CAPITOLUL III

MĂSURAREA DEPLASĂRII

3.1. MĂSURAREA DEPLASĂRII LINIARE

ŞI UNGHIULARE

3.1.1. Măsurarea deplasării folosind senzori rezistivi

Deplasarea este distanţa măsurată într-o anumită direcţie

dintr-un punct de referinţă; dacă este măsurată în linie dreaptă
este numită deplasare lineară, iar dacă este măsurată ca unghi
de rotaţie în jurul unei axe, este numită deplasare unghiulară.
Traductoarele rezistive de deplasare sunt constituite dintr-un
senzor potenţiometric a cărui rezistenţă se modifică datorită
unui cursor ce se deplasează sub acţiunea mărimii de măsurat,
deplasarea putând fi liniară sau circulară. Senzorul
potenţiometric este un element rezistiv prevăzut cu un contact
mobil care se deplasează pe lungimea unui element de
rezistenţă. Acest contact prin alunecare se conectează la un
plonjor care se leagă de obiectul a cărui deplasare urmează a fi
măsurată. Pentru a măsura deplasarea unui obiect, plonjorul se
mişcă şi transferă această deplasare către contactul prin
alunecare. Prin urmare orice deplasare a obiectului va modifica
distanţa BC, producând o schimbare corespunzătoare a
tensiunii U2.

157
a) b) c)
Fig. 3.1. Senzori potenţiometrici rezistivi.

Traductoarele potenţiometrice se realizează din conductor

calibrat de dimensiune d = (30-100) μm, înfăşurat pe o carcasă
izolantă. Materialul rezistiv utilizat este manganina sau
constantanul, materiale cu rezistivitate mare şi coeficient de
temperatură scăzut. In cazul când sunt cerinţe ridicate faţă de
rezistenţa la uzură sau când presiunile de contact sunt mici se
utilizează aliaje din platină cu iridiu sau cu paladiu, rubidiu.
Mişcarea contactului poate fi de translaţie (Fig.3.1.a), de
rotaţie (Fig.3.1.b) sau o combinaţie a celor două (mişcare
elicoidală, la un senzor multitură - Fig.3.1.c). Corespunzător
acestor categorii, poziţia cursorului este definită prin
deplasarea liniară x, respectiv unghiul de rotaţie  . În cazul
senzorului cu mişcare de rotaţie, conductorul se bobinează pe

158
un suport trapezoidal, pentru a liniariza dependenţa dintre
unghiul de rotaţie şi variaţia rezistenţei electrice (Fig. 3.2).

Fig.3.2. Construcţie senzor potenţiometric (mişcare de rotaţie).

Fig.3.3. Senzori potenţiometrici unghiulari.

În Fig.3.3. sunt prezentate câteva variante constructive

pentru senzori potenţiometrici cu mişcare de rotaţie a
cursorului iar în Tabelul 3.1 se indică unele caracteristici
tehnice pentru senzori potenţiometrici cu mişcare de translaţie
a cursorului. Potenţiometrele bobinate au o linearitate de

159
aproximativ 1% iar tipurile mai scumpe cu peliculă metalică,
au liniaritatea până la 0,01%. Rezistenţa potenţiometrelor
bobinate este de la 10Ω până la 200 Ω, iar pentru cele cu
peliculă de la aproximativ 100 Ω până la 1 M Ω. Rezoluţia
potenţiometrelor bobinate depinde de numărul de spire ale
elementului de rezistenţă.
Tabelul 3.1

Senzori
potenţiometrici
rezistivi cu
mişcare de
translaţie a
cursorului

Interval de
12,7...101,6 15...100 25...150 25...150
măsurare (mm)
Rezistenţa
0,5...20 1...20 0,5...20 1/5
nominală (k)
Eroare de
±1...±0,3 ±0,7...±0,5 ±0,2...±0,05 ±0,2...±0,05
liniaritate (%)
Rata defectelor
10 10 40 50
(x10-6)
Intensitate max.
admis. (mA) 1 1 1 1
Viteza maximă
de deplasare a 5 5 5 5
cursorului (m/s)

160
 În Fig.3.4 se prezintă două soluţii de utilizare a senzorului
potenţimetric. Astfel, în Fig.3.4.a, tensiunea proporţională cu
deplasarea se aplică pe intrarea neinversoare a unui
amplificator operaţional, cu scopul obţinerii unei impedanţe de
intrare mari (zeci/sute M) pentru a reduce influenţa asupra
divizorului rezistiv. În Fig.3.4.b, este utilizat un convertor
rezistenţă electrică – curent, semnal unificat 420mA, ceea ce
asigură o cădere de tensiune pe o rezistenţă exterioară de
0,42V.

a) b)
Fig. 3.4. Utilizarea senzorului rezistiv: a) ieşire în tensiune;
b) ieşire în curent.

O altă posibilitate pentru măsurarea deplasărilor mici

este utilizarea mărcilor tensometrice. Acestea se lipesc cu
ajutorul unui adeziv pe piesa a cărei deformaţie dorim să o
măsurăm; adezivul folosit pentru fixarea mărcii tensometrice
trebuie să fie tare, să nu introducă solicitări suplimentare şi să
fie izolat electric. Ţinând cont de faptul că rezistenţa electrică
depinde de lungimea şi secţiunea conductorului, rezultă că în
timpul unei solicitări de întindere/compresiune rezistenţa
electrică se va modifica. Pentru a se obţine o tensiune se poate
l
utiliza puntea Wheatstone. Pentru solicitarea mecanică   ,
l

161
 R R
rezultă sensibilitatea relativă Sr  R  R cu valori
l 
l
cuprinse între 1,8…2,2.

3.1.2. Măsurarea deplasării folosind senzori capacitivi

Senzorii capacitivi pot servi la convertirea în variaţii de
capacitate a oricărei mărimi neelectrice care modifică unul
dintre elemente: distanţa dintre armături - Fig.3.5.a, suprafaţa
de suprapunere a armăturilor - Fig.3.5.b, permitivitatea
mediului dintre armături Fig.3.5.c. Permitivitatea relativă a
dielectricului unui condensator se poate modifica fie prin
introducerea unui material izolant între armături, fie prin
modificarea stării fizice a dielectricului cu umiditatea, diferite
substanţe etc.
   A 0,00882  S [mm 2 ]
C0  0 r respectiv C  [ pF]
d d [ mm]
(3.1)

a) b) c)
Fig. 3.5. Senzor de deplasare capacitiv.
Dacă se măreşte distanţa dintre armături cu Δd,
capacitatea condensatorului devine:

162
 0 r  A
C (3.2)
d  d
Variaţia de capacitate este:
d
C  C  C 0  C 0 (3.3)
d  d
Dependenţa dintre capacitate şi deplasare în cazul
modificării distanţei este neliniară, fiind prezentată în Fig.3.6.

Fig. 3.6. Caracteristica senzorului din Fig.3.5.a

Neliniaritatea poate fi eliminată dacă se utilizează un

senzor capacitiv diferenţial conectat într-o punte de curent
alternativ în regim neechilibrat – Fig.3.7. Se obţine o
caracteristică de conversie ΔU = f(Δd) liniară:
   A    A
C1  0 r ; C2  0 r (3.4)
d  d d  d

U Z 1  Z 2 U C1  C 2 U
U       d (3.5)
2 Z 1  Z 2 2 C1  C 2 2  d

163
 a) b)
Fig. 3.7. Senzor capacitiv diferenţial:
a) schema electrică; b) caracteristica de conversie.

O soluţie constructivă pentru realizarea unui senzor

capacitiv cu caracteristică liniară, la care se modifică distanţa
faţă de un material conductor este prezentată în Fig. 3.8. Dacă
este alimentat în curent alternativ la un curent constant, din
relaţiile:
U 1 A
Xc  c  C  0 r 
Ic   C d
rezultă:
Ic  d
Uc  (3.6)
  0  r  A

Fig. 3.8. Senzor capacitiv

164
 Dezvoltarea microelectronicii a condus la realizarea
unor convertoare analog-digitale de mare performanţă. Cu
ajutorul unor convertoarele sigma-delta (Analog Devices)
asociate cu un senzor capacitiv de deplasare (Fig.3.9), se pot
realiza convertoare capacitate-semnal digital, ceea ce dă
posibilitatea interfaţării cu sisteme digitale de măsurare.

Fig. 3.9. Convertor capacitate – semnal digital.

165
 Senzorii capacitivi pentru deplasare unghiulară au
armăturile plane sub forma unor sectoare circulare, formând un
condensator rotativ – Fig.3.10. Capacitatea senzorului este:
     r 2
C 0 r (   0 ) (3.7)
360  d
Pentru a creşte capacitatea senzorului sunt utilizate un
număr mare de armături suprapuse ‘n’, dielectric fiind aerul.
Caracteristica senzorului este liniară:
      r 2   n  1
C 0 r (   0 ) (3.8)
360  d

Fig .3.10. Senzor capacitiv pentru deplasare unghiulară.

Unghiul de înclinare al unei pante se poate măsura

folosind un senzor de deplasare capacitiv - Fig.3.11. Senzorul
este realizat dintr-un corp M, de masă cunoscută, care este
susţinut de un resort K. Urmare a deplasării masei M pe planul
înclinat, la ieşirea senzorului de deplasare se obţine tensiunea
U1 care se aplică unui amplificator operaţional. Acest tip de
senzor este în buclă deschisă şi prezintă dezavantajul
modificării constantei de elesticitate a resortului, în timp.
Eliminarea acestui neajuns se realizează folosind construcţia cu
reacţie. Diferenţa constă în utilizarea unui curent de reacţie
care se aplică unei bobine aflate în câmpul magnetic al unui
magnet permanent. Forţa de natură electrică se va opune forţei

166
existente şi va echilibra sistemul mobil, ceea ce va duce la
reducerea solicitării resortului.

Fig. 3.11. Măsurarea unghiului de înclinare.

3.1. 3. Măsurarea deplasării folosind senzori inductivi

În continuare vor fi prezentate câteva aspecte privind
utilizarea senzorilor inductivi tip transformator diferenţial
(Linear Variable Differential Transformer - LVDT), folosiţi
pentru măsurarea cu acurateţe a deplasărilor de până la
300 mm.
Traductorul inductiv tip transformator diferenţial utilizat
pentru mişcarea de translaţie (LVDT) este constituit dintr-o
bobină inductoare, de ambele părţi ale căreia se plasează două
bobine de măsură identice. Un miez feromagnetic, fixat de o
tijă solidară cu piesa mobilă, stabileşte un cuplaj magnetic
variabil între înfăşurări. În situaţia în care miezul din material
feromagnetic este amplasat simetric faţă de cele două înfăşurări
secundare (Fig.3.12.a), tensiunile secundare induse pe inducţiei
electromagnetice vor fi egale, dar în opoziţie de fază.
Tensiunea de ieşire Ue va fi nulă pentru o poziţie centrală.
Deplasarea miezului (Fig.3.12.b şi c), sub acţiunea forţei
primite de la sistemul mecanic a cărui deplasare dorim să o

167
măsurăm, va da naştere unor tensiuni electromotoare induse
diferite în cele două înfăşurări secundare, la ieşire obţinând o
tensiune diferită de zero. Funcţie de tensiunile de intrare şi
ieşire există transformatoare diferenţiale liniar variabile curent
alternativ-curent alternativ, respectiv curent continuu-curent
continuu (cunoscute în literatura de specialitate LVDT ac-ac,
LVDT dc-dc) – Fig.3.13. În cazul LVDT dc-dc, este necesar să
se utilizeze un oscilator (400Hz…10kHz), un demodulator şi
un bloc de protecţie împotriva conectării inverse (Fig.3.14).
Caracteristica de conversie în domeniul de măsurare este
liniară pentru ambele tipuri.

a)

b)
Fig. 3.12. LVDT: a) principiu de funcţionare; b) construcţie

168
 Fig.3.13. Caracteristici LVDT.

Fig. 3.14. LVDT dc- dc (schema bloc).

LVDT este foarte sensibil şi oferă o rezoluţie de până la

0,05 mm şi au un domeniu de măsurare de la aproximativ
0,1 mm până la 300mm. Acurateţea este  0,5 % la citirea
întregii scale. Deoarece nu există contact între miezul magnetic
şi bobine, există o foarte mică frecare şi uzură. Dacă este
necesar pot fi construite astfel încât să reziste la şoc şi vibraţii.
Prin urmare, LVDT-urile sunt larg folosite în diferite
aplicaţii. Acestea se întind de la instrumente mecanice până la
robotică şi sisteme digitale de poziţionare. LVDT-urile fac
adesea parte din sisteme care măsoară forţa, presiunea şi
acceleraţia. În Fig.3.15, sunt prezentate câteva aplicaţii în care

169
sunt utilizaţi doi senzori. Tensiunile de ieşire sunt aplicate unui
sistem de măsurare anlogic sau digital. Sistemele digitale
utilizează convertoare Sigma-Delta, iar datele sunt prelucrate
cu ajutorul unui microcontroler.

Fig. 3.15. LVDT. Aplicaţii.

În Tabelul 3.2 se prezintă câteva realizări constructive

pentru senzorii inductivi utilizaţi în mişcarea de translaţie.

Tabelul 3.2

Traductoare inductive de
deplasare

Intervalul nominal de
±1...±100 ±1...±25 ±1...±25 ±1...±75
măsurare (mm)

170
Liniaritate (%) ±1 (±0,5) ±0,5(±0,25) ±0,5(±0,25) ±0,5
Tensiunea de alimentare 1...10 / 1...10 / 1...10 / 1...7 /
(V/Hz) 0,5...5kHz 0,5...5kHz 0,5...5kHz 2...10kHz
Ieşirea (mV/V/mm) 165...12 165...23 165...23 80...30
Coeficientul de
0,05 0,05 0,05 0,02
temperatură (%/°K)

3.1.4. Măsurarea deplasării folosind senzori magnetici

a) Efectul magnetostrictiv reprezintă proprietatea
materialelor feromagnetice (Fe, Ni, Co) de a-şi modifica
dimensiunile sau configuraţia când sunt introduse într-un câmp
magnetic (efect Wiedemann). Efectul magnetorezistiv apare ca
urmare a deformării traseului purtătorilor de sarcină electrică
sub acţiunea câmpului magnetic exterior şi ciocnirii lor de
reţeaua cristalină. Materialele magnetice sunt caracterizate la
scară microscopică prin existenţa unui moment magnetic
permanent asociat fiecărui atom. Energia magnetică internă
rezultă din interacţiunile momentelor magnetice atomice,
momentelor magnetice elementare şi reţeaua cristalină,
momentelor magnetice elementare şi câmpul magnetic
exterior.

171
 Fig. 3.16. Principiul magnetostrictiv.

Fig. 3.17. Senzor deplasare magnetostrictiv.

La trecerea unui impuls de curent (1…2s) prin firul
din interiorul tubului, se creează un câmp magnetic circular
care interacţionează cu câmpul magnetic produs de magnetul
permanent, ceea ce va duce la o solicitare de torsiune a tubului
– Fig.3.16. Poziţionarea magnetului permanent se realizează
prin aplicarea impulsului de curent şi pornirea unui cronometru
pentru măsurarea timpului. Impulsul de curent dă naştere unei
unde sonice la locul unde se află magnetul permanent.
Cunoscând viteza sunetului prin tub, se poate determina
distanţa dintre emiţătorul-receptorul situat la un capăt al tubului
şi magnetul permanent, dacă se măsoară intervalul de timp
dintre emiterea impulsului şi recepţia ecoului (intervalul de
timp dintre transmiterea semnalului şi ecou este direct
proporţional cu distanţa dintre senzor şi obiect).
Magnetul permanent este ataşat unui sistem mecanic
(maşini unelte, cilindru hidraulic etc.). Magnetul fix şi bobina
mobilă sunt utilizate pentru a sesiza recepţia semnalului la
sfârşitul operaţiei de măsurare (unda sonică va produce
modificarea permeabilităţii magnetice a unei mici piese din
material magnetostrictiv, ceea ce va avea ca efect apariţia unei

172
tensiuni la capetele bobinei; această tensiune va fi detectată de
de circuitele electronice şi condiţionare).
În Fig.3.17 se prezintă câteva realizări industriale de
astfel de traductoare.
b) Efectul magnetorezistiv anizotropic AMR reprezintă
dependenţa rezistenţei electrice de unghiul θ dintre direcţia
magnetizaţiei şi densitatea curentului electric. Senzorii se
montează în braţele unei punţi de curent continuu – Fig.3.18.
Câteva aplicaţii specifice măsurării poziţiei sunt prezentate în
Fig.3.19 (HMC 1501, HMC 1512-Honeywell).

Fig. 3.18. Montaj în punte.

Fig. 3.19. Aplicaţii

173
 3.1.5. Măsurarea deplasării folosind senzori digitali

Traductoarele digitale (numerice) de deplasare prezintă

informaţia de măsurare direct sub formă digitală. Funcţie de
modul de prezentare a informaţiei, traductoarele digitale pot fi
incrementale (la ieşire se transmite o succesiune de impulsuri)
şi absolute (la ieşire se transmite informaţia într-un cod de
numeraţie). Se pot realiza traductoare numerice cu contact,
magnetice sau optice, pentru deplasări liniare sau unghiulare.

Fig. 3.20. Traductor incremental optic.

Pentru măsurarea deplasării unghiulare senzorul digital

are ca element principal un disc codificator ce este fixat pe axul
a cărui deplasare se măsoară. Pe discul codificator sunt
prevăzute mai multe piste concentrice care sunt divizate, pasul
diviziunilor fiind constant pe pistă, dar variind de la o pistă la
alta. Sectoarele se aranjează astfel încât să se stabilească un cod

174
binar unic. Fiecare poziţie discretă constituind o combinaţie
diferită de numere binare (biţi.). Cu ajutorul acestor
traductoare se poate determina unghiul de rotaţie, viteza de
rotaţie (prin măsurarea intervalului de timp dintre impulsuri) şi
direcţia. În Fig.3.20 şi Fig.3.21 se prezintă construcţia de
principiu a unui traductor incremental de poziţie şi a unui
traductor absolut.

Fig. 3.21. Traductor absolut optic.

3.2. Senzori şi traductoare de proximitate

Traductoarele de proximitate sunt traductoare utilizate
pentru a sesiza prezenţa sau absenţa unui obiect, fiind utilizaţi
în aplicaţii din cele mai diverse: sesizare poziţie închis/deschis
a unor echipamente, sesizare capăt cursă, sesizarea prezenţei
unui obiect în zona de lucru, detectare nivel lichid,
echipamente şi procese de control, măsurarea turaţiei,
numărarea produselor, de exemplu obiectele de pe banda unui

175
transportor ce urmează a fi ambalate într-o cutie de o anumită
mărime etc. Traductoarele de proximitate au, de regulă, o
caracteristică de tip releu, mărimea de ieşire având variaţii
discrete (" tot sau nimic ").

Fig. 3.22. Microîntreruptor.

Microîntreruptoarele – Fig.3.22 - sunt traductoare de
proximitate care necesită o anumită forţă de acţionare. În
prezent, senzorii şi traductoarele de proximitate se realizează
fără contact mecanic, folosind principii şi legi de bază din
electromagnetism. Astfel se pot realiza, relativ simplu, senzori
de proximitate pe baza modificării inductivităţii, a capacităţii, a
efectului Hall, a efectului magnetorezistiv, senzori optici etc.
Funcţionarea traductoarelor inductive de proximitate
(Fig.3.23) se bazează pe modificarea inductivităţii unei bobine
în prezenţa unui obiect feromagnetic. Oscilatorul este realizat
cu ajutorul unei bobine amplasate pe un miez de ferită dând
naştere unor oscilaţii electromagnetice. În prezenţa unui corp
feromagnetic apar curenţi Foucault care generează, la rândul
lor, un câmp magnetic de sens opus câmpului inductor pe care
îl atenuează puternic şi ca urmare blochează oscilaţiile.
Semnalul primit de la circuitul de ieşire al oscilatorului este

176
prelucrat de un circuit electronic, urmat de un amplificator
final. Semnalul de la ieşirea senzorului poate fi utilizat în
sistemele de automatizare sau se poate conecta la un releu.

Fig. 3.23. Traductor inductiv de proximitate – schema bloc.

Fig. 3.24. Traductor de proximitate capacitiv.

177
 În cazul traductoarelor capacitive de proximitate –
Fig.3.24 - elementul sensibil este format dintr-un condensator
care face parte dintr-un circuit oscilant sau o punte de curent
alternativ. Funcţionarea este diferită în raport cu natura
obiectului controlat. La detecţia materialelor conductoare,
obiectul a cărui poziţie este controlată formează cu faţa
sensibilă un condensator a cărui capacitate creşte odată cu
micşorarea distanţei Δx dintre obiect şi faţa sensibilă. La
detecţia materialelor izolante, faţa sensibilă este un condensator
a cărui capacitate creşte, cu atât mai mult, cu cât premitivitatea
dielectrică a obiectului controlat este mai mare.
Funcţionarea traductoarelor de proximitate fotoelectrice
se bazează pe modificarea fluxului de radiaţii care se stabileşte
între o sursă (emiţător) şi un receptor, datorită prezenţei
obiectului controlat. Se disting două variante constructive:
a) Element sensibil de tip reflector – Fig.3.25, la care
fasciculul de radiaţii emis de sursa (E) este transmis spre
receptor, situat de aceeaşi parte cu emiţătorul, în raport cu
obiectul controlat, prin intermediul unui paravan reflectorizant
(reflector). Prezenţa obiectului controlat modifică intensitatea
fluxului luminos receptat după reflexie.

a)

178
 b)
Fig. 3. 25.Variantă constructivă cu element sensibil de tip reflector.

b) Element sensibil de tip barieră – Fig.3.26, la care

emiţătorul şi receptorul sunt de o parte şi de alta a obiectului
controlat; sursele emiţătoare (E) pot fi realizate cu diode
electroluminiscente (LED) cu fascicul vizibil sau infraroşu, iar
receptoarele (R) utilizează fotodiode sau fototranzistoare în
domeniul vizibil sau infraroşu.

Fig. 3.26. Senzor de proximitate fotoelectric tip barieră

179
 c) Senzorul Reed – Fig.3.27 - este un senzor magnetic de
proximitate, alcătuit din două lamele feromagnetice închise
ermetic într-un tub de sticlă din care ies cître exterior două
terminale pentru conexiuni electrice. În prezenţa câmpului
magnetic, liniile de câmp se concentrează în zona lamelelor,
care constituie o cale de reluctanţă mică. Apare o forţă de
atracţie magnetică şi se închide contactul electric. Utilizarea
contactelor Reed în foarte multe aplicaţii este permisă de
simplitatea constructivă, preţul mic, siguranţa în funcţionare şi
consumul practic nul de putere.

Fig.3.27. Senzor magnetic cu releu Reed.

d) Senzor Hall. În Fig.3.28 se prezintă o schiţă

explicativă la principiul de funcţionare al senzorului Hall bazat
pe introducerea unui material semiconductor într-un câmp
magnetic. La trecerea curentului electric apare o tensiune pe
feţele laterale, numită tensiune Hall. Această tensiune depinde
de intensitatea curentului I, inducţia magnetică B, grosimea
materialului semiconductor şi constanta Hall.
În Fig.3.29 se prezintă o aplicaţie a senzorului Hall.

180
 Fig.3.28. Efectul Hall. Senzor Hall.

Fig. 3.29. Senzor magnetic de proximitate / poziţie.

Alegerea unui senzor de proximitate se face ţinând cont

de domeniul de operare, distanţa minimă de operare,
repetabilitate, specificaţii privind obiectul detectat, funcţionare

181
în c.c. sau c.a., ieşire conectată la masă sau la plusul sursei de
alimentare, configuraţie 2/3/4 conductoare, contact normal
deschis/închis, frecvenţa maximă de lucru etc.

3.3. MĂSURAREA ACCELERAŢIEI

Accelerometrele sunt senzori destinaţi măsurării,

prezentării şi analizei acceleraţiilor şi vibraţiilor. Se pot folosi
independent ca senzori sau pot fi elemente componente ale
sistemelor de achiziţii de date şi control.
Funcţionarea se bazează pe existenţa unei mase seismice
suspendată pe o structură specifică; forţa care ia naştere
datorită deplasării se aplică unui senzor a cărui mărime de
ieşire este prelucrată electronic. Cele mai utilizate
accelerometre sunt cele bazate pe efectul piezoelectric/
piezorezistiv, capacitiv, inductiv.
Constructiv, accelerometrele piezoelectrice se pot realiza
în trei variante.

Fig. 3.30. Accelerometru de compresiune.

Accelerometre piezoelectrice de compresiune (Fig.3.30)

sunt compuse dintr-o placă de bază prevăzută cu o mufă, care

182
se plasează direct pe piesa a cărei vibraţie se măsoară. Pe placa
de bază sunt plasate două pastile piezoelectrice asupra cărora
acţionează masa seismică. Un resort spiral are rolul de a
pretensiona întregul sistem mecanic.
Aceste traductoare, care răspund la undele longitudinale,
au o frecvenţă de rezonanţă ridicată şi o mare robusteţe. Ele
prezintă şi o sensibilitate transversală de ordinul procentelor
din sensibilitatea longitudinală, sensibilitatea totală variind
între o valoare minimă şi maximă în funcţie de unghiul de
orientare (Fig.3.31).

Fig.3.31. Sensibilităţi.

Pentru ca influenţa sensibilităţii transversale să fie cât

mai redusă, pe traductor se marchează direcţia pentru care
această sensibilitate este minimă; la montare, traductorul se
orientează cu marcajul în direcţia în care oscilaţiile transversale
sunt maxime.
Accelerometre piezoelectrice de forfecare pot avea o
formă circulară (Fig.3.32) sau prismatică triunghiulară. Pastila
piezoelectrică cilindrică, realizată de obicei din ceramici
piezoelectrice, este lipită printr-un adeziv conductor de un ax
prelungit din placa de bază şi, respectiv, de masa seismică. În
acest caz, vibraţiile produc unde de forfecare în materialul
piezoelectric. Spre deosebire de accelerometrele de compresie,

183
aceste traductoare au o sensibilitate redusă la tensiunile mecanice
din piesa de bază, cât şi la influenţele termice, însă sunt fragile.

Fig. 3.32. Accelerometru de forfecare.

Accelerometrele piezoelectrice cu lame în consolă -

Fig.3.33, se bazează pe îndoirea lamelor piezoelectrice
încastrate sub acţiunea masei seismice. Aceste accelerometre se
caracterizează prin sensibilităţi mari la frecvenţe joase, dar sunt
fragile.

Fig. 3.33. Accelerometru cu lame.

Dacă limita superioară a benzii de frecvenţe este impusă
de frecvenţa proprie de rezonanţă a traductorului, limita
inferioară este dată de zgomotele electrice ale cablului (efect
triboelectric) şi amplificatorului, respectiv şi de efectele
piroelectrice. Aceste efecte limitează inferior şi superior

184
domeniul de măsurare, care poate fi de ordinul 10 3 g pentru
un traductor cu sensibilitatea de ordinul 10 pC/g. Valoarea
maximă a domeniului de măsurare este de  5...10   10 3 g , iar
traductoarele pentru şocuri ating chiar 10 5 g .
Liniaritatea caracteristicii de conversie depinde de
materialele piezoelectrice folosite, dar şi de construcţia
mecanică. Neliniaritatea este redusă la accelerometrele de
forfecare (circa 0,5%), dar poate atinge 5% la accelerometrele
de compresie, pentru un domeniu de măsurare de 1000 g.
Dacă în cadrul aplicaţiilor traductoarelor piezoelectrice se
foloseşte efectul piezoelectric invers şi polarizarea se face în
plane perpendiculare pe una din axele electrice ale cristalului
de cuarţ, deformaţiile mecanice sunt maxime. Aplicând o
tensiune de polarizare alternativă, placa cristalină va vibra cu
frecvenţa tensiunii aplicate. Amplitudinea vibraţiei este
maximă dacă această frecvenţă coincide cu frecvenţa de
oscilaţie proprie a plăcii (de obicei mai mare decât 16 kHz), iar
în spaţiul înconjurător se propagă unde ultrasonore.
Frecvenţa proprie de vibraţie în lungul unei axe electrice
(efect longitudinal) este dată de relaţia:
1 Ex
f0x   (3.9)
2g0x 
unde: E x - modulul de elasticitate al plăcii,  - densitatea,
g ox - grosimea senzorului.
Produsul f 0 x  g ox se numeşte constanta de frecvenţă  k e 
, iar mărimea deformaţiei prin efect longitudinal este
 e  k eU .
Dintre mărimile de influenţă ce acţionează asupra
traductoarelor piezoelectrice cele mai importante sunt:
temperatura, îmbătrânirea, zgomotul datorat cablului de

185
legătură, zgomotele datorate presiunii acustice ambiante şi
decalajul de zero .
În Fig.3.34 se prezintă schema unui accelerometru
piezorezistiv, în Fig.3.35 este indicată schema amplificatorului
de sarcină folosit iar în Fig.3.36 este indicat circuitul de
condiţionare.

Fig.3.34. Accelerometru piezorezistiv

Fig. 3.35. Amplificator sarcină electrică.

186
 Fig. 3.36. Circuit condiţionare accelerometru piezorezistiv.

Funcţionarea accelerometrele capacitive se bazează pe

modificarea capacităţii unor condensatoare sub acţiunea
acceleraţiei (Fig.3.37).

Fig. 3.37. Accelerometru capacitiv.

În Fig.3.38 se prezintă schema electronică a accelerometrului

capacitiv iar în Fig.3.39 sunt indicate circuitele integrate de tip
accelerometru capacitiv.

187
 Fig. 3.38. Accelerometru capacitiv – circuit electronic.

Fig. 3.39. Accelerometru capacitiv (Analog Devices)

188