1.

Determinarea mărimilor individuale

3.1 Măsurarea lungimilor
Informaţiile „multidimensionale” precum poziţie, formă, mărimea
suprafeţei sunt de cele mai multe ori derivate din elemente unidimensionale
măsurate precum lungimi şi unghiuri. Mijloacele de măsurare constituite din
senzori pentru măsurarea lungimilor pot fi grupate în mai multe categorii în
funcţie de distanţele măsurate.
3.1.1 Măsurarea lungimilor până la 4 m
Pentru măsurări simple de lungimi pot fi folosite rigle. Aici este
valabilă următoarea definiţie: riglele sunt măsuri pentru lungimi la care
diviziunile sunt dispuse pe suprafaţa unui purtător rigid de diviziuni.
Domeniul normal de măsurare de obicei se află între 200 şi 3000mm.
Micrometrul de interior constă dintr-un şurub micrometric cu capacitate de
combinare a pieselor componentelor intermediare.
Domeniul de măsurare este de regulă 4000 mm, la unele tipuri putând
fi mărit. Eroarea de măsurare a instrumentului este:
l
S i  (3.5 + ) m (3.1)
40
în care l se introduce în mm
Instrumentul de măsurat cu mâner are o importanţă relativ mare în
construcţia de maşini. Figura 3.1 prezintă un instrument de măsurat cu
mâner la care forma de mâner poate varia.
A

A
A

H
b
A

Figura 3.1 Instrumentul de măsurat cu mâner

Pus în legătură cu un micrometru se obţine micrometru de exterior sau cu
un contor poate realiza precizii de măsurare foarte ridicate.
Domeniul de măsurare poate ajunge la 1000mm sau chiar peste
această valoare, fiind indicate două grade de precizie pentru determinarea
lungimilor:
- gradul de precizie I: (4+e/100)m;
- gradul de precizie II:(10+e/50)m.
e - lungimea măsurată în mm

3.1.2 Măsurarea lungimilor până la 40 m

I Măsurători optice cu mire orizontale
Distanţa necunoscută s se determină indirect cu ajutorul distanţei cunoscute
b (baza) prin măsurarea unghiurilor pe baza relaţiei de mai jos. Distanţa
dintre baza cunoscută b şi punctul de staţie al teodolitului T se calculează cu
relaţia:
b 
s =  ctg + c (3.2)
2 2
În care: s – distanţa orizontală
b – lungimea mirei (bazei)
c – constanta adiţională
 - unghiul paralctic măsurat.

Figura 3.2 Principiul măsurării optice cu mire orizontale

Ca bază se utilizează orice riglă de măsurat de lungime cunoscută. Trebuie
însă avute în vedere o instalare perpendiculară pe distanţa s, condiţie care
poate fi asigurată cu ajutorul colimatorului instalat pe miră şi asigurarea
aceluiaşi nivel pentru punctele bazei, condiţie ce se îndeplineşte prin
intermediul nivelei sferice instalate pe miră. Pentru măsurători curente se
utilizează mira orizontală de 2 m (fig. 3.3), care datorită lungimii fixe a bazei,
în urma reducerii termenilor relaţia pentru determinarea distanţei se
simplifică la:

s = ctg (3.3)
2

Figura 3.3 Mira orizontală BALA – 2 m (cu nivelă sferică pentru orizontalizare şi colimator
pentru aşezarea perpendiculară pe direcţia axei de vizare)
Se obţine astfel distanţa dintre punctul de staţie al teodolitului T şi punctul
mijlociu a liniei de legătura ale celor două mărci de capăt ale mirei. Poziţia
acestui punct poate fi însă abătută faţă de punctul de centrare (fig.3.2).
Această abatere care este denumită şi „flambajul mirei” c (constantă
adiţională), trebuie determinată separat şi trebuie luată în considerare la
determinarea distanţei. Dacă este posibilă măsurarea în partea din faţă şi
cea din spate a mărcilor de vizare, unghiul paralactic va fi determinat de
două ori şi anume odată pe partea din faţă a mărcilor de vizare şi a doua
oară, după rotirea mirei cu 180o, pe partea din spate. Prin această metodă
flambajul mirei va fi eliminat. În calcule trebuie luată în considerare şi
grosimea mărcii de vizare care va putea fi măsurată cu un micrometru cu
şurub.
Abaterea standard corespunzătoare poate fi calculată cu relația:

2
𝑆 2 𝜎𝛾 2 𝑆 2
𝜎𝑆 = √( ) 2 + ( ) ⋅ 𝜎𝑏 2
𝑏 𝜌 𝑏

în care , -eroarea de determinare a unghiului paralactic iar eroarea bazei b.

Nesiguranţa măsurării distanţelor cu un set de instrumente calibrat pentru

s=20 m este de sub 1mm.
Special pentru distanţe de până la 10 m a fost creată de firma Leica o miră
industrială de 1m, confecţionată din plastic cu fibră de carbon respectiv din
invar cu mărci de vizare confecţionată astfel încât să permită vizarea pe
ambele părţi. La o abatere standard a unghiului paralactic de 2 cc şi o abatere
standard a lungimii mirei de 0,01 mm este posibilă realizarea cu această
miră a unor abateri standard aparente pentru distanţe conform tabelului de
mai jos.
Tabelul 3.1 : Abaterile standard în funcţie de distanţele determinate cu mira de 1m
Distanţa în m 4 6 8 10
Abaterea standard în mm 0,06 0,13 0,22 0,33

II Măsurarea interferometrică a lungimilor

Polarizarea luminii
Orice undă elementară este polarizată liniar (oscilaţiile vectorului
câmp electric au loc numai într-un plan ce conţine direcţia de propagare) iar
o suprapunere aleatorie de unde elementare constituie lumina nepolarizată
(lumina naturală). Dacă din lumina nepolarizată se atenuează oscilaţiile pe
o anumită direcţie se obţine lumina parţial polarizată. Planul în care
oscilează vectorul luminos se numeşte plan de vibraţie, iar planul
perpendicular pe acesta şi care conţine direcţia de propagare se numeşte
plan de polarizare.
În fotografie filtrul de polarizare este format dintr-un strat de polimeri
cu molecula lungă, orientate paralel într-o singură direcţie, prin procese
speciale de fabricaţie. Diametrul paralel cu fibrele de polimeri poartă
numele de axă de pasaj, întrucât lumina incidentă care oscilează în acest
plan trece nestingherită. Diametrul perpendicular pe precedentul se
numeste axă de blocaj, întrucât lumina care oscilează în planul
perpendicular axei de pasaj este oprită (aproape) în totalitate.
Spre deosebire de lumina emisă direct de o sursă, lumina polarizată se
caracterizează prin oscilaţia undelor luminoase într-un singur plan. Un filtru
de polarizare circulară este compus dintr-un filtru obişnuit de polarizare
liniară, iar imediat în spatele său este aşezată o placă realizată dintr-un
material birefringent. Materialul birefringent (cum este de exemplu
celofanul), transmite lumina mai repede în anumite direcţii decât în
celelalte, datorită structurii sale anizotropice, care se traduce prin indici
diferiţi de refracţie; direcţia cu viteză maximă, respectiv minimă, sunt
numite axa rapidă şi respectiv axa lentă şi sunt decalate la 90 grade.
Efectul Doppler
Efectul Doppler constă în variația frecvenței unei unde emise de o
sursă de oscilații, dacă aceasta se află în mișcare față de receptor. Efectul
Doppler poate fi constatat atât în cazul undelor electromagnetice (inclusiv
lumina), cât și în cazul undelor elastice (inclusiv sunetul). Frecvența
măsurată crește atunci când sursa se apropie de receptor și scade când sursa
se depărtează de receptor.
Unda emisă de o sursa de oscilaţii se propagă de la sursă pâna la
receptorul care o detectează. Prin detectarea undei se întelege măsurarea
unei anumite mărimi caracteristice ei, de exemplu frecvenţa undei. Dacă
sursa şi receptorul sunt în repaus unul faţă de celălalt, frecvenţa undei
măsurată de receptor este egală cu frecvenţa undei emisă de sursă. Aşa se
întâmplă atât cu undele sonore cât şi cu cele de lumină. Dacă însă sursa de
oscilaţii este în mişcare faţă de receptor, frecvenţa undei măsurată de
receptor diferă faţă de cea a undei emise de sursa de oscilaţii. Acest fapt care
se observă atunci când sursa şi receptorul sunt în mişcare unul faţă de
celălalt se numeşte efectul Doppler; acest efect este foarte important atât în
ştiinţă cât şi în tehnică.
Interferența luminii
Dacă două raze de lumină se suprapun se va observa la deplasarea
celor două unde una faţă de alta interferenţa luminii în formă de variaţii
periodice de luminozitate. Numărul de interferenţe care intervin multiplicat
cu lungimea de undă a luminii indică deplasarea totală a unei unde în raport
cu cealaltă. Lungimea de undă a luminii fiind  1m, este posibilă, utilizând
acest procedeu, măsurarea cu înaltă precizie a modificărilor de distanţe.
Interferenţele vor putea fi observate însă numai când între ambele fascicule
(trenuri) de unde există un raport al fazelor constant, ambele unde fiind deci
coerente, iar pentru a ajunge la acest raport se recurge la divizarea razelor
provenite de la o sursă indicată de lumină. În afară de aceasta este necesar
ca diferenţa de mers între cele două unde individuale să nu fie prea mare,
pentru că trenurile de unde vor putea interfera dacă lungimile lor de
coerenţă se acoperă. Pentru măsurarea interferometrică a lungimilor se
recomandă datorită lungimii mari de coerenţă laserul Heliu-Neon cu
frecvenţa stabilizată, având lungimea de undă de 633 nm, lungimea de
coerenţă ajungând până la 240 m.
Interferometrele laser
Măsurarea lungimilor cu cea mai mare precizie poate fi extinsă prin
utilizarea interferometrelor. Interferometrele utilizează posibilitatea şi
capacitatea de interferenţă a undelor de lumină.

Figura 3.4 Două modele ale interferometrului Michelson [103]

Generarea celor două unde se face cu ajutorul unui laser, al cărui fascicul
(caracterizat prin înaltă coerenţă) la trecerea prin interferometru (divizor
de fascicule) se desparte în două. Razele rezultate parcurg drumul de la
reflector înapoi pe diferite căi optice şi se reasamblează.
 Interferometru
Reflector
stationar

Laser
Divizor de
fascicul
Reflector mobil

Fotodetector

Figura 3.5 Schema de principiu a interferometrului Michelson

Interferometrul laser Michelson asigură măsurători de lungimi cu precizia

de 1*10-6 până la 1*10-8şi prelucrarea cercurilor sau fâşiilor de interferenţă.
Fascicolul laser, cu lungimea de undă  se divizează la trecerea prin
interferometru (divizor de fascicul), în două părţi de aceeaşi intensitate.
Partea de rază 1 trece printr-un reflector în poziţie fixă, iar partea de rază 2
printr-un reflector mobil în mişcare. Ambele părţi de raze se reasamblează
în interferometru şi după ce se suprapun se întâlnesc pe un fotodetector.
Dacă reflectorul mobil s-a deplasat cu s fotodetectorul va număra N
interferenţe şi pentru lungimea de undă  a luminii laser cunoscută se
calculează s conform:

s=N (3.4)
2
În această relaţie  reprezintă lungimea de undă a luminii laser în atmosfera
în care se desfăşoară măsurătorile şi se obţine conform relaţiei:
0
= (3.5)
n
0 - lungimea de undă a laserului roşu He-Ne în vid = 632,991399 nm;
n - indicele de refracţie a atmosferei.
Rezoluţia acestei metode se ridică astfel la /2 şi la valoarea de 0,6m
rezultă o rezoluţie de aproximativ 0,3m. Această metodă simplă prezintă
două inconveniente esenţiale:
- este necesară o rectificare deosebit de sensibilă la generarea
interferenţelor;
- prin intermediul acestei metode nu se obţin informaţii asupra direcţiei de
mişcare a reflectorului.
La acest procedeu, pentru a putea stabili semnul deplasării, vor trebui
introduse componente optice şi electronice suplimentare. În afară de
aceasta contrastul imaginilor statice de interferenţă depinde de
suprapunerea spaţială a ambelor părţi de rază şi de aceea este necesară o
foarte precisă rectificare a componentelor individuale.
Pentru a evita aceste inconveniente se utilizează metoda cu două
frecvenţe. La această metodă, sursa laser trimite două fascicule de lumină
laser compacte, cu frecvenţe f1 şi f2, (respectiv cu lungimile de undă 1 şi 2)
cu polarizare circulară divergentă, care printr-o placă /4 se transformă în
două unde perpendiculare polarizate liniar. În interiorul aparatului se
numără (contorizează), prin suprapunerea frecvenţelor, diferenţele de fază
f = f1-f2 (fig.3.6).

Figura 3.6 Principiul metodei cu două frecvenţe

Împărţirea razelor emise de sursa laser în raze cu frecvenţele f 1 şi f2 se
obţine prin intermediul unui interferometru polarizator. Partea de rază cu
frecvenţa f2 străbate o distanţă fixă. Partea de rază cu frecvenţa f 1 se reflectă
în interferometru de pe reflectorul mobil, se uneşte cu partea de frecvenţă
f2 şi se îndreaptă spre fotodetectorul B. Acesta returnează în acest caz un
semnal modulat:
∆𝑓 = 𝑓1 − 𝑓2 (3.6)
La deplasarea reflectorului mobil datorită efectului Doppler, la frecvenţa f1
se adaugă modificarea de frecvenţă f1, la care semnul depinde de direcţia
de deplasare. Fotodetectorul B va furniza de aceea un semnal de ieşire cu
frecvenţa:
∆𝑓 ′ = 𝑓1 − (𝑓2 ± ∆𝑓1 ) (3.7)
Din frecvenţele de interferenţă f şi f’ a ambelor semnale ale detectoarelor
se va obţine deplasarea totală a reflectorului mobil R 2, dacă în timpul de
deplasare t=t2-t1 diferenţele (f -f’) vor fi adunate iterativ:
2
t2
S =
2  (f − f )  dt (3.8)
t1

Această integrare este efectuată de contorul electronic şi de unitatea de

prelucrare. Pentru calcularea lui S este nesemnificativ dacă se calculează cu
2 sau cu 1, deoarece frecvenţele f1 şi f2 sunt suprapuse. Rectificarea
interferometrului nu este critică la acest tip de interferometru deoarece
spre deosebire de interferometrul Michelson la acesta este vorba despre o
producere dinamică a franjelor de interferenţă. Desigur viteza de deplasare
a reflectorului mobil este limitată superior prin diferenţa de frecvenţă
∆𝑓 = 𝑓1 − 𝑓2 (3.9)
Dacă f=f1 atunci partea electronică de prelucrare nu va produce nici un
semnal. Rezoluţia sistemului Laser – interferometru (în mod frecvent este
de 0,6mm şi /2=0,3m şi poate număra diferenţa de frecvenţă f1 cu o
rezoluţie de 0,05Hz) poate ajunge la valori de 0,015m.

Metoda industrială standard de măsurare a performanţelor maşinilor unelte şi a

maşinilor de măsurat în coordonate presupune utilizarea unui laser individual pe un
trepied, în combinaţie cu interferometre şi optica reflectoare, montate direct pe masa şi
pe arborele principal al maşinii. Astfel măsurătorile liniare, unghiulare sau cele de
rectiliniaritate între diferite părţi componente ale unei maşini sau ale unui ansamblu
pot fi realizate cu ajutorul inteferometrelor, prin alegerea corespunzătoare cu
deosebită atenţie a opticii interferometrelor utilizate. Construcţia sistemului de
interferometrie cu laser reprezintă apogeul tehnologiei în ce priveşte evaluarea şi
calibrarea exactă a maşinilor unelte, a maşinilor de măsurat în coordonate sau a altor
sisteme şi echipamente de măsurare şi poziţionare.

3.1.3 Măsurători cu fire de invar

Dacă se intenţionează măsurarea modificărilor relative de distanţe
dintre două puncte iar aceste puncte se găsesc la distanţe de ordinul
metrilor unul faţă de celălalt, atunci distanţa se poate determina cu ajutorul
unui fir de invar, al cărui capăt poartă un dispozitiv de măsurare. Un astfel
de dispozitiv de măsurare este Distometrul ISETH. Distometrul ISETH
(Solexperts -Elveţia) este un aparat de precizie de măsurat lungimi care
utilizează firul de invar. Poate fi utilizat atât pentru determinarea cu precizie
a distanţelor cât si a modificărilor de distanţe.

Figura 3.7 Părţile componente ale distometrului ISETH

1. Bolţ de măsurare ,sudat. 5.Distometrul ISETH.
2. Bolţ de măsurare ,betonat. 6.Cuplarea firului invar.
3. Articulaţie de racordare ,cu 7.Surub opritor pentru cuplarea firului la
şurub opritor pentru cuplarea distometru.
firului de invar. 8.Articulaţie de racordare la distometru.
4.Fir invar.
Principalele date tehnice ale dispozitivului sunt:
un dinamometru si un dispozitiv de măsurare a lungimilor dotate cu
contoare (ceasuri) de măsurare pentru determinarea forţei de întindere a
resortului în timpul măsurării si respectiv pentru măsurarea lungimii sau a
modificărilor de lungimi.
Contorul (ceasul de măsurare) este un dispozitiv pentru măsurări de
precizie într-un domeniu de măsurare relativ mic. Poate fi utilizat atât ca
instrument de măsură cât si ca parte componentă a altor sisteme de
măsurare.
Principiul constructiv are la bază transformarea unei mişcări liniare în
mişcare de rotaţie a unui indicator, printr-un sistem de transmitere
corespunzător.

Principalele date tehnice ale dispozitivului sunt:

-lungimea firului de invar-poate varia între 1 si 50m;
-lungimea maximă a modificărillor de distanţe ce poate fi măsurată
este de 100mm;
-precizia de măsurare cu fir  20m este de 0,02mm;
-precizia de măsurare cu fir  20 m este de 1*10 -6.l;
-precizia măsurării forţei elastice a resortului este de  0,1 mm,
corespunzându-i 10g.

Într-un mod asemănător funcţionează dispozitvul denumit Distinvar

(CERN–Geneva), care nu mai este fixat în bolţul de perete ci este fixat într-
o ţeavă de centrare. La acest instrument tensiunea de întindere este produsă
printr-un braţ a cărui poziţie se determină fotoelectric. Un servomotor
coordonează întregul aparat într-un domeniu de 50 mm pe infrastructura
sa, până este atinsă poziţia corectă a braţului. Şi acest aparat este conceput
pentru a fi utilizat pentru determinarea modificărilor de distanţe.

Figura 3.8 Dispozitivul de măsurare cu fir de invar - Distinvar

Spre deosebire de distometru acest aparat funcţionează în poziţie
aproximativ orizontală, iar firul se poate abate foarte puţin de la orizontală;
procesul de măsurare se poate însă automatiza datorită impulsurilor
(acţionării) sale electrice. Nesiguranţa de măsurare a acestui echipament
este cu circa 0,02 mm, mai mică decât cea a distometrului. Dacă o distanţă
este determinată de ex. prin măsurare interferometrică , atunci este posibil
pentru ambele instrumente să măsoare lungimi absolute cu ajutorul unor
fire intercalate în aparat, corespunzător domeniului de măsurare.
Un dezavantaj major al celor două procedee de măsurare constă în
necesitatea ca distanţele măsurate să fie aproximativ egale, în domeniul
câtorva cm.