Măsurarea unghiurilor

Rolul dominant în măsurătorile inginereşti la scurtă distanţă îl joacă

teodolitul optico-electonic, sau tahimetrul respectiv staţia totală rezultate
din combinaţia cu un dispozitiv de măsurare a distanţelor. Pornind de la
funcţiile sofware integrate, teodolitele se împart în patru grupe. Drept
criteriu pentru clasificare serveşte abaterea standard de determinare a unei
direcţii în urma a trei serii de măsurători, efectuate în două poziţii ale
lunetei. In tabelul 4.2 sunt indicate abaterile standard de măsurare a unei
direcţii  r pentru fiecare grupă.
Tabelul 3.2 Precizii pentru teodolite
Tipul teodolitului Grupa r
Precizie scăzută IV ≤ 80cc
Precizie medie III ≤ 20cc
Precizie înaltă II ≤ 6cc
Precizie foarte înaltă I ≤ 2cc
Pentru măsurătorile inginereşti la mică distanţă se utilizează teodolite de
precizie înaltă şi foarte înaltă. La acestea trebuiesc luate în considerare
îndeosebi abaterile de la reglajele ideale şi precizia de aşezare în staţie.
La măsurarea unghiurilor luneta este îndreptată spre ţintă în aşa fel încât
trăsăturile reticulare ale lunetei să se suprapună peste marca de vizat.
Citirile la cercurile orizontal şi vertical vor fi efectuate vizual-optic respectiv
la teodolitele electronice opto-electronic. Citirea la cercul orizontal se preia
– în general – faţă de diviziunea zero a cercului orizontal. Dimpotrivă,
unghiurile zenitale se preiau nemijlocit faţă de direcţia verticală.
La teodolitele electronice valorile măsurate vor putea fi stocate în unităţile
de înregistrare sau în calculatoarele încorporate. Activitatea manuală a
operatorului se limitează la aşezarea în staţie a instrumentului şi la vizarea
ţintei.
Tahimetrele electronice denumite şi staţii inteligente sau staţii totale,
reprezintă o generaţie nouă de aparate care cuprind realizări de vârf ale
mecanicii fine, ale electronicii şi ale opticii.
Concepţia constructivă a unui astfel de tahimetru reuneşte în cadrul unei
singure unităţi portabile, de dimensiunile şi aspectul unui teodolit obişnuit,
componentele necesare măsurării cu ajutorul undelor electromagnetice a
următoarelor elemente:
- unghiuri orizontale şi verticale;
- distanţe înclinate şi / sau distanţe reduse la orizontală;
- coordonate rectangulare relative ΔX şi ΔY;
- diferenţe de nivel ΔH.
Din punct de vedere practic elementele unghiulare şi liniare menţionate
mai sus, se măsoară, între punctul de staţie şi punctul vizat iar pe baza
programului de calcul se determină în teren, coordonatele relative ΔX, ΔY şi ΔH
şi coordonatele absolute X, Y, H ale punctelor.
Staţiile totale de măsurare dispun de un centru de memorie propriu şi de
o memorie exterioară, precum şi de o serie de programe de calcul specifice
măsurătorilor topo-geodezice.
Datele măsurate şi calculate sunt memorate şi apoi transferate în
memoria unui calculator, unde cu ajutorul unor programe de prelucrare se
determină componentele grafice, ce se desenează în sistem automatizat cu
plotere ataşate la calculator. Utilizarea tahimetrelor electronice în măsurătorile
topo-geodezice asigură obţinerea datelor de teren în formă digitală şi
automatizarea procesului de prelucrare, arhivare şi editare a bazei de date.
Prin dezvoltarea domeniului electronicii aplicate la realizarea
instrumentelor topografice cu unde electromagnetice, a făcut posibilă crearea
de aparate electronice de măsurat care permit determinarea elementelor
necesare cu precizii milimetrice sau submilimetrice în rezoluţia mărimilor
liniare (distanţelor) şi a preciziilor fracțiunilor de secundă (zecimi, sutimi şi
miimi de secundă) în cazul mărimilor unghiulare.

Stații totale motorizate-construcție și principii de funcționare

Următorul pas în ceea ce privește evoluția stațiilor totale, constă în
automatizarea acestora, astfel fiind disponibile acum stații totale motorizate cu
țintire automată.
La teodolite motorizate se poate controla de la distanţă mişcarea de rotaţie
a suprastructurii în jurul axei verticale şi a lunetei în jurul axei ei de rotaţie
ca şi focusarea, prin acţionare (transmisie) motorizată. În plus la aceste
teodolite în planul reticulului se găseşte un element CCD (CCD – Charge-
Coupled-Device), astfel încât pornind de la o vizare aproximativă direcţia
orizontală şi unghiul zenital vor fi sesizate (determinate) automat prin
senzorul CCD pentru mărcile de vizat luminiscente sau reflectorizante.
Aşa cum este arătat în fig. 3.7 direcţiile orizontale şi unghiurile zenitale
definitive se obţin ca sumă a valorilor unghiulare (ri0 şi w i0) preluate de pe
cercul gradat şi abaterile unghiulare ri şi wi, determinate prin prelucrarea
imaginii.

Figura 3.9 Estimarea coordonatelor imagine

Stațiile totale robotizate Leica sunt echipate cu sistemul de recunoaștere

automată a prismei, ATR (Automatic Target Recognition).
După ce prisma a fost orientată aproximativ pe direcția de vizare, ATR-ul
încoroporat emite o rază laser - raza reflectată este recepționată de senzorul
CCD – poziția punctului vizat este evaluată și se determină decalarea față de
centru atât pe orizontală cât și pe verticală în vederea compensării.
Datorită compensatoarelor integrate în camera CCD timpii de măsurare
sunt cu mult reduși, deoarece vizarea nu este necesar să se execute perfect în
centrul prismei, abaterea putând ajunge și la 5 mm, fiind mai apoi rectificată
automat. Acest aspect ajută enorm la măsurarea în regim dinamic, cu o prismă
aflată în mișcare.
Zona activă a ATR este treimea centrală a câmpului vizual al lunetei. În
acest interval, ATR recunoaște imediat prisma. În caz contrar, prisma este
căutată în mod automat cu o mișcare de tip “spirală” , exemplificată în imaginile
următoare. Timpul necesar acestei operațiuni automate de recunoaștere a
prismei este situat în intervalul 2-4 secunde.
 Distanțele sunt măsurabile doar atunci când prisma este staționară :
modul STOP & GO.
Firma producătoare Leica a dezvoltat o prismă specială la 360° pentru
măsurători cu stațiile motorizate.

Figura 3.9a Mișcarea automată a instrumentului pentru căutarea

țintei(prismei)

Figura 3.9b Căutarea automată a țintei

 În soft-ul stației există o aplicație care permite memorarea poziției
prismei în cazul întreruperilor scurte, cum ar fi trecerea unei mașini. Dacă
întreruperea vizei este mai lungă, instrumentul solicită ajustarea manuală a
vizei pe noua direcție a prismei.
Pe lânga metoda statică de urmărire, STOP & GO, mai există un procedeu
de măsurare cu acest instrument, și anume măsurarea continuă (cinematică),
care este ceva mai puțin precisă deoarece citirea senzorului se efectuează în
mișcare.
Când vizarea se execută manual, trebuie acordată atenție controlului
mișcării fine pentru eliminarea erorilor, însă când vizarea se face automat, se ia
în calcul o abatere standard 𝜎𝑟 a unei direcții măsurate într-o singură poziție a
lunetei.
2 + 𝜎2 + 𝜎2
𝜎𝑟 = √𝜎𝑧𝑜 𝛼 𝑒
𝜎𝛼 – abaterea standard de citire a cercului orizontal
𝜎𝑧𝑜 – abaterea standard de vizare (înregistrare) a țintei de către senzor
𝜎𝑒 – abaterea standard a comenzilor mișcării motorizate
Acest tip de teodolite sunt indicate în special pentru măsurători permanente
de urmărire. La fel de bine sunt programabile măsurătorile de control, de
exemplu pentru verificarea roboţilor industriali, măsurătorile efectuându-
se automat.
Imperfecţiunile constructive şi de fabricaţie reprezintă surse de erori la
teodolite. Dacă se doreşte utilizarea la capacitate maximă a unui teodolit
aceste imperfecţiuni pot fi eliminate:
- prin determinări anticipate respectiv calibrări;
- printr-un procedeu de măsurare sistematic.
Prin măsurători şi în cea de a doua poziţie a lunetei şi efectuarea
mediei citirilor se elimină eroarea axei de vizare, a axei de rotaţie a lunetei
şi eroarea de index ca şi eroarea de excentricitate. Erorile periodice de
divizare a cercului, care în prezent la teodolitele de precizie reprezintă
valori de ordinul secundelor centezimale, se micşorează prin deplasarea
cercului gradat după fiecare serie sau semi-serie cu 200 G/n unde n
reprezintă numărul de serii. Înclinarea reziduală a axei verticale se va
înlătura respectiv determina după calare, cu ajutorul nivelei torice. La toate
măsurătorile de unghiuri, îndeosebi la cele verticale, trebuie luată în
considerare influenţa refracţiei. O precizie ridicată a măsurătorilor cu
teodolitul (la teodolite cu precizia de 2 cc, cu o rezoluţie până la 1 cc) va putea
fi atinsă numai dacă pe lângă o focusare fără paralaxă se va avea în vedere
şi o foarte stabilă punere în staţie a aparatului. Ar trebui avută în vedere şi
o aclimatizare a instrumentului de cel puţin 5 minute/ oC.
Se poate concluziona că un teodolit este un senzor care acoperă în plan
orizontal un cerc întreg (2). În direcţie verticală este posibilă, exceptând
vizele care vor fi împiedecate de infrastructura aparatului, de asemenea
cuprinderea unui sector circular de 2. Prin aceste avantaje teodolitele se
evidenţiază faţă de alte sisteme de senzori pentru determinarea direcţiilor
(de ex. camerele fotogrammetrice). Prin posibilitatea de a efectua
măsurători în ambele poziţii ale lunetei teodolitul este un instrument care
se autocalibrează până la nivelul cercului gradat. Faţă de alte sisteme de
măsurare (de ex. un instrument de măsurat în coordonate) aceste
proprietăţi de autocalibrare ale teodolitului reprezintă nişte avantaje
considerabile.
Pentru situaţii speciale în construcţia de maşini pentru măsurarea
unghiurilor se poate utiliza şi luneta autocolimatoare. Cu aceasta pot fi
determinate unghiuri mici respectiv diferenţe unghiulare.

3.2.2 Măsurarea unghiurilor cu interferometrul laser

Metoda interferometriei laser poate fi utilizată nu numai la măsurarea
distanţelor ci şi la măsurarea unghiurilor (unghiuri de până la 10 o). La
sistemul interferometric de măsurare a distanțelor cu două frecvențe
interferometrul liniar şi reflectorul au fost înlocuite printr-un
interferometru unghiular şi un reflector dublu. Undele de lumină emise prin
capul laser cu frecvenţele f 1 şi f2 vor fi divizate prin interferometru în două
raze paralele care vor cădea pe prismele corespunzătoare ale reflectorului
dublu. Razele reflectare se vor uni din nou în interferometru şi vor fi
conduse ca o singură rază la receptor în capul laser.
 Interferometru Reflector
unghiular unghiular

f2 ±f2

b
f1 ,f2 f1
De la laser

f2 ±f2 f1 ±f1 f1 ±f1

Spre receptor

Figura 3.10 Traseul razei laser la optica unghiulară HP

Dacă interferometrul sau reflectorul sunt înclinate în jurul axei care este
perpendiculară pe planul imagine se vor modifica ambele lungimi ale
drumurilor optice dintre interferometru şi reflector. Pe baza efectului
Doppler vor rezulta apoi decalările de frecvenţe f1 şi f2, care vor fi
detectate în receptor. Cu ajutorul acestora se va stabili diferența s a
ambelor lungimi de drumuri parcurse de undele de lumină. Se obţine apoi
unghiul de inclinare  conform relaţiei:
s
= (3.10)
b
în care b este distanţa dintre cele două prisme ale reflectorului unghiular.
La fel ca pentru un sistem cu interferometru laser liniar, înaintea efectuării
măsurătorilor componentele individuale vor trebui ajustate corespunzător.
Raza laser şi direcţia de deplasare a reflectoarelor vor trebui să fie paralele,
interferometrul unghiular şi reflectorul unghiular vor trebui sa fie la
începutul măsurătorilor în poziţie verticală (abaterea admisă < 20'). În afară
de acestea este necesar ca interferometrul şi reflectorul să nu fie rotite unul
faţă de celălalt cu mai mult de 1 o.
 Figura 3.11 Exemplu de montaj al unui interferometru laser
Cu acest sistem pot fi măsurate atât înclinări orizontale (rotiri), cât şi
înclinări verticale (mişcări oscilatorii), pentru care optica unghiulară
trebuie stabilită corespunzător. Sistemul prezintă mari avantaje la utilizarea
în cadrul controlului maşinilor-unelte atunci când trebuiesc evidenţiate
rotaţiile sau mişcările oscilatorii în lungul axei de deplasare a maşinii.
Măsuri pentru unghiuri
Măsura de unghi este un mijloc de măsurare care materializează una
sau mai multe valori ale unităţii de măsură a unghiului. La utilizarea
măsurilor pentru unghiuri se vor compara corpurile prismatice, ale căror
suprafeţe plane de măsurat formează un unghi (şi care se pot prezenta în
diferite aşezări în trepte) cu un obiect de verificare – (cala unghiulară). Prin
formarea corespunzătoare de sume sau diferenţe din combinarea de măsuri
pentru unghiuri se pot realiza dispuneri în trepte de până la 1. Din cauza
influenţei diferitelor erori se recomandă însă, să folosească drept cea mai
mică dispunere în trepte numai de câteva zeci de secunde centezimale.
Suprafeţele de măsurat trebuie să aibă lungimea de cel puţin 50 mm şi
lăţimea de cel puţin 15 mm. Există cerinţe minimale pentru abaterea de la
planitate şi pentru rugozitatea suprafeţei (de ex.  0,25 m). Piese
asemănătoare cu aşa numitele măsuri pentru unghiuri sunt plăcile cu
secţiune de pană din sticlă de cuarţ.
În construcţia de maşini trebuiesc îmbinate în lungul unui ax subansamble,
având adesea suprafeţe sferice sau conice, pentru care sunt necesare
legături şi centrări cu contact forţat. Controlul unor astfel de conuri se
realizează adesea prin aşa numitele calibre în trepte (conuri interioare sau
exterioare).
O importanţă specială o au dispozitivele pentru controlul unghiurilor
drepte, dintre care pot fi amintite:
- unghiul de oţel (echer cu talpă);
- cilindrul de control ( suprafeţe frontale respectiv ajutaje perpendiculare
pe generatoare);
- prisme pentagonale.

Figura 3.12 Echer cu talpă

Pentru măsurarea de mici modificări unghiulare ca de ex. pentru
rectiliniaritate şi planeitate se pot utiliza diferite tehnici (interferometrie,
autocolimaţie, măsurători electronice de înclinări).
3.3 Măsurători de diferenţe de nivel
În ceea ce priveşte efecturarea de măsurători de diferenţe de nivel în
domeniul industrial este necesar ca tehnicilor de deteminare clasice
(nivelmentul geometric, nivelmentul hidrostatic) să le fie aduse completări
şi să fie utilizate şi alte procedee precum:
- micronivelul;
- măsurări mecanice (măsurări de distanţe pe verticală).

3.3.1 Nivelmentul geometric

Pentru construcţia şi exploatarea instalaţiilor de precizie moderne
este necesar să se efectueze măsurări de înălţimi a căror erori nu trebuie să
depăşească  0,01 până la 0,2mm. Foarte răspândită este metoda
nivelmentului geometric de precizie cu distanţe de vizare scurte. Avantajele
utilizării acestei metode sunt:
1. Precizie ridicată de măsurare însoţită de o largă adaptabilitate;
2. Echipamente necomplicate;
3. Măsurătorile se pot realiza în condiţii de lucru dificile la lucrări de
terasamente (pământ, betoane, la montaj, într-un domeniu larg de
temperatură).
Este posibil ca rezultatele nivelmentului geometric să fie afectate de
gradientul vertical de temperatură al atmosferei în care se efectuează
vizările.
În anumite situaţii în industria constructoare de maşini, datorită limitărilor
date de condiţiile locale, abordarea metodei clasice de efectuare a
nivelmentului geometric devine problematică, situaţii în care diferenţele de
nivel dintre două puncte se pot determina conform următorului procedeu.
Punctele A şi B se află dispuse pe suprafaţa ajustată orizontal a
componentelor maşinii a căror diferenţa de nivel trebuie determinată. După
ce instrumentul de nivelment este aşezat în staţie şi orizontalizat pe punctul
A, se efectuează citirea pe o miră de nivelment aşezată în punctul B.
Diviziunea zero a mirei nu trebuie neapărat să se afle pe suprafaţă
componentei maşinii. Într-o a doua etapă instrumentul de nivelment şi mira
sunt interschimbate, fără a acţiona asupra şuruburilor de calare ale nivelului
şi se efectuează citirea pe mira aşezată în punctul A. Semidiferenţa celor
două citiri va reprezenta diferenţa de nivel de determinat.
Prima amplasare A doua amplasare

Nivel Mira

a b
Diviz. 0
Diviz. 0 
Punctul A Punctul B Punctul A h Punctul B

h=(b-a)/2
Figura 3.13 Determinarea directă a diferenţei de nivel la componentele maşinilor
Această metodă de nivelment oferă posibilitatea determinării
diferenţelor de nivel dintre puncte, la distanţe de 10 până la 15 m cu erori
medii de 0,03 până la 0,05 mm. Ca limite ale nivelmentului geometric pot
fi reţinute: dificultăţile în transmiterea informaţiilor şi în automatizarea
procesului de măsurare, în caz că nu se dispune de un nivel automat sau dacă
acesta nu este utilizabil. Astfel este posibil ca în timpul perioadei de
exploatare a unor instalaţii cu valori ridicate ale radiaţiilor măsurătorile să
poată fi efectuate numai în timpul lucrărilor de întreţinere.
De aceea între ciclurile de măsurători se scurge adesea un interval mai
mare de timp iar alegerea datelor măsurătorilor se face foarte greu şi nu
totdeauna în concordanţă cu perioadele în care se aşteaptă deformaţii
maxime. Pentru aceste condiţii extreme se recomandă nivelmentul
hidrostatic.

3.3.2 Nivelmentul hidrostatic

Acest procedeu este cunoscut încă din antichitate şi se aplică cu precădere
la suprevegherea permanentă a instalaţiilor mecanizate. Nivelmentul
hidrostatic se bazează pe principiul vaselor comunicante, conform căruia
suprafaţa unui lichid în repaos este la acelaşi nivel în vasele comunicante,
având acelaşi potenţial gravimetric. În cazul vaselor cilindrice care sunt
umplute cu lichid şi care sunt legate de exemplu printr-un furtun, se poate
determina diferenţa de înălţime Δh între cele 2 suprafeţe, ca fiind diferenţa
dintre cele 2 coloane de apă, a şi b.
În varianta cea mai simplă pe vase sunt aplicate partiţii milimetrice pe
vase, astfel încât să se poată citi direct nivelul apei din ele. Precizia măsurării
înălţimii este de domeniul milimetrilor şi este suficientă pentru transferuri
simple de cote, de exemplu în construcţii.
Nivelurile hidrostatice simple constau din doi cilindri din sticlă, divizaţi în
centimetri şi legaţi printr-un tub de cauciuc cu diametrul interior de circa
1cm. Printr-un astfel de sistem este posibilă transmiterea unei cote de
referinţă, chiar şi fără legătură vizuală, într-o altă locaţie.
În cadrul relaţiei 3.11 este prezentat principiul nivelmentului hidrostatic
care se bazează pe ecuaţia lui Bernoulli simplificată:
p +   g  h = const. (3.11)
p = presiunea atmosferică;
r = densitatea lichidului;
g = acceleraţia gravităţii;
h = înălţimea coloanei de lichid.
Relaţia (3.11) este valabilă pentru cazul când lichidul (apa) se află în
echilibru. Dar pentru că de regulă se efectuează doar măsurători la distanţe
mici (lungimea maximă a tubului de cauciuc este de 50m) se poate considera
că parametri mai sus enumeraţi sunt aceeaşi în ambele părţi. Nivelul
lichidului este acelaşi în ambii cilindri, iar diferenţele de nivel dintre
punctele 1 şi 2 se determină, ca şi la nivelmentul geometric prin diferenţă
între valorile citite (fig. 3.12):
h = a − b (3.12)
Prin ridicarea sau coborârea unuia dintre cele două recipiente se poate
aduce lichidul la aceeaşi înălţime pe ambele scale, în aşa fel ca diferenţa de
nivel dintre cele două puncte să fie egală cu zero, situaţie în care ambele
puncte vor fi la aceeaşi cotă. Acest tip simplu de nivel hidrostatic are
multiple posibilităţi de aplicare, mai ales în situaţiile când folosirea
nivelmentului geometric este imposibilă sau dificilă.
 La nivelurile hidrostatice simple citirile se obţin prin compararea
nivelului lichidului cu diviziunile de pe cilindrii de sticlă. Pentru utilizări
care presupuneau o precizie superioară a fost necesară, în primul rând
îmbunătăţirea citirilor. Precizii superioare s-au obţinut îndeosebi prin
introducerea de recipiente speciale la care nivelul lichidului este stabilit
prin intermediul unor procedee electrice faţă de o marcă fixă sau o suprafaţă
de sprijin.

Figura 3.14 Principiul nivelmentului hidrostatic

Deoarece deplasarea tubului şi montarea în condiţii de stabilitate ridicată a
recipientelor necesită cheltuieli considerabile, sistemele hidrostatice sunt
utilizate doar în cazuri rare pentru transmiterea cotelor mai curând fiind
folosite staţionar, pentru măsurarea diferenţelor de nivel. În aceste condiţii
ele sunt utile la urmărirea poziţiilor reciproce în înălţime a componentelor
maşinilor sau utilajelor, ca de exemplu placa de bază a unei turbine în
centralele electrice sau tasările şi înclinările fundaţiei unui turn. În astfel de
cazuri punctele în care se efectuează măsurătorile sunt legate la un
calculator, care poate indica poziţia în înălţime şi eventual poate provoca o
alarmă la transmiterea unei valori extreme.
Pentru automatizarea desfăşurării măsurătorii şi pentru atingerea în
acelaşi timp a unor precizii înalte au fost dezvoltate diferite metode electrice
respectiv electrooptice, care stabilesc cota de umplere a coloanei
ascensionale faţă de o marcă de referinţă de pe recipiente. La acestea
nesiguranţele de măsurare sunt de ordinul micrometrilor, însă pentru
domenii de măsurare de până la 50 mm.
Procedeele de măsurare pot fi împărţite în trei grupe:
I. Procedeul de măsurare constă în atingerea suprafeţei cu un vârf de
atingere şi măsurarea mişcării ascensionale necesare pentru aceasta,
respectiv măsurarea mişcării ascensionale ale unui plutitor. Aceste sisteme
sunt relativ lente în succesiunea explorării şi de aceea sunt indicate numai
pentru evidenţierea modificărilor de cote foarte lente.
Unul dintre puţinele niveluri hidrostatice din această categorie produse în
serie este nivelul hidrostatic Meisser (fig.3.13). La acest instrument nivelul
apei este atins cu un vârf de măsurare acţionat manual cu ajutorul unui
şurub micrometric. Sistemul de măsurare posedă o scală de lungime
determinată, divizată în cele mai multe cazuri milimetric. Pentru măsurare
este atinsă oglinda apei cu un vârf de măsurare, contactul putând fi sesizat
prin stingerea unui bec. Cursa vârfului de măsurare de precizie este o
diviziune (un milimetru). Pe tamburul micrometrului se pot citi 10-2mm,
fiind posibile aproximări ale citirii de 10-3mm. Pentru a putea aplica
diferenţelor de nivel măsurate corecţii datorită diferenţelor de temperatură
din cilindri, sunt interconectate termometre pentru furtun.
1 - dispozitiv de conectare la furtun;
2 - robinet;
3 - vârf de măsurare;
4 - şurb de antrenare a dispozitivului micrometric;
5 - dispozitiv pentru conectarea furtunului
de presiune;
6 - comutator pentru aprinderea becului;
7 - scală divizată milimetric;
8 - tambur;
9 - bec ce indică atingerea oglinzii apei de
către vârful de măsurare.

Figura 3.15 Nivelul hidrostatic Meisser

La acest instrument eroarea de punct zero apare datorită inegalităţii

distanţelor dintre punctul de atârnare a instrumentului şi punctul zero al
scalei la sistemele de măsurare A şi B. Constanta de corecţie K trebuie
aplicată diferenţelor de nivel simplu măsurate. Este valabilă relaţia:
K = K A − KB (3.13)

Figura 3.16 Stabilirea constantei K

Eroarea de punct zero se poate elimina prin interschimbarea sistemelor de
măsurare. Producţia acestui tip de instrument a fost oprită din lipsă de
solicitări câţiva zeci de ani urmând a fi reluată cu o versiune îmbunătăţită.
II. Măsurători de distanţe fără contact între suprafaţă şi o marcă de
referinţă. Cu acest procedeu este posibil ca pentru curse de măsurare foarte
mici să se obţină rezultate foarte precise, până în domeniul câtorva
micrometri. Tot cu ajutorul acestui procedeu este posibilă ajustarea unei
suprafeţe care vibrează. În cazul sistemului HLS (High Precision Levelling
System), dezvoltat la ESRF (European Synchrotron Radiation Facility) din
Grenoble, distanţa dintre suprafaţa apei din vas şi cea a unui senzor de
deasupra ei este măsurată capacitiv. Din acest motiv este posibilă o
interogare rapidă a tuturor locurilor în care se efectuează măsurători, cu o
precizie de câţiva micrometri într-un interval foarte mic de măsurare.
Concomitent temperatura vaselor se înregistrează cu 0,1 K. Deoarece aceste
vase sunt confecţionate din oţel care este un bun conductor şi este
inoxidabil, temperatura lor corespunde cu cea a coloanei de apă. Aceasta din
urmă are o înălţime de  3 cm (vezi figura 4.13). Furtunurile de legătură
dintre ştuţurile de racordare sunt montate cât se poate de orizontal, astfel
încât modificările de lungime ale coloanelor de apă, pe baza diferenţelor de
temperatură, sunt sesizate în domeniul de 1µm.
 Cap de masurare
Cablu

Senzor

Aer
Interval de
masurare
7mm
Apa

Senzori de temperatura
Vas
Figura 3.17 Principiul tubului orizontal HLS al ESRF
Măsurare greutăţii sau presiunii de fund a coloanei de lichid, respectiv
III.
măsurarea presiunii unui corp ascensional. Aceste instrumente ajung la
nesiguranţe de măsurare doar în domeniul submilimetric, dar sunt foarte
robuste. În cazul măsurii presiunii hidrostatice a unei coloane cu lichid,
vasele sunt înlocuite cu unele de presiune, închise ermetic şi întregul sistem
(vase de presiune şi furtun de legare) este complet umplut cu apă. La nivelul
diferit al ambelor vase se măsoară presiunea rezultantă cu ajutorul
traductorului de presiune şi din aceasta se deduce diferenţa de înălţime.
Aceste aparate au un domeniu de măsurare mai mare, sunt foarte robuste şi
dau în cel mai bun caz incertitudini de măsurare de ordinul submilimetrilor.
La sistemele transportabile este necesară şi determinarea corecţiei
punctului zero a vaselor. La sistemele staţionare erorile punctului zero sunt
lipsite de importanţă pentru că aici prin măsurarea punctului zero se
defineşte un plan de referinţă şi toate celelalte măsurători se referă la
acesta.