Noţiuni privind măsurarea electronică a distanţelor

Măsuratoarea este determinarea valorii unei mărimi.

Se poate determina direct o mărime fizică atunci cand se utilizează

aparate etalonate pentru măsurarea mărimii fizice respective.

Dintre mărimile direct măsurabile în mecanică amintim: lungimea,

tipul, masa, forţa, etc.

În timpul măsurării mărimilor fizice, întâlnim trei operaţii successive:

1) Reglarea;

2) Observaţia;

3) Citirea.

Reglarea - etapa în care aparatul necesită o aşezare corectă astfel

încât să se ţina seama de condiţiile în care se efectuează măsuratoarea:

- poziţionarea corectă constă în reglarea aparatului astfel încat o direcţie

sau un plan al lui să fie orizontal sau vertical;

- condiţiile în care se efectuează măsuratoarea depind de factorii

mediului exterior; determinarea acestora este importantă pentru
eliminarea eventualelor erori ce pot aparea în procesul măsurării.

Observaţia - etapa în care se efectuează observaţiile necesare

determinării valorii unei mărimi.

Citirea - etapa în care se efectuează citirea, în general cu ajutorul

unei scale liniare sau circulare.

Pe baza rezultatelor citirii, se determina în final valoarea numerică

a marimii de măsurat.

Valorile numerice obtinute conţin diverse erori. Dintre tipurile de erori

menţionăm:

1) Erori accidentale – erori întamplatoare, care se datorează unor

cauze greu de determinat şi înlaturat;
 2) Erori sistematice – erori care apar în aceeaşi direcţie şi au în
fiecare caz o valoare bine determinată, constantă sau variabilă;
dintre cauzele acestor tipuri de erori amintim :

 defecte ale aparatelor de măsură;

 condiţii de mediu nefavorabile în timpul efectuării

măsurătorii;

 particularităţi ale operatorului în timpul măsurătorii.

3) Erori grosolane – erori care se datorează unor greşeli de măsurare,

în general datorate neatenţiei.

În practică, obţinerea valorii reale a unei mărimi fizice este

imposibilă. Valoarea reala poate fi doar aproximată, precizia ei
depinzând de cel puţin trei factori şi anume :

 precizia instrumentelor de măsurare;

 metoda de măsurare;

 îndemânarea operatorului.

Cunoaşterea cauzelor, calcularea erorilor şi înlaturarea acestora

reprezintă una din problemele de bază în efectuarea măsurătorilor.

Folosindu-se proprietăţile undelor radar precum şi a radiaţiilor

luminoase din domeniul vizibil şi invizibil al spectrului undelor
electromagnetice, au fost create aparate optico-electronice pentru
măsurători de distanţe de mare precizie. Acest lucru a adus o contribuţie
importantă la determinarea cu precizie ridicată a distanţelor în cazul
reţelelor de trilateraţie.

Dintre avantajele determinării distanţelor utilizând aceste tipuri de

aparate menţionăm:

- posibilitatea măsurătorilor pe orice tip de condiţii meteo(în cazul

aparaturii ce utilizează microundele);

- automatizarea culegerii şi prelucrării datelor este mai uşoară;

 - reducerea costurilor datorate construcţiilor geodezice necesare în
cazul utilizării aparaturilor clasice;

- rezultatele măsurătorilor de distanţe cu echipamente electronice

sunt mai puţin subiective faţă de cele cu aparatură clasică(se
elimină erorile datorate citirii de către operator a valorilor
unghiulare).

Dintre dezavantajele utilizării aparaturilor de acest gen menţionăm

influenţa parametrilor atmosferici în cazul utilizării undelor de
lumină(presiunea, temperatura şi în mod special umiditatea).

Utilizarea acestor aparaturi, implică instrumente anexe pentru

măsurarea acestor parametrii. Aceste instrumente, la rândul lor, implică
existenţa unor laboratoare şi personal specializat.

Aplicaţiile măsurătorilor prin unde sunt nelimitate datorită preciziei

şi razei de acţiune a aparatelor, de la măsurători foarte precise de
distanţe mici până la măsurători de distanţe cosmice cum ar fi Pământ-
Lună sau Pământ-sateliţi. Dintre aceste aplicaţii ale măsurătorilor prin
unde menţionăm:

- localizarea sateliţilor pe orbită;

- cercetări geodezice propriu-zise asupra formei şi dimensiunilor

Pământului;

- studii asupra alunecărilor de teren;

- studii asupra deplasărilor tectonice ale scoarţei terestre;

- crearea de reţele de triangulaţie;

- crearea de reţele de microtriangulaţie de precizie pentru trasări

industriale;

- crearea de reţele necesare la urmărirea construcţiilor;

- prospecţiuni marine.

Rezultatul brut al măsurătorii este supus în general procesului de

corecţie fizică, de temperatură şi presiune atmosferică, elemente ce
influenţează propagarea undelor electromagnetice în aer. Procesul de
corecţie matematică, aplicat automat la staţiile totale asupra distanţei
înclinate corectată fizic se referă la efectul de curbură a Pământului,
refracţia atmosferică şi reducerea la orizont a acesteia.

Într-o staţie totală, distanţa înclinată, căreia i s-a aplicat corecţia

pentru factorii meteorologici Lk, va rezulta după măsurarea distanţei
înclinate brute(necorectate) Lbr sub forma:

Lk = (Lbr + Lint + Lpr) ∙ cf

Unde:

Lk = distanţa înclinată;

Lbr = distanţa înclinată brută;

Lint = corecţia internă a dispozitivului electronic de măsurare a distanţei;

Lpr = constanta adiţională a prismei reflectoare;

Cf = factor de corecţie fizică:

Cf = [1+(n0-n)∙10-6]∙(1+a∙T2∙10-6)

Unde:

n0 = 255 – indicele de refracţie de bază;

n = (79.146∙P)/(272.479+T) – indicele de refracţie curent;

a = 0.001 – coeficientul de corecţie pentru presiunea vaporilor;

T = temperatura curentă in 0C;

P – presiunea atmosferică curentă în hPa(mbar).

Distanţa redusă la planul orizontal Dk, este determinată de relaţia:

Dk = (D1 + D2)∙M

Unde:

D1 = Lk∙sin(V+R) ;
V = unghiul vertical zenital măsurat pe aliniamentul respectiv;

R = 6.5∙10-7∙Lk∙sin(V) – efectul refracţiei atmosferice;

D2 = -1.57∙10-8∙h∙ Lk∙sin(V) – efectul curburii Pământului;

h = diferenţa de nivel între capetele distanţei măsurate;

M = coeficientul de scară.

Metode de măsurare a distanţelor

Trilateraţia este metoda geodezică bazată pe măsurarea laturilor

triunghiurilor unei reţele, având ca scop determinarea coordonatelor
punctelor reţelei.

Datorită apariţiei instrumentelor ce utilizează undele în procesul de

măsurare a distanţelor şi tinând cont de faptul că precizia acestora este
foarte bună precum şi faptul că realizarea măsurătorilor este mult mai
uşoară decât cea a măsurătorilor unghiulare, trilateraţia se poate
considera ca una din metodele economice de creare a reţelelor
planimetrice de sprijin.

Execuţia trilateraţiei presupune că toate punctele reţelei să fie

accesibile deoarece la fiecare latură măsurată, la un capăt se instalează
instrumentul şi la celălalt reflectorul.

De asemenea, ţinând cont de faptul că instrumentele moderne pot

determina distanţe mari, de ordinul kilometrilor, rezultă că se poate lucra
în reţele de ordinul III, IV şi V, cu rezultate foarte bune din punct de
vedere al preciziei.

Ca principu de măsurare, în reţelele de trilaterație se stationează

toate punctele, măsurandu-se distanţele tuturor laturilor reţelei, cu minim
3 serii complete de observaţii, iar calculele de compensare utilizează
valorile medii. Laturile sunt măsurate în ambele sensuri, astfel că în
reţea există măsurători în surplus ceea ce permite o compensare
riguroasă a reţelei prin diverse metode consacrate cum ar fi metoda
celor mai mici pătrate.