsurarea se face cu ajutorul unui instrument prevăzut cu lunetă și a unei rigle gradate. În cazul
în care, pentru măsurarea distanței dintre două puncte, se instalează într-un punct instrumentul și în
celălalt rigla gradată, instrumentul se numește telemetru.

Greșelile ce pot apare în timpul măsurării au ca principală cauză neatenția operatorului care
citește valorile sau a ajutorului care înscrie datele în carnet. Ele se pot depista doar prin citirea valorilor
cu control (de ex. în ambele poziții ale lunetei). În cazul când greșelile nu au fost depistate în teren prin
control, este necesară refacerea măsurătorilor.

Erorile sunt datorate în principal citirii numărului generator și neverticalității stadiei. Se poate
conta pe o precizie de ± (20 – 25) cm/ 100m, în terenuri orizontale.

La dispozitivul Bala (o stadia speciala) erorile sunt în principal cele comise la vizarea bazei
orizontale și a unghiului orizontal 2γ. Dacă unghiul se citește cu un teodolit (cu precizia de citire de
±2cc), se poate conta ca precizie pe ± (1,5-2)cm la 100m, precizie comparabilă cu a măsurării directe.

Măsurarea distanţelor prin unde

Instrumentele topografice moderne (stațiile totale, receptorii de poziționare în sistem satelitar) se
bazează pe măsurarea indirectă a distanțelor folosind undele din spectrul radiațiilor electromagnetice ca
purtător al semnalului de măsurare.

Măsurarea electronică a distanțelor se realizează în cadrul stației totale cu dispozitivul EDM

(Electronic Distance Measurement =Dispozitiv Electronic de Măsurare), folosind unde din spectrul
electromagnetic. Din punct de vedere constructiv, EDM este amplasat în lunetă, iar undele sunt emise
de obicei de-a lungul axului de viză.

În principiu, la capătul A al unei distanţe, se instalează o unitate electronică(staţia de emisie), iar

la capătul B un reflector (staţie de recepţie). În acest sens, sunt construite aparate pentru măsurarea
distanţelor mici specifice topografiei, precum şi pentru măsurarea distanţelor mari specifice geodeziei,
cum ar fi : geodimetrele,telurometrele sau radiotelemetrele.O undă emisă din staţia A, se propagă în
mediul în care are loc măsurătoarea şiceste recepţionată de staţia B, după care este retransmisă staţiei
A. Altfel spus,unda emisă parcurge distanţa D dus-întors cu o anumită viteză v şi într-un timp t .
D= vt/2.
Precizia măsurării distanței prin unde depinde de o serie de factori, care au influență diferită
funcție de condițiile de lucru. Cei mai importanți sunt:

- tipul undelor folosite: din vizibil (V) și infraroșu (IR)

- mediul de propagare, prin presiune, temperatură și umiditate, cu efect diferit după lungimea de undă
folosită. Efectul mediului este mai mare pentru EDM cu microunde, devenind important la distanțe
mai mari de 500m,

- mărimea distanței măsurate D, plecând de la faptul că precizia se exprimă prin relații de tipul ±(5mm
+ 2ppm·D). Primul termen are valoare fixă și ține cont de procesul intern de măsurare, iar celălalt este
funcție de distanță (2ppm·D = 2·D/1.000.000

- poziția prismei reflectoare, respectiv înclinarea suportului pe direcția de măsurare.

- constanta prismei, care produce erori sistematice dacă nu este corect introdusă, ce devin periculoase la
măsurarea drumuirilor

- încălzirea inegală a stației totale, provocată de acțiunea directă a soarelui, cepoate conduce la
deformații ale pieselor componente.

În ansamblu, precizia de măsurare a distanței prin unde depinde atât de factori care țin de
operator, cât și de factori obiectivi. Numai respectarea tuturor condițiilor de lucru enumerate conduce
în final la obținerea preciziei dată de casa constructoare.