Retea Geodezica

Reprezinta totalitatea punctelor determinate intr-un sistem unitar

de referinta, cuprinzand reteaua de triangulatie – trilateratie (RTT),
pentru pozitionarea in plan si reteaua de nivelment si gravimetrie
(RNG) pentru pozitionarea altimetrica.

Reţeaua geodezică de stat (de triangulaţie) – particularităţi

Reţeaua geodezică de stat este constituită din puncte de

triangulaţie geodezică de patru ordine şi din puncte de poligonometrie.
Această reţea se prezintă sub forma unei reţele compacte de triunghiuri
combinate cu patrulatere cu ambele diagonale observate, având scopul
ştiinţific principal de stabilire a formei şi dimensiunilor elipsoidului
pământesc. Pe lângă acest scop ştiinţific, valabil întotdeauna, ea ajută
evoluţia tehnică, astfel încât: serveşte ca bază de pornire pentru
executarea planurilor cadastrale la scară medie; stă la baza reţelelor de
sprijin locale şi de ridicare pentru planuri la scări mari pentru toate
lucrările de urbanism, drumuri, căi ferate, căi navigabile, baraje, canale
de irigaţii, etc. Dezvoltarea generală a impus necesitatea unor planuri la
scări din ce în ce mai mari, care necesită reţele de sprijin din ce în ce
mai precise.
Reţeaua de triangulaţie a României, are cinci ordine, realizând o
densitate medie de 1 punct / 20 km². a) Reţeaua de ordinul I are
punctele dispuse în vârfurile unor triunghiuri, pe cât posibil echilaterale,
asigurând o lungime a laturilor în medie de 25 km în regiunile de munte
şi 20 km în regiunile de şes, densitatea obţinută fiind de 1 punct / 500
km.
b) Reţeaua de ordinul II are punctele dispuse în vârfurile unor triunghiuri
cu laturile de 13 km şi asigură o densitate de 1 punct / 150 km².
c) Reţeaua de ordinul III se obţine prin îndesirea punctelor în aşa fel
încât în interiorul fiecărui triunghi de ordinul II să avem circa trei puncte
de ordinul III. În cazul reţelei de triangulaţie de ordinul III, laturile
triunghiurilor sunt de 8 km şi asigură o densitate de 1 punct / 50 km².
d) Reţeaua de ordinul IV se obţine introducând în interiorul triunghiurilor
de ordinul III, punctele de ordinul IV astfel încât distanţa între acestea să
fie de circa 4 km iar densitatea lor de 1 punct / 20 km².
 Metode de masurare

Fotogrametria - Reprezinta tehnica masuratorii obiectelor (2D sau

3D) de pe fotograme. Fotograma reprezinta o imagine fotografica (sau
digitala) a terenului. Cu ajutorul fotogrammetriei se obtin planuri si harti
topografice dupa fotograme. Dupa modul de obtinere fotogramele se
divide in: fotogrammetrie terestra (geofotogrammetrie) – fotogramele se
obtin de pe suprafata terestra cu ajutorul fototeodolitului plasat în puncte
cunoscute; fotogrammetria aeriana (aerofotogrammetrie) – fotogramele
se obtin cu o camera fotografica montata pe un vehicul aerian.

GPS GNSS RTK - Principalii parametrii care defines nivelul tehnic

al unui sistem GPS GNSS RTK sunt:
*numarul de canale si a sistemelor satelitare urmarite;
* posibilitatea implementarii gridului de distorsiune pentru
transcalcul in sistemul national de coordonate;
*performanta filtrelor de selectie a semnalului GNSS bun de cel
bruiat;
*nivelul de performanta al carnetului de tren si a soft-ului RTK ;
* usurinta folosirii atributelor (codurilor) necesare identificarii
ulterioare a diferitelor entitati masurate, sau create in teren;
* ergonomia si usurinta folosirii interfetei grafice cu utilizatorul; etc.

GNSS ROMPOS - Sistemul Românesc de Determinare a Poziţiei

(ROMPOS). Sistemul ROMPOS se bazează pe o Reţea Naţională de
Staţii GNSS (GPS+GLONASS) Permanente instalate de către ANCPI.
Staţiile de referinţă funcţionează permanent furnizând date în timp real,
precum şi la intervale de timp prestabilite (1h, 24h).

Metoda radierii - este cel mai des folosita, fiind aplicata in orice
conditii de teren. Defineste pozitia unui punct in plan si spatiu in functie
de coordonatele polare, unghiuri si distanta polara. Se stationeaza cu
aparatul intr-un punct cunoscut – punct al retelei de ridicare. Reteaua se
realizeaza prin dumuiri. Se vizeaza la punctele radiate, se citeste
unghiul de inclinare, distanta si orientarea Radierea punctelor se face
in tur de orizont, in sens topographic pornind de la aliniamentul de la
operator spre punctele indepartate (intr-o singura pozitie a lunetei). In
principiu, controlul punctelor radiate este asigurat de schita de teren,
schita ce sta la baza determinarii de planimetrie si altimetrie. Pe schita
se fac precizari. Aceasta schita trebuie sa fie cat mai fidela, cu multe
detalii.

Statiile totale - sunt “teodolite inteligente”, care, pornind de la

principiile de functionare ale teodolitelor (ca instrumente precise de
masurare a unghiurilor in plan orizontal si vertical), efectueaza
masuratori , determina distantele cu precizie milimetrica si salveaza
datele in unitati interne sau externe de memorie.Numarul de puncte de
memorie interna, existenta cardurilor de memorie si a facilitatilor de
transfer de date (usb, buetooth,etc) catre carnete de teren / PDA-uri,
compatibilitatea Windows sunt parametri care definesc nivelul de
performanta al statiilor totale. Folosirea statiei totale impreuna cu un
PDA (carnet de teren) compatibil si un software competitiv poate spori
performatele aparatului pe linia prelucrarii datelor direct in teren.Ca si
unele dintre modelele moderne de teodolite , statiile totale au
incorporate distantmetre (echipamente electronice de masurare a
distantelor) cu laser sau infrarosiu. Distanta de vizare a distantmetrului
laser si distanta de citire pe prisma sunt alti paramentri importanti pentru
evaluarea nivelului tehnic al unei statii totale, cele mai evoluate modele
de statii totale citind cu laser distante de 1000 m si chiar 7500 m pe
prisma multipla.Cele mai complexe statii totale sunt fara indoiala statiile
totale auto-lock si statiile totale robotice. Statiile totale robotice au
posibilitatea de a cauta, gasi si fixa prisma fara a fi nevoie de interventia
operatorului. Odata fixata prisma va fi urmarita de toata durata
masuratorii.

Drumuirea planimetrica - avand în vedere ca distantele între

punctele de triangulatie, fiind mari, nu asigura vizibilitate la toate
punctele de detaliu din teren, iar îndesirea retelei nu este posibila din
considerente economice, se pune problema determinarii coordonatelor
unor puncte care prin amplasamentul lor sa asigure determinarea unor
puncte din care sa se poata masura toate detaliile terenului; acesata
tehnica se numeste metoda drumuirii. Din punct de vedere geometric,
drumuirea este o linie franta care începe si se termina (se sprijina) pe
puncte din reteaua de triangulatie de ordinele I-IV, sau între puncte ale
caror coordonate au fost determinate prin intersectii.

1.3 Compensarea masuratorilor

Compensarea reţelelor libere – minimizarea totală a unei

matrice normale

Modele utilizate în geodezie se împart în două categorii principale, în

funcție de natura variabilelor care intervin în model, și anume modelul
funcțional și modelul stohastic. La prelucrarea observațiilor efectuate în
rețelele geodezice se pot utiliza mai multe modele funcțional-stohastice,
dintre care cel mai cunoscut model este modelul Gauss-Markov.

Prelucrarea observațiilor efectuate într-o rețea geodezică se desfăsoară

conform modelului funcțional- stohastic adoptat, reprezentat prin relațiile:

Notaţii:
v - vectorul corecţiilor;
A - matricea coeficienţilor;
x - vectorul parametrilor (necunoscutelor);
l - vectorul termenilor liberi;
Cm - matricea de varianţă-covarianţă a măsurătorilor;
σ02 - varianţa unităţii de pondere sau factor de varianţă;
Qm - matricea cofactorilor măsurătorilor.

Prima relație reprezintă modelul funcțional sau determinist. El nu conține

elemente aleatoare și descrie o relație pură între mărimi, adică la o
valoare dată a argumentului corespunde o valoare unică a funcției.

A doua relație reprezintă modelul stohastic sau statistic. El conține

variabile aleatoare ce corespund efectului posibil al unor factori
necontrolabili ce influențează procesul modelat și descrie o relație
complexă între mărimi, adică la o valoare dată a argumentului
corespunde un ansamblu de valori posibile ale funcției.

Elementele matricei cofactorilor se numesc cofactori sau coeficienți de

pondere, iar condiția necesară si suficientă ca măsurătorile să fie
independente este ca toți coeficienții de pondere dreptunghiulari să fie
nuli:

qij=0 pentru i ≠ j

Atât matricea de varianță- covarianță, cât și matricea cofactorilor sunt

matrice pozitiv definite, deci admit inversă.

La formarea modelului funcțional- stohastic trebuie să se aibă în vedere

următoarele:

 Prelucrarea riguroasă a măsurătorilor efectuate în rețele

geodezice trebuie să se raporteze la un sistem unitar. Din
această cauză, înainte de a fi prelucrate, măsurătorile
geodezice trebuie reduse la sistemul de referință ales ( planul
de proiecție, elipsoid de rotație, un sistem de coordonate
tridimensional, etc);
 Orice prelucrare a observațiilor efectuate într-o rețea
geodezică este dirijată prin modelul funcțional-stohastic;
 Orice modificare în modelul funcțional- stohastic modifică
rezultatul compensării;
 Modelul funcțional- stohastic adoptat inițial poate fi imbunătățit
pe baza unor rezultate obținute dintr-o primă prelucrare, din
analiza ponderilor grupelor de măsurători, din examinarea
semnificației satistice a unor necunoscute utilizate,etc.
 Prelucrarea Masuratorilor Prin Metoda Observatiilor
Indirecte (Modelul Gauss-Markov)

In cazul masuratorilor indirecte,valoarea marimilor care ne intereseaza

se obtine prin intermediul unei (unor) marimi masurate direct, marimile
masurate direct si cele de determinat fiind functional dependente intre
ele.

Fie valorile medii ale unor marimi, rezultante din

masuratori directe si , marimile ce urmeaza a fi determinate
indirect.

Sa presupunem ca intre marimile fizice masurate direct si parametrii

de determinat, exista urmatoarele dependente functionale:

, unde: i = 1..n (1.1)

Relatia (1.1) defineste modelul functional.

Problema care se pune este, ca din sistemul (1.1) sa deducem cele mai
probabile (cele mai bune) valori pentru .

Daca valorile masurate direct ar fi neafectate de erori, atunci

sistemul (1.1) se poate scrie sub forma:

, i = 1..n (1.2)

unde: cu n s-a notat numarul de masuratori efectuate, iar cu h numarul

de necunoscute.

Se fac urmatoarele observatii:

- daca n < h atunci, din punct de vedere matematic, sistemul

este nedeterminat; din punct de vedere ‘geodezic’, numarul de
masuratori este insuficient pentru rezolvarea problemei.
 daca n = h atunci, din punct de vedere matematic sistemul
este compatibil cu solutie unica; din punct de vedere ‘geodezic’, se
masoara numai strictul necesar pentru rezolvarea problemei.

- daca n > h atunci, din punct de vedere matematic sistemul

este incompatibil; din punct de vedere ‘geodezic’, datorita erorilor de
masurare, sistemul devine incompatibil.

In practica, cu oricata grija si pricepere si in oricat de bune conditii

s-ar efectua masuratorile, acestea sunt afectate in mod inerent de erori.

Datorita erorilor de masurare, sistemul (1.1) este incompatibil, de

aceea marimilor masurate trebuie sa li se aplice niste corectii , astfel
incat sistemul sa fie compatibil cu necunoscutele

Astfel sistemul (1.1) devine:

, unde i = 1..n, n>h (1.3)

Sistemul (1.3) este compatibil dar nedeterminat deoarece avem n

ecuatii (n marimi cunoscute) si n + h necunoscute (n corectii aplicate
marimilor masurate si h corectii X aplicate parametrilor determinati
indirect).

Valorile cele mai probabile ale corectiilor se determina aplicand

metoda celor mai mici patrate.

Deci marimile v, reprezinta corectiile ce trebuiesc aplicate

marimilor masurate direct, pentru a fi satisfacute toate ecuatiile de tipul
(1.1) ce pot fi intocmite, pentru rezolvarea unei anumite probleme.
 Tratarea matriceala a masuratorilor indirecte. Cazul
masuratorilor de aceeasi precizie.

In acest caz forma generala a sistemului de ecuatii de corectii va fi:

(1.36)

sistemul normal de ecuatii va avea forma:

(1.37)

notam,

(1.38)

- reprezinta matricea normala a sistemului

cu notatia de mai sus si cu ajutorul relatiei (1.37) rezulta:

- vectorul necunoscutelor (1.39)

Relatia (1.38) reprezinta rezolvarea sistemului normal in cazul

masuratorilor indirecte de aceiasi precizie.

Ca si in cazul masuratorilor indirecte ponderate, corectiile obtinute

din relatia (1.38) se vor aplica marimilor aproximative rezultand marimile
estimate. Cu aceste marimi estimate se va determina vectorul
rezidurilor, care se va aplica marimilor masurate pentru a determina
marimile estimate ale acestora. Relatiile folosite in acest caz sunt
similare celor folosite in cazul masuratorilor indirecte ponderate