4 Măsurători în aliniament

În măsurătorile în aliniament problemele de rezolvat se referă la

poziţionarea unor puncte în lungul unei linii drepte respectiv la
determinarea abaterilor în direcţie orizontală sau verticală a unor puncte
faţă de o dreaptă. Se pot face deosebiri între determinarea absolută a
abaterilor şi determinarea modificărilor relative de poziţie a punctelor.
Aceste deosebiri influenţează procedeele de măsurare care se utilizează. În
cele ce urmează vor fi prezentate procedee de măsurare utilizabile
într-un domeniu de distanţe de la câţiva metri până la câteva sute de metri,
asigurând atingerea de imprecizii de măsurare de la sub un milimetru la
câţiva micrometri. Linia de referinţă poate fi realizată mecanic cu ajutorul
unui fir întins sau optic, de exemplu, cu o lunetă.

4.1 Metoda aliniamentului cu linie de referinţă mecanică

O linie de referinţă mecanică sub forma unui fir întins se recomandă a
fi utilizată atunci când se urmăreşte determinarea abaterilor unor puncte
doar în plan orizontal. În cazul măsurătorilor relative dimpotrivă vor putea
fi avute în vedere componentele orizontale dar şi cele verticale ale
modificării lor de poziţie. Ca materiale din care să fie confecţionat firul sunt
indicate materiale plastice (ca de ex. Nylon, Kevar, ş.a.), oţel, aliaje speciale
(ca de ex. Nivaflex). Tocmai din cauza săgeţii, datorită greutăţii proprii a
firului, acest procedeu este utilizat preponderent la măsurarea abaterilor
transversale în plan orizontal. Pentru aceeaşi înălţime de aşezare a
punctelor săgeata maximă se calculează, aproximativ cu relaţia:
bl
d= (4.1)
8k
în care: d – săgeata maximă în metri;
b – greutatea firului în N;
l – lungimea firului în m;
k – forţa de întindere în N.
Un fir având lungimea de 45 m din oţel superior (având greutatea de 7,87
kg/dm3; rezistenţa la întindere între 2010 -2250 N/mm2) cu un diametru de
0,5 mm va avea, pentru o forţă maximă de întindere de 420 N o săgeată de 6
mm. Dacă se reduce din considerente de siguranţă forţa de întindere la 350
N, săgeata va creşte la 11 mm.
Pentru măsurarea abaterilor orizontale săgeata joacă un rol doar dacă
firul privit de sus nu se va găsi exact în planul vertical, acesta reprezentând
o referinţă rectilinie. La aceasta intervine şi calitatea firului. El trebuie să
aibă o secţiune transversală uniformă şi nu poate fi supus la nici un moment
de încovoiere, care ar putea apărea eventual în timpul transportului pe o
rolă. Aceste momente de încovoiere se pot elimina, dacă, înaintea efectuării
măsurării, firul de oţel este, pentru puţin timp, întins peste limita de curgere.
După aceasta va exista o săgeată însă nu sub forma curbei lăţişorului ci va
lua forma unei parabole. De asemenea secţiunea transversală se poate
modifica neregulat. Dintre procedeele clasice dezvoltate pe acest principiu
fac parte procedeul cu coarda şi fir cu plumb şi procedeul cu coarda şi
dispozitiv optic.

Procedeul cu coarda şi fir cu plumb

Coarda este constituită dintr-un fir de oţel special cu  = 0,3...0,5 mm. Coarda
4 (fig. 4.1), se întinde în aliniamentul punctelor de capăt (materializate prin
pilaştrii M1 şi M2), cu ajutorul scripeţilor 2 fixaţi la înălţimea necesară prin
intermediul montaţilor metalici 1. Întinderea firului se realizează cu
ajutorul greutăţii 5 (lungimea firului de oţel poate ajunge până la 90 m iar
greutatea, funcţie de lungimea firului , poate fi între 10 şi 40 kg. Deplasarea
transversală a firului, pentru a-l aduce în axa de montaj, se face prin
intermediul şaibei 3, urmărindu-se aducerea acestuia pe verticala firelor cu
plumb 6 centrate pe pilaştri M1 şi M2. Poziţionarea elementului de montat
M se poate face cu firul cu plumb sau (dacă se urmăreşte creşterea preciziei)
cu instrumente optice de transmitere a verticalei.
 Figura 4.1 Procedeul cu coardă şi fir cu plumb
1- montant metalic, 2- scripete, 3- şaibă, 4- coardă, 5- greutate, 6- fir cu plumb
În încăperi închise pentru lungimi mai mici de 50 m se poate asigura o
precizie de montaj de  (1…2) mm. Pentru încadrarea în aceste limite de
precizie este necesar să fie luate măsuri de atenuare a vibraţiilor corzii în
punctele intermediare.
Utilizarea acestui procedeu este avantajoasă, deoarece:
➢ Permite efectuarea montajului simultan în diferite zone ale axei de
montaj, nefiind necesară vizibilitate în lungul întregului aliniament;
➢ Nu este influenţat de erorile specifice dispozitivelor optice (refracţie,
variaţia focusării, oscilaţia imaginii).
O sursă de eroare este reprezentată de ridicarea corzii pe montanţi
(datorită săgeţii firului nu mai poate fi realizat contact direct cu aliniamentul
de montaj. Acest dezavantaj poate fi eliminat prin utilizarea dispozitivului de
tensionare a corzii, prevăzut cu patru scripeţi (R în fig. 4.2). Cu acest
dispozitiv coarda este adusă în apropierea aliniamentului de montaj.

Figura 4.2 Dispozitiv de tensionare a corzii

M- greutate, R- scripeţi (de schimbare a direcţiei), G- placă
Pentru reducerea influenţei diferitelor surse de erori modul de realizare a
sistemelor de măsurare utilizate în prezent, a fost perfecţionat. Astfel firul
este tensionat stabil doar la un capăt. La celălalt capăt atârnă greutatea de
întindere, care prin intermediul unei role cu aderenţă scăzută, acţionează
asupra firului. Totul reprezintă un sistem, la care mişcările aerului se pot
foarte uşor transforma în vibraţii, aceasta ducând la imposibilitatea
efectuării de măsurători precise. De aceea pentru măsurători precise este
necesar ca firul să fie introdus într-un profil închis.
Poziţia firului poate fi de asemenea influenţată prin câmpul electromagnetic,
care apare de exemplu la acceleratoarele de înaltă energie. Dacă trebuie să
se urmărească un şir de magneţi de dirijare a razelor cu ajutorul unui sistem
de măsurare cu fir, este necesar să se utilizeze fire din materiale
nemagnetizabile. Pentru a limita greşelile de măsurare trebuie ca şi
dispozitivele de întindere (rolele de schimbare a direcţiei şi greutăţile de
întindere) să fie nemagnetizabile.
Tabelul 4.1 Influenţe care pot modifica poziţia firului şi măsuri pentru reducerea acestora
Factor care influenţează Măsuri pentru reducere
Mişcările de aer Introducerea firului întru-un tub de protecţie
Câmpul magnetic şi electric Utilizarea de materiale nemagnetizabile
Picături de apă şi şi apă de
Tub de protecţie respectiv climatizare automată
condensare
Mici vieţuitoare (de ex. păianjeni)
Plasele de păianjeni împiedecă
Inspectare regulată
posibilitatea de mişcare liberă a
firului
Modificarea temperaturii firului
Modificarea săgeţii este sesizată prin
Aceste modificări acţionează numai
măsurători de control
asupra săgeţii
Rezistenţa la frecare în rolele de
schimbare a direcţiei. Prin aceasta Vezi modificare temperaturii firului
este de asemenea influenţată săgeata
Dacă se doreşte să se utilizeze un sistem cu fir şi pentru măsurători de
înălţimi este necesar să se aibă în vedere toate sursele de erori care sunt
provocate de săgeată. Aici un rol important îl joacă modificarea greutăţii
firului. Conform Löfler [54], o modificare a greutăţii unui fir din oţel special
având lungimea de 55,2 m (diametru de 0,5 mm şi greutatea de 7,95
kg/dm3) cu 4,7 g produce o modificare a săgeţii de 1 mm. Aceasta înseamnă
că trebuie să se evite de fiecare dată depunerea pe fir de praf şi murdărie.
Dimpotrivă, modificările de temperatură ale firului nu joacă nici un rol, atâta
timp cât rolele de schimbare a direcţiei de la capetele aliniamentului
prezintă o atât de mică rezistenţă la frecare, încât poate permite toate
modificările de lungimi.
În general măsurătorile de înălţimi cu sistemele cu fire nu trebuiesc
privite ca măsurători absolute ci ca măsurători relative. Pentru aceasta se
poate realiza o măsurătoare zero echidistantă faţă de poziţia de măsurare
reprezentată de săgeată şi toate măsurătorile următoare se compară cu
acesta linie de referinţă. În cazul liniei de referinţă mecanice, dacă se
urmăreşte asigurarea unor precizii ridicate trebuiesc luate în considerare
sistemele la care linia de referinţă este reprezentată de un fir întins a cărui
palpare se face fără contact.
4.2 Metoda aliniamentului folosind sisteme optice
La metoda aliniamentului optic, într-un punct al liniei de vizare este
instalat un instrument de aliniament sau un teodolit iar în capătul opus se
instalează o marcă de vizare.

4.2.1 Alinerea utilizând teodolitul

Aliniamentul se realizează:
- prin măsurarea abaterilor liniare a punctelor intermediare de la o linie de
referinţă fig. 4.3a; în acest caz, pentru măsurarea abaterilor liniare ale
punctelor intermediare se utilizează o marcă mobilă cu deplasare
micrometrică a ţintei şi instrumente de măsurat precise ca luneta de
aliniament şi micrometru cu plăci plan paralele.
- prin măsurători de unghiuri paralactice, care de regulă se măsoară cu
teodolitul - fig 4.3 b. Abaterile punctelor intermediare se obţin cu ajutorul
relaţiei:
q = D  (4.2)
în care D - distanţa de la punctul vizat la teodolit;
 - unghiul faţă de linia de referinţă, în radiani.
Abaterea standard aferentă se calculează cu:
 sq = D  s (4.3)
deoarece pentru determinarea abaterilor punctelor intermediare este
suficientă cunoaşterea distanţei cu o eroare de ~ 3 cm. Hotărâtoare este
precizia de măsurare a unghiurilor, astfel că trebuie avute în vedere o bună
orizontalizare a aparatului şi măsurarea în cele două poziţii ale lunetei. Dacă
se reuşeşte şi o minimizare a influenţei refracţiei atunci se va putea obţine,
pentru distanţe de vizare cuprinse între 2 m şi 30 m şi o abatere standard
s=3cc o valoare sq între 0,05 şi 0,15 m. Desigur trebuie să se aibă în vedere
ca rezultatele măsurătorii să se obţină în urma unei centrări forţate
corespunzătoare. În fiecare caz se recomandă ca ţintele de vizare să fie
măsurate din ambele puncte de capăt şi în acest fel să fie determinate dublu,
de la distanţe diferite şi în diferite condiţii atmosferice.

Figura 4.3 Determinarea abaterilor la aliniamentul optic

Pentru distanţe mari se recomandă ca abaterile q faţă de linia de referinţă
dintre punctele A şi B să fie determinate în aşa fel încât teodolitul să fie
instalat în punctele în care se doreşte să se determine abaterea şi să se
măsoare unghiul de frângere spre punctele de capăt (fig. 4.4).
 Figura 4.4 Detereminarea excentricităţii cu ajutorului unghiului de frângere 
Se porneşte de la formulele de determinare a suprafeţei triunghiului ABC :
1
S = cq
2
(4.4)
1
 a  b  sin 
S=
2
Din egalarea cărora se obţine:
ab
q=  sin  (4.5)
c
Precizia valorii q poate fi evaluată prin diferenţiere:
dq da db dc
= + − + ctg  d (4.6)
q a b c

Deoarece q este mic în raport cu a şi b, este posibilă substituirea lui c

prin a+b. Pentru dc = (da + db), din relaţiile(4.5) şi (4.6) se obţine:

dq =
sin 
( )
 b 2  da + a 2  db +
a b
 cos   d (4.7)
(a + b ) 2
a+b
Influenţa nesiguranţei de măsurare rămâne sub 0,01 mm, dacă pentru
distanțele a şi b da=db3 cm iar pentru unghiul 200-, 2cc . În aceste
condiţii precizia de determinare a abaterii laterale q va depinde doar de d
aferent măsurării unghiului.
Datorită valorii mici a unghiului  se poate considera cos  =1,
obţinându-se în final pentru abaterea standard a lui q:
 a b
sq =  s (4.8)
a+b
în care s este abaterea standard a unghiului de frângere  în radiani.
Dacă se pleacă de la o abatere standard s de 3cc, se va obţine pentru
mijlocul unui aliniament de 60 m, sq =0,12 mm.
În cazul măsurării dintr-un punct de capăt al liniamentului se va obţine
abaterea standard de sq =0,24 mm.
Relaţia (4.5) poate fi utlilizată şi pentru determinarea abaterii dr faţă de un
arc de cerc cu raza r. În acest caz va trebui utilizată lungimea c a corzii care
subîntinde arcul AB (fig 4.5).
Relaţia de determinare va fi :
ab
dr =  d (4.9)
c
în care d =  R −  T în radiani (R - real ; T– teoretic ).

Figura 4.5 Deviaţiile radiale referite la un arc de cerc